USA POCAINTEI

“INTRU SLAVA LUI  DUMNEZEU CELUI  IN TREIME LAUDAT.

 

USA   POCAINTEI

Aceasta lucrare de mare valoare duhovniceasca  pentru mantuirea sufletului, a fost realizata de catre:Schimonah Ioanichie Paduraru;prin traducerea din cartea originala:USA POCAINTEI si traspunerea in text,a scrisului kirilic,respectand intru totul caracteristicile Limbii Romane scrisa si vorbita in prezent in Romania.

 

USA POCAINTEI

 

Carte foarte umilitoare si de suflet folositoare :

Care cuprinde:

Cele patru mai de pe urma ale Omului,adica :

MOARTEA,JUDECATA,IADUL SI RAIUL.

 

Prin care se face minunata schimbare a “Omului” celui vechi si a celui “NOU”,Nasterea.

 

S-au talmacit de pe Limba Elinu-Greceasca in Limba Romana(utilizand Alfabetul Kirilic)in Bucuresti.Si acum intaiasi data la blagoslovenia si prin mijlocirea Prea Sfintitului si prea Milostivului Stapan si Mitropolit a toata Ungro-Vlahia.

 

 

 

Kiru Kir Dositei

S-au dat la tipar prin toata cheltuiala Dumnealor:

Kiru Kir constantin si Ioan Boghici,

Spre vesnica pomenire si spre folosul  cel de obste al pravoslavnicilor crestini.

S-a talmacit aceasta carte si cercetat din cuvant in cuvant,cu multa sarguinta si luare aminte de catre:

RAFAIL.

Smeritul Monah din Sfanta Manastire a NEAMTULUI in privilegiata Tipografie din BRASOV de Tipograful Ioan Friderih Hefard,1812.

 

 

Catre Iubitorul Cititor

INAINTE CUVANTARE

 

Hotararea marturisita este a Preasfantului Duh scrisa cu condeiul cel mare al marelui Apostol Pavel cum ca doi oameni ,adica cel Vechi sic el Nou,se vad cu totul aratat intru unul si acelasi ipochimen.Ca asa si acela  carele mai inainte se numea Saul,iara mai pe urma s-a numit Pavel,adica Omul cel nou,cel din cel vechi,catre Efeseni scriind invata asa:”Lepadati voi pe Omul cel vechi,al cresterii cei mai dintai,care se strica cu poftele inselaciunii si va innoiti cu Duhul mintii voastre si va imbracati cu Omul cel nou,carele dupa Dumnezeus-au zidit.

Omul cel vechi este a lui Adam,iar cel nou,a lui Hristos.Acela este din cele de jos,iara acesta este din cele de sus.Acela din pamant,iar acesta din cer.Acela din fire,iar acesta din dar.Acela plecat jos,iar acesta inalt.Acela sufletesc,iar acesta duhovnicesc.Acela,in casa lui Adam este Kain,iar acesta este Avel.Acela intru rudenia lui Isaac este Isav,iar acesta este Iacov.Acela din Agara,fiu din slujnica,iar acesta din Sara,fiu din cea sloboda.Mai in scurt,Omul cel vechi,din pamant este pamantesc.Si Omul cel “Nou”,din cer ceresc.Deci cat este departarea intre pamant si intre Cer,atat este si deosebirea intre si Omul cel Vechi si cel Nou.Dar daca s-ar face ssi Omul cel Vechi-Nou,au nu s-ar arata o schimbare acest fel de minunata ,in ce fel nimenea din Poietii cei de demult n-au nalucit vreodata candva,fiindca ce alt lucru este schimbarea,fara de cat schimbarea si prefacerea chipului;sau oare daca s-ar schimba si malura in crin si neghina in grau si iedul in mile;si acela care au fost ras al necinstei s-ar face vas al slavei;arapul si-ar schimba pielea negrimei lui in albime si rasul vopselele lui cele de multe culori(feluri);si daca acestea,zic,s-ar face,au nu s-ar arata o schimbare si prefacere a lucrurilor prea mare si minunata si in scurt,o schimbare cu totul de spaima si prea slavita.Insa multa si mai mare si mai minunata schimbare a lucrurilor se face,cand Omul cel Vachi se face NOU.

Necrezuta au statut intr-o vreme schimbarea lui Defcalion si a Pirrei,cand singuri ei arunca inapoia lor pietrele si acelea se schimba in oameni.Ci insa aceia care langa facatorii de stihuri este Baznull(Basm),acumla Biserica  noastra este Istorie si pietrele se schimba in oameni.

Auzi nemincinosul cuvant al Botezatorului:”Poate Dumnezeu din pitrele acestea sa ridice fii lui Avraam.”Auzi si faagaduita lui Dumnezeu:“Lua-voi inima cea de piatra din trupul vostru si vou da voua inima de carne.”Poti sa afli multe schimbari si prefaceri de aceste feluri,neintelese si prea minunate si din cartile Dumnezeiestilor Parinti,prin dar,Duhul cel Preasfant le lucreaza cu preaslavire.Citeste pre Dumnezeiescul Ioan Guar de Aur,carele zice:”Au aflat pe vamesul  si l-au facut Evanghelist.Au aflat pe gonaciul Saul si l-au facut Apostol mare.Au aflat pe Talharul si l-au bagat inlauntru in Rai.Au aflat pe curva  si o au randuit impreuna cu fecioarele.Au gonit rautatea  si au adus bunatate,au izgonit robia si au daruit slobozenia.”

Noi ne minunam de cate baznuiesc facatorii de stihuri,cum ca adica Acteon  s-a schimbat in cerb,danaidele in lilieci,Atlas imparatul Mauritaniei,in munte.Si insa,de multe ori si altele mai minunate si mai aratate lucruri se arata cum ca se face cu lucrul dela DuhulSfant.Launele ca acestea ne pleaca a crede si Lactandie Ritorul cel prea dulce graitor,zicand:”Da-mi om manios si hulitor si in scurt sa zic,fara de paza la gura si cu prea foarte putine cuvinte ale lui Dumnezeu,ti-l voi face bland ca o oaie.,””Da-mi iubitor de argint,nemilostiv,scump si indata ti-l voi face lesne datator si iubitor de a darui si carele cu pline maini sa risipeasca la saraci averile sale.””Da-mi om,carele sa se teama si de osteneala si de moarte  si-l voi face indata de nu va baga nici muncile,nici focul si nici alte primejdii.””Da-mi betiv,desfranat si curvar,lacom cu pantecele si indata il vei vedea postitor,intreg intelept si infranat.””Da-mi mie ucigas,manios,salbatic si indata acea manie si salbaticiune se va schimba intru adevarata blandete si cele de aici inainte.”Atat de mare este puterea Dumnezeiestii intelepciuni,incat revarsandu-se  si varsandu-se in inima omului cu o singura pornire si atingere,dezradacineaza deodata pe maica pacatelor,care este nebunia.Deci cu pricina binecuvantata i se scrie titlu deasupra acestei carti a mele:”Scimbarea omului celui vechi.”Si fiindca nu este cu putinta sa se piarza omul cel vechi,daca nu se face cel nou,pentru aceasta s-au adaugat si nasterea celui nou,adica nasterea cea de a doua oara.Dar insa cu care chip oare s-ar putea aceasta minunata schimbare a omului celui vechi si nasterea celui nou.Tot acelasi Ritor,de care am zis mai inainte,o arata cand zice:”Cum ca toate acestea se fac si lesne,adica:fara de trupeasca greutate si ingreunare si degrab,adica fara de multa intarziere a vremii si cu veselie,adica fara de ingretosare si trandavire,numai daca vor fi insusi si urechile cuiva deschise si de-i va inseta inima lui de intelepciune.“Carele din filozofii neamurilor au savarsit vreodata unele ca acestea,sau poate sa le savarseasca de-acum inainte,de va si vrea;care macar de si ei isi cheltuiesc toata viata lor,la invatatura filozofiei,insa fara de Dumnezeiescul Dar,nici pre altul cineva,candva,nici pre sinesi(daca firea se impotriveste)nu pot sa se faca mai buni:de vreme ce,intelepciunea acelora,pentru ca sa se arate cum ca ispraveste multe cevasi,nu tae desavarsit obiceiurile cele rele ale ascultatorilor,ci numai le ascunde si le acopera  si prost sa zic,le imputineaza.Iata putine ale lui Dumnezeu porunci inoiesc de-a doua oara pre tot omul si gonind afara ape omul cel vechi,aduc si baga inlauntru in locul lui pe omul cel nou:atata cat nu-l va mai putea sa-l cunoasca de este tot acela mai dintai.Pune aceste cuvinte bine in cumpana mintii tale si socoteste-le cu multa luare aminte.Putine zice,porunci ale lui Dumnezeu,pre tot omul il schimba.Si pentru ca sa zic mai cu prisos,intre cele putine porunci,destul este si numai o porunca singura,pentru sa schimbe  pe omul cel vechi si sa-l faca nou,iar aceasta este porunca aceea pentru care zice Sfanta Scriptura prin inteleptul Sirah:”Adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.”Daca iti vei adduce aminte de cei mai de pe urma ale tale acolo unde esti,cel mai de pe urma la fapta buna,te vei face intai.De cugeti cele mai de pe urma ale tale”Vei iubi pe Dumnezeu,carele este cel dintai sic el de pe urma si vei fi fara de grija la ceasul de pe urma a vietii tale si vesel mai ales catre toti,daca iti vei aduce aminte de cele de pe urma ale tale,te vei face noua zidiri intru Hristos,adica:din vechi,nou.”De asa aducere aminte de moarte,ti se va face de a doua oara a vietii.De vei avea inaintea ochilor tai totdeauna Judecata lui Dumnezeu,cea mai de pe urma zi si infricosata,acest Dumnezeu carele ti-au fost tie mai necunoscut,”se va cunoaste de tine Domn judecati facand.”Daca te vei pogora de viu in Iad,cu mintea ta,nu-ti petrece zilele tale intru odihna,temandu-te nu cumva sa te pogori intr-un minut de vreme,intru cele dedesupt de acolo.”Si daca cu cugetul tau adesea ori te vei sui in Ceruri,”petrecerea ta va fi in Ceruri.”Si asa din pamantean ce esti,te vei face ceresc;care lucru va sa zica,din om vechi,nou om si pentru ca sa te faci unul ca acesta,citeste adeseori aceasta carte a mea.pe care o am alcatuit-o si care cuprinde pentru cele patru mai de pe urma ale omului.Adu-ti aminte si de cele ce o au talmacit pe limba romaneasca si vei fi sanatos.

 

 

Catre cetitor

PENTRU OMUL CEL VECHI,OPRIRE.

IARA PENTRU CEL NOU,SFATUIRE

 

Adu-ti aminte,cum ca toti ne sfarsim

Pentru ca sa te faci din vechi om nou,sa fie scrise adanc in sufletul tau aceste doua cuvinte ale prea Inteleptului Sirah:”Toti murim”.Ce alt grai ar fi putut sa zica cineva mai in scurt,sau mai cu putine cuvinte,sau mai aproape si mai puternic spre adevar;decat acest cuvant:’Toti o sa ne sfarsim.”Aceasta este o proorocie  care nu s-au vorbit dela Tripodacel ghicitoresc ci s-au glasuit din Ceruri,nu s-au cules din cartile Sevilei ci s-au scos din lespezele Prea Sfantului Duh.”Toti murim.”Doua sunt vorbele,dar nenunarate sunt pildele care adevereaza adevarul acestora.Mii de morti:cercarea cea din fiecare zi,marturii ale Dumnezeiestilor Parinti,adeveriri ale istoricilor,frumoase grairi ale ritorilor,ghicituri poeticesti care sunt placute filozofilor,legea cea Dumnezeiasca.Legea cea omeneasca  mai pe urma,pe aceasta vorba toate o glasuiesc,pe aceasta toate o striga,pe aceasta adeseori o vorbesc,pe aceasta de multe ori o sfatuiesc:”Toti murim”.Si daca vei avea indoire la aceasta,adu-ti aminte unde sunt Parintii tai,unde sunt mosii tai,unde sunt stramosii,unde sunt cei mai inainte nascuti,pogoara-te la cercarea lor,priveste cimitirile,du-te de vezi mormintele,ia aminte la cela din toate zilele mortii.”Toti murim”.Barbatii si femeile,tinerii si batranii,bogatii si saracii,cei de bun neam si cei de prost neam,filozofii si Cuvantatorii de Dumnezeu,judecatorii si tiitorii legilor.”Toti murim”.Te temi poate de aceste infricosate si groaznice cuvinte,fiindca iti vestesc mai inainte moartea ta,dar insa,daca prin fagaduintele tale vei hotari cu tot sufletul ca sa te supui lui Dumnezeu cu sarguinta,cu adevarat te-ai fi rugat sa-ti daruiasca si minunata daruire si prea mare dar,pe oarecare filozofi intr-o vreme cu sarguinta si cu mare osardie l-au cerut de la marele Alexandru,cand acest Alexandru,intru multa latime,incurmezisi si imprejur au alergat mai in toata lumea si o au inconjutat pe dansa cu arme biruitoare,intru atata incat au ajuns si la locuri foarte departate si nelocuite si le-au umblat imprejur,nu atata cu calatorii de luare aminte si de iscodire,pe cat sa le supuie si sa le biruiasca.Acest imparat,zic,instiintandu-se cum ca se afla aproape acolo oarecare barbati prea intelepti si filozofi si iscusiti in toate,la ale carora cuvinte privea toti cati ii auzea dupa cum Elinii privea la ghiciturile cele mincinoase ale lui Apolon,ducandu-se acolo ai voit sa-i cerceteze.dar dupa ce si din cercarea cea cu fapta si din raspunsurile lor s-au incredintat cum ca sunt barbate de o ascunsa si prea adanca intelepciune,stiutori ai zis catre dansii.Cere-ti vreun lucru dar de la mine si indata il veti lua.Catre carele au raspuns filozofii:voim sa ne faci ca sa nu murim.Macedon au ras de aceste graiuri si i-au batjocorit pre filozofi,zicand catre dansii:eu pana acum va socoteam de intelepti,insa acum am cunoscut adevatat neinvatatura si necunostiinta voastra,mie aceasta care o cereti sa va daruiesc voua imi este cu neputinta si apoi dar cum va voi darui voua aceea ce cereti si pentru ce cereti lucruri cu neputinta.Au zis catre dansul filozofii:si apoi muritor esti si tu;negresit muritor sunt,au raspuns Macedon,imparatul.Zis-au filozofii iarasi catre dansul:pentru ce dar,ca si cand ai fi  tu singur nemuritor,turburi toata lumea si cu atata sarguinta si sete a inimii tale te silesti ca sa o supui.Deci dup ace au infipt acest bold,filozofii aceia intru insasi sufletul lui Alexandru,s-au dus.Apoi daca daruirea aceasta,ce este un lucru,care nimenea niciodata nu poate ca sa ti-l daruiasca.Pentru aceasta si nici vreun om nu se cuvine vreodata sa-l ceara,nici sa iarta a se da la vreun om muritor,nemurirea.Ca dupa cum am zis mai inainte:”Toti murim”.Pentru aceasta bine zicea Tertulian :”Neurmata datorie se afla intre nastere si intre stricaciune,moartea este pricina nasterii”.Se uneste cu inteleptul acesta si fericitul Chiprian,cand zice:”ne nastem,murim.””Pentru aceasta ne nastem,pentru ca sa murim,caci mai intai murim in pantecele adica al maicii noastre,pentru ca san e nastem.”Si lucru minunat este,Firea ne-au dat acest pamant ca pe o casa primitoare de straini,numai ca sa conacim pe dansul,iara nu ca sa si locuim in veac.Mai pe urma de toate,cum ca acest“dar”,adica aceasta ca sa locuim in veac,in zadar il cere cineva,invata-te aceasta si din cuvintele oricaruia filozof din cei din afara,adica ale Senechei,carele zice acestea:”nu este cineva de necunoscator,inact sa nu stie prea bine intru sinesi,cum ca odata are sa moara,insa cand s-ar apropia la ceasul acela al mortii,se intoarce cu spatele sale catre noi,alearga pe drumul cel din protiva,striga si plange,ce plangi,o ticalosule ,ce te tanguiesti,toti se trag de aceasta nevoie.Acolo vei sa te duci,unde ajung toate:sub aceasta lege te-ai nascut,aceasta s-au intamplat tatalui tau,aceasta maicii tale,aceasta tuturor celor ce-au fost mai inainte de tine,aceasta se va intampla la toti cei mai de pe urma de tine.Pentru aceasta multe intunerice si de oameni si de dobitoace necuvantatoare cu feluri de feluri de chipuri de morti isi dau sufletul lor si duhul,tot intru unul si acelasi minut de vreme,in care tu nevrand  te lupti cu lupta prea amare-i morti.Dara insa tu,n-ai pus in mintea ta,cum ca vei sa ajungi odata la acel sfarsit,la care de la inceputul nasterii tale ti-ai indreptat drumul tau pentru ca sa ajungi.Crezi ca din cuvintele acestea ale filozofului,poate cineva sa cunoasca si sa se adevereasca,cum ca nu este cu putinta de la vreun om muritor sa se daruiasca nemurirea.Poate tinerii cer acea aleasa si minunata daruire si vrednicie pe care odata un tanar au cerut-o sa o ia de la tatal sau si a caruia fac povestirea in scurt:Un om oarecare,care cu boieria era stralucit si slavit si cu bogatia prea aratat,avea un fiu,unul nascut,pe care hotarase ca sa-l invete invataturile razboiului,vrand ca sa-l dea in loc de fiu lui Aris.Dar insa fiindca altele sunt sfatuirile oamenilor si altele hotararile lui Dumnezeu n-au ispravit acest lucru dupa cum si savarsirea lucrului,dovedeste aratat.Pentru ca fiul lui intru una din zilele acelea mai mult dim Dumnezeiasca mai inaite purtare de grija decat din intamplare,trecand pe langa o manastire si vazand acolo pe ucenicii calugarestii obsti care se deprindea sub steagurile maririi cei Dumnezeiesti,fiecare dintru dansii nevoindu-se pentru mantuirea lui,au socotit intru sinesi tanarul acela cum ca atata ostasii ostirii cei lumesti,pre cat si ostasii ostirii cei ceresti,sunt deopotriva supusi mortii.Si acestea socotind,au mai adaugat inca in mintea lui a socoti si deosebirea pe care o au intru sinesi acestie,cum ca adica ai lui Dumnezeu ostasi,asteapta mare daruire si rasplatire,adica nevestejita cununa a slavei cei fara de moarte,iara ai lumii ostasi,asteapta de la imparatul lor rasplatire stricacioasa si vremelnica si cu aceste cugete si socoteli defaimand tanarul lumeasca ostire si luandu-si ziua buna de la lumi,de la cele frumoase ale lumii au alergat la ostile lui Hristos,sub steagul maririi cei imparatesti si Dumnezeiesti ai aceluia si acolo s-au dezbracat si au lepadat armele desertaciunii si s-au imbracat cu osardie cu toata intrarmarea lui Dumnezeu tunzandu-se calugar pentru ca sa se lupte cu barbatie impotriva incepatoriilor si stapaniilor intunericului veacului acestuia.De care lucru,indata ce tatal tanarului s-au instiintat si socotind pentru acest nou chip al ostirii fiului sau si cum ca va ramane la neamurile sale cela mai de pe urma,un semn necinstit si de defaimare si cu o intinaciune si rusine intru luminata sa rudenie,s-au ingretosat cu totul de lucrul acesta si maniiindu-se foarte mult au venit cu mare graba la acea manastire unde fiul lui hotarase sa petreaca si lepadand de la sine desavarsit toata evlavia si dumnezeiasca si omeneasca si rusinea oamenilor ingrozea pe manastire si pe parintii ce se afla intru dansa,ca le va pricinui  mare pierzare si  prapadenie de nu va slobozi indata pe fiul lui pe care l-au numarat cu ceilalti parinti.De la egumenul manastirii aceia,iesind afara cu chip cu sfanta cuviinta si cinstit catre dansul si prin niste cuvinte ca acestea s-au apucat sa-i stinga mania inimii lui care se aprindea si fierbea,zicand:nu te vei lipsi boierule de fiul tau,ca indata se va intoarce impreuna cu tine la casa ta,daca numai te vei fagadui sa ridici din mijloc si sa incetezi de tot,numai o obisnuinta straina ce se afla sub stapanirea ta,iara de nu vei putea savarsi aceasta,linisteste-te si lasa pe fiul tau sa-mi implineasca fagaduinta ce au facut catre Domnul.I-au placut acelui boier fara de sfatuire,sfatuirea aceasta prea inteleapta.Au venit fiul inaintea lui si s-au facut vorova asa:O,obisnuinta,zice,o parintele meu,ce se face in tara ta,cum ca nu-i pace,ca mor intr-insa deopotriva atata tinerii pe cat si batranii si ma rog sa o stergi din mijloc pe aceasta obisnuire iar de nu vei putea face aceasta,eu intr-adevar mai bine ma impact sa traiesc aicea,unde tanar fiind,nu ma tem de moarte,iara dupa ce voi imbatrani o astept cu bucurie si cu osardie.Cu aceste cuvinte au pornit tanarul pre tatal sau tot la asemenea dorire si acolo unde se aprindea mania lui asupra manastirii l-au facut sa se aprinda cu ravna ca sa se lepede el de lumeasca ostire a lumii cea mai dinainte.Si de aceia s-au multumit sa se innumere impreuna si sa se scrie tot intru aceeasi oaste in care si fiul sau s-au numarat impreuna mai inainte,ca sa ia si el impreuna cu fiul lui tot aceeasi cununa a dreptatii.O!ce dar prea plin de bucurie!Si,o,ce daruire de mult pret s-au daruit fiecarui tanar.De ar fi fost cu putinta sa se intinda viata lui fara de curmare pana la batranete,pana la cea mai de pe urma varsta,de ar fi fost cu putinta cu totul sa se invecheasca sis a inceteze la tineri de istov aceasta obisnuita scarbelnica si aicea sa nu moara deopotriva tinerii ca si batranii,tinerii sa poata ca sa se intample sa moara ca unii ce nu sunt datori sa patimeasca aceasta pentru varsta lor:batranii trebuie sa moara,ca unii ce sunt datori sa patimeasca si ei aceasta pentru varsta batranetilor lor.Mai ales tinerii,nu atata sunt datori pentru ca sa moara,pe cat sunt datori sa moara batranii pentru obisnuinta cea indatorata ce alearga peste toti.Poate ca se va arata nepotrivit multora acel DAR pe care-l povestesc oarecare ca l-au daruit Noe fiilor sai,cel ce-au fost adica al doilea “tata”al lumii cei innoite de a doua oara.Acest Noe,mai pe urma dupa aceea prea slavita incercare de corabie a lumii ce-i locuite care s-au innecat si dupa acel infricosat si jalnic potop care toata lumea o au coplesit,vrand sa risipeasca pe fii sai si pe fiicele sale prin feluri de feluri de tari si locuri ale pamanrului.pentru ca sa nu rataceasca imprejur,fara nici o infranare si sa se pogoare la toata desfranarea si ca sa se tie si sa pazeasca in hotarele curatiei si ale bunei inchipuiri,au daruit fiecaruia cate un”dar”care nu privea spre trupeasca dobanda ci spre folos si mantuirea sufletului.Si ce au fost oare acel “Dar”,au impartit fiecaruia cate o parte din ramasitele si oasele stramosului nostru Adam.Si unuia i-au dat capul lui,iara altuia,mana si acestuia,coasta,iar aceluia,pieptul si altuia falcile pentru ca sa priveasca totdeauna la dansele si asa sa-si aduca aminte cum ca sunt muritori.Si aflandu-se intru aceasta prea desfatata si larga imparatie a lumii in care au intrat ca intr-o mostenire parinteasca,sa nu se scoale unul asupra altuia.Si ce ai face oare daca eu as aduna di gropnita  oase moarte  si nesimtitoare si ti le-as pune in mainile tale,negresit mi-ai zice,da-mi pace,oasele le arunca la caini.Fiecare lucru ce atarna si priveste spre moarte,acela celor vii,nicicum nu este placut.Cugetarea de moarte,rapeste mintea,aducerea aminte de ea,supara auzurile,privirea la gropnita,vatama ochii,insa eu,o,pravoslovnice cititorule,cand ti-as darui vreun lucru de trebuinta si de folos care se potriveste starii si chemarii tale,nu as fi putut sa-ti daruiesc alt dar mai potrivit si mai cu cuviinta si mai folositor de suflet,decat icoana mortii cei prea grozave,ci nici alt lucru mai folositor de suflet pentru ca sa scapi de moartea cea vesnica si sa dobandesti viata cea de-a pururea vecuitoare,fiindca si tu esti unul care mori dintru aceia,pentru care scrie inteleptul Sirah,”Toti Murim.”Deci pentru ca sa nu ne temem de moarte atata,pe cat si mai vartos sa o astepti ca sa o intampini pe aceasta cu osardie,zi si tu cu Pavel si fa aceea care au facut-o Pavel,adica:”in fiecare zi mori.”Tu care esti dator sa mori odata lumii,mori totdeauna si in fiecare zi a vietii tale sa se lucreze de tine vreo moarte a vreunui pacat.Adica astazi sa mori impotriva mandriei,maine impotriva poftei,poimaine impotriva zavistiei,apoi impotriva lenevirii.Si in scurt,totdeauna sa mori impotriva unui pacat.Tu care te-ai nascut tot intru pacate,de voiesti sa traiesti de-a pururea,mori impotriva pacatului.”Si aceasta ve-i ispravi-o,daca adeseori  vei arata pacatele duhovnicului tau,ce are putere si stapanire sa le ierte.De vei muri asa,se va face moartea ta,nu numai”dar”catre Dumnezeu si jertfa bine primita ci insa si decat toate fagaduintele tale cele catre acela,va fi lui jertfa si ardere de tot cea mai aleasa si mai iubita lui Dumnezeu,si moartea ta,nu numai iti va fi atuncea poftita,mai inainte de ce vei muri,iti va fi tie de veselie si de bucurie.Deci mori mai inainte de moarte,insa mori ca Pavel”In fiecare zi mori.””Dar pentru cine,pentru a voastra slava.”Mori si tu in fiecare zi,daca nu si pentru slava altuia,cuiva,insa macar pentru a ta nagresita buna slava care este nevestejita cununa a ostirii tale si a nemerniciei tale,Patria cea frumoasa si adevarata.

 

 

CUVANT  INAINTE

  1.                                                                    I.     Cuvantare pentru MOARTE

Multi istorici povestesc,cum ca urechile Atenienilor celor vechi atata erau de gingase incat nu putea sa sufere nu numai aducerea aminte de moarte,ci nici insasi singur numele ei.Pentru aceasta era lege la dansii pusa ca oriunde va,de ar fi urmat nevoie sa se arate moartea tatalui sau a maicii sau alteia oarecare rudenie,acolo trebuie sa slujeasca la aceasta vestire amara vreun om care de mai inainte pentru vreun pacat de moarte ar fi fost hotarat de judecatorul spre moarte.Si cine ar fi indraznit sa calce aaceasta lege se judeca vinovat taierii de cap,fiindca toti de obste asa au judecat,ca acela care aducea o vestire de acest fel,de amara si vrednica de uraciune si de fuga si cu aducere aminte,acest fel purtatoare de moarte ar fi sagetat auzirile lor,nu era mai mult vrednica sa mai traiasca,ci se facea vinovat mortii,scotandu-se din numarul celor vii oameni si surghiunundu-se din hotarele firii cei omenesti.Daca si eu as socoti cum ca si voi cati cititi acestea de fata ce va scriu ve-ti fi tot intru aceeasi socoteala cu acei vechi atenieni,n-as fi obraznicit niciodata atata incat sa indraznesc sa intin si ochii vostri cu aceste feluri de priviri si aratari de ale mortii spaimantatoare si infricosatoare si urechile voastre sa le ranesc cu vestiri intristatoare si amarate,iara sufletele voastre sa le tulbur cu cugete asa de mahnicioase si ingrozitoare,in ce fel se obisnuiesc sa se intample unele ca acestea,cand se face povestire pentru moarte,care este cea mai infricosata povestire,decat toate celelalte povestiri,prea infricosate si infiorate.Ci fiindca sunt incedintat cum ca voi sunteti foarte deosebiti de atenieni cei de demult si la obiceiuri si la socoteala si la fire si la credinta si la lege.Pentru aceasta,eu singur,nu numai voua tuturor celor ce ve-ti citi cartea aceasta a mea,ci insa si parintilor si rudeniilor si prietenilor vostri,cu glas mare ca un vinovat mortii ce sunt,va aduc purtatoarea de moarte,intristacioasa sin infricosata vestirea mortii cu insasi cuvintele fericitului Pavel care zice:”S-au hotarat oamenilor ca sa moara odata.”Vei muri si tu,care citesti cele scrise aici,cu toate ca nimica cu totul nu gandesti pentru moarte.Vei muri si tu,care cu barbatie biruiesti pe altii,vei muri si carele cresti cu istetimea si covarsesti intru invataturi.Vei muri si tu care petreci drumul si vremea vietii tale cu un umblet fudul si mandru.Te bucuri si te inalti cu nadejdea,cugeti oare care mari si prea mari si nalucesti cele ce-ti sunt mai mari decat puterea ta.Vei muri au nu crezi,s-au hotarat unde s-au osanduit si s-au hotarat intru acel oras mare si ceresc.Intru acea sfatuire prea tainica a prea Sfintei Treimi intru acea prea inalta adunare a puterii cei dumnezeiesti,intru acea scoala de taina a intelepciunii ce-i de-a pururea vecuitoare.Intru acel divan prea infricosat al dumnezeiestii dreptati unde pentru fiecare lucru mai inainte s-a hotarat.”S-a hotarat de la care s-au hotarat,de la acela la care nu este schimbare,de la acela care zice pentru sine:Eu Domnul Dumnezeul vostru sin u m-am schimbat.”De la acela,ale caruia punerile de lege  si cuvintele,atat sunt de adevarate pentru savarsire,incat zice insusi de sine:cerul si pamantul vor trece,iar cuvintele mele ,nu vor trece.”S-au hotarat cum s-au hotarat”,cu  o dumnezeiasca hotarare,de-a pururea vecuitoare,care nu este cu putinta sa se clateasca,care nu este cu putinta sa se calce.Deci aceasta lege,aceasta hotarare,care din inceput a fost hotarata dela Dumnezeuam socoteala ca am sa scriu pentru dansa aicea,iara tu sa citesti.Si,o,de ar da Dumnezeu dupa cum eu cu osteneala alcatuirea am scris-o si am alcatuit.Asa si tu citirea sa o treci si de asemenea folosul sa ti-l dobandesti.Deci voi scrie acelea care merg inaintea mortii si acelea care calatoresc impreuna cu dansa si acelea care dupa dansa urmeaza.Si mai pe urma voi insemna si oarecare canoane cum si-ar pofti cineva moartea pentru folosul sau si acestea le voi alcatui in scurt cu oarecare urzeala si chip care se atarna si priveste mai mult la folositoarea umilinta,decat la ritoricestile cuvinte(sunete)si zice:Iara tu,allege din cele ce citesti cele mai de folos si de trebuinta si acelea ce le vei alege,tipareste-le bine si tare in cugetul tau si dupa acestea sa petreci si socoteste sa le aduci in lucrare si in fapta.Si cu acest chip se va arata plata acestui lucru ca prin mine care am scris si am alcatuit si prin tine care adesea ori ai citit sau pricinuit oarecare mantuire sufleteasca si folos.

 

CARTEA  1

CAPITOLUL  1

Nasterea omului celui nou

Care i s-ar putea pricinui din cea cu luare aminte:”Cugetarea mortii”

In ce chip omul cel vechi se naste din pantece,intr-acelasi chip sic el nou se naste din mormant.A omului celui nou tot unul si acelasi ii este si tata si maica,adica aducerea aminte de moarte.Asculta ce vorbeste din gunoi”Iov”dascalul al bunelor naravuri,cel vrednic de lauda:”putrejunea am chemat-o tata al meu sa fie,iara maica mea si sora,viermele.”Priveste bine aici pe tatal omului celui nou si pe maica lui ca sunt putrejunea,dar care putrejune,cea din mormant.Omul cel nou se naste din putrejune,din putoare,din puroi,din viermi si din puturoasa putrejune a trupului si nu este trebuinta ca omul acesta nou sa se zamisleasca inlauntru in pantece si in matcas,sau si cu multa indelungare a vremii sau si cu dureri prea usturatoare si iuti ale pantecelui sa se nasca.Omul cel nou si lesne se prinde in pantece si fara graba se naste.Iara aceasta se face si intr- o singura clipeala de ochi si cu o grabnica amelintare a mintii.De cate ori iti vei cauta fata ta in oglinda,au nu se naste indata de atatea ori noua inchipuire intr-insa,pana ce ar fi deosebirea,au nu pe atata privesti in oglinda,pe cat si sa inchipuiesti icoana in oglinda,dar stii si pentru care sfarsit s-au aflat oglindele.Inteleptul Seneca socoteste cum ca s-au aflat pentru ca sa se priveasca pe sine”omul”,adica toata starea sa sa si-o vada.Socrate au uneltit oglindele pentru deprimarea si invatatura bunelor obiceiuri.Pentru aceasta invata pe ucenicii sai,sa se priveasca pe sine adeseori in oglinda si cati isi vor placea lorusi pentru trupeasca lor,buna frumusete sis a ia aminte cu diadinsul,nu cumva sa necinsteasca frumusetea trupului cu grozavia faptelor celor de rusine.Iara cati iarasi se vor vedea cum ca au fata grozava si urata,sa se sileasca prin nevointa si osteneala cum sa-si impodobeasca neinchipuirea si grozavia fetei lor cu stralucirea faptelor lor celor bune si cu podoabele faptelor bune sa-si acopere metehnele si uraciunile trupurilor.Sunt dar de trebuinta oglinzile,daca ne vor sluji noua,nu atata la tunderea perilor,pe cat la invatatura bunelor obiceiuri.Ci,dupa cum se cade sa socotim drept mult pret,asa si cu covarsire vrednica de multa lauda,oglinda aceea sa o socotim,intru ai careia privire,indata se zamisleste si se naste un om nou;unelteste-o dar si tu aceasta oglinda,fiindca si privirea cea intr-insa cand vei voi,indata naste nou om.Povesteste un scriitor oarecare din cei mai noi pentru un dascal numit si vestit al Sfintei Evanghelii,caruia o cucoana oarecare slavita si luminata mai mult la chip,decat la petrecerea ei cea cu fapte bune si dupa cum era slavita pentru neam,asa era slavita si pentru impodobirea cea cu multa iscodire si silinta,cu indrazneala i-au poruncit rugandu-l foarte mult,ca atunci cand cu ajutorul lui Dumnezeu se va intoarce iarasi la partile acelea,sa-i aduca impreuna cu dansul de la cetate o minunata oglinda.Si muierea acestea au poruncit.Iara dascalul cu bucurie i s-a fagaduit ca ii va implini cererea ei si dupa cum s-a aratat grabnic la fagaduinta,asa au fost adevarat si intru a-si implini fagaduita sa.Deci dupa oarecare luni,intorcandu-se iarasi dascalul la casa acelei cucoana,au adus impreuna cu sine o oglinda,nu de sticla,ci de os,nu cumparata pe bani din targ de la negutatori ci luata din gropnita de la ingropatorii de morti.Si intrand in casa,au poruncit cucoanei sa cheme impreuna toti oamenii casei,zicand,cum ca au adus o oglinda prea minunata la vedere.S-a bucurat cucoana pentru dar si au poruncit indata sa se adune slugile si slujnicile si in scurt toti cei de casa,laudandu-se cum ca are sa le arate o oglinda minunata.Deci atunci,dupa ce s-au adunat toti,prea cucernicul acel dascal,au ridicat mahrama de deasupra,cu care avea acoperita oglinda aceea si au aratat tuturor inainte o infricosata capatana uscata de un om ingropat.Si atunci incepand a zice cu cuvinte foarte umilitoare si iscusite si in scurt sa zic,inspaimantaroare,unde sta deasupra privirii aceia,au sagetat si au ranit intru adanc sufletele privitorilor.Si au zis:tu,o,cucoana,oglinda ai poftit,iata-ti oglinda prea iscusita,nu pentru ca sa impodobesti cu impletiturile tale capul tau,ci ca sa te preface in obiceiuri placute lui Dumnezeu.Acest cap ce se vede acum uscat,a fost intr- o vreme,aceasta care si tu esti acum.Acolo unde se arata acum doua gauri fara de ochi si lumina,au fost intr-o vreme,niste ochi albastri cu o dulce lumina.Aceasta capatana goala de par a fost odata impodobita cu niste suvite de par galben si cret,imprejurul acestor doi ochisori,au fost doi umeri ai obrazului rumen si albi si acoperea dintii acestia cu niste buze rosii,ca trandafirul si dintru acestia canta o limba cu dulce glas.Si in scurt,aceasta care esti tu acum,a fost si acest cap oarecand.Te vei face si tu cu adevarat intr-o vreme intr-aceasta stare,in ce fel este aceasta acum.De aceste cuvinte,toti impreuna s-au spaimantat foarte si fara de glas au ramas.Privirea acestei oglinde au fost mantuire a privitorilor.Iara mai ales stapana aceea a tuturor slugilor acelora,care avea mai multa sarguinta si pofta decat altii pentru oglinda,defaimand cele ce sunt de fata vremelnice,a inceput bine a cugeta si a intelege pentru bunatatile cele ce vor sa fie,de unde din ceasul acela a inceput a petrece o viata si petrecere ca aceasta,ca si cum n-ar fi ea,de asemenea,ci ca alta oarecare,in ce fel petrece un om,care bune nadejdi pofteste si doreste moartea.Si asa,cugetarea si gandirea de moarte s-au facut nasterea a omului celui nou.Iata aicea aceasta capatana din mormant goala si uscata va sa-ti fie o oglinda trebuincioasa pentru mantuirea sufletului tau.Acest fel de oglinda de vei avea in casa ta si adeseori vei cauta intr-insa negresit vei sa te afli intr-o neincetata privire folositoare de suflet,intru atata incat adica sa defaimi cele de acum stricacioase si vremelnice si sa ai inaintea ta in minte pe bunatatile cele ce vor sa fie,nestricacioase si vesnice.Aceasta oglinda nu este acea inselatoare si vatamatoare,intru care se vede frumusetea trupului cea stricacioasa,cu pierzarea sufletului,ci este o oglinda folositoare si castigatoare,in care se vede sfarsitul vietii tale si se priveste netrecuta si nescapata datoria mortii.Daca adica,vei face si tu ca inteleptul acela Platon,care zice:”daca adeseori te vei cauta in oglinda,vei castiga intelepciunea cea prea adevarata.”Du-te dar la gropnite,ca la o scoala prea de folos a intelepciunii cei crestinesti,deschide mormantul vreunui mort,stai acolo putin,unde dupa putin ai sa cazi si tu.Socoteste imprejur mormantul celui mort si ingropat si aceasta invata,iti va schimba mintea ta,incepe de acum sa mori lumii(daca fara de indoire crezi,cum ca vrei sa mori dupa putin)si asa privea mortii,ti se va face a doua oara o rasuflare a vietii cei noua.Apoi,ia impreuna cu tine de acolo prada mortii,adica ia-ti o capatana,adu-o in casa ta,ca sa privesti in fiecare zi intr-insa,ca intr-o oglinda buna si de trebuinta,multe invataturi,dintru cele cate chemarea ta te invata.Caci aceasta capatana,macar de si este si se vede fara de limba,insa este mult glasuitoare.Multe alte oarecare zice,cand nimic nu vorbeste,desi este tacuta,dar insa striga cu mare glas si canta iesirile mortii,fara de limba invata,fara de glas sfatuieste,fara de cuvinte vorbeste ritoriceste si cand nimic nu vesteste,multe iti aduce la cunostiinta.Vrei sa auzi cuvintele licaonicesti si in scurt ale acestui cuvantaret;de cate ori vei intoarce ochii tai spre dansa si vei lua aminte cu mintea ta,iti va propovadui tie cuvintele acestea cu glasuri negraite:deabia o,omule,te-ai nascut si ai inceput sa traiesti si indata ai inceput sa alergi,precum si eu odinioara,spre acelasi scop si sfarsit al mortii.Departarea cea din mijloc,aceea care se vede,intre pantecele cel de maica si intre mormant,este un minut,care este cea mai mica parte a vremii.Pentru aceasta,intre aceste doua margini si hotare ale nasterii si ale mortii,nimic mai putin nu este,fara decat o miscare a vederii.Acolo de unde incepi a fi,acolo cu adevarat te si savarsesti.Unul si tot acela este si inainte cuvantarea basmului si sfarsitul basmului.Numai de singura aceasta totdeauna sa-ti aduci aminte,cum ca mantuirea ta se spanzura de cel mai de pe urma minut al vietii tale.Ca atunci se vor cerca toate miscarile tale,adica:faptele,cuvintele si cugetele si gandurile cand adica te va ajunge suma ta cea mai de pe urma.Ai toata grija ta numai si numai aceasta sa te grijesti pentru mantuirea ta.Si aceasta numai iti este prea de nevoie si de trebuinta,iara toate celelalte,sunt de prisos si netrebnice,si sa nu dea Dumnezeu sa cazi dintru aceasta.Mai bine sa patimesti cele mai mari rele,decat sa te lipsesti de darul lui Dumnezeu.Si intru toate acestea si la singura aceasta ia aminte mai mult decat toate,la aceasta nu cumva sa faci vreun lucru pentru care vei sa te caiesti la truda mortii tale,cum ca l-ai facut.Mai pe urma de toate,vei sa te faci un om nou,daca si adeseori vei cugeta pentru cele mai de pe urma ale tale.O sfatuire ca aceasta prea folositoare de suflet,iti va spune tot acest cuvantaret mut si fara de grai,adica:aceasta capatana cu totul uscata;si mai de pe urma de aceasta sfatuire ti se va face tie a doua innoire si a obiceiurilor si petrecerii si a vietii tale.

FAPTA

Avea obicei marele Antonie sa zica adeseori,”pentru ca sa se faca cineva dasavarsit la fapta buna,doua lucruri oarecare sunt foarte prea de trebuinta si prea de nevoie:

-un lucru,adica,sa creada intru sine,cum ca astazi a inceput sa slujeasca lui Dumnezeu.

-iar altul,sa socoteasca,cum ca ziua aceasta de astazi,este ziua vietii lui cea mai de pe urma.”Daca aceasta zi este cea dintai pe care o ai fagaduit lui Dumnezeu si fiindca pentru Dumnezeu,nici un lucru bun nu ai facut,ce au nu se cuvine sa faci.Daca este cu totul cea mai de pe urma,cum sa nu faci.Aici dar aduna-ti toate puterile trupului,ale sufletului,ale darului si ale firii tale,atata incat sa nu ramana nici un cuget al mintii tale,nici un dor al inimii tale,nici o trebuinta a trupului tau,nici vreun lucru al mainilor tale,care san u priveasca spre insusi Dumnezeu cu prea desavarsita luare aminte a omului celui deplin si asa vei petrece toata ziua aceea ca cum ar fi ziua cea cu totul mai de pe urma a vietii tale.Cum se ca face vrednica,ca sa te incununezi de fericirea cea de-a pururea vecuitoare.In fiecare dimineata tipareste-le in adancul inimii tale,aceste aurite cuvinte.O zi numai,care o ar petrece cineva dupa cum trebuieste si se cade spre buna placere a lui Dumnezeu,poate mai mult decat mii de ani pe care i-ar fi petrecut cineva stapanind lumea toata.

 

CAPITOLUL 2

Omul cel vechi,cautand la mormant,se desteapta,iar cel nou,priveghiaza deasupra

 

Ce alt lucru este mormantul,fara decat locuinta mortii.insa dintru acela rasare de multe ori mare ajutor al vietii.Din insasi singura,moartea,cand o ar socoti cineva cu luare aminte,se naste in sufletul lui o minunata asemanare a vietii cei noua.Reaua putoare acesteia,ajuta catre buna mireasma,grozavia,catre frumoasa inchipuire,ingretosarea pacatului,la fapta buna si somnul ajuta la priveghere.Pe aceasta o adevereste si dumnezeiescul Iov,vorbiind asa pentru omul cel prea inrautatit si prea scarnav.Cand el catre mormant s-a dus si asupra gramezii oaselor au privegheat.Cu adevarat,acest fericit Iov,cu vopsele vii zugraveste pe omul cel pagan si care poate multe,care pagan,sfaramand si zdrobiind tot fraul legii cei dumnezeiesti si omenesti,leapada dojenirile,nu asculta invataturile,goneste de la dansul sfatuirile,se ingretoseaza desavarsit de poruncile lui Dumnezeu.Mai ales ca si indrazneste cu gura furatoare de cele sfinte a varsa acest fel de cuvinte hulitoare si paganesti catre Dumnezeu:”care indestulare este,caci ii vom sluji Lui.”Si ce folos este,caci il vom intampina pe dansul,departeaza-te de la mine,nu voiesc ca sa-ti stiu caile tale si altele multe de acest fel de cuvinte mandre si urate si scarbenice insira dumnezeiescul Iov.Mai pe urma de toate,acest Iov,adica ca si cum deznadajnuindu-se de mantuirea unui om ca acesta,ii arata pierzarea lui cu aceste feluri de cuvinte:”cum ca,la ziua pierzarii se pazeste cel viclean si la ziua maniei lui se va duce.”Ca cum ar fi zis sfarsit au cele pentru dansul,nu mai este lui nadejde de mantuire,s-a hotarat osanda lui,s-a pierdut cu totul.Dar poate vrei sa zici,si ce,n-au ramas lui macar nici cat de mica parte de ajutor,iti raspund tie,putina nadejde ii este lui de aceasta.O marturiseste aceasta iarasi tot acest Iov,dupa urmare.”Cine va vesti inaintea fetei lui,calea lui.Si acela care el ti-au facut-o,cine va rasplati lui,care va lua atata indrazneala,ca sa indrazneasca la acestea,cine se va semeti la aceasta pana intr-atata incat scuturand toata temerea si frica sa sfatuiasca pe vreun boier care covarseste cu stapanirea si prisoseste bogatia si puroiaza cu mutimea rautatilor si sa-i muster rautatea lui cea cu covarsire,aducandu-i aminte si sfatuirile cele mantuitoare de suflet.Foarte greu lucru este acesta si mai ales cu primejdie,indraznirea lui.Au mustrat Ioan Botezatorul pe Irod,dar cu pierdera de cap.Au mustrat Iroboam,un prooroc trimis dela Dumnezeu,dar in temnita s-a inchis.A mustrat Eremia pe imparatul si pe boieri,dar in lac s-a aruncat.”Cine dar va vesti inaitea fetei lui,calea lui.”Deabia s-ar afla cineva,insa si acesta ca si cum ar canta unui surd,asa nu va fi auzit,dar ce ar fi putut sa-i ajute cineva unui om cere au ajuns la varful rautatii.Nu i-au mai ramas lui loc de vindecare acolo unde rautatile au ajuns sa se faca fire.Dar care este ajutorul acestui fel de om,o,dumnezeiescule,Ioave!Unul nu mai ramane,raspunde dreptul,afara de care altul nu este.El la mormanturi sa se duca si asupra oaselor va priveghea,priveghea.O,ajutor prea folositor de suflet fiecarui om!Mai si insusi acelui om deznadajduit prin care este cu putinta sa se cheme iarasi mantuirea.Nu se cuvine unuia ca acestuia sa-i punem inainte apucaturi graite,cuvinte subtiri cu care l-am fi putut birui.Nu se cuvin sa-i punem inaitea lui oarece pilde infricosate cu care l-am fi infricosat.Nu trebuie sa-l ranim cu sagetile cuvintelor cu care l-am fi inspaimantat cu totul,ci pentru ca sa-l intorci la calea mantuirii,de acolo de unde mai inaite s-a ratacit,povatuieste-l la locasurile mortii,la prea putini zic,mormanturi.Pune-i inaitea ochilor lui,gramada cea slavita a oaselor mortilor si vei vedea cum ca acele care mai inaite era surd,foarte in graba va asculta cu mare luare aminte invataturile cele folositoare de suflet.Acela ce mai inaite era orb,va deschide multi ochi la primejdiile ce-i sunt in fata.Acela care era cu totul fara de temere si fara de frica se va ingrozi de muncile si de pedepsele ce vor sa fie.Cela ce mai inainte era slabanog,se va face intreg la madulari si repede miscator si grijitor pentru toate.Cel schiop,va umbla.Cel somnoros se va face privighetor si mai pe urma de toate,cel mort si ingropat,va invia si va trai.Te multumesti cu o scurta istorie,ca sa-ti incredintez cele mai de sus.Un calugar oarecare,din neam luminat,se afla intr-o manastire,intru care,dupa putina vreme,stapanindu-se de mandrie si inaltare,a ajuns putin cate putin intru lenevire si neevlavie,intru atata incat si aceste feluri de cuvinte a zis intru sine:O,neintelegatorule,calugare!Nu-ti este rusine tie sa ai acest fel de slujba la aceasta manastire,incat sa pasti porcii care grohaiesc si sa te necinstesca si pe tine si pe neamul tau,niste calugari ca acestia de nimic.Du-te la slobozenia ta cea mai dintai si la bun neam.Acestea si altele mai multe cugetand si zicand,gata era sa lepede de pe sine acea rasa innegrita si veche si sa fuga si sa se departeze de la acea sihastrie.Si vrea sa o faca negresit,daca nu ar fi apucat mai inainte noaptea sa-l opreasca,intru a carei vreme,a vazut aratat inaintea ochilor,un batran oarecare,prea stralucit,care i-a poruncit sa mearga dupa dansul.Iar calugarul in urma cu frica,si ori pe unde vrea sa treaca,singure i se deschideau usile.Deci au venit si la mormanturile mortilor,intru care zacea multa multime nenumarata de trupurile mortilor.Intru care deasupra unuia dintre acelea calcand calugarul acela,care atunci de curand era ingropat si pentru aceasta ca un putrezit au izvorat in sus rea putoare si viermi si au auzit glas de la dansul care ii zicea:unde te duci ticaloase!Si aratandu-i batranul acela care i se arata si alte trupuri ce zaceau intru feluri de feluri deosebite unghiuri,i-au poruncit sa le i-a seama cu amanuntul si s-a dus si s-a departat de la dansul.Iara acela de frica cuprinzandu-se,au inceput sa roage pe Dumnezeu,zicand:izbaveste-ma de neinsufletitele si infricosatele acesta infricosari,caci de frica mea am ramas fara glas si mai mort,vai mie!Ca nu pot mai mult sa le privesc.Atunci iarasi au auzit glas,care ii zicea:vino,dara,daca voiesti mantuirea ta si sa nu te instrainezi pe sine de la viata  aceasta singuratica si sihastreasca,rapindu-te de mandrie.Deci mai pe urma de toate,pentru ca sa nu mai inmultesc cuvantul,fagaduindu-se sa ramana pana in sfarsit in manastire,s-a intors la citirea obisnuitei sale rugaciuni si dintru acea infricosata vedenie a mortii si din intrarea in mormanturi,a scuturat de la sine mandria si inaltarea cea mai dinainte si s-a intors cu lesnire la buna randuiala si smerenie si la aceasta singuratica carare a faptelor bune,de la care cugeta mai inainte sa se abata.Dar eu,nu-ti zic aceea care a a zis-o Solomon:”Mergi catre furnica,o lenesule,ci du-te trandavule,la mormanturi si indata cu David vei alerga pe calea poruncilor Domnului.”Du-te la groapa,o iubitorule de argint si indata cu Zaheu,vei zice:Iata jumatate din averile mele,Doamne,o dau saracilor.Taraste-te la mormanturile mortilor,o mandrule si indata vei striga cu inteleptul Sirah:”Ce se mandreste pamantul si cenusa”,mai pe urma de toate mergi si tu iubitorule de lume si de infrumusetari la multimea trupurilor mortilor si umbla putin acolo printre imputitele si nesimtitoarele oase si vei invata pe inima ta cea prea inalta,cugetatoare si iubitoare de lume,acel prea intelept socotitor grai a lui Solomon:”Desertarea desertarilor si toate sunt desertaciune.”

FAPTA

Ai pe moarte ca pe un prieten al tau tainic si ca pe un sfetnic fara de greseala si sa nu faci vreun lucru rau,pentru care vei sa-ti zici mai pe urma,o si cat ar fi fost de bine de nu l-as fi facut.Nici sa treci cu vederea vreun lucru pentru care vei sa te caiesti,la cel mai de pe urma ceas al vietii tale,cum ca l-ai trecut cu vederea,macar si trupesc,obinuieste-te a vorbi cu moartea impreuna,zicand:iata,o,moarte,tu esti slujitoare a dumnezeiestii dreptati,iara eu supus sunt poruncii tale,fiindca si mie,mi s-a grait aceea care intr-o vreme s-a glasuit stramosului meu Adam,”cu moarte vei sa mori.”Deci fiindca desi nu este vreo alta scapare,sa ascult sfatuirea lui Sirah:”Sfetnicii tai,fie din zece mii unul.”De cate ori m-as afla intru indoire si nedumerire si de cate ori voi socoti,care oare sa fie,sau cu cuviinta.sau cu dreptate,mie ca sa fac pentru mantuirea sufletului meu,tu,o moarte,ia sa-mi fii sfetnicul meu ca sa-mi luminezi cele intunecate si sa-mi talcuiesti cele cu indoiala si sa-mi arati cele nearatate.Dar vezi,o moarte,cum imi vine cugetul cel tiitor aminte,raul,biruit fiind de manie si ma indeamna sa fac rasplatire pentru necinstea pe care am patimit-o,ma sileste ca sa intind mana mea la sabie,ma impinge sa ma lupt singur cu vrajmasul meu.Ce ma sfatuiesti sa fac,ia aminte,iti va raspunde prietenul tau,moartea,ce dobanda iti vei castiga tie dupa ce vei face aceasta.Pentru aceea care voiesti acum sa o faci,te vei cai odata ca ai facut-o.Cand iarasi trupul cere ca sa te departezi pe tine de catre infranare si pazire a fecioriei,alearga iarasi la moarte si sfetnicul tau si zi impreuna cu Pavel:”Trupul pofteste asupra Duhului.”Vezi,o moarte,cum prin amagirea dulcetii,ma trage trupul meu atata cat macar numai sa ma invoiesc cu pofta.Ce ma sfatuiesti sa fac la acestea,si ia aminte ce-ti va raspunde aceea.Asculta,o iubitorule de pofte si de dulceturi,sfatul meu,care este cu adevarat nemincinoasa hotarare a prea Sfantului Duh:”Daca traiti dupa trup,ve-ti sa muriti.”Deci pe cat te vei teme sit e vei infricosa de moarte,pe atata vei ura trupul.Cand iarasi iubirea de argint iti sopteste sa rapesti cu nedreptate averile straine,cand lacomia ta te imboldeste,a te ineca cu multa mancare sau cu totul ca sa te cufunde in multa bautura si betie,totdeauna si mai inainte de lucrul tau,alearga la sfetnicul tau,moartea,si asculta ce te invata,la ce te va povatui,o la cate bunatati te va indemna si te va sili,o,de la cate rele te va opri si de tot te va taia!Nici Solomon cu toata intelepciunea lui,n-ar fi putut sa-ti dea invataturi mai de mantuire,decat moartea.De vei vorbi impreuna cu moartea in fiecare zi,vei auzi sfat prea minunat si de suflet folositor.Daca vei pune si bine vei potrivi in cumpana sfatuirea ei,o carmuire vietii tale,multi oameni se vor minuna de imbunatatita petrecerea ta si toti de obste vor intreba,intrebarea aceea a preamarelui glasuitor,Isaia:”cine a fost sfetnicul lui?”

