Sarea pamantului 4 seria 1 – Arhimandritul Tavrion

 

 

 

 

Se dedică împlinirii a 30 de ani

de la trecerea la cele veșnice  a

arhimandritului  TAVRION

(Batozski)

SAREA PĂMÂNTULUI

 

 

Cu binecuvântarea

Prea Sfinţitului DIOMID
episcop de Anadâr şi Ciukotka

 

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”

(Evrei XIII, 7)

 

SAREA PĂMÂNTULUI

 

Filmul patru

 

ARHIMANDRITUL TAVRION

 

Vă prezentăm încă un mare duhovnic! Un om cu suflet mare, cu o soartă complicată, tragică și fericită! Care și-a dat întreagă viață pentru Hristos și pentru Rusia. Vi-l prezentăm dintr-o latură necunoscută, poate chiar șocantă. Însă ar fi un neadevăr să spunem așa, pentru că ceea ce vă prezentăm este ceva neobișnuit pentru noi, contemporanii, dar pentru generațiile trecute nu este o noutate. Ei știau lucrurile acestea, le-au trăit, și-au pus speranța în ele. Doamne, binecuvântează-ne!

 

ARHIMANDRITUL TAVRION

 

Partea 1

 

Arhimandritul Petr (Kucer): Înainte de a-mi începe amintirile despre acest om minunat, păstor al Bisericii Ortodoxe Ruse, arhimandritul Tavrion (Batozski), aș vrea să-i mulțumesc Domnului pentru că m-a învrednicit, pe mine păcătosul și nevrednicul, să îi prind în viață și să vorbesc cu astfel de păstori ca părintele Tavrion, arhimandritul ArfimTeapocikin, cu schiarhimandritul Grigorie, din eparhia Kursk și Ieronim Sanoxarski. Acești păstori pe bună dreptate pot fi atribuiți fondului de aur a Ortodoxiei Ruse și a Bisericii Ortodoxe Ruse din secolul XX.

 

Reporter: Numele lumesc al părintelui Tavrion era Tihon. Tihon s-a născut pe 10 august 1898 în orașul Krasnokutsk din gubernia Harkov, în familia lui Daniil și Akilila Batozski, care aveau 10 copii și Tihon fiind al șaselea. Părinții săi erau evlavioși și duceau o viață duhovnicească profundă. Rugăciunile, posturile, munca fizică, cântările în strană și respectarea sărbătorilor bisericești făceau parte din însăși structura familiei lor. Drept urmare, după aceea, părintele Tavrion afirma că dragostea față de Dumnezeu insuflată de părinți și respectul față de părinți au avut o importanță decisivă în viața sa. Amintirile despre frumusețea bisericii, a icoanelor, luminile candelelor și a lumânărilor au rămas pentru totdeauna în sufletul său ca lumini ce nu se sting, ca lumini ale harului dumnezeiesc. Tihon iubea atât de mult rugăciunea, că de mic copil visa să se facă preot și să-și închine întreaga viață lui Dumnezeu. Era atât de hotărât, încât la 7 ani a fugit la mănăstire. Desigur la puțin timp s-a întors în sânul familiei, dar nu pentru mult timp, până în momentul în care părinții au înțeles singuri că trebuie să ofere lui Dumnezeu ce îi datorau. Părintele Tavrion și-a început călătoria spirituală la GlinskaiaPustîn. La mănăstire a venit tânărul Tihon în 1913, la vârsta de 15 ani. Pe atunci Glinskaia Pustîn era cunoscută în întreaga Rusie datorită duhovniciilor săi, la fel ca Optina, Sarov, Vâlan. Pentru că avea un auz muzical deosebit și un bariton frumos, Tihon a făcut ascultarea în strană. El a urmat cursurile de misionari și a pictat icoane. Dar Tihon nu a stat prea mult la mănăstire, în 1914 a început Primul Război Mondial și tânărul frate, de doar 16 ani, a fost trimis pe front, cu o nouă ascultare, să lupte pentru țar și pentru patrie. Întrucât nu era major, Tihon a fost repartizat la bucătăria frontului. A avut o viață grea de armată. Vedea eșaloanele de noi recruți și tot atâtea eșaloane de răniți și morți. Neliniștea răspândită de revoluționari a influențat și armata. Necioplirea, trădarea, lipsa de curaj, cinismul și eroismul, totul s-a concentrat într-o anumită perioadă. În 1920 Tihon a fost din nou mobilizat din mănăstire de data aceasta de Armata Roșie. El a fost trimis în Kursk, dar a refuzat să lupte împotriva propriului popor și a plecat pe șinele de tren către mănăstirea sa, mergând pe jos 45 de verste (aprox. 335 km n.n.).

 

 Ieromonahul Gavriil (Cetverov): El povestea că mergând pe liniile de cale ferată i s-a înfățișat un bătrân cu un coș. Eu cred că a fost Sf.Nicolae făcătorul de minuni, care i-a dat 2 plăcinte și imediat după ce părintele Tavrion a mâncat acele două plăcinte, bătrânul a dispărut și nu mai era nici coșul, nici urme că ar fi fost cineva acolo. Toate acestea au fost descrise în acea carte despre el.

 

Ieroschimonah Serafim (Stoianov): Părintele Tavrion a fost un mare duhovnic. El venea din Glinskaia Pustîn. Atunci era tânăr și era foarte ager. Și el mereu  ducea cu el în rucsac Evanghelia. Când se întorcea spre mănăstire, a încercat să treacă râul într-o barcă, dar barca s-a răsturnat, iar el a început să se înece. Monahii au văzut totul și s-au îngrozit.

 

 Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Atunci el a spus că s-a gândit:„Ai vrut multe să faci Tihon, dar s-a terminat, te îneci”. Și dintr-o dată o putere l-a ridicat în sus, el s-a prins de un tufiș și a fost scos din apă.

 

Iereul Vladimir (Vilghert): Asta îl caracteriza, dorința arzătoare de a ajunge la mănăstire. Frații-au spus că este periculos să treacă râul în acel moment, deoarece se revărsase, dar atât de mare era dorința de a ajunge la mănăstire că el a încercat să treacă. Conform amintirilor sale, el practic se înecase, a stat în apă câteva ore, apoi la un moment dat a fost aruncat din apă de o putere. Conform memoriilor sale, părintele spunea că în acea perioadă a dat multe jurăminte legate de viața sa monahală și duhovnicească. Părintele Tavrion a evaluat acest episod din viața sa ca a doua naștere a sa, ca pe un caz de înviere din morți și că dacă Dumnezeu l-a înviat, atunci a făcut asta cu un scop, că el trebuie să slujească acel scop al Domnului. El și-a dedicat toată viața lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu i-a dăruit viața.

 

Reporter: Tihon a fost tuns călugăr în 1920 și numit în cinstea mucenicului Tavrion Anfipolski. După ce în 1924 Glinskaia Pustîn a fost închisă, au început peregrinările  părintelui Tavrion, care în 1927 l-au adus la arhiepiscopul Pavlin din Permi. Pavlin fusese pe timpuri fratele care avea grijă de Ioan Kroanștadski. Tavrion îl cunoștea pe Înalt Preasfințitul de la mănăstirea Glinskaia. Pe atunci acesta era episcopul Râlski. Din acel moment viața părintelui Tavrion s-a intersectat de multe ori cu cea a preasfințitului Pavlin, care l-a și hirotonisit pe părintele Tavrion în 1926 ca ieromonah. În acele vremuri religia era prigonită. Cu toate acestea în 1927, episcopul Pavlin a avut inițiativa de a organiza alegeri secrete ale patriarhului. Rusia a fost împărțită în patru regiuni și în fiecare regiune a fost trimis câte un reprezentant. Unul dintre reprezentanți a fost părintele Tavrion.

Arhimandritul Petr (Kucer): Atunci a fost arestat chiar în tren. El nu făcea compromisuri și stătea de strajă ortodoxiei. El îl susținea pe unul dintre candidații la patriarhie, pe mitropolitul Kiril Kazanski.

Reporter: După cum se știe, alegerile secrete ale Patriarhului nu s-au mai ținut. Au urmat arestări, torturi și condamnări la moarte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, părintele Tavrion nu a avut o astfel de soartă, dar acest fapt demonstrează că părintele a fost un mărturisitor neînfricat al credinței, de aceea autoritatea părintelui Tavrion printre înalții clerici era încă de atunci mare. În perioada interbelică, părintele a înființat în întreaga Rusie comunități creștin-ortodoxe secrete. A călătorit mult pentru a-și hrăni spiritual fii și îi îndemna să lupte pentru credință. În 1929 de Paște, Pavlin l-a făcut arhimandrit. În luna octombrie, părintele Tavrion a fost turnat, a fost arestat și condamnat la 3 ani de închisoare. Motivul condamnării a fost că el nu a cedat renovaționiștilor  biserica Feodosievska. Astfel începe calea mântuirii a viitorului mare duhovnic.  Părintele și-a ispășit pedeapsa la construirea Combinatului chimic din Bereaznikovo. Apoi a urmat o nouă condamnare, apoi altă condamnare și alta.

 

Ieromonahul Gavriil (Cetverov):El povestea că în locul său vroiau să-l facă arhimandrit pe altcineva, dar când au început să facă hirotonia a fost hirotonit el și i s-a spus că i se dă hirotonirea pentru că va săvârși multe. El povestea multe, cum spovedea oamenii chiar acolo în cameră, povestea cum a muncit la canalul Belomor și era un ger că atunci când lua ranga în mână îi rămânea pielea pe ea. Dar când se trezea dimineață, pielea era înapoi pe mâini. Așa îl ajuta Dumnezeu să supraviețuiască!

 

Reporter: Părinte, părintele Tavrion a povestit despre anii petrecuți în închisoare, în lagărele de concentrare?

 

Arhimandritul Petr (Kucer):Nu prea povestea, mai mult tăcea. Alții povesteau cum a fost, dar el nu spunea nimic, ca și cum nu a fost acolo. Eu cred că el a considerat-o ca pe o ascultare a lui Dumnezeu. Cred că nu ar fi de prisos, să vă povestesc un episod din viața arhimandritului Grigorie Kurski. În anii 30, pe el împreună cu alți preoți arestați, cam 300 de persoane au fost duși în Siberia, în 3 vagoane mici de marfă. Nu știu, poate ați auzit. Un tren mic, pe drum a fost oprit între localități, în loc pustiu, în taiga. Era iarnă, erau cam – 20 de grade, zăpada era până la brâu. Locomotiva a șuierat, s-a oprit, paza, NKVD-ul i-a scos din vagoane și trenul a plecat, lăsându-i pe arestați în ger, fără nimic, în taiga, în Siberia. Cu ce au fost îmbrăcați, fără o bucată de pâine, erau 300 de oameni. Și Domnul i-a îndrumat, nu s-au pierdut. Ce au făcut ei? Au rupt crengi de brad, și cam pe 30 de metri au curățat zăpada cu aceste mături. Au măturat aproximativ 30 pe 10 m. Au rupt copaci tineri și au făcut o baracă. Cum au dormit în această baracă? Un strat de preoți se culca jos, deasupra lor în diagonală se așeza al doilea strat, al treilea din nou astfel, s-au așezat în straturi unii peste alții. Și așa dormeau câte 2, 3 ore, apoi își schimbau locurile, stratul de jos urca deasupra, al doilea jos, al treilea pe locul doi. Au dormit s-au încălzit. Au încălzit baraca cu propriile trupuri. Peste trei zile aud fluierul, a venit trenul să încarce  cadavrele înghețate. S-au uitat ei dar preoții, erau vii. Cei care au venit s-au mirat foarte tare cum au reușit să supraviețuiască pe astfel de ger. I-au luat în tren și i-au dus mai departe în lagăre. Asta povestea schiarhimandritul Grigorie. Așa a fost.

