Sarea pamantului 5 seria 1 – Egumenul Gurie Chezlov

 

VA RUGĂM SĂ NE IERTAȚI !

 

Filmul cinci,

din seria „SAREA PĂMÂNTULUI”

pentru fonduri insuficiente

lansat în stadiul de proiect

 

Prin binecuvântarea

Preasfinţitului Diomid

episcop de Anadir şi Chukotka

 

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri,

care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu;

priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa

şi urmaţi-le credinţa.

(Evrei 13:7)

 

Sarea Pământului

 

filmul cinci

 

Egumenul Gurii

 

prima parte

Divin este Dumnezeu în ai Săi sfinți.

Daca nu existau robii Săi sinceri, nimeni nu ar fi cunoscut adevărul Dumnezeiesc și care este Voia Sa.

Nimeni nu ar ști cum sa se apere de secolul nostru viclean şi  trădător, de ce să ne protejăm, pe cine sa credem, pe cine sa urmăm.

Uneori doar te miră mizeria şi minciuna, începând cu politica şi terminând cu fețele bisericiești.

Iar Dumnezeu tot mai mult şi mai mult își trimite lucrătorii pe lanul ofilit.

Îi trimite cu speranța că cineva le va auzi vocea, cerând ajutor în pustietate.

 

Protopop Piotr  Borodulin

Aceasta s-a petrecut prin anii optzeci, când eu țineam slujba în biserica din Ponizove, județul Vodousteujenskiy.

Pe atunci, Gurii era Iura Șezlov, era fotograful Arhiepiscopiei, participa la  slujbele Arhiepiscopiei unde făcea poze.

Şi atunci se deosebea prin pietate, îl iubeau pentru simplitate, bunătate, pentru caracterul lui simplu,era ca un copil mare.

Acești oameni  sunt numiți la noi fericiți, și fericit şi era.

Pe neobservate, conducerea  l-a hirotonit diacon, s-a călugărit , și întrucât noi semănam într-un fel, ne-am apropiat  repede unul  de celălalt.

Când a ajuns în Ponizove, a venit la mine acasă în vizită, oamenii îl iubeau foarte mult.

Oamenii la noi îi iubesc pe cei binecuvântați..

Părinții noștii, salvează-ne Doamne, eu nu judec, dar ei sunt de partea poporului, iar oamenii sunt nefericiți, necăjiți, fiecare cu problema lui, vin la biserică şi se adresează lui Dumnezeu şi când un părinte este bun şi înțelegător, te ascultă, te ajută, te învață şi te îndruma, spre un astfel de Părinte se şi îndreaptă poporul.

Gurii avea toate aceste calități.

 

Claudia Ivakina

El nu era ca un Părinte, ci ca un tată, ca un tată adevărat, și așa s-a și întâmplat, a devenit un tată adevărat pentru toți.

Toată lumea vorbea cu el foarte simplu tot ce avea pe suflet, puteai să-l întrebi orice, să-i împărtășești orice, îți spunea de toate.

„Era sincer?”

„Da. Astfel de Părinți nu mai întâlnisem până atunci, părinți cu care să tot vorbești din suflet despre toate. ”

 

Tamara Martiuniceva

Vin într-o zi la Mănăstire, şi văd că toți se apropie de un Părinte, multă lume, m-am apropiat şi eu, m-am spovedit şi îi zic: „Părinte! Nu știam că este Părintele Gurii, spun:  La noi în sat este un câine foarte bolnav, are botul ca posteriorul şi toţi în sat doresc să omoare câinele care-i poate infecta și pe alții”,

Si l-am rugat să-i dea binecuvântare soţului meu că acesta să omoare câinele.

El foarte calm a spus că este creația lui Dumnezeu și nu e voie s-o omori.

Eu îi spun că aceasta aduce mai mult păcat, că oamenii judecă, eu înțeleg că este un mare păcat să omori, dar aici e un caz aparte.

Părintele se uita lung la ceva, părea că se roagă şi nu mai zicea nimic.

M-am îndepărtat de Părinte cam nemulțumită.

După câteva zile, cred că cinci, câinele şi-a revenit, a început să mănânce bine.

După câteva zile mă sună o rudă de-a șotului meu şi-mi zice: „Tamara, Alima a murit. ”

Noi ne-am  bucurat foarte mult că nu am comis un păcat, în sat nu ne puteam sfătui cu nimeni. știți cum e, satul e sat.

Dar pe atunci nu înțelegeam de ce am urât câinele, dar apoi, înțelegeți, sufletul m-a atras din nou la mănăstire, la Părinte, doream şi gata. După care mă gândeam, cine este acest preot că-mi tot atrage sufletul şi gata.

 

Tamara Saksonova

Când am ajuns aici, oamenii cu invidie sau fără, dar au început să întrebe, de ce ea cum a ajuns a început să meargă la biserică.

Dar cum să nu merg când eu am cerut şi Dumnezeu mi-a dat imediat chiar o Mănăstire întreagă.

Si astfel a început o invidie.

Odată au vrut să ne dea foc și apoi a doua oară, de Rusalii, eram acasă, îmi amintesc că era pe la ora 3 ziua.

Imediat am alergat la Părinte şi i-am zis că aproape luasem foc, iar el m-a întrebat dacă aveam ceva aprins şi eu am zis că nu avem nimic.

Şi m-a întrebat cine putea să ne de-a foc.

Eu i-am spus că mă gândesc la cineva, atunci el mi-a zis să mă rog pentru aceasta persoană 40 de zile și să zic Doamna ajută-l şi iartă-l pe robul tău, nu-i spun numele, pentru că Dumnezeu l-a luat deja la El.

Şi cu ale sale rugăciuni miluiește-mă pe mine. Astfel am început eu să mă rog.

După trei zile, el vine alergând la mine cu toată echipa sa.

Acesta era un om de afaceri, locuia prin apropiere pe la colțul străzii și vindea icoane.

Si m-a întrebat ce am împotriva lui, eu i-am zis că „nu am nimic împotriva ta, tu îi ameninți pe toți că nu știu ce le vei face”.

După care fug repede la Părinte şi îi zic că acesta a alergat după mine.

Părintele a zis, că bine, bine roagă-te pentru el 40 de zile.

Când te apropii de Părinte,  ai impresia că el știe totul despre tine, iubea foarte mult oamenii,  eram uimită de fiecare dată când mă duceam la el, îmi cunoştea numele meu de fiecare dată.

Prima dată când m-a văzut mi-a zis, cum de te-a lăsat pe tine, păcătoasa Dumnezeu  să te apropii de biserică, atât de multe păcate aveam.

Apoi și pe Leonid l-a primit destul de bine.

Mergea o dată pe stradă l-am zărit şi l-am strigat: „Părinte Gurii, Leonid s-a lăsat de fumat. ”

El s-a uitat înapoi spre acesta, după care s-a retras. După care, mulțumesc Doamne pentru toate.

 

Leonid Saksonov

Într-un fel sau altul  m-a adus Dumnezeu la biserică în Vologda, am intrat în biserică şi acolo era Gurii.

El ca şi mine, iubea oamenii, el în fiecare om găsea o bucurie.

Prima dată când m-a văzut, a sărit de lângă mine, dar după aceea de fiecare dată când mă apropiam, el exclama: „Leonid! ”

Era foarte încântat, pentru mine era ca propriul meu tată.

„De parcă l-as fi cunoscut de 100 de ani. ”

„Da. Îmi zicea astfel „Leonid! Era mirat probabil că am mers la biserică, cred că pe fața mea era o mască rea, pe care el o observase de prima dată.

Mai târziu, răutatea din mine a plecat, i-am zis că-mi doresc să mă las de fumat, iar el mi-a zis sa mă închin de 10 ori în faţa lui Dumnezeu.

Mă întreba dacă pot să fac cele 10 plecăciuni, iar eu îi spun dacă e nevoie să fac, fac, ca la armată.

După cele 10 rugăciuni, nici pachetul de țigări nu am reușit să-l termin, că m-am și lăsat de fumat.

 

Maria Șitkova

După boala ce o aveai îți spunea ce păcate ai.

I-am zis: „Părinte, boala pe care o am este cistită, care mă chinuia foarte mult. ”

El mi-a spus imediat ce păcat am pentru care nu am cerut iertare.

Vii sau.. a venit mama mea şi i-a zis: „Părinte mă dor picioarele atât de mult că nu mai am puteri, iar el imediat îi şi spune, se vede că tu cu picioarele ai făcut multe păcate. Se pare că ai fost şi la demolarea bisericii mamă, pe picioare „.

Ea îi zice: „Da Părinte, am fost, dar nu prea mult am demolat piatra pe acolo. Poate o dată sau de două ori. ”

„Uite, du-te si căiește-te sincer  în faţa lui Dumnezeu,  că te-ai atins cu picioarele, ai demolat, și ai să vezi că nu te vor mai durea”. Mama mi-a confirmat că s-a simțit mai bine.

 

Glikeria Semenova

Când ieșea din altar sau intra în biserică, observam când intra pe ușă, în acel moment începea un tropăit de picioare pentru că toți alergau spre el pentru binecuvântare.

Spre nimeni din acea mănăstire nu alergau atât de intens, cum alergam spre el.

El ne binecuvânta, ieșea din altar, se uita la noi, copiii săi spirituali și avea un zâmbet atât de blând şi luminos. Noi imediat ne bucuram. Cum îl vedeam, ne și bucuram, o bucurie nespusp că îl vedem pe părinte.