CAPITOLUL 3

Lesne alunecarea si caderea omului si curgerea cea dea pururea a vremii

Proorocul acela cu adevarat,preavestitul si prea marele glasuitor Isaia,talcuitorul cerestilor taine,au auzit dintru inaltime oarecand glas rasunand ca un tunet si zicand:”striga”.Ca cum ar fi zis,aceia care am sa-ti zic si care vei sa o auzi de la mine,nu voi in vreun intunecat unghi si de obste si intru aratare nu in vreo casuta intunecata,ci intru prea luminata priveliste.Nu cu vorba smerita si cu glas amortit ci cu strigare tare si ca de o arma rasunatoare si nu la unii oameni,ci la toti de obste sa propovaduiesti si sa vestesti.”Striga,ce voi striga,tot trupul iarba si toata slava lui ca floarea ierbii.Uscatu-s-a iarba si floarea ei acazut.”Adica atata este omul de desert si de stricacios si vremelnic si lesne alunecator si cazator incat l-au aratat ca se vestejeste si cade ca o floare a buruienii care macar este alcatuit din carne si din oase,cu toata slava lui intru care straluceste.Cu toata vrednicia lui,intru care se trufeste,cu toata stapania lui intru care intrece la putere,cu toata domnia lui intru care se prea inalta,cu toata bogatia lui intru care prisoseste,cu toata cunostiinta lui intru care se faleste,cu toata intelepciunea lui se si intrece si in scurt cu tot dansul darurilor firii si ale norocului lui si cu toata marea cuviinta a lumii.Intru toate acestea in care se inganfeaza unul ca acesta intr-o clipa de vreme se pierde ce de o prea mica suflare a unui abur prea usor si ce lucru minunat este”tot trupul iarba si toata slava lui ca floarea ierbii.”Prea cu intelepciune dumnezeiscul Augustin talcuieste pe larg pe o asemanare ca aceasta a florii zicand:”Oamenii acestia infloresc intr-o buna norocirea veacului acestuia de acum si se prapadesc de aceea atotputernica putere fiindca si nu dupa cum infloresc asa se si pierd pentru ca infloresc vremelnic si se pierd vesnic.Infloresc cu bune norociri desarte si stricacioase si se prapadesc cu adevarat si cu vesnice munci.Iesi putin primavera la livada si priveste iarba cum infloreste in luna lui mai,cum creste,cum otaveste,cum inverzeste.Cum se poarta ca un val in tarini si campuri,cum pricinueste prea dulce vedere si privirea calatorilor si drumetilor si asternut moale intinde celor osteniti iar dupa ce ar trece vara,iesi iara si vei vedea ca aceea care inverzea in tarini zace in arie cu totul uscata.Aceea care pricinuia mai inainte privitorilor prea dulce si desfatata vedere,atunci este mancare si saturare a dobitoacelor celor necuvantatoare.O!Iubitorule de dulceturi si de dezmierdari si gingasule om!Trupul tau acesta care iti impodobeste capul tau cu parul tau cel galben ca aurul si inflorit care straluceste in fata ta cu umerii rosii ca trandafirul care gura ta roseste,cu buze ca margeanu,acest trup al tau care se imbraca si vison si se impodobeste cu porfira intru ale caruia urechi aude toate cele facatoare de veselie,in ochi priveste fiecare frumusete,intr-o mirosire primeste tot felul de buna mireasma,in gatlej gusta tot felul de indulciri si in maini si in mai pe urma de toate pipaie toata moliciunea.Acest trup nu este,zic,nimic alta fara decat iarba.asteapta inca putin,o prea frumosule tanar si nu va trece mult pana cand vei zice tu,cazut-au floarea.O,cat de minunat jelea un factor de stihuri acest fel de istorie lesne schimbacioasa.”Am inflorit si noi,zicea intr-o vreme,dar floarea curand s-a vestejit.”Astazi suntem viteji,maine cu totul vestejiti,poimaine morti,apoi pe urma ingropati in mormant si dupa putina vreme si de viermi mancati si de multe ori se intampla tot intr-unul si acelasi minut al vremii si intr-un punct al locului si sufletul nostrum ni-l dam si hotararea dreptatii judecator Dumnezeu o simtim de care vom fi cercati si intrebati pentru viata ce am trait si acolo in vremea cand trupul nostru este cald,sufletul nostru se afla in cealalta viata si ne vedem pe noi rapiti in cealalta lume mai inaite de a veni intru frica,nu cumva sa ne rapim.Asa intr-o clipa de vreme,ne aflam intru prapastuirea pacatului.Intr-o clipa de vreme traim si intr-alta clipa murim.Pentru aceasta omul cat traieste se afla nu numai in mare lesnire de a se aluneca sa cada ci si de a muri intr- o prea mica inputinare de vreme se afla si aceasta este prea aratata din zicerea prea Fericitului Pavel care zice:”vremea este scurta”.Spune-mi,ma rog,cand soarele savarseste vremea sa inconjurand imprejur pe deasupra nostra,inconjurarea si purtarea imprejur cea de peste an si masurand in sus cereasca purtare imprejur ce alta striga,fara decat ca vremea scurta este.Ce alta inseamna lasarea intru mostenire un ape alta si schimbarea cea deasa a noptilor si a zilelor.Ce alta striga varsta cea copilareasca care ramane mostenitoare in urma dupa varsta cea prunceasca?Holteia care ramane mostenitoare in urma dupa varsta cea copilareasca,tineretea care ramane mostenitoare in urma dupa varsta cea holteiasca si dupa aceasta celelalte din varste care lasa mostenitoate in urma una pe alta,fara decat ca vremea scurta este.Tot aceea striga si dumnezeiescul Iov:”cum ca muritorului nascut din muiere,putina ii este viata.””Putina,zice,este viata si zilele omului”,cumpaneste bine unul cate unul toate cuvintele acestea ale dreptului in minuturile lor ca sunt pline de multa intelepciune.N-au zis:putina este viata si traiul batranului sau a celui imbatranit ci si asa de obste a muritorului,adica a omului.Tanar esti,dar insa esti om.Fierbe sangele cu fierbere tinereasca in vinele trupului tau,dar insa esti om.Putina este viata omului,de multe ori tanarul aflandu-se deasupra in floarea varstei sale,impodobit intru stralucirea neamului,intru multa iscusinta si intru ascutime de minte insa ca o floare fara de veste se vestejeste si cade.De multe ori iese dimineata ca un mire impodobit din camera sa cea de nunta si seara zace in mormant fara suflare.Pe aceasta viata a omului cea de putina vreme ti-o va adeveri si tie si istoria lui Saul cea de intristare.Hotarand el sa adune osti sa faca razboi cu filistenii au cerut vrajitoare de morti ca sa-i aduca si sa-i scoata din iad pe proorocul Samuil si i s-a aratat lui de aceea proorocul cu cinstita cuviinta,socoteste insa aceea intru prea scurta lungime de vreme si de o zi si de o noapte si de cate lucruri prea mari supare si prapadenie s-au intamplat.Stau amandoua usile cu acea prea desavarsita gatire ca sa se loveasca,se plimba imprejur,Saul printre carele sale cele cu cate patru cai,printre taberele si palcurile cele de jos si printre cele de Calare,printre trambitele cele de corn se ducea in fruntea ostilor acestora acoperit de o pulbere razboiniceasca,oranduia si indrepta taberele,socotea biruintele,cugeta pentru izbanzile cele cu slava,nadajduia si astepta semnele de biruinta si mai pe urma de toate avea adeverite nadejdi ca-si va intemeia imparatia sa intru inconjurari ale soarelui de multi ani.Insa acolo unde se invarteau unele ca acestea si sufletul sau,iata glasul lui Samuil.Foarte rau norocit si pierzator,care se auzea afara dintru cele mai dedesupt ale pamantului”maine tu si fii tai veti fi impreuna cu mine si tabara lui Israel o va da Domnul in mainile celor de alta semintie”.O,prefacere si schimbare plina de mahnire si ne nadajduita a lucrurilor celor fara de veste.O,schimbare prea rau norocita si prea cu totul ticaloasa a marii politii.Astazi sta Saul infricosat in campul taberei si ostii sale si cu arme de razboi maine va zacea mort,ucis de mana de om,impins in tina noroiului.Cate trupuri astazi satu vii si intineresc si sunt pline de virtute si cate starvuri maine vor zacea moarte si fara de miscare.Foarte si prea frumos si minunat au vorbit,pentru aceasta si un intelept zicand:”cine ste atat de neintelegator,macar de ar fi si tanar,incat sa fie incredintat cum sa vrea sa traiasca pana seara.”Prea aratat si Seneca tot aceeasi invata:”asa petrec ca si cum mi-ar sta toata viata in ziua de astazi.”Asa privesc la ziua cea de azi,cum ar fi fost ziua cea mai de pe urma a vietii mele.O si ce lucru bun si frumos ar fi,daca am socoti si noi ca filozoful Seneca,pe fiecare zi a noastra ca pe cea mai de pe urma a vietii acesteia a noastre cei de acum si ca pe cea dintai a vietii ceea ce va sa fie.Si oare ce am face daca am fi petrecut asa.Am chema negresit pe ingopatorii la noi.Fiecare dintre noi si-ar randui locul pentru ingroparea sa si-ar gati panza cea de ingropare,s-ar tocmi cu ingropatorii de morti pentru ca sa-i ridice trupul lui si ale sfintei sale si deschizand visteria pacatelor sale le-ar arata pe ele la urechile parintelui sau cel duhovnicesc.Si ar primi cu osardie si cu bucurie canonul lui de la dansul,sau ar lua si voie de a se impartasi cu prea curatele Taine si dupa urmare s-ar imputernici pentru ca cu lesnire sa treaca calea cea prea lunga ai celeilalte vieti,ar aprinde prin milostenie candela sufletului cea stinsa de multimea pacatelor si ar astepta pe mirele sau si ar priveghia,tinand in mainile lui faclia aprinsa prin fapte bune si in scurt sa zic,graiul cel mai de pe urma si numai una ar cugeta cum sa se grijeasca de mantuirea sufletului sau celui ticalos.Toate acestea indata le-ai face,o,pacatosule!Daca ai crede cu adevarat,cum ca aceasta zi de astazi,ti-au rasarit tie cea mai de pe urma a vietii tale.Ce zabovesti ticaloase pacatoase,sa te pocaiesti maine,pentru acelea care ai facut astazi vrednice de pocainta.Asculta pe marele Grigorie,ce te invata:”Dumnezeu,care a fagaduit iertarea celui ce se pocaieste,nu a fagaduit pentru ziua de maine,ci pentru astazi.”Deci,neputand sa cunoastem mai inainte ziua noastra cea mai de pe urma,se cuvine in tot ceasul sa ne temem de dansa.Ia aminte bine,nu cumva si in vreme ce nadajduiesti ca sa traiesti multa vreme,sa-ti potrivesti si sa-ti zici tie insuti si tu,cuvantul acel intelept,insa fara de vreme zic,al prea vestitorului aceluia voievod care au zis,fiindca s-a lenevit in vremea cea indemanatica in care putea sa supuna Roma si nu au supus-o .Cand am putut,zice,n-am vrut!Si cand am vrut nu am putut.Astazi poti aceea care o doresti,maine poate nu o vei putea aceea care ai poftit.O,cat de chinuitor lucru si prea usturator este sa te muncesti de viermele cel neadormit al stiintei tale care in veac va sa te roada si sa te manance,care de mii de ori pe ceas va sa te muste pe tine!Ieri puteam sa dobandesc slava cea dumnezeiasca si vesnica,n-am vrut.Ieri puteam sa scap de prea usturatoarele munci cele ce vor sa fi,n-am vrut.Ieri puteam sa ma fac in veci fericit,n-am vrut.Ieri puteam sa scap ca sa nu fiu intotdeauna ticalos,n-am vrut.Deci ce urmeaza,zabovind pentru a doua zi care este sa vina,nestiind ce va naste ziua aceea ce va sa vina.Primeste daca ai trebuinta de invatarura a prea blagocestivului acelui barbat care a facut raspunzand catre aceia care l-au chemat la pranzul zilei cei de maine.”Daca cereti ceva de la mine in ceasul de acum,gata sunt indata sa implinesc porunca voastra,ca pentru ceea ce are sa se faca maine,voi care aveti voie grijiti-va de dansa,ca de mult am cunoscut cum ca nu-l am intru stapanirea mea,lucrul acesta,care se zice sa se faca maine.

FAPTA

Daca voiesti intru aceasta viata stricacioasa si de putina vreme,intru care omul cel mult patimitor este insarcinat cu multe feluri de primejdii si nevoi.Sa ajungi la varful bunei norociri cei prea mari si sa traiesti totdeauna fara de frica,fara de intristare si fara de ticalosie si incredintat vesel si fericit indrepteaza-ti viata ta intru acest fel de chip ca in tot ceasul sa iei aminte la stiinta ta si sa auzi de la dansa cuvintele cele urmatoare:daca va urma nevoia ca sa mori intru ceasul acesta sau intru minutul acesta,eu nu am trebuinta ca sa chem. Duhovnic pentru marturisire,fiindca nu am ce sa-i marturisesc si pentru aceasta de va si trambita urechile mele evanghelicescul acolo glas al Domnului care zice:”iata mirele vine,sunt gata dupa asezarea mea,aceasta ce o am ca sa-l intampin.”Daca fara veste mi s-ar grai si mie dupa cum si Ezechil a grait”oranduieste-ti pentru casa ta ca tu vei muri si nu vei trai.”Voi raspunde indata cum ca inca mai inainte de multa vreme am facut viata mea si cu bucurie astept moartea.De traiesti dupa acelasi chip,nu numai dupa cum am zis,cu bucurie vei astepta moartea ci si cu bucurie o voi chema si asa dara poti sa dormi fara de grija sip e amandoua urechile tale si daca te ajunge si moartea fara de veste te vei odihni intru Domnul.

 

CAPITOLUL 4

Ce este moartea”

 

Caruia i s-a intamplat nasterea acelui de nevoie ii urmeaza numai decat si moartea.Nasterea este o intamplare,moartea este o certitudine.O!Zicere cu scurte sloviri!Numai trei sloviri cuprinde numele mortii,dar insa lucrarea ei cuprinde toate relele nenorociri de care fiecare om poate sa se teama si sa se infricoseze.O zicere este numele acesta,adica moartea,dar insa cate ii merg inaintea ei,cate calatoresc impreuna cu dansa si cate ii urmeaza pe urma,mai nici ritorul cel prea bine talcuitor si prea cuvantator n-ar putea vreodata dupa cum se cade sa-l talcuiasca.Noi insa cu puterea lui Dumnezeu vom face aici ca o oarecare taiere si despartire si descurcarea prea mult impartita a tainitorului aceluia,infricosatului si minunatului nume al mortii.Deci te intrebi ce este moartea?Moartea este salas cu totul desavarsit in lumea aceasta intru care ai trait,toate acelea care se vad si se pare sa fie ale tale.Patria in care te-ai nascut,orasul in care ai vietuit,casa in care ai locuit,palaturile in care te-ai desfatat,scoala in care ai invatat,patul in care te-ai odihnit,gradina in care te-ai plimbat si de asta sa zic sa lasi cu totul desavarsit toate locurile lumii ca si cum n-ar fi ramas nici un unghi undeva in toata lumea intru care sa poti sa stai acolo macar numai un minut.Urmeaza acum sa venim si la celelalte indeosebi ale mortii.Moartea este sa heriticesti pe parintii tai pentru toate cu heritisirea cea mai de pe urma,adica sa-ti ei ziua buna pentru toate cu luare de ziua buna cea mai de pe urma de la parintii tai,de la fratii tai,de la surorile tale,de la rudeniile tale,de la vecinii tai,de la prietenii tai,de la cei impreuna  de-o varsta cu tine,de la cunoscutii tai,de la slugile tale,de la casnicii tai,de la cetatenii tai si cu un cuvant sa zic de la toti oamenii de obste,zicandu-le:sa ramaneti sanatosi toti,atat cat nimenea cu totul nu va fi care va merge impreuna cu tine ca sa te petreaca cand vei purcede la acea straina si necunoscuta si prea minunata tara a vesniciei.Un domn oarecare si bogat si nedrept,daca s-a vazut pe sine cum ca s-a apropiat de moarte,intorcandu-si ochii sai catre boierii palatului sau care atunci erau veniti,acum credinciosii mei prieteni si boieri si-mi ajutati sa ma rog si ma scoateti din mainile mortii care acum m-au inconjurat si de se va hotara ca sa mor macar sa calatoriti impreuna cu mine si sa nu ma lasati cu totul singur la aceasta primejdioasa necunoscuta si infricosata strainatate si aceasta vi se cuvine cu dreptul sa o faceti fiindca dupa cum v-ati impartasit de slava si de buna norocirea mea,asa sa nu ma lasati pustiu si singur si la aceasta a mea primejdie prea grea si ticalosa stare.Catre cuvintele acestea tacand aceia s-au pornit asupra lor Domnul acela cu manie salbatacie si tulburator glas,ii numea mincinosi si necredinciosi si asa plini de acea nestapanita manie si-a dat ticalosul,amaratul sau suflet.Moartea este sa te dezbraci de toate bunatatile cele trupesti,atat ale norocului pe cat si ale firii.Atunci dar te dezbraci de toate hainele tale de mosii,de bogatii,de avutii,de averi,de tarine,de zidiri si de sate,te lipesti de toate cirezile si de turmele tale si de toti pestii care ii hraneai prin inchisori.De toti copacii dumbravii,de toate rodurile gradinilor tale si de toate bucatele ce le-ai strans in hambarele tale.”Gol ai iesit din pantecele maicii tale,gol te vei duce acolo.”De vei fi mai bogat si decat imparatul Cris,nu ai stapanire sa iei impreuna cu tine nici din tarinile tale un spic,nici din comorile tale un ban,nici din dobitoacele tale,o unghie,nimic,cu totul nimic.Moartea este sa parasesti,deodata intr-una toate dulcetile,toate bucuriile,toate ospetiile,desfatarile si poftele,plimbarile,vanaturile,jocurile si pe toate acelea,cate sau pe ochii tai cu frumusetea ii bucura si-i veselesc sau pe auzurile tale cu dulci glasuri le indulcesc,sau pipairea ta cu moliciune o rasfata.Nu va fi de aici inainte cu putinta,ca ochii tai sa se mangaie de vreo oarecare lumina a soarelui,adica,sau a lunii,sau a stelelor,sau a facliilor.Moartea este sa simti in suflet si in trup,de toate partile infricosate prefaceri si schimbari.Caci,atunci se vad fetele pierdute,ochii deschisi,fara de miscare si stinsi,nasul vestejit,gura cu dintii negri,va casca cu o cascatura scarbelnica,scarnava si puturoasa,se usuca gatlejul,se vestejesc toate simtirile,se strica vopseala cu care era vopsita fata si zugravit obrazul.Inceteaza frumoasa graire a  gurii,da afara sudori prea reci din toti porii trupului,se sterge roseala falcilor,il cuprinde galbeneala apoi raceala cea prin cutremur,apoi imputiciunea si mai apoi mucezeala si mai in scurt,zace o vedere infricosata si infioratoare si scarbelnica celor ce il privesc.Dar numai putina schimbare si durere se pricinuieste si sufletelor celor ce stau de fata la privirea lui.Se varsa lacrimi,se aud suspinuri,deasemenea rasuna plansurile cele mai de pe urma,se striga mortul,pana cand inca sulfa,iar dupa ce isi da sufletul se dezbraca si ramane prea singur si pustiu de catre toti casnicii lui.Si aceea care mai inainte il iubea,mai pe urma dupa acestea se scarbasc de el.Moartea este,aceasta,sa ajungi la lupta si primejdia cea mai de urma de toate.Ca sa te nevoiesti cu deasemenea lupte asupra vrajmasilor tai,pentru sufletul tau si sa dai razboi si sa te lupti cu stapaniile intunericului,cu boierii veacului acestuia,cu cel mai infricosat vrajmas decat toti vrajmasii,cu leul cel ce racneste,cu cel nevazut si prea mult mestesugaret,care va unelti mii de chipuri atunci,pentru ca sa te vatame.Va sa se scoale asupra ta cu o salbatica manie si cu o prea mare urgie si cu o infricosata rapire si turbare,socotind cum ca putina vreme are si mai multa nu mai afla,pentru ca sa se lupte cu tine.Si fiindca atunci nu este cine sa-ti ajute,fiindca zic,nu va fi nimeni care sa poata sa-ti ajute.Macar cat de putin pentru aceasta atunci,toate oasele,alcatuirile,venele,arterele si toate celelalte madulari ale trupului,de ar fi cu putinta,ar striga de asemenea impreuna cu glas omenesc,cuvantul acela al inteleptei Sosanii:”Stramt imi este despre toate partile.”Moartea este,sa zaca trupul tau jos pe pamant intins si inghetat.Sa te infasori cu panza,sa te pui intr-un mic pat de lemn si sa te porti imprejur pe toate ulitele si caile orasului si ale cetatii,pana la biserica,avand imprejur rudeniile tale,vecinii si prietenii tai,care calatoresc impreuna cu tine cu tanguiri si lacrimi,pana la mormantul cel prea intunecat si prea stramt,intru care vai sa te acoperi cu pietre,cu pamant si cu puturoase oasele celor ce au murit si s-au ingropat mai inainte de tine.Acolo vei sa te impute si vei sa te mananci de viermi si vei sa te risipesti si sa putrezesti si mai pe urma de toate vei sa te faci pulbere.Moartea este,sa treaca sufletul tau la alta viata,in alta patrie,in loc necunoscut si in casa vesniciei,acolo unde bogatiile pamantului nimic nu platesc.Vredniciile nu au nici o cinste,stiintele cele lumesti,nu se intreaba,nici se lauda.Acolo unde toate cele minunate ale lumii acesteia ca pe niste zadarnice si vremelnice,nimeni nu le lauda sau le cinsteste.Moartea este cea mai de pe urma de toate,sa ti se cerceteze de catre diavol toate lucrurile si faptele tale si sa te graiasca de rau si sa te parasca,sau sa te randuiasca in loc de lumina si de odihna cu dreptii pana la invierea cea de obste,cand ai sa iei si savarsirea,sau la loc intunecat si de durere si de chinuire,impreuna cu pacatosii.Vezi multime de rele norociri pe care cuprinde unul si singurul glas acela al mortii,cel de trei sloviri,poate cauti sa inveti de la mine aceea care intr-o vreme dumnezeiestii Apostoli au cautat sa o invete dela Hristos,insa cu oarecare putina deosebire.”Spune-ne noua,cand vor sa fie acestea si care este semnul venirii mortii si al sfarsitului vietii.”Iti raspund cu Hristos:”Privegheaza,ca nu stiti ziua,nici ceasul.”Poate ca acestea pe care eu acum le-am alcatuit si le-am scris si tu le-ai citit,iti ca veni asupra-ti tie indata dupa citire.Poate diseara sau maine sau in luna aceasta sau in anul acesta,fie si oricand ar fi,aceasta este prea adevarata,ca negresit intr-o vreme vor sa-ti vie asupra-ti,ci si aceasta a nu fi indata acum este neadevarata.”Fiindca si vremea este stransa si scurta.”

FAPTA

Ca sa nu te prinda moartea fara veste pe care prea cu adevarat om astepti si o intampini se cuvine sa fii totdeauna gata catre dansa,iconomisind toate lucrurile tale spre imbunatatire si indreptandu-ti sufletul tau in fiecare zi,ca si cum te-ai afla in cea mai de pe urma lupta a mortii.Citeste intotdeauna si de-a pururea cu evlavie slujba cea obisnuita a Sfintei Bisericii noastre,rugaciunile cele umilitoare ale lui Ticara si mai ales ori unde vei afla rugaciuni si canoane care se inteleg pentru iesirea sufletului,insemneaza-le ca sa le citesti totdeauna.Si mai inainte de toate acestea,citeste icoasele Nascatoarei de Dumnezeu si sa fii indreptandu-te in fiecare zi,ca si cum ai fi aproape de acel mai de pe urma sfarsit al vietii tale,ca sa te impartasesti si deseori cu sfintele ale lui Hristos Taine.Si dupa sfanta impartasire,zi adeseori cu umilinta si cu inima zdrobita,heretisirea ingerului catre Preasfanta Fecioara,adica aceasta:Nascatoare de Dumnezeu Fecioara,dupa cum ai facut un prea blogocestiv si dumnezeiesc barbat care dupa ce s-a gatit deplin si s-a impartasit cu preacuratele si mantuitoarele Taine,adeseori miscand buzele lui zicea graiul acesta:Nascatoare de Dumnezeu Fecioara,ajuta-mi mie si heretisirea ingerului de care am zis mai sus,au inceput a se varsa pe obrazul lui o lumina dumnezeiasca atata incat a izvorat dintru oarecare raze,minunate si stralucite ca fulgerul.Si cu acest chip,lin si cu liniste slavind ca pe somnul trupului lui,au zis catre parintii care se aflau acolo de fata:”O,de ati vedea si voi cereasca slava pe care eu acum cu totul aratat o vad,pe care cel prea mult Milostiv Dumnezeu au gatit-o pentru cei ce-L iubesc pe Dansul.”Si cu aceste cuvinte si-ai dat fericitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu.Mare putere au rugaciunile sfintilor si mijlocirile,iara mai vartos decat ale tuturor,ale Nascatoarei de Dumnezue,cand ii chemam intru ajutor,nu cu lenevire si cu cucernicie rece si in scurt,cu singura limba buna,ci cu inima infranta si zdrobita si cu credinta fierbinte,iara mai cu prisos,cand ne aflam asupra luptei prea amarei morti,daca cu acest chip te vei instraina dintru aceasta vremelnica viata,nu ti se va parea ca mergi in tara straina si necunoscuta,ci cum ca te duci la insusi patria ta,ci mai dintai si aleasa si la imparatia cea fara de sfarsit sa te veselesti impreuna cu ingerii sis a dantuiesti impreuna cu sfintii,dobandiind cu privirea dumnezeirii cei in trei sori,nemarginita si vesnica fericire.

 

CAPITOLUL 5

Omul cel vechi luand aminte la mormant,preface grozavia sufletului sau in frumusete

“Maria sta la mormant plangand”.Ce faci,o muiere la mormant,pe cine cauti in groapa.Caut pe acela de care m-am lipsit,pe prea iubitul meu.Dar acela s-a dus de aici,s-a sculat din mormant,a iesit din gropa,s-a dus dintru aceasta viata de aici.De ce cauti intre cei morti pe ziditorul vietii.Cu pricina binecuvantata,raspunde Maria,caut pe acela fiindca acela este datatorul de viata cand nu se arata nici la alt loc undeva mai cu adevarat nu se cauta,nici la alt loc undeva mai degraba nu se afla,nici se gaseste,fara decat numai la casa mortii,care este mormantul.Daca cu luare aminte vei privi moartea,va muri lumea intru sine si se va naste Hristos.Mormantul este patria faptelor celor bune.Groapa,este locul cel de nevointa si de iscusinta al filozofiei cei crestinesti.Sicriul cel primitor de morti este cu adevarat cea mai aleasa scoala la care dupa cum se invata toate faptele cele bune,asa se dezvata si de toate rautatile.Pogoara-te la aceasta lupta de lut si te vei sui de acolo nu cu tarana imputita si urata cu totul inprafuit,ci cu stralucire imbracat.Caci te vei cunoaste pe sine cum ca esti din pamant alcatuit si cum ca in putina vreme iarasi in tarana ai sa te preface si sa te schimbi.Urmeaza acestei sfinte femei de care am zis mai inainte ca sa nu fii muieratic si aprins de pofta spre femei ci sa te arati barbat desavarsit.Muierea sta la mormant.Tu care de atatia ani cu atata de aspra si intarita socoteala,in calea pacatosilor ai stat.Stai impreuna cu Maria acum la mormant ca si tu vei cadea in mormant.Deci stai mai inainte de ce vei sa cazi in mormant si acolo,cumpaneste cu dinadinsul vremea cea mai dinainte a vietii tale.Cu cel mai de pe urma minut,de la care se spanzura viata cea vesnica.Stai la mormant,intru cata vreme inca picioarele tale se misca. Stai la mormant mai inainte de al le opri moartea.Stai la mormant,intru cat vremea cea trecatoare trece si alearga in graba,pana intru cat si tu alergi la scopusul si sfarsitul vietii tale .Mai intelept te vei face,daca vei sta deasupra mormantului mortilor,decat daca te vei duce adeseori la scolile filozofilor,decat daca te vei duce la orase si targuri,decat daca te vei duce sa vanezi in codri si paduri,decat sa horaiesti in asternut,decat sa graiesti ritoriceste in adunari.Caci locul acesta,nu este locul rautatii,ci al faptei cei bune.Stai la mormant,intru care peste putin ai sa zaci mut,fara de glas,surd,fara de auzire,orb,fara de vedere,slabanog,fara de miscare,cu totul rece fara de fierbinteala,amortit fara de simtire si asa de obste sa zic,mort,fara de viata.Stai la mormant,in care ai sa te faci puroi,sa te impute,sa te putrezesti,sa te risipesti,sa te mananci de tot de viermi si de serpi.Si de vei sta la mormant vor cadea trandafirii din capul tau cu care umbli imprejur incununat,iti vor scapa din maini organele cele de cantare cu care cantai,se vor face nemiscate picioarele,care bateai fata pamantului cu mandrie,va tacea de tot limba ta cea frumos intorcatoare,cu care cu multa dulceata cantai bucurandu-te,cantecele cele de jale,se vor inchide ochii tai cei albastri cu care nu priveai alt,decat lucrurile cele desarte.Deasupra acestui mormant se va surpa,se va prabusi mandria ta,va cadea de tot inaltarea ta si se va smeri fudulia ta,se va infricosa obraznicia si indrazneala ta si de tot se va raci desfranarea si curvia ta.Luarea aminte care vei face-o la mormant ti se va face tie ingrozitoare a toata rautatea si pacatul tau si nascatoare a toata fapta buna si dreptatea.Iar cand stai la mormant,tipareste adanc in mintea ta,aceste cuvinte mantuitoare de suflet ale dumnezeiescului Iov:”piei purtandu-ma de Duh,ca zilele mele au trecut intru putoare si am trebuinta de ingropare.”Mai pe urma dupa ce au trecut varsta cea prunceasca,cea copilareasca,cea holteiasca,tineretile,batranetile si tot sirul varstelor.Dupa atata osteneala si truda,dupa atatea cu slava izbande si biruinte si semne de biruinte,dupa atata veselie si bucurii,desfatari,plimbari,ospaturi si rasfaturi,dupa sanatate,dupa boala,dupa rasuflarea cea mai de pe urma si dupa minutul cel mai de pe urma si dupa sfarsit si dupa moarte.Si in scurt sa zic si mai pe urma de toate una ne mai ramane,dar care oare este aceasta,sa raspunda iarasi tot acelasi Iov a caruia raspundere este hotarare negresita si prea intemeiata pentru ca este dela Duhulcel prea Sfant.Numai singur mormantul zice,ne-au ramas mie.Iata acum o imparate aici in mormant este schiptru tau,aici o,domnule,palatal tau,aici,boierule,curtea ta,aici,sfetnice,locul tau cel de adunare,aici,judecatorule,divanul tau,aici filozofule,academia ta,aici dascale,scoala ta,aici ritorule,jetul tau,aici propovaduitorule de cele sfinte,anvonul tau,aici calugare,viata ta cea de obste,aici pustnicule,locul tau cel de nevointa si mai in scurt,aici omule,locuinta ta.Dupa ce te-ai plimbat prin tari,prin campuri,prin sate,prin cetati,prin eparhii,prin domnii,prin imparatii,mai pe urma,dupa ce ai inconjurat toate partile lumii ce-i locuite,numai un loc prea mic iti lipseste si-ti ramane sa-l umbli,mormantul.Mai scurt este intru lungime,numai de patru coti si mai stramt si mai ingust este intru latime decat patru palme.Dupa ce ai trait multa vreme pe pamant,numai una iti lipseste sa zaci fara de suflare sub acest pamant si cum ca acestea toate vor sa ti se intample in graba si fara de multa prelungire de departare de vreme invata-te aceasta iarasi din graiul cel mai inainte zis de Iov:”din pantece iarasi m-am dus la mormant.”Aceluia care i s-au intamplat a se zamisli in pantece de maica,tot aceluiasi nevoi ii urmeaza sa cada intr-o vreme si in groapa pamantului.Din pantece sa cada in mormant,adica,dintru stramtoareala intr-alta stramtoreala,dintru intuneric,intru alt intuneric si dintr-o inchisoare in alta inchisoare iara toata departarea si lungimea vietii care este si se hotaraste intru pantece si intru mormant deabia atata este pe cat este de la loc punctual,la an,clipeala,la trup,minutul si in scurt la lucrul cel prea mic,adica mai nimica.Insa la punctual acesta al locului,la clipeala anului si la minutul trupului care se zisera de noi si noi ce facem si ce nu facem sau cate nu apucam sa facem.Tu insa intre toate faptele tale sa nu faci altceva nimica  fara decat numai aceea care se cuvine sa faci,abica nimic in zadar sa nu faci,nici sa treci vremea vietii tale cu nici un chip fara de folos.Stai adeseori la mormant si socoteste bine cum mai in urma de toate cate ai facut,cate am vorbit,cate am cugetat si am socotit aceasta va fi cea mai de pe urma socoteala si asemanare aceasta sa cadem adica in mormant.Aici este pecetluirea basmului nostrum,fapta si lucrarea cea mai de pe urma a mestesugirii si a privelistii noastre,varful faptelor noastre.Deasupra grairii,a vorbirilor noastre,deasupra pecetluirii,a lucrarilor noastre si marginea a toata savarsirea noastra.Acestea cugata-le si vei ajunge vesel la sfarsitul vietii tale.Vei ajunge la insasi cel mai de pe urma sfarsit si scop pentru care te-ai zidit,adica la dumnezeiasca fericire.

FAPTA

Fiecare lovitura a ceasornicului sa-ti fie ca un semn de desteptare spre indreptarea ta ca o instiintare adunarii de razboi pe care il ai cu vrajmasul cel de obste si ca o indemnare spre inceputul vietii cei noi.In tot ceasul sa sune urechile tale trambita prea Sfantului Duh cuvintele dumnezeiescului Pavel:”scoala-te cela ce dormi si cum ca ceasul este acum ca sa ne ridicam noi din somn.”Zi intru sine in tot ceasul aceea care o prea cuvioasa sa prea cucernica femeie,care se nevoia intr-o viata de obste in haine barbatesti,obinuia a zice cand batea ceasornicul;”acum sunt cu un ceas mai aproape de moarte,de mormant si de cealalta viata.”Tu dara daca ceasul acesta care urmeaza il vei cheltui la folosul sufletului tau si intr-o imbogatire de fapte dumnezeiesti cu cata bucurie pe urma te vei veseli.Cand s-ar darui si numai un singur ceas de ale ceasornicului nostru sau acelora care se afla in locul luminii sau acelora in care se afla in locul intunericului la ce oare l-ar cheltui.Negresit cei din lumina,spre a-si creste slava lor.Nu este minut la ceasul acela care sa nu fie vrednic de mare pret,fiindca in fiecare minut de vreme poti sa-ti castigi dumnezeiasca fericire cea mai si vesnica si nesfarsita si tu,vai,nicidecum aceasta nu gandesti.

 

 

 

 

CAPITOLUL 6

Omul cel nou,cand cu luare aminte priveste mormintele,atunci si vede si aude si intelege noua lucruri

Pentru ca sa le faci noi pe toate,ca un om ce esti acum nou,nevoie urmeaza ca sa vezi,sa auzi,sa cugeti si sa gandesti noi lucruri,iara daca voiesti sa dobandesti aceasta care este mai de nevoie si de trebuinta decat toate,nu numai sa stai la mormant afara,ci sa te pleci si sa privesti intru dansul.Ca zicerii aceia,care Evanghelistul Ioan au zis-o,pentru Maria,cum ca sta la mormant afara,urmeaza si perioada aceasta.”S- plecat in mormant si privea.”Sfatuita-i la mormant,pleaca-te dar si priveste intr-insul,tu mai intai,o,imparate,pogoara-te din scaunul tau cel imparatesc,domnule din scaunul tau,judecatorule de la divanul tau,sfetnicule de la sederea ta.Pogoara-te si tu mandrule din inaltimea ta,pleaca-ti grumazul tau cel inalt in mormant ca sa te abati de la rau.Pleca-te la pamant,undeva sa fie locuinta ta,cea mai de pe urma,priveste in mormant,pentru ca sa vezi cate te folosesc si ti se va face acest mormant turn tare dintru care vei bate razboi cu vrajmasii cei de gand ai  sufletului tau.De vei privi in mormantul acela,vai!cate vei vedea,vei auzi,vei mirosi si mai in scurt vei pricepe si vei intelege,vei vedea un cosciug alcatuit din patru scanduri intru care zace un trup putred si o grea imputiciune si o privire infricosata iesind din oase,vei vedea in cap perii lipiti,in ochi veninate scorpii si la pantece limbrici lungi,rotunzi,in toate madularele multime nenumarata de viermi,care le mananca fara de saturare.O vedere prin a careia privire se apropie moartea la privitor,dupa ce le-ai vazut pe unele ca acestea oare ce vei mirosi,cu adevarat pe aceia care nici o miroseala nu poate sa o sufere fara oarecare vatamare a vietii lui si primejdie purtatoare de moarte,adica putoarea nesuferita,grozavia covarsitoare,rea putoare netalcuita care putoare de vam iesi afara din mormant si se va intinde si se va lati in laturi negresit,va intina tot vazduhul cel de prin prejur cu un abur pricinuitor de ciuma si factor de boala si de stricaciune,dar si vei auzi acolo cate ai vazut minunate,cate ai mirosit puturoase atatea altele mai infricosate vei auzi.Eu nu am scop acum sa talcuiesc si sa arat graiurile lor cele de plangere si tanguirile cele pline de dureri si infricosate ale celor osanditi,plangerile,cuvintele cele jalnice,cele de ingropare,cu prea marele lor vaite si suspinurile,plangerile si jalnicele lor strigari ale celor ce cumplit patimesc in prea cumplitele si nesuferitele munci si grasurile cele de osandire ar fi umplut tot vazhuhul acesta,toate vaile,toate campurile,toate magurile,toate dumbravile,pesterile si toate tarinile,toate dealurile,noianurile,desisurile,padurile,toate locurile cele neumblate si nelocuite,toate lucrurile si toata lumea,fiindca toate rasuna cu o strigare prea infricosata si groaznica.Du-te de stai la mormantul aceluia pe care il socoteai cum ca este prea bine norocit si mai fericit decat toti oamenii.Deschide mormantul lui,apropieti urechile tale si cu luare aminte asculta ce-ti va grai tie,nu vei auzi alte cuvinte fara numai acele singure care s-au tiparit cu degetul lui Dumnezeu in cartea intelepciunii:”umputune-am de caile faradelege si ale piezarii si am umblat in pustii neumblate.Ce ne-a folosit noua mandria si ce ne-a folosit noua bogatia cu mandrie si fudulie,toate acelea au trecut ca o umbra.De te vei duce la alt mormant pentru ca sa auzi si pe idolul acela care este ascuns acolo inauntru,niste cuvinte ca acestea vei auzi:”zilele mele au trecut”.O,zile cat sunt de multe la numar!Cat sunt de scumpe la pretuire,cat sunt de repede trecatoare de ani,intr-o clipeala de ochi au trecut,cate zile in zadar s-au cheltuit intru varsta cea prunceasca,cate cu netrebnicie au trecut intru varsta cea copilareasca,cate cu lenevire s-au cheltuit intru varsta cea holteasca,vai,cate cu paguba si vatamare s-au cheltuit intru tinerete,cate fara de folos in toate varstele.Unde sunt zilele acelea,au trecut,unde sunt zilele cele veselitoate pe care cu bucurii si cu ospaturi le-ai cheltuit,desfranandu-te in desfatari,jucand la nunti,veselindu-te in jocuri si pretutindenea pacatuind.Au trecut,au alergat,au lipsit zilele mantuirii,zilele facerii de bine,ale milosteniei,ale marturisirii,ale pocaintei,ale iertarii,ale imbanzirii lui Dumnezeu,ale rasplatii cei ceresti,ale imbogatirii dumnezeiescului,dar si ale castigarii cerestilor bunatati.Au trecut,dar cum au trecut,in zadar fara de plata,in desert fara castig,sterpe fara de rodire,nefolositoare fara de mantuire.Daca nu te lenevesti asculta sfatul mortilor celor dedesupt cu luare aminte care niste cuvinte ca acestea zic:”stai,o,calatorule mai inainte de vei cadea aici in mormant mort,dupa cum sunt si eu trup mort.”Nu ti-am vorbit eu niciodata mai cu potrivita buna vreme decat ca acum din mormant,crede-ma o acuma o ascultatorule,care sunt umbra cu toate lucrurile cele bune ale lumii,nu sunt alta fara decat umbra,afara numai de aceea prea aleasa bunatate care este Dumnezeu,iara celelalte toate trec ca o umbra.Acum nu mai am cunoscut dupa ce mi-au acoperit obrazul aceasta tarana afumata,cum ca toate lucrurile pe cate lumea le imbratiseaza si le iubeste nu sunt alta fara decat un fum.Sa stii cum ca eu sunt acum aceiasi care vrei sa te faci si tu intr-o vreme si aceea ce esti tu acum am fost si eu o data.De ai vrea o mica picatura de intelepciune si pricepere,traieste in lume insa lui Dumnezeu traieste si mori lumii.Adu-ti aminte totdeauna cum ca lucrurile acestea pe care voi le laudati in lumea aceassta si va mirati de ele nu sunt alta fara decat visuri.Acesta si altele asemenea acestora vei auzi de la aceia care locuiesc in cealalta lume pe care cu multa luare aminte se cuvine sa o tiparesti prea adanc in sufletul tau si inca vei sa te inveti de acolo de la dansii nu numai sa defaimi lucrurile cele veselitoare si frumoase ale lumii acesteia,cele lesne defaimate si inca sa ocarasti si sa defaimi si a ta ticalosie.Vei sa te inveti cum ca nici un lucru nu este sub luna care sa nu fie stricacios cum ca unele ca acestea de nimeni altul nu se socoteste a fi bune fara numai de cei rai.Vei sa te inveti cum ca nici un lucru altul nu este mai ticalos in viata aceasta,afara de viata cea vesnica,vei sa te inveti cum ca lucrul acela nu este zadarnic si desert care Dumnezeu este sau pentru Dumnezeu se face.Mai pe urma de toate vrei sa te inveti cum ca toate cate se afla in lumea aceasta sunt cu totul de ras si mincinoase,dar cele ale lumii celeilalte sunt toate adevarate si prea minunate.Acestea sunt care vrei sa le vezi in gropi si le vei auzi din mormant si de voi sta cu luare aminte inaintea intunecoaselor cosciuguri ale prea imputitelor trupuri,vei scutura de la tine faptele intunericului si te vei face din vechi om nou vazand si auzind de la mortii cei de sub pamant atate noi,oarecare lucruri.Acestea s-au intamplat oare cand unui tanar care trecand odata aproape de un mormant al unui oarecare tanar bogat de bun neam,au statut putin din mergerea sa si suspinand cu amar dintru adancul inimii a zis catre sine acestea:iata ca eu acum sunt aceea care au fost si acesta odinioara,dupa putina vreme negresit ma voi face si eu ca acesta care este el acum si aceasta prea scurta cugetarei-au folosit mai mult decat alta indelunga cugetare,fiindca si indata fara vreo oarece intarziere s-au incredintat cum ca nevoie este sa lasam in urma noastra toate cele veselitoare ale veacului acestuia ca sa castigam veseliile cele mai presus de lume.Pentru aceasta si fara intarziere de vreme si-au luat ziua buna de la lume zicandu-i:sa ramana sanatoasa impreuna cu bunatatile ei!Si pentru ca sa se faca cu totul sufletesc,din suflet s-au lepadat de toate ale sale si iesind de aici din groapa,indata a intrat intr-o sihastrie.Socoteste acum asculatorule,cat folos are sa ia cineva luand sfat de la cei morti in toata viata sa si punandu-l pe dansul in lucrare.

FAPTA

Te incredintez cum ca mult oarece te ajuta si foarte mult te folosesti in ceasul acela al mortii,acesta sa primesti ajutorul cel de sus.Iara aceasta se va face tie daca la aceasta mai de pe urma nevoie,vei castiga ceresti ajutatori si impreuna mergatori.Dar care sunt acestia,eu iti voi spune.Sa ai la mare cinste si la nepovestita evlavie pe toti sfintii aceia pe care Sfanta noastra Biserica i-a asezat ca sa se praznuiasca in fiecare zi.Pentru ca negresit in ziua mortii tale pe care tu nu o stii cand va sa fie,trebuie sa se afle vreun sfant care se praznuieste si acela va lua impreuna cu sinesi si pe ceilalti sfinti,care si ei mai inainte de la tine se praznuia si vor merge impreuna cu tine si te vor petrece la acel drum lung si necunoscut si te vor petrece la insusi cele ceresti.Dupa cum si un prea cinstitor de Dumnezeu dascal al Sfintei Evanghelii,cand isi da sufletul sau in mainile lui Dumnezeu,fiindca el apucase mai inainte cu invataturile sale cele mantuitoare de suflet,de povatuise la acea dumnezeiasca fericire,saizeci de mii de suflete cu imprumutare si toate acelea au iesit intru intampinare si au calatorit impreuna petrecandu-l pana insusi Cerul.Iata dar ajutorul cel de sus,adica atatea osti sa-l ajute si sa-l petreaca impreuna.

CAPITOLUL 7

Fiindca moartea la multi vine fara veste,pentru aceasta la multi se arata infricosata

Intre toate primejdiile care se intampla oamenilor celor ticalosi,intru aceasta viata vremelnica,nu sunt altele care,sau mai cu durere si usturime sa impunga sau mai greu sa mahneasca sau mai cu amar sa munceasca,decat ca acelea care fara de veste si fara de nadejde se intampla.Daca vreo cetate fara de veste si fara asteptare s-ar calca de vrajmasi vai cata tulburare in ceasul acela urmeaza.Cetatenilor,junghieri,varsari de sange,strigari,silnicii,arderi de focuri,rapituri si robiri,toti de obste striga cu glas,alergati toti la arme.O,barbati,apucati arme in maini,O,barbate,arme,vrajmasul a inconjurat zidurile cetatii si acesti cetateni alearga fara de oranduiala pe ulitele si stramtorile cetatii cu mainile goale de arme pentru intampinarea cea fara de veste,pentru aceasta pretutindenea intampinand pe vrajmasi fara mila sa junghie de catre ei atunci.Atunci,dar atunci se pangaresc bisericile,casele se ard de tot,palaturile se golesc,fecioarele se silnicesc,pruncii impreuna se calca si de obste toata cetatea pretutindenea cu graba se jefuieste de pornirea vrajmasilor cea fara de veste.Aratata este dar de aceea cata primejdie se intampla unei cetati dintr-o fara de veste ca aceasta si nenadajduita napadire a vrajmasilor.Lasad dar acum pamantul sa innotam pe noianul marii cand mai pe urma dupa alinare a marii de multe zile,mai pe urma dupa o inseninare a cerului si o curatire a vazduhului si dupa o alinare a vanturilor si dupa o liniste a valurilor de naprazna,s-ar fi intunecat cerul de niste nori intunecati si infricosati si daca de toate partile de odata se va intampla sa napadeasca pe noianul marii,vantul cel dinspre miazanoapte si austral cel dintre miazazi si toate celelalte vanturi cu toate pornire,cu adese invaluiri si infricosate vilburi si varteje si sa se ridice infricosate valuri,tocmai pana la insusi cerul,cu adevarat atunci vei auzi si infricosate strigari si racnete ale celor ce inoata cu corabia,tulburate glasuri ale corabierilor,ciudate scartaieturi,catargilor si infricosate vajaituri cumpleniilor,atunci acolo se sfarama vaslele,se desface piscul,se intoarce corabia spre valuri si de covarsirea valurilor care se inalta mai presus de insusi muntii,se afunda o corabie ca aceasta cu toate sufletele in adancimea noianului marii de unde se pricinuieste o prapadanie si pierzare ca aceasta a corabiei acesteia.Aratat este ca din napraznica si fara de veste aceea si neasteptata furtuna i-au venit asupra-i.Nu este nici un lucru mai primejdios unui calator decat cand ar sari fara de veste vreun talhar inaintea lui care l-ar fi pandit dupa un loc ascuns din vreo padure sau din vreo padure cu copaci desi si sa-i prinda drumul la stramtoarea caii lui.Nu este nici un alt lucru mai cu durere bogatului decat cand fara de veste i-ar fi suflat in cel mai inalt varf al bunei nenorocirii lui vreo furtuna prea iute si rapindu-l l-ar fi aruncat intru adancul relei norociri.Pentru aceasta si insusi Dumnezeul tuturor cand calcam dumnezeiestile lui porunci si cu dreptate vrea sa ne pedepseasca,ne pedepseste cu adevarat cu fara de veste de nenadajduite pedepse,dupa cum aceasta se face aratata prin proorocul Ieremia:”fara de asteptare va veni ticalosia peste noi”si prin Isaia”si va veni asupra ta pieire si piezare de naprazana si nu vei sti si nici nu vei cunoaste si prin dumnezeiescul Pavel”si  cand voi zice pace si liniste atunci fara de veste va veni peste dansii pierzare,de unde si inteleptul acela Plutarh prea drept au zis cum ca intamplarule si primejdiile alea care si fara de veste si toate de odata se intamlpa cu lesnire misca si clatesc mintea omului.Toate acestea cate am zis pentru surparea cetatii si pentru acea corabie si pentru navalirea talharilor si pentru caderea celui bogat de sunt adevarate,cum ca sunt prea pline de dureri chinuitoare si prea infricosate pentru ca sunt fara de veste si neasteptate,ce as putea oare sa zic pentru moartea cea fara de veste care este cea mai infricosata decat toate cele infricosate.Pe aceasta moarte cu toate ca de vor privi-o oamenii,cu mult mai inainte de vor si astepta-o sa vina,cu toate acestea,ca de cel mai mare rau decat toate relele,toti de obste se infricoseaza si se ingrozesc.Dar cand aceasta moarte,care este cel mai mare rau,adica,decat toate cele mai mari rele ale lumii,ne-ar napadi si ne-ar cuprinde si fara veste si fara de a o astepta care alta rea norocire mai pierzatoare ar putea sa se intample ticalosului om,decat aceasta si de ar fi fost el cel mai sfant,aceasta si dela Iovse cunoaste,care a zis intru acele cuvinte:”daca va slobozi,cineva intoarce”,adica de va intrebe fara de veste,cine va raspunde lui.Slobozirea aceea pentru care vorbeste Iov,aici este o rapire oarecare a omului din lumea aceasta si osanditoare,cercare si cercetatoare de la nemitarnicul judecator.Iara intoarcerea este raspunsul care se cere sa se faca.Si de obste sa zic,socoteala acestor doua graiuri ale Dumnezeiestii Scripturi,nu priveste la alta,fara decat la moartea cea fara de veste si neasteptata si la pustiirea raspunderii pentru pacare intru acea priveliste a tot norodul.Ca,daca cineva s-ar intampla sa se traga la judecata,fiind prihanit si s-ar intreba si s-ar cerceta si el ar tacea si nu ar putea sa raspunda unul ca acesta se vede ca sa biruiasca si isi pierde si dreptul sau la judecata.Dar daca fara de veste l-ar intreba judecatorul,cine ii va raspunde lui,cine se afla atat de neprihanit,atat de nevinovat,atat de prea savarsit la viata,atat de nepacatos,incat sa poata sa raspunda indata judecatorului si sa se indrepteze pe sine din vinovatiile si gresalele pentru care se prihaneste si se osandeste.Daca Domnul fara de veste prin moarte ar rapi pe cineva si dupa aceasta intrebandu-l pe dansul pentru faptele sale,acela ar ramanea fara de raspuns,negresit unul ca acesta fara nici o lata marturie,nu zic cum ca defaima adica pe sine cu chipul acesta ci se osandeste.Cand cineva de boala s-ar cuprinde si de ar vedea moartea mai inainte ca il ocoleste sau pentru ca sa zic asa cu o linistita umblare si cu o intarziata miscare se apropie se sine,atunci o asteapta fara de indoire sa o intampine si catre aceea se gateste dupa cum trebuie,cu rabdare si slavire,mai inaite de cel mai de pe urma minut al vietii lui,in vreme cugeta si socoteste cum va raspunde judecatorului cand il va intreba,apuca mai inainte si isi spala stiinta lui,se imputerniceaza prin marturisire de parintele sau cel duhovnicesc,se impartaseste cu credinta fierbinte cu Preacuratele si Dumnezeiestile Taine,inapoi acelea acre cu nedreptul le-au castigat,imparte milostenie,iarta vrajmasilor sai gresalele si pagubile.Face”Diata”,inchipuieste in sufletul sau fapte si ispravi viteze ale barbatilor celor imbunatatiti,afieraseste lui Dumnezeu sufletul sau,trupul sau si toate lucrurile sale si cu acest chip gatindu-se,inarmandu-se,incredintat,fara de grija,nu numai,nu se teme de moarte cand va veni ci o si cheama cand ar zabovi.Pentru aceasta,daca judecatorul il va intreba pentru pacatele care inca traind le-au facut cu lesnire va raspunde zicand;marturisesc Dumnezeul meu ca am gresit inaintea maririi Tale,dar insa m-am pocait pentru gresalele mele cu toata zdrobirea inimii mele si cu lacrimi am rapit cele straine ci si pe cele rapite le-am intors si milostenie am adaugat impartiind saracilor.Foarte mult te-am amarat Dumnezeul meu,judecatorul meu,prea infricosate ,cu rautatile mele,dar insa cu faptele cele bune iarasi te-am imblanzit.Vezi acum,cum pocainta pentru relele acelea care le-am facut iti da nu numai putere ca sa raspunzi ci si inlesnire ca sa te indreptezi.Iarasi,daca dimpotriva fara de veste si fara de nadejde te-ai fi rapit negate ade moarte si ar fi fost intrebat la judecata pentru darurile firii si ale darului cu care Dumnezeu mult bine ti-au facut pentru nenumarate bunatati pe care cu indestulare ti le-au daruit pentru ca sa le uneltesti la bine si pe care tu le-ai dafaimat.Pentru vremea cea multa si indemanatica pe care ti-au dat-o in mainile tale pentru ca sa o naimesti si tu n-ai purtat grija fiindca te-ai lenevit sa negutatoresti,adica sa castigi mantuirea ta si ai calcat fara de rusine Dumnezeiestile lui porunci si ai defaimai fara de frica invataturile si sfatuirile lui cele intelepte.Daca zic fara de veste si fara de nadejde,te-ar rapi,te-ar intreba la acea infricosata judecata pentru multe si mari si rele lucruri,nemitarnicul acela judecator si Dumnezeu,oare ce i-ai fi raspuns cu adevarat,gura ta se va inchide,limba ta se va lega,mintea ta se va spaimanta,alcatuirile trupului  tau se vor ingrozi,toate madularele tale vor tremura,duhul tau cel inviitor de tot se va raci si cu semnul amutirii te vei arata mai inainte si de aceasta hotarare a judecatorului te vei osandi de la sine insuti.Nu este cu adevarat cu putinta ca sa-i vina asupra alt oarecare lucru mai infricosat si mai cumplit si mai scarbicios in viata aceasta,ticalosului om decat cand fara de veste i s-ar prinde glasul lui,i se va opri suflarea si se va rapi din lumea aceasta negate in cealalta lume a vesniciei sis a fie silit ca sa dea cuvant inainte aceluia prea infricosat judecator pentru toate miscarile sale.Atunci toate relele de odata cu o pornire si cu toata graimea lor,cu totul il vor cuprinde si il vor impovara pe ticalosul acela.Atunci el va striga dintru adancul inimii acelea cuvinte ale lui Hrisore:”rasuflare ma rog,dati-mi rasuflare  pana dimineata…”Stiinta mea cea intinata inca n-am curatat-o,casa mea inca nu am randuit,piata pentru averile mele n-am scris,datoriile mele nu le-am platit,nedreptatile indarat nu le-am intors,pacatele mele nu le-am marturisit cu jertfa cea fara de sange nu m-am impartit.Si daca dupa ce acestea zicandu-le nu va fi ascultat isi intoarce ochii catre slujitorii lui si catre ceilalti casnici ai sai,aude de la copii sai plangeri varsatoare de lacrimi si de la muierea lui cuvinte pline de jale.In toata casa lui,strigari,tulburari si zgomote despre toate partile stramtorari si mai cu prisos sa zic,socoteste pe insasi spaimantata sa stiinta.Dintru acestea aratat este cum ca de atat nevointa este trebuinta sa punem la cale viata noastra intru acest chip incat sa fim gata in tot ceasul de a muri si asa isi va indrepta cineva petrecerea lui sa fie crestinesca.Deci care cugeta dea pururea unele ca acestea si crede fara de indoire cum ca poate in fiecare zi sa moara,unul ca acesta dupa acea socoteala in fiecare zi mai inainte se gateste pe sine.Fiindca si sagetile acelea,pe care mai inainte le socoteste cum ca au sa te sageteze,obisnuiesc mai putin a te vatama.Pentru aceasta bine scrie si inteleptul Seneca:”cum ca mai inainte cugetare a dreptatilor celor ce vor sa fie,slabeste tarie celor de fata.”Insa si aceasta a fi mai inainte necunoscut ceasul mortii noastre,foarte mult ne ajuta si ne foloseste la mantuirea nostra.Si ia marturie dela DumnezeiesculGrigoriecare zice:”cu dreptul ne este nestiuta cea mai de pe urma zi a vietii noastre pentru ca sa pandim cu mare luare aminte si cu mai inainte paza de obste toate zilele ale acestei vieti.”

FAPTA

Pentru ca sa te afli desavarsit intru ziua cea mai de pe urma,cheltuieste vreo cateva zile cu osardie si cu luare aminte,cugetand intru sine ce oare ai fi poftit sa savarsesti in ziua ta aceea mai de pe urma si aceea te sileste sa o faci acum.Ai fi voit atuncea sa poti sa faci Diata,scrie-o acum,ai fi voit sa ai marturisite parintelui tau celui duhovnicesc toate pacatele tale si canonul tau savarsit,fa-o acum aceasta.Ai fi voit mai  inainte sa ierti pe vrajmasii tai si sa te imprietenesti din toata inima ta cu potrivnicii tai,fa-o aceasta acum.Ai fi poftit sa intorci cele nedrepte inapoi si sa faci milostenie dupa putere,pune-o acum aceasta in lucrare.Ai fi dorit sa primesti pe Hristos in inima ta prin sfanta impartasire gata fiind si intovarasit cu faptele cele bune,fa-o aceasta acum si cu acest chip fiind curatit si adeseori apropiete-te catre insusi Hristos.Si daca cu aceeasi si asemenea dragoste si ravna te apropii,te vei face in scurt acest fel incat dupa impartasire nu numai sa nu te temi de moarte ci insa si cu osardie sa o astepti.Daca toate acestea le vei savarsi acum in cata vreme esti intreg si sanatos atata la trup cat si la simtiri,moartea nu-ti va veni fara de veste si negandita si nenadajduita,ci mai ales ca cum s-ar cauta de catre tine cu blandete se va apropia de tine.Deci pentru ca sa fii de aici fara de grija pentru moarte,leapada mai inainte de asupra ta toate grijile acelea care au sa te inconjure si sa te imbulzeasca asupra ceasului mortii tale.Ca cu greu se afla doctoria cand sta deasupra ta ingreunata patima si pedeapsa mortii.

CAPITOLUL 8

Minutul vietii noastre care este in vremea cea mai de pe urma si de margine este vrednic de cel prea desavarsit pret

Cand ne va ajunge ziua cea mai de pe urma si de margine a vietii noastre si minutul cel mai de pe urma si de margine al zilei aceleia,atunci toate cate se spanzura de aceea,marginite.Caci cu acel minut mai de pe urma si de margine al vremii cei mai de pe urma si de margine nu mai urmeza alta margine fara decat inceputul acei namarginite linii care este viata cea vesnica care numai are alta margine mai pe urma.Deci si ca sa poata cumpani mintea ta minutul acela mai de pe urma si de margine cu minuturile miscarilor tale,eu acum voi talcui mai pe larg minutul cel mai de pe urma si de margine al zilei aceea mai de pe urma si de margine pentru acest mai de pe urma si de margine minut al omului intru care traind omul isi va afla mantuirea sa si cu urmare se va muta din viata in viata.Ce n-au facut Tatal cel fara de inceput,ce n-au lucrat Fiul cel impreuna fara de inceput,ce n-au impreuna lucrat Duhul cel Sfant pentru minutul acela au trimis Tatal pe unul nascut Fiul sau pe pamant.

1)     Pentru minutul acela,Fiul lui Dumnezeu s-a nascut Prunc in pestera,s-a culcat in iesle,a plans in paie.Si cate dupa acestea in treizeci si trei de ani din intaiul in care s-a nascut pana la acela in care si-a dat sufletul sus pe Cruce,sau a facut,sau a vorbit,sau a rabdat,sau a socotit,toate acelea au fost pentru cel mai de pe urma si de margine minut al oamenilor.

2)     Pentru aceasta s-au scris patru Evanghelii ca sa avem,adica dintru dansele chipuri de invatarura si cum sa savarsim minutul nostru cel mai de pe urma spre mantuire.

3)     Pentru aceasta ni s-au dat darurile Preasfantului Duh.

4)     Pentru aceasta ni s-au daruit dela Dumnezeucele sapte Taine.

5)     Pentru aceasta cele zece porunci ale lui Dumnezeu,cele cinci porunci ale Bisericii:chemarea vietii cei calugaresti.

6)     Pentru aceasta s-au izvodit atatea soboare ale Sfintilor Parinti,s-au alcatuit atatea carti ale lor,s-au sris atatea scrisori si atatea invataturi.Pentru ce atatia pustnici,sihastri au fugit in pustie si se afla in crapaturile pamantului si locuia in pesteri impreuna cu fiarele si de obste sa zic cu ce desavarsita rea patimire si petrecere si-au savarsit viata.

7)     Pentru ce atatia mucenici ai lui Hristos au rabdat mii de munci si de pedepse.Dupa cum Apostolul marturiseste:”Si altii au suferit batjocuri si batai au luat inca si legaturi si temnite,ucisi au fost cu pietre,herestraitu-s-au,ispititi au fost,cu ucidere de sabie au murit,pentru ce altii au umblat in cojoace si in piei de capre,lipsiti fiind,necajiti,de rau suparati.”Pentru ce atatea manastiri cu mii de ascultatori supunandu-se cu desavarsita supunere si cu desavarsita defaimare a lor pentru ca sa castige cu adevarat acel de margine si mai de pe urma minut al vietii lor.

Pentru ce atatia tineri si fecioare deasupra in floarea varstei lor,defaimand lumea si desfatarile lumii au lasat case,parinti,surori,rudenii si prieteni;pentru care sfarsit,nu pentru altul cu adevarat fara decat pentru ca sa castige viata acea vesnica.Iara castigarea acei vietii de veci nu se spanzura de la aceasta fieste cum viata fiind ca si intr-aceasta se intampla de multe ori si sa cada in prapastia pacatelor si sa se ridice dintru dansele si se spanzura de la singur sic el mai de pe urma minut al vietii de care mai pe urma numai poate sa ispraveasca nici fapta buna nici sa cada in pacat.Si dupa urmare dupa cum se va afla atunci asa are sa se judece,ca zic:”in aceea care te voi afla intru aceea te voi si judeca.”Dintru acestea este aratat de cat pret este vrednic acel  mai de pe urma minut.Fiindca si cate rautati sunt oprite si impiedicate,cate bunatati se poruncesc,cate sfatuiri s-au vorbit ori s-au scris,ori s-au cugetat si cate petreceri aspre s-au rabdat de Prooroci,de Apostoli,de Mcenici,de Sihastri si de obste sa zic de toti cei imbunatatiti cate prea Puternicul Dumnezeu au zidit in cer sau pe pamant toate si pretutindenea si din parte pe toate le-au facut pentru acest mai de pe urma minut al vietii omului.Si adevarul cuvantului acestuia ca unul ce este marturisit,nu are trebuinta de marturie cun ca adica toate s-au facut pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire ca sa fuga adica omul de moartea cea vesnica si blestemata si sa dobandeasca viata cea nesfarsita si blagoslovita.Si pentru ca sa zic iarasi cu un cuvant,atata munca pe cat si mantuirea sufletului nostru se spanzura de la acel mai de pe urma minut.Caci daca intru minutul acela te vei afla vrednic de dumnezeiescul dar,iata te-ai facut mostenitor al raiului si al fericirii acei nesfarsite.Daca iarasi dimpotriva de te vei afla nepocait si vinovat in pacate de moarte,iata te faci vinovat muncii si supus inficosatelor si celor fara de moarte pedepse.Deci socoteste dintru acestea pura urmare cum ca nu este cu putinta nici Incepatoriilor,Puterilor celor ceresti,nici cetelor celorlalti sfinti,cu cat mai vartos tuturor oamenilor de obste de ar fi mai alesi si mai inalti cu intelepciunea si decat insusi Solomon,nu vor putea,ei zic,sa priceapa,sau ei noua sa ne spuna si sa ne invete de cat pret este vrednic acel mai de pe urma minut care se va afla sau bun si mantuitor sau rau si pierzator si cu urmare pe cat este de scump,acesta a muri bine pe atata este de rau pagubitor acesta a muri rau.Si aceasta intelegere grea de inteles pe care o zic este tuturor prea aratata,fiindca mintea sa fie si ingereasca,cu toate acestea este scrisa imprejur si intre hotare hotarate si marginite este hotarata si pentru aceasta nu poate sa inceapa si sa priceapa si sa intaleaga nemarginitele acele bunatati sau relele acelea nemarginite care au sa urmeze dupa acel mai de pe urma minut al vietii fiecaruia.Deci fiindca acestea cate le zic nu pot sa se intample altfe,se cuvine oare in toata alergarea vietii acesteia a noastre sa treaca macar un minut care intru dansul san u fim amarati,ingroziti si in prepus pentru cel mai de pe urma minut al vietii noastre.Trebuia,zic,intr-un minut ca acesta sa nu ne grijim cum ca va sa vie si va sa ne ajunga sfarsitul a tot felul de rau si inceputul a tot felul de bine.Cugeta adesea singur tu cu mintea acelea care ai sa le vezi dupa moarte,acelea ce ai sa le auzi si sa le poftesti.Dupa ce se va dezlega,zic,acea legatura stransa si cu greu de dezlegat care leaga trupul cu sufletul dupa cum a randuit Dumnezeu dupa minutul acela mai de pe urma,dupa acea mai de pe urma rasuflare socoteste acelea care vor atunci mai intai sa te intampine in cealalta lume cum ca adica vor sa-ti fie toate noi,straine,intai vazute si aratate,necrezute,fara de toata credinta,nepovestite,covarsid toata frumoasa graire si neintelese mai presus de toata intelegerea. Deci acum cand ai vreme potrivita pocaintei,grijeste-te,nu cumva si intra minutul cel mai de pe urma al vietii tale sa tea puce moartea fiind tu supus in pacate de moarte.Grijeste-te sa nu patimesti cumva aceea,care au patimit-o Baltazar,imparatul acela neblagocestivul.O, si ce fel de indata groaznica uimire si frica si groaza l-au cuprins pe ticalosul acela cand asupra acelui ospat si masa de mult pret a citit si a cunoscut ca s-a apropiat minutul cel mai de pe urma al vietii lui,infricosatul si amaratul ceas al mortii.Citeste daca voiesti,istoria acelui imparat al Proorocului Daniil pe larg pe care si eu aici in scurt o voi povesti.