 

Ieroschimonah Serafim (Stoianov): Părintele Tavrion era de neînvins, a fost în lagărul Solovețki împreună cu părintele Samson.  De câteva ori a povestit cum au încercat să îl omoare, pentru că a fost considerat proțarist, dar niciodată nu l-a atins vreun glonț. Odată de Paște, când afară erau – 30 de grade de ger, toți arestații au început să cânte Învierea. Supraveghetorii au înțeles că arestații au fost îndemnați de Sivers și l-au dezbrăcat, l-au pus pe un trunchi de copac și i-au spus: Dacă clipești, te împușcăm! Sivers a stat 6 ore fără să clipească, până când supraveghetorul a înghețat de frig și a plecat. Apoi,  într-o altă zi când s-au dus la tăiat copaci în pădure, el a primit de la o fiică duhovnicească Sfântul Agneț sub formă de mici biscuiți. Părintele a povestit starețului Tavrion, la ceilalți și atunci punând pe un trunchi de copac acești biscuiți, după ce i-a spovedit, oamenii se apropiau și lingeau acei biscuiți, luând astfel Sf. Împărtășanie. Supraveghetorii  din nou au înțeles că Sivers joacă un rol important și au decis să îl pedepsească. Așa că l-au dezbrăcat la -30 de grade de ger, l-au pus pe un cârlig ca acela de la pompieri, îl înfig aici sub coastă și îl agăță de un copac unde a stat 5 ore în ger cumplit. După 5 ore l-au dezlegat și din nou el a ieșit învingător din această încercare. A mai fost un caz, când au încercat să îl ucidă, lăsându-l să îl mănânce șobolanii. Când ne-am mai întâlnit cu părintele Tavrion, l-am întrebat: „Părinte, de ce erau condamnați oamenii la moarte în acest mod, să fie dați la șobolani?” Părintele a spus că aceea era Voia Domnului. Erau lăsați să fie mâncați de șobolani trădătorii, cei care l-au trădat pe țar și puterea monahală. Erau legați și lăsați să fie mâncați de șobolani. Sivers însă a fost neatins. Părintele Tavrion a spus: Am  stat cu Sivers 21 de ani în lagărele de concentrare, iar apoi l-am pierdut pe Sivers. A povestit că atunci când l-au eliberat i s-a spus că a stat degeaba la închisoare. Părintele Tavrion le-a răspuns: „Cum îndrăzniți să spuneți așa ceva? După ce am stat atâta! Voi m-ați omorât.  Dacă mi se spunea: „Moșule, ai ispășit pedeapsa, m-aș fi bucurat. Cum puteți să spuneți că am stat fără motiv 21 de ani?” A spus că aproape  că a făcut infarct atunci.

 

Tihon: Părintele Tavrion a stat în lagăre 21 de ani. Vișer, canalul Belomor, lagărul de concentrare Turinski, în aceste locuri părintele și-a pierdut sănătatea, a făcut angină pectorală, hipertonie, hernie, i-au căzut aproape toți dinții. A rămas în viață doar prin mila lui Dumnezeu! Este o adevărată minune să treci prin toată aceste grozăvii și să rămâi în viață!  Ultimul loc în care a fost exilat a fost Kazakstan, de unde a fost eliberat în luna aprilie 1956, când avea deja 58 de ani. Despre experiența sa din lagăre, părintele Tavrion ulterior spunea că Dumnezeu l-a ales pe el un preot fără experiență și l-a trimis să slujească Domnului acolo unde exista cea mai mare nevoie de cuvântul lui Dumnezeu. Așa era el! „Un om cu spirit puternic”, cum a fost caracterizat de mitropolitul Antonie Sorâjski.

 

Arhimandritul Petr (Kucer): Vă dați seama? A stat în exil 21 de ani și nu a făcut nici un compromis cu puterea sovietică, cu bolșevicii. Și după ce a fost eliberat părintele a fost exilat din eparhie în eparhie. Mai întâi a fost izgonit din Glinskaia Pustîn, apoi din mănăstirea din Kursk, a mai fost și în eparhiile din Permi și Iaroslav. Așa a fost prigonit și după ce a fost eliberat din exil. Dar a fost un om puternic până la moarte cu toate că a fost prigonit toată viața dintr-o eparhie în alta.

 

Reporter: Pentru suferințele sale, încă din perioada în care era în lagăre, părintele a fost binecuvântat de Dumnezeu cu har și darul clarviziunii. De asta imediat după eliberare, credincioșii veneau la el. Oriunde s-ar fi aflat, în Permi, Ufa, în Glinskaia, Poceaev, eparhia din Iaroslav, era considerat ca mare duhovnic și rugător în fața lui Dumnezeu, dar și ca un păstor neodihnit. El a fost duhovnicul mitropolitului Leonid Poleakov din Riga, a multor preoți și monahi și a avut o influență enormă asupra unei întregi generații de creștini. Părintele Tavrion făcea hirotonisiri. Dar în special la sfârșitul vieții sale a cules roadele muncii sale de păstor, pentru că din 1968 și până la moarte a locuit la mănăstirea Schimbarea la față din Riga.

 

Arhimandritul Petr (Kucer): Înainte de a ajunge părintele acolo, schiarhimandritul Kosma a slujit acolo cam 13 sau 14 ani, nu mai țin minte exact. Și el era un duhovnic deosebit, cunoscut pentru smerenia și modestia sa. Avea și el darul clarviziunii. Însă odată cu venirea părintelui Tavrion viața mănăstirii s-a schimbat brusc. Mitropolitul Leonid Poleakov l-a cerut în 1969 pe părintele Tavrion de la Patriarhul Alexei I Simanski. Mitropolitul Leonid Poleakov, Dumnezeu să-l odihnească, pe atunci era arhiepiscop de Riga și îl cunoștea pe părintele Tavrion de la mănăstirile din Kursk și Iaroslav. Sfințitul Leonid s-a dus la Patriarh, după ce părintele Cosima plecase de printre noi și l-a rugat să îl trimită pe părintele Tavrion să slujească la Mănăstirea din Riga, în caz contrar mănăstirea va trebui închisă.

Reporter: De ce era atât de gravă problema?

Arhimandritul Petr (Kucer):Pentru că viața monahală din mănăstire era în declin. Mănăstirea rămăsese fără duhovnic de un an și veneau tot mai puțini pelerini la mănăstire. Pelerinajul aproape a încetat.

Reporter: Părinte, este interesant ce spuneți, pentru că acum sunt foarte multe  mănăstiri și biserici fără duhovnic, dar pe atunci nici nu puteai să îți imaginezi așa ceva.

Arhimandritul Petr (Kucer):Să știți că este foarte greu să înlocuiască cineva astfel de duhovnici ca Kosima și Tavrion. Un preot oarecare nu poate să  le ia locul. Ei nu doar țineau predici, ci dădeau exemplu viețile lor și rugăciunile lor erau ascultate și hrăneau sufletele surorilor și a  credincioșilor, prin har și rugăciune. Unii pelerini veneau de la distanțe de 2000- 3000 de kilometri, din Siberia sau Ural. Ca să parcurgă o astfel de distanță trebuiau să știe pe cine vor vedea și la cine să facă ascultare. Astfel  patriarhul Alexei l-a trimis acolo pe părintele Tavrion. A ajuns acolo în primăvara anului 1968, dacă nu greșesc și a slujit Părintele Tavrion acolo 9 ani și jumătate. De când a ajuns el acolo biserica a fost întotdeauna plină de oameni, chiar și în zilele obișnuite nu erau mai puțin de 100-150 de persoane în biserică, iarna și vara.

 

Egumen Evgheni (Rumeanțev): Îmi amintesc destul de vag, că am fost la el împreună cu mama mea. Pe atunci eram ca să zic așa, nu că departe de biserică, dar nici foarte apropiat, însă am rămas cu o impresie bună, deși apoi s-au șters cu timpul. Mai târziu însă, când în mod conștient, am ales calea duhovniciei, am început să vin la mănăstire și am simțit acea nevoie de a merge mereu acolo. Simțeam nevoia să merg acolo, să mă rog, să ascult predica și să primesc o parte din harul său. În mod real simțeai acolo  harul divin, în special după Sf. Împărtășanie. În prezent chiar  preot fiind, nu simt acel har după Împărtășanie, pe care l-am simțit în calitate de simplu pelerin la mănăstirea unde slujea părintele Tavrion. Întotdeauna acolo mă simțeam energic și inspirat.

 

Iereu Vladimir (Vilghert): Când ne-a adus mama pentru prima dată la mănăstire, eram cam prin clasa a 5-a și l-am întâlnit pe părinte în cadrul slujbei, dar mai târziu am simțit atracție față de biserică, dorința de a sta la mănăstire. Mama mea mi-a permis să-mi petrec la mănăstire vacanța de primăvară de o săptămână. Astfel am ajuns la mănăstire și a avut loc prima mea întâlnire cu părintele Tavrion, pentru că desigur m-am dus la el să cer permisiunea să rămân în timpul vacanței acolo. În anii care au urmat am continuat să fiu aproape de părintele Tavrion până la moartea sa. În timpul unei slujbe l-am văzut pe părintele Tavrion transfigurat, emanând o lumină divină. Era în altar, îmbrăcat în veșminte, slujea și emana din toată ființa sa ceva nepământean. Acest lucru m-a impresionat atât de mult, încât atunci am început să mă rog cu adevărat din inimă, conștient, până atunci era ceva copilăresc, mai mult o simplă citire din cărți a unor rugăciuni și reguli.  Acela a fost momentul în care Domnul m-a atins, mi-a atins inima și, desigur, inima mea a fost atrasă de părintele Tavrion.

 

Arhimandritul Petr (Kucer):L-am cunoscut cu părintele Tavrion pe 11 iulie 1975, când am ajuns în Lituania, după ani întregi de încercări de a fi hirotonisit ca preot. Pe atunci era foarte greu să devii preot, foarte, foarte greu, nu ca acum. Am mers acolo din îndrumarea mitropolitului Leonid și având cu mine o scrisoare către părintele Tavrion. Am ajuns acolo și am muncit, m-am rugat și am rămas acolo. Probabil Vlădica m-a trimis acolo în ascultare ca părintele să mă observe. Ce s-a întâmplat, în noapte spre 21 iulie, după 10 zile, pe mine m-au cazat la mansardă în căsuța 15.  Acolo erau câteva astfel de căsuțe. În aceeași chilie cu un scriitor din Moscova, Grigori Jukov.  Am stat de vorbă cu el până la ora 23. Grigori a început să sforăie și mi-am dat seama că a adormit, începusem și eu să moțăi. În cameră aveam un colț cu icoană și cu o candelă, care ardea permanent în fața icoanei. Și cum aproape adormisem, deodată aud că se deschide ușa camerei și intră plutind o femeie, îmbrăcată într-un mantou de culoarea teracotei, lung până după genunchi și într-o rochiță lungă până la glezne. Mantoul era cloș ca sutana unui preot, desigur femeile din lume nu poartă așa ceva. Sutană poartă doar monahiile și surorile, dar de culoarea neagră, dar mantoul femeii nu era negru, era de culoarea cărămizii și avea glugă pe cap. Femeia aceea era foarte înaltă,  avea cam 1.80 de m și semăna foarte tare cu una din variantele icoanei Maicii Domnului din Cazani. Ea cu mâna dreaptă a ridicat o cruce de aprox.12 de cm și m-a binecuvântat. Eu mă uit la toate acestea. După ce m-a binecuvântat, eu am început să dau jos pătura, voiam să îi cad la picioare, dar ea s-a întors și cum a intrat așa a ieșit plutind, iar ușa s-a închis în urma ei. Mă simțeam bine la suflet, m-am ridicat am chemat-o pe femeia la care stăteam în gazdă, am început să o strig: „Veniți încoace, eu acum am văzut-o pe Maica Domnului.” Am simțit o emoție mare de la har. Așa s-a întâmplat să o văd în noaptea din 21 iulie pe Maica Domnului din Cazani. Peste 10 zile am primit rangul de diacon. Poate a fost o binecuvântare! Pe 10 august de Sf. Dimitrie din Smolensk,  am fost hirotonisit ca preot. Așa s-a întâmplat!

 

Reporter: Cum l-ați cunoscut pe părintele Tavrion?

 

Ieromonah Gavriil (Cetverov): Foarte simplu! Pe mine una două m-au pus la Sf. Maslu, eu am stat la Sf Maslu, doar ce m-au pus și eu nu am vrut, dar el instantaneu mi-a dat în mână  lumânarea și am rămas la Sf. Maslu și de atunci nimeni nu m-a mai putut ține departe de părintele. Mergeam la el mereu. Și altceva nimic nu am vrut.

Reporter: Vă trăgea inima acolo?