Când ieșea el pe ușă ca și cum ieșea soarele, noi toți alergam imediat spre el.

„Voi înțelegeați că prin el el lucra harul lui Dumnezeu? ”

„Da, într-adevăr, numai având har poți aduce atâta bucurie oamenilor. ”

 

Părintele Gurii, într-adevăr le oferea oamenilor bucurie.

S-a născut la 25 iulie 1934, era copil în vremuri de război și foame, a studiat doar 3 sau 4 clase, provenea dintr-o familie de muncitori din Totemskiy.

Părea că a văzut multe în viață, lucruri ce nu de puține ori i-au dat bătăi de cap, dar el nu numai că nu s-a frânt, dar a prins putere în credință și s-a maturizat până la primiri de mărturisiri.

După ce a terminat armata în flota maritimă, s-a căsătorit.

Viața familială nu a fost reușită, a muncit ca pompier, se ocupa de fotografie, dar în nimic nu-şi găsea chemarea.

Însă nu se descuraja de acestea şi tot timpul era zâmbitor.

Era un bărbat simplu şi cu sufletul deschis, iar harul îi și iubește pe aceștea, ea rămâne peste cei binecuvântați îi alege şi cei binecuvântați îl iubeau.

 

Anatolii Râkov Irodevâi putea îmbuna pe oricine, pe preot, credincios, alte persoane, iar pe Părintele Gurii îl iubea.

Era singurul dintre clericii din Vologodskogo cu cine Anatolii Petrovici discuta de la inimă la inimă.

El se și împărtășea doar din mâna părintelui Gurii.

Așa era Părintele.

Când venea la slujbă, la vârsta de 47 ani, Părintele Gurii prin a sa simplitate, dreptate și prin faptul că era fără compromisuri, îi atrăgea pe oameni.

 

Alexandr Bîcov

Era o perioadă a nerespectării fiscalității, când un control fiscal era urmat imediat după altul.

Oamenii erau amendați, neluându-se în calcul posibilitățile acestora, erau perioade economice dificile.

Într-o zi, când Părintele ne binecuvânta, au venit cei de la Garda Financiară.

Cei de la Garda Financiară când l-au văzut, s-au speriat şi au întrebat: „Ce faceți voi aici?”

Părintele a aruncat cu agheasmă spre ei şi atunci aceștia imediat au plecat.

De atunci s-au domolit.

Când binecuvânta, ne făcea cruce, după care eram atât de ușori fugeam spre casă de parcă aveam aripi.

Uiți totul, îți este sufletul ușor, aveam de mers pe jos foarte mult, cam doi kilometri şi ne deplasam de parcă zburam și nu mergeam!

Mama mea era o fiică spirituală a Părintelui Gurii, dar în ultima perioadă era mereu bolnavă.

Nu putea merge, de două săptămâni stătea mai mult în pat.

Într-o zi mama îmi spune: „Klava astăzi l-am visat pe Părintele Gurii, care m-a întrebat „De ce nu mergi?

Aștepți apă? Ai nevoie de niște nisip?”

Eu îi răspund: „Da, mamă. ” Ea s-a bucurat atât de mult. Încă era primăvară, totul era înghețat.

Odată ce l-a visat pe părinte, noi am decis să mergem la mormântul acestuia și să luam pământ de acolo.

Am ajuns acasă și am diluat pământul acesta cu apă și am uns picioarele mamei mele cu această soluție.

Am pus apă simplă, nu agheasmă și am tot uns de câteva ori, cam de trei ori şi mama mea s-a ridicat în picioare, ne-am bucurat atât de mult.

Un an a trăit dupa aceea și l-am tot pomenit pe Părinte, cum acesta a ajutat-o pe ea.

 

Părintele de fiecare dată ne amintea să facem cruce la toate, să ne facem semnul crucii corect.

De fiecare dată ne amintea de aceasta, la fiecare spovedanie.

Stăteam odată îniante de spovedanie și mă gândeam:”Părinte eu merg la biserică, cumpăram icoane, dar niciodată nu am cumpărat o cruce, ca să o aduc acasă.”

Am hotărât că, atunci când voi mai ajunge în Vologda să merg la magazin și voi cumpăra o cruce.

Apoi a avut loc spovedania și Părintele când a ieșit să ne binecuvânteze s-a apropiat la mine și mi-a dat o cruce, această cruce, și-mi spune: „Acesta este pentru tine!”

Eu m-am speriat și am exclamat: „Părinte! Mi-ați citi gândurile, Părinte eu o să cumpăr.”

El îmi zice blând: „Ia-o, ia-o, este pentru tine.”  Îmi face blând cruce și-mi dă crucea.

Îi zic „Părinte, îmi citești gândurile.”

După mult timp m-am convins că Părintele citea gândurile, toate gândurile.

Nu trebuia să-i spui Părintelui.

Într-o zi vine o soră cu soțul ei, Părintele de obicei nu binecuvânta a mânca porc, iar aceștia cumpăraseră o afumătură de la magazin și au mâncat-o cu cartofi.

Trece el seara pe la ei și când aceștia îi deschid ușa el exclamă: „A-ți mâncat afumătură de porc! Ei mirați nu-și mai aminteau ce au mâncat, după care s-au dumerit  că într-adevăr mâncaseră afumătură cu cartofi. ”

 

Da, orice îl rugai pe Părinte: „Părinte, ” orice lucru, căutam de muncă și îl rugam pentru asta și îți găseai de muncă, Dumnezeu îi asculta rugăciunea.

Era un om mare al rugăciunii,  ll niciodată nu dormea.

Într-o zi mă uit, după ce făcusem curat, Părintele se ruga. Trece un pic de timp şi-l văd ca iar se roagă şi iar se roagă, el nu se culca, mai ales când murea cineva fără pocăință, se ruga întruna.

El se ruga pentru şapte mii de persoane, pentru şapte mii de morți fără pocăință. Erau șapte mii.

„El singur spunea asta? ”

„Da, singur spunea. Nu știu de ce Olga Larkina a scris incorect șapte sute de persoane, el nouă ne-a zis de șapte mii de suflete. Avea o agenda unde erau trecute șapte mii de nume, îi aduceau oamenii bani, dar acesta îi împărțea celor săraci, celor fără de muncă.

Erau vremuri grele, mulți credincioși nu aveau de muncă ți el le dădea bani.

Părintele spunea că: „Voi nu ați fi rezistat. Eu citesc pentru cei decedați fără pocăință, iar necuratul vine mă trage de barbă, de păr, mă lovește în cap. Voi nu ați fi rezistat.”

Antoanina l-a întrebat, „Părinte dar tu l-ai văzut pe cel necurat?”

„I-am văzut, sunt fioroși,  cel mai bine să nu-i vezi. Eu îi văd des.”

 

Am venit într-o zi la mănăstire, pentru spovedanie, și l-am tot așteptat pe Părinte, îl tot așteptăm și așteptăm.

Era o spovedanie de trei ore, o spovedanie generală, comună.

Părintele tot nu apărea. Am hotărât să-l așteptăm până apare Părintele.

La un moment dat apare Părintele foarte vesel, îi sclipeau ochii și zice: „Uf, Maria, dușmanii mei tot timpul mă întrerup, împrăștie lucrurile, tot timpul îmi aranjează câte ceva. Eu vreau să mă așez, ei îmi mută scaunul și eu mă așez alături, vreau să citesc ceva și când să i-au cartea mă uit după ea și ei mi-o ascund.”  Asta spunea, înseamnă că el i-a văzut.

Vine într-o zi la mine în vizită, eu îi ajut să ducă geanta lui și el mergea în urma mea.

El îmi zice: „Maria în casă se intră corect, nu cum intri tu.”

Eu îi răspund: „Părinte, am intrat cum se intra.”

El zice: „Nu! Tu știi câte lucruri necurate cari tu pe umerii tăi? Pe ale tale și pe ale altora le mai duci. Şi pe toate în casă le duci. Pentru ce-ţi trebuie vrăjmași în casă?”

Și atunci el mi-a spus că în momentul în care doresc să intru în casă sa fac cruce și să zic: „Doamne, binecuvânteaz-o pe roaba ta Maria să intre în casă!” Ți-ai făcut cruce și apoi intri. Făcând o cruce corectă, pe toți acei dușmani i-ai îndepărtat. ”

„Adică, faci cruce și la ușă? ”

„Da, se face cruce și la ușă, așa tu intri în casă, dar ei rămân afară,  prin puterea crucii ei, de pragul ușii nu vor trece. Ceri binecuvântarea Domnului să intiu în casă, dar ei rămân toți după ușă.

Și când ieși ceri iertare.

Părintele ne spunea ,că cei necăsătoriți nu ajung în Împărăția Cerului, este obligatoriu să te cununi.

Eu cu soțul nu eram cununați și  eu eram foarte supărată, nu știam cum să-l conving pe soțul meu să ne cununăm, el la biserică nu merge.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să-l conving, însă după aceea, în ziua când trebuia să mergem, mi-a zis: „Nu, nu mai vin. ”

Atunci eu ce să fac? Am alergat la părinte în chilie plângând și i-am zis: „Părinte, soțul meu refuză să mergem să ne cununăm, chiar dacă stabilisem ziua. ”

„Du-te Claudia, mulțumește pentru binecuvântare, tot timpul trebuie să mulțumești pentru binecuvântare Mântuitorului și spune-i soțului că îl chem”.

