Ce trebuie să facă un creştin ortodox ca să moştenească Împărăţia cerurilor

Învăţatul Teodor Dafnopatis, care a trăit în Constantinopol în secolul al X-lea a adunat această antologie de ziceri, aparţinând Sfântului Ioan Gură de Aur, despre îndatoririle creştinului ortodox:

● Să-L iubească pe Dumnezeu din tot sufletul său şi să ţină poruncile sfinte. De asemenea, să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi. Domnul a spus: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea“ (Ioan 15: 10). Şi: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii“ ( Ioan 13: 35).

● Să-şi smerească sufletul înaintea lui Dumnezeu, căci „duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi“ (Psalm 50: 18) şi niciodată să nu-şi umilească aproapele. Să plângă pentru păcatele sale. Să se întristeze pentru păcatele aproapelui său. Să se bucure atunci când aproapele său este fericit şi să nu-l invidieze pentru fericirea lui. Să aibă răbdare faţă de cei care îi sunt împotrivă şi să-i sfătuiască cu bunătate. Să săvârşească mereu fapte bune, care contribuie la păstrarea curăţiei sufletului.

● Să fie milos cu cei nefericiţi. Să slujească pacea cu toate puterile sale, aşa cum vrea Domnul, ca să fie numit fiu al lui Dumnezeu (Matei 5: 9). Să nu îşi piardă cumpătul atunci când este batjocorit sau nedreptăţit şi nici măcar atunci când urmează să fie ucis în numele dreptăţii lui Dumnezeu şi credinţei sale.

● Să lupte împotriva oricărei învăţături eretice şi să primească învăţătura dreaptă a Sfintei Biserici Ortodoxe despre Dumnezeul Treimic.

● Să iubească adevărul şi să nu-şi murdărească nicicând limba cu minciuni. Să nu facă niciodată rău semenului său.

● Să nu judece pe nimeni. Să nu batjocorească pe nimeni niciodată. Să nu facă nimic din cele pe care legea lui Dumnezeu le interzice.

● Să facă milostenie, măcar din ce-i prisoseşte.

● Să se roage pentru cei care îl blestemă. Dacă cineva îl sileşte să meargă cu el un kilometru, el să meargă doi (Matei 5:41). Să nu se jure niciodată, ci să facă aşa cum spune Domnul: „Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu“ (Matei 5:37).

● Să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se roage Lui cu evlavie.

● Să se gândească mereu la moarte, la judecata viitoare şi la răspunsul pe care va trebui să-l dea pentru faptele sale. Să se gândească tot timpul la păcatele sale, rugându-L pe Dumnezeu să i le ierte.

● Să săvârşească mereu fapte bune, fără să se laude cu ele, ca fariseul.

● Să se ferească de lăcomie, de beţie, de a jura, de a vorbi fără rost, de invidie, de neînţelegeri, de răutate, de câştigul necuvenit, de desfrânare (cu toate formele ei) şi, în general, de poftele necuviincioase.

● Să nu aibă nicio legătură cu magia, să nu facă vrăji şi să nu meargă niciodată la vrăjitori şi ghicitori. Să se păstreze curat, să fie vrednic de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

● Să aibă grijă de orfani, de văduve şi de străini. Să dea ajutor celor care au nevoie. Să dea cu împrumut fără dobândă celor care îi cer, căci tot ce are este de la Dumnezeu şi aparţine lui Dumnezeu.

● Să îi fie milă de duşmanii credinţei, ca de nişte orbi sufleteşte şi să se lupte din toată puterea pentru luminarea lor, dar să fugă departe de cei care îl pot duce şi pe el la orbire.

● Să fie tot timpul bun, evlavios, curat la suflet şi dedicat lui Dumnezeu. Să facă totul după voia lui Dumnezeu, aşa cum se spune în psalm: „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururi“ (Psalm 15:8).

● Să nu ţină răutate în sufletul său, ci să-l ierte imediat pe cel care i-a greşit, căci Domnul a spus: „ Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc“ (Matei 6:14).

● Să judece lucrurile cu dreptate şi cu frica lui Dumnezeu. Să nu judece pe nimeni şi să nu-şi dispreţuiască aproapele pentru păcatele sale, pentru că Domnul a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi“ (Matei 7:1).

● Să-l certe cu dragoste pe aproapele său, atunci când greşeşte. Să-l apere pe cel nedreptăţit şi pe cel slab. Să-l ajute pe cel neputincios. Să-l povăţuiască pe cel rătăcit.

● Să citească cărţi sfinte ortodoxe, să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să poarte discuţii de suflet folositoare.

● Să-şi cinstească părinţii şi să nu vorbească niciodată rău despre ei.

● Să meargă la sfintele slujbe care se săvârşesc în Sfânta Biserică Ortodoxă. Să nu se îndoiască de minunile pe care Dumnezeu le face în toate epocile.