Imparatul Baltazar,a facut cina mare megistranilor si boierilor si tuturor celor mai mairi ai imparatiei lui si acolo unde se dasfata au poruncit sa aduca vasele cele sfinte,cele de aur si de argint pe care le luase Navahodonosor,tatal lui din biserica Ierusalimului ca sa bea cu dansele imparatul si toti cati erau cu dansul.Megistranii lui zic si tiitoarele lui si cele ce se culca cu el si ceilalti.Deci cand se afla toti afundati in tot felul de dulceri de desfatari si veselii,manca fara de satiu,bea fara de masura,deoparte trambite,de alta vioare si cornuri,imprejurul lor jocuri,dansuri si rasuri.Intr-acel ceas intr-acea vreme oare ce se intampla si ce urmeaza?Fara de veste s-au facut acei bucurii si veselii rasturnare,tulburare si grabnica prefacere a lucrurilor,infioreaza-te si te cutremura,o ascultatorule de povestire!Caci intr-acel ceas a iesit degete de mana de om si scria pe perete.Si imparatul vedea incheieturile mainii care scria.Atunci fata lui s-a schimbat,gandurile lui s-au tulburat,incheieturile,soldurile lui se dezlega si genunchii lui tremura si se batea de groaza.Ci tu cititorule,ia aminte cuvintele Dumnezeiestii Scripturi care zic in ceasul acesta in care ceas.Intru acel ceas au patimit acestea,afara de care ceas in toata viata lui n-a statut alt ceas lui,nici vessel,nici mai fara de grija,nici mai bine norocit.Intru acest ceas in care era rasfatat si revarsat intru toate dulcetile si desfatarile care poate sa le pofteasca cineva in toata viata lui,intru acest ceas in care avea imprejurul lui pe toate tiitoarele lui,pe toti boierii lui si pe toti voievozii lui.Intru acest ceas in care poate gandea si socotea cum sa-si mareasca imparatia,cum sa-si lateasca hotarele stapanirii sale,cum sa supuna orasele,cetatile si tarile,cum sa ridice semne de biruinta asupra vrajmasilor,cum sa se sature de avutiile strainilor imparati.Intru acest ceas a cunoscut intru sine cum ca are sa se instraineze,nu numai de imparatie,de coroana si de scaun ci insa de insusi singura aceasta viata.Ia aminte,ia aminte,nu cumva in ceasul acela in care te slobozesti de dulceturi te indeletnicesti la avutie,te silesti la jocuri si la cantece,te afunzi in dezmierdari si veselii si de obste sa zic,cu totul te pangaresti si te intini cu pacate de moarte si tot intru acel minut intru care va muri trupul tau va muri si sufletul tau.Aceasta,vai,de ti se va intampla,negresit tot intru unul si acelasi minut si trupul tau se afunda in mormant si duhul tau va fi hotarat pentru Iad.

FAPTA

Aceste putine cuvinte ale mele,rogu-te,in fiecare zi sau dimineata cand te scoli din pat sau la pranz cand mananci sau seara cand te culci,socoteste-le bine in mintea ta,adica sa socotesti cate iesiri ale mortilor au stat din vremea stramosului Adam,pana acum cum cate capete se numara acum la cei vii,atatea iesiri in putina vreme vor sa fie si cum vei fi si tu intre oameni,unul dintre cei multi.Si numai una singura pentru oameni asa de obste poate va fi adevarata si cu incredintare sa zica cineva,adica pentru cei morti si ingropati,cum ca au fost intr-o vreme,iara pentru noi care traim,aceasta cum ca suntem acum,iara pentru toti de obste si pentru cei morti ingropati si pentru cei vii,cum ca vom fi,adica in veacul cel viitor.Si pentru cei morti si ingropati socoteste cum ca aceia care au fost odinioara acum nu mai este,iara pentru noi care traim aceasta ca suntem este numai un minut al vremii,iara pentru toti adica si pentru cei vii si pentru cei morti aceasta ca vom fi este lucru adevarat vesnic si fara de sfarsit,fiindca si de-a pururea vom fi sau la munci in iad vesnic cu diavolii sau intru slava in ceruri vesnic cu ingerii.Atunci ne vom face nemuritori,cand odata vom inceta de a mai fi muritori.Pentru aceasta dintre aceste trei vremi care am zis mai sus,vremea cea trecuta,aceasta de fata si ceea ce va sa fie,cea din mijloc dintru acestea,adica care sta acum de fata este un minut al vremii,decat care nici un lucru altul nu este mai mic.Pentru aceasta,intru acest minut asa trebuie sa traiesti,in ce chip sa castigi in cealalta viata slava cea vesnica asa sa vietuiesti intru atata cat sa fugi si sa scapi in cealalta viata de munca cea fata de sfarsit prin darul si puterea Domnului nostru Iisus Hristos,caruia i se cuvine slava in veciii vecilor,Amin.

CUVANT INAINTE

  1.                                                                  II.     Pentru judecata cea viitoare

 

Toti inteleptii cu de obste socoteala,socotesc si hotarasc cum ca nu este alt lucru mai de trebuinta si mai de nevoie pentru mantuirea oamenilor decat aceasta,sa aiba cineva adesea ori inaintea lui cu cugetul sau infricosata acea judecata a lui Dumnezeu care are sa o faca celor drepti si celor pacatosi.Sfantul Augustin ne invata cu putine cuvinte cata roada poate sa iasa din cea prea roditoare si prea imbelsugata si prea de multa dobanda pricinuitoare apucarea aceasta.”Nu este,zice,alt lucru atat de folos oamenilor pe cat aceasta sa vorbeasca adeseori pentru anii cei ce vor sa fie,mai ales Dumnezeiescul Gura de Aur,in fiecare zi,zice,si in fiecare ceas trebuie sa ai inaintea ochilor tai infricosata judecata a lui Dumnezeu.”Cu acestia se uneste si Dumnezeiescul Grigorie zicand:”Cele vesele si dulci ale lumii acesteia trebuie sa le primim asa incat niciodata amaraciunea judecatii lui Dumnezeu ce va sa fie sa nu se departeze din aducerea aminte a noastra.”Deci daca atatia si acest fel de Dumnezeiesti Parinti lauda atata de mult acest lucru oare cat folos  fiecaruia se cuvine sa nadajduiasca dintru aceasta,daca insusi marturia acestor Sfinti nu-ti este tie destul spre incredintare,pleaca-te la incredintarea si la adevarul lui Dumnezeu.Domnul nostru Iisus Hristos dupa iconomia cea cu trupul sau vrea toata lumea de a doua oara sa se inoiasca si sa se intinda si sa se lateasca propovaduirea lui la toate limbile si neamurile si sa se intoarca toate neamurile oamenilor la darul cel nou al credintei noastre cei pravoslavnice si sa se destepte toti de obste dintru adancul necredintei si al pacatului si cu brate deschise sa se primeasca sa vie la credinta si sa primesca faptele cele bune,smerenia,zic,pazirea curateniei si a fecioriei,saracia si lepadand deasupra lor bogatia,slaca si cinstele sis a alerge toti sub steagul cel buruitor al Crucii sis a se scrie ostasi  a lui Hristos ca sa ia namuritoare cununi si plati in ceruri.Care aceasta Cruce jidovilor este sminteala,iara limbilor nebunie si tututror mare bluestem.Dara cine poate sa savarsesca toate acestea prea mari lucruri,putinii pescari,frumos,dara insa cu care chip vor indupleca lumea pentru ca se creada,ce au sa puna inaintea filozofilor si ritorilor incat sa stea impotriva apucarilor si cuvintelor acelora si sa biruiasca intelepciunea lor,iar dovezile lor sa le strice si sa incredinteze credinta cea noua pe care o invata,cu care chip sa moaie si sa domesticeasca salbaticia imparatilor,a tiranilor si judecatorilor,cu ce putere sa moaie invartosarea lor.Cu ce foc sa incalzesca si sa infierbanteze pe inima lor cea prea rece,oare cu laude sa mareasca frumusetea faptelor celor bune,ci aceia,nici ce este fapta buna nu vrea sa stie.Oare sa defaime lor grozavia pacatului lor,ci aceia nici numele pacatului nu vrea sa-l auda,mai vartos ca orice lucru este obisnuit de obste la toti,acela este si laudata si cu bun chip si frumos.Iara poate ca le-ar fi spus si le-ar fi talcuit slava cea netalcuita care este in cer,dar aceia le-ar fi raspuns lor cum ca”Cerul Cerului Domnului”.Poate cum ca i-ar fi inspaimantat cu povestirea muncilor iadului,ci aceia n-au auzit nicidecum de este Iad,s-au sfarsit.Tu dar prea intelepte Hristoase,care ii trimiti in toata lumea ca sa savarseasca niste lucruri ca acestea prea grele se ispravit da-le lor si apucari doveditoare ca sa-i plece si sa incredinteze pe ascultatoti.Le-au dat  dar ce le-au dat oare,ascultati cu luare aminte si nu veti afla ca le-au dat altceva intru apucare fara decat judecata aceia care va sa fie,pentru care acum vom zice.Povesteste Dumnezeiescul Luca la faptele Apostolilor pentru Dumnezeu cum ca sta Petru,varful Apostolilor,intr-o adunare de mult numar de oameni pagani,catre care asa graia pentru Hristos:”Acela ne-au poruncit noua sa propovaduim norodului si sa marturisim cum ca acela este cel oranduit dela Dumnezeu,judecator al viilor si al mortilor.”Vedeti cum ca nu o au judecat intelepciunea acea vesnica ca sa afle alta apucare care sa aiba mai multa putere ca sa plece si sa supuna toata lumea,sa o infricoseze si sa o inoiasca de a doua oara din invechirea cea dintai.Decat infricosata a lui Dumnezeu judecata ca una ce va sa fie,aceia care au vorbit atunci Petru au gasit-o cu cale mai pe urma si Pavel.Care sta si aceasta ca un vinovat,legat,ocarat si defaimat,inaintea judecatii lui Felix,caruia acest Felix sedea cu multa si mare ingamfare si trufie.Iara inaintea scaunului lui Felix sta si cumplitii jidovi si paratorii lui Pavel si cand a inceput Pavel cu mare cuviinta si cu frumoasa graire a vorbi pentru dreptate si pazirea curatiei pentru pravoslavnica credinta cea intru Hristos,inca si pentru judecata ceea ce va sa fie a Fiului lui Dumnezeu,insa acolo unde zicea Apostolul acesta,s-au intamplat aceia care cu greu ar fi crezut cineva a se face.Deodata unde sedea in scaun ca un judecator,acel Felix,au ramas ca cum ar fi fost el cel ce se judeca si ca cel ce se tragea la judecata ca un vinovat,fiindca si cuprinzadu-se de frica lui,a inceput sa i se schimbe fata lui si sa i se ingalbeneasca obrazul sa i se cutremure si sa i se infioreze trupul si sa i se inspaimanteze sufletul.Si aceasta le-au patimit pentru ca au auzit pe Pavel spunand de numele judecatii ce va sa fie.Pentru aceasta si neputand sa seada mai mult in scaunul sau cel de judecata ca un judecator,cauta sa fuga cu un ceas mai inainte ca un osandit de la fata osanditului Pavel.Toate acestea in putine cuvinte le arata Dumnezeescul Luca,zicand:”iar vorbind el pentru dreptate,pentru infranare si pentru judecata ce va sa fie,spaimantandu-se Felix,au raspuns:acum deodata du-te,iara gasind vreme,te voi chema.”Deci daca o preaiubitorule de pravoslavie cititorule,acel pagan atata s-a ingrozit de numele judecatii ce va sa fie a lui Dumnezeu,cum sa nu nadajduiesc eu pentru tine ca tu dupa ce vei citi acestea care am sa vorbesc pentru judecata ce va sa fie,cum ca vei sa primesti in sufletul tau frica lui Dumnezeu care este inceputul intelepciunii,adica inceperea Dumnezeiescului Dar.

 

CARTEA a 2-a

CAPITOLUL 1

Omul cel vechi se desteapta cu sunetul trambitei care va sa sune deasupra mormantului care il ridica din mormant la divan

 

Cu nici un lucru atata de cu lesnire si degraba nu poate cand va sa se trezeasca si sa se ridice omul cel vechi din somnul cel adanc al pacatului celui de moarte,decat atunci cand ii va suna intru auzul lui trambita aceea de apoi a judecatii.Glasul acei trambite l-au auzit si Proorocul Sofonie si pentru aceasta pe ziua judecatii o a numit”ziua trambitei”si a strigarii.Pe aceasta si Stapanul nostru Iisus Hristos o adevereste zicand”si va trimite pe ingerii sai cu trambita cu mare glas.”Ci si Apostolul Pavel tot aceeasi marturiseste:”intr-un minut,intr-o clipeala de ochi,intru trambita cea de apoi,pentru ca va trambita si mortii se vor scula nestricaciosi.”Pentru aceasta trambita zice si Dumnezeiescul Grigorie:”infricosat este glasul trambitei la care Stihiile,care despica pietrele,deschide mormanturile,descopera cele mai dedesupt,zdrobeste si sfarma porti de arama si dezleaza si risipeste legaturile mortilor.”Se indoiesc oarecare daca numai o trambita singura va trambita sau mai multe si de multe feluri,fiindca si Domnul a zis:”trimite-va pe ingerii sai cu trambita”si daca se trimit ingerii multi aratat este cum ca multe vor fi si trambitele care vor trambita.Si Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur o adevereste pe aceasta dupa cum si altii,cum ca au sa se trimita multi ingeri cu trambita fiecare.Sunt si alti Parinti care zic cum ca toti ingerii care sunt aparatori,ocrotitori si pazitorii tarilor,au sa trambite in toate locurile acelea unde au pazit.Ca cum am zice in toata Bitinia va trambita Arhanghelul care a fost pazitorul Bitiniei.Asemenea si Tracia,ocrotitorul si apratorul aceia si in celelalte de asemenea.Iar aceasta strigare a trambitei va incepe cu putin ceva mai inainte de vreme.Afara de aceasta trambita cred oarecare dascali cum ca are sa se mai auda inca si alt glas de trambita ca un tunet prea rasunator in toata lumea cea locuita,fiindca si Dumnezeiescul Apostol a zis:”insusi Domnul intru porunca cu glasul Arhanghelului si intru trambita lui Dumnezeu se va pogara din Cer.”Deci pentru un glas ca acesta il zic,ca are sa se inchipuiasca si sa se auda sus in vazduh si va rasuma intru nemarginita latime si intocmit pana la margini si cu groaza si prea cu infricosare va zice tuturor”sculati-va o mortilor si veniti la judecata.”Acest glas si aceasta trambita,acest fel va rasuna in ce fel de la intemeierea lumii si pana in ceasul acela nu s-a mai auzit.Glasul acesta va ajunge si pana la cer ca sa pogoare de acolo fericitele suflete ale dreptilor,va ajunge pana la iad,ca sa scoata de acolo ticaloasele suflete ale pacatosilor.Trambita aceasta va deschide toate mormintele si va invia trupurile care au fost ingropate intr-insele si le va aduna din cele patru stihii intregi,nestricate si neciontite ca sa le alcatuiasca iarasi si sa se incheie si sa se adune si sa se impreune cu sufletele la legatura aceea veche dela Dumnezeula acea dintai unire si impreunare ale dreptilor cu stralucire care covarseste,iara ale pacatosilor cu prea adancata negrime.Deci cu dreptul se cuvine a numi cineva ziua aceea,ziua de razboi,de stricaciune si de varsare de sange,care stricand si risipind toata pacea va pricinui mai ales pacatosilor tulburare,groaza si frica si cu atata glas de tunet rasunator va suna o trambita ca aceasta incat de glasul ei toate cate stau aici pe pamant vor cadea jos la pamant de frica si groaza lui.Atunci va vedea fiecare surpandu-se si prapadindu-se de acel sunet al trambitei aceea,nu zidurile Ierihonului,ci piramide prea marri,munti cu greu de suit si de umblat si inalti.Vor sa se deschida de o parte portile Cerurilor,de alta parte temnutele celor dedesupt,vor invia cei din mormanturi si toata lumea de groaza se va tulbura.Atunci se va adeveri si prea slavitul acela cuvant care zice:”va veni vremea cand pacatosii sa nu voiasca sa iasa din iad si dreptii sa nu voiasca sa ramana in rai.”Pacatosii nu vor vrea sa iasa din iad pentru ca sa nu vada fata cea stralucitoare  ca fulgerul a nemitarnicului judecatorului a toate.Inca si pentru ca sa nu se infrunteze si sa se rusineze inaintea tuturor ingerilor si oamenilor,iara mai mult pentru ca sa nu se sileasca a se uni iarasi cu trupurile lor cu care au sa patimeasca iutile si infricosatele munci,in ce fel nici aceste suflete n-au patimit mai inainte desi se afla intru intuneric.Iara dreptii iarasi sa pofteasca sa iasa din Rai ca sa vada cu ochii lor cei simtitori pe judecatorul cel prea stralucit si sa auda cu urechile lor mult doritul si poftitul acela glas si  pe langa aceasta si ca sa se uneasca cu trupurile lor care au sa invieze atunci proslavite si sa dobandeasca si amandoua partile prea desavarsit acele negraite bunatati ale Cerestii fericiri.O,de ar da Dumnezeu ca acea mai de apoi trambita sa ne sune in urechile noastre acum cand ne aflam intinsi pe asternuturi prea moi si acolo cand cugetam cugete desarte si poftim pofte stricatoare de suflet si necuvioase.O,de ar trambita acea trambita in urechile noastre acum cand ne aflam asupra poftelor si rasfatatilor,cand suntem zic,dati si cu gandul si cu gura la a tot felul de mancaruri si bauturi.Daca voiesti ca cu vesela auzire sa asculti trambita aceea intru infricosata zi,intru care va suna Dumnezeiasca dreptate,asculta de acum trambita pocaintei pe care Dumnezeiasca milostenie o suna la urechile tale in fiecare zi.De cate ori singur in camera ta citesti Sfanta Scriptura de atatea ori stai la slujba ta cea bisericeasca,de cate ori asculti Dumnezeiasca Liturghie,de atatea ori auzi din amvon pe sfintiti propovaduitori care invata de cate ori marturisesti duhovnicului tau parinte pacatele tale de atatea ori socoteste cum ca darul Preasfantului Duh rasuna in sufletul tau acel glas al Dumnezeiestii trambite a Apostolului care suna cu aceste cuvinte:”ceasul nostru este ca sa ne desteptam din somn.”Nu pedepseste Dumnezeu candva pe alt om mai greu nici se departeaza ca sa moara fara de veste ce pe acela care defaima si nu baga in seama glasul trambitei,a Dumnezeiestii lui milostiviri care il sfatuieste sa vietuiasca dupa fagaduinta sa si-l indeamna sa se destepte din betia pacatului si sa se intoarca la pocainta.Pentru aceasta si Proorocul si imparatul David intru psalmii sai prea cu intelepciune ne sfatuieste pe noi:”astazi de veti auzu glasul lui sa nu se invartoseze inimile voastre.”N-au zis de veti auzi Pastile sau Nasterea lui Hristos,in care zile legea sau mai vartos obisnuinta ne stramtoreaza fara de vreo pricina sa ne curatim pe noi si asa sa ne impartasim cu Dumnezeiestile Taine,n-au zis daca dupa o luna sau o saptamana nici insa maine ci astazi de veti auzi glasul lui,adica glasul trambiteai Dumnezeiestii lui milostiviri care va desteapta la viata,la savarsire,la mantuire si la dar”nu va invartosati inimile voastre si nu astupati urechile voastre.”Ca mare primejdie urmeaza aceluia care se va arata,sau neascultator,sau surd la strigarea acei Dumnezeiesti trambite,care striga privegheati si va rugati,fiti gata sa nu stiti in care ceas vine sfarsitul,pocaiti-va si va gatiti,ca sa intampinati pe Mirele sufletelor voastre.Treziti-va din somnul pacatelor si aprindeti candelele prin pocainta si milostenie ca san u patimiti si voi dupa cum au patimit un tanar de bun neam acum in zilele noastre cu piederea sufletului sau,caruia fiindca alerga pe drumul vietii lui cu lenevire si curveste,i s-a intamplat sa cada in slabiciune prea grea si boala purtatoare de moarte.In care aflandu-se s-a temut de pierderea sufletului sau si pentru aceasta au chemat la sine pe un duhovnic invatat si imbunatatit care s-a aflat atunci din iconomia lui Dumnezeu intru acea tara care venind care dansul despre o parte,cu preacinstita si incuviintata sa purtare,cu cuvintele sale cele umilitoare si cu invatatura sa cea plina de intelepciune,l-a curatit prin pocainta si lacrimi de pacatele sale cele mai dinainte.de alta parte iarsi prin rugaciune intinsa si prea adancile suspinuri ale inimii si cu dorul pe care il avea dela Dumnezeu,l-a slobozit si de boala cea trupeasc,facandu-l pe dansul sanatos si desavarsit,caruia i-a poruncit sa pazeasca  si de aici inainte cu invatatura fagaduita,ce i-a dat ca sa nu mai pacatuiasca mai mult,ca nu cumva sa se intample si sanatatea acea trupeasca sa se prefaca si sa se  intoarca in sufleteasca lui pierzare.Ci acela dupa putin ce au facut si fagaduinta si pe Dumnezeu cu totul o a defaimat si s-a intors ca un caine la varsatura sa,sau ca un porc  la noroiul sau in care se tavalea mai inainte adica la pacatele sale cele obisnuite dintai.Ci dar nu s-a bucurat multa vreme de nemultumirea ce a aratat catre facatorul sau de bine Dumnezeu,fiindca intr-o noapte acolo unde era intins pe asternutul sau cel de puf s-a surpat,din Dumnezeiasca cu adevarat parasire,acoperamantul casei si s-a sfaramat,vai,pe acel tanar de bun neam si l-a zdrobit pe dansul fara de veste acolo unde era afundat in somn si cu totul inecat in pacate si n-a deschis ochii lui mai inainte decat cand s-a aflat pe sine de pe asternuturile cele moi,afundat in in grozavele si asprele locuri ale iadului si intru intunericul cel prea amar si prea scarbicios ce este in iadul acela prea intristacios.

ITICON-Invatatura

 

Altul va sa fie glasul lui Dumnezeu in ziua cea mai de pe urma a lumii fiindca este ziua judecatii si altul este acum cand este ziua marturisirii,fiindca atuci va sa fie vreme de razboi iar acum este vreme de pace.Atunci glasul lui Dumnezeu va sa fie strigarea trambitei,iar acum suflare de vant subtire este.Atunci va sa fie prea infricosata lovire,iara acum o dulce oarecare soptire.Dupa cum s-a aratat aceasta sila ProoroculIliesi dupa foc glas de vant subtire,deci pentru ca sa nu te temi atunci de infricosata lovitura si strigare a acei trambite,asculta acum suflarea cea dulce de vant subtire.Iara fiindca toata insuflarea a prea Sfantului Duh,este suflare de vant subtire cereasca pe care daca vei primi-o in urechile tale aceasta suflare de sus de vant subtire se va face in sufletul tau,rasuflare si mangaiere,fiindca va sa fie spre mantuire si spre slava ta.Aceasta suflare este glas de milostivire care uneori vorbeste cu blandete ca sa doresti de el,iara alteori cu iutime ca sa-l pui in lucrare,uneori cu infricosare ca sa te temi si alteori cu liniste ca sa te bucuri.La multi barbate si la multe feluri de lucruri a sunat acest glas.Lui Solomon in asternut,lui Pavel pe cale,altora in biserica si celor mai multi in pustie.Ia aminte sa nu te arati cumva surd la acest glas ca de acela se spanzura sufleteasca ta mantuire.Multi fiindca n-au voit sa auda o suflare ca aceasta de vant subtire au ajuns,vai,la cea mai de pe urma pedeapsa a pierzarii.

 

CAPITOLUL 2

Dupa sunetul trambitei cel strigator ca tunetul,urmeaza invierea trupurilor

 

Trambita aceea,pretutindenea va suna si intru cele ceresti si intru cele pamantesti si intru cele mai dedesupt ale pamantului.Mortii ca dintr-un somn prea adanc se vor destepta atunci si se vor scula din mormanturi si cu o grabnicie nepovestita se vor rapila Divanulcel infricosat.Dar cu cata osebire trupurile dreptilor si ale pacatosilor se vor scula si Dumnezeiescul Pavel o incredinteaza aceasta zicand:”cum se vor scula mortii si cu care trup vor veni si oare tot de asemenea va fi trupul bogatului celui desfatat si al saracului Lazar,al lui Cain,impreuna si a lui Avel,al Iudei Apostolul si al Iudei vanzatorul.Deci pentru aceasta deosebire a trupurilor,cu ce fel de osebiri vor sa stea toti de fata inainte la cea mai prea mare priveliste,va fi aici cuvantul nostru.Si mai intai,ia sa privim trupurile dreptilor,apoi ale pacatosilor.Se va descoperi in pustiul Egiptului toate mormintele ca sa dea pe mortii lor,prapastiile,padurile si dumnbravile,vaile,stramtorile,pesterile,surpaturile,din toate acestea vor iesi incuviintati si vrednici de cucernicie barbati pentru fapta lor cea buna.Antonie,Pahomie,Teodor,Pafnutie,Macarie,Teodosie si toti uceniicii si urmatorii lor.Priveste acum acele trupuri cu cinstita cuviinta,cu totul uscate intru acea departare a pustiului cu totul uscate de soare,hranite cu putine finice si cu apa,slabe si fara putere de post,buhave pentru priveghere,galbene pentru umilinta,invartosate la piele pentru camasile cele de par.Atunci nu se va vedea mai mult vreo uscaciune nici decat pe falcile lor,nici o galbanare in fetele lor si nici o picatura de lacrimi in ochii lor.Unde este acum piatra ta,o,Ieronime,cu care in toate zilele iti loveai pieptul tau,unde este acum,Pavele camasa ta cea de rogojina,unde este Ioane braul tau cel de par,Ilarioane,unde este sacul tau cel de par,Arsenie,unde este mahrama ta cu care stergeai lacrimile care curgeau din ochii tai necontenit,vedeti acum cata liniste au pe fruntea lor,cata veselie pe fete,cata minunata buna cuviinta in toate madularele.Acum acele prea de bun neam trupuri,sunt impodobite cu patru daruri alese,adica cu darul stralucirii,al usurarii,al subtietatii si al nepatimirii.Deci fiecare trup al dreptului va straluci cu nemasurata raza ca soarele acest simtit.Dupa cum si insusi Stapanul nostru Hristos o zice aceasta:”atunci dreptii vor straluci ca soarele intru imparatia Tatalui lor.”Prea minunata va fi atunci acea usurime si lesne miscatoare la trupurile acestor drepti,incat sa umble in fiecare parte a lumii dupa voia lor fiindca nici o intarziere nu le pricinuieste greutatea.Dupa cum si inteleptul Solomon cu scanteile focului ii aseamana pe Drepti:”ca scanteile pe paie vor fugi.”Care scantei,cand se adiaza de vant,pretutindenea se risipesc cu multa lesnire.Iara vor sa aiba trupurile fericitilor acelora si bubtietatea prea cu covarsire,atata incat cu toata lesnirea si fara nici o impiedicare sa treaca prin calelalte trupuri.Trup prin trup peste fire dupa cum si trupul Stapanului nostru dupa Inviere.Dupa ce adica cu viata acea prea fericita s-au slavit au trecut prin acea prea mare piatra care zacea deasupra mormantului fara de a o rupe undeva,au intrat in casa unde erau ucenicii incuiati fara de a se impiedica ceva de incuietorile usilor ce un Duh prea subtire care nici de ziduri nu se tine,nici de usi nu se impiedica.Mai pe urma acele trupuri nu sunt supuse nici unei patimi pe acestea pentru daruri ale trupului celui slavit ale dreptilor,le scot cuvantatorii de Dumnezeu ai Bisericii noastre din cuvintele acelea ale Dumnezeiescului Pavel:”seamana-se intru stricaciune,sculase-va intru nestricaciune.”

  1. Iata darul napatimirii:”seamana-se intru necinste,sculase-va intru slava.”
  2. Iata darul stralucirii:”seamana-se intru slabiciune,sculase-va intru putere.”
  3. Iata darul usurimii:”seamana-se trup sufletesc,sculase-va trup duhovnicesc.”
  4. Iata si darul subtietatii.

Insa noi in vremea aceasta care impodobim aici cu cuvinte de lauda trupurile dreptilor,sa ridicam ochii la alta parte si vom vedea sufletele acestor drepti cum ca cu multa si iute si grabnica pornire vor zbura din Ceruri si vor veni la mormanturile lor si la trupurile lor.Atotpurnice Doamne!Ce fel de intampinare va sa fie aici,cand sufletul din cer va veni si trupul din mormant se va scula!Cu ce fel de veseli ochi plini de bucurie va canta trupul la fericitul sau suflet!Ce fel de impreuna vorbiri vor sa se faca intru suflet si intru trup!Cate dulci sarutari!Ce fel de imbratisari!Ati auzit vorba cea praznuitoare care va vorbi atunci sufletul catre trup.Ati auzit in cantarea cantarilor vorbele cele de bucurie si lauda care face catre trupul sau:”bucura-te sora mea,scoala-te,vino cea de aproape a mea,frumoasa mea,porumbita mea,ca iata iarna a trecut,ploaia s-a dus de la noi si au mers la sine.”Adica,vino trupule,tovarasul meu din mormant si sa ne unim unul cu altul impreuna ca un frate cu sora si ca un mire cu mireasa,iata iarna s-a sfarsit,grindinile si nevoile si tulburarile lumii s-au sfrasit,bunatatile Cerului se gatesc,bucura-te dar fratele meu impreuna lucratorule,acum Dumnezeu au dat sfarsit darului celui de multi ani pe care il avem spre a ma intalni si a ma uni cu tine,patimile s-au prapadit,moartea s-a pierdut,s-a aratat viata,bucuria,invierea,nestricaciunea si odihna.Unde ai fost ascuns atatia ani,unde atatea vremi locuiai,ci,o,Dumnezeule,cum trupul acesta al meu zacea aruncat in groapa oaselor celor fara de suflare,iara eu umblam plimbandu-ma prin Rai,indulcindu-ma din parte de frumusetile lui pentru putina a mea dare de plata.Vino dar tu si eu sa luam platile deplin.Fiindca si tu ai fost impreuna calator la drumuri si impreuna lucrator si ajutator la osteneli.Tu ocarile si necinstele le-ai rabdat impreuna cu mine pentru Hristos,aspra vietuire a postului,a privegherii,crucea pocaintei,lipsa hranei,lipsirea acelor trebuincioase,toate cu osardie impreuna cu mine le-ai rabdat.De cate ori ai scos painea din gura ca sa hranesti pe cel sarac,de cate ori te-ai golit pe sine ca sa imbraci pe cel lipsit,de cate ori ai lasat pamanturile tale,mosiile si averile tale si bogatia si cinstea ta ca sa nu strici pacea cu vecinii tai.Cu dreptul este dar,ca cate cu mine in lacrimi si semanat,acum iarasi impreuna cu mine intru bucurie sa le seceri si la cate ai fost impreuna cu mine osarduitor si ajutor al relei patrecerii mele la acestea sa te faci impreuna partas si slavei mele.Scoala-te din praf si te uneste cu mine si umbla impreuna cu mine ca sa ne impartasim de rasplatirile ostenelilor.Ia sa trecem bucurandu-ne intru veselie spre partea cea de dreapta judecata a judecatorului,impreuna cu ceilalti drepti ca sa castigam astazi acea fara de moarte,nespusa,vesnica si cereasca slava.Atunci dar,sufletul cu trupul si trupul cu sufletul cu impreunare in parte prea cu multa dragoste se vor imbratisa si cu nedezlegata si proslavita legatura se vor uni intre dansii unul cu altul intru tot veacul si intr-o clipeala de ochi se vor impodobi cu acele patru daruri luminate pentru care am zis mai inainte.Atunci sufletul va zice catre trup Dumnezeiestile cuvinte ale Cantarii Cantarilor:”iata esti frumoasa,cea de aproape a mea,iata esti frumoasa.”Iara trupul va raspunde de asemenea mintii:”Iata esti frumos,iubitul meu,esti frumos si prea mult frumos.”Ci lasand dreptii,sa ne mutam de la acestia la cei pacatosi si ia sa intoarcem ochii nostri la trupurile acelea prea ticaloase.O,cat se va deosebi singure trupurile ticalosilor acelora de trupurile dreptilor,fiindca in locul stralucirii,se vor imbraca cu prea adanc intuneric,care va fi asemenea cu prea adancul intuneric cel mai dinafara al Iadului,in care au sa se arunce si cu ceata si cu negura cea mai din launtru a pacatului intru care au trait in lume.Si dupa cum stralucirea fericitelor trupuri au fost intovarasite cu o frumusete prea minunata,asa dimpotriva si trupurile pacatosilor vor avea o grozavie urata si scarbavnica si in locul usurimii trupurilor dreptilor,aceste trupuri ale pacatosilor vor fi prea grele si greu de miscat si mai cu prisos sa zic,pe cat trandavirea si lenevirea le-au facut in viata aceasta grele ca sa nu urmaze cu osardie Dumnezeiestile porunci si singurele trupurile acestea ale pacatosilor,macar de vor si fi nemuritoare si nestricacioase dupa cum si ale dreptilor si dupa acest chip,nepatimicioase.Cu toate acestea vor sa fie primitoare cu un chip prea minunat de tot felul de patima,de durere si de scarba.Inca vor avea si aceasta nemurire pentru ca sa se munceasca in veci si fiind cu toate madularele trupului lor impotrivindu-se lui Dumnezeu,slujea pacatului,pentru aceasta nu vor simti numai lor parte a trupului,durerea si necazul,nici va inceta o durere si sa se inceapa alta si cu toate madularele trupului impreuna si intru aceeasi data vor simti munca,nici se va imputina durerea macar un minut dintru acea usturime si iutime si durere iute spre prea scurta si prea putina rasuflare si slabire a acelora ci in toate madularile lor,in toate minuturile veacului cu o multa si nemasurata chinuire si durere vor sa se munceasca.O,cu totul ticaloase omule,tu care nu poti sa suferi o prea mica durere al unui singur dinte,ce vei sa faci daca(care lucru sa nu fie,o,Imparate Hristoase)si te vei pune si te vei numara impreuna cu acea multime a acelora ce se muncesc si se chinuiesc.Ai caror dupa dreapta insa si infricosata si groaznica,acea Dumnezeiasca hotarare si blestem,toti dintii,toate oasele,toate vinele,toate arterele si incheieturile,toate degetele si incheieturile mainilor si ale picioarelor,maruntaiele si in scurt toate cele dinlauntru vor simti o durere mai presus de toate durerea.Vor sa simta o chinuire mai presus de toata chinuirea,vor sa simta o durere mai presus de toata durerea si de aceea,vor sa fie pangaritele acele trupuri ale pacatosilor ca niste aratari grozave scarbuicioase si jalnice priviri,cu totul uscate,paienjenite,galbenite,inegrite,puturoase si prea imputite.Dar ia sa vedem cu ce fel de chip se vor scula ai acestea.Se va deschide in Babilon minunatul acela mormant de marmura si va iesi dinlauntru Alexandru care intr-o vreme era mare si prea bine norocit,iara acum prea sarac si prea netrebnic,si-si va cauta calul sau cel cu grumazul inalt si cu cap de bou,cununa sa,schiptrul sau,boierii sai si nevazand nimic inaintea lui,va incepe a-si iesi din simtiri de multa intristarea lui si nu va vedea altceva inaintea ochilor lui fara decat mormantul sau.Se va scula Xerx in Ellada si va cauta in toate partile sa vaza unde sunt ostile lui,unde calarimea lui,unde pedestrimea sa si nu va vedea alta nimica fara decat pe sine prea singur.Iese din mormant bogatul cel dasfranat si dezmierdat,intreaba pentru masa lui,isi cere visonul si porfira si incaltamintele sale cele cu aur cusute si se va afla pe sine de toate goli.Sare din mormant necucernica si necredincioasa Izabela,isi cere oglinda ei,iarasi striga slujnicile ei sa-i aduca invalitoarea capului ei sau saricul ei,podoabele sale si unsorile sale cele mirositoare,ci dintru acestea nimica nu afla.Atunci dar atunci se va scula singur stapanitorul fara de coroana,imparatul fara de sceptru,boierul fara de porfira,judecatorul fara de scaunul cel de judecata,ostasul fara de brau,filozoful fara de haina cea veche si sparta,patriarhul fara coroana,mitropolitul fara de mitra,episcopul fara de omofor,egumenul fara de carja si preotul fara de felon,toti goi,toti lipsiti de semnele si podoabele lor.Ci in cata vreme stau prea pangaritele si preaputuroasele acelea trupuri deasupra mormanturilor,iata ca ies din Iadul cel prea inneguros si prea intunecatul acela lac al celor dedesupt si din mijlocul pamantului,blestematele acelea suflete ale lor.Daca se va apropia de uratele lor trupuri,o,vai,Hristoase,cu ce fel de ochi le vor privi,ce fel de mare plangere se va strange dintru dansele,ce fel de tanguiri si cuvinte pline de lacrimi si prea amare defaimari si ocari se vor glasui si se vor striga!Cu cat de greu vor primi si nevrand ei unirea cu trupurile lor!Cu cate blesteme le vor huli si le vor dafaima si va zice fiecare suflet,trupului  sau:o prea rau norocitule,trupul meu,tu esti sfarsitul si inceputul primejdiei mele.O,nu mai mult tovarasul meu,gonaciul meu,o,nu mai mult ajutatorul meu ci vrajmasule al meu prea vatamatorule,nu-mi vei fi mai mult salasluirea mea si temnita stramtorata.O,prea ticaloase trup,cat de scump platesc acum dulcetile tale acelor vremelnice.O,trup puturos sau mai bine sa zic,sac necurat,vezi acum cate munci mi-ai adunat cu amagirile tale.Tu esti trupul acela pentru care la atatea desfatari si betii cu stricare de suflet mi-am cheltuit vremea mea.Tu esti acela pentru care am facut atatea curvii,desfranari,indulciri si furtisaguri de cele sfinte,vai,pentru tine,trupule cel imputit si puturos si prea scarnavule,am pierdut ticalosule imparatia cerului.Pentru tine,necinstitule si mai putredule,m-am lipsit de viata acea nesfarsita pe care unul Dumnezeu o au gatit pentru mine de la intemeierea lumii.O,trup puturoas si ticalos,pentru care eu si pe pamant am suferit mii de dureri si de scarbe,pentru aceasta si pentru toate acestea,eu pana acum zaceam singur intru intunericul iadului,iara tu iarasi zaceai singur ingropat in puturoasele mormantului.Vremea este dar acum si tu si eu sa rabdam grelele si infricosatele munci,fiindca si tu ai fost impreuna cu mine ajutator si impreuna lucrator sau ca mai bine zic si intai pricina la pacat,o trup de o mie si de mii de ori blestemat,pentru ce ma intampini,pentru ce te silesti sa te unesti cu mine,pentru ce mai bine nu te-ai ascuns sa zaci in veci intru prea imputita groapa a mormantului.O,tu prea necuviosule,iar eu prea rau norocitul,caci iarasi ma unesc cu tine ca sa suferi infricosate si groznicele munci.Ci apropie-te,o,pangarit,necredincios,prea ticalos si rau norocit trup,ca sa ne unim,pentru ca acum este vremea sa stam de fata inaintea dreptului si infricosatului judecator,impreuna cu ceilalti pacatosi si sa ne punem de partea cea de-a stanga lui ca sa auzim nesuferitul si infricosatul acel glas si sa simtim infricosata aceea si groaznica hotarare,cea plina de blestem,de urgie si de toata manierea.O,diavoli muncitori ai iadului,o,duhuri ale tartarului,pentru ce intarziati si nu ne rupeti cu tiraniile voastre,pentru ce nu ne pierdeti si intru nefiinta sa ne aduceti.O zi pierzatoare si blestemata,cand m-au vazut soarele,de mii de ori mai bine mi-ar fi fost sa nu ma fi mai nascut,pentru ca sa nu ma muncesc acum nu numai cu amar si prea cu usturime si fara de sfarsit.Acestea si altele asemenea acestora va striga prea ticalosul suflet asupra trupului cu turbata manie si cu o nepovestita urgie,care acest suflet cand petrecea impreuna cu acest trup si trai impreuna pe pamant ii slujea ca unui Dumnezeu si nu se rusina ai implini toate poflete lui si sa calce fara de rusine nerasturnata lege a lui Dumnezeu si fara de nelegiuire sa defaime poruncile lui.O,cata sila si silnicie va sa fie atunci in suflet a se uni cu acel trup pangarit,puturos si cu totul prea grozav.In care vreme indata va incepe ticalosul trup sa scrasneasca jalnic cu dintii sai,iar ticalosul suflet cu jalnice si tanduitoare cuvinte si cu chinuitoare plangeri sa umple tot vazduhul cel de prin imprejur,fiindca atata trupul pe cat si sufletul se vor saraci si sevor lipsi de tot felul de mangaierea a tuturor zidirilor.Dupa cum scrie  si Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur:acolo nu este nici o putere care sa se impotriveasca nici loc de pocainta,nici vreme de indreptare,nici loc de fuga,nici putere de a se ascunde cineva,nici indrazneala de a se infatisa,nici folos de pocainta.De toate partile stramt si nu ramane acolo altceva,fara decat tanguire si plangere.Caci nici bogatia nu foloseste pe cei bogati,nici fii pe parinti,nici ingerii nu vor putea macar cat de putin ceva ca sa mijloceasca pentru oameni.Dumnezeu nu se batjocoreste,ca ce va semana omul,aceea va si secera,ca cel ce seamana in trupul sau,din trup va secera,stricaciune.Iara acela ce va semana intru Duhul,din Duhul va secera viata vesnica.

 

 

ITICON-Invatatura

Pana aici am aratat acea mare deosebire care va fi intru trupurile dreptilor si intre ale pacatosilor.Deci tu alege din doua una,caci trupul in acest fel va invia atunci,in ce fel au trait acum aici,fiindca si Apostolul zice:”cum ca semanaturii ii urmeaza secerisul si aceea care vor semana omul,aceasta va si secera.”Nu vei sa inviezi spanzurat de gat ca vanzatorul Iuda,avand in frunte semnul daznadajduirii,fugi de iubirea de argint a aceluia si uraste vanzarea.Nu vei sa inviezi asemenea ca si Cain,uraste zavistia aceluia.Te temi nu cumva sa te scoli din mormant ca Isav,nu vana imbuibarea si lacomia pantecelui.Niciodata nu s-au aflat vreun caine,nici vreun leu care sa se nebuneasca atata,indemnandu-se si impungandu-se de turbata si nesuferita foame in cealalta viata acei oameni care in viata de acum au cinstit pantecele lor ca pe un Dumnezeu si au laudat multele mancari si multele bauturi si vietii,iara de post se ingretosa si toata infranarea o defaima,care pentru putina desfatare si-au vandut sufletele lor diavolului.

 

CAPITOLUL 3

Crucea,care in vazduh va merge inaintea infricosatului judecator,cu feluri de chipuri,multora se va arata

 

Dupa prea infricosata strigare aceea ca tunetul a trambitei,dupa preaslavita inviere acea a trupurilor mortilor,dupa infricosata aceea si stricacioasa si necajicioasa despartire a pacatosilor,de cei drepti,indata se va arata in cer un semn mare,tot acelasi,adica,care odata s-a ridicat in locul capatanii,de care dreptii vor lua mangaiere,iar pacatosii,munca si pedeapsa.Si aceasta este prea aratata din cuvintele Domnului nostru care a zis in Evanghelia sa:”atunci se va arata in cer semnul Fiului omului.”Pe care semn Dumnezeiestii Parinti zic cum ca este crucea lui Hristos,deasupra careia el,ca sa izbaveasca lumea din robia si tirania diavolului,plecandu-si capul si-au dat Duhul,care Cruce se va tine de ingeri si mai inainte de a se arata judecatorului cel prea inalt,are sa mearga inainte si sa se arate tuturor ca un semn al mantuirii noastre a oamenilor si ca un stralucit steag de biruinta asupra diavolilor si ca o prea vederata cunostinta si incredintare a dragostei lui Dumnezeu ce o are catre noi.Si se va arata acest steag prea mare al Crucii in toata lumea cea alcatuita intru acea zi a judecatii.Insa cu putin mai inainte de a sedea judecatorul la acel Divan prea infricosat ca sa judece.sunt oarecare cuvantatori de Dumnezeu care socotesc,cum ca impreuna cu crucea au sa se arate si celelalte unelta si semen ale patimii Domnului nostru,adica:sulita,bicele,franghiile,stalpul,piroanele,cununa cea de spini,buretele si trestia.Oarecare iarasi zic,cum ca indata ce se ca arata Crucea,au sa se insemneze Crucii,infruntile tuturor dreptilor.Si se imprumuta cu aceasta socoteala dela ApocalipsulSfantuluiIoan Cuvantatorul de Dumnezeu,care proorocind zice pentru ingeri,cum ca se vorbesc intre sine unii cu altii si zic:”sa insemnam pe robii lui Dumnezeu pe fruntile lor.”Si dupa crucea aceasta,vor cunoaste ingerii pe cei alesi sa-i adune,dupa cum zice Apostolul:”intru intampinarea Domnului in vazduh.”Dupa acest semn va cunoaste si pastoral oile sale cele cuvantatoare,dascalul pe ucenicii sai,voievodul pe ostasii lui,judecatorul pe dreptii sai si parintele pe fii.Multi Dumnezeiesti Parinti socotesc cum ca impreuna cu Crucea in vazduh va merge inainte va merge inainte si sicriul legii vechi ca unul ce au fost chip si mai inainte inchipuire a Crucii.Isi adevereste socoteala si cuvantul lor iarasi de la apocalipsul Cuvantatorului de Dumnezeu care zice:”si s-au deschis Biserica lui Dumezeu in Cer si s-a aratat sicriul legii lui,in Biserica legii lui.”Si aceasta urmeaza ca sa se faca lucru aratat la toti cum ca legea cea noua a Darului este unita cu cea veche si cum ca si pe amandoua legile tot acelasi Dumnezeu le-au asezat.Deci cand vederat in ochii tuturor,Crucea va merge inainte prin mijlocul vazduhului inconjurata de nemasurata lumina si de o preaminunata stralucire,dupa cum zice Evanghelistul:”atunci se va tangui si vor plange toate semintiile pamantului”,adica toti necredinciosii de tot se vor infricosa de acea varsare de lumina a Crucii ca de un alt fulger si trasnet si vor striga toti de obste cu o tanguire prea plina de jale si cu un plans prea chinuitor,cu o durere si truda si cu o scarba prea amara,atata incat tot vazduhul de acele glasuri si strigari care se varsa impreuna pretutindenea va rasuna.Scrie pentru un plans ca acesta si Sfintitul Augustin,zicand:”atunci se vor tangui si vor plange toate semintiile pamantului,vazand pe vrajmasul lor,adica Crucea.”de catre care aratat mustrandu-se vor cunoaste pacatul lor si vor marturisi nebunia si orbirea lor,dar fara de vreme si fara de folos.Deci toti necredinciosii se vor tangui vazand inaintea ochilor lor uneltele patimii si ale Crucii si ale mortii Domnului nostru,ale carora unelete au fost pricina faptelor cele rele si necuvioase ale acelora,adica va vedea Iuda,cum ca vanzarea lui a tras pe Hristosla Cruce.Vasa vada cel mandru cum ca mandria lui l-au ranit in cap,cum curvarul cum curvele lui l-au batut cu biciul cel plin de tepusi,cum cel desfranat cu desfranarile si desfatarile lui l-au adapat cu fiere si cu otet,cum cel zavistnic cu zavistnicia sa si cel tiitor minte raul cu tinerea lui minte raul il insulita si ii rupea coasta lui,cum cel iubitor de argint cu nedreptatile,cu apucaturile si rapirile si dobanzile si castigurile lui ii pironea mainile si picioarele si pentru ca sa zic in scurt,fiecare pacatos,sau ii da palme,sau il suia pe Cruce,sau desavarsit il omora.Atunci toti de obste il vor vedea nu mai mult ca pe un osandit legat inaintea judecatorului Pilat,ci ca pe un slavit si infricosat judecator dara de a arata vrei milostivire la gresalele pacatosilor.Deci vor plange si se vor tangui toate semintiile si isi va bate pieptul lor,vor plange,fiindca acolo nu este mai mult cu putinta a se pocai,nici sa scape de la dreptatea lui Dumnezeu,nici a se departa de hotararea blestemului,se vor tangui pentru pacatele lor cele trecute,pentru infricosatele nevoi cele ce stau de fata lor la infatisarea judecatorului si pentru muncile si pedepsele care vor sa-i cuprinda.Vor plange soarta lor cea ticaloasa si jalnica,nasterea lor rau norocita si ticalosul si rau norocitul lor sfarsit.Crucea dar,care mai inainte era semn al dragostei si al pacii,nadejdea celor pacatosi,mangaierea celor scarbiti,scaparea celor deznadajduiti,atunci va sa fie semn al tuturor relelor,ingrozitoare celor pacatosi si pierzatoare celor necredinciosi.Nu vei gasi,nici vei afla atunci,o,ticaloase pacatosule,undeva vreo scapare,vreun loc de sprijineala ca sa te ascunzi.Si daca crucea,copacul slobozeniei,lemnul vietii va straluci atunci asupra ta,nu dupa cum acum un glas de mantuire ci cu tunet de rasplatire si de izbavire,de la care altul de aceea ai sa te ajuti,daca Crucea te ingrozeste,cine vreodata te va mangaia daca semnul milostivirii te omoara,cine te va invia,daca sangele lui Hristos striga asupra ta,cine te va apara,daca in multele milostiviri ale lui Hristos nu se afla pentru tine nici cea mai putina indurare si mila,o,pacatosule!Care alta te va milui,la care alta si mai mare scarba,tanguire,intristare si durere a pacatosilor.Pentru aceasta se va arata in vazduh ca sa cunoasca cu incredintare,nu numai jidovii ci si crestinii cei pacatosi care l-au rastignit,aceea,adica cu necredinta lor strigand:”rastigneste-l,rastigneste-l pe dansul,”iara acestia iarasi cu viata si petrecerea lor cea rea vor cunoaste zic cum ca singur acesta este lemnul acela deasupra caruia l-au rastignit.Cum oare va amuti atunci Pilat,care dupa ce l-au batut cu biciul ce tepi si l-au dat la voia jidovilor celor omoratori de Dumnezeu ca sa-l rastigneasca.Ce va face Ana,ce va face Caiafa,ce vor face batranii,ce vor face carturarii si fariseii,in scurt si toata adunarea jidovilor.Care ce n-au facut,ce n-au mestesugit pana ce sa-l pironesca sus pe Cruce.Oare cu ce fel de tanguire si plans nemangaiat vor plange si se vor tangui prea ticalosii pacatosi,iti incredintez un plans ca acesta nemangaiat cu o noua minune a acestei Cruci care in zilele noastre s-a intamplat intr-un oras al Indiei.Intru acel oras al Indiei,unul din crestinii aceia care s-a gonit atunci dintru acel oras,s-a intamplat sa uite o cruce intru care avea pe Hristos rastignit,pe care gasindu-o alt Indian inchinator de idoli,o au aratat la multimea indienilor si fiindca multimea aceea se minuna si nu o cunostea ce lucru este,au raspuns indianul acela care a gasit-o si a zis cum ca acesta este Dumnezeul crestinilor.Si latindu-se vorba aceasta,a ajuns pana si la urechile imparatului care si chemand pe acela ce a gasit-o pe acea cruce,ii poruncea sa i-o arate si era insa ca la trei sute de barbate care sta imprejurul lui.Deci luandu-o din mainile lui  si socotindu-o pe dansa imprejur cu luare aminte,a intrebat pe Indian daca cu adevarat acela este Dumnezeul crestinilor,iar acela au raspuns asa:acesta este cu adevarat.Atunci a zis imparatul:acesta este dar Dumnezeul care ajuta crestinilor,un osandit si un spanzurat si au supus aceia cea mai multa parte a Indiei si mai vartos imparatia noastra si aceasta zicand,a scuipat-o si asa a dat-o in mainile indianului.Ci,o,minune!Indata ce indianul a luat-o in mainile lui,a inceput acea parte a capului lui Hristos,care era plecat in dreapta a se intoarce catre partile cele dea standa si a privi cu ochi vii si deschisi la imparatul si la ceilalti ce sta de fata,care cuprinzandu-se de o napraznica si groazanica frica,au cazut indata toti de obste cu fata la pamant,afara de indianul acela care tinea crucea in maini si in trei ceasuri zacea fara de glas,fara simtire si in scurt mai ca niste morti,pe care scotandu-i norodul cum ca au murit,au ridicat in toata cetatea o mare plangere si o tanguire nemangaiata.Iara dupa indelung ceas venindu-si iarasi intru sine,imparatul si ceilalti si sculandu-se ca dintr-un somn adanc,au strigat cu glas  mare:”cu adevarat mare este Dumnezeul crestinilor!”Iara ceilalti,temandu-se de frica tremurand sta uimiti,invatandu-se din acele care au patimit atata acestia pe cat si cei ce vor face pe urma dupa dansii sa nu necinsteasca mai mult crucea lui Hristos,nici sa huleasca fara de lege pe Dumnezeul crestinilor.Si zidind o mica biserica in locul acela si gatindu-o pe dansa si impodobindu-o dupa cum se cadea,au pus intru dansa crucea poruncind tuturor de obste sa o cinsteasca si sa i se inchine cu toata evlavia.Iar imparatul acela,impreuna cu fiul sau primind sfantul botez si cu cuviosie petrecand,s-au odihnit intru Domnul.Deci daca indienii,la inchipuirea aceia a crucii au patimit acest fel de infricosata rea norocire intru atata incat au ramas fara glas si umiliti si in scurt sa zic mai morti,ce vor patimi la infricosata acea zi a judecatii,judovii,neamurile si necredinciosii,cand vor vedea pe singur lemnul acesta al prea Sfintei Cruci.Mergand inainte in vazduh cu atata varsare de lumina prea stralucitoare,vom zice,acesta este lemnul acela care era jidovilor sminteala,iar elinilor nebunie.Acesta este lemnul cu care s-a zdrobit portile iadului,s-au desertat camarile cele dedesubt,s-au deschis portile ceresti,s-au surpat portile vrajmasului,s-au biruit dracii,s-au surpat boldul mortii,s-au surpat jos idolii cei fara de simtire,s-au surpat din lume paganatatea.Acesta este lemnul cel purtator de biruinta,cel care Atottiitorul Dumnezeul crestinilor,au supus intru taria stapanirii sale si au tras la inchinaciunea cinstitului sau nume,toata lumea,prin care pleaca de aceea la dansul tot genunchiul puterile cele ceresti si cele pamantesti si cele dedesubt.

ITICON-Invatatura

Dintru acestea s-au aratat cum ca crucea este pomul mantuirii,fiindca si pe dansul Hristos,care este mantuirea,au tins mainile sale spre noi pentru ca sa ne imbratiseza,pe dansul a plecat capul lui ca sa ne sarute si sa se plece totdeauna la rugaciunile nostre.De pe dansul a picat balsamul prea sfantului sange ca sa vindece ranele sufletelor noastre cele nevindecate.Sus pe dansul si-a deschis pieptul sau ca sa ne ascunda in inima sa si sa ne pazeasca nevatamati de mania cea viitoare.Ci aceasta acum,insa iara la ziua aceia a judecatii nici unele dintru acestea mai mult nu se va afla la cruce.Unde este atunci deschiderea mainilor lui Hristos,unde este plecarea capului sau,unde este coasta sac ea impunsa si deschisa,unde este sangele sau,unde este Hristos acesta.Auzi pe proorocul Osie care zice:”merge-vor ca sa caute pe Domnul si nu-l vor afla pe el ca s-au abatut de la ei.”O!Cuvant amar!O,vorba otravitoare!Noi insa ca sa ne aflam veseli la acea aratare slavita si purtatoare de biruinta si la venirea si la aratarea crucii si sa ne laudam intru mantuirea care prin dansa am castigat-o,ia sa ziceam acum fiecare cu Pavel:”iara mie sa nu-mi fie a ma lauda fara numai in Crucea lui Hristos.”Deci ia sa cinstim si sa avem la mare cucernicie pe aceasta Cruce pana cand insa rasuflam vazduhul acesta.Ia sa ne intoarcem catre crucea aceasta,catre Hristos care s-a rastignit pe dansa si sa zicem din toata inima noastra:Tu Doamne,care te-ai ostenit ca sa ma cauti si sa ma afli si te-ai rastignit pentru ca sa ma izbavesti din robia diavolului,rogu-ma si ma cuceresc tie pentru crucea aceasta pe care tras fiind ai suferit cu iubire de oameni pentru mantuirea mea,pe care ai stropit-o cu sudorile tale,cu lacrimile si cu sangele tau,deasupra careia ai rugat pe Tatal Tau pentru iertarea vrajmasilor tai,ai fagaduit talharului Raiul si ti-ai dat Duhul tau Tatalui Tau.Rogu-ma,zic,ca sa se faca la noi in ziua judecatii,Crucea aceasta,unealta a vietii si nu a mortii,a mantuirii si nu a pierzarii si cu un cuvant sa zic,cheie a Raiului in Cer ca sa imparatim impreuna cu tine in veci.