Eu așa am și făcut, am mulțumit, merg acasă și îi spun: „Kolia, Părintele te-a chemat la el.”

El zice: „Atunci să mergem.”

„Până atunci el nu-l cunoștea pe Părinte? ”

„Nu, până la aceasta nu-l cunoștea pe părinte. ”

Am ajuns noi la chilie, Părintele i-a zis: „Intră, intră Nikolai.”

A început sa vorbească cu el, să-l întrebe ce și cum, despre păcatele lui l-a întrebat.

El s-a spovedit și a ieșit din chilie foarte bucuros, exclamând. „Ce Părinte! Eu așa Părinți nu am întâlnit până acum. Este atât de simplu, m-a întrebat despre toate de parcă ne cunoșteam de multă vreme.”

Ajutorul cu toții l-am simțit, pentru că pentru fiecare problemă avea un sfat , la care dintre Sfinți să se roage și ce acatiste să citească.

De exemplu, pe mine m-a sfătuit să citesc Acatistul tinerilor din Efes, ca să mă ajute și asta într-adevăr mă ajuta.

„De ce anume? ”

„Pentru că fiul meu nu este obișnuit cu biserica, să nu respingă icoanele. Râde de mine când mă pregătesc să merg la slujba, când citesc în liniște, stă în spatele meu si râde de mine, repetă cuvintele pe care le citesc.

Părintele mi-a prezis minuni, îl întrebam ce să fac cu băiatul meu cu lacrimi în ochi.

Băiatul după șase ani de școală de corecție, nu se putea aranja la universitate. Mai bine fizic mă lovea, decât să-și bată joc din punct de vedere spiritual.

Mă simțea, când mergeam la biserică îmi zicea: „Rabdă, după care mi-a mai zis, că în curând Volodea pe aici, prin Vologda nu va mai fi. ”

„Decide singură cum îți este mai bine: sau 150 de rugăciuni Maicii Domnului, sau zece rugăciuni Preasfințitei Fecioare.”

După două zile de rugăciuni, băiatul meu, care nu avea de gând să plece pe undeva, a venit la mine, m-a pupat și s-a mutat în altă parte cu traiul.

 

Tunsoarea de călugăr Gheorghii a primit-o la patruzeci și șapte de ani, în data de 4 octombrie 1981cu numele Gurii, în cinstea episcopului martir Gurii.

A fost tuns în această biserică din Lazersk, de către Arhiepiscopul aflat la conducere Mihail.

În curând a fost hirotonit ca și ierodiacon, după șapte ani a ajuns să fie călugăr , de atunci Părintele Gurii și-a arătat harul în spovedanii. Părintele Mihail Mudilghin, era de curent modern și-i obliga pe clerici ca în cadrul liturghiilor evangheliile să fie citite în fața oamenilor în limba rusă.

Exclamarea canonului euharistic Gurii îl citea în fața poporului.

Împotriva acestor noutăți s-a ridicat o parte mică parte din cler, printre care și Părintele Gurii.

 

Și uite așa la noi a venit un preot fluturând cu documente în care erau scrise câteva trimiteri duhovnicești de la Pelaghia Rezanskaya.

Îmi amintesc fața severă a Pelaghiei, erau scrise cuvinte dure și acest preot a spus: „Nu au recunoscut adevărul, dar adevărul este în ea. ”

După care a început să vină aproape în fiecare zi, împărțea diferite materiale și așa am făcut cunoștință.

S-a dovedit a fi călugărul din Mănăstirea Vologolodsk, Părintele Gurii Ceslov.

Înflorirea sa duhovnicească a început în primii ani ai anilor nouăzeci, când și-a declarat punctul său de vedere, despre epoca în care se” topiau” creierii și oamenii nu știau ce au de făcut.

Atunci el a început să vorbească și aceasta a făcut-o cu ajutorul liniștii. El vorbea foarte încet, trebuia să faci liniște să înțelegi și câteodată să-l rogi să repete ce a mai zis. Ceea ce povestea era foarte interesant pentru zeci și sute de oameni diferiți. Dar pentru cei la care vocea lui nu ajungea, fizic vorbind, el distribuia acele materiale pe care le considera necesare.

Vine, îți înmânează materialele, Tatianei Nicolaevna, managerului, se așeaza pe scaun și adormea.

Noi vedem că Părintele a adormit, dar aflam că de fapt, el noaptea nu a dormit, el de la patru dimineața s-a tot rugat și astfel, organismul lui avea nevoie de odihnă.

 

A ajuns la mine un ziar bisericesc, ortodox, acolo erau foarte multe scrise despre Pelagheia Rezanskaya.

Am citit și totul a mers la inimă, toate cuvintele ei și îndrumările Pelagheiy Rezanskaia.

Am alergat apoi, sa-i întreb pe cei de la biserică, Părintele Gheorghii cu privire la această bătrână.

Ei nu o acceptau prea ușor, am găsit pe cineva care mi-a zis, că există cineva, egumenul Gurii care o respectă, astfel eu am decis să-l găsesc pe acest stareț Gurii.

Nu a trebuit să caut mult timp, el era la mănăstire, foarte mult o slăvea și o citea, spunea multe și referitor la batic despre care Pelaghia Rezanskaia spunea că femeile trebuie să poarte batic pe cap, deoarece omul permanent trebuie să se roage și în biserică și pe stradă, oriunde s-ar afla ar trebui permanent să se roage.

„Dacă tu nu porți batic”, scria Pelaghia Rezanskaia, „rugăciunea ta nu ajunge la Dumnezeu, El n-o aude”.

Scria Pelaghia Rezanskaia că femeia fără batic pe cap este ca și soba fără încălzire, adică o aprinzi, dar ea nu încălzește, așa și aici, cum mergi fără batic, te rogi, dar Dumnezeu nu aude rugăciunea ta.

Tot timpul femeia trebuie să se găsească sub un batic, capul să-i fie acoperit.

Așa am făcut cunoștință cu Părintele. La prima întâlnire, am mers la biserică, m-am rugat, am stat un pic cum se cuvine, slujba s-a terminat și eu am ieșit din biserică și am scos baticul pe care l-am băgat în poșetă.

El venea în întâmpinarea mea și m-a întrebat: „Ce faci Maria, slujești la doi stăpâni?”

Eu îi zic: „Cum așa Părinte?”

„Păi”, răspunde el, „în biserică ai purtat batic și imediat după ce ai ieșit l-ai scos. Dragă soră, trebuie să mergi tot timpul cu batic, tot timpul să-l slujești numai pe Dumnezeu. În biserică ai purtat batic, așa și pe stradă trebuie să porți batic. Când dormi să porți batic și la muncă să porți batic.”

 

Deoarece spunea că va fi o radiație puternică de la sateliți și mai ales vor fi radiate femeile.

„Dar baticul de la ce vă va apăra? ”

„Probabil ne va apăra, ca o acoperire, ca la Sfânta Mamă are acoperirea ei așa și pentru femei, este acoperirea lor. Se zice că, când o femeie este îmbrăcată în pantaloni și fără batic, Sfânta Fecioară le întoarce spatele.

El era foarte atent la felul cum te îmbraci, urmărea aceasta. ”

 

Îmi plăcea foarte mult când Părintele slujea cu molibin (sfințit), acum aceste slujbe se țin rar, numai la noi la mănăstire, în alte locuri nu am auzit să țină slujba molibin cu cadelniță.

Stropea cu agheasmă și făcea cruce, foarte abil stropea cu multă apă și tot repeta: „Luați, luați uite la ei cum fug, prinde-i, prinde-i”, glumea cu noi.

„Dar el îi vedea? ”

„Probabil că îi vedea, eu nu știam înainte ce reprezentau acești tovarăși. ”

El mai spunea că cea mai puternică rugăciune e cea de noapte, care începe de la 12 până la 3, trebuie să te rogi de patruzeci de ori, ca să coboare Sfântul Duh pe voi, trebuie să te rogi la Sfântul Duh, să citești acatiste, ne împărțea tuturor acatiste ale Sfântului Duh.

El ne dădea tot timpul diverse rugăciuni, și acum la noi aceste rugăciuni sunt vii.

Părintele mai spunea, că nu numai în față să-ți faci cruce, dar și pe la spate, trebuie făcută cruce.

Trebuie făcut cruce și la cap, capul nu este protejat și ne arăta astfel: „în numele Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, Amin”. Trebuie și capul să fie protejat prin cruce.

 

La el veneau toți ca albinele, cum ieșea, toți roiau deja în jurul său.

„Cerșetorii îl iubeau? ”

„Da, el iubea cerșetorii, de aceia și cerșetorii îl iubeau pe el. El considera că dacă e cerșetor, atunci a avenit harul.

Avea un suflet mare, nici nu vă pot reda.

Îl cunoștea foarte bine pe Leonid al meu și cum spunea: „Când voi veni câteodată la spovedanie, tot timpul numai în gând spuneam, numai în gând spuneam păcatele mele”.

Odată s-a ridicat și-mi zice: „Leonid a devenit mai liniștit?”

M-am uitat la el mirată, nici nu știam ce să-i răspund, îi zic: „Părinte a devenit mai liniștit”.

El știa foarte bine că voi avea capre, că pentru nepoți le voi ține pe aceste capre și acum le mai am, și câteodată mă tot gândesc la Părinte și plâng. Mă gândesc, cum le știa pe toate.