 

Ieromonah Gavriil (Cetverov):Foarte tare, chiar le spuneam la muncă, eu proiectam cu mintea, dar inima mea era la Tavrion în mănăstire. Foarte tare mă trăgea inima să merg la el. Odată i-am spus: „Părinte, roagă-te pentru mine!”.  El mi-a răspuns: ”Mihail și așa mă rog pentru tine zi și noapte!” Așa mi-a spus: „Mă rog pentru tine zi și noapte”. Am ținut minte asta și mereu simțeam evlavie față de părintele Tavrion și am știut dintotdeauna că este un mare duhovnic. Dacă nu era el, probabil, că nu aș fi crezut cu atâta putere și probabil, nici nu aș fi fost preot.

 

Reporter: De cine era apropiat dintre ceilalți duhovnici?

 

Ieromonah Gavriil (Cetverov):Știu că l-am văzut pe Serafim Teapocikin de la mănăstirea Belgorodsk, dar pe atunci eu eram un simplu enoriaș, aveam serviciu și la mănăstire ajungeam doar duminica.

 

Am mai reținut un episod, o femeie din Ural vroia să ajungă la el, s-a pornit de 3 sau 4 ori, dar tot timpul apărea câte un impediment și tot nu ajungea. Până la urmă a venit la el și după aceea mi-a povestit mie cum a întâmpinat-o părintele Tavrion. El a întrebat-o: „Nadejda, ai ajuns până la urmă?” Ea s-a mirat și i-am răspuns: „Am ajuns, părinte, am ajuns”! „Mult timp ți-a luat ca să vii”, i-a spus părintele și a plecat. Ea a rămas fără grai, pentru că venise pentru prima dată la mănăstire și nu povestise nimănui că avuse mai multe încercări să ajungă la mănăstire. Când am auzit prima dată acest caz, nu i-am dat crezare, dar la înmormântarea părintelui, Nadejda însăși mi-a povestit toată această întâmplare.

 

Alexandra Petrova: Am ajuns pentru prima dată la părintele Tavrion la 32 de ani, încă eram tânără și nu știam cum să cer binecuvântare, nici nu știam bine cum îl cheamă, confundam Tavrion cu alt nume care începea cu aceeași literă. Părintele a ieșit din biserică, toți l-au înconjurat pentru binecuvântare, eu stăteam deoparte și încercam să îmi amintesc cum să mă adresez și el mi-a spus: Mă numesc arhimandritul Tavrion, ține minte numele meu. Au trecut 2 săptămâni și iarăși am simțit nevoia să merg la mănăstire. La serviciu am povestit despre părintele, despre mănăstire și am început să merg la mănăstire și am mers acolo 10 ani, cât timp a fost în viață părintele Tavrion. Îi spuneam lui problemele pe care nu le puteam rezolva, îi ceream sfaturi și el mă ajuta.

 

Maria Tihonovici: Am aflat despre părintele de la Alexandra. Ea m-a dus acolo prima dată și de atunci aproape în fiecare duminică mergeam la părintele. Mi-e era foarte greu pe atunci, eram singură cu doi copii, lucram la un sanatoriu, tot timpul simțeam cum mă apasă greutățile, dar când mergeam la el simțeam cum mi se iau greutățile de pe suflet. Nici nu apucam să îi spun ce probleme am, doar mă gândeam la el, iar el îmi și spunea ce să fac. El îmi spunea și ce mă frământă și cum să procedez. Nu avem unde să locuiesc, și el mi-a spus că imediat după ce mă întorc de la mănăstire, să merg să depun cerere să mi se repartizeze și mie un apartament. Eu i-am relatat că repartizările s-au făcut deja și nu mai rămăsese nimic disponibil, dar părintele mi-a spus să merg oricum să cer. „Du-te și cere”, mi-a spus, „eu stau în spatele tău”. M-am dus acolo, dar mi s-a spus să plec, că apartamentele sunt repartizate, doar etajele nu s-au stabilit. Eu am spus că am venit să mă bucur pentru alții, deoarece locuiesc de atâta timp la cămin. Sunt singură cu doi copii și mie mi-e greu. Am primit mereu refuzuri, dar eu îmi aminteam mereu că părintele mă susține. Am mai fost și după 2 săptămâni, iarăși au refuzat să îmi dea și mie, dar părintele stătea în spatele meu. Până la urmă mi-au repartizat și mie un apartament. Părintele era… nu am cuvinte să spun…pentru mine a reprezentat cu adevărat o gură de aer. Nu vroiam să merg nicăieri în altă parte. Nu voiam la nici o biserică aici, în Lepino, doar acolo vroiam să merg. Dimineața după ce mă  trezeam, o rugam pe Alexandra să mergem la mănăstire.

 

Konstantina Nichiforova: Într-o duminică, după muncile câmpului, după cosit, eram obosită și le-am spus copiilor să meargă singuri la mănăstire, pentru că vroiam să rămân să mă odihnesc. A venit Slava, mezinul meu și m-a rugat să mergem, mi-a spus că nu putem trăi fără Dumnezeu, că mă voi  odihni după ce vom ajunge acolo, iar ei vor merge la biserică. Eu am spus că dacă mă lasă Lida, o să mergem, ea mă înlocuia.  Am ajuns acolo și nu mai erau locuri unde să ne cazăm, părintele a ieșit din chilie, m-a văzut, a luat cheile. Nu mai erau locuri unde să dormi.  ”Haide Konstantina după mine”, dacă așa a spus, eu mă duc după părinte. El s-a dus, a deschis cămara, și-a pus pe umeri o pernă și o plapumă. Și zice:„Unde te-ai dus Konstantina” Eu am spus: „Părinte, eu aici stau” iar mie nimic nu îmi spune, nu îmi dă nimic. A închis cămara și am plecat. Eu merg după el. M-a dus într-o căsuța a pus plapuma pe jos, perna, m-a binecuvântat  și mi-a spus să mă odihnesc, m-a acoperit cu plapuma și le-a spus copiilor să nu facă gălăgie cât mă odihnesc. Eu m-am culcat și nu am știut unde m-am culcat. Părintele a făcut patul și a adus perna, m-a binecuvântat și încă m-a acoperit cu plapuma. Și zice:„Mama se v-a odihni”  și m-am și trezit la începutul slujbei. Așa era el, părintele stareț! Avea niște rugăciuni atât de puternice că nu mai simțeai nici oboseala. Când a murit soțul meu, fiul mai mare avea 8 ani, iar cel mic avea 5 ani, Părintele ne-a întâmpinat, a binecuvântat atâtea icoane, ei se împărtășesc iar eu nici cum nu pot. Când mă apropii parcă îmi este frică de Tavrion, iar după ce m-am împărtășit la el, eu nu am știut ce a făcut el cu mine. De parcă nu mergeam cu picioarele pe podea așa m-am împărtășit.

 

Reporter: Atunci ați fost pentru prima dată la părintele?

 

Konstantina Nichiforova: Da, pentru prima dată. Și de atunci numai la mănăstire am fost. În fiecare duminică, oricât aș fi fost de obosită mergeam la mănăstire.

 

Călugărița Olimpiada (Ius): Mulțumesc Domnului că mi-a dat ocazia să lucrez cu acest mare duhovnic, făcător de minuni, părintele Tavrion. Eu am lucrat cu el vreo 2 ani din 1974. Eu am venit la mănăstire exact în săptămâna dinainte de Paște. Când am intrat pentru prima dată în biserică am fost impresionată de frumusețea și splendoarea bisericii și am exclamat în sinea mea ”Ce mult îl iubește pe Dumnezeu!” Părintele a ieșit la predică și spune: „Cum să nu-l iubesc?! și a adus câteva exemple din viața sa chinuită, cum a fost scos de sub gheață, cum muncind la canalul Belomor se ruga Domnului să fie luat, pentru că nu mai avea puteri și așa mai departe. Eu auzisem dinainte ce puteri avea părintele, dar acum m-am convins singură. Eu nu am venit pentru mult timp și trebuia să plec iar problemele nu le-am rezolvat. În timpul slujbei în loc să mă rog, îmi făceam griji că nu am reușit să întreb ce aveam de întrebat, la care părintele spune cu voce tare: „Nimeni nu a plecat de la noi fără să fie consolat”. Și așa m-am liniștit.

 

Arhimandritul Petr (Kucer):A fost iubit și respectat de întreg poporul ortodox rus. Și nu doar de popor, ci de pastorii bisericii. Veneau adesea la el să discute acolo arhierii, veneau des. Nu mai spun câți preoți veneau tot timpul acolo. A fost la el mitropolitul bisericii georgiene, Zinovi, colegul său din mănăstirea Glinskaia, a mai fost vizitat de față cu mine de mitropolitul de Argentina, Platon, care pe atunci era arhiepiscop, răposatul Serafim Tulski, care pe atunci era arhimandrit, a fost Iuvenali, mitropolit al Moscovei. În august 1975 în Riga,  Iuvenali, mitropolit de Kursk a venit după binecuvântarea părintelui Tavrion, protiereul Korneliu, actualul mitropolit de Talin. Foarte mulți oameni au venit, inclusiv să se închine la mormântul părintelui. Practic mănăstirea a devenit cunoscută datorită părintelui Tavrion, de altfel nimeni nu ar fi știut nimic despre această mănăstire.

 

Reporter:Era o persoană foarte generoasă și nu dormea, cum fac mulți în ziua de azi, se încuie în chilii și nu vor să știe nimic mai mult. Părintele Tavrion deținea o bibliotecă impresionantă, îl interesa ce se întâmplă în jurul său, avea abonamente la ziare și reviste, asculta câteodată radioul. Tensiunile erau mai mari decât în lagăre și nu doar din auzite, de la foști condamnați și în mod real părintele observa noile timpuri de restriște impuse de Hrușciov. Bolșevicii au rămas bolșevici, de aceea părintele era  mereu pregătit să fie luat în lagăre și să își ducă până la capăt ultima cruce.

 

Reporter: Părinte, ați amintit că patriarhul Alexei îl cunoștea pe părintele Tavrion, de unde îl cunoștea, în ce circumstanțe s-au întâlnit?

 

Arhimandritul Petr (Kucer): Cum să nu fie cunoscut un astfel de om sfânt. Oare se poate ascunde o astfel de lumină ca părintele Tavrion? Alexei îl știa foarte bine pe părintele Tavrion! Se spune că Patriarhul Alexei I vroia să îi propună rangul de episcop, dar toți cei din puterea sovietică de atunci au fost împotrivă și nu au permis să fie făcut episcop.

 

Reporter: Care a fost motivul, părinte?

Arhimandritul Petr (Kucer):Pentru că era un păstor cu râvnă, avea o credință prea mare și era antisovietic, împotriva revoluției. Revoluția avea o ideologie anticreștină, iar Tavrion întotdeauna a fost un militant al ortodoxiei. Așa că puterea sovietică nu avea cum să fie de acord cu numirea sa. Pentru puterea sovietică părintele Tavrion a fost dușmanul numărul 1, desigur nici părintele nu avea o părere mai bună despre cei care l-au ținut prin lagăre 21 de ani.

 

KonstantinaNichiforova:: A fost turnat de mai multe ori, a fost acuzat de avariție și materialism, întrucât primea transferuri de bani și donații din toată țara. Sumele de bani erau enorm de mari, de ceea era urmărit  zi și noapte, dar nici nu se putea altfel întâmpla cu un om care a fost condamnat de trei ori pentru desfășurarea de activități antisovietice. Acest antisovietic hrănea nu numai nevoiașii și oamenii sărmani, ci și trimitea bani tuturor eparhiilor din țările baltice. Dădea bani când ajungeau la ananghie și până și președinților de colhozuri și sovhozuri din partea locului.

 

Reporter: În cartea despre părintele Tavrion scrie că până și unele surori nu permiteau părintelui Tavrion să așeze viața monahală de la mănăstire.

 

Arhimandritul Petr (Kucer): Da, dar nu toate surorile. Dar exista un mic grup de persoane care se împotriveau, dar unde nu sunt astfel de oameni? Este ceva de neocolit când este vorba de oameni ca părintele Tavrion. Permanent vor exista astfel de oameni. Probabil ar fi fost ceva anormal dacă nu ar fi existat. Ele și la slujbă strigau împotriva lui, luptau împotriva lui.