CAPITOLUL 4

Pogorarea cea din Ceruri a prea inaltului judecator daca se va privi bine se va face suirea omului celui nou in ceruri

Cate pana aici sau de mine s-au vorbit sau de tine,s-au citit pentru infricosata judecata aceea de apoi,pentru ziua Domnului cea mare si aratata pentru prea rau norocita si groznica acea primejdie care are sa urmaze la toata lumea dela Dumezeiascalui dreptate.De se vor pune in cumpana si se vor asemana toate acestea cu cele de-a randul si urmatoare,nu vor fi altceva fara decat ca o usoara si prea mica mai inainte cuvantare sau inainte invatatura.Fiindca si aceia care se arata mai infricosata decat toate intru povestirea noastra cea urmatoare catre ticalosii pacatosi,ca sa fie prea infricosate fata a nemitarnicului judecator.Si socoteste-o aceasta sa o intelegi din graiul cel proorocesc pe care am acum sa-l zic inainte intru povestire.Dupa ce dreptul judecator al tuturor Dumnezeu au pricinuit prea grele nevoi si infricosate pedepse samarinenilor si nu s-au indreptat de rautatile lor si infricoseaza cu aceste cuvinte urmatoare,zicand:”si dupa ce ti s-au facut tie acestea toate,gateste-te ca sa chemi pe Domnul Dumnezeul tau.”Ca cum ar fi zis,foametea,arderea de foc,razboiul,mania astihiilor mele cea salbatica asupra voastra si celelalte aemenea rane cu care acum te-am pedepsit sunt incepaturi ale muncilor tale si pedepsirii ale osandirii tale.Si de acum inainte se va hotara pedeapsa si primejdia ta,de acum va fi pedeapsa ta cea de istov,acum dar ai a face cu mine,Dumnezeul tau si nu cu zidirile si cu fapturile mele,gateste-te spre intampinarea Dumnezeului tau.Cate munci si pedepse ai rabdat pana acum asemanandu-se  cu muncile si pedepsele care au sa-ti vie asupra-ti la intampinarea Dumnezeului tau,au fost toate ca niste umbre si ca niste inchipuiri.Pana acum fiindca primeai rane de la fapturile lui Dumnezeu cele slabe si neputincioase iti era tie ranele acestea prea usoare,iara de acum inainte,acelea care ai sa le suferi la intampinarea Dumezeului tau cel infricosat si nemilostiv judecator,vor sa fie munci si pedepse netalcuite si neintelese,fiindca si vin asupra-ti din mana cea atotputernica.”Domnul Dumnezeu Savaot,este numele lui.”Care va sa zica ,Domnul tuturor puterilor.Gateste-te dar,prea ticaloase pacatosule spre intampinarea acestui prea infricosat Dumnezeu.Si socoteste ce fel de prea cumplite munci ai sa patimesti de aici inainte,nu cu mijlocire prin zidirile lui ci fara de nici o mijlocire de la insusi singur Dumnezeu.Deci dar si cu cata si cu ce fel de infricosata aratare si cu cata marire de slava va sa vie,groaza este a o auzi cineva,uimire este a o cugeta si a o gandi,furtuna este a o intelege.Cu adevarat este ca pentru ca sa cuprinda neasemanata frica si groaza pe ticalosii pacatosi,va sa mearga inainte,mai inainte aceia infricosata,dupa cum o prooroceste Proorocul si imparatul David,”rau de foc si carbuni aprinsi si prea arzatori,foc inaintea lui va merge si cu vapaie va arde imprejur pe vrajmasii lui”si iarasi:”foc inaintea lui va arde si imprejurul lui vifor foarte iute.”Iara Iasaia cel mai cuvantaret cu mai multa frumoasa graire si cu povestire mai pe larg scrie imprejur infricosate si marea gatire a venirii si aratarii Domnului:”iata Domnul,zice,ca focul va veni si ca viforul carele lui,ca sa dea rasplatire cu manie si surgunire de la dansul cu toata ocara,in vapaie de foc,ca cu focul Domnului se va judeca tot pamantul si cu sabia lui tot trupul.”Care este acum sa nu se infricoseza,auzind pe Domnul ca focul,carele lui ca vartejul vantului,vapai imprejurul lui,sabii si altele asemenea unelte pedepsitoare ale Dumnezeiestii acei dreptati dintru care fiecare poate sa priceapa si sa inteleaga cate au sa urmeze intru acea zi infricosata.Dupa ce intai sfintii ingeri vor merge inainte cu luminatul si stralucitul steag al Crucii si cu celelalte semne ale sfintelor patimi ale lui Hristos,are sa se pogoare din cer foc cu mare si iute pornire si sa arunce in toate partile pamantului infricosate fulgere si sageti.Care parti ale pamantului vor sa fie atunci cu totul pustii si nelocuite de oamani si cu o vapaie atata de iute si prea arzatoare si aprinzatotoare va sa lucreze,incat si pre insusi muntii sa-i topeasca ca o ceara.Si intru atata de multa departare se va intinde si se va lati vapaia,incat se va apropia si pana la acel infricosat Scaun al judecatorului,ca sa aprinda si sa arda de tot pe ticalosii pacatosi si pe pagani si pe necredinciosi,cu ai caruia infricosata hotarare se vor arunca intru vesnicul acela foc.Fiindca si pamantul cascand prea infricosat ii va sorbi cu totul intru sine cele mai de jos ale sale maruntae si intru prea intunecatele temnite cele dedesubt,intru care cu prea iute cadere au sa se prapastuiasca in jos.Iara raul cel de foc,dupa ce cu o lovire si cu un sunet infricosat prin mijlocul acei prapastii ai pamantului va curge si va trece in jos intru acea adancime a pamantului,atunci se vor face in vapaile lui multe iazare de foc,de pacura si de pucioasa,incat sa incapa toate trupurile cate vor sa se afunde intr-insele,pentru ca cu totul sa se arda si sa se munceasca in tot veacul neincetat.Iara slava aceea prea cu mare cuviinta si buna oranduiala a venirii judecatorului din Ceruri va sa fie intru acest chip:mai intai de toate vor sa mearga inainte ingerii,apoi arhanghelii cei mai intai statatori,iar dupa acestia,stapaniile,in urma incepatoriile si celelalte cete ale sfintilor ingeri dupa oranduiala.Iara mai inainte de toti acestia va sa mearga inainte Voievodul Mihail incins cu sabie de vapaie si stralucitoare ca un fulger ca un intai Spatar al Marelui Imparat.Di-napoia acestor ingeri vor urma Apostolii nemaiavand mai mult peste dansii semnele muceniciei,pe care o au rabdat pentru Hristos,ci cu fata strasnica si posomorata si cu cautatura infricosata si cu marire de stapanire ca niste alti judecatori,dupa cum zice si David:”si sabii de amandoua partile ascutite in mainile lor ca sa faca izbanda intru neamuri si mustrari intru noroade.”Iara mai pe urma dupa Apostoli,va veni Nascatoarea de Dumnezeu si dea pururea Fecioara Maria,cu un chip ca acesta incat sa nu se arate mai mult ca o maica a milei si a milostivirii nici ca o scapare a pacatosilor,nici ca o mijlocitoare a celor ce se pocaiesc,nici ca o nadejde a celor deznadajduiti,ci infricosata si nemilostiva,strasnica si prea manioasa.Dupa cum si haina aceea a ei cea rosie va insemna cum ca blandetea aceea a ei pe care o arata catre noi mai inainte ca  o porumbita fara rautate are sa se  schimbe in ziua aceea  asupra pacatosilor ca intru o insangerata salbaticiune,de o infricosata leoaica.Si proorocul Maleahi,vazand mai inainte si socotind mai ales ochiul judecatorului cel infocat si manios,asudand si adesea oftand si infiorandu-se de frica cea peste masura,a inchis ochii lui ca sa nu piara pana in sfrasit.Si aratand pricina a atatei frici,zice:”Cine va putea sa stea intru vederea lui,pentru ca el intra ca focul topitorului.”Ca cum ar zice,am vazut si foc era aceea pe care vapaia aceea si infricosata,marea cuviinta a Domnului o pricinuieste atata de mare va sa fie,incat si Proorocul Isaia se si sileste sa zica;”Intrati in pietre,adica pacatosilor si va ascundeti in pamant de la infricosata fata a Domnului si de la marirea tariei lui cand se va scula sa piarda si sa prapadeasca pamantul.”Cine nu se inspaimanteaza si nu se infioreaza si nu se cutremura cand ar auzi si pe insusi Iov,acestea zicand pentru acel nesuferit Divan:”ca o de m-ai fi pazit pe mine in iad si m-ai fi ascuns pe mine pana ce s-ar fi potolit mania Ta.”Ce inseamna cuvintele acestea,asculta cu luare aminte,obicei este acelora care se afla in mare nevoie si in aratata primejdie de viata lor sa alerge in loc de scapare si sa se ascunda acolo intru acela,acoperindu-se de ajutorul prietenilor pentru ca sa scape de o primejdie ca aceasta,dar care intarire si scapare poate sa nadajduiasca cineva ca va afla in iad,acela este locul cel prea infricosat al dumnezeiestii dreptati,acela este salasluirea tuturor oamenilor celor facatori de rele,acolo inlauntru se afla de cate poate omul sa se teama si sa se infricoseze.In locul acela,stapania a tuturor Dumnezeu,are aprinsa toata mania sa si are slobozita toata urgia sa,in locul acele nu se afla altcineva fara decat numai imprietenitii si vesnicii vrajmasi ai lui Dumnezeu,nemilostivii muncitorii ai sufletelor noastre,cruzii tirani ai trupurilor nostre,scarnavii,zic si grozavii diavoli.Deci intr-unul si acest fel de loc care scapare nadajduieste fericitul Iov,care pazire,care mangaiere de la vrajmasii lui cei de acolo,care aici pe pamant l-au intampinat pe dansul si cu atatea primejdii de averile sale l-au pradat din bunele norociri l-au prapastuit si cu iuti si chinuitoare rane cu totul fara de mila l-au ranit aceia au obiceiul sa piarda pe oameni iar nu sa-i mantuiasca,sa-i strice si nu sa-i ajute.sa-i rusineze si nu sa-i ocroteasca.Mai pe urma de toate sa-i omoare si nu sa-i insufleteze.Insa fericitul Iov,fiindca cunostea neasemanata frica si munca ceea ce prea covarseste,care iese de la acea fata asemenea fulgerului a maniosului judecator,i s-au parut mai usoara pedeapsa a locui intru prea infricosatul acela loc al iadului si a petrece impreuna cu acei rai draci si ai lui vrajmasi si sa se munceasca cu amar de acei nemilostivi muncitori ai sufletelor si ai trupurilor noastre,decat sa priveasca la acea fata manioasa a lui Dumnezeu si sa stea inainte de fata la acea priveliste a toata lumea.

ITICON-Invatatura

Cine din noi nu se va teme de aceasta care voi sa zic,ticaloase pacatosule!Poate dupa trei zile te vei rapi din viata aceasta de acum in cealalta si atunci neputand mai mult sa te pocaiesti nu astepti alta fara decat aceasta sa stai de fata la acel prea infricosat divan ca sa iei rasplatire lucrurilor tale,adica cu totul sa te afunzi in gheena focului celui vesnic ca sa te muncesti acolo fara de sfarsit,ci insa cu toate esti atat de aproape de moarte cu toate ca esti deasupra hotarului vietii acesteia vremelnice si acei vesnice,cu toate ca te afli intru aceasta furtuna inecatoare de Corabie si intru valuri,cu toate acestea razi,joci,canti,curvesti,te desfatezi,te rasfeti sit e imbeti,te veselesti si orice alta pofta a inimii tale o savarsesti si nici nu pui vreodata adanc in  mintea ta manierea cea suferita a judecatorului pe care niciodata nu te silesti al face bland si milostivitor spre gresalele tale,dar ce ti se intampla.Cel cu multe chipuri si mult mestesugitorul si vicleanul Satana,cu sfatuirile lui cele de suflet vatamatoare si cu viclesugurile sale cele pierzatoare,te inseala si te amageste si se sileste in tot chipul mestesugindu-se ca desavarsit sa dezradacineze din sufletul tau prea folositoare de suflet aducerea aminte de infricosata judecata cea mai de pe urma si de rasplatire.Pe acest viclesug al vrajmasului un cucernic barbat cu o minunata asemanare l-au talcuit,viermii,care lucreaza matase atata de tare se tem de tunet incat indata ce il vor auzi,lesina si mor si gogoasa aceea care le este odihna si salasluire li se face din pricina tunetului ,vesnic mormant.Insa aceia care ii hranesc si au purtare de grija de ei,stiu chip indemanatic ca sa-i faca sa ramana nevatamati de tunete si in fiecare zi le obisnuiesc inaintea lor a le face un mic oarecare sunet in auzul lor si asa pe urma si tunet din cer de se va intampla,aceia stau fara de frica,fara de vatamare si fara de primejdii.Aceasta iscusinta si mestesugire a izvorat-o si vrajmasul nostru diavol si o unelteste la noi,care fiindca pricepe bine ca nu este lucru mai puternic a pierde pacatul ca sunetul si daca lovitura care suna in mintea moastra a judecatii lui Dumnezeu care va sa fie,mestesugeste tot chipul,toate le pune in lucrare ca sa deprinda si sa obisnuiasca auzul oamenilor cu loviturile si tulburarile acestei lumi desarte sa cu niste tunete usoare si mici,zic,ca sunetele maririi desarte,cu sunetele de cinste,cu sunetele lacomiei si ale bogatiei.In ce chip ar fi putut sa stearga si aducerea aminte a lor cugetul acela al judecatii ceea ce va sa fie daca s-ar fi intamplat sa-l auda si din gura vreunui propovaduitor al Evangheliei rasunad glasul judecatii aceia sau sa nu-l primeasca indata in urechile lor sau desi vor primi sa nu se infricoseze sau sa se spaimanteze si sa se abata de la pacate.Si aceasta o face pentru ca sa-i faca pe dansii,a-si petrece viata lor fara de a se griji de a lor mantuire.Si cu adevarat,obicei au sunetele lovirii lumii acesteia la care diavolul ne obisnuieste a se pecetlui urechile noastre ca sa nu putem sa auzim sunetul judecatii cei Dumnezeiesti si glasul cel de tunet care in fiecare zi de Sfintele Evanghelii si de celelalte Dumnezeiesti Scripturi si de cartile Sfintilor nostril Parinti se striga.Dar ce sa facem noi,ia sa facem si cu totul lucru cel impotriva si nu numai cu luare aminte sa ascultam sunetele cele ca de tunet ale acelor Dumnezeiesti cuvinte ci si bine sa le inchipuim in tacuta noastra minte,punand adesea intru aducerea aminte a noastra cum ca si nevrand,vom da seama cu mare cercare nu numai pentru pacatele cele grele si mari ci si pentru cele prea mici.Dupa cum si Dumnezeiescul Gura de Aur zice:cum ca si dreptatea dreptului om de se va cerca cu cercarea cea prea cu deamanuntul a nemitarnicului aceluia judecator nici aceasta nu se va putea afla intemeiata si fara de primejdie,mai vartos,de ar lua aminte Dumnezeu si ar cere socoteala pentru ingrijirile si smulgerile inimii noastre pentru abaterea cugetului si revarsarile si raspandirile mintii noastre pe care le facem intru rugaciuni si pentru celelalte necuvioase aduceri aminte si invoiri si alcatuiri ale sufletului nostru cu pacatul si pentru nebagarea de seama pe care o aratam lor fagaduinta noastra,cu neputinta este a ne mantui.Acolo nu este nici loc,nici chip sau indemanare in care sa putem sa uneltim cunostinta noastra,stiinta sau mestesugirea noastra,ca la acel nemitarnic Divan nu vor putea sa ne ajute nici mestesugirile celor vorbitori,nici apucaturile filozofilor,nici insusi cuvintele ritorilor.

CAPITOLUL 5

Prea mult incuviintata venirea si luarea de seama a judecatorului,care se pogoara din cer si sade pe scaunul Sau

 

Mai pe urma de toate dupa ce va merge inainte groaznica acea furtuna de foc si de vapaie va fi ca cum s-ar deschide un acoperamant adica o perdea in Ceruri,va iesi judecatorul de acolo si se va pogora la privelistea cea a toata lumea.Iara pe toata slavita venire si prea incuviintata oranduiala si alai cu care va sa vina,pe scurt insa minunat o au talcuit Evanghelistii,scriitorii Duhului.Matei,in doua locuri ale Evangheliei zice:”vedea-vor pe Fiul Omului venind pe norii Cerului cu putere si cu slava multa,”si mai jos iarasi zice:”cand va veni Fiul Omului intru slava lui si toti sfintii sai ingeri cu dansul,atunci va sedea pe scaunul slavei Sale.”Iara Marcu il arata”venind cu putere si slava multa.”Luca iarasi de asemenea il arata:”venind in nori cu putere si cu slava multa.”Dar noi adunand intru adunare pe toate graiurile cate sunt risipite in multe feluri de locuri ale Evangheliilor,aflam cum ca va sa vina intai in nori iar al doilea impreuna cu ingerii,al treilea cu putere,al patrulea cu slava si aceasta multa.Pe toate acestea dupa putere le vom talcui pe fiecare parte cu toata intelegerea si cu deamanuntul.Si sa incepem de la graiul cel dintai,adica dela Nori”vedea-vor pe Fiul Omului venind pe nori.”Aici indata odrasleste o nedumerire,care din doua intr-un nor are sa vina Hristos sau intru multi si pricina nedumeririi se naste din cuvintele Dumnezeiescului Luca,care nu se potrivesc cu cuvintele Sfintitului Matei cum ca va sa vina in nor,iara ceilalti Evanghelisti,il scrie fiind in nori.Este socoteala de obste cum ca Domnul nostru Iisus Hristos va sa pogoare intr-un nor dar acesta sa fie inconjurat imprejur si de alti multi nori pentru slava si pentru mai mare aratare.Altul iarasi zice,cum ca norii aceia sa fie intunecosi si sa sageteze in toate partile cu prea iuti si usturatoare fulgere si focuri si infricosate sageti.Pentru aceasta si scrie”cum  ca nu vor fi nori care sa pice ploaie racoritoare si sa adape pamantul ci intunecati si plini de futruni,sufland foc si slobozind imprejur trasnete.”Mai adevarata se va face socoteala aceasta daca vom zice cum ca norii aceia din partea de sus sa fie straluciti si albastri iara din partea cea de jos despre pamant sa fie intunecati si varsatori de foc si infricosati.Deci il va inconjura pe stranicul acela judecator nori plini de furtuni incat in toate partile sa imparta tunete si fulgere,iara scaunul al acestui judecator prea infricosat va fi gatit prea slavit si cu mare cuviinta dupa asemanarea venirii acestuia a lui,dupa cum El insusi o au zis aceasta pentru sine,cum ca va sedea in Scaun prea cu mare cuviinta si vrednic maririi lui.Pentru ca asa putem talcui graiul acela al Evangheliei si va sedea pe Scaunul slavei lui.De asemenea si cuvantul lui David zice:”gatit-au la judecata Scaunul Sau.”Va sa fie inca scaunul acela slavit si minunat pentru ca va fi alcatuit din nori dar insa cu atata de subtire mestesugire si de spaima mare cuviinta incat sa covarseasca si pe insusi iscusinta a ingerilor cea nemarginita si incat sa fie potrivit si vrednic pentru insusi imparatul acesta al imparatilor,pentru Domnul al celor ce domnesc si pentru boierul tuturor celor alesi care intru acea zi va sa seada judecator prea inalt al tuturor neamurilor si sa arate marire slavei lui si a vredniciei si a frumusetei lui sa-i ia in ras oarecum pe aceia care odata nebuneste il lua in ras si-l batjocorea pe el.Ia sa inceteze acum toate divanurile,dicasteriile cele vechi si infricosate ale celor prea alesi osanditori ale judecatorilor,ale domniilor,ale voievozilor si ale ipatilor si ale intailor sfetnici.Sa se ascunda acele scaune scumpe si vrednice de vazut ale imparatilor,ale patriarhilor si ale singurii stapanitorilor.Dupa cum si insusi si acel mult laudat si stralucit scaun a lui Solomon sa se ascunda cu toate ca cu multa si neasemanata iscusinta si mestesug s-au facut din fildes si din aur,pentru care si Dumnezeiasca Scriptura marturiseste cum ca “nu s-au facut asa nici la o imparatie.”Sa venim acum si cele urmatoare cuvinte.”Cand va veni Fiul omenesc intru slava sa si toti sfintii ingeri cu dandul.”Ceilalti Evanghelisti cand zic”cu putere si slava multa”pe acesti ingeri ii inteleg,adica cum ca va sa vina cu multime de ingeri nenumarata.Acestia sunt legheoanele acelea de ingeri pe care Hristos ii avea intru stapanirea Sa,in ceasul acela intru care l-au prins ostasii Domnului,Pilat si-l tinea legat si zicea lui Petru:”sau ti se pare ca nu pot acum sa rog pe Tatal meu ca sa-mi puna mie inainte mai multi decat doisprezece legheoane de ingeri,nenunaratele multimi,adica de aceia care vor merge inainte cu o prea minunata buna oranduiala si cu o stralucire cu mare cuviinta,atata incat intru acea zi a judecatii nu va ramanea nici un inger in Cer care sa nu mearga impreuna cu Stapanul si Judecatorul tuturor.Toti,toti impreuna cu dansul se vor pogora din Ceruri si vor merge impreuna cu dansul ca cu un Dumnezeu si Domn al lor,cinstindu-l pe dansul ca niste supusi si slujitori ai lui,atata incat dupa cum zice Dumnezeiescul Gura de Aur,va ramanea atunci cerul desert ca nu va ramanea atunci intru dansul nici un inger,nici sfant,dar nici insusi Hristos trupeste.Deci va fi in Cer numai acest Dumnezeu care umple Cerul si pamantul si toate.Sa socoteasca dar fiecare cat de prea minunata privire va sa fie in ziua aceia,sa vada cineva intunerice nenumarate de cete ingeresti latite in toate partile sus si jos si intru nemasurata departare a vazduhului care uneori sa slaveasca cu laude negraite pe judecatorul,iar alte ori sa laude ispravile cele iubite si placute lui Dumnezeu,ale Sfintilor si alteori sa ia in ras si sa batjocoreasca reaua vietuire a pacatosilor,atunci se vor plini si cuvantul Domnului care l-au zis Caiafei stand de fata la divanul lui,veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta puterii lui Dumnezeu.Va sa fie o priveliste prea cu mare cuviinta sa vada cineva sus in vazduh pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu sezand in Scaun prea stralucit cu trup slavit inconjurandu-se de cetele nenumarate si nenumatarilor ingeri care sa umple toata fata aceasta a pamantului si tot vazduhul acesta pana si la insusi Cerul si de-a dreapta lui sa stea nenumarate multimi de sfinti si drepti stralucind ca soarele,iara jos de catre pamant sa vada sezand de-a stanga judecatorului,o multime nenumarata de osanditi,care sa zaca jos cu fata la pamant,tanguindu-se,plangand si vaitandu-se cu jale,cu amare suspinuri si cu nemangaiate lacrimi si cu jalnice gemete care vor umplea intru multa lungime si inalt mai toata fata lumii cei locuite.Atunci va sa vada cineva cu cata salbaticie se pornesc dracii asupra pacatosilor cu care pornire si manie si cu cata nemasurata si turbata salbaticie si nebunie.Acolo atunci vor sa stea de fata inainte,toate zidirile cele cuvantatoare,intru atata incat sa nu ramana undeva niciuna,nici in Cer,nici pe pamant,nici in cele dedesubt,pentru ca se vor strange de fata intru acea vale a lui Iosafat,atatia oameni si ingeri si diavoli.Ridica acum ochii tai aici la inaltimea Cerului ca sa vezi acea prea aleasa si netalcuita cinste si inchinaciune care atunci are sa se dea cu evlavie lui Hristos care niciodata n-au fost,nici dupa aceasta nu va mai fi niciodata.Fiindca indata ce Hristos se va pogora din Cer prin vazduh si se va arata de fata inaintea a toata adunarea aceea a toata lumea si va sedea imparateste in Scaun prea cu mare cuviinta si prea slavit,Judecatorul al celor vii si a celor morti si toti cati atunci de fata se vor afla,ingeri,oameni si diavoli,plecand grumazul si ingenunchind si plecandu-se la pamant cu smerenia sufletelor cu chip de rob ii vor sluji si i se vor inchina acestui Hristos care unui din fire Fiu al lui Dumnezeu si ca unui Imparat al imparatilor si Domn al celor ce domnesc,ca unui prea inalt Stapan si Facator al cerului si al pamantului.Atunci se va implini si graiul fericitului Pavel care zice pentru Hristos:”tot genunchiul se va place al celor ceresti si al celor pamantesti si a celor dedesubt si a toata limba va marturisi cum ca Domnul Iisus Hristos este intru slava lui Dumnezeu si a Tatalui.”Pentru aceasta de obste si de catre toata lumea inchinaciune si David prooroceste zicand:”toate neamurile cate ai facut vor veni si se vor inchina inaintea Ta Doamne si vor slavi numele Tau”si iarasi Dumnezeiescul Apostol Pavel:”toti vom sta de fata inaintea Divanului lui Hristos caci scris este,viu sunt Eu,zice Domnul,caci mie se va pleca tot genunchiul si toata limba se va marturisi lui Dumnezeu.”Unde esti tu acum,o,blestemate Pilate,iveste-te din tina cea prea scarnava a necredinciosilor celor osanditi,ridica capul tau aici,deschide ochii tai si cauta insusi graiurile tale le voi unelti si eu in ceasul acesta pe care odata si tu singur in ziua venirii cei mari intru slavitul acela Divan al Ierusalimului,inaintea nenumaratei multimi ai jidovilor cand Hristos sta inaintea ta ca un vinovat cu mainile legate,incununat cu spini ranit de lovituri la tot trupul,sangerat in toata fata scuipat,atunci zic,cand strigai inaintea a tot norodul lui:”iata Omul!”Aceasta iti zic tie si eu acum,cauta cu ochii tai “iata Omul”caruia i s-au dat toata stapanirea in Cer si pe pamant.”Iata Omul”care dela DumnezeuTatallui s-au asezat Judecator al celor vii si al celor morti.Ridicati si capatele voastre,o,nelegiuitilor jidovi!Ca sa auziti”iata Omul” pe care cu nebuneasca si salbatica manie il cereti sa se  rastigneasca strigand cu glasuri fara randuiala si turbate:”sa se rastigneasca”.”iata Omul”pe care o prea necredinciosilor l-ati lepadat,l-ati aratat mai de jos decat vataful de talhari,Baraba,strigand catre Pilat:”nu pe acesta ci pe Baraba”adica nu voim pe Hristos sa ne slobozesti ci pe Baraba.Cunoasteti dar acum bine si intelegeti o,necredinciosilor,cum aveti impreuna cu voi pe ucigatorul,pe talharul acela Baraba si impreuna cu dansul va osanditi in gheena,iar pe Hristos il aveti judecator al vostru si Imparat al tuturor.Voi strigati:”nu avem alt imparat,fara numai pe Kesarul.”Alergati dar acum la acest Kesar al vostru sa va ajute.Nu veti avea mai mult pe Hristos Imparat al vostru pentru ca sa va ajute,ci Judecator neindurat pentru ca sa va osandeasca.Iata cum sade in scaun prea plin de marire acela care a locuit noua luni inchis in pantecele Fecioarei,iata cum sade acum pe Scaun inalt,acela care intr-o vreme zacea ca un prunc in ieslea dobitoacelor celor necuvantatoare.Iata cum sade in Muntele slavei,acela care cu multe sudori a cazut cu fata la pamant deasupra mmuntelui mahniciunii si al intristarii,adica al Maslinilor.Iata cum sade in Divanul dreptatii,acela care da atatea ori a statut legat inaintea Divanului judecatorilor nedreptatii.dar pentru ce ranesc pe de trei ori ticalosii jidovi cu aceste cuvinte ale mele mustratoare pe care indestul ii va insulita si iute ii va impunge Dumnezeiasca dreptate intru acea zi a rasplatirii si a izbandirii.Acum iarasi intorc cuvantul meu catre pravoslavnicii crestini si mai vartos catre tine cititorule al cartii acesteia si te rog din toata inima mea sa-mi faci acest dar ca la aceasta pe care eu aici cu putina invatatura le scriu pentru pricina aceasta de fata sa fii mai mult judecator,decat cititor.

ITICON-Invatatura

 

Ai citit cum ca la acea prea de mare cuviinta aratare si venire a Stapanului nostru ,toti ingerii,toti oamenii,toti diavolii,cuprinzandu-se imprejur si imbulzindu-se despre toate partile de o groaza prea covarsitoare pentru slava si marirea acestui Judecator,vor cadea cu fata la pamant pentru ca sa  i se inchine.Acum cei ca sa invat de la tine,o,cititorule,care socoteala ai pentru aceasta sau cum le judeci se poate sa nu fie dupa cum eu scriu pentru marea osandire a pacatosilor,aceasta nu numai o zice cineva ci de si numai de o va cugeta este cu adevarat prea pagan.Mai vartos noi pravoslavnicii crestini care cu neindoire credem cum ca Hristos care dupa aceasta are sa vina cu infricosata aratare ca sa judece toata lumea,tot acesta insusi este si acum de fata ca un Judecator sezand in biserica deasupra jertfelnicului sfintei mese.Si cu toate acestea noi stam inaintea acelui jertfelnic cu atata nebagare de seama,nerusinare si neranduiala,unde s-ar fi rusinat cu adevarat cineva catusi de putin fiind drept socotitor sa stea inainte cu o necucernicie si ne evlavie ca aceasta,vreunui ipokimen care are dregatorie si este cinstit cu boierie.Toata biserica este plina de sfintii ingeri si de puteri infricosate fara de trupuri si nici vazduhul acesta de care este plina biserica aceasta nu are inlauntru lui atatea mici parti pe cati ingeri ii are atunci inlauntru biserica.Se roseste jertfelnicul cu prea nestricatul sange al Domnului nostru.Se aduce jertfa imblanzitoare catre Tatal cel de inceput spre curatirea pacatelor a toata lumea.Se sarguieste preotul la slujirea negraitei taine a multumirii si nimic alta nu se savarseste acolo in altar care sa nu fie Dumnezeiasca,Sfanta si Cereasca.Dar insa cand acestea toate se lucreza poate sta vreun om fara de socoteala si fara de pricepere intinzandu-si picioarele lui ,casca cu gura,barfeste cu limba sa,se reazima in strana,rade,glumeste,defaima si cu necurate cugete ale inimii sale si cu pofte necuvioase se rataceste incoace si incolo,socotind ca cum s-ar afla in vreo priveliste oarecare de ras,in care si se lucreaza aratari si jocuri,mai vartos de s-ar arata si despre o parte vreun frumos obraz de muiere sau hainele ei ar suna,sau cu picioarele ei ar bate pordoseala bisericii,un om ca acesta fara de pricepere si fara de socoteala isi intoarce fata sa spre dansa si spatele lui il intoarce catre jertfelnic si cu desfranare ia aminte la frumusetea ei cea desarta spre munca sufletului sau.Deci pentru aceasta ce va raspunde cand va sta de fata inaintea acelui nemitarnic Judecator,cum nu le credea pe acestea,iata dar au fost necredinciosi,cum le credea iata dar au fost rau credincios si defaimator Dumnezeiestilor cuvinte si pentru una si pentru alta cu dreptul este sa se osandeasca.

CAPITOLUL 6

Mai inainte de infricosata hotarare a Judecatorului,vor veni de fata la mijloc multi parasi ai acelora care au sa se osandeasca

 

Pana aici am adus pe cei vinovati inaintea marelui aceluia si a toata lumea Divan,la prea slavita adunare,la prea infricosatul Divan,la privelistea cea prea de multi oameni,pentru ca sa se ia in ras,sa se batjocoreasca si sa se mustre cu dreptul inaintea tuturor de toti oamenii,de toti diavolii,de toti ingerii si de insusi Dumnezeu,ca unii ce sunt vinovati intru multe si mari greseli.Dupa ce Cerul,pamantul,stelele,soarele,stihiile si toate zidirile cele fara de simtire si fara de suflere si surde vor mustra pe cei pagani cu de obste tocmeala si impreuna hotarare si vor striga tot aceia care odata si jidovii au strigat la sfatul cel asupra lui Hristos:”vinovat este de moarte”atunci se vor scula asupra pacatosilor si mincinosilor de Hristos,crestini,elini,agarieni si de obste toti cei necredinciosi a carora singura fapta buna cea din fire au fost mai mare decat viata crestinilor acelora,cu nume mincinos,cu toate ca acesti crestini pe langa lumina firii,avea si lumina darului intovarasita si ajutatoare.Deci intr-acest chip va mustra cel necredincios pe crestinul cel mincinos de Hristos:crestin esti tu?Si dar unde iti este credinta ta si tocmeala si invoiala lucrurilor tale si faptelor celor bune care te-ai fagaduit la botezul tau sa le faci.Tu crestine care nici biserici,nici jertfelnice,nici sfinte,nici preoti,nici calugari,nici calugarite n-ai cinstit vreodata,nici cucernicie nu ai aratat catre dansii,tu crestin esti,care pe Dumnezeiestile biserici le socoteai ca pe niste de obste si din ce te voi numi crestin,care te-ai aratat mai rau si decat un pagan,tu,te juri stramb pe Evanghelie,pe Cruce,pe icoane si pe insusi Dumnezeu.Cand aveai vreo stransoare sau vreo prea mica rea intamplare,umplei gura ta de multe tiule si cu limba prea nerusinata ocarai pe Dumnezeu si Ziditorul tau.Impotriva unora ca acestia mincinosi de Hristos crestini si hulitori se vor scula si agarenii fiindca ei cu toate ca sunt necredinciosi,cu toate acestea,dupa cum se povesteste,cand i se va intampla vreo rea norocire macar mica macar mare,nu scot alta din gura lor decat aceasta:slava Tie,Dumnezeule si aceasta cu atata dulceata intrucat se arata aratat,cum ca nici se supara,nici se tulbura,nici catusi de cat nu ofteaza ci rabda cu tarie de suflet.Si iarasi impotriva acestor mincinosi de Hristos crestini care defaima si necinstesc pe cei bisericesti,adica pe arhierei,pe preoti,pe diaconi si pe calugari purtand fara de rusine numele lor cu fel de fel de defaimari si silindu-se sa stinga vestea si lauda cea pentru dansii si bunul ipalipsic la care ii avea oamenii impotriva acestora,zic,se va scula si marele acela Alexandru care macar de si  era inchinator la idoli,insa vazand de departe pe Iadot,arhiereul legii cei vechi al jidovilor,s-au pogorat si cazand in genunchi i s-au inchinat cu evlavie si au cersit ca sa-i puna dreapta lui pe capul sau pentru ca sa-l blagosloveasca.Se vor scula si persii acei de demult care avea la mare cinste si evlavie pe magi lor,se vor scula si cheltii cei vechi care avea la mare cinste pe drazii lor,inca impotriva acelor crestini care cu nesaturata pofta se nevoiesc sa adune comori si se lacomesc sa traiasca desfatandu-se cu haine luminate si de mult pret si cu mancaruri de multe chipuri si de multe feluri mai mult de cum traia bogatul acela nemilostiv pentru care pomeneste Sfanta Evanghelie,se vor scula toti filozovii cei vechi ai elinilor care si-au aruncat bogatiile sale si au trait cu lipsa si cu saracie si mai ales filozoful Kratis,care fiindca se impiedica la invatatura filozofiei din banii sai i-a aruncat in adancimea marii cu o acest fel de vorba laconiceasca,adica prea scurta,zicand:”Kratis,arunca banii lui Krati,pentru ca sa nu stapaneasca pe Kratis acesti bani ai lui Kratis.”Ca alegea mai bine sa-i afunde el pe banii sai in mare decat aceia sa-l afunde pe el in vreo rautate.Dupa cum de multe ori se intampla aceasta celor bogati si celor lacomi.Se vor scula pe langa acestia barbatii ninivitieni,ramlenii,schitii,arapii si toate neamurile cele barbare impotriva acestor crestini,cu numele mincinos.Dar iata ca se gatesc dupa aceste neamuri pagane si barbare a se scula impotriva unora ca acestor pravoslavnici mincinosi,pravoslavnici cei alesi si drepti,de la care orisice fel de pare defaimatoare,cate mustrari,cate batjocuri vor patimi.De o parte se vor arata vaduvele,copii cei fara de parinti,cei batuti,cei ucisi si cu toate felurile de chipuri napastuiti si nedreptatiti care vor cere toti rasplatire.De alta parte iarasi vor sta de fata stapanitorii cei amari,cei nedrepti,judecatorii cei nedreptitori,imprumutatorii ce iau dobanda,cumplitii luatori de socoteala,tiranii,ucigatorii de oameni,talharii,jefuitorii cei de mare(piratii)si alti asemenea care toti vor ramane fara de raspuns.Atunci se vor descoperi gresalele tuturor care au fost de atatea veacuri acoperite.Atunci se va rasuna Divanul de toate partile ca de niste glasuri de tunete,de amarele suspinuri ale vaduvelor,de plangerile celor amarati si necajiti,de lacrimile saracilor,de tanguirile sirimanilor,de ranele celor ucisi si de sangele mucenicilor.Atunci vor iesi la lumina amagirile si viclesugurile si impleticirile ritorilor celor vicleni,asprimile si nemilostivirile acelora care nu socotea pentru pacat sa arunce om in temnita pentru cinci bani.Atunci se va arata silniciile si tiraniile domnilor celor uratori de oameni.Atunci cei puternici vor afla pe Dumnezeu impotrivnic lor,pe care aici pe pamant il socotea pentru ajutor lor,dupa cum si cei slabi si neputinciosi dimpotriva il vor afla aparator pe care aici il socotea ca il are impotrivitor pentru primejdiile si scarbele care le vedea cum ca le venea asupra.Apoi dupa toate acestea dupa cum zice Sfintitul Augustin,va sa vie in mijloc si parasul tuturor cel prea amar,uratorul de bine si vrajmasul tuturor,diavolul,care pentru multa si cu covarsire uraciune pe care o are catre oamnei se numeste parator de frati si mult mai aspru si mai amar va para acesta pe crestinii cei mincinosi decat minunatul acele Dimosten,ritorul elinilor,care au defaimat pe Filip si pe Eshin si va citi  marturisirea cea crestineasca pe care o facem la botez si lepadarea si calcarea fagaduintelor noastre,cate pacate am facut si cate bunatati nu am facut si la cate rele am indemnat pe altii sa le faca si de la cate bunatati am impiedicat pe altii ca sa nu le savarseasca si impreuna cu pacatele acestea va adauga a arata si toate imtamplarile lor.Si ca sa va adeveriti mai bine de cuvintele acelui blestemat care vor fi mai dafaimatoare si mai amara decat tot Satirul si Iambul,ascultati pe cuvintele cele tesute cu ziceri ale mai inainte pomenitului Augustin:”prea drepte,Judecatorule(zice diavolul)judeca drept,caci dupa cum zice proorocul tau,drepatate si judecata este gatirea Scaunului Tau,judeca  si hotaraste ca acela care n-au iubit sa fie al tau,al meu este si fiindca este al meu,cu mine se cuvine sa se osandeasca,pentru ca dupa ce s-au lepadat de mine la botez si a zis:m-am lepadat de Satana,iarasi ca cum s-au cait si au alergat la mine si s-au supus sub acoperamantul si folosirea mea.”Stii Judecatorule prea drepte ce au lucrat intr-insul nerusinarea si desfranarea,ce lacomie,ce urgie,ce manie si toate celelalte cate sunt cunostinte ale mele de care el mai inainte s-au lepadat de ele si mai pe urma iarasi le-au luat asupra si le avea ca niste lucruri oarecare scumpe si de mult pret si afara de acestea n-au facut nimic.Eu marturisesc cum ca s-au lepadat de mine si au alergatla TineFacatorulsi Dumnezeul lui,dar iarasi s-au rait si s-au intors inapoi la mine Stapanul lui cel dintai si de buna voie s-au supus mie si ca unui Dumnezeu a lui mi-au slujit.Au venit iarasi in staulul meu pentru ca au iubit mai mult lucrurile acelea pe care eu le am decat pe ale tale,judeca drept,prea drepte Judecatorule,caci acela pe care tu l-ai slobozit cu insusi sangele tau,acela pe urma de buna voie s-au facut mie rob si pentru aceasta dar nu poti a trece cu vederea cumpana drepatii tale cei prea mari si sa hotarasti cea impotriva.Nu este cu putinta,zic,dupa dreptatea nu-mi da mie pe acesti calcatori de lege ai tai iara slugi ale mele pentru ca intru toate cu bucurie au savarsit voile mele.Marturisesc ca ai tai au fost,fiindca i-ai inchipuit pentru ce n-au fost,intru a fi dupa chipul tau si dupa asemanarea ta,aducandu-i dintru nefiinta in fiinta si iarasi fiindca s-au facut robi mie prin pacatul stramosului lor,ti-ai varsat sangele tau sus pe cruce si i-ai rascumparat iarasi,ci ei de supunerea cu care iti erau datori tie s-au lepadat si mie intru toate cu bucurie s-au supus.Au lepadat de asupra lor jugul tau cel usor si au plecat grumazul lor in robia mea. Poruncile Tale le-au calcat cu mare nerusinare si nedumnezeire iara pe ale mele indemnuri si inselaciuni cu toata pofta lor si sarguinta le pazea.Apoi vezi prea drepte Judecatorule ca mai multa stapanire si dreptate am eu asupra lor decat tu.Eu nimic nu le-am fagaduit,nimic nu le-am daruit lor,iara tu si trupul tau l-ai dat la moarte pentru dragostea lor si sangele tau l-ai varsat si i-ai rascumparat pe dansii de pacatul stramosului lor si vesnica imparatie le-ai fagaduit pentru odihna lor si cu toate acestea ei nici cea mai mica primejdie n-au voit sa o sufere pentru toate acestea.De cate ori ai venit la usile lor sarac,flamand,cu totul ranit,putina paine cerandu-le si aceia mai mult se grijea a hrani caini si a satura caii decat sa-ti dea tie putina,oarece parte din averile lor,mai mult se grijea cum sa-si imbrace peretii,cum sa astearna pardoseala caselor lor cu covoare de matase si tesute cu aur decat sa acopere golatatea ta cu o proasta haina.Si lucrul cel mai de prisos de multe ori te si ocara si te gonea cu mare manie.Deci prea cu dreptul este macar acum sa le faci lor izbanda cea cuviincioasa,pentru atata calcare de lege,impotrivire,defaimare si necinste care au aratat-o catre prea slavita si prea inalta marirea Ta,cu atata nemultumire.Una ca aceasta va sa fie cu adevarat amara aceia para a prea stralucitilor diavoli.Toate acestea care acum aici de catre mine sa zic,au sa se vorbeasca negresit intru o vreme la prea infricosatul acela si toata lumea Divan,cu neasemanata insa si foarte multa de osebitoare mestesugire si putere.

ITICON-Invatatura

 

Trebuinta este dara sa ne pocaim acum pentru ca sa nu ne ocaram de ninivitieni,cum ca nu ne-am pocait acum cand am avut putere si stapanire.Trebuinta este,zic,sa ne pocaim acum ca nu cumva si pe urma in lupta mortii sa ne caim cum ca nu ne-am pocait.Care s-au intamplat odata unui iubitor de argint,dupa cum povestesc oarecare,ca acesta da bani cu dobanda deosebita si un parinte al lui duhovnic,de multe ori il sfatuia sa inceteze de pacatul acesta si sa-si indrepteze viata lui prin pocainta.Ci acela ca un neintelegator totdeauna cu ingretosarea inimii lui primea sfatul duhovnicului,punand pricinuiri intru pacate si ii zice:am vreme duhovnice pentru aceasta pocainta,nu te teme ca inca nu mi-au rasarit mie ziua cea mai de pe urma a vietii mele,cand soarele apune nu ne infricoseaza cum ca iarasi nu va mai rasari si apoi de ce ma silesti atata spre pocainta si asa dar cu acestea feluri de cuvinte din zi in zi,prelungind acela vremea pocaintei au cazut intru o nenadajduita boala,nu usoara si putina ci de moarte si de pierdere.Aceasta auzind duhovnicul sau parinte,alearga iarasi,il sfatuieste cu mai multa ravna si osardie pentru ca sa se pocaiasca,ii zice lui:pocaieste-te fiule,pocaieste-te.Caci cand este cineva bolnav nu trebuie sa indrazneasca a nadajdui cum ca cu adevarat iarasi va veni intru sanatatea cea mai dintai.Ci acela iubitor de argint si cu adevarat n-au luat aminte la sfatuirile duhovnicului sau,dupa cum magarul la cantarile alautei.Si pentru aceasta iarasi uneltea cuvintele lui cele obisnuite dintai,invartind in limba lui pricinile cele dintai,nu te teme duhovnicul meu,ca inca nu s-au sfarsit ceasurile vietii mele.Eu cand voi vedea vremea cea indemanatica ma voi pocai.Aceste cuvinte zicandu-le acela fara de socoteala l-au ajuns si ceasul mortii si indata au inceput a striga dintru adancul inimii lui cu glasuri de plangere dar insa fara de folos si fara de nadejde,o pocainta,o,pocainta unde esti,a ma pocai mai mult nu pot,caci dreptul judecator asa au hotarat,fiindca n-am vrut sa ma pocaiesc cand am avut vreme sa ma pocaiesc si acum nu-mi este cu putinta a ma pocai.Deci asa ticalosul si prea rau norocitul acela fara pocainta s-au pierdut in veci.Veniti acum voi care cu ingreunarea inimii voastre ascultati pe aceia care va sfatuiesc pe voi si va indeamna spre pocainta si indreptarea vietii voastre,a carora vointa spre aceasta pocainta este vestejita.Slaba si neputincioasa si amortita si credeti mie,ca va veni vremea odata si voua ca si voi sa va aduceti aminte spre pocainta si osandindu-va pe voi insiva in vremea aceia veti striga prea cu amar ca acel  iubitor de argint,o,pocainta,pocainta si unde esti.

CAPITOLUL 7

Hotararea cea prea fericita si prea vesela se hotaraste la cei drepti

 

Mai inainte pana ce am aduce si am pune in mijloc fericita si bine nororcita hotararea aceea prin care dreptii au sa dobandeasca plata cea vesnica biruintei lor si s-ar fi incununat cu cununa cea nevestejita a slavei cei dea pururea vecuitoare,putea cineva sa nu se dumireasca pentru ce fericita hotarare a dreptilor va sa se glasuiasca mai intai decat cea a pacatosilor si pentru ce mai inainte intra fericitii intru imparatia Cerurilor si apoi pe urma ticalosii pacatosi se arunca in tartarurile iadului,ci ia sa asculte acela care va intreba aceasta,cum aceasta va fi pentru ca sa se arate vederat Dumnezeiasca dreptate.Pentru ca pacatosii in multe chipuri au sa se mahneasca si sa se scarbeasca,nu numai pentru a lor primejdie si prea norocire si ticalosie pe care o vor patimi-o ci si pentru slava si buna norocire si fericire a dreptilor pe care si ei putand n-au castigat-o.Si iarasi nu numai ca vor simti durere nemangaiata pentru acele cununi pe care nu le-au castigat si s-au lipsit de acele cununi si de acest fel de mare slava ci se vor amara inca cu inima si pentru ca sa se defaime si sa se rada de catre aceia de care ei mai inainte isi batea joc si is radea si au sa se batjocoreasca si sa se rada de aceia pe care ei intr-o vreme ai avea de batjocura si de ras.Ci Dumnezeiasca purtare de grija asa va ocarmui lucrul ca dreptii pentru mai multa a lor bucurie sa vada osanda pacatosilor,dupa cum si pacatosii pentru mai multa lor mahnire si scarba sa vada fericirea dreptilor,fiindca si insusi Domnul asa au fagaduit si au hotarat tuturor prietenilor sai cum ca au sa vada cu ochii lor izbandirea si osanda acelora.”Cu ochii tai vei privi si rasplatirea  pacatosilor vei vedea.”Si dupa cum primejdia pacatosilor alaturandu-se cu fericirea dreptilor,adauge si le creste durerea si munca acelor pacatosi asa si buna norocire a cuviosilor alaturandu-se langa munca pacatosilor,le va adauga si le va creste veselia si desfatarea acestor cuviosi si cat pentru aceasta ajunge.Ia sa venim dara acum ca sa graim si pentru prea fericita hotarare pe care are s-o glasuiasca dreptul Judecator tuturor sfintilor Lui.Dupa ce curat se vor pune inainte de fata pacatele fiecaruia si se vor mustra si cu urmare va birui luminat adevarul,atunci nemitarnicul a toate Judecator cautand cu ochii lini si prea blanzi mai inalti catre Maica Sa,Stapana si Imparateasa tuturor crestinilor celor alesi,apoi si catre ceilalti drepti cu prea multa dulceata va vorbi cu un glas ce acesta ca nu numai sa se auda la aceia care se afla imprejurul Scaunului Lui ci si la cele de sub pamant si intru insusi Cerurile,pentru ca nu este cu greu lui a face ca atata sunetul glasului lui sa ajunga intru cata departare va voi dupa cum si trambitele ingerilor pentru care mai inainte am zis,au fost o putere ca aceasta a glasului pe care si Proorocul si imparatul David au aratat-o,zicand:iata va da glasului sau glas de putere.Ci mai inainte pana ce voi aduce in mijloc acele intru tot prea bune norocite cuvinte ale Judecatorului de trebuinta este ca sa cercam pentru ca sa stim cu care limba Domnul are sa graiasca pe cat si catre cei pacatosi.Cu elineasca,sau cu latineasca,cu evreiasca,sau cu arabeasca,sau cu alta oarecare limba si vorbire afara de aceasta,oarecare cuvantatori de Dumnezeu socotesc cum ca are sa vorbasca cu limba sirieneasca pe care o zic cum ca o au uneltit si cand petrecea cu trupul in Ierusalim.Iara altii iarasi adeveresc cum ca cu vorbirea cea elineasca are sa vorbeasca Domnul.Si acestea se aseamana din Apocalipsul lui Ioan cuvantatorul de Dumnezeu care zice:”Eu sunt Alfa si Omega.”Care slove sunt ale limbii cei elinesti.Deci cu acest fel de limba dara are sa vorbeasca Domnul catre cei drepti,zicand:”O alesii si dreptii mei!”Eu pornit fiind de nemarginita Mea bunatate nu numai acum ci si mai inainte de toti anii v-am cunoscut si cu prea mult induratori ochi va priveam si cu covarsitoarea Mea dragoste v-am iubit si v-am deosebit pe voi de pacatosii cei lepadati si vrednici de pedeapsa si v-am numarat pe voi impreuna cu prietenii si impreuna mostenitori si fratii mei.Pentru voi si pentru a voastra mantuire m-am pogorat din Ceruri si m-am facut om pe pamant,pentru voi m-am izgonit din lume ca sa imparatiti impreuna cu mine in Ceruri.N-au ajuns dragostei Mele cei prea covarsitoare si milei Mele cei multe a va da trupul Meu intru mancare,sangele Meu intru bautura si sufletul Meu rascumparare slobozeniei vostre,ci am primit ca acum iarasi sa ma pogor pe pamant ca sa va daruiesc si cereasca Mea imparatie pentru desavarsita rasplatire a dragostei voastre cei catre Mine.”Veniti dara,veniti blagoslovitii Parintelui Meu de mosteniti Imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii.”O,minune,nemuritorule,Doamne Imparate!Cata de mare si neasemanata bucurie va sa bage in inimile tuturor dreptilor acel mult dorit si prea bine norocit glas al Tau care cu dreptul este a se cumpani si a se asemana cu toate bunele norociri si cu comorile ale acestei vieti.Fiindca este glas care va deschide toate portile Cerului spre biruinta cea cu slava adreptilor.Slava cu adevarat prea minunata atator prieteni ai lui Dumnezeu,a atator mostenitori acei prea de bun neam,luminate imparatii,atator purtatori de biruinta ostasi de catre cele de multe ori s-au biruit diavolul,s-au calcat inaltarea si mandria lumii,s-au smerit trupul de tot,s-au defaimat moartea si ale mortii multe feluri de munci.Veniti de la intuneric la lumina,de la robie la slobozenia fiilor lui Dumnezeu,de la razboi,la pace,de la moarte,la viata,de la furtuni si de la intreitele valuri la liman si de la cele vremelnice,la cele vesnice.Aceasta pricina,fericitul Ipolit,prea cu jale o prelungeste la sfarsitul unui cuvant ce-l face pentru sfarsitul veacului acestuia,numarand pe fiecare parte pe rand toate cetele stintilor.”Veniti,zice,Proorocilor care pentru numele Meu ati fost goniti,veniti,Patriarhilor,care si mai inainte de venirea Mea m-ati ascultat si de Imparatia Mea ati dorit,veniti,Apostolilor,impreuna partasilor mahniciunilor si al scarbelor Mele,veniti,Mucenicilor,care pentru numele Meu multe munci ati suferit de la imparati si de la tirani,veniti,Arhiereilor,care cu cuviosie si fara prihana ati pastorit turmele voastre cele cuvantatoare si le-ati povatuit la poruncile Mele atata cu invatatura voastra pe cat si cu buna voastra pilda,veniti,Cuviosilor,Pustnicilor,care pentru dragostea mea v-ati lepadat de toata desfatarea si indulcirea vremelnicei lumi si ci totul ati impilat trupurile voastre si in pesteri si in gaurile pamantului cu post si cu privegheri si cu rugaciuni ati slujit voii Mele.Veniti,Fecioarelor,care mai mult ati ales si ati iubit pentru Mire al vostru pe Mine,Dumnezeul vostru si nu pe oarecare om,veniti,toti,cat ati pazit dragostea,pentru ca eu sunt Dragostea,veniti cati ati pazit pacea pentru ca eu sunt Pacea.”Si acestea le scrie Ipolit:iara noi,ia sa pasim si intru cele mai dinainte sa ne ducem pentru ca sa invatam si cuvintele cele pentru cei drepti,veniti blagoslovitilor.O si cu cata veselie si bucurie vor sa umble atunci dreptii cand vor auzi aceste cuvinte ale Domnului cele mai dulci decat mierea si fagurul.O glas cu adevarat de biruinta si de slava!O savarsire a toata dorirea si buna norocire!O liman al bunei si al adevaratei nadejdi!”Cei blagosloviti.”O sfintenie!”Ai Tatalui Meu!”O Dumnezeire!”Mosteniti.”O intemeiere!”Cea gatita voua.”O dragoste!”Imparatia.”O marire!”De la intemeierea lumii.”O vechime!Dar oare care este pricina de le daruieste atata buna norocire,”ca am flamanzit,zice,si mi-ati dat sa mananc,am insetat si m-ati adapat pe mine,strain am fost si m-ati adus pe mine in casa voastra si m-ati odihnit dupa puterea voastra,gol am fost si m-ati imbracat,bolnav am fost si m-ati cercetat,in temnita am fost,ati venit la mine.”O prea mare si bogata rasplatire pentru atat de mica si proasta si netrebnica facere de bine si dar!O nemarginita bunatate,pentru un dar atat de prea mic.O dar nepretuit pentru o atata de usoara si fara de osteneala slujire.Atunci dar atunci cand toti se vor minuna pentru marimea rasplatirii si a darurilor si a cununilor.Si nedumerindu-se cum si cand si unde au savarsit atatea slujbe si haraziri dreptii,va raspunde datatorul de plata si marele daranic,dreptul acela judecator,cuvintele Evangheliei cele ce urmeaza de aici inainte:”adevar,adevar zic voua,cate ati facut unuia dintre acesti frati mai mici,mie mi-ati facut.”Socotiti dar acum cata putere are milostenia cea catre saraci cum pentru oarece,ce se da acelora se face rasplatirea cea dela Domnulcu intregi Raiuri.Cu cuviinta este sa aduc aminte aici aceia  care se povesteste pentru Kesarul.Un ostas avea cu oarecare judecata care se silea sa rapeasca cu nedreptate tarinile lui.Au statut de fata amandoua partile inaintea Kesarului si ostasul temandu-se nu cumva sa se biruiasca de catre potrivnicii sai si sa-si piarda dreptul sau,ce face,au inceput sa aduca aminte Kesarului pemtru o slujba veche si dar ce intr-o vreme i-au facut in care insusi Kesarul se afla in mare nevoie.Iti aduci aminte,i-au zis,o prea mare si singure stapanitorule Kesarule,cand odata voiai sa te odihnesti sub un copac in ceasul amiezii zilei,in arsita cea mare a razelor soarelui,iara locul era gloduros foarte si nepotrivit cum unul din ostasii tai ti-au asternut dedesubt haina lui.Imi aduc aminte,i-a raspuns Kesarul,mai vartos ca intr-acel ceas aveam o sete peste masura si nu-mi era cu putinta sa ma duc la izvor pentru ca acolo aproape erau vrajmasii tabarati si un ostas al meu viteaz si la trup si la suflet au indraznit si alergand cu osardie,mi-au adus indestula apa in coiful sau si am baut.Raspunsa ostasul:putea-vei o singure stapanitorule sa cunosti pe acel ostas sau coiful acela?Zis-au Kesarul:cat pentru coif,nu pot sa-l cunosc,iara pe omul acela marturisesc ca pot.Si pe langa aceste cuvinte au mai adaugat Kesarul,cum ca tu cu adevarat,nu esti acela.Raspunsa ostasul Kesarului:cu dreptul nu ma cunosti,o,Kesarule,fiindca in vremea aceea se intamplase de eram sanatos cu trupul si intreg la toate madularele mele,insa iara mai pe urma la razboi,mi-am pierdut un ochi.Acestea auzind Kesarul,au cunoscut pe ostasul acela si aducandu-si aminte de facerile de bine,nu numai judecata i-au daruit-o lui ci si cu daruri mari si cu haraziri de mult pret l-au daruit si cu vrednicie l-au cinstit.Cu cata oare mai multa neasemanare va fi mai mare darea de plata si marea daruire si vrednicia si harul lui Dumnezeu care va face prietenilor sai pentru vreo  prea mica slujba ce i-au facut vreodata intru aceasta viata decat daruirea aceia a Kesarului fiindca si oricare facere de bine va face cineva vreunui sarac,insusi Stapanului nostru Hristos,ocrotitorului saracilor o face pe aceasta.De unde va putea si acesta sa zica tot acela pe care si ostasul acela le-au zis catre Kesarul si va adduce aminte si el Imparatul imparatilor si Domnul domnilor dupa cum ostasul acela care au zis catre Kesarul,iti aduci aminte,o Doamne Imparate,ca odata te aflai intr-o iarna prea iute si prea friguroasa,stapanit fiind si patruns de frigul cel prea usturator si ai venit tremurand si inghetat fiind si ai batut in usa mea si eu te-am primit in casa mea si te-am imbracat ca erai gol si te-am incalzit ca erai cu totul racit si cuprins de frig,iti aduci aminte si alta data ca te-am gasit in drum si erai cu totul topit de foame si te-am luat in casa mea si ti-am gatit masa,ospatandu-te si adapandu-te,te-am odihnit dupa puterea mea si atunci cu adevarat Domnul cu lucrul facand,rasplatirea,nu numai va ierta toate pacatele tale ci si mare glas le va propovadui in toata lumea acele putine faceri de bine ale tale si chemandu-te spre desfatarea si indulcirea bunatatilor lui,iti va zice impreuna cu ceilalti:”veniti blagoslovitii Parintelui meu de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii,ca am flamanzit si mi-ati dat sa mananc…”si celelalte graiuri urmatoare ale prea dulcelui aceluia glas al Stapanului Hristos.

 

 

ITICON-Invatatura

 

Toti doresc cu adevarat ca sa se invredniceasca sa auda din gura Milostivului aceluia Judecator,acele prea vesele si dulci cuvinte care le va zice catre cei drepti.Toti poftesc sa se invredniceasca ca sa stea impartite cele dea dreapta Judecatorului acolo unde au sa stea dreptii.Dar in ce chip oare sa unelteasca cineva aici pe pamat ca sa se invredniceasca atunci ca sa stea in locul acela dea dreapta si sa auda glasul acela prea dulce,adica acesta:”veniti blagoslovitilor.”Acel sunet al glasului pe care adeseori il striga Domnul cu mare glas prin sfanta lui Evanghelie:”veniti catre mine,toti cei osteniti si insarcinati si eu va voi odihni pe voi.”Au iesit mai in toate neamurile,insa la cei mai multi inca sa auda cuvantul acela pe care l-au zis oarecand catre Andrei si catre Petru,”veniti pe urma mea si va voi face pe voi vanatori de oameni.”Tot aceiasi graire si astazi striga cu mare glas catre voi acest Hristos:”veniti catre mine,toti voi judecatori si boieri prin dreptate si milostivire,veniti catre mine voi doctori,prin silinta cea iubitoare de Hristos si prin tamaduire,saracilor si bolnavilor celor lipsiti,veniti catre mine cei bogati prin smerita cugetare si milostenia cae catre saraci,veniti catre mine,voi cei saraci,prin rabdarea si multumirea cea catre Dumnezeu,veniti catre mine si voi stapanii caselor,prin pilda cea buna si prin buna voastra vietuire catre casnicii vostri,veniti catre mine voi dascalilor si cei ce aveti mestesug prin silinta cea catre ucenicii vostri si prin impartasirea si invatatura cea cu indestulare a mestesugului si a cartilor,care ca niste alti talanturi vi s-au incredintat voua dela Dumnezeu,veniti catre mine voi cei tineri,prin infranarea voastra si pazirea curateniei trupului vostru,veniti catre mine toti crestinii,prin lucrarea poruncilor mele.”Dar pentru foarte atata de putini iau aminte la glasul acesta al Domnului nostru,iara mai vartos isi inchid si urechile lor despre acest Dumnezeiesc glas”veniti catre mine”pentru ca lumea aceasta cu amagirea desertaciunii sale mai tare striga catre noi impotriva acelui Dumnezeiesc glas,dupa cum cu cuvintele care urmeaza inainte o arata da fata intelepciunea lui Solomon.”Veniti sa ne desfatam si sa ne indulcim de bunatatile cele ce sunt acum si sa uneltim faptura ca sa ne umplem intru tinerete cu sarguinta de vin de mult pret si de miruri si sa ne treaca pe noi floarea vazduhului.”Acest glas mai vartos deschide si indulceste auzul nostru,iara glasul Domnului ni-l inchide si ni-l amaraste.Ci care pofteste si doreste sa auda atunci acest prea dulce glas ce se va zice catre cei drepti,adica pe acesta”veniti blagoslovitii Parintelui meu”,i-a sa-l auda acum celalalt glas al lui Hristos,care striga:”veniti catre mine toti cei osteniti si insarcinati.”Si glasul adica acesta,veniti blagoslovitilor,este glas al dreptatii,iara glasul acesta,acel de-al doilea,adica acesta:”veniti catre mine toti”este glas al milostivirii.Ah si cati din inchinatorii la idoli auzind glasul acela,adica pe acesta:”veniti blogoslovitii Parintelui meu”il intemeia si il inradacina bine in inima lor si crezand indata se boteaza si in urma se da pe sine in feluri de feluri de munci pentru numele lui Hristos si asa taindu-li-se capetele isi da in mana lui sufletele lor.O,macar de am deschide si noi mai bine urechile nostre la acel fericit glas pe care adeseori Sfanta evanghelie ni-l propovaduieste pe dansul:”veniti blagoslovitii Parintelui meu” si o de l-am inradacina si tare l-am intari in adancurile inimilor noastre  pentru ca sa lasam mai pe urma de toate calea cea lata si dasfatata si sa umblam pe cea stramta si amarata si necajita si intru acest chip urmand acum pe acest drum al insusi Domnului nostru cu rabdare si multumire intru saracie si in scarbe sa ne invrednicim ca sa auzim si atunci de la insusi singur Hristos,zicand:”veniti blagoslovitii Parintelui meu de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii.”