Într-o zi trecea peste calea ferată și îi spun:” Părinte oamenii mă tot întreabă, cum trăiești”! Eu ce să le răspund? ”

Îmi zice: „Tu ești cel mai bine dintre toți”.

Eu mă gândeam, ce îndrăzneală, cum adică sunt cel mai bine dintre toți?

Iar eu într-adevăr trăiesc cel mai bine dintre toți. Dacă ar fi să stau să mă gândesc cum trăiesc oamenii, dar luând numai după muncă, nu vreau să mă laud, sau alte chestii, dar munca proprie este munca proprie.

Astăzi le este foarte greu oamenilor din apartamente, adevărat?

La curte oricum este mai ușor, ai grădină și tot ce-ți trebuie. Și acest lucru Părintele îl cunoștea și vorbea în perspectivă.

I-m zis într-o zi că sunt programată să fiu operată, el îmi zice: „Roagă-te mereu rugăciunea lui Isus și citește-o mereu, mereu”.

După ce m-am tot rugat, nu au mai vrut să mămai opereze.

Totul datorită rugăciunilor și de-a lungul timpului mi-am dat seama că totul a fost datorită lui, rugăciunilor pe care le zicea trăiam.

Leonid la fel consideră că numai datorită Părintelui familia noastră este așa cum este.

Era foarte ușor să te spovedești la el, primea cu atât de multă dragoste aceste spovedanii, se bucura când te descărcai de păcate și tot mai tot trăgea de tine.

La el tot timpul și de-a lungul vremii venea multă lume.

„Veneau să se spovedească? ”

„Da. Și ieșea foarte bucuros de la slujbe. Îmi amintesc cum făcea ungerea și mă întrebă: „Unde este Leonid al tău? Bea ceai? ”

Eu singură veniserăm la slujba de miruire și mă simțeam atât de ușoară după această slujbă, îmi venea să zbor. Spovedaniile…le simți pe toate după ce au trecut, la început le primești ca și cum ți se cuvin.

 

La Părintele Gurii mergeam ca la Dumnezeu.

Mă tot întrebam și aveam îndoieli cu privire la credința ortodoxă și dacă aceasta este cea adevărată, și ceilalți musulmanii, iudeii și alții nu sunt religii adevărată.

Ziceam că sunt denumiri diferite, ca și numele Ivan, în principiu Dumnezeu este unul, dar denumirea este diferită. Dar și sensul este altul, că dacă nu voi crede în Dumnezeu, de exemplu, casa de alături de la șase metri a ars, iar acesta a ars foarte puțin și geamurile s-au crăpat.

Chiar și pompierii se mirau de ce casa noastră nu a ars, că peste o casă s-a aprins acoperișul, cum să nu crezi?!

 

O atenție sporită o aveau rugăciunile, ne spunea să cerem Sfinților care se roagă, să cerem prin rugăciuni.

„El acorda o importanță deosebită rugăciunilor? ”

„Da, dădea o importanță foarte mare rugăciunilor, mai ales celor care îi privea pe Apostoli.

Sfinții se roagă și voi cereți, solicitați prin rugăciuni, fără ele nu poți avea scăpare.

Îmi amintesc că mă dureau foarte tare picioarele, erau foarte umflate și cu picioarele umflate merg la Părinte și îi zic: „Părinte, uite-te la picioarele mele. Nu mai știu ce să le mai fac”.

El îmi zice zâmbind: „Stai liniștită, te rogi, dăm un pic cu apă sfințită și ai să vezi”!

El ca de obicei și-a spus rugăciunea și pentru picioarele mele și spre seară umflătura m-a lăsat aproape de tot.

A doua zi am mers la Părinte și i-am zis: „Părinte uitați-vă la picioarele mele”!

El s-a uitat si mi-a zis: „Mila Dumnezeiască, cereți prin rugăciuni!

Acorda o importanță mare rugăciunilor către Sfinți, cărora trebuia să le cerem”.

El ne zicea că se salvează numai prin rugăciuni, la slujbe spunea câte cinci – șase rugăciuni, punea acatiste la Sfinţi cu ceva bănuți. Slujea în biserică și tot punea acatiste.

 

Părintele Gurii, în comparație cu alți stareți, se deosebește de ei, că el nu avea îndrumător spiritual, sub îndrumarea cărora de obicei devii mai spiritual. După multă vreme a început să fie îndrumat de Arhimandritul Egnikie, la început mergea sau la Părintele Cristian Cristiankin, ori la  Arhimandritul Pavel Gruzdev, ori la Arhimandritul Chiril Pavlov.

Ascultând de sfaturile acestora, el singur se îndrepta spre Dumnezeu. Mergea sârguincios, înflăcărat, semănând cu asceții vechi.

Este un exemplu strălucitor, cum un om se poate înălța atât de mult spiritual.

Există înscrisuri despre Părinte, când a fost văzut rugându-se în aer liber, iar o femeie a avut viziuni, cum trei persoane se rugau pentru Vologda, unul dintre ei era Părintele Gurii.

 

Era un călugăr în Aristarh, printre oameni Andriușka Egorov, fostul meu student, era un student destrăbălat, afemeiat și apoi când lucra la MȚE, juca în teatrele naționale în roluri, se pot spune, anti-religioase, satanice chiar și de odată îl văd în mănăstirea din Irlutsk, ca călugăr aristarh. Atunci noi toți ne-am mirat, unde se uită toți? „S-a pocăit religios? ”

Ascultați mai departe, eu în persoană, când l-am întâlnit pe Părintele Arhiepiscopiei Valeriy Burkov pe stradă i-am zis: „Părinte, Andriușka este de departe necredincios, nu știu…”

La care am primit răspuns, că: „Fiecare persoană care a crezut, poate ajunge în Împărăția Cerului și viața anterioară nu mai contează, este important viitorul”.

Probabil așa și este, dar cu siguranță nu în cazul de față.

Vine Părintele Gurii și aduce bilețele. „Uite deci, de la fostul tău student am luat”.

Când a aflat că a fost studentul meu, râdea de mine de fiecare dată: „Le-am luat de la fostul tău student”.

Erau desenate câteva avioane, erau desenate câteva rachete, este permis oare așa ceva să fie ținut în chilia unui călugăr? Probabil că nu este permis.

După care spunea, că nu-i place cum este la el în chilie și a plecat. După care și alții mi-au spus că acest aristarh se închidea în chilie cu alți novici, cu care învățau rugăciuni sau făceau alte lucruri. Părintele nu-mi spunea nimic, spunea numai că nu-i place cum este în chilia călugărului. Și tot repeta, uite, este studentul tău, evidențiind că a studiat cândva la universitate.

Și să vedeți, ce se întâmplă cu acest aristarh, acesta se află acum la Sinagoga centrală din Moscova în calitate de rabin. În public a declarat în fața tuturora că creștinismul este o religie incompletă, mincinoasă și religia pură și adevărată este cea iudaică.

El preda la școala Duhovnicească din Volgodsk, preda câteva materii, omul în sufletul căruia era iudaic, învăța pe alții la  școala Duhovnicească din Volgodsk și toți ceilalți au trecut cu privirea acest aspect, dar Părintele Gurii a văzut și iar a început să vorbească, și a atras asupra sa ura.

 

Cine se îmbracă acum în pantaloni, duce asupra sa un păcat foarte mare, și el spunea că: „Domnul, pe femeile care poartă pantaloni, sau cu alte haine de bărbat, ca șepci, uitați-vă la șepci, sunt atât de multe modele de șepci de damă, dar dușmanul a ales un singur model bărbătesc, pe care femeile îl poartă. El era foarte sever și nu îi convenea ca oamenii să aibă acest păcat și purtând pantaloni, e posibil ca în viitor să participe în război.

Părintele mai spunea că: „Purtați batice ca rusoaicele noastre”! Uite așa, colțurile să nu fie în spate sau sus. Dacă îmi pun așa baticul Părintele spune: „Numai femeile catolice poartă așa baticul, dar blând, blând”.

Îi plăcea să poarte doar așa baticul pe cap. Inima îi sărea în sus de bucurie.

 

Îmi plăcea să port diferite bijuterii – mărgele, cercei, inele, toate aceste îmi plăceau și încercam tot timpul să le pun pe mine.

Într-o zi îmi zice Părintele: „Ce cercei frumoși ai! Ce mărgele frumoase! Totul la tine este frumos, dar o vază frumoasă ai”?

„Adică cum, Părinte o vază frumoasă să nu am? ”

„Dar foarte frumoasă,  dar să fie foarte, foarte frumoasă din cristal. ”

Eu îi zic: „Am”.

„Atunci poate aceste bijuterii, mărgele să le pui în vaza ceia frumoasă și lasă-le să stea acolo să fie și mai frumoasă. Si atunci eu l-am întrebat: „Părinte, de ce nu e voie să le porți pe toate”?

„Maria, toate acestea sunt legate de iubirea de sine, sunt toate ispite, mergi așa toată semodezbrăcată, împodobită cu cercei și mărgele, îi ispitești pe cei apropiați îl duci la ispită, îl duci la păcat”.

Ne permitea să purtăm pantaloni, zicea că: Pantalonii sunt îmbrăcăminte pentru bărbați și nu pentru femei. De ce ultima vreme femeile poartă pantaloni, de ce acum fiecare a doua, treia sau a patra femeie nu poate avea copii, nu au lapte,  asta deoarece, acum femeile au pus pe ele numai lucruri bărbătești. Dacă o femeie se îmbracă în pantaloni, despre ce lapte mai putem vorbi? Doar bărbatul nu poate avea lapte și femeia a luat totul de la bărbat.