 

Călugărița Olimpiada (Ius):Existau presiuni din partea călugărițelor de la mănăstire. Pe acele timpuri existau turnători. Eu citeam în strană și o soră a stins lumina. Eu mă gândesc, cum să spun părintelui, este în altar, dar el a ieșit se uită în direcția aceea și spune: „Nu ne e frică de voi, chiar dacă sunteți agenți, noi ne rugăm lui Dumnezeu”. Eu încă nu am reușit să spun ca ea asta a făcut.  Eu m-am bucurat și am simțit putere să nu îmi fie frică de nimeni.

 

Konstantina Nichiforova: El când intră în biserică cânta de la început. Când intra în biserică, toți îl așteptau, biserica era plină de oameni. Cum intra starețul începea: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu…”  Și toată biserica cânta:„ Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…”  Apoi se închina la icoana din mijloc, se întorcea și se uita la toți enoriașii și îi vedea pe cei care erau de la miliție și spunea: „Tu, tu și tu ieșiți din biserică. Sunteți de la miliție.”

 

Iereu Vladimir (Vilghert):Era obișnuit să trăiască în acea realitate. Toată viață a fost conștient și vigilent, nu și-a permis niciodată ceva în plus, dar totodată nu-i era frică de nimeni. În aceeași carte este descris cazul când a fost chemat la Moscova. El și-a luat rămas bun de la toate surorile din mănăstire, fiind pregătit să fie dus din nou în lagăre, acolo unde și-a petrecut tinerețea și toată viața sa de om matur. Era mereu pregătit și spunea des acest lucru. Nu credea că ideologia comunistă se poate schimba, de aceea experiența lagărelor l-a făcut să fie mereu pregătit să-și ducă crucea până la capăt.

Călugărița Olimpiada (Ius): Nu i-a fost ușor. Uneori spunea că în carceră i-a fost mai ușor decât aici, în mănăstire. Numai Dumnezeu l-a ajutat să vadă, să înțeleagă și să suporte toate astea. A fost un caz când părintele a cazat o femeie bolnavă într-o cămară, în care păstra straiele și obiectele bisericești și aceasta le-a tăiat pe toate sub formă de cruce și steluțe. L-am văzut pe părinte întristat și eu păcătoasa m-am gândit: „Mai bine părintele nu le-ar fi păstrat, ci le-ar fi împărțit și atunci nu se mai întâmpla așa”, iar el îmi răspunde imediat cu voce tare: „Și tu gândești la fel ca ceilalți? Dacă eu nu eram?”

KonstantinaNichiforova: Părintele a văzut cum veneau femeile la mănăstire, fiecare cu ce avea și le-a spus: „Femeilor mironosițe, voi îl căutați pe Hristos, iar Hristos vă caută pe voi”. Apoi a amintit și în predică: „Noi nu primim niciun ajutor material, însă voi, din puținul pe care îl aveți, împărțiți și cu noi, asigurându-ne hrana, Dumnezeu să vă miluiască pentru bunătate și vrednicie!”

Călugărița Olimpiada (Ius): Veneau la mănăstire multe telegrame, scrisori și colete. Țin minte înainte de un Paște au venit deodată 60 de colete. Eu trebuia să le deschid, să mă uit peste ele și să răspund.  Și știți ce era interesant? Dacă primeam astăzi scrisoare, mâine trebuia neapărat să merg la poștă să pun scrisoarea cu răspunsul. Pentru cine trebuia să te rogi, îi dau la părintele, el semnează iar spre dimineață Vilga, deja răposată, ducea această poștă.

Reporter: Părinte, ați fost la părintele Tavrion în chilie?

Da, am fost.

Reporter: Ați remarcat ceva deosebit la el?

Arhimandritul Petr (Kucer):  da, simplitatea. O simplitate evanghelică părinte! Nici măcar nu avea foarte multe icoane. Nu avea prea multă mobilă, totul era foarte simplu. Și vreau să vă spun că l-am văzut ani la rândul în același anteriu.

Călugărița Olimpiada (Ius): El primea multe lucruri, cămăși, ciorapi, dar l-am auzit cum cerea unei maici să îi cârpească cămașa. Putea să schimbe 2, 3 cămăși pe zi, dar el tot purta cămașa sa veche. Părintele nu era lacom și vă dau următorul exemplu: a venit o femeie și mi-a dat 3 ruble pentru pomenirea timp de 40 de zile în biserică, dar la noi de obicei se luau 5 ruble.  Eu i-am spus părintelui, iar el îmi spune: „Ia bani pe care ți i-a dat, la noi nu este ca la magazin.” În plus, el se ruga foarte mult și fără niciun ban, nu lua bani de exemplu la pomenirea de un an, de 10 ani.

Maria Tihonovici:Pe atunci nu prea aveam bani și am împrumutat de la cineva 10 ruble să am să plătesc drumul până la biserică, dar m-a adus cineva la mănăstire gratis și atunci i-am întins banii părintelui la care m-a spus: ”Uite, ai împrumut bani și mi-i dai mie, eu trebuie să îți dau, nu tu mie”

HioniaNikiforova: Odată încercam să modific veșmintele pentru părintele Tavrion și ceva nu îmi ieșea și noaptea părintele a venit la mine în vis și mi-a arătat cum să le modific să iasă bine. Dimineața m-a trezit și am modificat veșmintele așa cum mi-a arătat el. Au fost întâmplări și din acestea.

Konstantina Nichiforova: Duhovnic ca el nu a fost și nici nu va mai fi. El mergea în fiecare zi în trapeză și binecuvânta mâncarea. Chiar dădea indicații maicii de la bucătărie cum să facă mâncarea mai gustoasă, acolo puneți ceapă mai multă acolo altceva, adică vedea și ce este în oală. Mâncarea era mereu gustoasă și bună la el. Eu câteodată veneam tare obosită, el se uita la mine și îmi turna câte un pahar de apă, îl binecuvânta și mi-l dădea.

Alexandra Petrova:Părintele hrănea pe toți care veneau la el. Avea întotdeauna trei feluri de mâncare și îi hrănea pe toți.

KonstantinaNichiforova: Vin pelerinii, iar aici monahiile au găsit un cuib de rândunică la intrarea în biserică, la perete. Peretele era neted. S-au dus după stareț, ce e de făcut. Căci ea deja a făcut cuibul care avea deja ouă. Deja trebuia să mergi în biserică și poate trebuie să desființezi cuibul. S-au dus după stareț, el a venit și spune: „ Să îl desființăm știm. Tu gândește-te ce fel de ființă, cu un cioc atât de mic. Poți să faci tu maică? Trebuie să găsești locul, argilă corespunzătoare, să o umezești. Și uită-te cum a făcut-o, într-o jumătate de zi. Nu.., lasă cuibul să rămână. Câtă muncă a depus, a făcut așa frumusețe. Fă tu maică așa căsuță, cuib. Ea așa mică și cioc așa micuț.”  Îi era milă de fiecare păsărică, pe toți oamenii în special pe copii, considera că sunt ca niște flori. Veneau copiii mei, venea Vladimir, cel care acum este preot și maica îi ducea la părintele, iar el iubea să vorbească cu ei, spunea că se simte ca printre flori.

Călugărița Olimpiada (Ius):Și copii îl iubeau pe părintele, deoarece el întotdeauna avea pentru ei ceva dulce. Îl iubeau pe părinte și cei care aveau probleme cu băutura, pentru că el special îmi lăsa bani și eu le dădeam dacă îmi cereau. Când părintele a plecat de printre noi, l-au jelit foarte tare, pentru că părintele le dădea 3 ruble, le ținea morală și le dădea binecuvântare, la fel ca  Ioan Krestațki știa ce și cum. De aceea oamenii au plâns mult după el. Părintele nu făcea deosebire între oameni, dacă erau ortodocși sau neortodocși, dacă i se adresau cu vreo problemă, el încerca să îi ajute ca și Hristos.

Arhimandritul Petr (Kucer): În plus, el niciodată nu se plângea niciodată și nici nu judeca pe nimeni. Dacă era nevoie, el spunea în față ce avea de spus și asta nu înseamnă să judeci pe cineva și să demaști pe cineva. Era ceva corect și părintele avea dreptul să facă asta, întrucât era pastor și om sfânt. El avea o atitudine corectă față de stareță și chiar cerea iertare de la egumenă dacă se întâmpla ceva dar erau mărunțișuri. Da,  chiar și pentru mărunțișuri el cerea iertare. Nu se mândrea că este atât de mare. Iubea maicile, de sărbători invita maicile bătrâne la el în chilie și beau ceai împreună. Când venea cineva la el la mănăstire niciodată nu pleca fără un mic cadou. Fiecăruia găsea să îi dea ceva, preoților dădea bani pentru biserică, enoriașilor bani de drum, copiilor o ciocolată. El avea pentru că și i se trimitea mult. El  dădea, făcea milostenie, așa era el! Oare acesta nu este  dovadă de profunzime a iubirii pe care o purta oamenilor? El este noul Filaret rus al milosteniei! Era și aspru, dar și asprimea este o dovadă a iubirii. Nu trebuie să fii indulgent cu propriile slăbiciuni! Dar era aspru, lovea cu cuvântul, dar imediat venea și cu vorba dulce, să  panseze rănile prin bunătate și milă.

Călugărița Olimpiada (Ius): Părintele începea slujba la ora 6 dimineață și îi ruga pe credincioși să nu vină înainte de proscomidie. El spune: „Fie-vă milă de picioarele voastre. Liturghia trebuie să dea energie. Pomenirile el le făcea nu după liturghie, ci înainte de liturghie”. Considera că liturghia este încununarea tuturor slujbelor care se săvârșesc în biserică. „La liturghie te împărtășești cu Hristos și poți continua să discuți cu el și să ceri ce ai nevoie. dacă nu ai liniște în chilie, mergeți să vă plimbați prin pădurice și cereți lui Dumnezeu tot ce vă trebuie”.

Arhimandritul Petr (Kucer): Zilnic slujea toate slujbele pe care trebuia să le facă, fără să le scurteze, doar cu câteva luni înainte de moarte nu a mai putut să slujească.

Iereu Vladimir (Vilghert):Despre părintele Ioan Kronștatski au fost scrise multe cărți și una dintre ele se numește ”Cerul pe pământ”. Despre slujba pe care o ținea părintele Tavrion se poate spune același lucru, și el ținea o slujbă divină. Despre asta a spus și singur de multe ori. Slujba începe cu „Binecuvântată  este Împărăția Tatălui și-a Fiului și a Sfântului Duh”. Părintele Tavrion ne indica că ne aflăm în Împărăția Tatălui ceresc și ce poate fi mai bine decât să fim acolo. Am ajuns la Împărăția Cerului, acolo unde ne dorim să ajungem și spre asta se orientează întreaga noastră viață creștinească. El nu considera că face o meserie sau o obligație, pentru el slujba reprezenta însăți viața sa dedicată slujirii lui Hristos. El nu își imagina viața sa fără să facă în fiecare zi slujbă, fără împărtășanie. Timp de 50 de ani el în fiecare zi a slujit și pentru el era la fel de natural ca aerul și asta se simțea. Pentru el era ceva ușor, poate doar pentru noi păcătoșii câteodată devine un jug prea greu.

Reporter: Părintele Tavrion a fost un om al liturghiei cu ea a și murit. S-a păstrat antiminsul care i-a fost dat de mucenicul Pavlin. Prevăzând arestarea, vlădica Pavlin i-a binecuvântat antiminsul cu inscripția  „Oriunde ar fi”, această inscripție îi permitea să slujească oriunde. Și părintele Tavrion slujea în fiecare zi, în barăci, în bordei, în carceră, în loc de potir folosea o cutie de conserve. Slujea dis-de-dimineață, pentru el Hristos însemna Liturghia. Pe Liturghie se ține o lume întreagă, iar lagărele l-au ajutat să devină orb pentru lumea aceasta și să îl vadă doar pe Hristos.

Konstantina Nichiforova: Nimeni nu făcea așa slujbă cum făcea el! Nu pot să își povestesc. Stăteam și plângeam încontinuu la fiecare slujbă.

Alexandra Petrova: La slujbele lui chiar dacă veneai cu sufletul împietrit nu se putea să nu plângi. La slujbele lui toți oamenii din biserica plângeau în hohote. Era cu totul uimitor, toți, toți plângeau! Sunt slujbe la care plâng oamenii, dar câte unul, doi, la el plângea toată biserica.