 

 

 

CAPITOLUL 8

Infricosata si groaznica osanda a dreptului Judecator arde ca un fulger si trasnet pe ticalosii pacatosi

 

Mai pe urma dupa ce marele Judecator si Dumnezeul tuturor va grai acea prea vesela si prea dorita hotarare,insusi dreptii vor dobandi slava cea vesnica si bucuria,iar pacatosii vor crapa de zavistia lor,de manie,de vrajmasie,de rea patimire,de intristare si in scurt sa zic,de deznadajduirea lor,atunci indata acel Judecator ca sa faca in valea lui Iosafat prea jalnic si pe ticaloasa pierzare si prea jalnicul sfarsit al Dumnezeiestii lui dreptati asupra pacatosilor pe care vrand sa o povestesc pe larg imi tremura cu adevarat si in nevoie se lupta sufletul meu si toate madularele mele impreuna se tulbura si se cutremura ca una ce va sa se faca cu nemarginita groaza si spaima a toata lumea,fiindca dupa cum am zis,mai pe urma dupa acea vesela hotarare,indata infricosatul acela Judecator si Imparatul tuturor va aduna toate puterile maniei,ale urgiei si ale infricosatei manieri si ale dreptatii sale ca sa le verse toate deodata asupra pacatosilor vrajmasilor lui.Si de aceia va intoarce Hristos fata sa cea prea infricosata,manioasa si in chip de vapaie spre acesti pacatosi care atunci vor zacea cazuti la pamant tremurand de cumplita si peste masura frica de care va fi cuprinsa si stapanita inima lor cea cu totul uscata si mai morti se vor afla si prea aspru va mustra faptele lor cele pangarite si nemultumirile.Dupa cum insusi o zice aceasta prin gura Proorocului David:”mustrate-voi si voi pune inaintea fetii tale toate pacatele tale.”Dar si Isaia cel cu prea mare glas povesteste ca i s-au aratat Domnul cum ca venea de departe cu ochii scanteind si tot vapai varsand din gura,mai infricosat decat ar fi putut cineva sa-l sufere ca sa-l priveasca sau cu totul ca sa-l intampine cu rasunarea glasului celui ca de tunet infricosand,ca unul ce vine cu manie sa faca izbandire si avea limba lui ca o vapaie mare de foc ce arde,pentru ca sa aprinda si de tot sa arda toate cele de prin prejur.Si va infrunta si va ocara pe acesti ticalosi pacatosi intru acest chip:”o,neam necredincios si razvratit si amarator,pui de naparci,capete indaratnice si cu totul pierzatoare cum ati uitat atatea faceri de bine si daruri pe care le-ati castigat din bunatatea mea si v-ati aratat catre mine atata de nemultumitori,necredinciosi,necuviosi si fara de lege,ce se cuvenea sa fac pentru voi si n-am facut,pentru dragostea voastra si pentru a voastra mantuire m-am intrupat pe pamant,m-am imbracat cu firea voastra ca cu ea sa va caut pe voi care erati pierduti.Si se va slobozi,pe voi care erati robiti,foame si sete am rabdat ca sa va hranesc cu mancare cereasca si sa va adap cu bautura Duzovniceasca.M-am ostenit si am asudat ca sa ridic de pe umerii vostri sarcina cea grea si de durere a pacatelor voastre.M-am vandut ca sa va pazesc,m-am prins ca sa va slobozesc,m-am legat ca sa va dezleg,m-am dat sa ma bata ca sa gonesc departe de la voi aspra bataie a urgiei si a rasplatirii Tatalui Meu.Iarasi zic,ce trebuie sa fac voua si n-am facut,cu cununa de spini m-am incununat ca sa va incununez pe voi cu slava cereasca.M-am ranit pentru ca sa vindec ranele pacatelor voastre,sangele meu l-am varsat pentru ca sa va spal pe voi,bratele mele pe Cruce le-am deschis pentru ca sa va imbratisez,mainile mele le-am intins pentru ca sa va blagoslovesc.Mai pe urma de toate din morti m-am sculat pentru ca sa incredintez invierea voastra cea din morti.Ce se mai cuvine sa fac voua si n-am facut,voi la patima mea v-ati aratat nemultumitori,la facerile mele de bine,necunoscatori si la prietesugul meu,vrajmasi.Tainele mele le-ati defaimat,sangele meu,l-ati calcat si moartea mea o ati batjocorit.Atunci va aduce asupra lor si infricosatele acelea cuvinte ale lui Iezekiel:”acum sfarsitul catre tine va veni si voi trimite eu asupra ta si iti voi rasplati in caile tale si voi a asupra ta toate uraciunile tale,acum de aproape voi varsa urgia mea asupra ta si voi sfarsi mania mea intru tine sit e voi judeca pe tine in caile tale si vei cunoaste ca eu sunt Domnul care bat.”De unde pentru ca sa mai ramana nici cea mai mica nadejde de pocainta acestor pacatosi si rau norociti pacatosi,va propovadui cu mare glas buna norocire si fericirea dreptilor.Si reaua norocire si ticalosia pacatosilor prin urmatoarele cuvinte ale Isaiei:”iata cei ce slujesc mie vor manca,iara voi veti flamanzi,iata cei ce slujesc mie vor bea,iara voi veti inseta,iata cei ce slujesc mie se vor veseli,iara voi veti rusina,iata cei ce slujesc mie se vor bucura intru desfatare si in veselie,iara voi veti striga pentru durerea inimii voastre si din sfaramarea duhului vostru va veti vaita.”Acestea zicandu-le se va ridica din scaunul sau dupa cum zice David:”scula-se-va ca cela ce doarme Domnul ca un tare si ametit de vin si va varsa toata urgia sa si va varsa afara toate visteriile maniei sale pe care le-au adunat intru atatea veacuri de la intemeierea lumii pana atunci si dupa cum ceea ce naste intru durere pentru durerea ei au strigat,asa va striga si va rasuna glasul cel prea mare si prea infricosat al hotararii intru care glas pentru taria sunetului le va rasuna si amandoua urechile ale acelor osanditi.De acest glas si mult patimitorul Iov s-au temut si cu groaza zicea:”de aceasta s-au tulburat inima mea si s-au miscat din locul sau,asculta auzire intru urgia maniei Domnului si cercetare din gura lui va iesi,inapoia lui se va striga glas,tuna-va in glasul ocarii lui,tuna-va cel tare in glasul sau minunat.”Pentru acest glas si David zice;”glasul tunetului tau in roata.”glasul acesta ca o roata va invarti imprejur pe pacatosi din munci in munci.Si dupa cum roata aceia adeseori mutandu-se si impreuna tulburandu-se de vantul cel prea iute,zdrobeste si pierde toate cate va intampina intr-acest chip si glasul acesta va sa fie catre cei pacatosi intru tot veacul.Glasul acesta va sa fie decat toata iuteala si vartejul vantului mai repede si mai rasunator decat toata trambita si cornul,decat toata tanguirea si plangerea mai intristacios,decat tot tunetul mai tare si decat tot fulgerul mai infricosat.Ascultati dara si va ingroziti!Dar cum va fi cu putinta acea infricosata hotarare sau sa se glasuiasca sau sa se arate de un om muritor ca nu numai a-si aduce aminte cineva de ea,ii ingheata sangele lui in vine si toate madularele trupului ii amortesc,ingrozeste-te,o,soare!Cutremura-te,pamantule!Fugi mare!Atunci va tuna vazduhul,stelele vor cadea din cer,muntii,dealurile si in scurt pietrele se vor despica in mici bucati.Atunci ierburile,copacii si toate sadurile se vor usca,dobitoacele vor geme si vor mugi si de obste toate zidirile impreuna vor da un glas jalnic,amar si tanguitor si impreuna vor patimi durere intru prea ticaloasa si prea jalnica nenorocire a pacatosilor.O glasul meu cel prea infricosat si tremurator,pentru ce intarzii si nu iesi sa strigi in palaturile imparatilor,in palatele domnilor,in adunarile megistranilor,in casele de sfat ale boierilor,in academiile dascalilor,in scolile iubitorilor de invatatura,in divanurile judecatorilor,in casele negutatorilor si in pravaliile mesterilor ca sa auda si sa li se ridice parul capului lor de infricosatul sunet a glasului acestuia.Deci dar vremea este acum ca Infricosatul Judecator,Domnul Puterilor,cela ce vine manios pe norii Cerurilor,cei prea in chip de vapaie sa deschida gura sa si ca un tunet va tuna acest glas,adica acesta:”duceti-va de la mine blestematilor in focul cel vesnic,cel gatit diavolului si slugilor lui.”S-au hotarat toate,au luat sfarsit toate si s-au deznadajduit toate.O hotarare nestramutata!O cuvant plin de amaraciune!O hotarare neclintita!”Duceti-va”.O grai amar!”De la mine.”O primejdie!”Blestematilor.”O rea norocire!”In focul.”O munca!”Cel vesnic”.O ramanerea indelungata si nemarginita prelungire!”Cel gatit diavolului si slugilor lui.”O groaza!O durere!O rusinare!O mahniciune!”Duceti-va”,departati-va.O nenorocita durere si departare!”Blestematilor”.O prea aspra lepadare si parasire!”In focul.”O durere infricosata!”Cel vesnic.”O pedeapsa prea usturatoare!”Cel gatit.”O jalnica gatire!”Diavolului.”O neasemanata mahniciune si scarba!Fiecare cuvantare al hotararii acesteia de fata este cuprinzatoare de nemasurata amaraciune si de munci nesuferite.Ci ia sa talcuim dupa oranduiala pe fiecare parte pe rand pentru ca sa  nu le auzim vreodata si nevrand.”Duceti-va”,cuprinde pedeapasa pagubirii,”blestematilor”,pedeapsa ocarii,”in focul”,pedeapsa simtirii,”cel vesnic”,pedeapsa deznadajduirii,”cel gatit diavolului”,pedeapsa vederii,”si slugilor lui”,pedeapsa acei prea rele si prea salbaticii tovarasimi.Si eu mai pe larg inca le voi talcui pe fiecare dintru acestea,iara tu cela ce citesti cu luare aminte,tipareste-le pe ele in mintea ta.”Duceti-va de la mine”,care sunt Dumnezeul vostru,inceputul cel dintai si fara de inceput si sfarsitul vostru cel mai de pe urma.Duceti-va de la dragostea mea,de la cercetarea si ajutorul meu,de la imparatia mea,din Cerul meu,din privirea stralucirii mele si de la raul cel dea pururea curgator al neincetatei mele desfatari.Duceti-va de la vesela impreuna vorbire a Preasfintei Mele Maici,de la impreuna petrecerea alesilor si a dreptilor,de la Ierarhiile tuturor  ingerilor mei,de la Apostoli,de la Marturisitori si Mucenici si de la cei ce au pazit fecioria.Vai cata durere este la un om bogat care stralucind in dragostea si slava patriotilor sai,s-ar izgoni fara de veste din patria lui,fara de a avea nadejde a se mai intoarce la dansa de al doilea s-ar scoate din bratele parintilor si ale rudelor lui,s-ar lipsi de petrecerea impreuna a prietenilor sai,s-ar desparti de dulcea unire si legatura a prea iubitei si doritei sale muieri si s-ar smulge de la mangaierea prea iubitilor lui fii.Ascultati ce scrie ritorul acela Ehin pentru surghiunirea sa:”cand imi vine in minte,zice,aducerea aminte nu numai a prietenilor ce-i aveam in patria mea ci si a rudeniilor si a petrecerii impreuna si impreuna vorbirii care o aveam odinioara cu dansii si cu filinul,tot sangele meu se varsa intr-alt loc osebit de maruntaele mele.”O,nemuritorule Doamne,”daca pentru surghiunirea din patria sa si pentru despartirea obisnuitilor prieteni se amaraste si se otraveste atata de mult de mahniciune si de scarba Ehin,incat si sangele lui se varsa intr-alt loc osebit de maruntaiele lui,ce fel de durere oare le va fi si ce fel de mahniciune si usturime va cuprinde pe ticalosii pacatosi cand se vor izgoni din cereasca lor patrie intru care imparatea dupa legile Dumnezeiescului Botez,mai vartos surghiunirea lor sa nu fie in putina vreme,ci in tot veacul.Vai cati dintru aceia care stau dea stanga parte vor vedea pe parintii lor,pe fii lor,pe frati,pe surori,pe prieteni,pe casnici si pe iubitii lor ca stau in partea cea dea dreapta Judecatorului incununati si slaviti si ei sa se dezlipeasca din bratele acelora in vecii nesfarsiti.Cata durere vor avea cand multi din cei ce au fost tot dintr-o cetate,dintr-o casa,dintr-o rudenie.Si ce zic aceasta,aceia care au fost intr-o vreme in cugetare de multi ani tot la una si aceiasi masa sa se desparta unul de altul si unul sa ramana in partile cele dea dreapta impreuna cu cei drepti,iara altul in partile cele dea stanga cu facatorii de rele.Dar peste toate acestea,aceasta a se instraina si a se departa cineva dupa cum am zis si mai sus,de la fata lui Dumnezeu este lucrul cel mai ingrozitor si mai infricosator decat toate cele rele norociri.Pentru ca ,daca si dupa cum socotesc si zic filozofii,este adevarat,dupa cum si este,ca acestia sunt stiutori de lucrurile care sunt impotrivnice unele altora.Prea adevarata este si aceia care o zic cuvantatorii de Dumnezeu ai bisericii noastre ai Rasaritului,ca adica dupa cum plata si dobandirea Imparatiei Cerurilor si fericirea dreptilor,nu este alta fara decat instrainarea si lipsirea privirii lui Dumnezeu.Aceasta este varful si sfarsitul a toata ticalosia lor.Deci,nemasurata pedepseasca pe cei osanditi,zicand:”duceti-va de la mine.”Ci ia sa venim si la celelalte parti ale hotararii:”blestematilor.”Din minutul acela in care se va grai aceasta cuvantare cuprinzatoare peste tot,pana intru toata vesnicia,vor sa fie intru toate blestemati,blestemati de suflet,blestemati de trup,blestemati de minte,blestemati de aducere aminte,blestemati de voire,blestemati de ochi,la urechi,la picioare,la maini,la mirosire,la gust si la pipaire,blestemati  si deasupra pamantului,blestemati si acum si totdeauna si in veci.Citim in Dumnezeiasca Scriptura,cum ca Isav cu amar a suspinat si tare au strigat cand Iacov,fratele sau i-au rapit parinteasca blagoslovenie.”Si au fost cand au auzit Isav graiurile lui Isaac,tatalui sau,au strigat cu glas mare si amar foarte si au zis,blagosloveste-ma dar si pe mine,Tata.”Ah,ce fel de suspinare si plangere si ce fel de strigare vor sa faca pacatosii cand vor vedea ca nu numai ca se lipsesc de blagoslovenia Tatalui si Dummnezeului lor,ci sa se blesteama pe dansul in veci si aceasta o patimesc pentru o mica indulcire si desfatare a unei pofte trupesti.Pentru dulceata a unui minut,pentru o slava de o putina vreme a lumii acesteia,pentru un prea mic castig,pentru un abur al desertaciunii lumii acesteia si ca sa zic asa,pentru putine radacini ale porcilor.Dar sa vedem si cele urmatoare ale hotararii.”In focul cel vesnic.”Intr-acesta este gatita si stransa pedeapsa simturilor.Asadar ii va trimite de la fata sa intr-acel loc al ghenei,nu spre ardere vremelnica ci spre infocare si munca cu totul neincetata.Ca focul acel care dar nu-i mistuie de tot,ii invapaiaza,dar nu-i preface in cenusa,ii munceste,dar nu-i pierde,le pricinuieste dureri si usturimi prea iuti,dar nu-i omoara.Nu le scoate afara din sine raze de lumina si de stralucire ci intuneric si ceata,nu revarsa nici cat de putina vapaie luminata ci fum negru si puturos.Pe langa aceasta,inca mai vartos le creste pedeapsa aceia a focului intru nemarginire,cuvantarea cea urmatoare a hotararii,adica:”cel vesnic.”Graiul acesta cu adevarat se va arata ca un tunet foarte iute care va inspaimanta auzul lor,le va strange mintea,le va tulbura trupul lor si toate madularele lor si cele din launtru si cele din afara.Ne povesteste un doctor oarecare,ca vazuse doi oameni,pe fecior si pe tata,care fiindca au trecut prin  prin vazduhul cel de pe langa dansii un fulger atata au ramas de nemiscati si mai morti de frica,incat in sapte zile n-au putut nici sa manance,nici sa bea,dar nici catus de cat macar sa se clateasca din locul lor.Si daca acest de obste si obisnuit fulger care nu are alta putere fara numai a vatama,sau a omora trupul,atata i-au inspaimantat,oare ce va patimi cineva cand va auzi acel infricosat trasnet si fulger,care putere a pogora in focul ghenei,nu numai trupul ci si sufletul,iara mai pe urma de toate pecetea si marginea tuturor muncilor,va sa fie amara si infricosata si de spaima si prea cumplita tovarasie cu rai draci,”cel gatit diavolului si slugilor lui.”Vai mie,Hristoase Imparate,ce frica,ce groaza,care temere si infricosare va sa fie.Aceasta a se afla cineva impreuna si a petrece dea pururea cu prea infricosatele duhuri ale prea railor draci,care cu multe feluri de chipuri grozave si salbatice si cu feluri de grozave vederi,ciudate si urate chipuri vor inconjura imprejur pe acei ticalosi pacatosi.Si daca numai o singura umbra a vreunui mort si ingropat nalucindu-se ne pricinuieste o mare frica si groaza si pentru aceasta ne temem ca sa trecem noaptea pe la gropnite si mormanturi,sau fara lumina sa intram in vreo pestera in care se afla vreun trup nemiscat al vreunui om mort si ingropat,prepuind,nu cumva sa ne ingrozim de umbra lui.Si daca s-ar intampla si acel trup din intamplare s-ar clati putin ceva,indata ne ingheata sangele nostru  de frica,ni se opreste glasul,ni se ridica perii capului nostru in sus si carnea a tot trupul nostru se infioreaza.Ce fel de frica si ce fel de groaza va sa fie aceia a pacatosilor cand se vor vedea  pe sine inconjurati de toate partile de urati la chip si salbatici si infricosati diavoli in locul acela prea intunecos al iadului.Deci dupa ce se va propovadui tuturor pacatosilor aceasta  despartitoare si gonitoare hotarare a Judecatorului si vor vedea ticalosii ca s-au deznadajduit de tot de mantuirea lor si numai asteapta a dobandi vreo alta slobozire intot veacul.Atunci dara atunci cu salbatice strigari,cu plangere si tanguire,cu strigare infricosata si inspaimantatoare si care va rasuna in toate marginile pamantului,toti impreuna ca un glas vor jeli si vor plange ticalosilor si fiind deznadajduiti,vor deschide pangarita lor gura,dupa cum zice graiul acela al Scripturii.”Atunci vor pune asupra Cerului gura lor si vor varsa hule prea nedumnezeiesti impotriva Dumnezeului celui viu.”Atunci isi vor blestema ziua si ceasul in care s-au nascut,pe parintii care i-au nascut,tatele care i-au hranit cu lapte,vazduhul pe care l-au rasuflat si pamantul care l-au calcat si cu glas puternic si mare racnind ca lei vor racni cu salbatica strigare si ca niste caini inebuniti si turbati vor latra si vor scanci si inecandu-se in curgerile lacrimilor si plangand fara mangaiere vor striga cu glas mare zicand:”o Cerurilor,plangeti si voi cu noi cei deznadajduiti!O stihii,jeliti impreuna cu noi pe a noastra ticalosie!O focule,indura-te si ne arde de tot ca sa nu ne mai aratam!O ape,inecati-ne pe noi ca sa nu ne mai aflam!O pamantule,crapa-te si ne inghite de tot ca sa nu ne mai vedem!O munti si dealuri si pietre cadeti peste noi,impresurati-ne si omorati-ne pana ce sa ne zdrobim cu totul si sa venim intru nimic.Toate acestea si altele mai multe si mai grele decat aceasta cu nemarginire ne vor veni asupra-ne,o pacatosilor,daca in viata aceasta de acum nu ne vom indrepta pe insine cu pocainta si cu marturisirea si daca nu ne vom pocai acum mai inainte.

ITICON-Invatatura

Ah si cand ar fi cu putinta in toata vremea in care hotaraste  omul sa calce vreo porunca a lui Dumnezeu,facand pacatul sa-i sune in urechile lui infricosatele si groaznicele acele cuvinte ale Judecatorului:”duceti-va de la mine,”pentru ca cu adevarat mai intai ar pofti  sa aleaga moartea decat sa calce porunca si sa ocarasca marimea prea infricosatului Judecator care are sa faca judecata si hotararea a vesnicei osande.”Duceti-va de la Mine!”O cum ma innegresc si ma galbenesc cand imi aduc aminte de niste cuvinte ca acestea!”De la mine”,ma slabesc.”Blestematilor.”Mi se ridica perii capului mei.”In focul cel vesnic.”Ramai cu totul fara de glas.”Cel gatit”,incheieturile mele mi se tulbura.”Diavolului”,mi se cutremura inima.”Si slugilor lui”,de covarsirea ingrozirii ramai ca un mort.Cu adevarat,infricosat lucru este a cadea in mainile Dumnezeului celui viu.

CAPITOLUL 9

Savarsirea a amandoua hotararile si sfarsitul a toata lumea

Deci dupa ce se vor sfarsi toate cate mai de sus pana aici pe larg le-am talcuit,urmaeza sa ia sfarsitul si cealalta hotarare a judecatorului.Caci nu se cuvine ca sa socoteasca cineva cum ca la acea Dumnezeiasca adunare a nemarginitului Imparat sa face dupa cum si aici la multe divanuri omenesti,la care sau pricina cea adevarata nu se cearca,sau dupa ce s-ar cerca sa tace si se acopera sau nu se face hotararea,sau mai pe urma de toate,luand mita si daruri judecatori prelungesc hotararea in curgere de multa vreme intarziindu-se si urnindu-se din zi in zi.Dar aici,indata hotararea,indata si savarsirea ei cea cu lucru.Ca fiindca si Judecatorul este Atotputernic pentru aceasta si cuvantul lui are putere,care indata se preface si in fapta.La acest Dumnezeiesc Divan nu este nimenea care sa mijloceasca,sau macar sa raspunda impotriva.De unde si Evanghelistul Matei scriind imprejur si talcuind amandoua hotararile lui Hristos si pentru cei drepti si pentru cei pacatosi,indata adauga impreuna si zice:”si se vor duce unii in munca vesnica,iara dreptii in viata vesnica.”Si hotararile vor lua sfarsit dupa chipul si oranduiala aceia care ne invata Evanghelistii,adica,intai va zice Judecatorul catre cei alesi graiul acesta”duceti-va”si asa mai intai,adica vor intra dreptii intru bucuria Domnului,iar pe urma pacatosii se vor arunca in tartarul iadului si atunci se va implini Scriptura aceea a psalmului care zice:”vede-va pacatosul si se va mania,cu dintii sai va scrasni si se va topi,pofta pacatosului va pieri.”Vai,o,Preainalte Doamne,ce fel de aratare va sa fie atunci?Ce fel de privire,cand atatia voievozi ceresti,atatia fii a lui Dumnezeu cu insusi Dumnezeu Imparatul lor purtand semne de biruinta se vor sui prin vazduh in cer sezand in car de aur cu haine imparatesti,cu daruri de trup proslavit,cu preaminunata stralucire,cu bucurie neincetata si netalcuita care intru bine incuviintatele lor maini sa poarte stalpari de finic,semnele biruintei,stalpari de dafin dea pururea infrunzite si nevestejite,iar stralucitul si vrednicul de vedere,capul lor sa fie impodobit cu cununa de nenumarate pietre de mult pret,luminate si stralucitoare,dar si la urechile lor ce alt lucru mai facator de bucurie si mai veselitor va sa fie,decat cantarea aceea preaintocmita care se va canta de acei dulci cantatori de lauda,adica de cele noua cete ale ingerilor care canta cu glasuri de o negraita veselie si dulceata,graiul acela al apocalipsului”blagoslovenia si slava,intelepciunea si multumirea si cinstea si puterea Dumnezeului nostru in vecii vecilor.Amin.”Si acestea cantand ingerii cu imprumutare vor raspunde si oamenii cei sfinti.Rascumparatu-ne-ai pe noi cu scump sangele tau din toata semintia si limba sinodul si neamul si ne-ai facut pe noi imparati si preoti si vom imparati pe pamant.O,minune,ce fel va sa fie suirea atunci,ce fel de calatorie,care glasuri,ce fel va sa fie vorbele,ce fel va sa fie cuvintele cele multumitoare,ce fel va sa fie savosloviile ingerilor si ale oamenilor,ce fel de privire prea veselitoare si prea frumoasa a feciorelnicilor,ce fel va sa fie intrarea,ce fel va sa fie largimea si marimea cetatii acei de sus,ce fel va sa fie scaunele ale fericitilor acelora,ce fel va sa fie impartasirea de cuvinte de taina,ce fel va sa fie darul care nu se imputineaza niciodata,ce fel va sa fie desfatarea,ce fel va sa fie slava care totdeauna cu dea pururea vecuire si in vecii vecilor se intinde si intru cele dinainte cu nemarginire creste.Aceea va sa fie cuvantul cel mai de pe urma al toate prea veselii acei comedii pe care o va arata Facatorul si Judecatorul tuturor care si va striga catre ingerii sai:”dezlegati cortul,ridicati scaunul,stricati privelistea,iata divanul s-a savarsit si aratarea a luat sfarsit.”Si dupa aceasta va intoarce fata Lui cu chip ca de vapaie si cu vedere prea infricosata catre prea ticalosii pacatosi,catre care va si grai si va savarsi atatea blestemuri,atatea primejdii si rele norociri spre vesnica lor surpare si pierzare cate am numarat mai sus si asa luand impreuna cu sine pe cei drepti,se va sui in cer si cu incuviintata randuiala pe care am zis-o mai sus.Cand vor vedea ticalosii pacatosi cu insusi ochii lor slava acelora cu care prin vazduh se suie in cer si vor socoto ca si usa cerului s-a inchis atunci vai mie ce fel de tanguire se va inalta de la acesti deznadajduiti,ce fel de strigare,ce fel de plangere si suspinare,de plangere se va auzi intre dansii,ce fel de izvoare de lacrimi se vor porni si vor curge din ochii lor udand pamantul,ce fel de privire prea jalnica va fi aceea.Pentru ca vor umbla imprejur aici si acolo batandu-si piepturile lor cu pumnii lor,zgariindu-si fetele,cu unghiile smulgandu-si parul lor,cu degetele batandu-si genunchii lor si cu toate madularele trupului lor tremurand.Altii vor cadea cu fata la pamant batandu-si capul si fata,altii cu pietre se vor bate si altii ca niste lipsiti de minte si nebuni vor alerga in sus si in jos fara de randuiala,bataie si lovire va sa fie inima lor,durere in sufletele lor si nepricepere si intunecare in minte,groaza si slabanogire in madulari,tipete si suspinuri nemarginite si iarasi vazand luminata aceea si prea slavita oaste a dreptilor vor zice cu spaima graiul acela lui Solomon:”acestia sunt pe cei noi pe care i-am avut odinioara de ras si spre pilda de ocara,noi cei fara de minte,viata lor am socotit nebunie si sfarsitul lor fara de cinste si cum s-au socotit intru fii lui Dumnezeu si este intre Sfinti soarta lor,dar noi unde am cazut ticalosii,unde ne-au prapastuit poftele cele stricatoare de suflet,desfatarile cele delicate si dulci,ospetele cele luminate si de mult pret,darurile cele desfranate,prea nesatioasa iubire de argint,somnul cel mult si trandavirea,glumele si rasurile,curvele si imbuibarile pantecelui si in scurt sa zic,petrecerea cea iubitoare de pofte si de dulceturi si razvratita,care toate acestea foarte degraba au incetat si niciuna din acestea de aceea inainte nu se mai vede,iar numai nou ne-au pricinuit atatea primejdii,rele norociri si vesnice pedepse.Ah si pentru ce ne-am zamislit in pantecele maicii noastre sau dupa ce ne-am zamislit de ce nu ne-am lepadat morti din pantecele ei,sau dupa ce am venit in viata pentru ce indata nu ne-a secerat moartea,sau pentru ce nu ne-au smerit in tineretile noastre vreo slabiciune sau vreo boala mare prin care am fi putut mai cu lesnire sa castigam fericirea cea atat de mare,iar acum pentru o indulcire de o putina vreme intru atatea nenumarate,foarte iuti si vesnice pedepse si munci am cazut.Acestea zicandu-le aceia si cu amar tanguindu-se si vaietandu-se ii va ajunge indata si focul acela muncitor care cu multa graba de tot au ars si au prapadit cu putin mai inainte toata lumea si inconjurandu-i despre toate partile ii va arde neincetat dupa cum zice cuvantul cel proorocesc”foc inaintea lui va merge si va arde imprejur pe vrajmasii sai”si de prisos este sa va povestesc strigarile lor cele de plangere si de tanguire si glasurile lor cele fara de randuiala care au sa se auda de la cei deznadajduiti atunci si pana cand nu au ajuns in mijlocul si in fundul pamantului unde este ghena si tartarul.Fiindca ori de cate mari si de multe lucruri va zice cineva pentru acestia,mai nimic nu zice,iara numai aceasta care urmeaza o zic,cum ca dupa potopul pacatosilor se va uni pamantul dupa cum si mai inainte si se va inchide si se va incuia pretutindeni usile acei vesnice temnite si cu tari zavoare si incuietori si cu lacate de diamant,adica nedescuiate pentru ca sa nu poata cati se afla in iad sa vada vreodata cerul sau macar lumina lui sau si pentru ca sa nu vada candva vreo ferestra deschisa si sa socoteasca ca are sa li se dea cand va vrea mica oarecare nadejde de slobozire sau de milostivire sau si pentru ca sa nu socoteasca cum ca plangerile si suspinele lor,glasurile si strigarile lor vor ajunge vreodata in urechile fericitilor drepti in rai si-i va indemna sa mijloceasca catre Dumnezeu sa li se trimita putina mangaiere si slabire.

 

ITICON-Invatatura

 

Aici va fi sfarsitul a toate-i acestei vieti vremelnice si inceputul vesniciei veacului ca va sa fie.Deci pentru ca sa fac si  eu sfarsitul povestirii acestei amara si intristacioasei apucari,tot odata cu sfarsitul vietii acesteia va aduc aminte aceia care un dascal prea intelept si cinstitor de Dumnezeu,invatand in biserica pe amvon zicea intru acest chip:si daca cineva nu vine la umilinta si impreuna la frica dintru acestea care le invatam pentru infricosata judecata a lui Dumnezeu,ci dupa ce le-au auzit se afla intr-o asezare ca aceasta,ca cum nu le-ar fi zagravit in cugetul sau si mai vartos  de ar fi fost si in pacate adunat aceasta este o prea incredintata dovada a orbirii si impietririi lui,pentru ca,daca dreptii auzind de acest fel de invatatura se infricoseza si se cutremura si cu totul raman uimiti,oare cum socotesc pacatosii,asupra carora capete se spanzura,o primejdie de atatea de mari rautati nu numai cu urechile astupate sa auda acestea ce invatam noi si cu inima impietrita si cu ochii fara de lacrimi si cu totul fara de grija sa se afle.Acestea le zicea acela si cu cuviinta,fiindca ce alt lucru poate fi omului mai infricosator care sa-l faca a se teme,decat sa auda cu urechile lui prea inspaimantatorul acela si nenorocitul tunet,adica acesta:”duceti-va de la mine blestematilor.”

 

CUVANT INAINTE

  1.                                                                                                   III.     Pentru iad

Omul cel vechi se pogoara cu cugetul lui in cele mai dedesubt ca sa se suie de acolo nou cu savarsire la cele ceresti.

 

Aceia care odata Proorocul si Imparatul David,sau rugandu-se o au poftit,sau pentru folos o au sfatuit cum ca cati hranesc in piepturile lor Dumnezeiescul dor pentru ca sa se suie intru cele ceresti,unii ca acestia mai inainte a muri “pogoara-se in IAD traind.”Adica sa se pogoare pana sunt vii cu mintea ca sa se infricoseze de muncile cele cumplite si sa fuga de pacate si sa faca fapte bune daca nu va fi asa si nu va face asa,apoi se va pogora dupa ce va muri in iad.Tot aceasta si eu acum o sfatuiesc aici”toti oamenii care locuiesc in toate partile lumii cei locuite”sa se podoare in locul iadului traind,ca sa nu se pogoare murind.Ia sa se pogoare intr-acel loc pana cand sunt pacatosi si fara de boala,nu cumva sa se pogoare cand sunt fara de viata.Sau poate imi vei raspunde cum ca aceasta a se pogora cineva este cu totul prea greu de ispravit si mai ales neobisnuita,dar poate ca s-au sters din lespedea aducerii aminte a tale evangheliceasca acea  pilda:”un om oarecare s-a pogorat din Ierusalim in Ierihon.”Pilda aceasta a lui Luca este istorie pentru mantuirea ta.Tu esti omul acela care n-ai inceput mai intai sa iesi la lumina vietii acestia,mai inainte de a te pogora in mitra aceia a zamislirii tale cei de maica de unde intru pacate                           te-ai nascut si cu urmare te-ai pogorat din Ierusalim in Ierihon.”Ca intru pacate te-au nascut pe tine maica ta.”Ce alt lucru este pacatul fara decat pogorare de la binele cel nemarginit catre raul cel nemasurat.De cate ori cazi in pacate,de atatea ori te si pogori.Deci nu este lucru mai usor si mai obisnuit decat aceasta a se pogora cineva si nici nu poti sa afli cele ceresti daca nu prin deasa cugetare si privire cu mintea te vei pogora intru cele dedesubt.”Cela ce s-au pogorat tot acesta este si cela ce s-au suit mai presus de toate Cerurile.”Deci socoteste bine oranduiala pentru ca sa nu te pogori fara de voie acolo unde nu este o randuiala.Si Hristos mai intai s-au pogorat in IAD si apoi s-au suit in Cer.Daca nu voiesti a te rataci din calea Cerului,urmeaza in urma aceluia care este calea spre Cer.Daca doresti din toata inima ta sa te sui in Ceruri,pogoara-te mai inainte in IAD,priveste acolo nemarginitele rele ale raului celui nemarginit si nu vei socoti alt lucru mai usor si mai lesnicios,decat acesta,”a te feri de rau si a face bine.”Pentru ca privind acele infricosate lucruri vei fugi de pacat si asa vei scapa impreuna si de pedepsele pacatelor.Cand le vei socoti si bine le vei privi pe dansele cele ce asteapta pe cei ce pacatuiesc,atunci te vei lenevi a pacatui si te vei pocai pentru ca ai pacatuit,fiindca si dupa pilda:”De acelea de care cineva se va teme,de acestea si fuge si aceia care ne vatama,aceasta ne si invata.”Deci tu,citeste acestea care am insemnat aici,nu o data ci de mai multe ori cu multa luare aminte ca sa le scrii mai adanc pe lespedele inimii tale si facand asa nu se cuvine a se mai indoi cineva cum ca nu se va sui cu lesnire in Ceruri.

LOC ESTE SI TOVARASIE

 

IADUL,este tara”mortii”,imparatia dracilor,a caruia poarta este deznadajduirea,curte sunt legaturile,ferestre,intunericul,masa,reaua imputiciune si putoare,mancarea,foamea,bautura,setea,ceasornic,plansul,asternut vapaia,oranduiala,tulburarea cea fara de oranduiala a prapastiei aceia groaznice.Este o pravalie gatita de muncire prea intunecoasa,incuiata de toate partile cu lacate,cu zavoare si cu incuietori si legata cu lanturi si legaturi nedezlegate,deasupra carora se afla pecete,urgia Domnului cea fara milostivire.Pentru care loc si un dascal prea dulce graitor si imbunatatit ca cum s-ar fi pogorat intru dansul si ar fi vazut cate se fac acolo si ar fi auzit cate se vorbesc acolo,au strigat cu niste cuvinte ca acestea cu amara durere:”o,tara amara si plina de tanguire si de chinuire,tara infricosata,lature de care trebuie sa fugi,pamant al uitarii,pamant al mahniciunii si al scarbei,pamant al primejdiilor intru care nu se afla nici o bucurie ci dimpotriva,scarba cu totul neincetata,loc purtator de moarte intru   care  focul este nestins,frigul este prea rece si patrunzator,viermele este neadormit,intunericul este pipait,reaua putoare,nesuferita cu adevarat,ciocanele nu inceteaza niciodata de a lovi,fetele dracilor sunt salbatice.Cu totul ma infricosez si tremur aducandu-mi aminte de acel loc si toate madularele mele se tulbura impreuna.Inca vorbeste si alt dascal mai in scurt zicand:”intru acel loc nu este nici o nadejde de bine,iara mai vartos de tot raul si nenorocirea,fiindca este stransa acolo si adunata toata nevoia si ticalosia.Acolo vrajmasii lui Dumnezeu se lipsesc de toate bunatatile care putea cineva sa le pofteasca.Se muncesc cu toate relele de cate poate cineva sa se cutremure si sa se ingrozeasca.”Cine va sa fie boier al ticalosilor pacatosi in locul acele,cine stapan,cine domn,nimeni altul cu adevarat fara decat acela care pentru grozava lui fata si pentru ucigatoarea salbaticie se zice balaur,pentru viclesugul sau si pentru otravitoarea viclenie,se numeste sarpe,pentru osardnica pornire pe care o are spre a vatama,se numeste leu racnind,pentru marimea puterii i s-a dat numele Veemot si pentru neimblanzita manie se porecleste diavol.Dar pe care si prieteni vor avea osanditii acestia pe nimenea cu totul intru toti vecii,iar mai ales toti de obste si ingerii si sfintii si dracii ii vor vrajmasui cu o uraciune nespusa si neimpacata,vor sa fie urati de toate zidirile,urati,necurati si pangariti,scarbiciosi,vrednici de lepadat si de aceasta ingretosare,pentru ca sa zic asa,urati peste toata ura si mai gretosi decat toata ingretosarea.Dar pe cine si ce fel de tovarasi vor avea,asculta,pe cei prea mozaviriciosi la viclesug,pe cei prea infricosati la vedere,pe cei prea ticalosi la stare si pe cei prea pizmatareti la facere de rau.Dar tu daca voiesti sa fii intelept,mai ales daca voiesti folosul tau,acum pana cand esti in viata,pogoara-te adeseori cu mintea ta la acel loc intru care nici un lucru facator de veselie nu se afla,stai acolo mult ceas,privind si socotindu-te si nici una din cate se afla aici pe pamant,acolo nu-ti va placea niciodata.Ravneste postnicului aceluia care zice:”cum ca eu pentru pacatele mele,mai inainte de hotararea dreptului Judecator,singur in fiecare zi ma osandesc pe sinemi in IAD si cu totul cu privirea mintii mele stau acolo si zic adesea intru sinemi:acolo te afli,ticaloase calugare,cu acei osanditi,ca impreuna cu aceia esti vrednic a te numara.”O cat de aproape esti de acel loc al iadului,o pacatosule!Auzit-ai aceia care o au zis-o un filozof”cum ca cati calatoresc prin mare,numai de trei degete sunt departe de moarte.”Adica pe cat este grosimea scandurii corabiei.Dar nu sunt atata de aproape de locul mortii,adica de acet iad,cei ce traiesc.Voiesti inca o pacatosule sa afli mai cu diadinsul pe cat te departezi.Iti zic,cum ca atata de putin,incat daca intr-acest minut de vreme vei inceta de a mai trai,in celalalt minut ce urmeaza,nu vei astepta alta nimic fara decat vapaile iadului.Drept aceea,tot iadul cu toate muncile sale nu este mai departe de tine decat este departe si un singur minut de vreme.Deci daca te temi,nu cumva si murind sa te pogori intr-acest iad,ia aminte bine in viata aceasta de acum sa nu te sui inalt cu mandrie si cu fudulie.Intai s-au pogorat in tartarul iadului acela care intr-o vreme au fost intaiul ingerilor celor ceresti si aceasta au patimit-o fiindca au zis mandrindu-se”suima-voi deasupra norilor si voi fi asemenea celui prea inalt.”De aceasta cadere a luceafarului,aducandu-si aminte si proorocil David au strigat zicand:”sa nu-mi vie piciorul mandriei si mana pacatosului sa nu ma clateasca.Acolo au cazut toti cei ce lucreaza fara de lege.Scos-au afara si nu vor putea sa stea.”Pe care cuvinte asa le talcuieste Dumnezeiescul Ambrozie:”sa nu ma fac mandru ca sa nu pacatuiesc,sa nu ma clatesc ca sa nu cad,sa nu cad ca sa nu ma zdrobesc in iad.”Si iarasi putin mai pe urma dupa aceste cuvinte,zice:”mandria,nu stie asta si de va cadea,nu stie a se scula.”Voiesti,o,ascultatorule sa stii pe urmasii si asemanatorii acestui luceafar,asculta tot pe acelasi sfant care tot cu aceste semne si cunostinte ale acelui luceafar ii zugraveste zicand:”acest fel sunt cei mandri cu sprancenele ridicate,cu inima ingamfata,cu pieptul intins,cu grumazul in sus si neplecat,deabia ating de fata pamantului cu urmele picioarelor lor.Isi cumpanesc tot trupul cu o cumpanire si leganare foarte ciudata si straina,fiindca picioarele lor le intind inainte,iara grumazul il intorc catre partile cele dinapoi..Totdeauna la cele in alte privesc,iar cele de jos cauta cu mandrie,niciodata nu pleaca grumazul lor,ci il tin intins ca cum ar fi pironit de vreo durere prea iute,sau umflatura,fiindca si cuvantul acela pe care l-au varsat blestematul acela,adica acesta,suima-voi in cer,au fost plin de trufie si de mandrie,care cuvant au iesit si s-au varsat mai la toti oamenii.Ca nu este nimenea care sa nu se sileasca a se sui si a se mantui.Daca este cineva din norodul cel prost si de va vedea pe altul oarecare,care se afla in dregatorie si boierie si sade pe scaun,indata zice intru sine si el singur pentru sine:ah si cand m-as sui si eu acolo.Daca vreo unul neinvatat si necarturar ar vedea pe altul ca filozofeste si vorbeste in norod,indata dinlauntrul sau isi zice singur pentru sine:ah si cand m-as sui si eu la aceasta invatatura.Daca vreun preot sau diacon ar vedea pe vreun arhiereu ca se slaveste si se cinsteste,indata din launtrul sau isi zice singur pentru sine:ah,de m-as sui si eu in slava aceasta.Si pentru ca sa vorbesc in scurt,mai toti oamenii de obste poftesc aceasta:sui-ma-voi,a luceafarului.Pentru care si multi se pogoara in iad si de aceea se departeaza de Cer,cati doresc de aceasta suire.Insa voiesti si cauti a sti si chipul prin care sa se suie cineva in Cer,iti raspund,cum ca cu pogorarea poti a te sui,dupa cum si dimpotriva,cu suirea si cu inaltarea urmeaza a te pogora intru prea adancatul iad.La aceasta pricina nu face trebuinta de multe pilde,ajunge aceia care am zis-o mai inainte a luceafarului,care fiindca au voit a se sui in Ceruri,s-au aruncat jos intru cele mai dedesubt.Deci drumul Cerului se face prin”pogorare”dupa cum si drumul iadului prin “suire”.Si macar desi Cerul este deasupra crestetului nostru,iar iadul este sub picioarele noastre,cu toate acestea ca sa ajungi acolo in Ceruri,trebuinta este sa te smeresti si sa te pogori pentru ca scris este in Sfanta Scriptura:”tot cela ce se va inalta pe sine,smerise-va,iara cela ce se va smeri pe sine,inaltase-va.

INTUNERIC

Intuneric si pipaire,scrie proopocul Isaia:”ca au fost deasupra pesterilor pana in veci.”Intru acea pestera cea de dedesubt,tartarul,intru acel loc de subt pamant si prea adanc se zice cum ca il numeste pe acesta Evanghelistul Matei si se numeste asa,mai din afara,pentru ca este de alt neam si nu este cum este intunericul cel obisnuit al lumii acesteia,adica intunericul acela,nu este vazduh negru,ci este intuneric infricosat,puturos ca de picioasa si de pacura,cu totul negru si prea gros si cu atata desime,incat mai poate cineva sa-l apuce si sa-l prinda cu mainile lui si atata este de groaznic si de cumplit incat face pe prea ticalosii pacatosi a se cutremura toti cu totul,fiindca si intru minutul acel dintai in care se va desparti sufletul de lumina acestei lumi ca cum s-ar lua ziua buna de la soare,de la luna si de la toate stelele,nu va mai vedea mai mult cea mai mica raza de lumina si atunci isi va zice lui si cuvantul acela a lui Iov:”duce-ma-voi si nu ma voi mai intoarce,in pamant intunecos si inegrit,in pamantul intunericului celui vesnic,unde nu este lumina,nici este cu putinta a vedea viata oamenilor.”Iara se zice pamantul intunericului,fiindca acolo ca la o pardoseala nascatoare se naste intuneric prea negrit ca dintru izvor impaclat si neguros,dupa cum se zice si pamantul aurului si al argintului intru care se nasc aceste metale.Dintru aceasta pestera prea intunecoasa a iadului ca dintr-un cuptor,s-au data afara si s-au varsat peste toti egiptenii,il numeste asa:”noapte cu adevarat neputincioasa,care din fundurile neputinciosului iad au venit asupra a tot Egiptul.”Dupa cum sunt si oarecare guri in sus,lacuri si cascaturi ai crapaturi ale pamantului care varsa vapaie de pucioasa,vulcani si fac pe locul acesta un intuneric purtator de moarte si nevindecat.Pe care lacuri ne obisnuim a le numi ale infestului,adica ale focului si porti si ferestre ale iadului.Intru acel intuneric are oarba moarte scaunul si imparatia sa,intru acel intuneric adeseori trec inaintea ochilor celor ce se muncesc aratari ingrozitoare.Idoli infricosati,asemanari ingrozitoare,chipuri salbatice cu fetele ca de fiara si altele ca acestea chipuri infricosate si purtatoare de moarte aratari.Intru acel intuneric,nu se afla vreo randuiala la nici un lucru,cu tulburare netalcuita care obisnuieste a se intampla mai ales mintilor acelora care fara de oranduiala se pornesc si se tulbura,pentru ca la un intuneric ca acesta prea des urmeaza nevoie ca cate se apropie de el sa fie amestecate,tulburate si pline de amestecare.Iara intru intunericul acela cel mai din launtru si intru cel din afara,pacatosii cei osanditi nu vor putea sa gandeasca pentru alta oarecare pricina,fara decat numai pentru amarele si nesuferitele lor munci,pentru ca unde simt covarsirea durerii lor,acolo pironesc si pornirea mintii lor.Pentru aceasta scrie si un istoric cum ca murind un ucenic,i s-au aratat noaptea din iad dascalul sau de la care instiintandu-se dascalul acela cum ca este in munca,l-au intrebat pe dansul daca in iad se fac vreo oarecare intrebari si pilde intre cei ce se muncesc.Si au raspuns ucenicul,cum ca intre aceia care se muncesc nu se face alta intrebare fara decat numai aceasta ce nu este munca,adica de este chip sa se afle vreun lucru de care,sau sa se opreasca,sau insusi lucrul acela sa nu fie munca.Deci pentru ca sa fugiti,o ticalosilor oameni de acest fel de intuneric,umblati pana cand aveti lumina ,ca sa nu va cuprinda pe voi intunericul,adica pana cand traiti pocainta,ca daca veti muri nu veti putea a va pocai si va va cuprinde intunericul cel infricosat al iadului.”Pentru acest intuneric,asa au scris si Sfintitul Augustin:”vai tie,care esti pacatos si curvar,care te obisnuiesti cu desfranarile si rautatile tale,nu numai te temi de noapte si de intuneric ci si cu dragoste si dor te obisnuiesti a cauta.Care te obisnuiesti a te bucura mai mult cand se stinge lumanarea,decat cand se aprinde.Sa stii ca nu vei afla acolo de acest fel de intuneric intru care sa te bucuri si sa te desfatezi in poftele si dulcetile trupului tau.Dar si ce fel de intuneric va sa fie acolo.”Acolo va fi plangerea si scarsnirea dintilor.”Acolo muncitorul niciodata nu se osteneste,munca niciodata nu inceteaza.Deci pentru ca sa scapam de aceste ticalosii si rele cu totul cumplite,dupa cum sfatuieste Apostolul Pavel.”Sa lepadam lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu lucrurile luminii ca sa umblam cu buna randuiala ca unii ce suntem in zi.”Se afla multi in ziua de astazi care de vor vrea sa marturiseasca adevarul,vor zice fara sminteala aceia care Proorocul Isaia o scrie pentru jidovi.”Pipai-vor ca orbii peretele si ca unii ce sunt fara de ochi vor pipai,cadea-vor,intru amiazazi,ca intr-o amiaza noapte si ca cei ce mor vor suspina.”La multi se adevereste cuvantul acesta,adica graiul acesta,pipai-vor ca orbii peretele.Si cu toate ca,macar de si credinta lui Hristos,dar si dreptatea s-au intins si s-au latit in toata lumea si au stralucit in toate partile a toate-i lumi cei locuite,cu toate acestea,noi ca niste soareci orbi,ce se numesc cartite,nu le-am vazut si ca niste fara de ochi pipaind le-am trecut,pentru ca si orbul in locul ochilor are mana care il povatuieste.Pentru aceasta si mai inainte pipaie cu mana si apoi asa isi incredinteaza mergerea sa.Si Proorocul de multe ori vesteste cuvantul acesta:”intru intuneric ca mortii veacului.”Pe care grai si un talcuitor asa il talcuieste,in in mormanturi ne pravalim ca trupurile cele moarte.Ca cum ar fi zis:dupa cum mortii se afla in pamant imputit si putrezit si in mormanturi prea intunecate,asa si noi in mandriile si in rautatile noastre toti cu totul dati,ramanem impreuna lipiti,zacem rastunrnandu-ne si pravalindu-ne,cadem alunecandu-ne si ne afundam inecandu-ne,niciodata nu ne lumineaza lumina darului,stralucirea veseliei si raza bunatatii cei adevarate,ci suntem ca niste nesimtitori cu totul,ca niste morti si fara suflare.Cati oameni fara Dumnezeu si nebuni se afla in multe feluri de locuri si Eparhii si din cei ce sunt cu vrednicia in curtile imparatesti si din boierii cei ce sunt in curtile domnesti,oranduiti la pricinile cele din afara si din cele ce sunt in scoli cu parere de intelepciune fara a fi intelepti,care n-au invatat,nu numai a fi dascali dogmelor credintei tainelor lui Hristos,pricinilor ceresti si stralucirilor celor evanghelicesti.Dar nici macar asa prost sa ocarmuiasca norodul sau sa indrepte orase si politii,sau sa pazeasca canoane si legi si ei sunt ca niste prunci fara de bucne si ca niste orbi pipaiesc peretele intru amiazazi,se poticnesc ca cum ar fi intru amiaza noapte.Pricina mantuirii la aceia le este o pacla prea intunecoasa,lucrurile cele Dumnezeiesti,o noapte prea adanca,intelegerea fericirii cei vesnice,le este un intuneric cuprinzator,orbi si intunecati la minte,razvratiti la intelepciune si pricepere si la insusi cuvantarea.Pe cel rau il numesc bun si pe cel bun il numesc rau,necinstesc cele cinstite si dau cinste celor defaimate,aleg mai mult cele pamantesti,decat cele ceresti,cele vremelnice decat cele vesnice.Cele trupesti,decat cele duhovnicesti,cele vatamatoare,decat pe cele mantuitoare.Si atat sunt de orbi,nebuni,neintelepti,incat nimica nu-i foloseste nici adica deasa invatatura,nici darul lui Dumnezeu,nici citirea Dumnezeiestilor carti,nici sfaturile si mustrarile parintilor,nici sfatul prietenilor,nici viermele cugetului si al stiintei,nici frica mortii,nici groaza gheenei,nici lingusirile si magulirile,nici dojenirea si ingrozirile,nici certarea,nici blandetile,ci ca niste orbi si ca niste nepriceputi,alearga la mormant pe drum lat si desfatat si de acolo se pogoara intru prea adancul lac al iadului.Dar eu,pentru ca sa nu ma pogor impreuna cu dansii intru intunericul acela cel mai dinafara,dintru adancul inimii mele strig catre tine Parintele luminilor cu Proorocul David:”Doamne Dumnezeul meu,lumina-vei intunericul meu si arata fata ta peste sluga ta.”O,Dumnezeule,lumina inimii mele cei intunecate cum voi putea macar cat de putin a trai inconjurat fiind imprejur de atata noapte oarba a pacatului,de nu ma va lumina lumina fetii tale,in tot locul ma poticnesc eu dupa cum cei ce umbla intru intuneric si nu pot alege fapta buna din rautate,ci ma prapaduiesc uneori intr-un lac al pacatului,iar alteori intr-altul cu prea mare primejdie a rau norocitului meu suflet.Ah,Dumnezeul meu,Soarele dreptatii,rasari si deasupra ratunzimii inimii mele,goneste tot intunericul din sufletul meu,viata,dragostea si lumina mea,straluceste-mi si mie celui ce sez intru intunericul si in umbra mortii,da-mi darul tau a ma aprinde si a ma straluci,a ma aprinde,adica intru Dumnezeiescul tau dor si ma straluci cu lumina faptelor celor bune,pana cand te voi vedea intru stralucirile sfintilor tai,unde dreptii vor straluci ca frumoasa buna cuviinta si stralucirea tariei cei de sus si ca stelele cele prea stralucitoare ale Cerului intru nesfarsitii veci.

REA   PUTOARE

Marele Prooroc Isaia,zicea odata pentru asiriani:”suise-va rea putoare din mortii lor”,dar insa mai potrivit ar fi zis cineva tot acest grai pentru cei ce se muncesc in cumplitele munci,pentru ca,cate trupuri sunt in iad,atatea si starvuri imputite se afla acolo.Ale caror stomacuri cunt insarcinate cu multe zamuri facatoare de stricaciune si necontenit se fierb cu focul acela al gheenei cel prea arzator de care sunt inconjurati imprejur si scot in sus neincetat aburi prea pline de putoare si fumuri imputite si intinzatoare.Si pe langa aceasta,fiindca acele trupuri imputite si putrezite si pline de puroi si imputite cu putori scarbicioase,vor sa fie lipite unul de altul ca un pleastar ce este pus deasupra altuia fara dea putea vreodata sa se dezlipeasca si vor da afara dintru dansele o putoare atata de nesuferita incat daca numai un trup imputit al unuia singur care se munceste s-ar aduce afara in lumea aceasta din iad,voind Dumnezeu,negresit cu totul ar intina si ar pangari cu adevarat si indata de tot ar strica cu otravitoarea putoare aceia a lui purtatoare de moarte,toate casele,satele,orasele si cetatile,tarile,eparhiile,vazduhul pe care-l rasuflam si asa de obste sa zic,putoarea aceea a lui ar omora toata suflarea.Oare ce s-ar face mai nenumarate trupuri care sunt cu totul osandite si se prajesc in vapaia gheenei,ce fel de rea putoare va sa fie putoarea aceea care are sa afume in sus ca un fum din vapaile cele cu pucioasa ale focului gheenei.Din fumurile cele intinatoare si spurcate,din putrejunile cele urate si ingretosatoare,din prea pangarita mlastina,din lacul cel noroios si cu scarnavii,de acolo de unde se varcolesc impreuna acele infricosatoare aratari mancate de viermi ca intr-un gunoi prea imputit si impreuna cu totul se putrezesc intru acea prapastie cumplita si pierzatoare.Si mai ales ca acea rea putoare va creste fara de asemanare si dea pururea se va adauga in focul cel cu pacura si cu pucioasa al gheenei,care prapastie are sa se umple cu totul si de un fum prea gros si cu totul inegrit.Indestulata era singura putoare aceia a iadului,sa omoare desavarsit pe cei ce se muncesc in iad,cand Dumnezeu n-ar fi oprit-o aceasta,pentru vesnica lor munca si pedeapsa.Se scarbea oarecand Marta de trupul fratelui ei,Lazar ca era de patru zile in mormant,atata incat deabia putea sa sufere putoarea lui,dupa cum se arata din putinele cuvinte care le-au zis catre Stapanul:”Doamne,pute,ca a patra zi este.”Dar ce fel de putoare si scarba va sa fie,sa vada cineva si sa se apropie si sa le miroase acele trupuri prea pline de imputiciune si de rea putoare care de atatia mii de ani va sa fiarba impreuna toate intr-acea prapastie a iadului de sub tartar.Pentru care cu o istorie ce am citit intr-un pateric imi incredintez cuvantul meu.Intr-un oras oarecare se aflau doi barbati straluciti si de bun neam in mare prietesug,care ducandu-se odata la biserica ca sa asculte Sfanta Liturghie,s-au intamplat si un sfintit propovaduitor al Evangheliei pe amvon de povestea si arata prea infricosatele si nesuferitele ale iadului,in care se muncesc de trei ori ticalosii pacatosi.Insa cu atata si acest fel de iscusinta si putere de o frumoasa graire si de o frumoasa talcuire vorbea,incat si pe insasi pietrele mai le-au pornit spre frica impreuna si spre spaima.Deschidea ascultatorilor lui pe prea adancatul si nescapatul adanc al muncilor,intru care pacatosii si defaimatorii Dumnezeiestii mariri a lui Dumnezeu,cu nestiinta si vesnica osanda si pedeapsa cu totul se vor ineca.Punea inainte chipurile cele de multe deosebiri si de multe feluri ale muncilor cu care se muncesc ticalosii intr-acea prapastie prea intunecoasa a otravitorului iad.Arata cum ca locul acela este o teminta plina de toata usturimea,un iazar prea puturos plin de pacura,de smoala si de picioasa,un cuptor fumegator prea imputit,un gunoi al tuturor celor de acolo si in scurt o prapastie prea adanca,plina de tina si de noroi si de imputiciuni si de gunoiul a toata lumea.Aceasta si alte multe asemenea acestora ce au multa putere sa bage in mare frica pe ascultatori,invata dascalul acela.Dar ce au urmat dintru acestea.Unul dintre acei doi prieteni socotind cuvintele acelea ale dascalului cum ca se vorbesc cu covarsire si cum ca mai cu prisos s-au mestesugit de dansul,pentru ca sa-si arate puterea mestesugului sau,celui ritoricesc si al frumoasei grairi,decat a spune adevarul,isi batea joc de cuvintele acelea ale dascalului si isi radea de insusi singur el.Iara celalalt,dimpotriva,cu multa umilinta a inimii lui au primit invatatura aceea si ca cum ar fi fost hotarate si oranduite pentru dansul acele munci infricosate ale iadului,de nu se va pocai cu totul inspaimantandu-se si infricosandu-se,indata dupa savarsirea cuvantului aceluia,lepadand toata odihna si desfatarea vietii acesteia,au intrat intr-o manastire,supunandu-se intru toate celui mai mare.Ci vedeti ce s-au intamplat intre acesti doi prieteni ce nu avea viata deopotriva.Cela ce au defaimat invatatura,aceia Dumnezeiasca,bolnavindu-se cu rau au murit,de care instiintandu-se prietenul sau,au rugat cu fierbinteala pe Dumnezeu sa-i arate in ce fel de stare se afla sufletul lui.Deci intr-una din noptile acelea,s-au rugat cel mort calugarului prietenului sau,cu ticalos si infricosat chip si intrebandu-se de la acela sa-i spuna cum se afla si acela i-au raspuns cum ca se munceste rau in vesnica munca.Catre care iarasi au zis calugarul,cum ti s-au purtat muncile iadului,sunt oare intocmai dupa cuvintele care le invata dascalul acela,sau vorbea din amvon cu prisos,raspuns-a lui cel osandit,ah,frate,nu pot nici toate limbile oamenilor sa spuna si sa innumere multimea deosebitelor acelora si a prea amarelor munci ale iadului si sa arate usturimea si durerea cea mare a lor.Intrebat-au iarasi calugarul:oare nu este cu putinta a ma face prin cercare sa pricep putin oarece din muncile acelea.Raspuns-au lui acela:asa se poate,insa spune-mi cum voiesti sa le cerci,vazand,pipaind si prinzandu-le cu mana,sau gustandu-le pe dansele.Raspuns-a lui calugarul:nu voiesc sa le vad,ca sunt fireste fricos cu inima si vazandu-le poate ca de frica voi muri,ci nici voiesc sa le pipai si sa le prind cu mana,ca sunt foarte subtire si gingas la pipairea cea trupeasca,nici sa le gust nu voiesc,ca sunt foarte slab cu stomacul si neputincios,dar fa chip,ca cu mirosirea mea numai sa le inteleg putin.Atunci acela care se muncea in  muncile iadului,deschizand putin haina ce o avea asupra lui,au aratat indata venele sale cele imputite si cu totul putrezite si indata au iesit dintr-insele o putoare nesuferita si o intinaciune atat de netalcuita,o scarba atat mancata de viermi,o rea putoare atata de purtatoare de moarte incat toti oamenii manastirii au ametit si desteptandu-se alerga incoace si incolo ca niste iesiti din minte si nebuni strigand cu glasuri fara randuiala grozave,atata incat au fost siliti asi lasa manastirea lor si sa-si zideasca departe intr-alt loc,locasul,pentru ca socotea cum ca nu se vor departa,vor fi in primejdie de moarte.Deci daca numai un trup imputit al unuia singur ce se munceste au izvorat atata imputiciune si rea putoare,cata putoare oare vor da afara dintru dansele acele trupuri mai nenumarate ale celor ce se muncesc in iad.Ce vei face tu acolo o pacatosule si tu gingasule si dezmierdatule si desfatatorule.Unde vor fi atunci moscurile si miresmele tale cele de mult pret,unde sunt florile si garoafele cele bine mirositoare,unde sunt tamaierile aromate si balsamurile Indiei cele de multe feluri,care cu acestea cu totul iti desfatai si indulceai mirosirea ta si a celorlalti,ci raspunza-ti la acestea proorocul Isaia:”si va fi in locul mirosului celui frumos,praf.”Ce vei face o ticaloase pacatosule,daca ti se va intampla sa te arunce in acel cuptor ce cu totul se arde cu foc neincetat,intru acel prea infricosat si intru acel prea groaznic pentru multul si covarsire intuneric care este intru dansul ,pentru fumul cel cu covarsire,pentru covarsirea smoalei,a pacurii,a pucioasei,a putorii si a relei imputiciuni.Deci pentru ca sa nu cazi intr-acea nesuferita si noroioasa si neincetata rea putoare ce este sub tartar,sileste-te dar intr-aceasta viata de acum,vremelnica si de putina vreme sa te faci cum zice Apostolul:”buna mireasma a lui Hristos.”