Spunea că: „Tot ce faci oamenilor, ți le faci ție, vecinului să nu-i dai pur și simplu ce vrea, da-i spre Slava lui Dumnezeu, fiecare bucată de pâine, fiecare pomană să le dai slăvind pe Dumnezeu, nu pur și simplu așa.

Când ajungi în Împărăția Cerului, toate aceste pomeni și slăvi în numele Domnului, vor fi în apărarea ta.

De multe ori spui: Mulțumesc, nu ai pentru ce! Să nu zici niciodată așa; că nu e pentru nimic, dar tu vei primi nimic. Tot timpul să zici, în numele Domnului, pentru Hristos, numai prin Mila Lui vei fi salvată”.

În general Părintele emana o căldură aparte, ajungi la el cu teama păcatelor și nici nu știi greutatea păcatelor tale, îți este frică să te spovedești. Dar el, într-un fel, te ajuta. Îi spuneai: „Părinte, eu am băut vin, am făcut dragoste de sărbători.

El te întreba: „Da cu cine ai făcut Marie? Trebuie să te spovedești, Maria, complet. Ai păcătuit, ai băut cu cineva vin, adu-ți aminte cu cine, uite, cu roaba lui Dumnezeu Valentina am băut vin de sărbători. Spovedania trebuie să fie completă nu numai ideea, totul trebuie povestit și în ce fustă erai îmbrăcată.

Dușmanilor le place să audă totul, dacă tu spui numai dușmani, să nu le spui numele, sau doar să faci așa cu mâna.

Dușmanii își notează fiecare cuvânt, când și cu cine ai fost și ce ai făcut chiar din ce pahare ai băut votcă. Adevărul să-l spui întreg, ca să scoți totul,  tot păcatul de pe tine printr-o împărtășanie completă. ”

 

Băiatul meu era în Cecenia, a slujit un an. El s-a pierdut, adică, nu mai primeam scrisori de la el, bineînțeles am sunat la centrul militar de recrutare că nu mai știu nimic despre băiatul meu, nu am primit scrisori. Dar așa s-a întâmplat că joi, de Joia Mare, înainte de Paște m-au sunat de la Centru militar de recrutare și mi-au zis că o parte din unitatea militară unde era băiatul meu au fost împușcați, nu ne-a zis multe detalii, doar că o parte din unitate au fost împușcați.

Eu am alergat la Părintele Gurii, care încă mai era la mănăstire, am ajuns la el și i-am povestit totul, el îmi spune: „Maria, nu-ți fă griji, Domnul pe toate le aranjează. Mâine este vineri, zi mare, este Vinerea Mare.

„În tot acest timp de la 12  la 3 când Domnul era răstignit pentru noi toți păcătoșii pe cruce, trebuie toți după posibilitate să mergeți la biserică sau să stai în genunchi de la 12 la 3 în fața crucii”.

De exemplu, dacă ești acasă să stai lângă cruce, fiecare avem cruce în casă. Eu în tot acest timp, era vineri, eram la muncă și el mi-a spus ca de la 12 la 3 să spun păcatele mele, toate atât cele mărturisite cât și cele nemărturisite, cere-ti iertare de la Dumnezeu pentru păcatele tale către Iisus și cere-i Domnului sa-ți deschidă drumul spre omul de la care voi ști unde este băiatul meu, dacă este viu să-mi arate în ce loc, dacă nu e viu, măcar osemintele să le pot îngropa, sau orice, trimite-mi Doamne pe cineva, de la care să aflu unde este băitul meu, trăiește sau a murit, că în Joia Mare cei de la Armată m-au făcut să înțeleg că nu  fiul meu nu mai este…

Și așa mi-a zis Părintele că: „De la 12 la 3 enumeră păcatele tale și cere-ți iertare, anume de la 12 la 3, când Domnul este răstignit pe cruce, în acest timp toți ar fi trebuit să ne spunem păcatele noastre, fiecare are anumite probleme, anumite griji, anumite urme de durere și ție Dumnezeu te va ajuta și-ți va deschide drumul. ”

La ora 2, încă nu terminasem rugăciunea, la ora 2 sună la muncă băiatul meu și-mi zice: „Mamă eu sunt acasă”!

Uite așa Dumnezeu mi l-a trimis pe fiul meu.

Mai departe Părintele mi-a spus: „Maria, după credința voastră se va face, și după care el tot repeta: „Nu uitați în fiecare în această vineri, nu uitați de la 12 la 3, când Domnul era pe cruce,  spuneți păcatele voastre și rugați-vă și cereți, dacă cineva are pe cineva în închisoare, altcineva are un proces, sau orice alte probleme, cum a fost la mine, că mi-am pierdut băiatul. Dumnezeu obligatoriu se va descoperi și te va ajuta în acest timp”.

Părintele ne mai spunea tuturor, că: „Mai des să cerem slujbe de mulțumire, cât de des posibil.

Când mergi la proces, sau la dentist, ai un control, sau când te duci să te înscrii la vre-o școală, sau la examen. Tot timpul sa  cerem slujbe de mulțumire și să scriem numele acelui om, care participă la acest lucru, de exemplu  dacă merg la dentist, eu trebuie să-i trec numele la slujba de mulțumire a sclavei Domnului Maria.

Eu l-am întrebat pe Părinte, care este semnificația acestei slujbe de mulțumire, de ce trebuie neapărat să cerem slujbe de mulțumire pentru cineva și atât la supărare cât și la bucurie, cum te-ai îmbolnăvit, imediat trebuie să ceri o slujbă de mulțumire, dacă ai o bucurie oarecare, ceri o slujbă de mulțumire, așa l-am întrebat:

„Spune-mi Părinte ce semnificație are această slujbă de mulțumire”?

El îmi zice: „Maria, vindecătorul Pantelimon este foarte bine, făcătorul de minuni Nicola, tot e foarte bine și Xenia cea Bună tot este bine, dar ei toți merg la Dumnezeu, ca o cerere în care îl rogi pe vindecătorul Panteleimon, el oricum merge la Dumnezeu, dar tu deodată Maria, singură așează-te în genunchii în fața lui Dumnezeu și cere-i ca după credința voastră să vi de dea”.

„Dar Părinte, ce înseamnă această slujbă de mulțumire, de ce s-o cerem de mai multe ori”?

„Când ceri o slujbă de mulțumire, în acea zi tu de parcă te-ai afla înconjurată de Îngerii Sfinți.

Acea zi este complet dată de Dumnezeu, răul nu te poate încurca în acea zi, acea zi va fi după voia Domnului, ce se va întâmpla în acea zi, înseamnă că așa a fost voia Domnului și dușmanul în acea zi nu-ți poate pune piedici, te afli înconjurată de Îngerii Sfinți. De aceea, după posibilități, dacă ai bani, să ceri chiar și în fiecare zi slujbe de mulțumire”.

Când băiatul meu era în Cecenia, eu în fiecare zi ceream slujbe de mulțumire, ca el tot timpul să fie înconjurat de Îngerii Sfinți. Astfel ne explica.

Și mai spunea că: „Maria, să ne rugăm mai mult pentru morți, pentru că cei vii se pot ruga pentru sine și pentru binele lor, Dumnezeu îi poate scăpa de durere sau de boală și să-i aducă la El,  poate veni singur la biserică, să aprindă o lumânare, să se roage, pe când cei morți, ca bunicul sau bunica ta, ei nu pot face așa ceva, ei doar așteaptă rugăciunile tale.

Astfel el ne zicea la toți și mie: „Maria, este o zi anume, odată pe an, de Sfântul Mihail arhanghelul, acesta  coboară o aripă albă în iad, singur, o dată pe an, singur coboară o aripă  si după rugăciunile celor vii, Dumnezeu, îi iartă pe cei morți, rudele noastre.

În cazul unei sinucideri, când cineva își curmă zilele prin sinucidere, el poate să-i ușureze chinurile, așa să-i ajute pe robii lui Dumnezeu.

„Arhanghel Mihail când coboară aripa ce face? ”

„În iad, anume el în iad lasă aripa și când eu mă rog pentru ai mei și cer Doamne Iisus Hristos,  dă-i Împărăția Cerului, iartă-i de păcate făcute a tatălui meu, robului lui Dumnezeu, și fac închinare și astfel pe nevăzute, eliberează aripa în iad și toți cei care se roagă, mulțumită acestei aripi a Arhanghelului Mihail, toți se urcă pe aripă, fiecare cum poate, cineva mai sus pe treaptă, cineva mai jos, dar sunt scoși din iad. Îi putem scoate pe ai noștri din iad, pe rudele noastre, prin rugăciunile pe care le zicem aici pe pământ. ”

Dacă trăiești pe pământ ești lumească, tot timpul mi-am dorit ca fiul meu, care a terminat școala Duhovnicească și voiam ca în Cecenia, unde era război aș fi dorit ca el să nu omoare pe nimeni în acest război, să fie sătul, mereu să-i fie cald.

