Ce inseamna sa te lepezi de tine?

Sa te lepezi de tine ca de altul

Cele spuse de Iisus par a cuprinde o singura idee. Dar ele cuprind, intii –sa se lepede de sine, apoi, in al doilea rind – sa isi ia crucea si in al treilea – sa Imi urmeze Mie. Dar sa vedem mai intii ce inseamna: a te lepada de tine. Mai intii insa sa vedem ce inseamna a te lepada de altu, si atunci vom sti ce inseamna a te lepada de tine.

Ce inseamna, dar, a te lepada de altul? Cel care se leapada de altul se instraineaza complet de acela; nu-l ajuta, nu-l sprijina, n-are mila, nu sufera de-l vede biciuit, legat, intemnitat, chinuit pe cel de care s-a lepadat, de i-ar fi frate, prieten sau orice. Asa de straini vrea Domnul sa fim fata de trupul nostru; sa nu ne fie mila de el de este biciuit, surghiunit, ars sau in alt fel chinuit! Daca ne purtam asa cu el, atunci avem mila de el. Ca si parintiiatunci au mila de copiii lor cind poruncesc dascalilor, carora ii incredinteaza, sa n-aiba mila de ei. Tot asa si Hristos n-a spus numai:“Sa n-ai mila de tine insuti!”, ci ceva mai mult: “Sa te lepezi de tine insuti!”, adica: “Sa n-ai nimic comun cu tine insuti, ci sa te dai primejdiilor, muncilor; asa suflet sa ai, ca si cum n-ai suferi tu acestea, ci altul!” Si n-a spus: “Sa se tagaduiasca”, ci: “Sa se lepede”. Iar a te lepada e mai mult decit a te tagadui.

“Si sa-si ia crucea lui”… Luarea crucii este o urmare a lepadarii de sine. Si ca sa nu socotesti ca a te lepada de tine inseamna numai a suferi cuvintele rele, ocarile si insultele, Hristos spune pina unde trebuie sa mearga lepadarea de sine; adica pina la moarte, chiar moartea rusinoasa. De aceea n-a spus: “Sa se lepede de sine pina la moarte”, ci: “Sa-si ia crucea lui”, aratind moartea cea rusinoasa; si ca nu trebuie facuta aceasta o data, nici de doua ori, ci toata viata. “Sa ai necontenit, spune Hristos, inaintea ochilor moartea aceasta si sa fii pregatit, in fiecare zi, de junghiere! Multi au dispretuit averile, desfatarea, slava, dar n-au putut dispretui moartea, ci s-au temut de primejdii. De aceea Eu vreau ca luptatorul Meu sa lupte pina la singe, sa stea in arena pina la junghiere. De-ar trebui sa sufere moartea, o moarte rusinoasa, o moarte blestemata, o moarte cu proasta faima, pe toate sa le sufere cu curaj si, mai mult, sa se bucure de aceasta moarte”.

“Si sa-mi urmezi Mie!” Pentru ca se poate sa suferi chinuri si sa nu-I urmezi lui Hristos, cind nu le suferi pentru El – ca si tilharii, jefuitorii de morminte, inselatorii sufera o multime de chinuri -, de aceea, ca sa nu socotesti ca sint de ajuns numai suferintele, Hristos a adaugat si pricinapentru care sa induri suferintele.
(Sfintul Ioan Gura de Aur)

Unde sa cautam mingiiere in necazuri?

Noi ne ducem necazurile de bunavoie, caci daca ne-am lepada de Hristos am scapa de cele mai multe necazuri – dar intrucit nu ne lepadam, pentru patimirile noastre Dumnezeu ne da binecuvintare. Oamenii lumesti se straduie din rasputeri sa scape de necazuri: ei isi ineaca amarul in vin si vodca, se ametesc cu tutun si chiar cu droguri, cautind mingiiere; negasind-o, se straduie sa uite de necazuri: cauta distractii, petrec, danseaza, merg in ospetie si flecaresc. Asta nu trebuie sa se intimple cu crestinii, fiindca ei sint datori sa nu inabuse glasul constiintei, ci, dimpotriva, sa il asculte cu luare-aminte.

(…) Niciodata nu vor afla mingiiere in necazuri cei ce n-o cauta unde trebuie. Unde sa cautam mingiiere in necazuri? Despre aceasta Sfintul Prooroc David spune: “Numai in Dumnezeu se linisteste sufletul meu”. Fericiti cei ce afla mingiiere adinca in rugaciunea fierbinte, care din inima tisneste, in impartasirea duhovniceasca cu Dumnezeu. Asa au fost dreptii Vechiului Testament – insa noua, crestinilor, Domnul ne-a daruit cea mai adinca si mai inalta mingiiere: a privi la Crucea lui Hristos si a ne inchina ei.

(Sf. Luca al Crimeei, La portile Postului Mare. Predici la Triod)

 Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea

Crucea este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. Avem adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei redusa la faptul de a suporta o asceza, de a ne infrina de la placeri, de la tot felul de satisfactii. Exista insa si un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapinire, mindrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratindu-i insa ca sint gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramine impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu. Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutindu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.

(Pr. Dumitru Staniloae in Mica Dogmatica vorbita)

 “Cad nenorociri mari asupra ta?”

Ce inseamna aceasta: sa-ti iei crucea? Aceasta inseamna primirea de bunavoie a fiecarui mijloc de vindecare care ni se da din mina lui Dumnezeu, oricit de amar ar putea fi. Cad nenorociri mari asupra ta? Fa ascultare fata de Voia lui Dumnezeu, asa cum a facut Noe. Ti se cere jertfa? Asaza-te in miinile lui Dumnezeu cu aceeasi credinta pe care a avut-o Avraam, atunci cind a mers ca sa-si jertfeasca fiul. Ti s-a naruit gospodaria? Ti-au murit copiii dintr-odata? Indura toate cu rabdare, lipindu-te de Dumnezeu in inima ta, asa cum a facut Iov. Te parasesc prietenii si te-au impresurat dusmanii? Rabda toate fara cirteala si cu credinta ca ajutorul lui Dumnezeu este aproape, asa cum au facut Apostolii. Esti trimis la moarte pentru Hristos? Multumeste-I lui Dumnezeu pentru asemenea cinste, ca miile de mucenici crestini. Nu se va cere de la tine nimic ce nu a mai fost inainte, ci tu vei urma mai degraba exemplul multora – apostoli, sfinti, marturisitori si mucenici – care au facut Voia lui Hristos. Mai mult decit atit, trebuie sa stim ca umblind dupa rastignirea noastra, Domnul vrea rastignirea omului celui vechi, a omului alcatuit din obiceiurile cele rele si din slujirea pacatului. Caci, prin aceasta rastignire, omul cel vechi, deopotriva cu animalul, este trimis la moarte, iar omul cel nou, alcatuit dupa asemanarea si nemurirea lui Dumnezeu, se inalta la viata. Dupa cum spune Apostolul: “Omul cel vechi a fost rastignit” si lamureste de indata de ce: “pentru a nu mai fi robi ai pacatului”(Romani 6:6).

 (Sf. Nicolae Velimirovici)

(Sursa)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Leacuri pentru cei caldicei!. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ce inseamna sa te lepezi de tine?

  1. Pingback: ALEGEREA MANCARII DIN TIMPUL POSTULUI SI NU NUMAI! | Atentie! Caldiceii merg in iad!Leacuri pentru cei caldicei:Lepadarea TOTALA de sine(Luca, 14:26-27;33) ; "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" Rugaciunea neincetata:"Doamne, Iisuse Hr

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s