PLANGERE

“Vai voua care radeti acuma ca veti plage si veti tangui.”Asa ne infricoseaza dreptul Judecator intru Dumnezeiasca Sa Evanghelie cea de la Luca,zic oarecare cum ca plagerea acelora ce se muncesc,va sa fie atat de multa incat daca s-ar aduna intr-un loc,s-ar strange lacrimile tuturor pacatosilor celor osanditi si s-ar pazi cu adevarat,s-ar face o alta mare mai larga si mai adanca decat oceanul,dar insa nici acestia nu au putut sa arate adevarata lor masura si multime,insa tu adauga la aceasta mare si altele atatea picaturi de ape care se varsa in mari,nu numai Nilul si Dunarea ci si toate apele si raurile lumii care se pogoara si se desarta intr-insa si acestea nu numai intr-o zi sau intr-un an ci de la inceputul lumii pana in ziua de astazi care s-au desertat in noian.Inca pe langa acestea si cate picaturi s-au pogorat din cer de la Adam pana acum si cate au sa se pogoare pana la sfrasitul lumii.Inca si cata apa se afla in nemasurata acea adancime la inceputul zidirii lumii mai inainte de a desparti Dumnezeu apele.Toate apele acestea zic,de le vei aduna si intr-un loc le vei strange cu cuvantul,nu numai ca nu vei putea cu adevarat indestulare sa arati masura si multimea lacrimilor celor ce sunt in muca care se varsa de la pacatosi,dar nici macar a unuia singur ce se munceste,pentru ca toate acestea alaturandu-se cu plansul cel nemangaiat al acelora si cu prea nenumaratele lor lacrimi,nu numai ca nu este cea mai putina si prea mica parte,dar nici mai nimica nu este,fiindca si toate acelea sunt marginite care va sa zica mai aratat au sfarsit iar tanguirea si plangerea a celor ce muncesc nu are sfarsit este fara de sfarsit,totdeauna neincetata si vesnica.Sfantul Macarie zicea cum ca lacrimile celor ce se muncesc in iad vor sa fie de foc care cu totul sa arda trupurile acelea peste care vor pica.Deosebit de acestea vor striga afara de vaite si plangeri,suspinuri,strigari si racnete fara de oranduiala,care vor rasuna ca niste tunete infricosate intru acea prapastie prea intunecata si cu adevarat atunci se va auzi cuvantul acela al inteleptului Solomon;”ratacit-am dar din calea adevarului si lumina dreptatii nu ne-au rasarit noua.”Ascultati inca pe langa acestea si jalnicele cuvinte ale acelora care se muncasc pe care le-au insemnat in cuvintele sale si Sfantul Efrem Sirul zicand:”atunci cu amar plangand,lacrimi varsand si vaitandu-se,vor zice,o cum am trecut vremea noastra cu lenea si cu trandavia,o cum ne-am inselat,o cum auzind Dumnezeiestile Scripturi si razand de noi insine,vai,ne-am ras si ne-am batut joc.”Acolo atunci vorbea cu noi Dumnezeu prin Scripturi si nu luam aminte,acum noi aici strigam catre Dansul si cu dreptul El isi intoarce fata de la noi.Ce ne-au folosit dulceturile veselitoare ale lumii,desfatarile,unde este acum tatal care ne-a nascut,unde este maica care ne-a purtat in pantece si cu dureri si chinuri ne-au crescut,unde sunt fii nostri cei prea iubiti,unde prietenii,unde bogatia,unde mosiile,averile si agoniselile,unde adunarea si tovarasia si oaspetele,unde calatoriile cele de multe feluri si desarte,unde imparatii si puternice.O cum acum niciunul dintre aceia nu se afla si nici nu poate sa ne izbaveasca sau macar sa ne ajute,ci cu totul desavarsit de catre Dumnezeu si de catre ne-am parasit.Acestea vor fi cuvintele care cu jalnice cuvinte se vor tangui si se vor plage rau norocitii pacatosi care se muncesc.Deci de cata necunostiinta suntem cuprinsi.De nu apucam mai inainte sa plangem pacatele noastre cu o plangere de putina vreme ca sa scapam de plangerile cele vesnice,ci aflandu-ne in valea lacrimilor orice fel este acest loc,noi radem fara de rusine,fara de infranare si nebuneste si mai vartos ca pentru pacatele noastre am pierdut Dumnezeiescul Dar.Si de nu ne vom pocai,ne vom lipsi si de cereasca slava.Zicea si un cuvios:ma mir,fratilor,cum unul ce se cunoaste pe sine supus la vreun pacat de moarte,indrazneste vreodata a fi vesel si cu bucurie,fiindca cunoaste bine cum ca este vinovat de atatea tanguiri si plageri si amare lacrimi.Dar acum,mai mult decat acel cuvios barbat se cuvine sa se minuneze fiecare om cinstitor de Dumnezeu,vazand aratat cum ca atata de multi crestini isi petrec viata lor ca cum ar fi incredintati cum ca muncile iadului ar fi basme si visuri si de obste istorie cu care Dumnezeiestile Scripturi ne infricoseaza si doresc ca sa vie cineva din iad sa-i incredinteze pe dansii cu adevarat.Dar si aceasta au slobozit Dumnezeu sa se faca cu iconomie pentru mantuirea noastra.De unde si era om cu viata necuvioasa si la cugete foarte razvratit pe care foarte mult il indemna muierea sa,sa se departeze de la acest fel de viata ca sa scape de focul cel nestins al muncii,dar acela nu numai ca nu o asculta la aceasta ci si nebuna o numea,zicand cum ca cate invata dascalii din anvon,acestia de la sine le izvorasc si gramadesc multe munci in iad ca sa infricoseze pe oamenii cei prosti si fara de minte ca si tine.Domnul stie de este iad sau nu.Acestea zicand,o minune,au cazut cu fata la pamant indata mort si au inceput a iesi afara dinntr-insul fum negru cu totul imputit ca de pucioasa si de pacura si sarind muierea lui din asternut,au adus lumanarea si vede pe barbatul ei o vedere jalnica ca un lemn uscat si parlit sau ca un taciune inegrit,tinand in mainile lui o hartie scrisa cu carbunii muncii iadului,zicand unele ca acestea:acum m-am incredintat cu lucrul,cum ca este iad si munca.Atata incat aceia care nu cred sa se invete macar cu aceasta pilda a mea,cand adica se va pogora foc din Cer intru dansii.Dupa cum zice Proorocul Ieremia:”din inaltimea Sa au trimis foc si l-au pogorat pe dansul in oasele mele.”Nu este alt dascal mai iscusit,care sa ne deprinda si sa ne invete pe noi frica de Dumnezeu,mai cu lesnire decat aceasta,a pune adeseori inaintea ochilor mintii noastre focul gheenii.Aceasta este cea mai de pe urma vindecare pe care Cerescul acela Doctor,ne-o aduce asupra-ne pentru ca sa pazim Darul cel Dumnezeiesc cand il avem cu noi.Si iarasi de a doua oara sa il luam cand ne-am lipsit de el prin pacate.Nu ma indoiesc cum ca de multe ori vedeti pe doctorii cei iscusiti cu lucrul care cand vreo rana pe care nu o folosesc unsorile cele dulci si domoale,temandu-se nu cumva sa se obrinteasca si sa se intoarca in cangrena nevindecata si sa manance tot trupul,ard partea aceia a trupului cea putrezita cu fier infocat si ars.Asa face si prea bunul si iubitorul de oameni Dumnezeu,dupa ce ar vedea si ar socoti cum ca cuvintele milostivirii lui,ale dragostei si ale indelungii rabdarii lui,care ni se zic noua prin Dumnezeiestile lui Scripturi,asemenea si preacuratele lui Taine,nu sunt in destul spre a ne folosi pe noi pentru multa si nemarginita rautate la care am ajuns,porunceste dar atunci ca sa lucreze intru noi focul si fierul.Care lucru pentru ca sa nu ni se intample noua in viata aceasta de acum,ia sa deschidem in viata ochii credintei pe care pana acum pacatul ni-i are inchisi si sa privim cu luare aminte acele vesnice munci cu care dreptul Judecator ne infricoseaza si dupa urmare sa ne sarguim a scapa de ele si ca nu cumva sa deschidem atunci in iad ochii nostri si sa plangem cu lacrimi nefolositoare.Pe langa aceasta se poate inca sa ne pedepseasca din parte si intru aceasta viata,Domnul,vazand nepocainta sufletului nostru ca pe pacatosul acela pentru care am povestit mai sus.

FOAMETE

Scrie fericirul Prooroc David in psalmii sai:”si vor flamanzi ca un caine.”Dupa cum cainele,pentru marea si nesuferita lui foame inconjoara pe la gunoiuri si pe la imputiciuni si scarbele macelarilor si pe la  starvuri si pe la cele putrezite si puturoase,care pentru netrebuinta se leapada afara din oras si din cetate,intr-acest chip si pacatosii atunci ca niste caini lesinati de foame,fara de omenie si fara de milostivire se vor musca si se vor manca unul pe altul.Dupa cum si Proorocul au insemnat-o aceasta zicand:”si va fi norodul ca cela ce este cu totul ars de foc si omul de fratele sau nu-i va fi mila si nu se va satura omul mancand carnurile bratului sau.”Cine nu stie cum ca oamenii silindu-se de multa si cu covarsire foame,mananca si cele mai necurate lucruri,mate,soareci si viermi putreziti si ce sa zic si pe insusi singure madularele lor si pe insusi fii lor dupa cum se povesteste la robia Ierusalimului.Nu vor lipsi in tott veacul de la pacatosii cei lesinati de foame,bucatele cele puturoase,cele amare si necurate.Fiindca limba celor ce se muncasc si toate cele dimprejurul gatlejului,vor fi cu totul adancate inlauntru intru adanc si cu totul cuprinse si stapanite de oarecare zeama,atata de amara incat sa covarseasca funinginea,fierea si insusi pelinul si nici va fi cu adevarat alta foamete si sete mai cumplita,decat aceia pe care fiecare pacatos ce se munceste cu nespusa ardere si invapaierea inimii sale,doreste sa dobandeasca,adica pe Dumnezeu si cereasca lui masa.Deci si fiind ca acel dor arzator al sufletului,niciodata nu se satura pentru aceasta,nu se poate talcui altfel,fara decat cu pornirea unui caine care sa aiba foame peste masura,da sa fie strans legat,care cand se impunfe de covarsitoarea si cumplita aceia foame si-i va mirosi aburul si mirosul bucatelor,sau daca va si vedea in preajma lui unele ca acestea,atunci vei vedea pe acel dobitoc necuvantator cu toate ca este legat,cum se repede cu salbaticie si iarasi se intoarce inapoi,musca lantul,alerga intr-o parte si intr-alta,sapa pamantul cu labele lui,latra cu mari si infricosate glasuri si ca cum ar fi dezlegat,alearga catre miros si sate cu iuti sarituri fara a se putea tine,atunci nici glasul stapanului sau,nici infricosarile,nici toiagul nu poate sa-l opreasca de la acea pornire a poftei neoprita si neinfranata,atata incat de multe ori din multa si covarsitoarea pornire,rupe si zdrobeste insusi lantul.Iti aduci aminte de acel,de trei ori ticalos,care nu avea imbracaminte de nunta,pentru care povesteste Sfanta Evanghelie,cum s-au scos si s-au gonit afara din casa cea de nunta a Dumnezeiescului aceluia ospat si s-au aruncat,vai,intru intunericul cel mai din afara,legat de maini si de picioare.Socoteste dar acum dintru aceasta,o suflete al fiecaruia crestin.Care este cainele acel legat cu lant,nu este altul cu adevarat fara decat acela care mai inainte de a se pocai,ajunge la moarte si legat se va arunca intru prea intunecatul lac al iadului.In care stare daca se va intampla sa ajungi si tu ai fi mirosit in curtea aceia Dumnezeiasca a ospatului celui fara de sfarsit acea mireasma cu prea bun miros a acei nemuritoare mese,daca ai fi vazut pe cei ce sed acolo la masa adapandu-se din izvorul desfatarii si daca ai fi privit pe Dumnezeu cel prea inalt,incingandu-se singur ca sa slujeasca,ce ai face atunci,cu ce fel de pornire ai fi alergat atunci catre desfatarea si impartasirea aceia,cu cata pofta a inimii ai fi dorit sa vezi impreuna la acea masa,aratat este ca cu nemarginita si nesuferita si in scurt sa zic,cu neinfranata si neobosita pornire.Dar,stai,in zadar te pornesti fara de folos te ostenesti.Nu vei vedea pe Dumnezeu in pamantul celor vii,ci vei zice si cine este acela care ma tine aici legat,iti raspunzi cum ca pacatul.Cine n-au osandit asa dreptul Judecator,Dumnezeu.Si dar nu este el care m-au zidit,asa cu adevarat el este.Pentru ce dar,atata de amar munceste zidirea Sa.Si cum mai mult nu vrea a ma cunoaste si amagi pe Dumnezeu,pe mine,nici se grijeste mai mult pentru mine,nici catusi decat.Asa dar si la mirosul acei Ceresti mese ai dreptilor,acei osanditi,pangariti sunt navalitori si poftitori ca niste caini legati strans,vazandu-se pe sine cum ca fara de voie se opresc si se tin de la acest fel de pornire si pofta a lor,vor latra cu salbaticita manie si cu foame turbata si cu totul netinuta vor grai hule ca niste nebuni impotriva lui Dumnezeu spre mai mult rau si spre vesnica osanda a capului lor.Pentru aceasta,ia aminte bine si tu,o,cititorule pentru ca multi in ceasul care este paharul in mainile lor,vinul in buze si mancarea in gatlejul lor,cand inca nemistuita ,varsa betia,indata de naprazna li se opreste suflarea si se ineaca si mor.Si acolo unde sunt satui bine si tare invatati,se afla pe sine intru amaraciunea iadului,acolo unde vor flamanzi ca niste caini.Dar poate ca ar intreba cineva pentru ce cu dreptate se cuvine sa se munceasca unii ca acestia cu acest fel de nesuferita pedeapsa si munca a foamei si a setei caruia ii raspund cum ca cu lesnire va putea sa o priceapa si sa o inteleaga aceasta daca va asemana si viata cea curveasca a celor pacatosi,desfranate si desfatari mai mult cu viata dobitoacelor celor necuvantatoare si neintelegatoare,decat cu petrecerea oamenilor.Ne arata acest fel de viata ca intr-o icoana zugravita.Ioan cel cu limba de aur,care vopsele atata de curate ne-au istorisit pe acei lacomi,mult mancatori si pe cei insetati,mult bautori,incat nu este cu putinta nici a mai adauga langa acestea ceva,cineva,nici a mai imputina dintru dansele pentru ca sa-i arate mai adevarat si mai aratat.Caruia,zice Sfantul,nu este suparator omul acela care isi ingroasa trupul sau,tarandu-se ca o hiara de mare,nu vorbesc pentru aceia care din fire sunt acest fel,ci pentru aceia care cu acest chip si-au ingrasat trupurile lor cu multa mancare si cu imbuibarea pantecelui.Rasare soarele si pretutindenea isi varsa stralucitele sale raze,desteapta si-l ridica pe fiecare la lucrarea sa.Lucratorul de pamant,apuca sapa lui si alearga,faurul isi ia ciocanul lui si fiecare mester,aceia care ii este potrivita lucrarii si mestesugului sau,muierea isi ia fusul sau panza sa si altul,alta oarecare unealta trebuincioasa.Iara desfranatul acela,ca un porc,indata din ceasul dintai iese pentru asi umple pantecele lui si se sarguieste cum sa-si gateasca masa de mult pret si stralucita.Cu toate ca aceasta este numai a insusi a dobitoacelor celor necuvantatoare,sa manance adica de dimineata,fiindca si nu sunt pentru alta treaba acelora care le au,fara decat pentru junghiere,iara dobitoacele acelea care primesc sa poarte povara si sa ridice sarcini si sunt indemnatice la slujba ca niste muncitoare  ies la lucrare de cu noapte inca mai inainte de a rasari soarele.Dar insa patimasul si desfatatul acesta se scoala din patul si asternutul sau,cand soarele mai umple cu a sa lumina tot targul si cand toti oamenii sunt satui de ostenelile slujbei lor.Si de scoala zic,intinzandu-se mai intai pe sine ca un porc ce se hraneste spre junghiere,cheltuind cea mai buna parte din zi intru intunericul dormirii.Apoi,pe urma,sade mai mult de un ceas deasupra asternutului,cascand si intinzandu-se si neputand de betia zilei trecute macar de a se imbraca cu hainele sale.Pentru care si pierde mult ceas la aceasta.Pe urma de toate,se piaptana si se impodobeste si iese afara in acest fel incat se ingretoseaza cine il va privi,fiindca nici un semn de om nu are asupre,ci toate semnele cate sunt ale fiarei,ochii lui unduiosi,gura lui imputita de betie,iara ticalosul sau suflet,fiindca au si turnat intr-insul fara de masura multe feluri de mancaruri,zace intr-insul acela ca intr-un pat si misca si impreuna se misca ca un alt elefant,impovarat cu carnuri nefolositoate.Iara mai pe urma de toate iesind din casa sade prin feluri de locuri,unele ca acestea zicand si facand cum ca ar fi fost mai bine lui sa mai doarma inca decat sa umble destept.Daca ii povesteste cineva lui povestiri mahnicioase se face mai fricos decat fiecare pruncusoara.Daca sunt de veselie,se stapaneste de bucurie mai mult decat copilul cel mai fraged.Numai cu aceea se aduna si petrec impreuna cu cati il indeamna a trai o viata razvratita.Vreunul ca acesta cum sa nu-l osandeasca si casnicii si prietenii si rudele,cine nu va sa zica cu dreptul pentru aceasta cum ca este aceasta o greutate zadarnica a pamantului si cum ca in zadar s-au aratat in lume acest fel fiind,iar mai ales numai in zadar ci si spre raul capului sau,spre prabusirea sa,spre vatamarea a multora altora.Judecati rogu-va,o crestini cu judecata voastra o pricina ca aceasta.Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur cu cuviinta asemaneaza,cu porcul pe acest om,cu fiara de mare,cu elefantul,cu fiecare alt dobitoc necuvantator si fara de intelegere.Deci,invrednicise-va unul ca acesta a intra la Dumnezeisca nunta a Cerescului Miel la cea mare si tainica cina si mai pe urma de toate in palatal acelui Dumnezeiesc ospat si a desfatarii aceia.Tot Dumnezeiescul acesta Ioan Gura de Aur ocaraste si infrunteza si defaima minunat pe acesti bucalati si grasi pe lingatorii de talgere si de strachini,pe lingusitorii ciocoi si pe iubitorii de mancare la ospete zicandu-le acestea,o desfatatorule om,acum este vremea razboiului si  a nevointei si a luptei si tu iti petreci vremea in noapte si in multe mancari si in desfatari si cu cuviinta fiind sa te nevoiesti,tu te ingrasi pe sine,sta vrajmasul cel potrivnic  asupra ta si scrasneste cu dintii sai asupra ta si tu te placi si te lipesti deasupra meselor si cu totul te ineci cu bucatele cele dintru acestea.Hristos se usuca cu totul de foame si tu crapi de multa mancare,au doara se junghie pentru jertfa si pentru aceasta asa ne ingrasam trupurile nostre.De ce gatesti viermilor masa cu atata stralucire si grasime pentru ca mai mult iti aduci tie fara decat putrejune si puroi.De ce te insarcinezi pe sine cu rauri de sudori si cu gunoiul necuratiei,de ce te silesti sa-l faci mai gras pe peretele cel gras al trupului tau pentru ca fumul cel mare al aburilor care ies din tine te sarguiesti sa-l faci nori.Deci i-a sa nadajduiasca cineva ca cu astfel de viata patimasa,ospatatoare si desfatatoare se va invrednici sa castige masa cea cereasca si desfatatoarea si ospatarea dreptilor,ci mai vartos sa se cutremure pentru nesfarsita si vesnica postire si foamea acelora ce se muncesc.

VIERMELE STIINTEI

 

Rasplatirea celui necredincios,zice Solomon este foc si viermele?Toti Parintii cu un glas si Cuvantatotii de Dumnezeu ai Sfintei noastre biserici ai rasaritului zic,cum ca cei osanditi in iad se muncesc de adevaratii viermi si fara milostivire cu totul se mananca de ei si se afla acolo mai nenumarata multime de acesti viermi care sunt infricosati la chip,urati si pangariti,nestricaciosi,nesaturaciosi,care cu deosebita munca pe langa foc vor munci trupurile ticalosilor pacatosi care se muncesc si le pricinuiesc prea iuti si usturatoare dureri si munci.Pentru acest fel de viermi,scrie si marele Vasile,cum va sa fie in iad,un fel de viermi otravitori si mancatori de trupuri care fara saturare mananca si niciodata nu-si umple pantecele lor si mai ales cand mananca pricinuiesc omului dureri nesuferite.Si alt dascal iarasi au zis cum ca a treia munca a iadului sunt viermii cei nestricaciosi si la privire si la suieratul lor care traiesc in vapaile iadului dupa cum si pestii in ape.Si pentru aceasta dar,vor izvora din nas,din urechi si din ochi,din gura,din maruntaie si de obste din toate partile ale acelor ticalosi,va iesi multime nenumarata de viermi care neincetat si prea cu usturime vor musca trupurile si toate maruntaiele ticalosilor pacatosi.Si munca aceasta a viermilor celor neadormiti,fiindca de o parte este purtatoare de moarte si de alta neridicatoare de viata,acelora ce se muncesc cu toate ca de o si poftesc aceia in tot minutul pe dansa.Pentru aceasta va sa fie cea mai mare si mai usturatoare munca decat toate muncile celelalte.Deosebit de acesti simtatori viermi va fi si alt vierme care nu roade trupurile ci pe insusi sufletul acesta cu totul il roade si il munceste si il cheltuieste,adica acel al stiintei de catre care se vor porni cei ce se muncesc sa se vaite si sa se ticaloseasca pe sine pentru ca cand traia au lepadat vremea cea indemanatica a mantuirii lor si au trecut-o cu totul cu vederea cunoscand cu adevarat ca nu mai le este mai mult cu putinta sa li se mai intoarca inapoi acea vreme.Povesteste un cucernic oarecare barbat cum ca un calugar imbunatatit aflandu-se intr-una din zile,intru umilinta cugeta,intru sine cu mintea,care oare munca va fi mai amara celor ce se muncesc in iad si stand la rugaciune cu multa osardie si evlavie avand si acest cuget,vede de departe o umbra de la care iesea si un glas de plangere,de jale si de intristare cu mari suspinuri si tanguiri si plangeri si zicea,eu sunt unul dintre aceia care cu dreptate se muncesc in iad,gheena,ii raspundea lui cuviosul si pentru ca plangi asa cu amar si suspin cu atata mahniciune si intristare au raspuns acela,plang si suspin preacuvioase parinte pentru ca am piedut vremea mea in zadar dar nu numai eu ci inca si toti cei ce se muncesc,nu plangem pentru altceva.Atata de cu amar decat caci am pierdut vremea cea trebuincioasa a mantuirii noastre la desertaciunile acestei amagitoare si vremelnice lumi si la desfatarile ei cele pierzatoare de suflet si acum de ani se mai da acest fel de vreme,nu este cu putinta si dupa acestea s-au facut nevazuta umbra aceia lasand pe prea cuviosul cu totul ingrozit si inspaimantat.Deci cand socotesc ticalosii aceia cum ca le-au trecut zilele mantuiri lor in zadar si fara de folos si cum au fugit de la dansii vremea cea cu bun prilej si buna indemanare intru care putea sa semene ca sa secere mai apoi,sa cheltuiasca pentru ca sa dobandeasca mai pe urma si de obste sa zic sa negutatoreasca mantuirea lor ca sa imblanzesca pe Dumnezeu si sa castige cele ceresti.Cand adica socotesc acestea cu dreptul se desfac si se risipesc cu totul lacrimi,plang si se tanguiesc nemangaiat isi bat pieptul,isi zgarie fata,isi lovesc genunchii,suspend,vaitand si cu jale odihnindu-se si tanguindu-se.Ajunge dar o,oameni,stricacioasi si deserti,ajunge vremea care pana acum ati pierdut.Ajunge cat ati cheltuit la desertaciunile lumii,ajunge vremea care pana acum ati daruit-o pacatului.Macar cealalta vreme a vietii care va ramas cu toate ca este foarte putina,sarguiti-va la fapta buna si pentru Dumnezeu,ca veti auzi in scurt din Dumnezeiasca descoperire a lui Ioan cuvantatorul de Dumnezeu ca vremea nu va mai fi mai mult.Nu va mai fi vreme mai mult sa semeni pentru ca sa seceri.Nu va mai fi vreme ca sa cheltuiesti bani pentru ca sa cumperi undelemn in vase si de obste sa zic,nu va mai fi vreme de mult sa te pocaiesti,sa negutatoresti mantuirea ta,sa castigi Dumnezeiescul dar,sa aduni comoara cereasca,slava si sa imblanzesti Dumnezeiasca dreptate a dreptului Judecator.Deci,dar pentru ca sa zic si dupa cum zice Dumnezeiescul Pavel,pana cand avem vreme sa lucram lucrul cel bun ca sa nu lasam  mai sa zboare din mainile noastre vremea aceasta care acum este lesne de prins ca pe urma nu se va mai intoarce ca sa lucram fapta cea buna intr-insa si apoi paguba ei va fi fara de indreptare vremea acestora este mai scumpa si mai de mult pret decat tot lucrul de cinste si scump,dar insa noi o socotim foarte lepadata si lesne defaimata.Si asculta pe Sfantul Inochentie cum scrie pentru negrija si lenevirea care o aratam si avem pentru vremea aceasta vrednica de mantuirea noastra,trec si alearga in sus si in jos stricaciosi si deserti,oameni prin orase si prin ulite si prin stramtori si prin drumuri.Se suie sus pe munti,sar peste stanci,trec peste prapastii,suie dealurile,trec peste santuri,intra prin stramtori,sar peste ingradituri,cearca maruntisurile pamantului,adancimile marii,locurile cele nearatate de raurile si cele acoperite si umbrite ale vailor si ale padurilor,se duc in pustietati,bat razboi cu vanturile,defaima prapasiile si surpaturile,nu baga in seama florile,fulgerile,tunetele si trasnetele nu le socotesc intru nimica.Iar valurile si vartejurile vanturilor le socotesc de batjocura ,taie muntii si sapa madeimurile si le topesc pe dansele si le tiparesc, scobesc netezesc si luciaza pietre,despica si subtiaza lemne tes paze croiesc si cos haine ridica case zisesc palaturi fac gradini ara tarine sapa vii aprind cuptoare fac mori prind peste ies la vanatoare se indeletnicesc se ingrijesc se sfatuiesc oranduiesc se parasc se prihanesc se cearta inseala si amagesc rapesc fura se lupta negutatoresc talharesc si alte nenumarate se sarguiesc si lucreaza nenumarate numai ca sa-si adune bani sa inmulteasca averile lor sa afle castiguri  sa dobandeasca slava sa suie la vrednicii si sa faca rasplatiri .Si aceasta este osteneala cea din toate zilele a trupului lor indeletnicirea cea deasa si cea cu multa osteneala ale sufletului lor.Asa trec ticalosilor oameni zilele mantuirii lor pana cand ajung fara de veste la ziua cea mai de pe urma a mortii si nu socotesc ticalosii cum ca pe cat trec zilele fara de rod pe atata au sa se munceasca ei in iad fara sfarsit.

FOC

 

Focul acela atata vas a fie de prea cumplit si  de prea arzator incat toate lacrimile oamenilor, toate raurile pamantului toate baltile si izvoarele toate marile si insusi adancimea apelor de s-ar aduna intruna nu vor putea sa stinga nici cea mai mica scanteie a focului aceluia vesnic.Iar de te si miri o,omule pentru ca este atata de neostenita si nebiruita puterea celuia,vei inceta  de a te minuna

Daca  vei auzi pricina de la prorocul Isaia ,mania Domnului este ca o vale de pucioasa ce se arde.Sau dupa cum alt talcuitor talcuieste un grai ca acesta,suflarea Domnului o varsa pe dansa ca pe niste rauri de pucioasa.Ca cum ar zice cum ca cu totul neostenita si  nebiruita suflare  a Dumnezeiestii manii va varsa ca niste potopuri rauri de pucioasa si va face incat focul acela niciodata sa nu se potoleasca sau macar catusi de cat sa slabeasca ci sa arda trupurile celor ce se muncesc.

Insa sa nu le cheltuiasca cu totul nici sa nu le arda cu totul desavarsit si sa le aduca la nefiinta ci mai vartos ca intru atatea mii de ani si intru tot veacul acela nesfarsitul nu le va pierde nici macar un par intru acel foc . Focul acela va sa fie o temnita pe care sa nu o poata cineva sa o rupa si sa scape de ea .Acolo intru aceea infricosata gheena se vor framanta si se vor stramtora trupurile celor ce se muncesc.Acolo mintea se va  sili sa cugete la iutimea si usturimea muncilor.Acolo vointa se va sili sa doreasca  de acelea care niciodata nu vor putea lua savarsire din care acestea se va naste mahniciune si scaraba purtatoare de moarte racnete cu mari strigari neincetata plangere tanguire nemangaiata necurmate vaiete lacrimi fierbinti si manie  nebuneasca.Si tu o, omule care daca ai fi primit pe deasupra trupului tau intru minut devreme o mica oarecare scanteie de foc care este o ardere de vapaie prea slaba si neputiincioasa ti se pare a fi o munca nesuferita cum vei suferi sa zaci intins intro tigaie  ziua si noaptea si aruncat intr-un cuptor ce se arde imprejur cu foc de-a pururea.Tu,iara zic,o omule care daca cineva ar atinge si numai de un madular al trupului tau o bucata de fier foarte infocata nu la mult ceas ci numai intr-un minut iti pierzi mintea ta si tremuri cu totul de durerea cea prea usturatoare,cum vei suferi daca te vei arde in vapaie necontenit intru nesfarsitii veci,in focul acela nestins al iadului si aceasta nu numai la madular ci la toate partile si madularele trupului,zic,la tine la incheieturi,la armuri,la maruntaie,la mate si la oase.Si cu un cuvant sa zic,sa zaci intr-acel iezer al vapaii cei nestinse ca un burete in mijlocul noianului oceanului.Deci pentru ce nu mirosi alta fara decat numai micsunele,moscuri,miresme si mirosuri,trandafiri si balsamuri.De ce nu te sarguiesti la alta,adica la citirea sfintelor carti si la fapte bune fara decat la desfatari si la mese.De ce nu-ti petreci la alta viata ta fara decat zilele la odihna,iar noptile la desfatari si curvii,o si voi mult desfatatoarelor muieri care va desfatati intru sulemeniri si intru impodobiri pentru multa mandria voastra si pentru multa si neinfranata patima a curviei pe care o hraniti in sufletele voastre facandu-va undita satanei spre inselarea privitorilor,ia mai bine sa zic spre vesnica pierzare a sufletelor voastre si apoi mandrindu-va ca ati fi frumoasa boliti si cu boala dracilor,de ce nu va indeletniciti mai bine la rugaciune si la metanii si la alta fapta buna decat la sulemeniri si la spoieli ale obrazului si la impodobiri.Orbirea voastra si mai bine sa zic pierzarea voastra ca pentru ce alta va sulemeniti decat ca sa placeti celor ce va vor vedea pe voi si placandu-le sa-i trageti pre patima curviei voastre cei multe pe care o aveti intru voi de buna voia voastra va faceti unealta ale satanei iar nu vase ale lui Dumnezeu inselate sunteti de satana si veti sa va munciti dimpreuna cum dansul caruia i-ati ajutat spre inselarea privitorilor vostri si a tinerilor.Vai voua ce orbire va cuprins inca socotiti inca cum ca n-ar fi a va sulemeni si a va impodobi si marimea pacatului acestuia si Domnul nostru Iisus Hristos o au aratat zicand,mai bine sa-si lege o piatra de moara de grumaz si se arunca in mare decat sa dea sminteala altuia,dar voi pe cati smintiti cu impodobirea si cu spoirea obrazului mii si sute oare,ce alta asteptati fara decat vapaile iadului,sa va prajiti ziua si noaptea in focul gheenei.Parasiti-va si va pocaiti prin marturisire de aceste mari pacate inseland si inselandu-va spre vesnica voastra munca ca va veni vremea sa cautati vremea aceasta care o cheltuiti la aceste urate fapte ca sa o cheltuiti la fapte bune si nu o veti gasi si va veti cai cu amar pentru aceasta si cainta va fi fara de folos si veti fi aruncate in vapaile iadului.Luati aminte rogu-va la cuvintele Sfantului Augustin si socotiti-le bine,cati voiti sa scapati de vapaile focului aceluia nestins.Nu va fi zice focul acela al muncii ca focul acesta cu care ne slujim,cu toate acestea daca te-ar sili cineva zicand,marturiseste-te asupra capului tatalui tau,marturiseste-te asupra vietii preiubitilor tai fii ca de nu vei face acestea voi baga mana ta in cuptorul acela ce se arde de foc cu adevarat,ai fi facut cuvantul lui ca sa scapi sa nu-ti arzi mana ta si apoi dar pentru ca te arati cu atata nesocoteala si pentru o munca vremelnica si usoara cu care infricoseaza oamenii primesti sa faci raul si aici unde te infricoseaza Dumnezeu cu o munca nesfarsita nu primesti sa faci binele.

 

 

DEZNADAJDUIREA

 

Sfanta Evanghlie vorbind pentru fecioarele cele nebune zice cum ca s-a inchis usa.Imparatul Baltazar cand se afla la acea masa si ospat mare au vazut acele trei cuvinte care s-au scris pe perete ca de o mana de om,Mani,Tekel,Fares,dupa cum zice Dumnezeiasca Scriptura,fata imparatului s-au schimbat si cugetele lui impreuna il tulbura pe dansul si legaturile impreuna ale soldurilor lui se dezlega si genunchile lui impreuna se batea.Atata groaza si frica au luat imparatul dintru acele trei cuvinte cu toate inca nu apucate Daniel sa le talcuiasca.Trei sunt cuvintele care tulbula si mahnesc cu amar pe cei care se muncesc in iad,s-a inchis usa,indata ce sufletul cel rau norocit si ticalos al celui ce se munceste se va inchide intru acea temnita de sub pamant in vasul al toate dureri si al chinuirii ce-i rau norocite intr-un singur minut de ceas i se inchide si i se incuie si usa nadejdii,a milostivirii,a odihnei,a veseliei,a darului,a miluirii si de obste sa zic a tot binele.Toate usile mangaierii si ale rugaciunii se inchid cu chei si cu lacat de diamante si cu zavoare de fier nerupte si se deschid toate portile plangerii si tanguirii si ale intristarii.Pentru aceasta cei deznadajduiti nemaiavand de aceea inainte nici o nadejde de nicaieri incep a varsa hule inpotriva cerului,impotriva ingerilor si a sfintilor,a Nascatoarei de Dumnezeu si impotriva a insusi dreptului Judecator si vin intr-o pofta acest fel de mare incat doresc ca toti sa se munceasca impreuna cu dansii in gheena caci de vreme ce mintea celor ce se muncesc nu poate sa priveasca pe Dumnezeu ci se afla in munci si intru infricosate scarbe nici au nimica altor cu care sa-si mangaie voia lor se vor porni asupra lui Dumnezeu cu o uraciune impotrivitoare lui,cu o urgie nestapanita si netinuta,cu o manie nescrisa imprejur si cu turbata salbaticire si nebunie pentru pedepsele si muncile pe care pe dreptate le patimesc,si cu urmare se va aprinde intru dansii o fiebinteala nepovestita incat daca le-ar fi cu putinta lor sa faca rasplatire lui Dumnezeu si sa treaca cu vederea marimea lor cu pierzare desavarsita si cu dea pururea prapadenie,nu va privi dar atunci mintea nici un lucru care sa le poata pricinui lor macar o mica mangaiere,care lucru se arata si din pilda unui filozof pagan,pentru care scriu oarecare cum ca dupa moartea lui s-au aratat in somn unui ucenic al lui si au zis,cum ca toate cate le-am invatat si le stiam le-am uitat,iar atata numai mi-au ramas aici sa stiu cum ca m-am pierdut in veci.Deci pentru ca sa nu cugeti si tu aceasta vesnic se cuvine sa socotesti acum bine ca sa afli chipul si mestesugul numai ca sa nu te pierzi in veci.Pentru ca atunci vei incerca cu multa si mare osardie si sarguinta acelea care aici era vrednice de mare sarguinta si osardie si prea cu adevarat nu le vei afla,fiindca si dupa cum scrie prea cu intelepciune preasfintilul Epifanie,dupa moartea omului camarile s-au pecetluit,vremea s-a implinit,lupta s-a sfarsit,locul cel de lupta si de alergare s-au facut desert,cununile s-au impartit,si cati s-au nevoit se odihnesc,iar cati iarasi pentru lenevire nu s-au nevoit nu se vad nici de acum in mijloc si cati s-au biruit in locul cel de lupta s-au izgonit afara din camara de nunta si toate cu totul au luat savarsire.Aici o dara pacatosule mai inainte de ce te va ajunge sfarsitul,pocaieste-te ca nu cumva pe urma ca un nebun sa auzi si tu graiul acelora pe care l-au auzit fecioarele cele nebune,s-a inchis usa,care usa a toata mangaierea.O tanguiri si plageri a tot dorul,o pagubire a toata rasplatirea,o prea norocire a toata mila,o ticalosia a toata nadejdea.O,deznadajduire a tot binele.O,rau!Socoteste-te tu singur pentru tine cum ca daca intru acel minut in care se cuprinde si se inchid toate se va afla sufletul tau lipsit de Dumnezeiescul dar negresit va auzi totdeauna acestea,s-a inchis usa!Povestesc oarecare pentru un oarecare calugar cum ca biruindu-se de lenevirea lui cauta sa fuga si sa se departeze de manastirea lui si fiindca au si hotarat aceasta in cugetul sau i s-a aratat din Dumnezeiesca oranduiala maica sa in somn care cu putin mai inainte murise.Care si cu toate il silise si cu multe cuvinte ca sa-l plece pe fiul ei sa ramana in manastire pana la sfarsitul vietii lui dar n-au putut sa-l plece.Pentru ca acelea ii punea inainte cum ca ostenelile si asprele petreceri ale manastirii sunt nesuferite,atunci maica sa a zis catre dansul,daca ti-ar pune cineva inainte fiul meu infricosatoarele munci ale iadului,adica vapaile cele ca raurile,relele putori acele nesuferite,foamea si setea cea peste masura,ranile si bataile cele prea iuti si prea usturatoare pe care le patimesc de trei ori acolo ticalosii pacatosi care se muncesc in tot veacul,ce-ai face atunci.Pentru aceasta de-ti ca placea,cearca acum o mai mica munca decat toate muncile acelea pentru ca sa te incredintezi.Raspuns-a ei tanarul si este cu putinta sa se faca acestea,este,au raspuns maica sa si ia aminte,atunci au auzit un glas si o strigare si o grohaitura de porci atat de infricosata incat i se parea dupa cum spunea mai pe urma,cum ca s-a desfacut tot cerul deasupra capului sau si s-au sfarmat in mici bucati de a carui covarsire sunet o au ajuns la o atat temere si frica incat era sa primejduiasca de moarte,de unde chemand pe maica sa au luat de la dansa mana de ajutor.Deci atat l-au tulburat lovitura si bataia aceia si glasurile ca si cum ar fi fost porci si se muncesc in iad,incat indata dupa aceasta s-au silit sa rabde pana in sfarsit cu desavarsita si deplina rabdare in manastire si cu acest chip murind si-au data sufletul in mainile lui Dumnezeu.

VESNICIA

 

Intre nenumaratele chipiri ale muncilor pe care au sa le patimeasca cu totul ticalosii pacatosi una este cea mai amara decat toate si mai cumplit chinuitoare,pe care proorocul Ieremia cu tanguire in putine cuvinte cu mare glas au strigat,intru pierzare in veci veti fi zice Domnul.Mare si infricosata munca si pedeapsa le pricinuieste lor adancul acela si prea infricosatul intuneric al muncii iadului fiindca nu le lumineaza din nici o parte nici cea mai mica raza de lumina,mai mult si mai mare munca le aduce asupra nesuferita putoare aceea si imputiciunea care iese de acolo din mijloc ca un fum din pucioasa si pacura si din gunoiul celor de desubt al tartarului.Nepovestita ticalosie si primejdie le pricinuieste plangerea si tanguirea care ca un foc cu totul le arde trupurile lor.Neasemanata ticalosie le face focul acela prea cumplitul si prea usturatorul al gheenei care cu cumplita iutime in muncire,dar cu toate acestea nu patimesc mai grea alta munca si mai amara si mai usturatoare si mai dureroasa pe cat patimesc din prea greaua sarcina si povara vesniciei care covarseste pe toate celelalte munci cu nemarginita greutatea ei.Aceasta nemarginita greutate cumpanindu-o bine cu mintea ca un tanar oarecare desfranat si venindu-si la mare umilinta au inceput sa zica intru sine unele ca acestea,cu neputinta este sa se afle in lumea aceasta vreun tanar si avand putina minte sa primeasca cu acest fel de voire incat sa zaca desfatandu-se in curgere de treizeci de ani sau de patruzeci pe un asternut prea moale si prea desfatat intins si asternut cu crini si cu trandafiri fara a se scula de pe dansul vreodata si dupa acesti ani sa primeasca stapanirea si imparatia a toata lumea ca lucru daca ar fi asa cata doar nebunie si neinteleptie,ce fel de orbire si lipsire de minte este sa voiasca cineva pentru un mic pacat si pentru o dulceata de o putina vreme sa aleaga mai mult un asternut ce se arde in iad intru care sa se arda si sa se prajeasca intru tot veacul decat vesnica odihna.Acest cuget atat de mult au ranit pe acel tanar incat l-au facut sa zica cu frica si plangand cu mult ceas.O,vesnicie!O,vesnicie!Si dupa putin impartind averile sale saracilor s-a dus si s-a facut calugar intr-o manastire unde era viata de obste,unde bine si cu cuviosie petrecand si cu un cuget ca acesta bun a mostenit bunatatile cele vesnice.Acum dar si eu zic ca acelea,o vesnicie,o vesnicie,ai caruia undeletnicire si cugetare pe care nu-l va putea sa-l destepte spre fapta buna unul ca acela cu adevarat nu are nici o cunostinta nici credinta si daca nu are credinta apoi dar nu crede nici evangheliilor,nici proorocilor,nici bisericii,nici insasi lui Dumnezeu,iar daca iarasi nu are cunostinta este dar vrednic de rana si de batai sau in viata aceasta de acum,sau in ceea ca sa vie.Deci ori asa ori aminterea vrednic este de munca,dar o vai ticalosia aceasta a noastra si amara primejdie vreo norocire.In vremea cand o primejdie atat de mare si infricosata sa se spanzure asupra cugetelor noastre si noi sa dormim,sau putin lucru vi se pare voua a fi aceasta sa se afle cineva cu totul afundat in iezerul acela de smoala,de pacura si de pucioasa ce fierbe si sa se fiarba intr-insul neincetat ca o jertfa si ardere de tot si sa fie hotarat ca sa-si rasplateasca muncile pacatelor sale in mijlocul acelui foc nestins al gheenei care mai mult se aprinde si mai mult se invapaiaza din suflarea urgiei cei Dumnezeiesti.Si in tot ceasul si minutul vremii sa socoteasca cum ca tot raul acesta care il patimeste acum in munci am sa-l sufar muncindu-se neincetat in veci fara de sfarsit fara de a vedea candva vreun sfarsit si acesta este vai,lucrul cel mai cumplit si mai infricosat decat toate cele prea infricosate.Acestea cugetand un oarecare barbat cinstitor de Dumnezeu zice,cum ca daca un om singur din toti oamenii care au fost de la zidirea lumii are sa se munceasca si ceilalti toti sa se mantuiasca,eu as fi pus toate puterile mele ca sa nu pacatuiesc niciodata temandu-ma ca nu cumva sa fiu eu acela unul,dar ce inima se cuvine sa avem noi de trei ori pacatosii la acestea ca sa alegem dintru acestea doua pe una,sau sa ne muncim impreuna cu paganii si cu dracii sau sa ne veselim in veci cu sfintii si cu ingerii,fiindca unul si raul,viata si moartea zace inaintea ochilor nostri ca sa intindem mainile noastre la ceea care ne va placea.Prea multa si prea mare luare aminte si socoteala sa faca si la amandoua crestinul fiindca si intru amandoua este vesnicia.Ci o vesncie adica a cerului este fericirea,iara cealalta vesnicie a iadului este de trei ori mai ticaloasa  fiindca este plina de chin si de durere si la vointa omului sta pe care va vrea sa o aleaga si sa o imbratizeze ci care va voi sa aleaga cu dreptate si cu buna socoteala trebuinta este sa urmeze pe proorocul David care zice,gandit-am la zilele cele de demult si de anii cei vesnici mi-am adus aminte si noaptea cu inima mea am cugetat.Minunata deprindere si iscusinta este nu numai celor prosti si taranilor ci si insusi imparatior si inteleptilor,o coasta sa se indeletniceasca cu gandul sau si sa cugete ziua si noaptea la vesnicia ce va sa fie.Un pacatos nepocait si foarte desfranat si foarte curvar hranea in casa lui un corb bland si intr-una din zilele acelea luandu-i seama l-au vazut pe dansul ca cum ar fi fost foarte scarbit si ingrijorat si dupa ce l-au vazut indata au si inceput asi scoate penele una cate una cu ciocul lui facandu-se ca cum ar fi inmanat pe dansele.Apoi a inceput a se tavali preste ele.Atuncea au devenit in mintea stapanului sau,din Dumnezeiasca purtare de grija ca sa-l intrebe pe cel corb ,pentru ce se afla asa de mahnit si foarte intristat si s-au smuls si insusi penele lui,raspunzand corbul,O minune cu vorba omeneasca.Gandit-am la zilele cele de demult,din inceput si de anii cei vesnici mi-am adus aminte si am cugetat cu inima mea ,.Si acestea zicand ,indata s-au facut nevazut din ochii lui.Iar minunea aceasta de mare, in mare pocainta sta zdrobire de inima , au pornit pe omul acela fiinca ca si fara prelungire si intarziere de de vreme,au alergat la duhovnicul sau si si-au marturisit pacatele sale cu mare umilinta,si si-au primit canonul cu mare osardie a inimii ,fagaduindu-se sa petreaca de aici intru pocainta .Si asa petrecand adeseori zicea cuvintele Corbului cu multe suspine ale inimii sale.De unde si cu acest foc de buna asezare ,cugetand adica vremelnic cuvintele acelea ale lui David ,au dobandit vesnica imparatie.Pre Corbul acesta mult la socotit o fi, sau Duh sub chipul  Corbului ascuns, sau om adevarat intr-acest chip de fel.Insa eu nu am socoteala ca sa cercetez lucrul si sa aflu cu incredintare ce oare au fost  Corbul acela ,dar insa impreuna cu acel pacatos ce sa pocait doream ca si noi in fiecaresti minut al vietii noastre sa zicem in sinele nostru cuvintele acelea ale Corbului si dupa urmare sa cugetam pentru aniii veacului ce va sa vina care nu vor lua niciodata sfarsit.Si acestea ne vor fi noua sau pentru acea nepovestita bucurie ce este  in cer,sau pentru grelele de suferit pedepse si munci ce sunt in Iad.Mai pe urma de toate cugeta o crestine in sufletul tau in fiecare zi a vietii tale acestea pe care scriu aicea,cum ca adica dupa cea mai pe urma rasuflare va urma de nevoie ca sa fii, cu adevarat sau de-a pururea in Rai sau totdeauna in munca ,care lucru sa nu-l dea Dumnezeu .Deci de vei alege bine vei fi totdeauna in vesnicul bine,iar de vei face alegerea rau ,vei intotdeauna in vesnicul rau,dar ca pentru ca sa scapi de toate acelea cate pana aicea ai citit ,socoteste cu Dumnezeiasca intelepciune aceste putine cuvinte.

PEDEAPSA

Ce alt lucru este mai greu fara de cat a voi cineva intotdeauna,aceia care niciodata nu se poate a se face ,si a nu voii totdeauna ,aceia care intotdeauna de buna voie se face.Pacatosul nu poate sa dobandeasca in veac lucrul acela care il voieste nici sa scape de acela ,care nu-l voieste.Pentru aceasta si este  silit a suferi si a patimi in veac prea cu usturime si cu neasemanata durere a inimii.

ALTA IARASI PEDEAPSA

Ce  alt  lucru este mai scarbicios  si mai amar ,fara de cat intru acelea , care tu totdeauna cei de la cineva ,si acela sa-ti raspunda totdeauna aceasta  ,Nu .Si la acelea pe care tu le urasti intotdeauna sa-ti zica totdeauna graiul acesta ,asa.Intru dreptate infricosatului si nemitarnicului judecator osebit este ,catusi de cat ,intr-aceasta Viata Vremelnica de acum n-au incetat de a pacatui si iarasi osebit este a lui Dumnezeu, ca sa nu dea niciodata sfarsit si hotar munciii celui pacatos,fiinca nici el n-au voit intr-aceasta viata sad ea sfarsit si hotar pacatului.Cand pacatosul va vedea in Iad ca  se  munceste pentru pacatele sale ascunse.Atunci va pricepe cum ca Dumnezeu vede toate ,si atuncea va deschide acest pacatos ochii lui in munci pe care intr-aceasta viata ii  avea inchisi intru pacatele ce facea.Se  munceste si nu se pierde moare si totdeauna traieste se strica ,dar ramane se sfarseste si este vesnic.

PILDA

Un parinte intelept si inbunatatit Duhovnic s-au apucat odata cu invatatura sa de suflet cea folositoare ,sa aduca la pocainta pre un tanar de un neam,care se afla multi ani in calea pierzarii.S-au nevoit foarte multe ceasuri acest Dumnezeiesc Parinte sfatuindu-l pe dansul si invatandu-l dar insa la urechile surdului canta si orbului ii graia pentru vapsele si deasupra pietrelor semana pentru ca acel tanar fiiind invechit in pacate nu numai ca se umilea din invataturile acelui Parinte si Dascal ci si pentru ras si batjocora le uneltea.Mai pe urma de toate,vazandul duhovnicul era vessel la chip,frumos la fata,luminat la obraz si cu buna cuviinta la vedere au inceput ai vorbi aceste feluri de cuvinte.O,prea luminatule si prea frumosule tanarule un dar iti cer sa-mi faci,de cate ori vei privi in oglinda frumusetea ta de vei lua seama la buna si potrivita alcatuirea madularelor tale,sa socotesti pentru dragostea ta ,cu mare socoteala si luare aminte nu cumva fiindca are sa ti se intample si tie sa te amagesti odata si acestea prea frumoase madulari ale tale sa  se tarasca intru prea adancatul acela loc al Iadului intru care se afla focul nestins,viermii cei neadormiti si putoarea cea nesuferita ,nu cumva zici si acesti ochi albastri parul cel stralucitor ca aurul fruntea cea alba ca de elefant,obrazul cel ce este in vopseala trandafirului ,buzele cele rosite,grumazul cel ca zapada,gatul cel ca laptele, si tot trupul tau acest cu bune masuri si preafrumos sa se arunce de buna voie in smoala si pacura ceea ce clocoteste si sa se fiarba cu pucioasa si sa se prajeasca cu viermii cei de acolo si acestea toate sa se faca in veci fiindca Dumnezeu ca sa pedepseasca  pe aceia care in viata aceasta de acum n-au pus vreun hotar pacatului lor are in IAD hotarate infricosate munci fara de sfarsit.Acestea zicand duhovnicul acela si luandusi ziua buna de  la tanar s-au dus,iara tanarul viindu-si intru sine si invartind de multe ori in gandul sau cuvintele Duhovnicescului Parinte au aprins in sufetul sau,stralucitoare raza a pocaintei cei mantuitoare de suflet  si de aceeia defaimand cele mandre si frumoase ale acestei vremelnice si desarte lumi,si lepadandu-se de rudenii de bogatie de slava si de odihna s-au dus intr-o manastire si vietuind intru acolo cu cuviosie impreuna cu ceilalti parinti pentru ca au ales sa-si stramtoreze putinii ani aicea trupul sau cu aspre petreceri decat sa se munceasca in IAD vesnic cu nemarginite si amare pedepse si atat de mult au sporit in viata calugareasca incat s-au facut pilda faptei cei bune tuturor celor ce petreceau acolo intru viata cea calugareasca fiindca nu au lipsit de a aduce adeseori in mintea sa acea porunca mai de pe urma a Duhovnicescului Parinte pe care i-au dat-o ca sa fie lucrator cu mintea cand se va cauta in oglinda.Deci si tu o nepocaite  cititorului sileste-te cum mai in graba sa-ti indreptezi sufletul tau, incat ai vreme oranduita  striga  catre iubitorul de oameni Dumnezeu .In cata vreme ai mintea ta intreaga   sanatoasa  plangi catre Stapanul Hristos . Incat ai sufletul tau  inca in trup mahneste-te,arata durere, intristeaza-te,arata zdrobire de inima , pocaieste-te,si in scurt sa zic  incat esti in viata inca,cearca Duhovniceasca vindecare,mai inainte de a te inghiti adancul  si fundul  noianului mai inainte de ce te va sorbi adancimea  Iadului.Pentru  ca   acolo pocainta nu este ,lasare  nu se face si iertare nu se afla .De ai avea slabiciunea lui Solomon , indelungata si de multi ani viata a lui Matusal ,bogatiile lui Cris ,Imparatia lui  Alexandru si de obste sa zic toate bunele  norociri si fericiri  si slavele  tuturor oamenilor de cand s-a zidit lumea , ce ti-ar fi folositoare acestea daca dupa moarte cu  totul te vei praji si cu totul te vei arde si te vei munci cu amar in veci  intr-acel  groaznic put al Iadului cu atatea si aceste feluri de infricosate munci si pedepse .Fiindca atunci se va  deschide acel prea infocat put al Iadului ,intru carele pogorare adica va fi , iar suire,niciodata nu se va arata.Acolo inlauntru goli se vor ineca si cu totul se va afunda toti cei rau credinciosi  pagani si pacatosi cu Dracii  impreuna ca pentru sa zaca afundati intru toti vecii vecilor si niciodata a nu se scula ci totdeauna sa fie astupati si lipiti unul de altul fierband si clocotind acolo inauntru.Pentru acest prea adanc put zicea si Prorocul David rugandu-se catre Domnul:”sa nu ma inghita pre mine adancul nici sa inchiza peste mine putul gura sa.”Au zis sa nu inchida putul fiindca putul acolo dupa ce va primi pe acei de trei ori ticalosi pacatosi inlauntrul lui se astupa bine  deasupra si  sa adanceste dedesuptul lui,unde niciodata si nici cat de putina rasuflare se afla nici o rasuflare si slabire nu se vede si nici o  slobozenie nu se nadajduieste nici una.Pentru ca s-au astupat si pecetluit foarte tare acel mare si nerupt gatlej si s-au ingradit imprejur de toate partile prea cu tarie ,deci se vor arunca intru acea infricosata si infocata si invapaiata groapa de trei ori ticalosii pacatosii,luandu-si ziua buna pentru toate ,de ziua buna cea de pe urma de la firea acelor ce sunt si de la toate zidirile  cele ce se vad ale lui Dumnezeu.Nu se vor cunoaste mai mult de la Dumnezeu aceia care aicea in lumea acesta n-au voit sa-l cunoasca pe Dumnezeu dupa cum se cade.Acolo vor sa fie ingropati in viata si vor sa fie vii intotdeauna in moarte  si pentru ca n-au dat sfarsit pacatelor lor aicea,nici acolo nu vor vedea candva sfarsit in munci in veci.

INAINTE CUVANTARE

PENTRU IMPARATIA CERURILOR

 

Am privit, pana aicea infricosatele acelea cuiburi ,cele dedesubt tartar al balaurilor,am facut o destula plimbare intru cele mai dedesupt si intru intunecatele prapastii si locuri ale iadului ,am trecut prin acele pesteri de sub pamant ,acoperite cu intunericul cel prea inegrit si cu negura mortii am mirosit acea putoare scarbelnica,si purtatoare de moarte care cu fierberea iese afara ca un abur din locurile iadului cele cu smoala cu pucioasa si cu pacura,am auzit jalnicele suspinuri tanguirile si plangerile cele ca un glas de tunet infricosatele oftari,tipete si scrasnirile dintilor care se fac de aceia prea ticalosi cu totul osanditi,am inotat prin mijlocul iezerului aceluia prea amaruie si prea otravitorul,care groaznic va arde atuncea cu pacura si cu pucioasa si cu toate imputiciunile,deci vremea  este de acum dupa pilda Domnului nostru care mai intai cu necinste s-a coborat intru cele de dedesubt si pe urma cu slava s-au suit la cele ceresti.Vreme este zic sa ne suim si noi cu mintea noastra intru cel prea luminat si mult stralucit cerul.Si sa ridicam la inaltime ochii nostri sa privim ganditor la acel palat al Imparatului Imparatilor Dumnezeu care este zugravit cu stele varsatoare de lumina si stralucitoare ca cu niste pietre de mult pret,adica safiruri ,smaralduri si diamante,acolo unde au dreptii sa se desfateze si sa salte si sa dantuiasca  bucurandu-se si incununati intru nesfarsitii vecii vecilor.