Îi ziceam și părintelui mereu: „Părinte aș dori ca el să fie mereu sătul” și Părintele îmi zicea: „Maria, da-le mâncare creaturilor Dumnezeiești, la căței fără adăpost, sau la pisici, ajută-le, de exemplu, i-a grâu, îi faci cruce și zici: Doamne Iisus, binecuvântează această mâncare, primește-o în numele Domnului, în numele Arhanghelului Mihail, dă-le mâncare și ceea ce nu se vede, prin prisma mâncării pe care o dau eu, Doamne îi dă mâncare fiului meu din Cecenia, ca el să fie mereu sătul”.

Așa îmi zicea mereu, „Tu dai mâncare la păsări și El va da mâncare fiului tău, tu îi dai unui câine sau unei pisici o bucată de pâine, Dumnezeu acolo undeva, prin cineva necunoscut îi va da mâncare fiului tău. Tu fă milostenie, dă-i mâncare aproapelui tău și așa Dumnezeu îi va da mâncare fiului tău”. Asta îmi tot spunea.

 

Părintele spunea foarte multe, acum nici nu-ți poți aminti,  el zicea că vor fi foarte multe chioșcuri, foarte multe chioșcuri, nu numai că nu trebuie să cumperi de la ele ceva, dar nici să te apropii nu e voie.

Este numai putere malefică, o magie, este numai răutate fără adevăr, erau lucruri speciale ca de exemplu, cum să faci apropiatului rău.

Eul-am întrebat pe Părinte cum mă pot apăra de acești vrăjitori? Adică voi spuneți că există acești vrăjitori, cum se poate apăra de toate acestea?

El cumva mi-a spus: „Vine de exemplu o femeie, o vrăjitoare cu o poză, se uită la poză și-ți zice: „Nu, nu pot face nimic, o pune deoparte, mai trece o zi și iar se uită la această poză, vrăjitoarea care vrea să facă ceva acelei persoane din poză, iar se uită și zice: „Nu, nu pot face asta. Și așa poate dura o săptămână să se tot uite la acea poză, care i-a fost adusă și ea să tot o țină de o parte fără să poată face ceva, după care deodată: „Ah, uite gata, și tot ce se poate, face pe acea persoană”.

L-am întrebat pe Părinte: „Părinte cum poate face rău? ”

El mi-a zis: „Persoana aceia în acest moment și-a scos crucea de pe el. ”

„Cum și-a scos crucea”? am întrebat eu.

S-a dus să se spele în baie și a scos crucea, a mers undeva la spital pentru un consult și a scos crucea.  De ce ea tot timpul punea deoparte poza, pentru că, tot timpul pe acea persoană era crucea, dar în momentul când a mers la baie să se spele, ceea ce a durat trei ceasuri. Părintele a spus că împotriva vrăjilor singurul lucru pe care-l poți face este să nu-ți scoți crucea și crucea trebuie să o porți corect, crucea este ca o ștampilă. Nu este pur și simplu o imagine a unei ștampile, trebuie făcută exact, cu putere uite așa, de sus în jos, pe umărul drept după care pe cel stâng după care te închini așa te-ai și apărat prin cruce. Dacă faci oricum, ca și cum ai alunga muștele de pe tine, nu va avea forța să te apere. Mai spunea că te poți apăra de vrăji, prin confesiuni, la confesiunile prin spovedanie este de netrecut și să porți brâu. El pe noi toți ne pune să purtăm brâu, din acela bisericesc, pe care este trecut Dumnezeu, ajută-ne!

Deci, spovedania, să nu scoți crucea de pe tine și să porți brâul și așa nu te va atinge nici-un vrăjitor. ”

Într-o zi ajung și-i zic: „Părinte, dragă, vin rar la biserică, sau duminică sau pe sâmbătă, sau doar de sărbători. Munca este bărbătească dar tot muncă e, pot fi smerită și acolo și aici, de ce sunt eu cea mai păcătoasă, ce păcate fac eu? Eu sunt așa, nu ies în evidență cu păcatele, stau în genunchi în fața icoanei și ceri iertare în lacrimi, zici: Doamne iartă-mă pe mine că sunt o criminală, cât am omorât eu în uterul meu și imediat mă trage cineva de mânecă, ridică-te soră, astăzi este duminică nu trebuie să stai în genunchi sau de ce stai în genunchi, ridică-te pentru că până la Înălțare, nu se stă pe genunchi.

Cum să vin în biserică și nici în genunchi nu pot sta, eu sunt o păcătoasă cu atât de multe păcate și nici în genunchi nu pot sta, fără să vreau mă atrage să stau în genunchi în fața icoanei, să cer iertare Domnului pentru păcatele mele și ale celor apropiați”.

Mă adresez Părintelui, de ce duminică nu pot sta în genunchi, de sărbători la fel, până la Înălțare la fel, unde el îmi răspunde: „Soră dragă, Maria, nu este păcat în asta, stai în genunchi, roagă-te în genunchi, cere-i iertare Domnului în genunchi. Și tot el a zi că: „Se va prăpădi Rusia fără rugăciuni în genunchi, toți trebuie să stea în genunchi să se roage să ceară iertare pentru păcatele sale în genunchi. ”

A fost la noi un zvon, că Părintele Gurii, un om atât de bun va depune jurământ și am auzit că Părintele are nevoie de patruzeci de persoane sub jurământ sincer, era foarte deschis.

„Când era jurământul? ”

Ne ducea la jurământ la Troiță, ca Dumnezeu să ne apere în aceste zile complicate și grele, în jurământul nostru scrie, că cu ultimele picături de sânge să reușești să stai, să crezi și să aperi adevărul, lupta cei care erau împotriva lui Dumnezeu, cu slugile acestora, aceste lucruri erau scrise în jurământ.

Am auzit că Părintele are nevoie de patruzeci de persoane, am alergat și aveam impresia că nu mai ajung.

Eu am doi copii, un băiat și o fată, și-i zic Părintelui: „Părinte cum să fac sub protecția Sfintei Treimi că sunt singură și cu copii ce fac? Îi zic că nu merg fără copii, vin doar dacă vin și copii. ”

Iar el îmi spune: „Maria, nu știm cum să facem cu copii că ei vor vorbi încontinuu, nu vin fără copii, vor fi ei ai patruzeci și unu sau patruzeci și doi. Fără copii nu vin, vin eu și copii mei. ”

Părinte zice: „Maria!

„Nu, Părinte, nu vin fără copii. ”

Și de atunci de fiecare dată când mă vede îmi zice, uite vine Maria, se salvează pe ea și salvează și pe copii ei.

După, Părintele a mărturisit că a strâns mai mulți, nu știu câţi au fost, dar între timp cât el efectua toate acestea, Fecioara Maria, i-a deschis  câte persoane trebuiau să fie acolo la jurământul de la Troiță.

Totul era de parcă am avea ochii închiși în mănăstire și în fiecare zi făcea aceste spovedanii a câte trei ore și lumea tot venea și venea, jurau și jurau, și ajutorii vedeau toate acestea, dar mănăstirea părea închisă. Părintele a tot adunat lume până într-o zi în care au venit ceilalți și l-au alungat, adică Dumnezeu l-a lăsat să aducă atâția câți  era nevoie să jure prin Părinte.  ”

Auzeam după aceia glume în care ziceau: „Uite Gurii- prostul, prin alții ajunge să se salveze.  Da, așa e, el se va salva și noi ceilalți vom muri”.

Așa e, dar cine știe, voia Domnului, cum dorește Domnul așa se va întâmpla. Atunci așa e bine, așa a îngăduit  Dumnezeu.

Știți de ce l-au alungat pe părinte din mănăstire, pentru că oamenii au plecat de la alte biserici, de la alți preoți. De exemplu eu, mergeam la slujbe la biserica Sfântul Andrei și deodată, noi, toată familia noastră am plecat de acolo. Au plecat și din alte biserici – de la Părintele Valerii, au mers mulți, a mers și sora Cristina, dar tot a plecat și din altă parte. Preoților aceasta nu le-a plăcut, a apărut o invidie duhovnicească.

Așa au început să-l atace, pentru că toți au plecat la Părintele Gurii. Toți primeau cuvântul spus de Părinte precum cuvântul spus de însuși Dumnezeu.

Așa a spus Părintele, toți au plecat, bineînțeles.

Ce mărturie uimitoare și adevărată, cum te mai poți îndoi de faptul că peste Părintele Gurii nu era har?

Pentru că toată spiritualitatea pe care o emana nu era din minte, ci din experiență, chinuindu-se pe sine cu post, închinări și rugăciuni. Răutățile necuratului le cunoștea din propria experiență, de aceea calea ascunsă spre Dumnezeu, despre care vorbesc toți preoții el a parcurs-o singur.

Singur mergea și singur învăța, să creadă, să răbde, și să iubească, uite așa l-a binecuvântat Domnul cu  binecuvântare.  Toate acestea se vedea din faptul cum îi unea pe oameni și cum alergau toți spre el. Când în luna iulie 1991 a fost deschisă Mănăstirea Ispask de pe lângă Lutsk, erau cam 10 frați, care veneau și plecau, tot veneau alții noi, oamenii nu veneau, dar cu sosirea Părintelui Gurii, brusc totul s-a schimbat.

Mănăstirea a devenit, în sens spiritual, un centru duhovnicesc și Părintele, pe neobservate a devenit duhovnicul poporului. Cu iubirea lui a binecuvântat și pe frați şi pe enoriași, dușmanii nu mai fugeau și cei care se rugau au dat năvală. Veneau din Sokolov, Cerepavtsa, de oriunde și toți voiau la Părintele Gurii.