Maria Tihonovici:Făcea slujbe în fiecare zi și dimineața și seara, iar între slujbe primea oameni, pelerinii, fiecăruia îi făcea câte o bucurie, dădea câte o iconiță, pentru fiecare găsea câte o vorbă de învățătură, câte o povață.

KonstantinaNichiforova: El spunea că trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu simplu. Noi  cântam în strană la fel cum cântăm cupletele, iar el a ieșit din altar și chiar era una, el a știut că a cântat pricesne, s-a uitat și a spus: „Astea nu sunt pricesne” ne-a dat tonul cum să cântăm.

Arhimandritul Petr (Kucer): Am venit la el în ziua a 3-a de Crăciun în 1977, era o iarnă rusească adevărată la mănăstire cu zăpadă și ger. O iarnă așa cum trebuie să fie de Crăciun. L-a ajutat să țină slujba și în timp ce el se ruga de sănătate, eu stând în dreapta lui în altar, mi-am dorit în sinea mea întotdeauna să slujesc cu el. Mi-am dorit asta din tot sufletul și din toată inima. Eu eram pe atunci al doilea preot la biserica Vdovopilsa, într-o biserică enormă, acolo unde părintele Tavrion a slujit în timpul Primului Război Mondial înainte de revoluție, când era soldat țarist. Și ce credeți încheie rugăciunea, se întoarce spre mine și spune: „Slujește unde ești acum, și acolo tot cu har este!” E o dovadă de necontestat că acest mare luminător al ortodoxiei a avut darul clarviziunii.

KonstantinaNichiforova: Odată după ce s-a încheiat slujba a venit la el o femeie și i-a spus că are binecuvântare să vină la el, pentru că trebuie să i se citească. Părintele s-a uitat la ea i i-a spus: „Aveți credință puternică în citit, dar în Hristos nu aveți, cine are putere mai mare decât Hristos? Stai o săptămână și vei fi citită”

Predica arhimandritului Tavrion: Domnul ne cheamă mereu. Care este răspunsul vostru? Vă gândiți la sufletul vostru nemuritor, doriți să aveți o viață plăcută lui Dumnezeu? Moartea ne așteaptă și este tot mai aproape. Fiecare trebuie să știe și să fie conștient că prezența noastră pe pământ este temporară și fiecare trebuie să devină mai puternic în credință și să iasă încurajat. Așa să ne ajute Dumnezeu. Dacă credeți și iubiți veți veni întru Domnul, dacă vreți să trăiți  așa cum vreți voi sau cum spun alții, aveți libertatea să o faceți. Noi vi-l aducem pe Hristos care a spus că trupul și sângele lui vă vor izbăvi de păcate.

Călugărița Olimpiada (Ius): La noi veneau mulți tineri care și aduceau copii să îi împărtășească. Părintele spunea că cel care primește împărtășania se împarte asupra întregii familii. Dacă își aduc copii să îi împărtășească înseamnă că aduce harul ce se răsfrânge asupra acelei familii. Mulți, mulți tineri cu copii veneau la el.

Reporter: Părintele nu făcea compromisuri și era curajos. Acest curaj s-a manifestat în special după ce a stat în lagăre. Mulți dintre cei care au fost în lagăre au fost măcinați de sistem, el nu, el s-a întors mai puternic. Pe părintele Tavrion lagărele l-au călit, scrisorile sale trimise din perioada arestului denotă un triumf al mărturisirii, un spirit de apostol, pentru că prigonirile puterii însemnau de fapt incapacitatea lor de a schimba omul. Ei nu aveau putere asupra sufletului omului. Cel care nu era învins, care își păstra voința devenea adamant. Adamant a devenit și părintele Tavrion.

Arhimandritul Petr (Kucer): Pentru mine părintele Tavrion și în ziua de astăzi are o autoritate de necontestat. Cred că nu doar eu, ci și mulți oameni care l-au cunoscut pe părintele Tavrion, consideră că părintele Tavrion trebuie să devină sfânt. Întrucât a fost un susținător al credinței și pentru asta a stat închis. Eu când cunosc un om îi simt spiritul și simt cum este, nu e nevoie să îmi spui în cuvinte. Duhul părintelui era ca un învățător pentru mine. el prin spiritul său inspira respect și dragoste, și mereu te făcea atent să nu spui ceva ce nu trebuie. Prin spiritul său el impunea disciplină interlocutorului.  Ca și cum am sta în fața unui înger. Cum am sta înaintea îngerului? Cu respect și neîndrăznind să ridicăm ochii, da? Așa stăteam eu lângă Tavrion. Eu despre mine vorbesc.

Călugărița Olimpiada (Ius): Uneori era greu să fii mereu lângă părintele, pentru că îți era frică nu carecumva să gândești ceva de rău pentru că el știa tot.

Arhimandritul Petr (Kucer): Nici nu te puteai gândi la nimic pentru că era clarvăzător, citea gândurile. El ne ținea în niște mănuși de fier, nici în gânduri nu puteai să greșești când erai cu el.

Reporter: L-ați văzut când se ruga? Cum era când se ruga?

KonstantinaNichiforova: Cum sa nu?  Era ca un înger! Nici nu te puteai uita la el în ochi, știa tot! Și surorii mele i-a spus: ”Iadviga, pe afară înflorești, înăuntru te ofilești”. Ea atunci era bolnavă. Știa tot.

Călugărița Olimpiada (Ius): O bătrână a venit o dată și a adus mănăstirii o sumă mare de bani. Părintele mi-a spus să îi dau o chitanță de mână. Eu m-am mirat, de ce să îi dau chitanță, dacă ea a venit și de bună voie a donat mănăstirii. Și am scris. A doua zi bătrâna s-a întors și a cerut înapoi jumătate din suma pe care o donase. Părintele a știut dinainte. A fost un caz când o femeie se plângea de dureri de cap, părintele nu a răspuns nimic și a intrat în chilie. Ea continuă să se plângă, să se supere pe părinte pentru că nu era nici un ajutor pentru ea. El a ieșit din chilie, i-a adus niște kvas, i-a pus mâna pe cap și femeia a plecat. A doua zi a venit din nou să ne spună că nu o mai doare capul. A mai fost o întâmplare, a venit din Talin o doamnă, Alexandra, care era bolnavă,  avea sângerări și ea nu se putea apropia de Sf. Împărtășanie. Eu am îndemnat-o să-i spună părintelui, ea i-a spus și peste un an a venit la noi să ne mulțumească pentru că se vindecase. Odată părintele mi-a dat să citesc o scrisoare în care o femeie povestea despre boala  de care suferea, cancer. Eu nu am înțeles de ce mi-a dat să citesc acea scrisoare plină de suferință, dar după aceea am înțeles. Părintele a plecat la cele veșnice, iar acea femeie încă trăiește. Și pe ea a vindecat-o părintele. Iar faptul că citea gânduri era ceva normal pentru părintele Tavrion.

Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Omul gândește iar el dintr-o dată răspunde.  Era o femeie Hionia, care venea mereu pe la părintele Tavrion și el răspundea simplu la gândurile ei. Ea la un moment dat se gândea, oare ce să mai citesc, poate să îl citesc pe Dostoievski? părintele se întoarce către ea și îi spune „Da, poți să-l citești pe Dostoievski”.

Reporter: Asta se întâmpla în timpul predicii?

Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Da, în timpul predicii.

Hionia Nikoforova: Când a spus despre Dostoievski e ca și când m-ar fi arătat cu degetul. Și parcă m-ar fi lovit în piept și eu dintr-o dată m-am revenit, poate fi așa. Cum știe el, atâta lume și el de parcă m-ar fi lovit în piept, așa. Era o astfel de stare.

KonstantinaNichiforova: Mi-a spus odată Konstantina, tu îl iubești pe Dumnezeu, dar el te iubește mai mult. La care eu mă gândesc, cum mă iubește dacă mi-a luat soțul? Iar părintele spune:„Nu, el alege văduvele pentru rugăciune. Nu ai de ce să îți faci griji, Domnul te pomenește la fiecare liturghie, văduva și orfanul.”

Arhimandritul Petr (Kucer): Avea o predică minunată, cu învățături și foarte interesantă. L-aș fi ascultat ore în șir cum predica.

Konstantina Nichiforova: În predică el spunea fiecăruia răspunsurile la problemele cu care veneau.

Călugărița Olimpiada (Ius): O femeie stătea lângă mine și m-a atins pe umăr și spune, părintele despre mine vorbește acum, despre mine.

Alexandra Petrova: Tot timpul aveam întrebări când mergeam la el și mă gândeam ce îl voi întreba, dar e la predică îmi și spunea răspunsurile. Era clar că pentru tine le spune.

Arhimandritul Petr (Kucer): El nu spunea pe nume, asta pentru Ivan, asta pentru Ștefan, ci el vorbea în biserică. Nu se uita la nimeni, dar fiecare știa că despre el vorbea părintele. Ne indica greșelile și normal că te simțeai ca pe tigaia încinsă.

Iegumen Evgheni (Rumeanțev):Când ținea predică, avea obiceiul să închidă ochii, se concentra și își deschidea vederea interioară. Atunci când predica fața îi era luminată și chiar un pic rozalie ca de bebeluș. Uneori era și tristă, atunci când demasca pe cineva. Știa foarte clar cu cine să fie aspru și cu cine milostiv. Au fost cazuri când veneau păcătoși cu păcate mari și părintele Tavrion arăta milă față de ei.

Alexandra Petrova: S-a întâmplat odată că o femeie de la mine la serviciu, care avea probleme cu băutura, lucra ca și contabilă, a venit beată din pauza de prânz, eu i-am scris raport și i-a tăiat  din salariu, după câteva zile am venit  la biserică, iar părintele în timpul predicii spune: „Cu toții suntem credincioși, dar dacă omul a căzut, nu încercăm să-l ridicăm, ci îi scriem raport și îi tăiem din salariu. Așa credincioși suntem noi oare?” Am știut imediat că este o piatră aruncată în curtea mea.

Predica: Fiecare minut din viața noastră, fiecare pas din viața noastră, ne apropie de întâlnirea cu Domnul. Dar ce îi vom aduce? Domnul ne-a dat o misiune, ne-a dat Duhul său cel Sfânt, ne-a dat se înțelege Sfânta Scriptură să fim atenți și să facem Voia sa. Trebuie să fim atenți, dacă vom fi atenți, ne vom aminti și nu vom uita. Nu trebuie să ne acuzăm reciproc, tot ce se întâmplă cu noi este consecința cum ne-am trăit viața și cum ne comportăm la chemarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o la fiecare dintre noi. Preoții strălucesc prin rugăciune, călugării se înfrumusețează iar voi, enoriașii străluciți prin viața voastră de familie, creșteți copii voștri sfinți ca societatea să se bucure de ei și voi să vă bucurați. Dar vedeți cum faceți voi? Foarte rău, nu sunteți nici atenți, nici râvnitori. De ce? Pentru că gândiți voi, dar de fapt nu voi trebuie să gândiți, ci trebuie doar să fiți purtători ai minții lui Hristos. Oare Dumnezeu nu ne ghidează, oare nu avem noi în istorie minuni? Cea mai mare minune este Evanghelia. Nu există un popor sau o limbă în care să nu existe Evanghelia, nu există o asemenea operă de artă, de literatură, sau arhitectură sau dreptcredincios care să nu se bazeze pe Sf. Evanghelie. Cine l-a făcut pe om? Cine i-a spus omului să fie frate, cine ne convinge să iertăm greșelile apropiaților. Ce carte din lume mai spune: Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru este. Prin voia Domnului există Universul și Universul va veni în fața lui. El a avut încredere în om și i-a acordat încredere, nu i-a dat obligații ce și cum să facă, nu, El a spus: Fii desăvârșit așa cum Tatăl tău ceresc este desăvârșit. Ce bucurie este și ce frumos este să spui copilului tău: Trăiește cum am trăit eu, Tatăl tău! Cine poate nega proveniența noastră de la Dumnezeu? Nimeni nu poate! Este timpul să ne naștem din nou, să ne schimbăm! De ce nu vrei să strălucești, să fii frumos, să fii nemuritor? Nu vrei să te întâlnești cu tatăl și cu mama ta cu bucurie? Nu vrei să vii în fața Domnului cu bucurie? Să ținem minte și să trăim după Voia Domnului. Amin!