Si aceasta este cea mai adevarata si mai cuviincioasa si mai potrivita osebire a omului ,care se afla instrainat de la Dumnezeu aceia pre pamant, ca intr-o izgonire indelungata si de intristare,sa se intoarca  iarasi in cer in Patria lui cea dintai si prea dulce.Ca pentru aceasta si Dumnezeu au inchipuit pe omul  acesta cu chipul drept si i-au pus ochii si gura deasupra in cap ca cum deasupra  intr-un crestet  si varf,iar pe celelalte vietuitoare le-au zidit cu gura in jos,plecata la pamant.Si aceasta au facut-o omul acesta pentru ca totdeauna sa ridice ochii si mintea sa catre cele Ceresti.Si sa naluceasca si sa priveasca acea prea frumoasa si cu adevarat  prea bine norocita Patrie a lui si sa se aprinza in fiecare zi  si ceas de un fara de asemanare si fierbinte dor  si o negraita dragoste  pentru castigarea si dobandirea  acei prea luminate si Dumnezeiesti  tari .De la care pe cat este lunga departarea pana la acest pamant pe atata covarsire  si deosebirea acei tari  de catre acest pamant.Se afla la acest pamant oarecare bune inchipuiri  si infrumusetari,insa sunt unite si impreunate  de nevoie cu neinchipuiri si cu grozavii. De ascunde aurul in tina zac pietrele cele de demult pret in pulbere ,infloreste trandafirul  in spini.Insa tu ,cereasca tara,toata esti frumoasa mea Patrie .Toata esti frumoasa si nicidecum nu este  intru tine defaimare si prihana,dar si fara  acele minunate  si alese bunatati pre care le ascunzi inlauntrul tau  esti si din toate cele de afara ale tale  prea frumoasa si infrumusetata.Nu s-au numit fara pricina Cerul inalt, ci pentru ca nu stim ce are ascuns intru sine, pentru aceasta s-au numit asa.Vedem Patria noastra cea prea dorita,dar de departe  si numai cat  o  herestisim.Laudam acele Dumnezeiesti   desfatari ale ei,dar nu le castigam .Deci eu acum va indemn sa ne suim intr-insa cu aceste scurte cuvinte ale sfintei noastre biserici ai rasaritului.”Sus sa avem inimile”.Pana acum inima voastra era jos in locul mortii  intru prea  adancatul  lac al tarturului in mijlocul pamantului,adica in IAD.Insa iara acuma  lasand locul cel de jos”sus sa avem inimile”mai sus decat tot lucrul  care s-au zidit de la pamant,mai sus de toate  cate sunt sub luna,mai sus de toate cate sunt  subt stihia  cea de foc,mai sus de cate sunt  sub casele sferii  adica ratungilii stelelor celor ratacitoare,mai sus de toate  cate sunt  sub toate stelele,adica mai sus de toate cate sunt soare si sub toate inconjurarile imprejur cele ceresti  si sub Tarie. Intrati intru bucuria Domnului,intrati intru bucuria  aceia  dintru  care nimenea  nu poate sa va lipseasca  si sa va instraineze de ea.Stati ca niste barbati Galilieni  cautand la Cer si socotiti cu luare aminte toate cetele ingerilor,Incepatoriilor, Patriarhilor,Danturile Prorocilor,Adunarile Apostolilor, si toata adunarea dreptilor.Priviti sus acolo,preaslavitele Cununi ale Mucenicilor cu care Dreptul Judecator au incununat capetele lor.Socotiti florile si crinii  pe care ii tin in mainile lor,cati au biruit pacatul.Fiti  cu luare aminte, pentru ca sa auziti laudele cantarile cele rasunatoare de savoslavie si de multumire cele mai dulci  decat mierea si fagurul  pe care toti ingerii si ceilalti Sfinti  neincetat le fac catre Dumnezeu. Si dupa cum este  multa departare ,intre aceste trei locuri,zic al Cerului,al pamantului si al iadului, asa cu adevarat  ,neinumarata este si deosebirea  vredniciei  si starii si asezarii lor.Ca  fiindca lumea  aceasta care se vede  este intemeiata intre Cer si intre Iad ,pentru  aceasta cu adevarat se afla intru aceasta lume cat se cuprind si se tin sus in Cer si cate se inchid jos in Iad.Intru slava aceluia Cerul se afla viata fara de moarte ,in Iad, dimpotriva ,moarte fara de viata.Iara lumea care zace intre acestea doua si pe amandoua le are adica viata si moartea.In Cer este sanatate fara de boala iar in Iad este boala fara sanatate.Iara pe pamant este impreuna sanatatea cu boala. In Cer imparateste slava fara ticalosie ,in Iad ticalosia fara nici o slava.Iar pe pamant ,se afla si amandoua.In Cer este bucuria  fara scarab,in Iad scarba ,fara bucurie . Iar aicea pe pamant,se afla  si bucuria si scarba impreuna.Mai in scurt, In Cer se afla toate cele bune,fara vreun rau,in Iad , toate cele rele fara nici un bine,iar in lumea aceasta  cele bune sunt amestecate cu cele rele .Deci dar pana cand traim in aceasta lume ,ca vointa noastra este pentru stapanirea de sine  care o avem data noua de la Dumnezeu,sa alegem acelea care ne plac noua sau bunatatile cele vesnice  care n-au impartasire  cu nici un rau ,sau relele cele vesnice si fara de sfarsit ,care sunt instrainate de tot binele.Ci pentru ca sa nu gresim ratacindu-ne la alegerea acelora si sa alegem cele rele din cele bune si cu acest fel de urmare sa pagubim sufletul nostru cu o paguba acest fel de mare ,incat nu pot sa o indrepteze nici averile,nici bogatiile ,nici stapanirile ,dar nici toata vesnicia aceia ce va sa fie. Pentru aceasta ,dupa  ce v-am pus inainte infricosatele  acelea lacasuri ale Iadului si prea amarele pedepse si munci ma voi sili  acum sa aprind toata dragostea voastra, deschizand acele visterii ale bunei norociri si ale slavei cei Ceresti pentru ca sa iubiti numai pe acestea si sa se inradacineze prea cu tarie inima voastra intru castigarea si dobandirea acestora  si dimpotriva sa defaimati lucrurile cele desarte si stricacioase si vremelnice ale lumii acesteia si sa nu ne asemanam si noi cu hiarele care pleaca jos la pamant.Cu cele taratoare care se tarasc pe jos,pe fata pamantului,cu porcii care zac in tina si amesteca noroiul cel prea imputit si tina cea prea puturoasa,cu cartitele care sapa pamantul si se hranesc cu el, cu soarecii care miroase tarana pamantului si cu gandacii care rotunjesc baliga si o imbratiseaza, dupa cum totdeauna fara de socoteala fac pacatosii cei vrednici de lacrimi ereticii si necredinciosii,care nu voiesc a-si ridica si a-si inalta mintea si ochii la ceruri ci toti cu totul se pleaca si privesc spre cele imputite de jos si pamantesti,sunt ca niste lilieci scarbiciosi si puturosi,iara catre cele intunecate,si pamantesti sunt vulturi cu ascutite vederi.Iara cati cu darul lui Dumnezeu sunt  fii ai lui Dumnezeu si il cauta cu adevarat pe Dumnezeu,nu la aceste prea mici lucruri ale lumii ci la cele prea mari si inalte ale cerului,nu la aceste proaste si pe jos taratoare,ci la cele inalte si de sus,caci au in cugetul lor nadejdea inradacinata si credinta intemeiata a vesniciei veacului ce va sa fie,unii ca acestia cu adevarat ridica ochii lor catre stele, suie sufletul lor catre sferele cele ceresti,inalta mintea lor catre Dumnezeu si dupa urmare,nalucesc ziua si noaptea Patria lor cea dorita.

CARTEA 4

CAPITOLUL 1

Omul cel nou trece cu vederea cele mari ale pamantului,

fiindca priveste marimea Cerurilor

Sa incepem  dar a vorbi pentru Ceruri pentru ca sa va aprinda cu covarsire dragostea si dorul vostru pentru ca mai intai sa alegeti pe bunatatile cele Ceresti prea veselitoare  si nesfarsite si mai mult pe acelea sa le iubiti si sa le doriti  decat pe acestea pamantesti si intru acelea sa fie inradacinata dupa cum  am zis mai inainte  inima voastra. Si va voi arata voua  in scurt marimea acestui Cer ,intr-acest chip, ca dupa cum din multa felurime si pestriciune a stelelor lui,sa-i poftiti salasluirea lui, asa si din marimea lui sa va aprindeti cu indoit dar pe al dobandi pe acela.Deci marimea Cerului dupa cunostinta  mai a tuturor inteleptilor cunoscatorilor de stele  ai veacului acestuia de acum se arata din inaltimea lui.Iara inaltimea aceasta a lui se arata iarasi din marimea soarelui.Deci  acest soare care nu se vede mai mare  decat o rotunjime  de un mic si lesne de uneltit ,Glob cata marime socotiti sa aiba.De o suta saizeci de ori este mai mare decat toata masura imprejur si rotunjimea pamantului.Atata este de mare acest soare ai caruia marime nu se arata noua mai mare decat o palma sau un cot. Deci dintru aceasta puteti sa samaluiti si sa spuneti cat este de departe de pamant. De unde si urmeaza de nevoie sa fie  o departare prea inalta, si peste masura lungime si departare de la noi.Fiindca si o marime acest fel de prea mare, ni se arata noua un disc prea mic .Ci auziti si va minunati de departarea care o are de la noi. Soarele este departe de la pamant de doua zeci de milioane  de miluri italienesti,iar milionul cuprinde zece sute de mii.De unde urmeaza tot atata  sa fie si purtarea imprejur si marimea cea dimprejur acei rotunjeli Ceresti,intru care este intarit ,Soarele,incat acest Soare in curgere de douazeci si patru de ceasuri trecand imprejur si inconjurand tot Cerul alearga si trece intr-un ceas cinci milioane si sapte sute de mii de mile.Care lucru este ca si cum ar inconjura imprejur toata cuprinderea  imprejur toata cuprinderea imprejur si rotunjimea  si inconjurarea pamantului de cincizeci de mii de ori intr-un ceas numai. Fiindca si toata inconjurarea  imprejur si rotunjimea inuibaturii cei de sus a Soarescului Cer cuprinde o suta treizeci si sase de milioane, si opt sute de mii de mile.Iarasi valea si adancimea cea de dedesubt a tariei,adica a optului si a celui cu multe stele,cerul,este departe de la pamant,patru sute si doua milioane si cinci sute de mii de mile.Iara toti acesti cunoscatori de stele zic ca nu se afla  nici una din stelele cele neratacite, care sunt pe taria Cerului, care sa nu fie mai mare  de optesprezece ori decat toata sfera,adica rotunjimea pamantului. Si cu toate ca  si stelele sunt mai nenumarate  si iarasi fiecare stea,care se misca in fiecare zi,imprejurul Isimerionosului,crugul acela asupra caruia venind Soarele la luna lui  septembrie cu firescul sau drum  face ziua ,intocmai ca noaptea.Trece intr-un ceas mai mult  decat doua sute si zece milioane  de mile ,mila cuprinde sapte stadii,stadia este de mare  cat o alergatura de cal, ia sa venim acum  si la iscodirea si cercarea Cerului celui de foc  care este prea bine norocita si salasluirea a dreptilor.Valea si partea cea dedesupt adica adancimea acestui Cer  de foc ,dupa cum zic toti cunoscatoriii de stele,este departe de punctul cel prea din mijlocul rotunjimii pamantului, sase milioane de mii si patru sute saptezeci de milioane si trei sute si nouazeci si sapte de mii si cinci sute de miluri.Deci daca si dupa zicerea si hotararilor pe care le hotarasc acei cunoscatori de stele  vei incepe a zice, cum ca si grosimea lui  sa fie tot atata, urmeaza si partea cea incujbata a fetei lui de sus al infocatului Cer ,sa aiba departarea de boldul  si punctual cel prea din mijlocul a toate-i rotunjimea pamantului,indoita care este  jumatate de masura cea trecatoare prin mijlocul a toate-i  rotunjelii pamantului,fiindca pamantul este rotund ca un glob,iara intreaga toata masura cea trecatoare prin mijlocul care trece prin mijlocul  punctului si boldului celui prea din mijlocul rotunjelii pamantului si prin cele doua parti incuibate ale fetei cei din afara a acelui Cer va cuprinde,doua zeci si sase de milioane de mii si noua sute  si cinci sute nouazeci mii de miluri.Iata toata inconjurarea imprejur cea incujbata  a acestui Cer  care cuprinde masura cea trecatoare  prin mijloc de trei ori  si putin ceva mai mult,este fara de acest ceva mai mult , de saptezeci si sapte  de milioane  de mii si sapte sute si patru de milioane si sapte sute optzeci de mii de mile. O ce marime! Cu cuviinta este dupa adevar  sa glasuiasca cineva aicea cu minunea zisa aceia a Dumnezeiestii Scripturi .O Israile ,cat este de mare casa lui Dumnezeu si cat este de lung locul zidirii lui.Mare este si nu are sfarsit ,inalt si nemasurat. Cine dar,acestea socotindu-le si cugetandu-le ,ar fi atata de nebun  si fara de minte ,incat sa apuce si sa rapeasca cu nedreptate de la vecinul  si aproapele sau  o prea mica parte de pamant dintru  aceasta  impuntura de pamant,orice fel ar fi, adica tarina sau casa, sau vie,sau altceva asemenea si sa

se inchida si sa se incuie afara de acele latimi masurate si marimi ale Cerurilor si cu toate acestea , multi ritori cu cate, brigeniri asuda si se ostenesc vorbind pentru  tot pamantul acesta care este o palma  de loc pe langa Cer.Iar pentru cer tacere mare fac. Dupa cum si prea vestitul acela  Voitea  zicea cum ca:”tot pamantul este numai o  inpuntura , ci si o inpuntura a inpunturii, atata de prea mic este ,daca s-ar asemana cu Cerul.”Cu privire la Cerul acesta , indeamna la marturisirea cea pentru Hristos pre tanarul Simforiam maica lui zicand:”ridica fiul meu ochii tai in Cer si priveste acolo pe Dumnezeu, care deasupra imparateste.”Si-au ridicat ochii si au vazut Cerul  si de aceia au defaimat  toate muncile cu mare barbatie, mai pe urma de toate, si-au intins si gatul lui  la junghere  bucurandu-se.Socoteste,o crestinule, de vei pierde dreptul tau la Divanuri.De-ti vor rapi mosiile.De-ti vor defaima numele tau.De vei pierde bogatia ta. De vei cadea din cinstea ta  si boierea.De-ti vor arde  ariile tale.De-ti vor  calca casa ta si in scurt sa zic daca  de tot te vor goli,ia vindecare la aceste neputinte, scapare la primejdii,ajutor intru ispite,aceasta sa cauti,la cer ,aceasta sa privesti marimea lui si prin mijlocirea acestora sa nalucesti desfatarea raiului care se nadajduieste. Ah si cati se afla in ziua de astazi care pentru o mica coliba,pentru o tarina prea mica, se lupta cu vrajmasii  prea cu amar cu neimpacate vrajbi.Rup dragostea cea crestineasca, si raman pana la moarte invrajbiti si neimprieteniti.Se silesc dupa lege si fara de lege,cu mii de chipuri si mestesuguri, sa apuca si sa rapeasca cele straine si sa saraceasca pe vecinul lor, se manie stiga, sar in sus,si mai unul pe altul sa rupa ,daca nu unghiile dar insa cu ocarile si cu injuraturile nu inceteaza. Asculta ce zice Sfantul Augustin:”ai intrat in lumea aceasta,sa stii ca vei iesi degraba ,ca esti calator si trecator printr-insa vremelnic.”Ca o casa primitoare de straini vremelnica este viata aceasta,de acum a lumii acesteia,pentru ce dar ca un nemuritor te grijesti ,nu va trece multa vreme si te vei muta din aceasta casa primitoare de straini la adevarata si de obste salasluire.Din surghiunire la Patria ta din temnita la imparatie si cu toate ca dupa cum am zis mai inainte nemasurata este departarea cu care se departeaza cerul de la pamant.Insa de se va afla sufletul tau vrednic slavei cei ceresti intr-un minut de devreme,va ajunge la acea lume prea vesela si prea bine norocita.Si precum mintea noastra intr-un minut alearga unde voieste si la rasarit si la apus,si dupa cum ochii nostri cand noaptea este senin,indata ce vor pivi asupra cerului, vad totodata luna si stelele, asa sufletul nostru ,cand s-ar dezlega de trup indata se afla,intr-acel loc infocat intru locuinta si salasluirea dreptilor.Cu aceasta grabnica suire in ceruri,se mangaia pe sine acea cinstitoare de Dumnezeu,muiere, cand o pedepsea cu infricosate munci pentru ca sa se lepede de buna credinta.Zacea sfanta intinsa deasupra unei pietre prea ascutite si taioase.Se impovara si cu greutati nesuferite si tot intru aceeasi vreme,canta cu bucurie zicand:”scurta este suirea mea la Cer,dupa sase ceasuri, am sa ma sui mai sus decat luna si decat Soarele, am sa calc Stelele si sa intru in Cerul cel de foc.”O ce camp de bucurie si de veselie se deschide noua  ca de vom cugeta, ca dupa putine zile,s-au dupa putine saptamani, sau dupa putine luni , sau dupa trei zeci de ani,sau negresit dupa saptezeci! Toate acestea care aicea acum le-am citit le vom vedea cu ochii curat,cand ne vom sui in vazduh, in sfera focului, la luna,cand vom sta deasupra Luceferilor  celor  ratacitori,deasupra Soarelui si deasupra insasi Tariei.Care, acestea toate se vor intampla cu adevarat  fiecarui crestin dupa cum am zis,daca va primi Cerul ,nu atata cu acesti ochi grosi ai trupului pe cat cu preacuratele vederi ale credintei.Cu acest chip va trece cu vederea toate muncile trupului si va defaima toate cele  veselitoare si bucuratoare ale acestei vieti de acum.

CAPITOLUL 2

Omul cel nou se suie spre sine cu gandul

 in Ceruri privind frumusetea si buna cuviinta  aceluia

 

Veniti, sa ne suim in Muntele Domnului pentru ca sa strig si eu cu Proorocul Miheea si casa lui Dumnezeu.Veniti cati sunteti bine credinciosi si tematori de Dumnezeu si sa ne apropiem ca sa vedem pe insusi singur Palatul al Cerescului Imparat,care nu este facut din pietre scumpe,sau din aur si din argint,ci din lucruri mai stralucitoare si mult mai scumpe decat acestea. Ia sa bagam urmele picioarelor noastre in cetatea aceia , pentru care zicea Prorocul David:”preaslavite s-au grait pentru tine cetatea lui Dumnezeu.”Aceasta este cetatea cetatenilor celor nemuritori, a boierilor si de obste sa zic, a fiilor lui Dumnezeu.Care, dimpreuna cu sfintii Ingeri,cu un suflet  si cu o  voie de obste, cu un dor arzator  si nebiruit, lauda neincetat pe Atotiitorul Dumnezeu si se veselesc de insusi bunatatile lui.Aceasta cetate este Patria noastra,cea dintai si veche,ale caruia temelie,sunt adanci,zidurile inalte,ulitile ei late si desfatate, pardoseala ei asternuta  prea cu mare mestesug din feluri de feluri de pietre scumpe.Caile ei stalucesc, din varsarea razelor luminii cei pre inalte . Dar in zadar ne silim sa talcuim marimea cea netalcuita  si marea cuviinta a  acelui loc si sa talcuim cu mult mai vartos nesfarsita si nedesertata bogatie,care este intr-insa, se revarsa imprejur.Nu pot dupa vrednicie sa laude  si sa arate curat  acele bunatati nici aritmeticii(matematicienii) cu numerele lor si socotelile lor si masuratorii pamantului  sa le masoare cu totul lor,nici cuvantaretii si ritorii sa se laude  cu buna si frumoasa lor graire,nici gramaticii sa le impodobeasca cu indulcirea si frumusetea cuvintelor lor.Dar fiindca si aici mai ales intelegem si aratam numai pentru singura frumusete si stralucirea acelui loc ce fel oare va  sa fie acea adevarata podoaba si frumusetea care este intr-insa. Pentru aceasta nu este lucru de mirare  daca ne vom zabovii putin povestind si pentru aceasta. Dar  mai intai sa spunem sfarsitul si socoteala pentru care   Atotputernicul Dumnezeu au facut Cerul si acest Rai pentru care pricina  si la ce sfarsit  privind.Nu pentru altceva ,cu adevarat fara decat numai pentru ca sa arate ingerilor si oamenilor si de obste ca sa zica  la toti oamenii lumii acesteia si la toti Ingerii cei din Ceruri cata si ce fel de mare este intelepciunea,puterea,bunatatea marimea si marea cuviinta lui. Deci si daca aceasta  au fost socoteala lui, ca sa arate pe insusi osebirile acestea ale lui la insasi zidirile sale ca intr-o priveliste prea aratata, socotiti voi acum o, oamenilor si intelegeti cata este oare puterea acelui ziditor si tiitor a toate Dumnezeu. Care,dupa cum cu o singura  amenintare  a voii lui cei prea puternice au zidit lumea aceasta,asa si altele nenumarate lumi ca aceasta cu insusi singura amenintare poate sa zideasca cu un cuvant  si foarte prea lesne  intr-un minut  numai si iarasi intru unul si acelasi minut poate sa le piarda cu totul desavarsit si intru nimic sa le aduca.Inca pe langa acestea ,orice lucru face Dumnezeu,il face fara nici o nevointa si osteneala tot cu aceiasi inlesnire cu care au facut un graunte de nisip poate sa faca si un Cer foarte  mare.Nu osteneste Dumnezeu mai mult la facerea unui Serafim decat la o furnica,sau la facerea unui inger, decat la facerea unei muste.Nu s-au ostenit mai mult, cand au zidit pe Luceafarul intaiul ingerilor decat pe viermele cel de jos  tarator si prea mic si prea prost al pamantului,nici cand ar face zidiri mari nu se osteneste,sau asuda,nici cand au facut lumea,s-au ostenit,nici dupa ce au savarsit-o s-au odihnit. Toate, cate le voieste le poate, si toate cate voieste le savarseste,numai cu singura atotputernica si insusi stapanitoarea de sine voia lui.Deci, acum dupa acest chip ia sa socotim noi cum ca atata este puterea lui Dumnezeu,pe cat acum o ati auzit si atata este slava lui pe cata este si marimea zidirii sale cu care au voit sa arate o slava si o putere ca aceasta a lui.Pentru ca ce ajutor ii va trebui de la altcineva ca sa savarseasca dupa cum voieste lucrul sau dupa toate deplin si desavarsit,maini si mestesugirea mesterului,dar el la putere este neasemanat.Invatatura,dar el intru intelepciune este nemarginit.Bogatie,dar el imbogateste pe toti.Ce fel de lucru socotiti sa iasa de la acea dugheana al caruia mai marele mester este cea atotputernica tarie a Tatalui,intelepciunea Fiului si bunatatea Duhului,ori unde bunatatea si voieste si porunceste acolo intelepciunea si oranduieste si aseaza,iar taria cea intru tot puternica si prea covarseste si zideste.Orice voieste nemasurata bunatate pe aceasta o intelege si o oranduieste insusi intelepciunea cea nemarginita,pe aceasta o savarseste acea neinteleasa intru tot puternica tarie.Deci bine canta proorocul pentru acea cetate prea frumoasa si prea mare.”Prea slavite s-au grait pentru tine cetatea lui Dumnezeu.”Acea cetate care pentru Sfanta adunare a Sfintilor ingeri si a tuturor alesilor lui Dumnezeu este cu adevarat fericita.Acea cetate zic cu daruri prea stralucite si cu bunatati luminata.Intru aceea prea cu indestulare se daruieste vesnica mantuire.Adevarul imparateste,ca acolo nu este nimenea care sa insele sau sa se insele si sa se amageasca.Nici un fericit dintru dansa nu se izgoneste si nici un viclean si inselator intru dansa nu intra.Acolo este intemeiere prea incredintata si prea intemeiata.Linistea fara tulburare,buna norocire vesnica si fericirea nemarginita.Acolo este dragostea desavarsita.Frica nicaieri nu este,zi neinserata rasare,unire la un gand prea vesela,petrecerea impreuna cu totul desfatata si vesela.Pentru aceasta netalcuita fericire si buna norocire a scris un  prea mult invatat intr-acest chip,acolo cel fericit vede pe Dumnezeu cu vointa,il are cu dobandirea,il castiga cu bucuria,ramane tanar intru toti vecii,straluceste intru adevar,se bucura intru bunatate si dupa cum are  vesnica ramanerea si statornicia,asa are si inlesnirea.Intru a intelege buna norocire intru adihna.Dar aceia care o fac ca pe aceasta cetate a lui Dumnezeu prea bine norocita este pacea cea vesnica si nedezlegata si nerisipita,pentru care zicea proorocul David,intelegand pe Ierusalimul cel ceresc.Cela ce pui hotarele tale pace,cine poate dupa vrednicie sa arate cu cuvintele ce fel si cata va fi veselia si bucuria acelui fericit suflet cand se va salaslui intru acea cetate ale careia hotare le-au facut Dumnezeu pace.Atunci negresit un suflet ca acela unindu-se tot cu Dumnezeu si pentru ca asa sa zic intru insusi inima lui salasluindu-se va striga cu David,cu pace impreuna ma voi culca si voi adormi!Unelteste fericitul prooroc David la pace acest grai impreuna,adica cu nemiscarea si cu nestramutarea.Dupa cum si Casiodor il talcuieste zicand,pace,care intru tot aceiasi stare se afla totdeauna,pace,care niciodata sa nu se curme,sau sa se taie,ci intru tot veacul sa se intinda si sa se lateasca.Atunci vom afla vesnica pace si necurmata odihna,cand vom ajunge la cel mai de pe urma si sfarsit a tot binele.Cand ne vom dezbraca de imbracamintele stricaciunii si ale muririi si ne vom uni fara despartire cu pricina noastra cea incepatoare si intai care este Ziditorul nostru Dumnezeu.Acest fel de pacate prea desavarsite in zadar va nadajdui cineva a o dobandi in lumea aceasta si intru alergarea vietii acesteia de acum.Sufletul care aici nu este supus nici la o prefacere si schimbare,unul ca acesta va afla salasluire intemeiata intru sine mai presus de ceruri.Toata lumea aceasta pamanteasca dupa cum este alcatuita di feluri de lucruri potrivnice unul altuia asa si in fiecare zi ne da pricini de tulburare si de mahnire,dintru care viata ticalosilor oameni mai cu totul se ingroapa si impreuna se ineaca.O,cati oameni se afla care mai bine aleg sa locuiasca intru acest cuib de lut al lumii decat in curtea cea cereasca,alerg zic,mai bine sa se afle in lumea acesta vremelnica si plina de necaz si de scarba decat sa se afle in cerul cel vesnic si plin ce bucurie.Cine poate candva sa  socoteasca de intelept si cunoscator pe acela care dupa ce ar fi vazut toata casa lui care era facuta si impodobita cu tot felul de buna frumusete si cu minunat mestesug,hambarele lui cele pline de toate felurile de roduri,lazile lui cele pline de argint si de aur,camarile lui cele pline de haine cele de multe feluri si de mult pret cum ca fara de veste s-au ars de foc si sa nu lacrimeze sau cu totul desavarsit macar sa ofteze si sa suspine apoi aducandu-si aminte pentru o mica privighetoare ce o avea el in colivie inchisa care se obisnuia de multe ori al veseli cu dulceata ei cantare si ciripire si instiintandu-se de la slugile lui cum si aceia s-au ars in vapaia focului atunci dar atunci sa inceapa a plange si a se tangui nemangaiat,a se jeli nebuneste si a suspina fara socoteala pentru ca a pierdut un puisor,acest fel de iubit cu adevarat cu numai ca l-ar fi sosotit oameni intelept si cu minte pe unul ca acesta dupa cum am zis mai inainte,ci si nebun si fara socoteala,fiindca daca si cantare aceia a privighetorii acei cu dulce glas bucura isi veseleste auzul apoi pentru pierzarea si lipsirea atator lucruri de multe si de mult pret.Cine sa nu planga mai mult si sa se tanguiasca,dar acum mai toti oamenii avem tot aceiasi nebunie si nesimtire si nesocotinta.Toti de asemenea nu aratam in ziua de azi ca acel imparat al Romei,Onorie care dupa cum povestesc se afla inconjurat de vrajmasii in Roma multa vreme si fiindca au intrat in camara sa cea imparateasca unul din prietenii lui vestindu-i cum ca s-a pierdut Roma,au cazut la pmant de mahnire si de intristare si nu putea sa se mangaie,iar tot acest imparat avea in palatal sau o mica catelusa pe care foarte mult o iubea si pentru aceasta ii pusese numele Roma de unde auzind de la vestitor de pierzarea Romei.Cu totul ingrozit l-au intrebat si cum asa de nepazita s-au prapadit Roma care aceasta putin mai inainte impreuna cu mine se juca,raspuns-a lui si vestitorul cum ca nu s-au prapadit,o,imparate catelusa Roma,ci cetatea.Atunci imparatul au inceput sa rada si sa-i multumeasca prietenului sau ca nu l-au intristat cu vestirea cea de pierzarea catelusei.Cati ca Onohie se afla in ziua de azi care suspina,se mahnesc,varsa lacrimi cand le fura aurul sau argintul sau cand le iau hainele lor si le ard casele lor si pentru ca sa zica cu un cuvant cand se lipsesc de tina si noroiul acestei lumi care prea mult il iubesc,insa de se vor lipsi si de imparatia Cerurilor se bucura,se veselesc,se desfateaza si joaca socotindu-o desavarsit,drept nimica.Nu putini sunt aceia care cu multa si nemarginita pofta a lor imbratiseaza curvia si desfranarea ca pe o buna norocire,iar pe celelalte le iau intru a doua randuiala.Sunt,zic multi numai ca Onahie fara minte si nebun si ca Galin si acesta imparat al Romei dupa cum povesteste Trevelie,fiindca i s-au vestit cum ca Egiptul s-au sculat impotriva,au raspuns si ce,sau nu putem sa traim fara de unul Egiptului si cand iarasi s-au adeverit cum ca mai toata Asia s-au pustiit din pornirile si impreuna napadirile stiintelor si din napadirile si navalirile scitilor au zis,si ce au nu putem sa spalam camarile noastre si fara de sapunul ei,pentru ca s-au pierdut din mainile lui mai toata Franta.Se povesteste cum ca au ras si au zis,avem ce sa purtam si fara de hlamidele si porfirele Frantei.O si cati ca Galin se afla in veacul acesta si in ziua de astazi poate inca si mai rai si mai scarnavi decat acela.Pentru ca unul nu cugeta nici pofteste cu totul desavarsit vreun alt oarecare bine,fara decat bogatie,iar altul slava,altul dulceturi si altul altceva din lucrurile cele desarte.Si daca unora ca acestora le aduce cineva aminte cu putine cuvinte pentru Imparatia Cerului sau pentru calea si chipul cu care pot sa mosteneasca aceasta imparatie se tulbura si se manie si fug si se departeaza cu multa invartosare a inimii lui si umbland imprejur bombanesc zicand,Cerul Cerului,Domnului.Iara pamantul l-au dat fiilor oamenilor,aleg oamenii mai mult aici pe pamant sa aiba o mica coliba decat in cer un palat cu totul de aur.Drept aceea numai pentru aceasta singura nebuna si fara de socoteala alegem,se cuvine sa se lipseasca de Imparatia Cerurilor.Fiindca singuri si-au inchis ochii lor ca sa nu vada la inaltime,singuri si-au astupat urechile lor ca sa nu auda vreo sfatuire pentru aceasta Imparatie.Singuri se fac pe sine nevrednici de dansa,fiindca niciodata n-au voit sa faca vreo indeletnicire si vreo purtare de grija pentru dansa spre a o dobandi,ci mai inainte de a ajunge sufletul nostru in ceruri,ia sa mearga inainte dorinta cea pentru acela.Mai inainte de ce vom intra prea bine norociti si fericiti intru imparatia cea cereasca ca sa alergam in sus de acum cu gandul cu sarguinta osardnica si cu purtare de grija intru dansa pentru ca sa dobandim acolo intru toata vesnicia acelea care de aici cu atata fierbinte dor le-am dorit.

CAPITOLUL 3

Cand omul cel nou ar privi darurile trupului celui preaslavit,trece cu vederea trupul sau

 

Pana aici am vorbit indestul pentru cereasca salasluire a dreptilor,ramane acum sa intoarcem cuvantul nostru catre acesti drepti care au acolo in veci sa se odihneasca,ci dar mai intai sa vorbim pentru fericitele acelea trupuri ale fericitilor drepti.Apoi vom veni si la sufletele acelora.Tot omul se alcatuieste din doua parti,din trup,lucrul cel mai smerit si mai prost decat toate si din suflet,lucrul cel mai inalt decat toate si mai ales in lumea aceasta si pentru aceasta fiecare parte va castiga deosebita slava sa si darul si veselia in ceruri.Macar desi trupul cu toate ca este din tina si din noroiul pamantului si mai pe urma s-au alunecat la multe feluri de patimi ale necinstei,si alaturandu-se cu dobitoacele cele fara de minte,intelegere si s-au asemanat lor si pentru aceasta i s-au cazut ca sa fie infasat in ieslea dobitoacelor celor necuvantatoare si nu a se sui in ceruri si a se odihni cu atata slava in palatul vesnicului imparat si a dantui impreuna cu ingerii.Cu toate acestea Iubitorul de oameni Dumnezeu asa bine au voit.Si dupa cum atunci pentru Izmail fiul Agarei,desi era fiu de roaba cu toate acestea au vrut sa-l creasca si sa-l inmulteasca cu iubire de bunatate zicand,il voi creste si il voi inmulti pe dansul foarte.Asa si pentru trupurile fericitilor drepti au judecat cu pricina binecuvantata sa le cinsteasca cu cereasca lui slava fiindca si-au petrecut impreuna cu sufletele lor impreuna deopotriva au ridicat jugul lui Hristos si s-au ostenit si cu ticalosie au petrecut pe acest pamant si aceasta este aceia care Dumnezeu au zis-o prin proorocul,indoit vor castiga in pamantul lor,adica slava sufletului si a trupului,pentru ca acolo va sa ia cu adevarat naimitul dinariul.Ostasul leafa,biruitorul cununa,vitezul plata,prietenul darurile si fiul mostenirea,iar intre acestea toate cu patru daruri se vor impodobi trupurile acelor fericiti cu stralucire ,cu nepatimire,cu usurime si cu subtiratate si ia sa vedem si sa incepem de la darul cel dintai care este stralucirea.Dar pentru ca sa intelegem bine pe acest dar al stralucirii se cuvine sa stim cum ca in doua feluri se zice stralucirea,sau ca cele prevazatoare dupa cum este cristalul si apa,sau ca cele ce au de la sine lumina dupa cum este soarele si stelele,deci trupurile sfintilor si dupa amandoua chipurile acestea vor sa fie stralucitoare si ca niste prevaatoare si ca unele ce au de la sine insusi lumina si mai intai adica cum ca vor sa fie prevazatoare au marturie sfantului Grigorie care zice,trupurile fericitilor cetateni vor lumina intru sine cu stralucirea si se vor lumina cu curatenia atata ca sa fie deschisa si cu totul vazuta ochilor tuturor si aceasta alcatuire si intocmire a trupului si va sa fie fiecare cu totul aratat si prevazator la altul dupa care chip aici pe pamant nu poate sa fie aratat si prevazator nici lui.Si apoi deosebit de aceia ca frumusetea cea dinafara trupului va sa fie prea minunata si prea aleasa incat sa covarseasca fara de asemanare toate frumusetile lumii acesteia,dar si aceasta frumusete dinlauntru si frumoasa inchipuire fara asemanare a va covarsi pe aceia dinafara.Si trupul vazandu-se atata va sa fie prea vazator incat sa nu ramana intru dansul nici o vana a sangelui sau vana uscata,sau incheietura,sau grosime,sau zgarciuri,sau oase a caror frumusete alcatuirea,oranduiala,unirea,punerea si buna intocmire si alcatuire ca sa nu fie cu totul aratata in ochii tuturor si foarte cunoscuta.Iata al doilea ca vor sa fie nu numai prevazatoare si prea limpezi dupa cum am zis si foarte stralucite si prea laminate si aceasta sa faca aratat din cuvintele Domnului nostru care au zis,atunci drepti vor straluci ca soarele intru imparatia Tatalui meu,iar acea stralucire are sa izvorasca afara din frumusetea si din buna podoaba a sufletului si sa se reverse cu indestulare in trup,atat incat sa fie prea stralucit si prea varsator de raze si cu totul prea luminat si cu chip prea plin de lumina si slobozitor de raze.O cata bucurie si veselie va sa fie aceia sa vada cineva atata multime si acest fel de mari sori adunati impreuna intr-un loc,ca daca si numai un soare singur cu toate ca este atata de departe si inalt de la pamant si niciodata nu sta si totdeauna alerga cu toate acestea demult bucura ochii oamenilor si cu totul indulceste si veseleste sufletele cand isi intinde si isi latest in toate partile varsatoarele de lumina si inviitorele lui raze,cata oare desfatare si veselie si bucurie va sa fie aceia sa vada cineva imprejurul sau mii si intunerice de nenumati sori.Atata va sa fie de mare si prea luminata varsare de lumina si de stralucire a fericirilor acelora si prea slavitelor trupuri ale dreptilor incat unii din cuvantatorii de Dumnezeu au indraznit sa zica cum ca daca numai un singur trup al unui drept s-ar pogora din cele ceresti pe pamant cu acest fel de stralucire negresit s-ar tampi si s-ar prapadi luminal lor,toate stelele si soarele.Aceasta varsare de lumina va sa fie ca o haina si imbracaminte prea veselitoare si mai minunata decat toata tesatura si impletitura cea cu aur si cu argint.Cand ar fi cu putinta ca cea mai mica raza acelui trup proslavit sa se arate in ochii vostri credeti-ma ca acea frumusete atata para de dar ar aprinde in sufletul vostru incat de multa si cu covarsire bucurie si mare minune nu va mai veni nici o pofta a va intoarce vreodata ochii vostri la vreo alt lucru dulce si veselitor al lumii acesteia,ci raniti fiind in oarecare chip de sageata acei priviri minunate si inspaimantatoare de catre toti voi s-ar auzi numai un singur glas dupa cum intr-o vreme de la apostolul Petru pe muntele Taborului,bine este sa fim noi aici.Al doilea dar este nepatimirea cea fara de moarte sau mai bine zis nemurirea cea prea fara patima.Deci daca trupul cel proslavit nu va fi primitor de nici o patima,atata dupa lucrare pe cat si dupa putere si dupa lucrare fiindca nici o stricaciune,nici o grozavie,nici o boala sau neputinta,nici vreo ciuntire sau vreo lipsire sau vreo pata nu va ramanea pe acele trupuri,iar dupa putere fiindca nu vor fi primitoare de nici o patima care va fi suparatoare intru dansele sau va putea candva macar cat de putin sa le vatame si fiidca niciodata cel mai tare nu patimeste de la cel mai slab,pentru aceasta intru acea fericita stare aflandu-se acele trupuri al sfintilor mai tari decat fie ce pentru aceasta nu se vor supara si nici cat de putin de catre nici vreun altceva intru nimic,iara pentru puterea si barbatia acestor feluri de trupuri avem mantuire de la apostolul Pavel,semanase-va intru stricaciune,sculase-va intru nestricaciune.Se unesc la aceasta si altii mai noi cuvantatori de Dumnezeu care zic,cum ca sfintii vor covarsi cu puterea si pe acei vestiti barbati pentru barbatia dupa cum se povesteste dupa Dumnezeiasca noastra Scriptura,cum ca au fost Samsom si Galiat,iar in cartile elinilor,Iroclie si Atlantie si cum ca atata va sa fie puterea acelor sfinti incat si cel mai mic dintru aceia va putea sa calatoreasca toata lumea aceasta si ca un glob prea lesne de uneltit si de miscat si din locul ei sa o mute.  Dupre cum si Arhimidis acela maestrul ce dinafara se lauda falindu-se intr-o vreme zicand cum ca  de-ar putea sa-si puie un picior al lui afara de tot  pamantul acesta l-ar scutura si l-ar arunca cu celalat picior pre tot pamantul acesta ca pe un mar.Pentru aceasta si madrindu-se zicea:”da-mi loc unde sa stau si tot pamantul voi misca si din loc il voi porni si cat la acel Arhimid era numai o seaca mandrie iar la dreptii cei proslaviti este prea potrivita cea zisa de acela.Langa care dreptii,aceasta mestesugire prea larga si prea defatata a lui Dumnezeu,adica lumea aceasta ce se vede este ca un mar prea mic.Deci fiindca trupurile Sfintilor au o putere si barbatie acest fel si atat de mare,ce lucru putea vreodata sa le vatame, sau sa le schimbe si este asa cu adevarat,urmeaza numai decat a fi si prea fara nici o patimire.Si apoi dupa cum zice si Dumnezeiasca Descoperire:”nu vor flamanzi mai mult inca,nici vor inseta mai mult,nici nu va cadea peste ei Soarele,nici toata arsita.”Si iarasi mai jos zice:”si va sterge Dumnezeu toata lacrima din ochii lor si moarte nu va mai fi mai mult, nici plangere,nici strigare,nici durere nu va fi mai mult inca,ca cele dintai au trecut si s-au dus de la dansii”.Drept aceea si in mijlocul vapaii,cu toata dreptatea nu se vor arde,in ape nu se vor ineca,dar nici vreo sabie de ucigator nu va putea sa-i  raneasca,nici vreo mana a vreunui tiran,nu va putea sa scoata macar un par din capul lor.Acolo nu are stapanire Podagria la picioarele lor,nici la maini durerea de maini nu are putere ,nici la piept naduful, si la pantece colica.Acolo virtutea si barbatia corpului,niciodata nu se vestejeste de boala,nici tanjeste,sau se slabeste de indelungarea vremii.Sanatatea va fi totdeauna intreaga si desavarsita,frumusetea va sa fie totdeauna inverzita,inflorita si intinerind necercandu-se si neispitindu-se  nici in vreun chip de vreo stricaciune.Afara de aceasta nepatimire si neschimbata stare vor avea acele trupuri inca o subtietate netalcuita si necrezuta,cu a carei putere si ajutor vor intra in fiecare loc si vor iesi din fiecare loc cu prea multa lesnire mai vartos ca vor trece si prin usile incuiate,fara nici o greutate si vor trece si prin ziduri fara nici o oprire dupa cum Duhul si razele soarelui trec prin ferestrele  cele de sticla ,de clestar si de obste sa zic,prin trupurile cele priveditoare.Si pentru ca vorbesc in scurt,acele trupuri ale sfintilor,vor trece fara suparare si fara oprire  prin toate  trupurile si aceasta se arata din cuvintele Apostolului:”seamana-se trup sufletesc,sulase-va trup duhovnicesc.Care  la subtietate nu vor avea nici o deosebire de duhuri si de ingeri .Cel mai de pe urma dar este usurimea,adica usuratatea si lesnea miscare care va darui atata stapanire si putere sufletului, incat sa miste si sa porneasca trupul si sa-l mute dintr-un loc intr-alt loc cu negraita lesnire.Mai ales intr-un minut sa-l suie de pe pamant in cer si sa-l pogoare din cer pe pamant,si sa poata trupul acesta  ca intr-o clipita de ochi sa alerge dintr-o margine  a pamantului pana la cealalta margine a pamantului,fara vreo osteneala sau intarziere de vreme.Inca avem incredintarea si la aceasta iarasi de la Apostolul Pavel:”seamana-se intru slabiciune,sculase-va intru putere. Ci si socoteala noastra ne  incredinteaza cum ca unele ca acestea vor fi trupurile dreptilor fiindca zabavnica miscare si intarziere sunt nepotrivite si cu totul impotrivnice Duhului.Iara trupurile Sfintilor fiind Duhovnicesti si proslavite,de nevoie se cuvine sa fie si prea usoare si lesne miscatoare. Aceasta grabnica miscare si pornire,se intelege si se aseamana si din alte graiuri ale Dumnezeiestii Scripturi care  scriptura se aseamana pe aceasta grabnica miscare si pornire a sufletelor cu lucrurile lumii cele prea usoare si prea lesne miscatoare si pornitoare.Inteleptul Solomon o asemaneaza  pe aceasta  cu scateile focului.”Ca scanteile prin paie vor fugi.” Si Proorocul Iezechil cu fulgerarea razelor si aceasta cu asemanarea de roata care se impinge  de vant iute si puternic.”Alearga si se intoarce  in chipul razei fulgerului.”Si Isaia cel cu prea mare glas  le asemaneaza cu pasarimea cea prea iute in vazduh   zboara:”in aripi se vor ca vulturii alerga-vor si nu vor osteni,merge-vor si nu vor flamanzi.”O dulceata negraita!O veselie netalcuita! Sa intreaca cineva focul si pasarile si fulgerul cu grabnica si prea iute pornire a prea usoarei lesne miscari si porniri.Dar ca sa nu vi se para aceasta necrezuta,ia sa o incredintam cu o asemanare .Daca mintele acelea ale sferilor celor ceresti cele pe cer iuti  alergatoare si grabnice miscatoare,Ingerii zic,cei oraduiti de la Dumnezeu ca sa miste Stelele cele Ceresti si sa le indrepteze intr-atata incat sa inconjoare imprejur tot Pamantul in curgere de douazeci si patru de ceasuri si sa alerga  cu atata graba  incat in fiecare ceas sa treaca douazeci si sase de mii pasi  geometricesti si cu toate ca trupurile acelor stele sunt straine  si de acei ingeri  ce le misca,cu toate acestea  fac atata de iute miscare si pornire acum,cum sa nu credem si noi,cum ca acele suflete ale Dreptilor ca niste firesti si de un neam cu trupurile sale si ca niste pricini miscatoare. Si pornitoare vor arunca intru insusi trupurile lor mai  grabnica miscare si pornire decat aceea a stelelor. Deci prea adevarat este ca tot intr-unul si acelasi minut al vremii le vor muta si le vor duce de la o margine a rotunjimii cerului la alta.Dupa cum si ingerul care au rapit de parul capului pe Proorocul Avacum si l-au mutat intr-un minut de ceas din Iudeea  in Babilon la groapa leilor,care loc este departe unul de altul,de cinci sute de mii de pasi.Si daca acela in trup strain si gras si greu si patimicios si muritor au putut sa lucreze cu o graba atat de minunata si preaslavita,pentru ce sufletul care are sa fie asemenea la slava cu ingerii,sa nu poata lucra tot aceiasi in trupul sau si mai vartos si proslavit fiind,fericit, duhovnicesc,uscat,usor,subtire,nepatimicios si nemuritor si pentru ca sa zic in scurt,in chipul lui Dumnezeu.Sfintitul Augustin si mai mult creste si mareste lucrul.Fiindca si zice cum ca atata de iute va sa fie miscarea a celor trupuri proslavite,incat sa intreaca cu miscarea si pornirea mai si pe insusi sufletul si pe insusi mintea aceasta .Pentru care se scrie asa:”unde voieste Duhul,acolo este de fata si trupul.”Si cu toate acestea,miscarea si pornirea Duhului si acestui suflet este atata de prea grabnica incat intr-o clipeala se afla cu vointa indata in Cer si de acolo intru cele de deasupra pamantului.Deci fiindca si trupul are sa umble cu aceeasi iuteala si grabnicie cu care Duhul se porneste dupa cum zice Dumnezeiescul Augustin:”trebuie negresit sa credem cum ca trupurile acelor fericiti drepti,vor avea o prea mare grabnicie si iute miscare si pornire.Acestea sunt darurile  cele mai alese  si mai scumpe  si podoabele cu care se impodobesc cu indestulare trupurile dreptilor.Deci cine unele ca acestea  cugetand ar indrazni sa calce vreodata cea mai mica porunca a lui Dumnezeu, sau care nu s-ar ingretosa  de toata desfatarea  si indulcirea poftei  trupului  si socotind  cum ca  trupul are sa  se suie odata la slava  si cinste atata de mare si aleasa,au n-ar defaima multime neinumarata de lumi cu toate bogatiile si slavele lor,incredintandu-se fiecare cum ca aceste feluri de trupuri  in locul putreziciunii au sa  se imbrace  cu curatia,in locul prafului,cu pietre luminate si de mult pret,in locul vremii cei curgatoare,in vesnicie,in locul intunericului,intru stralucire,in locul intamplariilor si a primejdiilor,in buna norocire,in slava si intru adevarata fericire.O,dar prea cu totul  fericit! Pe care,este cu putinta,putin oarece cineva si umbros al insemna,dure cum si noi l-am insemnat .Dar insa al talcui si al arata dupa vrednicie si dupa cum se cade si tuturor ritorilor lumii le este cu neputinta.Dar o prea mare orbire a fiilor lui Adam si ai fiilor Evei! Care se sarguiesc si se indeletnicesc cu mare osardie la dobanzi desarte,la castigarea lucrurilor celor vremelnice,la dobandirea slavei,la dobandirea de sotie frumoasa,la marimea caselor,la indestularea poftelor,la imbogatirea rudeniilor  si la multe feluri de bucate.Iara la cele duhovnicesti  si nemuritoare si la frumusetile acelea Cerestile cu atata trandavie  se lenevesc,bicisnicesc  incat se fac  cu totul reci  si greu de miscat.Si nici macar cat de putin nu pun in mintea lor  cum sa  castige acele prea minunate daruri ale trupului  pentru   care am zis mai sus.Povestesc oarecare cum ca randunelele  nu-si zidesc  cuibul lor niciodata in perete putred,nici in casa  care  se primejduieste  sa cada,iara oameni si decat acelea sunt mai neintelegatori,caci intemeiaza casa si salasluirea lor acolo unde vad ca sunt toate putrede  si vor vrea odata sa se surpe de naprazna, si sa-i striveasca  si pe aceia care le-au ales.Insa mult mai bine vor face daca pe acea zidire a trupului,care are sa se slaveasca cu atatea daruri, s-ar nevoi si s-ar sargui cum sa o intareasca si sa o imputerniceze cu tari temelii ale faptelor cele bune si ale lucrurilor celor une.Nici un om cuminte nu da de la sine vreo data aurul ca sa castige plumb,nici se multumeste a se razima mai bine in trestie, decat in toiag de elefant.Nimenea nu alege carbunii si lasa pietrele cele de mult pret, nici se afla cineva sa vaneze,vanturi in loc de cerbi,sau sa lase palaturile cele imparatesti  zidite cu marmuri si sa aleaga  casuta aceia care copii cei mici o zidesc din nisip.Mai pe urma de toate nici un cunoscator intelept nu pretuieste mai scump stropitura decat izvorul si picatura decat curgerea raului,grauntul graului,decat un stog,minutul inconjurarii decat insasi inconjurare aceasta.Dar cu toate acestea,noi alegem plumboasele acestea si mincinoasele desfatarii si dulceturile in locul auriteler acelora si adevaratelor dulceturi si veselii.Alegem mai mult umbrele desartelor cinstiri ale lumii acesteia,decat acelea Ceresti si cinstiri si Daruri, alegem mai mult vanturile acestea,casutele copiilor,nisipul,stropitura,picatura, grauntul si minutul in locul acelor bunatati si veselii adevarate  si dea pururea vecuitoare pe care  avem sa le culegem si sa dobandim fericirea cu mare imbogatire din singur trupul acela.O si de am socoti bine pe aceste vremelnice si desarte ,cat si pe cele adevarate.Si o de le-am pune alaturea ca sa le asemanam pe acestea stricacioase si vremelnice,cu cele nestricacioase si vesnice!Cu adevarat,de am face acestea mai curat,am privi si am pricepe cum ca toate acelea,cate aicea pe pamant cu privegheri si cu mare sarguinta si osardie le poftim si le vanam, nici de cea mai mica cinste nu sunt vrednice in ceruri.Mai ales, de le vom si pune alaturea si  le vom asemana cu cerul si cu bunatatile cele dea pururea si nestricacioase,care sunt pazite in jicnitile acelea si cu totul desavarsit si in tot chipul le-am defaima atunci,fiindca fiecare lucru stricacios are sa treaca .Iar acela care are sa treaca ,tot deasemenea este ca si cum n-ar fi fost nicicum la inceput.Pentru ca,dupa sfarsitul sau,ramane tot aceeasi care au fost si mai inainte de la inceputul sau.Mai inainte de inceputul sau n-au fost niciodata si mai pe urma iarasi de savarsitul sau nu raman nimic.Apoi dar,nimic au fost si dupa urmare nimic va fi.Ia sa ne vie noua acum aicea cineva,sa ne zica cu Solomon:”zis-am eu intru inima mea,vino acum dara sa te ispitesc intru veselie si sa vezi intru bine.”Si indata il va intampina si graiul cel urmator al Eclesiastului:”si iata si aceasta este desertaciune.”Caci daca cineva si cu toate dulcetile si defatarile lumii,s-ar prea dezmierda si cu totul intr-insele s-ar afunda.Daca ca si cu Sardanapul ar inota in mijlocul noianului desfatarii si al imbuibarii sau cu Cleopatra ar cina asupra trandafirilor si pietrelor celor scumpe,daca cu toate cele mai mari numiri si daruri firesti s-ar herestisi si s-ar lauda si cu toate slavele si cinstele s-ar slavi si s-ar preainalta,daca cu toate cantarile si laudele s-ar inchina ,daca si toti imparatii lumii s-ar pune sa sada mai sus si s-ar cinsti mai intai ,si pe toate acestea cate am zis le-ar dobandi si s-ar indulci de dansele cu toata buna norocire in curgere de mii de ani si mai mult.Cu toate acestea daca s-ar stramtora de moarte,dupa cum si negresit va urma a se stramtora  si a le lasa toate acestea si nevrand el,unuia ca acestuia,negresit,nu-i va ramanea nimica,nimica care sa-l bucure si sa-l veseleasca sau catusi decat sa-i pricinuiasca vreo mangaierea.Va incredintez,o fratilor,ca un cuget asemenea cu acesta,pe multi i-au indreptat si mari la fapta buna i-au aratat.Mai ales nu de multi ani pe unul luminat la neam si vestit si slavit pentru multa invatatura.Acesta,fiindca au auzit intr-o zi pe un dascal sfintit propovaduitor care talcuia din amvon cuvintele acelea ale intaiului mucenic si Arhidiacon Stefan:”iata vad Cerurile deschise”,si zicea intru aceiasi talcuire si acestea:acum cu adevarat sunt deschise portile Cerestii Imparatii si oricine va voi poate sa intre cu lesnire insa cati sunt lenevosi si iubesc vremelnica desfatare si indulcire,decat pe cea vesnica inchid inima lor pentru ca sa nu doreasca o intrare ca aceasta,unora ca acestora de asemenea si Cerului sa inchida ,ca sa nu poata intra intr-insul. N-au avut trebuinta de mai multa invatatura acel tanar de neam bun spre  a se indrepta,ci indestulandu-se cu insasi aceste putine cuvinte,au inceput a-si deschide inima sa catre Dumnezeu si dorul sau catre cereasca imparatie si asa indata defaimand toate cele dulci si frumoase ale lumii fara intarziere de vreme s-a facut calugar si s-a inchis intr-o manastire cu viata de obste unde au savarsit o viata placuta lui Dumnezeu .Deci socoteste si tu carele citesti acestea ce sunt de fata,ca sa zici cu intaiul Mucenic Stefan:”iata vad        Cerurile deschise”,le vad nu cu acesti ochi prea grosi ai trupului,ci cu prea ascutitele vederi ale mintii mele,pe care mi le-a  daruit Sfantul Botez intru Sfanta   scaldatorea,adica cu Credinta.”Vad Cerurile deschise”.Fiecaruia  este Cerul deschis.Despre nimeni nu se inchide care traieste  cu nadejde sa intre intr-insul.Sarguiti-va toti a intra mai inainte a se inchide. Nu intra nimeni intru Imparatia Cerurilor fara decat prin”Usa Pocaintei.”Nu calatoreste bine cineva la aceasta imparatie prin calea cea lata a mandriei ,a desfatarii curvesti,a zavistiei,a trandavirii,a iubirii de argint,a betiei si a celorlalte pofte trupesti,ci  prin calea cea stramta si necajita a smereniei ,a pazirii curatiei, a dragostei, a osardiei,a saraciei,a infranarii si a celorlalte fapte bune.Sarguiti-va,iarasi zic,cum mai in graba sa intrati,pentru ca vremea noastra  este putina  si sfarsitul vietii noastre este necunoscut.Va sa vie ceasul intru care, Cerul acesta, care iti este acuma cu totul deschis  sa-l afli inchis ,daca poti grabi sa intri intr-insul  pana in cata vreme este deschis.Si vei auzi si tu impreuna cu fecioarele acelea nebune,aceaste:”s-au inchis usa”si atunci nu vei putea mai mult sa zici  cu Arhidiaconul Stefan ,cum ca:”iata vad Cerurile deschise”,ci mai ales vei zice tanguindu-te:”vai mie!”Mi s-au inchis mie usa.Si iata vad Cerurile cu totul inchise.Intr-acel minut,in care moartea te va stramtora si te va impresura si-ti va inchide genele tale, de te vei afla vrajmas a lui Dumnezeu  si nepocait, ti se va inchide indata cerul si atunci,in zadar si fara de folos vei striga din prapastiile Iadului,plangand si tanguindu-te ca sa ti se deschida portile Cerului.Pentru ca,totdeauna vei auzi a cea amara si plina  de durere  raspundere,aceasta:”s-au inchis usa.”Nu va stiu pe voi.Bate,striga,tanguieste-te si plangi mai in urma in curgere de mii de mii de ani,mai pe urma in curgere de intunerice de intunerice de veacuri,iarasi vei auzi acestea:”nu va stiu pe voi ,s-au inchis usa”.Inchid si eu acum si cu putine cuvinte savarsesc cuvantul meu,zicand numai acelea care un barbat prea intelept au scris:”o cat de rea este lenevirea aceasta a noastra care ne-au cuprins.O,ce fel de trandavie si negrijire sau mai bine sa zic,nebunie si nesimtire ne-au impresurat!”De ce nu ne silim neincetat cu toata  osardia si ravna prea fierbinte ,sa smulgem mintea noastra de la acestea si  sa o pironim cum mai in graba la acele negraite si vesnice desfatari  si veselii,cum poti,o,ascultatorul meu ,sa te socotesc om cuvantatot,cand te vad ca voiesti  sa gusti mai bine o picatura de miere si mai pe urma sa te adapi intru toti anii vietii tale cu bauturi prea amare  si otravitoare si iarasi sa nu voiesti  sa gusti  o amara picatura si ca sa te adapi mai pe urma intru tot veacul cu bauturi prea dulci si prea veselitoare.Deci de avem putina minte in capul nostru cel omenesc,ia veniti sa alegem si sa iubim mai mult binele nostru pentru ca sa ne bucuram totdeauna.