 

Valerii Sirotkin

La ce ne învăța? Ne învăța cum este corect să-ți faci cruce și ce i s-a întâmplat, toți l-au atacat. Părintele  Gurii îmi zicea, că nu se face crucea fluturând din mâini, este un simbol, crucea curăță omul. Am acum în mâini îndrumările Măicuței Pelaghia. Datorită acestor lucruri, Părintele Gurii a fost scos pur și simplu din Mănăstirea   Ispask de lângă Lutsk.

În acele vremuri el a început să vorbească că vor muri, că se apropie vremea antihristului, babele noastre le plac aceste tipuri de discuții.

Ce ani erau?

Aceasta era la începutul anilor 90. Oamenii mergeau la el să se spovedească, pentru că el îi asculta pe fiecare, le dădea sfaturi, le zicea ce au de făcut, tuturor le era pe plac, ziceau că este un Părinte bun. La noi în Rusia din totdeauna se ducea lipsă de Părinți, de pe vremea noastră a sovieticilor,  la el lumea stătea la coadă să se spovedească, la alți Părinți, la fel frați din mănăstire nu era nimeni, dar la el tot timpul se formau cozi. Toate acestea ridicau o formă de agitație, nu era chiar o gelozie, dar era pe aproape. Cu toate acestea oamenii tot mergeau la el. De acea cei de la conducerea Duhovniciei au hotărât să-l transfere în altă parohie, să-i mai scadă din popularitate, totodată la tipografie apăreau ca un fel de proclamații, pliante cu numele lui care erau lipite pe stâlpi în Vologda, despre antihrist, despre toate, astfel miliția a început să se informeze, s-au adresat, probabil, șefului nostru, care l-a convocat pe Părinte și i-a zis să se înceteze cu astfel de lucruri. Părintele a lovit din picior și a zis, că nu încetează. Spre mirare fiind un om mic, dar avea convingeri puternice, astfel a fost transferat în Lamoviki. Pe atunci eram supraveghetorul lui și i-am transmis parohia, el a venit cu lucrurile lui, o bormașină,  care toate au încăput în portbagajul unei mașini și era foarte haios când a început s-o descarce, avea câteva canistre de lapte pline cu apă sfințită, vre-o zece perechi de cizme și toate acestea era averea lui. Mai avea diferite icoane și alte lucruri mărunte, nimic de valoare. Stareții binecuvântătorii sunt iubiți de popor, de ce poporul îi iubește atât de mult? Starețul este un om deosebit, este iubit pentru că el Îl iubește pe Dumnezeu, îi iubește pe oameni, are dar de la Sfântul Duh, trăiesc foarte cinstit și curat, așa era și Gurii.

Am fost transferat și eu din Lamoviki aici,  în Cerepoveț, Nujdipomoskoe, dar oamenii au ajuns și în Lamoviki, neluând în vedere aceasta a fost transferat la Pecima, lângă Totino, credeau că nimeni nu se va duce acolo pentru că este prea departe și prea scump drumul. Dar oamenii au ajuns și acolo.

Cu ce se duceau, cu autobuzele?

Da, plecau cu autobuzele, și ce poți face cu acest om? Pentru că nu a respectat cele impuse, erau zvonuri că conducerea l-a închis într-o temniță, ca pedeapsă pentru neconformare, cu cât mai mult îl pedepseau, cu atât mai mult poporul îl iubea. Efectul era invers proporțional, martirii sunt foarte iubiți la noi, oamenii îi iubesc pe cei care sunt chinuiți. Ei suferă pentru Dumnezeu, pentru faptele sale, pentru credința sa, oamenii au plecat după el. După care l-au luat înapoi ca călugăr în mănăstire, după care pe covor l-au lăsat să propovăduiască să țină slujbe.

Locul se numește Uspicenika, este la patruzeci de kilometri de la Tutima, în acele vremuri nu erau nici străzi nimic nu era, acolo pe malul râului   Suhano, binecuvântau Biserica Nastasov, parohia nu avea oameni, era un sat părăsit, acum e mai bine, pe atunci era foarte rău. Luni întregi nu era plătit salariu, în anii nouăzeci și acolo a fost trimis. În semn de protest a făcut grevă. Mâncă numai odată pe zi, el avea un rinichi, așa s-a îmbolnăvit, după care sănătatea lui s-a înrăutățit,

Odată l-am văzut aici, și l-am întrebat: „Părinte v-ați întors în Vologda”, la care el îmi zice: „Nu, am fugit”. Cu altă ocazie am primit un bilețel de la el, prostul de mine, nu am păstrat acel bilețel, unde scria că: „El mă duce de aici cu forța, Gurii”.

După Uspecenskii, l-au lăsat să ne spovedim în biserică, dar nu avea voie să țină slujbe, intra acolo în altar, dar nu ținea slujbe. Veneau la el foarte multă lume, veneau toți de la noi chiar și străini veneau,  știau de acest Părinte binecuvântat, tot timpul se formau cozi la el.

Conducerea bisericii, duhovnicul nostru starețul, avea un teanc mare de scrisori către Părintele Gurii și eu îi zic, „atâția scriu, trebuie să ne rugăm pentru toți, pentru toți trebuie să ne rugăm”.  Totul era în afara bisericii, era ca o organizație, voi știți că biserica înseamnă oameni și pe el au încercat să-l îndepărteze cumva, dar oamenii tot veneau la el, veneau foarte mulți.

Părintele simțea apropierea morții,  tot timpul se ruga, stătea mai mult în pat, mânca doar o singură dată pe zi, putea să nu mănânce și patruzeci de zile. Era ceva deosebit când își lua rămas bun de la noi, când împărțea cadouri, într-o zi vorbesc cu o soră care-i zic: „Natașa, am senzația că în curând Părintele nu va mai fi”. Ea mă întreabă: „De ce”? „Natașa, vezi și tu comportamentul Părintelui, el nouă nimic nu ne zicea, că va muri, sau alte lucruri pe lângă”.

După anii două mii starea lui era gravă, se îmbolnăvea și în anii nouăzeci a stat în concediu pe caz de boală,  pe motiv de boală era și când nu-l plăceau cei de la conducere, el vorbe despre globalizare, că nu e voie să primim documente cu însemnele antihristului, l-au ajutat să se concedieze, l-au ajutat să se îmbolnăvească, a fost internat în spital pe 6 septembrie 2001 s-a stins, a stat 12 zile și cu toții l-am îngrijit, nu mânca nimic.

Nu mânca nimic, doar apă sfințită îi dădeam și acest artos lua, părea inconștient dar ne auzea. Îi ziceam Părinte trebuie să luați artos, el deschidea gura, dar Părintele părea inconștient.

A fost scurtă viața de pastor a Părintelui Gurii, dar a fost foarte strălucitoare. În haine sfinte a slujit doar 13 ani și mai mult de jumătate din acestea a fost alungat, în anul 1999 pe motive medicale a fost trecut în concediu medical, în data de 6 septembrie 2001 a murit cu diagnosticul de insuficiență renală.

Aici este lista statistică a muncii sale, pare a fi una obișnuită, dar după această este o muncă fără compromise a pastorului, mărturiile acestora se găsesc în această carte mică, care a fost de nenumărate ori reeditată și datorită căreia, nu numai în Rusia dar și peste hotarele acesteia, se știe despre acest Părinte scump și strălucitor.

Unde a fost tuns în călugăr, acolo a fost și înmormântat, în acest cimitir gorbaciovsk de pe lângă biserica din Lazorovsk.

Dragă Părinte Gurii, roagă-te la Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!

Când îmi amintesc de el mi se face mai ușor la suflet.

Nu ați mai întâlni așa ceva?

Nu, nu am întâlnit, cred că așa ceva doar o singură dată poți întâlni, din punctul meu de vedere este un miracol că el a fost anume aici.

Și toate aceste exponate el le-a văzut?

Da, le-a văzut pe toate.

A venit și s-a interesat, era curios?

Știți, el era curios să cunoască, dar erau lucruri despre care era interesat și lucruri care nu-l interesau. Era curios să știe totul ce era legat de familia regală, de istoria Rusiei, de toate acestea era profund interesat. De multe ori făcea poze,  ni le aducea, spunea că se roagă pentru noi și noi să ne rugăm pentru el. Cred că, era singurul dintre preoţii acestei parohii care, amintea numele ultimului rege al Rusiei, la slujbe.

Până la iconizare?

Da.

Îi plăcea foarte mult să vorbească despre familia Imperatorului, zicea că cine nu-l respectă pe Imperator, acela nu se va mântui, chiar așa.

Vă zicea că are un hobby?

Vedeți, el era un om foarte simplu, punea suflet când vorbea despre el, dar zicea ca Imperatorul era ca mântuitorul nostru, pentru că posibil am fi trăit de sute de ori mai rău. Acum trăim,

Se zice că Rusia există doar datorită lui?

El zicea că datorită sacrificiului pe care l-au făcut, pentru propriul popor, noi încă suntem și existăm.

Dar zicea ceva Părintele referitor la omorul Țarului?

Trebuie să ne căim.

Zicea că întreaga Rusie trebuie să se căiască și nu numai pentru noi dar și pentru cei morți. când mergi la spovedanie să zici, Doamne iartă-ne păcatele mele ale morților mei, părinții, spuneți numele, bunici și bunei, pentru cutare și cutare. Rugați-vă pentru Rusia, pentru salvarea Rusiei, rugați-vă pentru Țar, pentru Mântuitorul acesteia.

Cum se numea, Mântuitor?