Dacă omul trăieşte astfel, avându-L mereu în inimă pe Hristos, va moşteni Împărăţia Cerurilor, care a fost pregătită pentru Sfinţi de la începutul lumii şi pe care nădăjduim să o moştenim cu toţii, cu harul şi cu iubirea de oameni a lui Hristos, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Când omul foloseşte anafură şi aghiasmă, nu se apropie de el duhul necurat, sufletul şi trupul i se sfinţesc, gândurile se însufleţesc spre a-l face pe plac lui Dumnezeu şi omul este înclinat spre post, rugăciune şi toate virtuţile (Gheorghe Zăvorâtul din Zadonsk).

Porţile prin care omul primeşte chipul sunt Sfintele Taine. Omul nu-şi poate atinge deplina statură decât în măsura în care îşi realizează scopul, care este îndumnezeirea (theosis) sau primirea Duhului Sfânt. De aici rezultă că lumea va fi mai umană pe măsură ce tot mai mulţi bărbaţi şi femei vor să trăiască în Hristos.

Cele mai importante lucruri pentru mântuire sunt: înfrânarea, atenţia faţă de sine şi tăcerea. Cele mai rele sunt deşertăciunea împrăştierea şi discuţiile.

Fără exemplu în viaţă şi citirea cărţilor ascetice nu putem cunoaşte viaţa duhovnicească. Mintea noastră nu stă degeaba. Ori se ocupă cu meditaţia dumnezeiască, ori cu gândirea la rău. Păzeşte-le pe acestea trei: privirea, auzul şi limba şi, după posibilitate, pântecele şi îţi vei vedea păcatele tale, Îl vei cunoaşte pe Dumnezeu, te vei învăţa cu pomenirea morţii, căci fără acestea toate sunt în zadar. Năzuinţa de a fi proslăvit pe pământ şi faptul de a face pe plac oamenilor răpesc tot binele. Calea mântuirii este calea crucii, nu a vieţii cu privilegii. Pentru mântuire trebuie să dobândim curăţia şi să evităm prietenia prea mare cu oricine.

Iubirea de sine şi plăcerea trupului sunt vrăjmaşii mântuirii noastre, ei ne depărtează de Dumnezeu. Pentru mântuire sunt necesare, atenţia împreună cu rugăciunea, blândeţea şi răbdarea. Datorită înţelepciunii putem trage folos şi din ispite. Scopul vieţii noastre este viaţa sfântă şi fericirea veşnică în iubire cu Dumnezeu.

Începutul mântuirii este cunoaşterea şi recunoaşterea păcatelor. Sensul acestei vieţi constă într-o deplină mortificare a iubirii de sine (adică să nu fim egoişti, ci altruişti).

Dacă omul nu este atent rămâne fără cer, fără mântuire, fără rai. De ce? Pentru că mântuirea noastră se săvârşeşte în timp, cât suntem în timp (respectiv în trup). După ce nu mai e timp nu mai putem face nimic. Ceilalţi de după noi mai fac şi ei ceva pentru noi, cu zgârcenie, cu lene sau cu dragoste, nu ştim asta. Mai fac câte o colivă, câte o pomenire pentru noi, dar noi nu mai putem face nimic în lumea de dincolo, când a venit moartea. Ne stă în putere să ne alegem: stânga sau dreapta, cu oile sau cu caprele, liturghia sau somnul, postul sau îmbuibarea, rugăciunea sau discoteca, înjurătura sau Psaltirea.

Sunt oameni care pot răspunde la o mulţime de întrebări ca la carte, dar nu pot răspunde la întrebarea pusă de viaţa în sine, la practica şi trăirea adevăratei vieţi umane şi creştine. Se povesteşte că pe un râu agitat, călătoreau într-o bărcuţă, un vâslaş şi un filozof, care le ştia pe toate din teorie. Între ei a avut loc următorul dialog: – Filosoful l-a întrebat pe vâslaş: – Cunoşti istoria? Nu, a răspuns vâslaşul. Atunci ai pierdut jumătate din viaţă, i-a spus filosoful. Ai învăţat matematică? Nu, a răspuns iarăşi vâslaşul. – Ai pierdut mai mult de jumătate din viaţă. Dar tocmai acum o rafală de vânt a răsturnat barca. Vâslaşul l-a întrebat pe filosof: – Ştii să înoţi? Nu, a răspuns filosoful. Atunci viaţa ta este în întregime pierdută.

„Adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată“ (Înţelepciunea lui Sirah 7:38). Cât timp eşti viu, mântuieşte-te, dar nu pierde timpul, plângi, roagă-te, smereşte-te, fii totdeauna pregătit să ştii că atunci când vei părăsi lumea vei fi chemat să dai răspuns.

Mă tem de trei lucruri: când voi muri, cum voi muri şi unde voi ajunge.

Dacă doreşti să dobândeşti Împărăţia cerului trebuie să urăşti toate avuţiile pământeşti, pentru că, dacă vei fi iubitor de slavă sau iubitor de arginţi, atunci e cu neputinţă să trăieşti potrivit lui Dumnezeu.

(Sursa)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s