Arhimandritul Petr (Kucer): El ținea predici vii, nu din cărți. Iar asta nu se poate compara cu nimic. El însuși era un exemplu pentru ceilalți.

Călugărița Olimpiada (Ius): El spunea că nu trebuie să povestești vorbe, ci să faci fapte!

Arhimandritul Petr (Kucer):Părintele Tavrion ținea slujbe și predici în fiecare zi și foarte des, nu mai puțin de o dată pe săptămână săvârșea taina Sf. Maslu pentru pelerini. Sf. Maslu este taina pentru iertarea păcatelor și de vindecare.

Reporter: Părinte, nu știți de ce părintele Tavrion săvârșea slujba sf. Maslu atât de des? În tradiția noastră Sf. Maslu se face o dată pe an., iar în tradiția veche se făcea doar o dată în viață, la sfârșitul vieții.

Arhimandritul Petr (Kucer):  Eu cred că noi și înaintașii noștri suntem diferiți. Ei erau sănătoși din punct de vedere și spiritual și fizic Atunci se făcea Sf. Maslu doar înainte de moarte pentru iertarea păcatelor și eliberarea sufletului pentru călătoria în Împărăția Cerurilor, dar acum noi toți suntem bolnavi spiritual și fizic. Cât de mult a traumatizat acest secol XX fără Dumnezeu sufletele noastre!? După toate prin câte am trecut, credința a slăbit și, odată cu ea, spiritul rugăciunii, de aceea este o necesitate stringentă de a face Sf. Maslu cât de des se poate pentru vindecare. Și era nevoie ca oamenii să fie împărtășiți mai des. Părintele Tavrion a conștientizat perfect aceste necesități și Mitropolitul Leonid l-a binecuvântat să săvârșească aceste taine. Oamenii aveau nevoie de ele. Secolul XX nu a fost ca secolul XV. A fost necesar pentru vindecarea oamenilor și oamenii se vindecau!

HioniaNikoforova: Am simțit o ușurare imensă după ce am primit taina Sf. Maslu. El de obicei slujea Sf. Maslu afară, era vară și erau mereu prezenți cam 200 de credincioși.

Reporter: Și cum se descurca cu 200 de persoane?

HioniaNikoforova: Poate au mai fost și alți preoți prezenți, dar nu știu de ce îmi amintesc doar despre părintele Tavrion.

KonstantinaNichiforova: De fiecare dată împărtășea 180,  200 de credincioși, îl ajutau 4 preoți. Părintele Tavrion trecea pe la toți și îi ungea, apoi dădea următorului preot. De obicei, erau mulți bătrâni și bolnavi și o femeie când trece părintele Tavrion să o miruiască striga că îi este frică de Tavrion, iar când treceau ceilalți preoți spunea că nu se teme de cei patru tunși, doar de Tavrion îi este frică.

Reporter: Părinte, a făcut vreodată previziuni părintele Tavrion despre viitor. Ne-a avertizat despre timpurile în care trăim?

Arhimandritul Petr (Kucer):  A vorbit despre asta, dar foarte rar și reținut. El punea accentul pe ușurarea și eliberarea păcatelor, a neputințelor enoriașilor. Acest lucru era cel mai important pentru părintele Tavrion. Ceea ce era și normal, oamenii de asta veneau să se curețe de păcate. Oamenii ascultau predica, stăteau la Sf. Maslu, se spovedeau, discutau și plecau ca noi. Pentru oameni era ca o eliberare, ca un purgatoriu spiritual.

KonstantinaNichiforova: A venit odată la el o femeie să se spovedească și i-a spus că are o mare supărare. Și el o întreabă: „ce supărare  mare v-a a dus aici?”  „Fiul mă gonește din casă”. Părintele atunci a întrebat-o: „L-ai învățat pe fiul tău Cuvântul lui Dumnezeu?” „Nu”, îi răspunde femeia, „Abia eu am început acum să mă rog.” „Îți este bine”, îi spune părintele, „fiul tău te-a trezit, de acum te vei ruga și pentru fiul tău și pentru tine”. Și s-a ridicat părintele de pe scaun și a spus credincioșilor: „De ce credeți că Dumnezeu a permis ca părinții să fie goniți din casele lor? Pentru că sufletul viu al fiului știe că este pierdut și atunci nu are nevoie de o mamă care nu se roagă pentru fiul ei”. S-a așezat înapoi pe scăunel și a continuat să o spovedească.

Alexandra Petrova: De multe ori ne spunea în față, că venim să ne spovedim că am mâncat un ou în post, dar nu mărturisim că ne-am educat copii ca pe niște animale.

Konstantina Nichiforova: A venit un preot pe la el și îl întreabă părintele cum este parohia, dacă vin enoriașii la slujbe. Preotul se plângea că vin puțini oameni la biserică, la vecernie vin vreo 8 oameni. Tavrion nu i-a spus nimic atunci, dar la predica de duminică a spus: „Păstorii dacă sunt păstori, oamenii vin singuri la ei, dar dacă te culci și te trezești târziu vor pleca oamenii în altă parte, dar dacă vei pleca pe undeva în concediu pe la mare, vor pleca și cei 8 pe care îi mai ai.” Preotul acela plângea, pentru că părintele despre el vorbea.

Alexandra Petrova: Adesea spunea părintele că preoții pleacă în concedii, să se odihnească la mare, iar bisericile stau încuiate.

Călugărița Olimpiada (Ius): Se revolta mereu când era vorba de zile în care bisericile erau închise. Dacă în oraș este o singură biserică cum să o închizi pentru o zi, că este zi de curățenie. Apoi era revoltat și pe maicile care plecau în concediu. Spunea că nu se poate să plece în concediu din mănăstire în lume.

Reporter: Adică nu binecuvânta monahii să plece în concediu?

Călugărița Olimpiada (Ius): Nu, nu îi binecuvânta. Poate pe egumenă, dar în rest nu. Spunea: „Ce invenție mai este și asta, să te odihnești de Dumnezeu?”

Alexandra Petrova: Veneau maicile la spovedanie și se mărturiseau plângând. Multe dintre ele au venit la mănăstire la bătrânețe, iar el le spunea: „Dacă o zi  a trecut fără ca cineva să te înțepe, ziua ta a trecut degeaba. Monahul fără lacrimi, este ca soldatul fără arme. Este foarte bine să plângi, nu mai așa devii monah adevărat prin lacrimi. Așa că cei care te înțeapă, îți spun lucruri neplăcute îți fac bine, te modelează”.

Reporter: Părintele Tavrion a amintit despre viitorul mănăstirilor, despre cum vor fii viitorii monahi și monahii, că nu va fi dragoste, nu se vor împărtăși în fiecare zi. Deseori Părintele în predicile sale devoala păcatele clericilor și a monahilor. Din cauza atitudinii formale față de Sf. Liturghie se va pierde sensul aducerii jertfei fără de sânge. Părintele ne-a avertizat despre  scăderea evlaviei la oameni și ne implora să respectăm poruncile Domnului.

KonstantinaNichiforova: Părintele Tavrion le spune monahiilor: „Vor fi și oile, va fi și ieslea, dar nu va fi nimeni în iesle.”

Alexandra Petrova: Părintele mai spunea că vor fi destule locuri de cazare la mănăstiri, dar vor fi goale. Acum s-au construit multe căsuțe pentru oaspeți pe la mănăstiri, dar înainte nu erau și veneau foarte mulți pelerini din Rusia și nu aveau unde să doarmă, dormeau afară sub copaci în șoproane. Nu era unde să te cazezi.

Konstantina Nichiforova: Acum nu mai sunt nici predici, nici împărtășanie. Maicile nici nu se prea rețin prin biserică, mai bine merg să muncească. Eu când merg acolo mă doare sufletul, cum era când era părintele și cum este acum. Maicile muncesc mult, au 40 de hectare de teren agricol care trebuie cultivat și vin de  la muncă și rămân nemângâiate, fără împărtășanie, fără predică.

Reporter: Părintele spunea că va veni acest timp?

Konstantina Nichiforova: Știi cine spunea despre asta? Schimonahul Kosima.  Când era pe moarte, noi plângeam după el și el ne-a spus să nu plângem că vom mai avea un duhovnic mai bun decât el, dar să avem grijă de el pentru că va fi ultimul duhovnic, altul nu va mai fi.

Călugărița Olimpiada (Ius):A spus că va veni timpul și vom căuta acasă mângâiere. Și așa este. dacă merg la biserică la Sf. Maslu, totul este atât de scurtat, că vin acasă și citesc canoanele și rugăciunile ca să completez. Am încercat să îi spun părintelui, care este tânăr, că nu scurtează mult slujba și nu este bine, dar el nu vrea să asculte. Am venit, păcătoasa de mine,  m-am plâns părintelui, încă când era, și am cerut un sfat ce să fac și mi-a spus să nu mai merg acolo.

Alexandra Petrova:Părintele  te și acuza, dar și imediat te miluia.

Reporter: Era aspru?

Alexandra Petrova: Da, era aspru și cu arhiereii, spunea că arhiereii țin câini în chilii și nu vom mai avea duhovnici mari. Mereu spunea:  ”Trăiți după cum scrie la Evanghelie”.

KonstantinaNichiforova: El la predică spunea:” Dumnezeu ne iubește și vrea să ne miluiască, dar nu ne căim așa cum ar trebui”. El spune că gândurile noastre sunt numai despre ce să mâncăm și cum să trăim. Spunea că va fi atât de rău, că toată lumea se va căi în genunchi. Dumnezeu vrea să îi miluiască pe toți, doar noi ne căim prost.

Alexandra Petrova: El a spus că Lituania va fi de sine stătătoare, dar nu pentru mult timp. Lituania nu va fi liberă. Părintele chiar a indicat data și anul și ziua când o să fie Latvia.

Călugărița Olimpiada (Ius): El deseori spunea: „Nici nu vă imaginați ce vă așteaptă”, dar a spus că, nu știu de ce,  dar în Lituania va fi puțin mai bine. A spus că tinerii trebuie să învețe lituaniana, dar bătrânii nu au nevoie. Cine se gândea pe atunci că se va întâmpla așa ceva și va fi nevoie de lituaniană.

Konstantina Nichiforova: A spus că dacă veți trăi, veți fi sub o altă putere. Dar a spus să nu ne fie frică, pentru că vom fi respectați. Dacă ne vom ruga, vom fi respectați.  Tuturor le spunea să nu lăsăm pământul, să ținem de pământ, pentru că va fi atât de greu, că vom săpa cu lopata pământul și vom trăi cu roadele lui. A spus că tot ce e din afară se va termina, dar nu știm când. A spus că veți cumpăra pâine de la magazin, dar a doua zi nu va mai fi pâine.

Reporter: Părinte, unde l-ați văzut pe părintele Tavrion mergând prin aer, în biserică?

Ieromonahul Gavriil (Cetverov): În biserică în timpul slujbei de Înviere. El tot timpul se schimba în diferite veșminte, albe, galbene, albastre, maro, el tot timpul reușea să se schimbe în timpul utreniei. L-am văzut în timp ce dădea cu cădelnița. Chiar m-am mirat cum se poate mișca atât de repede prin mulțime. La un moment dat mulțimea s-a dat într-o parte și am văzut că picioarele lui nu mai erau pe pământ, ci plutea.

Călugărița Olimpiada (Ius): În momentul în care era foarte bolnav, nu mai lucram cu el. Dar nici nu au mai lăsat pe nimeni să intre la el, motivând că așa au spus doctorii. Eu m-am întâlnit cu doctorița și am întrebat-o daca este adevărat, iar ea a precizat că ar fi chiar recomandat să vină lumea pe la el. Înțelegeți? Pe el cu o boală atât de grea încă l-au lăsat de dreptul la vizitatori. Era o fereastră deschisă și oamenii treceau și lor le-au spus: „voi o să mergeți, părintele o să vă vadă și se v-a ruga pentru voi.” Iar ei au luat și au tras acea perdea. Eu m-am gândit că de la Sfântul Duh oricum nu există nici un fel de perdele. De aceea părintele întreba pe acea care îl îngrijea: „Cine este aici stăpânul?”  Iar ea răspundea:„Dvs. părinte!” . Ea nu a înțeles că părintele a rămas izolat, încă o astfel de moarte a avut. Pentru mine a fost o mare bucurie și milă arătată de Dumnezeu să lucrez cu un asemenea om. Ultima dată, când l-am văzut, deja nu se mai ridica și am stat lângă el în genunchi și atunci el a spus: Câtă durere este în lumea asta și spusă și nespusă! În acest timp o lacrimă mare i-a curs pe obraz.

