…tot omul, care s-a botezat în numele Treimii Dumnezeiesti si de viata facatoare, trebuie sa tina toate câte a poruncit Domnul

Slava deşartă e alungată de făptuirea într-ascuns; iar mândria, de voinţa de-a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprăvile. (Filocalia 2, Capete despre dragoste)

Sfantul Maxim Marturisitorul – 21 ianuarie

Troparul Sf. Maxim Marturisitorul

Omul fiind facut la început de Dumnezeu si asezat fiind în Rai, a calcat porunca si prin aceasta a cazut în stricaciunea mortii. Pe urma, fiind cârmuit prin Providenta felurita a lui Dumnezeu generatie dupa generatie, a staruit totusi sa sporeasca în rau, fiind dus de feluritele patimi ale trupului, pâna la deznadejdea de viata. Din aceasta pricina Fiul cel unul nascut al lui Dumnezeu, Cuvântul cel mai dinainte de veci, care este Dumnezeu Tatal, izvorul vietii si al nemuririi, ni s-a aratat noua celor ce sedeam în întunericul si în umbra mortii. Întrupându-se din Duhul Sfânt si din Fecioara Maria, ne-a aratat chipul unei vietuiri de forma dumnezeiasca.

Domnul a spus dupa înviere Apostolilor: ”mergând învatati toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, învatându-i sa pazeasca toate cânte v-am poruncit voua”. Prin urmare tot omul, care s-a botezat în numele Treimii Dumnezeiesti si de viata facatoare, trebuie sa tina toate câte a poruncit Domnul. Din aceasta pricina Domnul a împreunat pazirea tuturor poruncilor cu dreapta credinta, stiind ca nu e cu putinta sa-i aduca omului mântuirea numai una dintre ele, despartita de celelalte. De aceea si David, având credinta cea dreapta, a zic catre Dumnezeu: ”Spre toate poruncile Tale m-am îndreptat; toata calea cea nedreapta am urât-o”. Caci toate poruncile Domnului ni s-au daruit noua împotriva a toata calea cea nedreapta. De vom nesocoti asadar fie si numai una, ni se va deschide îndata calea pacatului, opusa ei.

Nimeni din cei robiti de materia lumii nu poate sa imite pe Domnul. Dar cei ce pot zice: ”Iata noi am lasat toate si am urmat Tie”, acestia primesc puterea sa-L imite pe El si sa împlineasca toate poruncile Lui. Zice fratele: Toata puterea? Raspunse batrânul: Auzi-L pe El zicând: ”Iata v-am dat voua puterea sa calcati peste serpi si scorpii si peste toata puterea vrajmasului; si nimic nu va va vatama pe voi”. Aceasta putere si stapânire primind-o, Pavel zice: ”Faceti-va urmatorii mei precum si eu al lui Hristos”. Sau iarasi: ”Nu este acum osânda asupra celor ce sunt în Hristos, care nu umbla dupa trup, ci dupa duh”. Sau iarasi: ”Iar de sunt ai lui Hristos, au rastignit trupul împreuna cu patimile si cu poftele lui”. Si iarasi: ”Mie lumea mi s-a rastignit, ca si eu lumii”. Despre aceasta stapânire si ajutor proorocind David a zis: ”Cel ce locuieste întru ajutorul Celui Preaînalt se va odihni sub acoperamântul Dumnezeului cerului. Si va zice Domnul: ajutorul meu esti si scaparea mea, Dumnezeul meu, si întru El voi nadajdui”. Iar putin dupa aceea: ”Peste aspida si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si balaur, caci va porunci îngerilor Sai pentru tine, ca sa te pazeasca pe tine în toate cararile tale”. Iar cei ce se lipesc de trup si iubesc materia lumii, asculta, ce aud de la Acela: ”Cel ce iubeste pe tatal sau, sau pe mama sa, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine!” Iar dupa putin: ”Cel ce nu ia crucea sa ca sa-mi urmeze Mie nu este vrednic de Mine”. Si: ”Cel ce nu se va lepada de toate avutiile sale nu poate sa îmi fie ucenic”. Asadar cel ce vrea sa se faca ucenicul Lui si sa se afle vrednic de El si sa primeasca de la El putere împotriva duhurilor rautatii se desface de toata legatura trupeasca si se goleste de toata împatimirea dupa cele materiale si asa ia lupta cu vrajmasii nevazuti pentru poruncile Lui, precum însusi Domnul ni S-a facut pe Sine pilda, ispitit fiind în pustie de catre capetenia lor, iar dupa ce a venit în lume, de catre cei stapâniti de acela.

De aceea as vrea sa aud un cuvânt scurt ca, tinându-ma de el, sa ma mântuiesc prin el. Si a raspuns batrânul: Cu toate ca sunt multe, frate, ele sunt cuprinse într-un singur cuvânt: ”Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau din toata puterea ta si din tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine însuti”. Cel ce se straduieste sa tina acest cuvânt împlineste toate poruncile. Dar cel ce nu s-a desfacut, precum s-a zis mai-nainte, de împatimirea dupa cele materiale, nu poate sa iubeasca cu adevarat, nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele. caci este cu neputinta ca cineva sa se lipeasca si de cele materiale si sa iubeasca si pe Dumnezeu. aceasta este ceea ce zice Domnul: ”Nimeni nu poate sa slujeasca la doi Domni!” Sau: ”Nimeni nu poate sa slujeasca lui Dumnezeu si lui Mamona”. Caci în masura în care mintea noastra se alipeste de lucrurile lumii, e robita de ele si nesocoteste porunca lui Dumnezeu, calcând-o.

Si zise fratele: Iata, Parinte, eu am lasat toate, familie, avutie, desfatari si slava lumii, si nu mai am nimic în viata decât trupul. Dar pe fratele care ma uraste si ma ocoleste nu-l pot iubi, desi ma silesc în fapt sa nu rasplatesc raul cu rau. Spune-mi deci ce trebuie sa fac, ca sa pot sa-l iubesc din inima, chiar daca ma necajeste si-mi întinde tot felul de curse. Raspunse batrânul: Este cu neputinta sa iubeasca cineva pe cel ce-l necajeste, chiar daca se arata a se fi lepadat de materia lumii, daca nu cunoaste cu adevarat scopul Domnului. Iar daca din darul Domnului va putea sa-l cunoasca si se va sili sa umble potrivit cu el, va putea sa iubeasca din inima pe cel ce-l uraste si-l necajeste, precum si Apostolii, cunoscându-l, l-au iubit.

Stiind asadar Domnul ca toata legea si prorocii atârna în aceste doua porunci ale legii: ”Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si pe aproapele tau ca pe tine însuti”, s-a grabit sa le pazeasca întocmai ca un om de la început pâna la sfârsit. Dar diavolul, care a amagit de la început pe om si avea de aceea stapânirea mortii, vazându-L marturisit la botez de Tatal si primind ca om pe Duhul înrudit din ceruri si mergând în pustie ca sa fie ispitit de el, a pornit împotriva Lui tot razboiul, doar va putea cumva sa-L faca si pe El sa puna materia lumii mai presus de iubirea lui Dumnezeu. Stiind prin urmare diavolul ca trei sunt lucrurile în jurul carora se învârteste tot ce-i omenesc, adica mâncarile, avutia si slava, prin care a pravalit totdeauna pe om în prapastia pierzarii, cu aceste trei l-a ispitit si pe El în pustie. Dar Domnul nostru, aratându-se mai presus ca ele, a poruncit diavolului sa plece îndarat.

(extrase din: Filocalia 2 – Sf. Maxim Marturisitorul – Scrieri)

(Sursa)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s