Da, îl numea Mântuitor, dacă nu există pocăință, Rusia poate dispărea.

Ne învăța cum să ne pocăim, îi învăța pe copii, personal am fost acolo, am ajuns când el era la Sokolov organiza o cină de pocăință, pe cine a binecuvântat, nu-i binecuvânta pe toți. Am ajuns și  ce-mi amintesc acum, că toți care era la acea cină de pocăință ne pocăiam pentru păcatele strămoșilor noștri. În oarecare măsură, am fost pioneri, am fost în komsomol, ne uitam la filme la televizor. Este cel mai păcătos,  filmul la televizor, zicea Părintele, mai ales când pe Țar l-au omorât, erau filme pe vremea sovieticilor, tu participi prin aceasta.

Părerea mea personală este că, poporul rus este vinovat, cum să nu fie vinovat dacă pe acest Țar, care nu era a americanilor, era țarul nostru, al rușilor, a fost închis pentru un an și jumătate în închisoare, și nici-un strămoș de al nostru, nu a mișcat un deget să-l elibereze. Cum se poate așa ceva, nimeni, nu i-a întins o mână de ajutor. Trenul…

Reiese că păcatul este a generației în care el a fost omorât?  Păcatul a venit de la strămoșii noștri?

Așa e, da, este ca și când poporul evreu l-au răstignit pe Iisus Hristos, așa și noi l-am omorât pe propriul nostru Țar, este la fel. Rusia merge alături, eu consider că așa este, este părerea mea personală. Este ca și cum fiul meu ar spune: „Mamă, noi doi acum  stăm la masă şi deodată cineva ne sparge ușa, și cineva strigă, deschideți ușa, am venit să vi-l omorâm pe tatăl vostru. Noi stăm liniștiți, le arătam unde este întrerupătorul, cum e mai bine să-l omoare pe tatăl meu și noi liniștiți ne continuăm să bem ceaiul.  Cum nu suntem vinovați? Este o crimă, de exemplu ca pe tatăl nostru, așa e și cu Țarul. Bineînțeles că poporul nostru păcătos nu putea face așa ceva, au făcut jidanii totul, ei erau cei inteligenți care au pregătit totul, cum să-l lichideze cât mai precis, dar crima a fost făcută sub cerul Rusiei, cu mâinile rușilor, sub ochii rușilor, cu mâinile rusului Vanea. Un Părinte îmi zice: „L-ai omorât pe Țar”? Îi răspund: „nu, nu l-am omorât, Doamne iartă-mă”. În fața lui era un ziar bisericesc, care s-a deschis pe poze cum erau clopote bisericești dărâmate pe jos. Eu l-am întrebat: „Ce sunt cu acestea, cine a făcut toate acestea? Cine a distrus toate aceste biserici? Cu mâinile cui au fost făcute? Nu au fost făcute de jidani sau de evrei?  Ce înseamnă că la noi în Rusia trăiesc numai jidani și evrei? Toate acestea au fost făcute prin sate, cine le-a făcut? Cine a distrus atâtea biserici? Cine”?

„El, rusul Ivan! Cum să nu cer iertare”?

Pe tine te iubea?

Pe noi toți ne iubea,  îmi amintesc când am fost în Sokole, ajunse-sem mai greu, dar cum am ajuns cu Maria, ara atât de bucuros, ne-a strâns pe ambele la piept, avea lacrimi în ochi și a zis: Cât de mult v-am așteptat! Fetelor, voi sunteți fetele mele. Și ultima dată când ne-am dus la el, era bolnav la pat. Am ajuns că voiam să ne spovedim și am crezut că gata, Părintele nu se mai ridică, spunem rugăciunea, se rugăciunea pentru Iisus și Sfânta Fecioară, și deodată îl vedem pe Părinte care se îndrepta spre noi, se ridicase abia de mai mergea, dar pe noi toți ne-a spovedit. Părintele era foarte blând, se sacrifica  pentru noi, niciodată nu l-am auzit să zică că a obosit. Cum zic eu păcătoasa de mine, că am obosit foarte tare, dar el niciodată nu spunea asta. Nu vorbea despre nimeni de rău, nu se supăra și nouă ne spunea să nu ne supăram pe alții. Cu cine trăia el în chilie îi spunea să nu judecăm și să nu ne supărăm, trebuie să-i iubim pe toți.

Ce nu-i plăcea lui la duhovnicie, eu am intrat la școala duhovnicească în anul 1973, că se observa o bătaie de joc asupra preoților, le zice că sunt făcători de minuni, erau luați în derâdere și se făceau glume pe seama lor, ca cei ultimii veniți în armată. Nu erau iubiți cei din biserică, nu erau iubiți și gata. Ziceai că sunt proști, sunt oameni care sunt cu adevărați binecuvântați, se roagă pentru noi, pentru Rusia, ar trebui să-i copiem, să fim la fel ca ei, dar toți îi făceau bolnavi și-ți pare rău. Nu ştiu cât de bun era ca om, poate fi, dar era un duhovnic bun, om liniștit care iubea pe Dumnezeu și pe oameni. Eu îl i-au în considerare, mă rog pentru el,dar ce-mi pare rău cel mai mult este că, adică, nu-mi pare rău pentru oameni, îmi pare rău pentru duhovnicii noștri, când a apărut o carte despre el, ei trebuiau să se bucure că în regiunea noastră a apărut un sfânt canonizat. Oamenii îl iubesc, Doamne ajută, lasă-i să-l iubească. Este bine dacă oameni iubesc un Părinte mai ales că el a murit, dar ei au declarat război și mortului. Au interzis vinderea cărții acestuia, cine este el, de ce este iconizat, de ce îl slăvesc, Doamne ajută, este și Preasfințitul Anatolii pe care-l slăvesc oamenii.  Nu e ceva nefiresc dacă este slăvit, este bine pentru Patriarhia noastră, pentru regiunea noastră, pentru noi toți. Dar ei nu înțelegeau, au interzis de toate și cel mort este alungat.

Cum poți interzice un așa om?  Anume cu iubirea și cu liniștea lui apropia oamenii, el nu-i respingea, îi apropia, cum este Sfântul serafim pentru oameni, așa el este pentru mine. Așa că Părintele nostru, pe care-l consider un apărător, cu siguranță el este acolo lângă Dumnezeu. El de mine fugea după care a început să-mi zâmbească, acolo cu siguranță nu mă va auita. Uite!

Pentru totul să fie voia Domnului.

Îmi amintesc momentul în care sosea Părintele la noi era sărbătoare, totul era foarte ușor, nici nu știu cum să vă redau, soarele e lângă tine, unde era Părintele, nu mai era nevoie de nimic. Lumea se mișca ușor, totul era simplu și ușor, pur și simplu nu înțelegeam ce vor oamenii. Când Părintele nu a mai fost, atunci am înțeles totul. L-au pierdut pe el, pe lumină, este binecuvântarea Domnului, mai ales pentru regiunea Vologodsk, Domnul ne-a dat o rază de lumină, de rugăciune.

Și acum, mi-a zis o credincioasă, că nici acum stareții din parohie nu-și pot găsi un alt duhovnic la fel ca Părintele, deoarece nimeni nu se compară cu puterea Părintelui Gurii.

În acest moment, consider că în Vologda nu există un astfel de duhovnic, ca Părintele gurii.

Acum consider că este mai aproape de Dumnezeu și stă în locul din față.

Un preot credincios, a spus despre Părintele gurii următorul lucru: Pentru salvarea sufletului nostru era suficient un Părinte ca Gurii.

Odată îmi spune că la el a venit în vis Mama Domnul și i-a spus să nu mănânce pește, cam la un an până la moartea lui, era în camera mea când a zis: „Am visat că  a venit Mama Domnului și a zis să nu mănânc pește, iar eu mă mângâiam pe burtă și mă simțeam atât de bine când ea mi-a zis asta”.

El nu voia în nici-un caz, să se vorbească despre el, că este stareț, că are har, el era atât de reținut, atât de simplu, spunea că nu are școală, că nu știe multe. Era o persoană foarte simpla și sinceră, el pur și simplu spune ceva și pentru noi era totul.

Cel mai bine pentru lume și pentru Rusia este să lucrezi în război, cele mai talentate persoane și cei mai cunoscuți oameni de știință lucrează pentru arme de distrugere în masă ei sunt deștepții care zic că Dumnezeu nu are inimă,. Astfel descopeream la Gurii calități prin care vedeam că este mai deștept decât toată duhovnicia modernă și oamenii erau simpli ca copii mici, era o combinație între știința profundă și simplitate. Gurii avea aceste calități.

Toți soții noștri, a credincioaselor care mergeam în biserică îl respectau pe Părinte, soțul meu nu mergea la biserică, dar pe Părinte îl respecta. Dacă Părintele îi cerea câte ceva, el făcea orice ca să-i îndeplinească dorința. Zicea că: trebuie soba făcută, căldura centralizată o vor opri cu totul, dar soba va rămâne tot timpul.

Bunul Dumnezeu le aranjează pe toate și munca, suntem sătui, Părintele a spus că nu rămânem fără pâine, tot timpul vom avea o bucată de pâine, așa și este. Tot ce zicea el așa și este, suntem sătui, mergem la muncă, dar mai departe cum va fi, cum va vrea Dumnezeu așa va fi, cu voia Domnului.

Sfârșit Partea Întâi

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Porunci si citate alese din Biblie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s