Konstantina Nichiforova: Părintele venea la slujbă bolnav și credea că noi nu observăm. Odată pe drum spre mănăstire, mă gândeam, cât de greu ne va fi că nu avem tată natural. Tatăl duhovnicesc se va duce.  Ce vom face?  Și la o predică părintele îmi răspunde. El se adresa tuturor, dar știu că mie mi spunea: „Vei avea tată ceresc!  Roagă-l pe el și el te va ajuta în toate.”

Reporter: Ultima liturghie, părintele Tavrion a slujit-o pe 18 iulie de Sf. Treime și nu a mai ieșit din chilie.

Călugărița Olimpiada (Ius): Când a slujit ultima Liturghie de Sf. Treime, Gheorghi l-a susținut de braț să iasă din biserică, după aceea am ieșit noi, pelerinii. În ușa bisericii el s-a întors către noi și a spus: „Să fie Voia Ta!”

Maria Tihonovici:Și la moarte sa tot el n-a strâns pe noi toți copii săi duhovnicești.

 Reporter: Cum v-a adunat? V-a sunat ?

Maria Tihonovici:Nu, nu ne-a sunat, l-am visat. Eu eram în concediu la Minsk și am visat că părintele mă cheamă la el.

Reporter: Părintele a trecut la cele veșnice pe 13 august 1978, la vârsta de 80 de ani la Mănăstirea Schimbarea la Față. Aici a fost înmormântat, lângă schiarhimandritul Kosima, care a fost duhovnicul mănăstirii înainte de el. A murit de cancer de stomac. La înmormântarea lui au venit foarte mulți fii duhovnicești pe care el i-a adunat. I-a adunat cu duhul așa cum cei plăcuți lui Dumnezeu au făcut, prin vedenii și clarviziuni. Slujba de înmormântare a fost ținută de vlădica Leonid, care îl cunoștea și îl aprecia pe părintele încă de la eparhia din Iaroslav. Tot războiul vlădica Leonid a fost doctor de campanie și se bucura în rândul episcopatului a înalților prelați și a enoriașilor de autoritate la fel de mare ca și părintele Tavrion. El atât de mut l-a respectat pe părintele Tavrion, încât a lăsat scris să fie înmormântat împreună cu Tavrion.

Konstantina Nichiforova: Părintele nu vroia ca în timpul vieții să se scrie despre el, spune că doar după moartea sa. Mulți au scris poezii despre părintele, ca de exemplu aceasta:

al nostru milostiv părinte

se duce la cele veșnice

s-a închis lumea celor sfinte

ochilor noștri nevrednici

se duce rugătorul nostru neîncetat

în casa cea frumoasă a lui Hristos

se duse mărturisitorul lui Hristos

purtătorul unei cruci grele

S-a dus marele făcător de minuni

marele duhovnic la Hristos

a plecat păstorul nostru

și propovăduitorul cuvintelor Lui Dumnezeu

S-a dus acolo unde e bucurie

unde cântă îngerii mereu

unde Duhul Cel Sfânt îi luminează pe toți

și lacrimi amare nu se varsă

Iartă-ne mare făcător de minuni,

iartă-ne părinte duhovnicesc

Pentru harul pe care îl ai,

Iartă-ți oile tale

Iartă-ne că în urma ta

mergem cu greu, pentru că cel rău

ne duce pe drumuri greșite

Dă-ne putere să ne luptam cu răul,

unește-ne  noi,

să nu râdă de noi vrăjmașul

gonește-l de la noi!

 

Acest băiat care a scris această poezie. L-a văzut într-o zi pe părintele care mergea la vecernie cum plutește prin aer. Părintele a observat că Domnul i-a deschis ochii și i-a spus să nu spună nimănui și abia după ce va pleca la cele veșnice are dezlegare să vorbească.

 

Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Când a murit, crucea o aduceau din biserică. Știți, o astfel de cruce. Iar crucea lui care se punea la mormânt era în serai. Eu am știut crucea, mie mi-a arătat Fiodor Ivanovici. Tot timpul am fost în preajmă, eu am văzut când a făcut-o.  Trebuia să pui crucea, iar crucea nu era. Eu am alergat după crucea aceea, am adus-o, am pus-o, iar între timp ce eu am alergat după cruce, acolo din văzduh oamenii au văzut de parcă ar fi căzut un fel de stâlpi, portocalii diferiți stâlpi care mergeau spre mormânt. Ei îmi povesteau, iar eu doar m-am gândit: „Of, părinte Tavrion, tuturor le-ai arătat, doar eu fugeam după cruce și nici cum nu am putut să văd.” În ziua a noua am venit la panahide și eu am venit special la mormânt,  la panahidă.  Mă ridic, mă uit, se desfășoară panahida și dintr-o dată văd cerul. Stâlpii cad direct pe mormânt. 7 sau câți veneau, portocalii direct pe mormântul părintelui. Eu am strigat: „Uitați-vă, uitați-vă ce fel de stâlpi portocalii vin mereu pe mormânt.” S-a apropiat o femeie de mine și spune: „Dacă tu vezi, atunci taci că altfel nu o să mai vezi.” Și exact așa a fost, doar a spus și eu altul nu am mai văzut. Gata, ei nu au mai venit, gata. Vedeți? Eu cred că este un mare duhovnic, de vreme ce s-au întâmplat toate acestea.

 

Arhimandritul Petr (Kucer): La mormântul părintelui Tavrion au venit să se închine cu evlavie arhierei. Chiar și actualul Patriarh Alexei, în anii 80 a fost mitropolitul de Leningrad și Talin, în 1979 a fost mitropolitul de Minsk, chiar îmi amintesc în ce lună a fost, în septembrie.

 

Reporter: Părinte, vreți să spuneți că și după moartea sa, clericii și arhiereii au continuat să vină la mormântul său?

Arhimandritul Petr (Kucer):Da, au venit, toți au venit. Vă dați seama ce autoritate și influență avea?!

 

Maria Tihonovici: Pe data de 13, de ziua îngerilor, venim aici la mormântul părintelui și toată noaptea cântăm, citim și priveghem lângă mormântul lui. Desigur cei de acolo nu prea ne au la suflet, ne alungă de acolo, ne sting luminile. Nu știu de ce. Nu vreau să spun ceva rău despre ei, poate nu îl cunosc pe părintele. Nu vreau să spun ceva de rău, dar nu le place deloc că noi mergem să cântăm acolo. Tot timpul se uită la noi cu dispreț.  Odată a venit la noi o monahie că l-a visat pe părintele care i-ar fi dat multe crucițe și i-a spus să ni le împartă nouă, fiilor duhovnicești. Monahia i-a spus părintelui că nu îi cunoaște  pe fii duhovnicești, iar el i-a răspuns că nu se poate să nu ne cunoască, deoarece cu toți se află lângă mormântul său.

Călugărița Olimpiada (Ius): Vlădica îl respecta foarte tare pe părintele Tavrion.

Reporter: Vlădica l-a și chemat să fie duhovnic la mănăstire.

Călugărița Olimpiada (Ius): Da, el l-a invitat. Iar după ce părintele a trecut la cele veșnice, întotdeauna făcea slujbe la mormântul  părintelui Tavrion,  în schimb actualul vlădică nu a făcut asta niciodată. Și călugărițelor le este frică să meargă la el la mormânt. Nu știu sigur dacă acum merg la el la mormânt. Părintele îl iubea  și îl respecta pe Sf. Ioan Gură de Aur și mereu spunea că oamenilor le-a fost frică să merg să i se închine 40 ani după moartea acestuia. Eu, păcătoasa, m-am gândit că părintele a spus despre el, pentru că au trecut aproape 30 ani, de când oamenilor le este frică să i se închine.

Reporter: Părinte, ce credeți dumneavoastră, de ce biserica ortodoxă din Lituania a stabilit interdicție de a se face slujbe de pomenire la mormântul lui? Cu ce i-a supărat părintele Tavrion pe mai-marii bisericii?

Arhimandritul Petr (Kucer):Nici până în ziua de azi nu am înțeles din partea cui vine această interdicție.

Reporter: În mod concret, interdicția vine din partea mitropolitului Alexandru.

Arhimandritul Petr (Kucer):Ce-ar fi să mergeți să îl întrebați direct pe mitropolitul de Riga și Lituania, Alexandru. Gândiți-vă și singuri, care ar putea să fie motivul disprețuirii amintirii acestui mare luminător al bisericii!

Reporter: Părinte, eu cred că Părintele Tavrion, prin modul sfânt în care și-a petrecut viața demască modul acestora de viață. Asta cred!

Arhimandritul Petr (Kucer):Da.

Călugărița Olimpiada (Ius): Într-o seară l-am visat pe părintele Tavrion, care purta o cruce foarte frumoasă și împodobită și părintele a spus: „Nici unul dintre ei nu are  o astfel de cruce” și a început să cânte Prochimenul: Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu Care  faci minuni. Sunt mulți oameni bolnavi, aici în localitate, care suferă, dar nu merg să se roage să se vindece la mormântul părintelui.

Maria Tihonovici:Și acum părintele mă ajută! Nu demult m-am pornit spre mănăstire să mă rog la mormânt. La ora 7 seara a plecat din Lepovo, am ajuns  în trei ore la Kalstomo, iar de acolo trebuia să fac autostopul pentru că mai aveam 20 de km și nu putem merge pe jos și am început să mă rog:„Părinte, scumpule, ajută-mă să ajung la mănăstire!” Și imediat s-a oprit o mașină, m-a dus până la mănăstire și nici bani nu mi-a luat.

HioniaNikiforova: Într-o zi lucram în grădină și din întâmplare mi-a intrat un mărăcine în ochi. M-am gândit că nu voi mai vedea niciodată. Am fost la medic, mi-a prescris un medicament, niște picături, care însă nu erau de găsit la noi în raion. Nu am găsit să cumpăr medicamentul, am ajuns acasă și am început să plâng și să-l rog pe părintele Tavrion să mă ajute. „Părinte, ajută-mă, nu văd deloc.”  Am luat fotografia părintelui Tavrion l-am pus la ochi și dintr-o dată mi-a fulgerat ochiul și am început să văd.  Nu îmi venea să cred ce s-a întâmplat! Spuneam: „Doamne, eu chiar văd?” M-am apropiat de oglindă și am realizat că văd ca înainte! Am avut  o astfel de întâmplare și s-a întâmplat după moartea sa!

KonstantinaNichiforova: Și acum dacă ai o problemă te ajută! Mergi la mormânt și se rezolvă, dar nu dintr-o dată, trebuie mai întâi să îți deschizi sufletul. Eu am plâns și m-am gândit la el și el mi s-a arătat. Și Vlădica a spus: „Dacă nu l-ați pomenit pe părintele Tavrion într-o zi, atunci ziua ta a fost goală.” A spus: „Dacă vreți să vă vindecați, mergeți la mormântul părintelui Tavrion! Asta după ce părintele a murit! Dacă vreți să fiți pustnici, mergeți la mormântul părintelui. Dacă tinerii vor să fie bine, să meargă la mormântul părintelui Tavrion!”

Maria Tihonovici:Și acum părintele mă ajută! Am fost acolo și l-am rugat să nu mă mai doară picioarele și pe drumul de întoarcere picioarele nu mă mai dureau așa de tare. Orice s-ar întâmpla, îl rog pe părintele și el mă ajută. Deși merg la mănăstire, nu prea intru la alți preoți de acolo. Eu merg să mă rog la mormântul părintelui Tavrion și a mitropolitului Leonid. Vorbesc cu ei de parcă ar fi în viață, ca și cum aș vorbi acum cu voi.

Protoiereul Ioan (Kalninși): Printre arhiereii din Lituania au mai rămas martori care pot confirma sfințenia părintelui Tavrion. Și în viața mea a avut loc o întâmplare. Niciodată în viață nu l-am văzut pe părintele Tavrion, dar duhovnicul meu părintele Evgheni Rumeanțev era fiul duhovnicesc al părintelui Tavrion. În 1996 a murit soția mea și am venit la părintele duhovnic având multe întrebări, întrucât nu știam cum să trăiesc în continuare, fiind înconjurat de multe ispite. Unui om obișnuit cu viața de familie îi este greu să se obișnuiască cu viața monahală. Părintele Evgheni m-a lăsat să dorm la el în casa parohială din Mausk, iar noaptea am visat un vis interesant, de parcă el mă prezenta unui bătrân, slab și cu barbă albă, pe care îl întreabă cu nedumerire ce să facă cu mine, iar bătrânul îi răspunse să nu fie îngrijorat, deoarece voi merge pe calea împărătească. Dimineața i-am povestit părintelui Evghenii visul, iar el s-a bucurat și când i l-am descris pe bătrân, semăna întocmai cu fotografiile pe care mi le-a arătat părintele Evgheni cu părintele Tavrion. Când m-a hirotonisit mitropolitul Leonid în urmă cu 11 ani, am auzit numai de bine despre părintele Tavrion. Acum, cu părere de rău, s-a schimbat ceva, fie politica bisericii, fie viața bisericească, nu știu ce s-a schimbat, dar conducerea noastră actuală, nu susține amintirile despre arhimandritul Tavrion. Nu doar că nu susține, ci chiar anumiți preoți la care se află pârghiile puterii, vorbesc despre părintele Tavrion nu ca despre un mare duhovnic, ci ca despre  un eretic. Desigur și acest lucru se reflectă și asupra fiilor duhovnicești, pentru că dacă duhovnicul a fost eretic și fii duhovnicești poartă pecetea ereziei. Acum se dă o luptă între creștinismul adevărat și fariseism, aș spune.

Reporter: Dacă Domnul ne va ajuta, acest film, împreună cu cartea lui Vladimir Vilghert, Toată viața ca Paștele lui Hristos. Ahimandritul Tavrion (Batozski) poate va sluji ca material pentru canonizarea părintelui Tavrion. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Arhimandritul Petr (Kucer):Nu vreau să spun ceva de rău despre cei care se opun canonizării părintelui Tavrion. Nu știu pe ce se bazează, dar este un lucru evident și o caracteristică binecunoscută că a fost un păstor model, un monah minunat ș.a.m.d. Nu cunosc un alt păstor atât de râvnitor și propovăduitor al credinței și a adevărului cum a fost părintele Tavrion. Au existat și alții, dar vorbesc acum de părintele Tavrion, nu știu cum se pot opune slăvirii unui asemenea om, care 21 de ani a  propovăduit ortodoxia în lagărele comuniste și nu s-a supus niciodată puterii. A fost un ostaș neînfricat și curajos al lui Dumnezeu! Nu poate fi numit altfel decât străjerul lui Hristos! El se preocupa de fii săi, îi demasca, îi îndrepta spre calea cea dreapta. Păstor râvnitor și susținător al monahismului, milostiv, tată al tuturor ș.a.m.d. Nu știu cum poate cineva să se împotrivească! Dacă se împotrivesc înseamnă că sunt împotriva adevărului. Dacă părintele Tavrion nu este sfânt, atunci cine este sfânt? Care sunt dovezile pentru sfințenia cuiva, dacă nu acestea? Spuneți voi, părinților! Nu s-a răzvrătit, deși a fost prigonit. Putea să se lase de toate, dar nu a făcut-o! A rămas credincios până la moarte bisericii mame! Dacă mi-ar propune cineva, chiar acum aș semna petiția pentru canonizarea părintelui Tavrion. Dacă mi s-ar propune, chiar acum aș semna. A fost un om sfânt si cu cea mai mare bucurie și mulțumire mă gândesc la el. Mă bucur foarte mult că drumul meu s-a intersectat cu aceste patru persoane pe care i-am numit și, în special,că l-am cunoscut pe părintele Tavrion.

Konstantina Nichiforova: Vlădica Leonid se adresa: ”Iubiții mei enoriași! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Dacă slujiți ca niște păstori, în jurul vostru totul va înflori și poporul va merge acolo, dar dacă nu slujiți ca niște păstori,  în jurul vostru totul se va usca și poporul va pleca de acolo”. A spus tuturor: „Citiți în fiecare zi Evanghelia, în fiecare zi citiți evanghelia, fără evanghelie nu se poate obține mântuire.”

Protoiereul Ioan (Kalninși): Din amintiri,  părintele Tavrion binecuvânta împărtășirea frecventă cu Sf. Împărtășanie. Cu părere de rău în zilele noastre, chiar și mitropolitul Alexandru Kudreașov, interzice să împărtășești poporul de Paște sau de Crăciun. De exemplu,  noi preoții slujim la mănăstire, iar poporul rămâne neîmpărtășit și de Paști. În acest an am decis împreună cu preoțimea să nu dăm ascultare arhiereului nostru  și am binecuvântat să se împărtășească toată lumea care s-a spovedit înainte. Desigur că a fost un caz extraordinar și desigur am tras ponoasele în urma acestei decizii, dar probabil altfel nu se poate. Dacă vrei să lupți pentru niște valori spirituale, nu trebuie să asculți întotdeauna de arhierei, ci să asculți mai mult de Dumnezeu și de marii duhovnici. Pentru că în timpurile noastre nu întotdeauna devin arhierei oameni care ar fi trebuit să devină arhierei. Noi știm cu toții acest lucru! Uneori îți este și rușine să spui ce fel de oameni sunt hirotonisiți ca arhierei.

Reporter: Este un semn? Ce fel de semn este și cum se poate interpreta?

Protoiereul Ioan (Kalninși):Este pur și simplu o scădere a vieții duhovnicești. Lipsa vieții duhovnicești este înlocuită de lege. Și cei care au în mână legea o folosesc și când trebuie și când nu trebuie, unde trebuie și unde nu trebuie. Câteodată nici ei nu înțeleg ce fac.

Konstantina Nichiforova:

Părinți, sfinți părinți,

slujitori ai lui Hristos

apropierii de Domnul

se opune deșertăciunea

Sunteți păcătoși și atașați de lume

cât timp vă aflați pe pământ

Sunteți îngeri ai cerului

Pentru slujba din altar

Sunteți înălțați,

sunteți cărbuni încinși în noaptea vieții

Sunteți binevestitorii păcii,

sunteți  ochiul lui Dumnezeu

Sunteți fericiții vestitori

că Hristos este viu printre noi

Sunteți aleșii Domnului

Sunteți din neam cu toți sfinții

Sunteți sfătuitorii îngerilor

Păstrătorii focului

Voi săvârșiți tainele

ce mântuiesc pe om

Sunteți însoțitorii sufletelor

până la ușile mormântului

Veți răspunde pentru fiecare suflet

și Însuși Dumnezeu vă va judeca.

 

Arhimandritul Petr (Kucer): El este apostolul  Rusiei din secolul XX. El strălucea cu lumină îngerească, cu lumina care a purtat-o întreaga viață și mai ales în anii în care a fost păstor. Această lumină nu s-a întunecat, nu s-a stins nici în bordeiele lagărelor, nici în timpul prigonirilor ș.a.m.d.

 

Reporter: În încheierea primei părți a prezentării făcute de noi despre părintele Tavrion nu ne rămâne decât să dorim tuturor să dea dovadă de același curaj, stoicism și râvnă, de care a dat dovadă părintele Tavrion. Să nu dea Domnul nimănui să îndure ce a îndurat părintele. Pentru purtarea crucii de martir, Dumnezeu l-a înzestrat cu harul său, iar noi doar disputăm dacă este sau nu sfânt. Ba spunem că a fost filocatolic, ba că a fost adept al Bisericii vii, ba că a fost modernist. De unde vin toate acestea? De ce dintr-o dată numele acestui mare duhovnic a devenit ținta criticilor și a prigonirilor. Au fost scrise articole și cărți în care imaginea duhovnicului este reflectată greșit și este acuzat de simpatie pentru catolicism și o spiritualitate incorectă. Este mai mult decât injust și reprezintă păcatele de care este învinuit părintele. Noi îl răsplătim pe părintele Tavrion cu ingratitudine pentru tot ce a făcut el pentru biserică și pentru sute de oameni, pentru consolidarea ortodoxiei în Rusia și Lituania. Toate acestea în perioada când în țară predomina ura față de clerici și oamenii erau persecutați pentru credință. Astfel ne furăm pe noi înșine. Noi uităm că a patra parte din viață părintele Tavrion a petrecut-o fiind privat de libertate, însă actualii străjeri ai credinței, care nu au stat nicio zi din viața lor  închiși pentru credință, care știu despre Gulag doar din cărți, nu se știe de ce, judecă păcatele duhovnicului plecat la cele veșnice cu 30 de ani în urmă, iar pe arhiereii și egumenii globaliști, ecumeniști care greșesc în prezent nu îi observă nimeni. De parcă nu ar fi un păcat să slujești împreună cu catolicii sau alți eretici?De parcă nu ar fi păcat să îi îmbrățișezi la summit-uri și întâlniri de lucru, să ții discursuri de la amvonul catolic și să vorbești despre Dumnezeul Unic? De parcă nu ar fi păcat să te implici în alegeri și să votezi pentru hoți și aventurieri?! Să declari legitimitatea puterii și te prefaci că în sfârșit au venit timpuri bune pentru o consolidare statală și creștere spirituală. Marii duhovnici nu și-au permis niciodată așa ceva, trecând prin lagărele comuniste ei erau adversarii deschiși ai filosofiei„serghianstvo” (numită astfel după Patriarhul Serghii – n.t.), ai oricărui fel de democrație și preferau moartea decât să îl părăsească pe Hristos. Dacă părintele Tavrion ar fi fost în viață, el primul ar fi făcut cunoscut despre trădarea credinței și a poporului de așa-zișii „păstori” ai noștri, ceea ce nu se poate afirma despre actualii străjeri ai credinței care preferă să tacă, decât să piardă funcția sau crucea pectorală. Din acest motiv nu îi lasă în pace pe cei plecați dintre noi, evitând să vorbească despre trădătorii vii ai credinței, pentru că ce le-ar putea face? Aceasta este diferența, mai bine zis prăpastia între generația acelor vremuri și generația democraților. Din acest motiv a devenit incomod să mai amintești despre marii duhovnici. Este incomod să amintești despre învățăturile protoiereului Nicolae Rogozin, a schiarhimandritului Hristofor de Tula, Ieronim Sanaksarski, Gurii Vologodski, despre avertismentele lui Kukșa Odeski, Lavrentie Cernigivski și a multor altor sfinți. De aceea esența polemicilor în privința părintelui Tavrion nu constau în faptul că acesta s-a abătut de la prescriptele monahale, sau că nu a respectat viața de păstor sau de slujitor al bisericii,. El doar a fost un om dintr-o altă epocă, dintr-o altă generație de oameni, care nu trăiau conform literei legii, ci conform ordinelor Duhului, conform iubirii. Oameni care și-au dat viața pentru Hristos. Ei ne învățau să fim credincioși lui Dumnezeu, să nu ne plecăm în fața părerilor oamenilor, să nu fim farisei, ci să dezavuăm minciuna. Să îl cinstim pe țar, nu puterea urâtă de Dumnezeu cu reprezentanții căreia toți se sărută și militează pentru o lume globalizată, uitând de Unsul lui Dumnezeu care și mai mult despart pe acești militanți ai globalizării și ecumenismului din turma mică a Domnului!

Preasfințite părinte Tavrion, Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

 

Sfârșitul primei părți

 

La film au lucrat: ierodiaconul Avel (Semionov)

Serghei Bogdanov

Sincere mulțumiri fiilor duhovnicești a arhimandritului Tavrion pentru amintirile despre părinte, pentru exprimarea curajoasă a poziției lor civile și duhovnicești.

 

Mulțumim și tuturor celor prin a căror rugăciuni și cu a căror ajutor a fost posibilă realizarea acestui film.

 

Au folosit fragmente din filmele:

„Crucea mântuirii”

„Cei care cred întru tine nu vor muri”

„Ghetismania Împăratului-mucenic”

„Sub acoperemânt evlavios”

„Îngerul bisericii ruse”

”Pământesc și Ceresc”

„Dionisie” și altele…

 

Pentru Slava lui Dumnezeu!

Autorii acestui film permit difuzarea, copierea și răspândirea acestui film!

Doamne, ajută-ne pe noi toți, să ne mântuim!

 

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Porunci si citate alese din Biblie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s