CAPITOLUL 4

Cand omul cel nou va intoarce ochii ca sa priveasca negraita desfatare si prea dulcea veselie a dreptilor pe care o dobandesc prin vedere,atunci isi va intoarce  ochii sai ca sa nu vada cele desarte

Am povestit pana aicea partea aceia a slavei si a fericirii care din sufletele dreptilor ,are sa se reverse in trupurile acelora.Si fiindca am talcuit acele patru daruri,cu care au acelea sa se proslaveasca si cu prea slavire sa se impodobeasca.Vremea dar este sa vorbim acum si pentru acele daruri si daruiri,pe care cele cinci simtiri  ale trupului le va dobandi.Si ia sa incepem  intai  de la vedere ,ca una ca aceasta este cea mai inalta simtire  decat toate celelalte simtiri.Atata savarsire va sa ia simtirea aceasta incat nici un lucru  sa nu poata sa o impiedice,sau sa o tulbure,sau macar catus de cat sa o spaimanteze.Deci acestea vor fi darurile si savarsirile vederii ,ci intai este aceasta:fiecare fericit,cu vederea sa va strabate prin toate trupurile si prin insusi cele mai dese si le va vedea prea curat,nu numai pe cele din afara ale sale,ci si pe sine prea adanc pana si la insusi alcatuirea si incheietura a tot trupul sau.A doua savarsireiarasi este, ca dupa cum va vedea cele foarte aproape de sine,asa va vedea si cele foarte departe de sine  nimic increuindu-se.A treia va fi aceasta:ramand trupul intr-o aceiasi stare si asezare fara schimbare va vedea si partile cele dinapoi ale trupului sau,dupa cum si cele dinainte,fara de a intoarce ochii sai cat de putin sau ai misca.Pe langa acestea inca va vedea si cele deasupra sa fara a ridica in sus ochii sai si iarasi cele de dedesubtul sau,fara de ai pleca si a cauta la cele de jos .A patra savarsire va fi aceasta:sa vada feluri de feluri de vederi si mai nenumarate linii si raze ca pe o raza si linie ,dupa oarecare chip,adica unite si lucrul cel mai minunat decat toate este ca va vedea de asemenea cu ochii inchisi,ca si cu deschisi.Pentru ca ,daca ochii dreptilor au sa vada prea departe si sa strabata cu vederea si pe insusi pirgurile cele prea groase si zidurile cele de arama,muntii cei prea mari si dealurile cele inalte si de obste sa zic,toate trupurile cele prea dese si cu deasa umbra, cum  apoi s-ar impiedica de pleoapele cele prea mici ale ochilor ,fiind inchise ,care acestea sunt o haina ,a lor subtire si o prea mica pelita,sau pojghita,mai vartos,ca acei ochi fiind proslaviti de Dumnezeiescul Dar,nu se va impiedica nici cu un chip de a le vedea toate.Si acestea adica  sunt destule,pentru lesnirea si chipul vederii,cu care dreptii vor sa vada.Iara acum ia sa venim si la aceste vazute ,adica la acele ce stau impotriva vederii,la aceste zic,care zac inainte ca sa se vada de drepti  care au sa-si intinda  si sa-si lateasca vederea si darul lor pentru a le vedea si vazandu-le sa se bucure cu negraita veselie si bucurie.Mai intai de toate,are sa bucure si sa indulceasca  vederea netalcita acea buna podoaba,frumusetea,impodobirea,stralucirea si marea cuviinta  a locului intru care au sa se salasluiasca  dreptii,adica insusi Cerul cel de foc si prea infrumusetat.Deci si pe langa acestea zicem cu putine cuvinte acelea  care vazandu-le dreptii ,au sa se veseleasca  nepovestit.Dreptul,va vedea cu ochii sai cei trupesti raul acela al vietii ,cel mai curat decat chihrbariul si mai luminat decat clistariul,care va face porniri vrednice de vedere si intorsuri si sucituri si invartituri prea desfatate,intru toata acea fata prea larga si desfatata si intru acea campie prea lata a Cerului,va vedea izvoare care izbucnesc  in sus si curg intr-o parte si intr-alta a pamantului celui locuit si toate cate se fac pe dansul le va sti  afara numai de singure cugetele cele de sine stapanitoare ale oamenilor.Inca va vedea,straband cu vederea lui  prin mijlocul pamantului,pana la si celalalt imisferian ,adica la cealalta parte a si fata a lumii ajungand pana la si cealalta rotunzime.Pentru ca macar  desi Cerul  cel de foc,care este salasluirea  si locuinta dreptilor,va avea mai nemasurata  grosime si este intarit mai tare si decat insusi diamantul.Cu toate acestea este foarte prea   priveditor si curat la chip ca un clestar.Iara cata bucurie vor dobandi din vederea Sfintilor ingeri,celor mai nenumarati! Dar de la nici un alt lucru nu vor dobandi  atata bucurie,atata indulcire  sufleteasca atata veselie si desfatare pe cat vor dobandi  din trupul  acela prea proslavit,prea indumnezeitul  si prea stralucitul  al Domnului nostru,la acela ochii tuturor  au sa caute,la acela dorirea si poftirea tuturor  are sa se intinda.Dar ce ma silesc  cu putine cuvinte sa arat acelea, care ochiul nu le-a vazut.Iara aceasta numai o zic,care Domnul nostru au zis-o catre Apostoli:”cu adevarat sunt ochii vostri care vad acelea care vedeti.”Care acum noi  nu ar primi sa faca  sau sa sufere  orice lucru truditor si ostenitor,suparacios si greu numai ca sa vada intr-o vreme ,cate noi pana aicea am numarat si am aratat,cum ca au sa vada dreptii.Pline aflam istoriile neamurilor,cum ca multi dintr-insii sau pentru vestea,sau pentru lauda ,sau pentrul castigul,sau pentru daruri  desfranate si curvesti au suferit cu barbatie mari trude si osteneli si pedepse pana si insusi moartea,de care sa ne rusinam noi care ne speriem  si ne temem ca sa rabdam pentru Imparatia Cereasca  si pentru vesnica fericire  pe acelea,care aceia cu osardie le-au rabdat pentru desertaciunea si pierzarea lor.Ia sa ne rusinam si noi,care cinstim si iubim mai mult tina si noroiul ,decat Cerul  si decat pre insusi Dumnezeu  Ziditorul nostru.Pentru unii ca  ca aceia  au scris Sfantul Augustin cu chipul cel urmator de aici inainte. Ostasul se deprinde la razboaie  si se chinuieste cu multa patimire rea, cheltuind cea mai multa vreme a vietii sale in trude si osteneli,este mult tulburat fara de voie si in pace netulburat este.Negutatorii in cate furtuni de vanturi si primejdii si intru intreite valuri indraznesc.In cate strasnice si infricosate si groaznice salbaticii si sculari asupra ale vazduhului si ale marii se arunca pe sine,numai pentru ca sa castige bogatii curgatoare si care se strica.Vanatorii,cata foame si sete rabda,cate zadufuri si arderi de soare,ingheturi,caderi de pe cai,primejdiile prapastiilor,ale santurilor,ale raurilor si ale fiarelor,sufera numai pentru care sa prinda o fiara.Scolerii,cu cate privegheri de toata noaptea,cu aspre petreceri,cu infranari si cu osteneli se indeletnicesc si se sarguiesc cu rabdare invatand la scoala pentru castigarea intelepciunii!Si acestia cele mai de multe ori sau pentru castig sau pentru o veste si lauda desarta .Si aceia,care iubesc unele ca acestea nu li se pare cum ca patimesc oarecare greutati si aspre suparari.Pentru ca pe toate lucrurile cele grele si pline de osteneli,dragostea si dorul le arata usoare si mai de nimica .Cu cat dar imputerniceaza si mai cu lesne si mai cu intemere intaresti darul cel catre adevarata fericire,decat lucreaza pofta cea rea spre ticalosie.Cat mai cu lesnire este cu putinta sa sufere cineva orice rea norocire,vremelnica,pentru ca sa scape de munca cea nesfarsita si sa castige vesnica odihna in rai.Aceasta este prea adevarata,ca Dumnezeu nu cere de la noi atatea osteneli pentru Cereasca Imparatie,cat cere diavolul pentru Iad. Fara asemanare mai mult se ostenesc oamenii cei rai pentru ca sa ajunga la pierzanie si ca sa cada din mantuirea lor,decat cei imbunatatiti pentru ca sa dobandeasca insusi mantuirea lor si sa castige nesfarsita bucurie si veselie.Se afla multi care se ostenesc,mai mult pentru care sa-si lucreze bine tarina lor sau gradina lor decat pentru ca sa castige Cerul.Mai ales ca sant oarecare care atata inecati intru aceste curgatoare si desarte frumuseti si desfatari,ale lumii incat sunt gata sa treaca cu vederea si sa paraseasca cu toata multimea lor si locul ce l-au castigat in Cer,daca numai Dumnezeu i-ar lasa sa se indulceasca in veci de aceste trecatoare si proaste desfatari ale lumii.Unul ca acesta s-au aflat in vremurile noastre ,un boier bogat si de bun neam  care avea o gradina afara de cetate,vrednica de privit si foarte vestita si minunata,atata pentru multa rodire  a rodurilor,pe cat si pentru prea multor frumuseti si hazul bunelor mirezme ale florilor si cu dreptate putea a o numi cineva Rai pamantesc.Intru aceasta gradina se obisnuia de multe ori acest de bun neam  boier a merge, ca sa se plimbe sis a se odihneasca  cand s-ar fi suparat de multe griji  ale cetatii si de grele pricini,atata mergea de adeseori  intru acea gradina incat linistindu-se intru dansa  i se parea ca cum ar scapa de valuri si de furtuni,in vreun liman cu buna liniste  si afara de primejdii.Acesta intru una din zile  luand impreuna  cu sine un duhovnicesc parinte  foarte cucernic si pre umblandu-se cu dansul  prin acele verdeturi  ale gradinii se bucura si intru acele flori prea bine mirositoare ,au inceput foarte a lauda  starea si oranduiala locului si buna frumusete a gradinii.Atunci a inceput si acel duhovnicesc parinte  din frumusetea acei gradini pamantesti sa-i aduca aminte de desfatarea si de frumusetea si de podoaba raiului,cel ce de-a pururea infloreste in ceruri,si-l incredinta cum ca,acel loc este cu neasemanare mai desfatat si mai frumos la vedere si mai veselitor la suflet cat privirea a unui minut,intru acela,covarseste pe zabovirea si pe umblarea in gradina aceasta a ta cea a mii de bucurii.Ii zice lui boierul:cu adevarat parinte,primesti in sufletul tau unele ca acestea si crezi pentru Raiul tau cel din Ceruri,gresite sunt socotelile tale. Crede-ma ca acest fel faci,cand inveti pentru lucrurile cele necunoscute ce se afla in ceruri,dupa cum ar face un orb ce filozofeste si vorbeste pentru vopsele.Ci pe cat dupa a mea socoteala,o parinte,daca Dumnezeu pentru plata tuturor lucrurilor mele celor bune pe care le-am facut vreodata sau le voi face,m-ar lasa in toate veacurile sa ma bucur si sa ma indulcesc de aceasta gradina a mea,eu cu adevarat cu toata bucuria mea as lasa cerul si toate dulceturile si desfatarile lui,sa se bucure si sa se indulceasca de ele ingerii lui.Aceste glasuri hulitoare cand le-au auzit acest sfintit barbat pe care le-au varsat din pangarita sa gura,acel boier de bun neam s-au mai bine zis de rau neam,au inceput foarte al dojeni si a-l ocara si a-l mustra cu iuti si aspre cuvinte aratandu-i lui cum ca paganeste au hulit.Iara acela intru nimica socotind cuvintele lui au incalecat si s-au dus.Ci Dumnezeiasca judecata n-au intarziat fiindca, intorcandu-se la palatul sau si trecand  pe un pod au cazut cu calul  in jos in rau si ticaloseste  si-au dat sufletul sau fara a avea vreme sa se pocaiasca si intr-acest chip de trei ori ticalosul  acela si gradina si-au pierdut-o si de Cer s-au lipsit .Unde sunteti acum voi  cati de pe pamant a-ti purces si v-ati departat si din Cer pentru lenevirea voastra   pe care o aveti dea pururea cu totul v-ati izgonit,pentru unii ca acestia  prea cu cuviinta si prea potrivit scrie Dumnezeiescul Grigorie:”toti zice,cati iubesc veacul acesta  de acum la lucrurile pamantesti sunt viteji,iar la cele Ceresti  se afla foarte slabi si neputinciosi.Pentru ca,pe cat pentru vremelnica slava sunt osardnici a asuda si a  se osteni pana la moarte,iara pentru vesnica Imparatie,nici mcar cat de putina osteneala nu pot vreodata sa sufere.Si pentru dobanzile si castigurile cele de jos si pamantesti,sunt multumiti sa sufere orice ocara si necinste,iar pentru darurile cele ceresti si incununarile nu primesc sa auda nici cel mai mic cuvant de ocara.Inaintea judecatorului pamantesc pot sa stea mai si toata ziua,iar la rugaciunea lor se obosesc si slabesc macar un ceas sa stea inaintea Cerescului Judecator.Rabda de multe ori golatatea,strainatate, foame si sete numai sa castige bogatie sau slava,iar de cele Dumnezeiesti si ceresti,atata se abat si fug de a le cauta cu prea putina osteneala pe cat le  socotesc cum ca li se dau prea foarte cu greu si dupa multi ani.Insa dimpotriva se poarta aceia care isi intaresc ochii lor spre cer,fiindca se lenevesc a castiga in vreme cele vremelnice si pamantesti ca sa poata sa se desfateze  fara de sfarsit intru cele Ceresti.Nu baga seama sa se pedepseasca aicea cu multe feluri de munci numai ca sa poata acolo a se veseli intru privirea lui Dumnezeu.Toate nevoile cele pamantesti cu mare rabdare le sufera,fiindca doresc a dobandi fara rabdare Cerestile bunatati.Drept aceia  ia sa se sileasca fiecare om sa castige acest fel de slava,ia sa sufere toata greutatea pentru ca sa ajunga intru aceia acolo,sa rabde cu barbatie muncile ca sa ajunga la veselie.Dupa cum zice si Sfantul Augustin:”sufera acum aceia care nu o voiesti ca sa castigi atunci aceia care o voiesti.”Fiindca mai bine este cu putina rea patimire  sa cumperi aicea vesnica fericire,decat cu putina buna norocire si veselie vremelnica  sa cumperi acolo ticalosia cea nesfarsita  si vesnica.

CAPITOLUL 5

Omul cel nou cand ar privi si celelalte desfatari ale fericitilor pe care le dobandesc si prin celelalte simtiri se socoteste pe sine cum ca pana atunci au fost nesimtitor

 

Pentru desfatarea care prin vederea dobandesc fericitii in destul am scris  in capitolul cel mai de sus,iara acum,vom talcui desfatarile si celorlalte simtiri  cu care si acestea vor puhoisi.Si lasand buna mireasma ,aromatelor a acelui Dumnezeiesc Rai pe care fara indoiala  cu nemasurata dulceata  au sa o slobozeasca  afara dintru sine inlauntrul acelor gradini dea pururea inflorite,narcisii,crinii ,trandafirii si cele mai minunate flori  ce se afla acolo,povestesc acum pentru bunele miresme  cele mai imbietoare si mai covarsitoare  dintru care se vor umplea acei drepti si vor slobozi afara dintru sine  buna mireasma proslavitele lor trupuri.Mai ales trupul Doamnei  noastre Nascatoarea de Dumnezeu si dea pururea Fecioarei Maria,care cu inaltarea sa la Ceruri,au umplut tot Cerul de  buna mireasma si dulceata incat inspaimantandu-se toti ingerii  si umplandu-se  de atata mirosire bine mirositoare si de indulcirea bunei miresme,stiga unii catre altii,zicand graiul acela al cantarii cantaretilor:”cine este aceasta  care se suie din pustie cu un bucium  tamaiata de fum,de smirna  si de tamaie din toate prafurile facatorului de mir.”Si daca moastele Sfintilor aflandu-se aicea inca in mormanturi de multe ori revarsa mireasma nemasurata ,nefiind inca de plin proslavite sau imbracate cu nemurirea.Cata buna mireasma se cuvine sa socotim ca vor da cand se vor incalzi de fierbinteala neziditului Soare si se vor curati  de toata puturoasa putrejune si daca atata buna mireasma trupurile lor vor revarsa  cu neasemanare si prea cu covarsire mai multa va sa verse insusi sufletele acestea ale lor.Pentru aceasta cu cuviinta zice Osie pentru acestia:”sfintii tai Doamne vor inflori ca crinul  si va fi mireasma lor ca a tamaiei.”Deci daca cu atata buna mireasma prea desfatata si prea veselitoare Imparateasa lumii Maria,ce fel si cata oare va fi mireasma aceia  a insusi lui Hristos care zice pentru sine la Eclesiastul:”ca chinamamon si ca o calcatura de aramatii  si ca smirna cea aleasa am revarsat buna mireasma.”Singuri voi puteti  sa pricinuiti  si sa va cunoasteti  fiindca orice  va socoti cineva  ca sa zica,putin va zice.Insa de asemenea si gustul va fi plin de o zeama  a unei dulceti netalcuite si vas a veseleasca  cu oarecare saturare si buna mireasma Duhovniceasca,atata de nemasurata incat de ar fi cu putinta sa socoteasca  si sa inteleaga impreuna cineva,toate bucatele cele prea alese  si prea dulci ale lumii acesteia,asemenea si insusi mana jidovilor,nimic nu va fi dulceata acelora,asemanandu-se cu Cereasca aceia prea dulce gustare,care nu va fi gustare, a vreo unei mancari sau bauturi simtite si trupesti,dupa cum barfesc paganii si va sa fie o parte,din o cereasca oarecare umezeala sau jilaveala si din o roua cu buna zeama ce se varsa de la Dumnezeu care va curge prin stomac  si prin celelalte parti mai dinlauntrul,umpland organelle gustului,adica limba,cerul gurii si celelalte parti alegatoare ale  felurimelor bucatelor.Pentru aceasta si proorocul si imparatul David canta pentru cei drepti:”imbatase-va din grasimea casei tale si cu raul desfatarii tale,ii vei adapa pe dansii.”O parte iarasi acestei  gustari prea dulce  va izvora  in sus si prea aleasa si prea minunata turnare impreuna si amestecarea trupului .Fiindca daca aicea in lume  omul care este intru toata sanatatea si intregimea trupeasca  si are zamurile  cele tiitoare ale trupului  foarte cu masura  si este cu totul sanatos  la toate madularele lui  si aceasta simte oarecare buna si dulce zeama in gura sa  fiind inca postit,cu cat mai vartos  mai multa dulceata va simti,cand va ajunge la cealalta viata,cand amestecarea si virtutea sa  va veni la cea mai de pe urma buna asezare si savarsire.Simtirea pipairii iarasi va dobandi  si aceasta dulceata ei cea potrivita si desfatarea,atata din aburul cel ceresc  si din pipairea cerestilor trupuri pe cat si din impreuna  simtirea cea mai din launtrul a prea minunatei acestei bune asezari si sanatati,caci omul care este prea sanatos intru nemarginita intregime si buna asezare,simte intru sine cu multa dulceata prea aleasa si minunata aceasta buna alcatuire si buna intocmire a trupestilor sale zamuri si stihii.Dulceata aceasta pe care o dobandesc fericitii prin dobandire va sa fie cu mult mai mare si mai dulce decat dulcetile celorlalte simtiri.Pentru ca,fiindca este pipairea aceasta semanata si risipita in tot trupul dulceata si desfatarea care este varsata imprejur in tot trupul acesta va sa fie si cea mai curata si mai veselitoare si mai ales dupa cum zice un intelept si mult invatat dascal:”ca pipairea intru nemarginita desfatare si veselie va sa veseleasca prin saturarea cea imprumutatoare si imbratisarea pacii atat a sfintilor cat mai ales prin sarutarea insusi a intrupatului Dumnezeu.Ramane acum auzul,simtirea cea mai de pe urma .Si apoi urechile neincetat vor auzi,aceste negraitele acelea cantari de psalmi ale acei muzici  si cantari ceresti si intocmai de o dulce cantare,a careia si un singur glas numai este indestulat sa umple, sufletele tuturor oamenilor de o negraita dulceata si veselie. Pentru ca dupa cum zice Sfintitul Augustin:”rasuna acolo intotdeauna  organele cantarilor cele mai dulci de cat mierea.”Atunci se va inplini si aceia care au scris-o cuvantatorul de Dumnezeu Ioan in Apocalipsul sau:”dupa aceasta am auzit ca un glas mare de multa gloate in ceruri zicand,aleluia…,laudati pre Domnezeul nostru toti robii lui, si cei ce se tem de dansul si cei mici si cei mari si am auzit ca un glas de norod mult si ca un glas de ape multe si ca un glas de tunete mari, zicand Aliluia,cum ca  a imparatit Domnul Dumnezeu Atottiitorul,sa ne bucuram si sa ne veselim si sa dam slava lui ca au venit nunta Mielului.Acolo dupa cum invata cuvantatorii de Dumnezeu ,va canta fiecare drept,cu glas deosebit si ales,care sa se auda la toti si sa se deosebeasca preacurat si din toate celelalte.Pe care lucru vrand sa arate si fericitul Prooroc David zicea:”lauda-se-vor cuviosii intru marire  si se vor bucura intru toate  asternuturile sale.Inaltarile lui Dumnezeu  sunt in gatlejul lor.Iara inaltari ale lui Dumnezeu,numeste laudele cu care vor sa inalte pe Dumnezeu,propovaduind covarsirea lui cea prea inalta si toate lucrurile lui cele mai mari si prea minunate.Deci daca zice cum ca niste laude ca acestea  si cantari vor sa fie in gatlejul lor.Apoi nu numai cu mintea si cu privirea vor lauda  si vor slavi pe Dumnezeu ci si cu glasul celui bun viers.Pentru care nu se cade a se indoi cineva,cum ca nu va fi acolo cantare de psalmi glasuitoare si cantatoare,si dupa cum oarecare zic,fiindca omul este alcatuit,din trup si din suflet,trebuie a sluji si lui Dumnezeu,nu numai cu sufletul ci si cu trupul.Iara slujirea lui Dumnezeu sta numai intru aceasta a lauda cineva si a slavi si a multumi lui Dumnezeu,mai ales intru vechea aceia a lui si prea iubita Patrie, acolo unde inceteaza toate lucrurile pocaintei.Si aceasta urmeaza fiindca din darul cel prea cu covarsire si din nemasurata bucurie fireste se indeamna si se porneste omul spre slavoslavie si spre cantari de laude  dupa cum cercarea cea din fiecare zi o arata,pentru ca bucuria cea dinlauntru  cand se revarsa peste masura in inima omului atunci si prin organele cele glasuitoare ale trupului cu indestulare se varsa si la cele dinafara.De unde fiindca si sfintii  sunt plini cu adevarat de dar Dumnezeiesc de bucurie netalcuita si de covarsitoare veselie si de pretutindenea din cele dinlauntrul se pornesc prea cu tarie spre slavoslavie,spre cantare de psalmi si spre lauda Dumnezeiestii mariri.Pentru aceasta si Dumnezeiescul Grigorie talcuind ,zicerea aceia a lui Iov:”iar gura acelor adevarati se va umplea de ras si buzele de veselie,fiindca si la vesnica aceia patrie, cand mintea dreptilor se rapeste intru veselie atunci limba lor se inalta spre cantari spre laude si spre cantari de psalmi.”Pentru aceasta si Fericitul Augustin zice:”tot lucrul lor ,adica al dreptilor  este cantarea si lauda lui Dumnezeu,fara de a avea sfarsit si fara de a avea osteneala  si fara de truda.”Fericit sunt eu si cu adevarat  in veci fericit,daca  si dupa dezlegarea acestui trup al meu, m-as invrednici sa aud acele versuri si cantari  ceresti ,care se canta spre  lauda  si slavoslavia  Imparatului  celui fara de moarte de cetatenii aceia ai patriei cei de sus si de adunarile fericitelor duhuri,intru tot fericiti sunt si de trei ori norocit,daca m-as judeca si eu atucea vrednic sa cant tot acelasi versuri si cantari si  sa  cant tot aceleasi versuri si cantari si sa stau inaintea Imparatului a toate Dumnezeu.Fiecare canta acolo Dumnezeiestile laude si cuvinte de lauda dupa cuviinta si dupa asemanarea sa si dupa starea sa.Dupa cum si ingerii numai cu glas Duhovnicesc iar oamenii si cu si trupesc.Dar cauta oare si ce fel va fi dulceata si frumusetea acei  ceresti muzici si intocmiri de cantare poate cineva sa o asemene si sa o priceapa,cand o vor alatura cu dulceata cea pamanteasca si cu frumusetea omenestii cantari de psalmi cei de aici,ca de multe ori cand s-ar afla glasuri dulci  cantatoare ale oamenilor si s-ar uni cu viersurile  cele prea dulci  rasunatoare ale organelor celor muzicesti si cu mestesug ,ca alautele si ca vioarelor si ca ale altora ca acestea de prea multa desfatata si veselitoare indulcire pricinuiesc ascultatorilor incat mai dezlipesc si smulg pe insusi mintea din trupul lor.Iara uneori si cu sila se tine spre sine un ascultator ca acesta pentru ca sa nu lesine  de dulceata cea peste masura si veselie,cu toate acestea  toti cei cu bun glas ai pamantului,toate organele cele muzicesti si cu mestesug de cantare,toti stiutorii de cantare, toti cantaretii cei prea alesi si cei desavarsiti iscusiti la cantare intr-una adunandu-se  s-ar pune alaturea  si s-ar asemana  cu cantaretii in fluer cei ceresti ,cu teatigii,niste pasari mici in tarile calde se afla, cei frumos cantatori si prea dulci intorcatori cu privighetorile cele nemuritoare,cu adevarat s-ar parea cum ca bombanesc cu oarecare glas amortit,salbatic fara dulceata si fara de rasturnare.Socotiti inca pe langa acestea cum auziti glasurile  si cantarile cele cu buna oranduiala si prea dulci ale tuturor celor zburatoare si ale pasarilor pamantului .Dar inca si acelea s-ar arata o uraciune si o scarba inaintea acei muzici ceresti si acei prea dulci si prea frumoase cantari.Insa sa stii ca aceia se vor invrednici sa auda acea fericita cantare de psalmi ,ale carora stau urechile totdeauna deschise a primi cu osardie cuvintele lui Dumnezeu,insuflarile si invataturile Sfantului Duh,povatuirile pazitorului Inger,sfaturile cele cinstitoare de Dumnezeu  si mustrarile cele de suflet  folositoare.Si dimpotriva iarasi cati isi inchid urechile lor despre niste cuvinte ca acestea mantuitoare de suflet si le deschid la glume ,la basme ,la barfiri la defaimari si la graire de rau si la vorbe desarte si la altele asemenea unii ca acestia nu se vor invrednicii sa auda acele cantari Dumnezeiesti si ceresti.Ne povestesc scriitorii de lume cum ca toti cati locuiesc aproape langa jgheaburile raului Nilului ,sunt toti surzi cu totul  de lovirile cele peste masura ale repejiunilor curgerilor acelui rau care se pornesc si se arunca jos din muntii cei prea inalti.Dar au nu si lumea aceasta este un rau prea mare si sunatoare ca un tunet,au nu are loviri mai mari infricosate si decat ale acelui rau al Nilului cel prea huitor ca un tunet au nu este si acesta o mare ce se invaluieste  cu multe valuri.O,cate sunt intreitele furtuni ale grijilor intru acest noian !Cate sunt viforele  cele iuti si tari ale ingrijirilor!Cate sunt tulburarile  si pesterile patimilor celor salbatice .Cate sunt glasurile  si strigarile  cele ca de tunet  ale celor ce domnesc ,ale celor ce se negotitoresc ,ale taitorilor de pietre ,ale lucratorilor si batatorilor de arama , ale mesterilor ale celor ce joaca ,ale celor ce dantuiesc,ale celor ce rad cu desfranare  si cu gura cascata si ale celor ce plang!Iara pricina acestora este dintru aceasta ,fiindca si fiecare pacatos si fara de lege s-au desavarsit nu voieste sa auda pentru lumea cealalta si pentru viata  ceea ce va sa fie .Sau desi ar auzi fara de pofta si osardie si ingretosare primeste cuvintele cele pentru acelea .Pentru ca tot cugetul lui este afundat in grija cum sa aseze si sa ocarmuiasca fara de greseala pricinile si lucrurile lumii acesteia si se sileste,sau sa-si pazeasca sanatatea lui,sau sa-si inmulteasca bogatia lui se indeletniceste ,sau sa-si mareasca cinstea lui se sarguieste.De unde si din niste smulgeri ca aceastea ale grijilor acestora se afla mai ca unul fara de simtire intunecat si surd la acele ceresti si nu doreste nici pofteste de aceia inainte mai mult a auzi sfaturile cele mantuitoare si invataturile cele folositoare de suflet ale dascalilor.Iara poate ca si din adunarile si petrecerile  impreuna ale oamenilor celor razvratiti si desfranati si facatori de rele si cu rele naravuri  asurzeste la propavaduirilr cele  cu mare glas ale bisericii , la curatirea de a doua oara  a cugetului si a stiintei sale ,la infioratele infricosari si ingroziri  ale muncii ce va sa fie  si la celelalte de toate zilele  dojeniri.Dar ce zice unul ca acesta cand se va apropia cel mai de pe urma ceas al vietii mele atunci voi deschide prea larg si amandoua urechile mele ,ca sa ascult cu osardie toate cele mantuitore de suflet sfatuiri ce mi le-ar face parintii.Insa se inseala si foarte mult greseste  unul ca acesta,pentru ca intr-o vreme ca aceia nu va putea nici catus decat sa auda niste tunete ca acestea si Dumnezeiesti,la care nu s-au obisnuit auzul lui intru toata vremea vetii lui.Pentru aceasta sa fie incredintat ,cum ca nepocait are sa se duca  din viata aceasta.Si dupa urmare nu se cuvine ca sa mai nadajduiasca,cum ca va auzi acele cantari Ceresti  si cantari de psalmi ,ale sfintilor Ingeri si ale celorlalti alesi a lui Dumnezeu.Dar care iubeste sa auda acele cantari de psalmi si sa se osarduiasca mai inainte aicea ca sa auda cuvintele lui Dumnezeu  si sfatuirile cele mantuitoare de suflet si sa le pazeasca pana la sfarsit .Fiindca fericiti sunt acei ce aud cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc pe dansul.

CAPITOLUL 6

Indulcirea cea prea bogata a bucuriei si veseliei se pricinuieste din slava si din privirea cea imprumutatoare a fericitilor drepti

Daca si cauta cineva burete in valea aceasta  ce este acum de fata  a lacrimilor,pentru ca sa-si stearga cu el toata lacrima de la ochii sai,unul ca acesta vie cu mine astazi si sa nu-si inalte ochii lui spre Ceruri,ci sa-i pogoare in jos la acel gunoi prea de bun neam al mult rabdatorului Iov.De vei socoti si bine le vei cumpani in mintea ta cuvintele acelea pe care vrei sa le auzi dintr-acest gunoi,toate cele pamantesti le vei socoti ca Apostolul Pavel ca niste gunoi si lepadatura.Iov acela prea adevarata pilda  a rabdarii,zacand pe puturosul acela gunoi,ca o priveliste suparatoare si de jale a ticalosiei cei omenesti si vrand sa-si indulceasca durerile lui si  nesuferitele munci ale ranelor sale,inca sa imblanzeasca putin si durerile celorlalti oameni cati se afla in feluri de primejdii si intru inconjurari si nevoi si rele norociri,au grait oarecare cuvinte tainice pentru ca sa ramana spre vesnica aducere aminte a tuturor oamenilor celor ce se vor face mai pe urma .Deci ascultati cuvintele acestea:”cine ar fi dat a se scrie graiurile mele si a se pune acestea in carte in veac,cu condei de fier si de plumb,sau a pietrii a se sapa,ca stiu ca de pururea vecuitor este cela ce va sa ma risipeasca pe mine pe pamant,ca sa scoale pielea mea care sufera acestea.Cine ar fi  dat,dar ce voiesti o Iove,ca sa ti se dea ce este cererea  ta,voiesc sa se scrie graiurile mele si nu am materie potrivita,in care sa le scriu,fiindca la atata saracie am ajuns incat nici macar o mica caramida nu am in care sa le insemnez inlauntru.Ca degetele mele mi s-au sucit,vinele mele s-au zgarcit,mainile mele mi s-au slabanogit si cu totul sunt nevolnice  si slabanoage de ger,tremura,sunt ranite si in jos atarnate ,cu toate acestea ,ma voi sili insusi pe sinemi pentru mangaierea mea,sa le insemnez pe a materiei tare in scris prin slove,oarecare cuvinte scurte si cu putine slovenituri.Iata ca ti s-au adus  hartie.Nu ,nu ma rog,pentru ca aceasta sau se rupe sau cu lesnire se putrezeste,voi a sa pune acesteia ,in carte in veac.Deci  dar aduceti-mi  sau  plumb,sau arama ,sau piatra cioplita ,pentru ca sa se afle in veci  cuvintele mele.Iata piatra,care poftesti si doresti,scrie-le  dar.”Stiu cum ca de pururea vecuitor este cela  ce va sa ma dezlege si sa ma risipeasca pe mine pe pamant ca sa ridice pielea mea care sufera acestea.”Nadejde tare hranesc  in sufletul meu,cum ca voi vedea vreodata pe Izbavitorul si Mantuitorul meu Hristos,care nadejde,nu numai pe amaratul si necajitul si plinul de durere  sufletul meu il copleseste  de pretutindenea cu bucurie pe covarsitoare  ci  si pe trupul meu acesta il mangaie de multele lui munci si aleg mai bine sa zac deasupra acestui gunoi puturos hranind nadejdea ,care am zis mai sus decat sa sed in scaun Imparatesc.Aicea dar,ia sa socoteasca bine fiecare din noi,daca acea mica,subtire si umbroasa nadejde a Dumnezeiestii slave pe care de departe Iov au vazut-o mai inainte cu atatia ani si i-au facut usoare si lesne de suferit,ca sa nu zic vesele  muncile lui,cele atata de grele si prea nesuferite,adica golatatea,boala,ranele,puroiul,umflaturile cele infocate, lepra,raia ,buba cea peste tot ,durerile cele la incheieturi,putrejunea maruntaielor celor dinlauntru,boalele cele ce aduc greata,reaua putoare,muierea cea nebuna si hulitoare,dracul,ocarile  si defaimarea prietenilor, foamea ,setea,arsita zilei,inghetul noptii si pe toate acestea,au putut a le preface intru inchipuirea Raiului.Daca zic,atata putere au avut ,numai singura nadejdea,care vrea sa vada pe Hristos.Ce va sa fie  cand va castiga toata fericirea aceia si buna norocire,care nu are sfarsit niciodata si dupa cum zice Dumnezeiescul Grigorie:”acolo va sa fie lumina ,fara pierire si lipsire,dorul fara de pedeapsa,poftirea fara de intristare si fara scarba,saturarea fara ingretosare,mantuirea de plin,viata,fara de moarte,sanatate fara de boala.”Acolo dupa cum zice si Augustin:”imparat este adevarul,lege este dragostea,vrednicie dreptatea,pace ,fericirea ,viata,dea pururea vecuirea.Acolo dupa cum zice si alt oarecare dascal,plata pentru biruinta dreptilor este aceasta,sa priveasca pe Dumnezeu aceasta sa traiasca impreuna cu Dumnezeu,aceasta sa vietuiasca intru Dumnezeu,aceasta sa fie impreuna cu Dumnezeu aceasta sa fie intru Dumnezeu,care va sa fie toate intru toate.Ci noi,fiindca avem obicei,cand  vedem multi oameni aproape langa noi ,de la care putem sa luam  multe feluri de pricini de mangaiere,ne bucuram si ne veselim,cata oare bucurie si veselie ,ne va pricinui,cand ne vom aduna si vom petrece impreuna cu multimea cea prea cu covarsire,a celor preafericiti Ingeri si a prea sfintilor drepti,care privesc unul catre altul cu negraita bucurie si veselie,ci ia sa cercetam mai intai multimea fericitilor ingeri si apoi pe urma a dreptilor.Zic unii, cum ca Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu s-au aratat odata unei cinstitoare de Dumnezeu cuvioase si i-au zis cum ca numarul ingerilor atata este mult incat de s-ar numara toti oamenii de la Adam si pana la sfarsitul lumii ,dupa urmare ar fi fost trebuinta sa se puna zece ingeri la un om,adica ,inzecit mai multi sunt ingerii la numar decat oamenii.Iara sfantul Dionisie Areopagitul,spaimantandu-se oarecum pentru multimea lor zice:”cum ca numarul ingerilor numai lui Dumnezeu este cunoscut care i-a facut pe acestia.”Sfantul Ambrozie iarasi zice:”cum ca oamenii sunt o parte si ingerii sunt cu nouazeci si noua de parti mai multi decat oamenii.,,Dupa cum si Domnul nostru Iisus Hristos au zis adeverindu-o aceasta,cum ca lasand cele nouazeci si noua de oi adica pre Ingeri , au cautat pe oaia cea pierduta adica pe oamenire si cum ca cele patru cete ce sunt mai sus decat acestia,adica:domniile,scaunele,heruvimii si serafimii sunt mult mai multe la numar decat cele mai de jos cinci cete.”Iar altul din cuvantatorii de Dumnzeu ,au zis ,cum ca numarul ingerilor,asemanandu-se cu numarul oamenilor,poate au dreptate sa se zica nemarginit si neinumarat.Deci daca dupa descoperirea cea invatata de Stapana noasta Nascatoarea de Dumnezeu ,Ingerii sunt cu zece parti mai multi decat oamenii, adica oamenii sunt o parte si ingerii cu zece parti mai mult,ia sa socoteasca fiecare,ce multime multa si cu greu de numarat sunt acei Ingeri.Si asa dupa urmare sa socoteasca ce bucurie va avea fiecare sa vada atatea osti de Ingeri cu nepovestite bune chipuri si frumuseti si sa vorbeasca impreuna si sa petreaca impreuna cu dansii.Un cinstitor de Dumnezeu mai marele mesterilor,dupa cum se povesteste,au vazut pentru faptele sale cele bune,un inger in chip de tanar preafrumos,care zicea  cum ca se multumea sa piarda un ochi al lui numai sa-l mai vada si altadata.Si eu acum zic:daca ar fi fost cu putinta sa vada  cineva numai un Inger si  sa vorbeasca impreuna cu Dansul si sa-l asculte cand cu mare cuviinta ar vorbi si ar povesti pentru lucrurile cele negraite si Dumnezeiesti si sa priveasca frumusetea fetii lui cea prea cu bun chip si prea frumoasa sa socoteasca cu mintea si sa cunoasca prea cu desavarsit darurile lui,sfintenia lui si cunostiinta  si sfatul lui cel prea Dumnezeiesc,de cate oare bucurii si veselii umpandu-se s-ar minuna si ar ramanea cu totul inspaimantat si uimit.Dupa adevar ,fiecare drept cand ar ridica ochii sai la prea luminata aceia si prea stralucita dantuire si petrecerea impreuna  a ingerilor si  sfintilor  intru care,pentru ca sa zic cuvintele Marelui Vasile ,sunt milioanele ingerilor,soboarele stramosilor,scaunele Apostolilor,Adunarile Prorocilor,schiptrurile Patriarhilor,cununile Marturisitorilor Mucenici si laudele tuturor dreptilor care impreuna cu un glas se veselesc deabia ar putea sa se tie pe sine ca sa nu strige cu mare bucurie si sa dantuiasca veselindu-se.Dupa cum si minunatul acela filozof Socrate vrand dupa putin sa moara ,se bucura prea mult zicand,cum ca se duce dintru aceasta lume si merge catre minunatii si vitejii si catre barbatii cei Dumnezeiesti  si alesi ai vechimii,cu care dimpreuna zicea cum ca are sa petreaca in tot veacul.Care lucru de ar fi la puterea a fiecaruia,adica sa vorbeasca impreuna fiecare cu cine va vrea,cu adevarat fiecare ar fi iubit  si intru dorire ar fi fost  ca sa vorbeasca cu acel mai mare al mestesugului si al depriderii sale:adica filozofii,cu Aristotel,matematicienii cu Arhimede,ritorii cu Demosten ,zugravii cu Apelin,doctorii cu Ipokrat,dascalii legii cu Iustinian si ostasii cu Alexandru.Si daca aceia ,pentru o singura asemanare oarecaruia mestesug lumesc s-au al altei deprinderi,au atata dor si pofta sa vorbeasca si sa petreaca impreuna cu cel dintai al lor .Cata bucurie oare va sa fie unui crestin drept sa vorbeasca impreuna si sa se intrebe cu indrazneala  cu acei mari viteji ai Legii vechi,cu Adam,zic,cu Noe,cu Isac,cu Iacov, cu Iosif,cu acei de purtatori de Duh Prooroci ,cu Isaia ,cu Ieremia  ,cu Iezekil,cu Daniil si cu ceilalti,cu prea slavitii Imparati cu David,cu Iezechie,cu Iosafat si cu Manase cu intru tot cinstita adunare cea aleasa si preaslavita  a Apostolilor ,cu Petru ,cu Ioan si cu ceilalti,cu purtatorii de Dumnezeu Sfintii Parinti cu Vasile cel Mare,cu Ioan Gura de Aur,cu Grigorie,cu Atanasie ,cu Nicolae,cu Spiridon ,cu Epifanie ,cu Ieronim si cu Damaschin,a carora si sfintenie o cinstim si intelepciunea lor o laudam si de invatatura lor prea ne minunam.Deci se vor bucura unii  ca acestia si pentru privirea cea imprumutatoare dintru sine si pentru impartasirea cea prea dulce desfatatoare si impreuna vorbire.Aicea se porneste o mare prigonire la talcuirile cuvantatorilor de Dumnezeu cu care limba vor vorbi dreptii in Rai,cu eleneasca,adica cu latineasca,sau sireneasca.Unii socotesc cum ca toti vor vorbi eleneste,fiindca insusi Domnul nostru au zis.Eu sunt alfa si omega.Care sunt cea dintai si mai de urma slova din slovele cele elenesti.Altii zic,iarasi,cum ca va sa vorbeasca fiecare in limba patriei sale dupa cum si aicea pe pamant ,pentru ca mai mult sa se slaveasca Dumnezeu cu limbile tuturor neamurilor.Scrie Dumnezeiescul Grigorie Dialogul un lucru care covarseste tot gandul omenesc ca o minune preaslavita si isi incredinteaza cuvantul sau cu chipul cel urmator,un copil zice care pastea boii,dupa ce a murit,iarasi a inviat din iconomia lui Dumnezeu si chemand pe stapanul sau au zis catre dansul:sa stii ca eu m-am suit in ceruri si m-am invatat acolo care au sa moara din casa ta peste putine zile,adica cutarele si cutarele si pentru ca sa te incredintez cum ca iti spun adevarul,cum ca am fost in ceruri, iata ca am luat acest dar de acolo,ca sa vorbesc limbile tuturor oamenilor.Au nu-ti aduci aminte cum ca eu nu stiam nimic eleneste,pentru ca sa credeti cum ca cu adevarat m-am invatat toate limbile neamurilor,atunci stapanul lui a inceput al intreba pe eleneste si acela la toate ii raspundea cu aceiasi limba si vorbire eleneasca ,atata incat toti ce ce sta de fata inainte au ramas inspaimantati.Tot in aceasi casa,se afla si un bulgar pe care aducandu-l inaintea copilului i-au poruncit sa vorbeasca bulgareste cu acelasi copil,care desi era nascut si crescut in Italia,cu toate acestea atata de frumos au vorbit limba bulgareasca incat si bulgarul acela incredinta cu juramant,cum ca nu ar fi fost cu putinta sa vorbesca cineva mai bine graiurile cele bulgaresti nici insusi cel firesc bulgar.Deci si din cercarea acestor doua limbi ,s-au incredintat toti cum ca s-a suit copilul in cer ,dupa cum zicea el.Si acestea Dumnezeiescul Grigorie le povesteste.Dar cu toate ca nu este aratat in Sfanta Scriptura ,care limba si vorbire au sa vorbeasca intru sine dreptii in ceruri cand unii cu altii vor vorbi cu toate acestea mai cu cuviinta si mai adevarat se vede socoteala Dumnezeiescului Ieronim sa fie vorbirea aceia pe care Dumnezeu a daruit-o lui Adam,celui dintai zidit in Rai adica cea evreiasca .Pentru ca insusi si Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu care s-au intrupat pe pamant pe aceiasi limba de multe ori o uneltea si cu dansa au invatat tainele credintei si propavaduirea .Iar vorbirile impreuna ale fericitilor care vor fi intre dansii,vor sa fie acest fel in ce fel au fost odata ale Apostolior:”cand s-au umplut de Duhul Sfant la praznicul Cinzecimii si vorbea in multe feluri de limbi si prorocea.”Si ce vorbea oare ,aratat este,cum ca maririle lui Dumnezeu tot intru acest chip si cei drepti intru sine vor vorbi ,prea cu veselie,pentru nemarginita savarsire a lui Dumnezeu pentru a lui nespusa intelepciune pentru puterea,pentru bunatatea,pentru milostivirea,pentru dreptatea si mai ales pentru aceiasi prea minunata inainte vazatoare purtare de grija  a lui,pentru mantuirea noastra pe care au iconomisit-o prin intruparea iubitului sau Fiu si pe langa acestea cu cate mestesuguri ascunse si chipuri tainice i-au povatuit la mantuire.De cate ori i-au intampinat cu darul sau,cu Dumneziasca insuflare i-au indemnat si i-au pornit spre faptele cele  bune si de fata s-au aflat ajutator la napadirile cele cumplite ale salbaticilor draci si i-au  slobozit din primejdiile cele ce le zacea asupra si din veac i-au ales ,pentru slava sa ,cu nemarginita lui milostivire si mila.O,minune ,cu cata bucurie a sufletului lor vor numara primejdiile,prin care fara vatamare au trecut cu ajutorul lui Dumnezeu si i-au mantuit.De cate ori vor zice  si vor poftari adesea unul catre  altul cuvantul  acela al Proorocului si Imparatului David:”ca de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul ,indata s-ar fi salasluit in Iad  sufletul meu.”Cata de mare desfatare si veselie va sa fie ,sa auza  cineva din gura prea marelui Pavel ,cum ca atunci cand mergea pe campul Damascului,sufland cu totul duh de urgie si de ucidere asupra ucenicilor lui Hristos,i-au venit lui fara de veste  glas infricosat din cer si lumina srtalucitoare,l-au inconjurat imprejur si indata de acolo de unde era gonoci al Bisericii lui Hristos,s-au facut mare Apostol al lui Hristos.Iarasi sa auda din gura Dumnezeiescului Petru,cu ce chip in vremea lepadarii sale dansul,cautand Iisus Hristos catre dansul cu ochii mangaiosi si daruitori de dar Dumnezeiesc l-au facut indata a se pocai si a plange cu amar.Iarasi sa auda,cu care cuvinte Maria Magdalena  au tras spre sine milostivirea si dragostea lui Hristos si nu numai dracii i-au scos dintr-insa ci si ucenita minunata au facut-o.De cate ori va povesti cu bucurie David caderea si primejdia sufletului sau care au patimit-o,cand pangarita preacurvie impreuna si nedreapta ucidere au facut-o.Atunci nu va canta mai mult acea cantare cu plangere scarbicioasa ,adica acestea:”milueste-ma Dumnezeule, pentru mare mila ta”,ci va canta psalmul,cel facator de bucurie si de veselie:”milele Tale Doamne in veac le voi canta.”Apoi altii,iarasi au sa se intrebe unii cu altii pentru netalcuitele taine ale credintei noastre ale iconomirii Domnului nostru  cei cu trupul, ale nasterii ale cresterii,ale vietuirii sale.Pentru patimile si muncile aceluia pentru invierea,pentru inaltarea la ceruri si pentru sederea sa cea dea dreapta Tatalui sau,asemenea si pentru celelalte taine ale lui Dumnezeu,iara calugari au sa povesteasca unii catre altii,din parte cu cate insuflari ale lui Dumnezeu s-au mantuit din valurile noianului acestui de acum al lumii si au ajuns la limanul cel neinvaluit al vietuirii si petrecerii calugaresti, lepadandu-se de patrie si de parinti si de toata alta desfatare,care iarasi nefacand aceasta lepadare de toate si intr-alt chip traind,mult s-ar fi primejduit.Intr-acest chip fiecare  va povesti lucrurile a toatei vietii sale ,ispraviile petrecerii sale si primejdiile si pe celelalte si mai pe urma de toate,cu netalcuita bucurie si veselie,a sufletului sau,care atunci au biruit si au ispravit faptele bune,va vorbi pentru purtarea de grija cea negraita  si pentru prea minunata cumpanire si randuiala a mantuitoarei mai inainte purtare de grija pe care o unelteste atotiitorul Dumnezeu la toate faptele sale.Dar intru acest prea mare Palat al lui Dumnezeu ,desavarsit nu se vor auzi glasurile ale acelora care intr-aceasta lume,limba care este cea mai cinstita si mai aleasa podoaba a omului au obisnuit-o sau sa huleasca pe Dumnezeu ,sau sa-l defaime,sau sa-l graiasca de rau,sau sa-l ocarasca ,sau sa-l rada,si sa-si bata joc de el ,sau sa-l cleveteasca ,asa prost sa zic  sa impunga si sa vatame pe fratii lor.Pentru ca pe unii ca acestia nu-i baga la acea sfatuire a cerestilor ritori si a Cvantatorilor de Dumnezeu.O marturiseste aceasta si Dumnezeiescul Apostol:”defaimarii si ocaratorii ,imparatia lui Dumnezeu nu o vor mosteni.”Dar tu oricine ai fi frate crestine ia aminte sa nu te numeri impreuna cu acesti feli de hulitori si defaimitori,ocaratori ,graitori de rau si cu clevetitorii.Fiindca nu este cu putinta ca sa se afle acolo vreun loc pentru acest fel de ocarnici,nu este chip sau inlesnire sa incapi intre acei  drepti,care cu desavarsita dragoste, cu prea dulce unire era impreuna legati si in lumea aceasta.Ia sa auzi si pe acel  prea tainic graitor  al palatului  acelui de foc,adica pe Evanghelistul Ioan care nu s-a aflat scris in cartea vietii s-au aruncat in iezerul cel de foc.”Dintru care sunt si acestia ,pe care mai sus i-am numarat,care se gonesc din ceruri,ca niste broaste grozave ca niste pesti kisnovati si ca niste balauri de mare solzasi, cu gurile imputite si scarbosi ,vor innota pe afund intr-acel iezer de foc muncindu-se fara  de milostivire in tot veacul.Acum ,cine nu stie  cum ca pestii marii si ai celorlalte rauri si balti si iezere sa zic cu totul muti,dupa acelasi chip si dreptul judecator  de la acei clevetitori si ocaratori,care s-au afundat intr-acel iezer infricosat pentru otravitoarea lor limba,le va ridica si glasul si cuvantul,pe care ca o sabie ascutita, l-au uneltit asupra aproapelui lor. Si nu se vor invrednici niciodata a canta acel desfatat si prea dulce grai Aliluia,ci cel de intristare si de plangere,vai amar,vai de mine si de ticalosia mea.Vai dar otravitorilor cu  cuvinte,hulitorilor,graitorilor de rau,luatorilor in ras si batjocaritorilor si asa de obste sa zic,injuratorilor si ocaratorilor,ca Imparatia lui Dumnezeu nu o vor mosteni.

CAPITOLUL 7

Unirea tuturor dreptilor si dragostea cea intru sine unii catre altii,se face pricinuitoare de necovarsita veselie

 

Domnul nostru Iisus Hristos ,pentru ca sa  mangaie  pe alesii sai,la ziua cea mai de pe urma ,a sfarsitului lumii acesteia si sa ridice cugetele lor ,cele cu totul inecate in tulburarile care vor sa se pricinuiasca din infricosatele semne  care vor sa urmeze atunci,cu aceste feluri de cuvinte ii imputerniceste:”iara cand se vor incepe acestea a se face trebuinta si ridicati capetele voastre.”Nu voieste ca aceia sa le plece jos la pamant,ci sa le ridice in sus spre cer.Ridicati capetele voastre, adica inaltati ochii mintii voastre departati-va de la acest pamant si cu cuvantul si cu lucrul si treceti cu vederea aceasta lume slavita., langa care nu trebuie a ramane si a ne lipsi si a nadajdui spre dansa pentru ca sa nu ne afunde fiindca,urmeaza nevoie si ia a se afunda odata.”Ridicati capetele voastre din valurile acestei lumi ,tulburatoare ,catre acel linistit liman,de la noroi,la rai,de la acea jalnica si cutremuratoare inchisoare spre Cereasca voastra Patrie,de la aspra izgonire ,spre adevarata tara ,din Valea Plangerii spre muntele cel Dumnezeiesc si spre Ierusalimul cel Ceresc.La insusi aceasta si Proorocul si Imparatul David,cu prea milostivitoare cuvinte ne imboldeste:”fii oamenilor pana sunteti grei la inima pentru ce iubiti desertaciunea si cautati minciuna.”Fii oamenilor,a carora sadirea va este cereasca  ,saditorul este Dumnezeu,inchipuirea este Dumnezeiasca,sufletul fara de moarte si trupul drept.Fii oamenilor,a carora,Cerul va este patrie,plata castigarea de Dumnezeu,imbracamintea darul,nadejdea slava cea nemarginita.O ,fii oamenilor,pana cand grei la inima ,mintea voastra  fiindca este Duh nematerialnic,este si atata de prea subtire,incat strabate Cerurile,se potriveste cu ingerii se asemaneaza cu Dumnezeu,pentru ce dar o pironiti la cele pamantesti ,pentru ce o tarati jos la pamant,pentru ce o lipsiti la lucrurile cele necinstite.Fii oamenilor ,de a-ti fi ai fiarelor,sau dobitoacelor sau de obste sa zic ai  vietuitoarelor celor necuvantatoare ,nu ar fi lucru de mirare aceasta a cauta voi jos la pamant.Voi v-ati zidit cuvantatori si mintea voastra dar,se cuvine sa se intinda,la insusi adevarul care este Dumnezeu. V-ati zidit de sine voitori ,voirea voastra se cuvine sa se miste si sa se porneasca spre insusi bunatatea.Voi v-ati zidit boieri stapanitori a tot pamantul ,se cuvine voi sa stapaniti cele pamantesti ,iara nu ele sa va stapaneasca pe voi.Ochii vostri,s-au randuit sa aiba scaun partea cea inalta a capului.Asa dar si voi ai lucrurilor celor inalte,se cuvine sa fiti privitori ,pentru aceasta pana cand sunteti grei la inima,nu va ajunge vremea pe cata pana acuma o ati fi irosit la desertaciunea lumii pana cand sunteti grei la inima ,varsta cea prunceasca au trecut nebunia cea copilareasca s-a dus ,nesocotinta cea holteiasca  au zburat ,varsta cea barbateasca au fugit si v-au lasat,varsta cea batraneasca alearga tot intr-una cu mare graba,moartea v-au ajuns si vesnicia s-a apropiat.Deci voi care pana acum ati fost grei la inima,ridicati capetele voastre acolo unde este plata voastra si intelegeti cata va sa fie de prea bogata si de dulce acea plata,pentru cea peste masura veselie,pe care cei alesi,vor sa o castige vesnic,pentru petrecerea impreuna cea slavita si adunarea si tovarasia acelor ceresti pentru dragostea cea imprumutatoare unii catre altii pentru unirea cea nemarginita si aleasa si pentru unirea la un gand a lor cea intr-un suflet si cu totul desavarsita.In lumea aceasta oamenii sunt calatori ca la o calatorie ,sunt straini ca la o gazduire, sunt nemernici si veniti de aiurea ,ca la o izgonire ,dar cand vom ajunge la patria cea de sus,atunci vom auzi din gura acelui stapan Ceresc a casei:”de acum nu veti mai mult straini si nemernici ci impreuna cu cetatenii cu sfintii si casnicii ai lui Dumnezeu.”Sa privim acum,care oare sa fie acei primiti impreuna cetateni si casnici.Pentru aceasta intreaba si Proorocul si Imparatul David:”Doamne,cine va locui in locasul tau,sau cine se va salaslui in muntele cel sfant al tau”si ii raspunde lui Duhul cel Sfant:”cel ce umbla fara prihana si face dreptate.”Deci nimenea acolo nu se afla cu cea mai mica intinaciune sau spurcaciune la suflet.Nu intra acolo nimenea care este necurat si intinat.Toate acolo sunt curate,toate luminate si toate intru toate desavarsit.In vremea cea veche,avea la partile cele de afara ale Dumnezeiestii biserici izvoare de apa curate,pentru ca sa se spele cine va vrea sa intre inlauntru.Dupa acelasi chip si noi,mai inainte de ce vom intra in cereasca acea biserica trebuieste sa ne spalam de toate necuratiile noastre.Pentru aceasta biserica scriind si bagoslavul Ioan  in Apocalipsul sau,zice cum ca zidurile ei sun facute din aur atata de curat incat sunt ca o sticla si in curtile acestei biserici nu se afla nici cat de putin praf,in caile ei nu se vede nici cat de putina tina,acolo sunt crinii fara de ingalbenire ,trandafirii fara de ghimpi,aurul fara de zgura,strugurii fara de agurida,grauntul fara pai,graul fara neghina.Pe aceasta si Isaia mai inainte o au glasuit zicand:”si tu Ierusalime cetate Sfanta nu va trece mai mult prin tine netaiat imprejur si necurat.”Pentru ca iarasi este scris in Apocalips:”iara cainii afara vor fi.”Intru acea  adevarata patrie ,nu se afla vreun Cain care sa omoare pe Abel,intru acea Imparatie nu este nici un Saul,care sa goneasca pe David.Intru acea rudenie nu se arata cineva Isav ca sa vrajmasuiasca pa Iacob.Intru acea casa mare nu va locui impreuna vreun Ismail,ca sa lupte pre Isaac.Intru acea prea incuviintata scoala,nu va fi nimenea Iuda impreuna cu ucenicii lui Hristos care sa vanda pe acest Hristos.Nimenea nu este acolo olog,nimenea ciung,nimenea incrucisat,nimenea orb,nimenea ghebos.Toti sunt de plini la trup,toti frumosi,toti deopotriva cu varsta ,toti intocmai de mari la statul trupului toti fara de rautate,prea intelepti,cu dulci obiceiuri cu bune si cinstite cuviinte si cu toate impartasitori.Apoi ,daca,dupa parimia cea de obste ,la fiecare  lucru,multa felurime si de osebire veseleste si indulceste ochii omului ,negresit acolo vor sa fie multe pricini care vor pricinui dreptilor o veselie ca aceasta si desfatare.Mai intai este felurimea neamurilor,adica oamenii partea barbateasca si partea femeiasca  si ingerii nici de unii .Intre care ingerii ,va vedea cineva  treisute de incepatori si la fiescare dintru dansele ,cate trei dantuiri de cete.Al doilea ,va pricinui veselie,felurimea de feluri  de feluri de neamuri, dupa cum zice iarasi Ioan cela ce s-a rezimat re piept:”din tot neamul si semintiile si noroadele si limbile.”Dintru care,fiecare va vorbi in limba sa  si se va intelege de catre altii. Al treilea va fi spre veselie felurimea starilor si a danturilor.Unii adica patriarhii ,iar altii proorocii ,altii mucenicii ,episcopii,dascalii,calugarii,pustnicii,fecioarele,vaduvele si insuratii.Al patrulea va sa fie spre veselia dreptilor ,deosebirea platilor si a darurilor la fiecare ceata,ca dupa cum stea de stea se deosebeste in slava si alta este slava soarelui si alta a lunei .Dupa acelasi chip si intre sfinti va sa fie deosebirea slavei de slava.Deci daca deosebirea stelelor in cer ,felurimea florilor in gradina,a ierburilor in livade ,a copacilor in padure ,a pasarilor in vazduh,a bucatelor la masa a neamurilor pe pamant,a penelor la paun,a pestilor in ape ,a zugravirii la icoane si a vorbii la carti,atata veselesc si indulcesc vederile celor ce le privesc,cata oare mangaiere  sufleteasca are sa se pricinuiasca din a vedea cineva atatea feluri tot intr-o multime ,cata bucurie a sufletului va fi atunci  sa vada de fata cineva pe aceia fiind de fata vii in cer ,pe ale carora moaste acum pe pamant le cinstim.Acum avem lucru drept de mult pret si vrednic de lauda,ca sa purtam asupra noastra ,sau putina tarana de la mormintele lor ,s-au o particica din haina lor,mai vartos ca ne ducem calatorie de multe zile pentru ca sa vedem mormanturile lor,pentru ca sa iscodim locurile pe care le-au calcat si lacasurile intru care se nevoia la fapta buna si cu fierbinte credinta dorim ca sa sarutam mormanturile lor cu multa evlavie ca sa ne inchinam icoanelor lor si sa sarutam locul unde au stat picioarele lor,de cata cinste vrednice socotim cuvintele cuvantatorului de Dumnezeu Grigorie, vanoavele lui Ioan Gura De Aur ,alcatuirile marelui Vasile,cartile lui Atanasie,invatatura lui Damaschin bagoslovia Areopagitului,asemenea si ale celorlalti parinti ai nostri.Deci ce bucurie va fi,cand vom auzi pre insusi aceia vorbind in ceruri cu noi de ale carora sfinte scrisori ,atata de mult ne minunam de ele aicea pe pamant si ne laudam,cata oare dulceata va sa fie,sa dobandim cu multa indrazneala si de fata impreuna vorbirea acelora ,pe care macar desi nu i-am vazut niciodata,cu toate acestea le praznuim pomenirea lor la praznuitoarele lor zile ,cu litii,cu rugaciuni si cu paraclise si cu cantari de psalmi,dar cea mai aleasa veselie care vor dobandi-o acolo dreptii,este voirea si unirea la un gand,cea cereasca si de un suflet al tuturor unora catre altii fiindca si intru atata multa si nenumarata mare cuviinta a celor ce locuiesc in ceruri nu se va afla nici cea mai mica tulburare.Pentru ca ,acest loc de nedespartita legatura , a dragostei cea preacurate si a iubirii si a prietesugului,vor sa fie legati impreuna  si uniti cu sufletul intru una acei drepti unii cu altii,incat nici si insusi singure madularele si partile oamenilor nu sunt atata intre sine unele catre altele lipite impreuna si fireste unite si  potrivite si impreuna legate cu o intocmire cu incheieturi unele cu altele cu atata chibzuire.Fiindca si la aceia desavarsit nu se afla nici o graire impotriva nici vreo pricina, sminteala ,uraciune iubire de cinste,iubire de a fi intai,sau zavistie. Ci toti tot una si aceia iubesc si toti tot una si aceasi urasc,fiindca si toti unul si acelasi indreptar au si-l tin ,adica voia lui Dumnezeu careia nici catusi  decat nu se pot a se impotrivi,acolo cati sunt mai sus intru slava si intru stralucire iubesc din inima pe cei mai de jos decat dansii.Si iarasi cati sunt mai de jos, din tot sufletul ii cinstesc si cu cucerie se poarta catre cei ce sunt mai sus intru slava decat dansii.Si toti impreuna se veselelesc si impreuna se bucura intre sine unii cu altii pentru darurile si marile daruiri pe care neincetat de la Dumnezeu le dobandesc.Binele unuia este de obse al tuturor si iarasi binele tuturor,este al fiecaruia.Pentru ca ,fiecare binele altuia il socoteste ca pe al sau,fiindca si il iubeste  pe acela ca pe sine.Iara mai vartos ca atata fiecare se bucura pentru binele altuia pe cat si pentru al sau.Si aceasta curge din dragostea cea nemasurata,ce este prea mult varsata intru dansii.Toti la una si aceiasi Dumnezeiasca  masa sed..Toti tot dintru acelasi pahar beau ..Toti dintru acelasi izvor  trag Dumnezeiescul  nectar.Fiindca si Dumnezeu  este intru toti acestia si acestia toti iarasi sunt intru Dumnezeu si el este acelora toate.Si pentru aceasta nu se unesc intru altul oarecare fara decat numai intru insusi Dumnezeu,atata, incat insusi Dumnezeul tuturor ii uneste pe dansii intru sine si ii impreuna si intre dansii unii cu altii cu o unire negraita a nedespartirii cei unite si nedespartite dupa vrednicia cea de obste a filozofilor aceste sunt lui si unii altora sunt tot acestea.O tovarasie prea fericita si impreuna vietuire !Ai carei multimea este fara tulburare,marirea fara de iubire de cinste,deosebirea fara impotrivire si nepotrivirea fara vrajba!Dragostea se afla intotdeauna  fierband si nici cat de putin nu se raceste.Pentru aceasta si sfintitul Augustin,talcuind cuvintele acelea  ale Proorocului David:”laudati pe Dumnezeu intru Sfintii lui.”Zice ,cum ca insusi sfintii acestia sunt trambita ,Psaltire ,alauta ,tambura,strune,dans prea veselitor si chimvale bine rasunatoare cu care se zice cum ca acolo,lauda sfintii pe Dumnezeu.Fiindca ei macar de si sunt organe deosebite si dau de la sine deosebite glasuri si multe feluri  de intorsuri,dupa cum si cantarea cea cu mestesug intocmitorul de cantare ,insa toti cu o intocmire se unesc intru una si cu un glas duios de multe deosebite glasuri amestecate  deosebite glasuri amestecate ,cu un cuget slavesc ,lauda si maresc pe Atottiitorul Dumnezeu.Deci acolo,fiindca dragostea este cu totul desavarsita si pe toate acelea le va face cu totul de obste.Acest dar,ca sa ni se dea noua de la Dumnezeu,l-au cerut Domnul Iisus Hristos  prin rugaciunea de la Tatal sau, in vremea patimii zicand:”da-le lor,Parintele meu ,ca sa fie una adica cu dragostea dupa cum si noi una suntem ,adica cu firea.Deci dar ,toti si ingerii si oamenii acolo vor sa fie.Si mai mult vor sa fie  acestia una ,decat sunt insusi,singure partile acestea si madularile trupului celui viu unele catre altele  dupa unire una.Fiindca toti se impartasesc se insusi Sfantul Duh,cel unitor si impreunator carele tuturor daruieste pe aceasta a fi ,viata,unirea si fericirea.Partile si madularele ,ori sunt asemenea parte cu parte ori nu sunt asemenea partile cu partile, ale unuia si aceluia trup, aratat este ca unirea  cea nedespartita si alcatuirea cea de o fire  pe care o au intru sine unele cu altele ,nu o au de aiurea fara decat de la suflet,care este viata omului si chipul cel inchipuitor acestor parti si madulari.Si daca sufletul,sau chipul si Duhul omului are atata putere sa pricinuiasca minunat si viata trupului si acest fel de unire stransa si impartasire de o fire madularelor lui cu toate ca  multa deosebire au intre sine si dupa fire si dupa putere si dupa inchipuire si dupa lucrare ,dupa cum sunt picioarele,capul,pantecele si celelalte.Cu cat mai mult va putea insusi Duhul cel prea  Sfant,care este viata dreptilor,sa savarseasca o unire necuprinsa cu mintea acestor Sfinti!Unire cu totul de obste unire impreunata de o fire,unire nedespartita si nesmulsa,unire intr-un suflet si intru toate tot aceiasi unire!Deci daca dupa cum am zis ,dragostea si dorirea cea impreunatoare  si unirea la un gand cea de obste a unei dragoste si dor si aicea pe pamant face toate obste  atata cele bune cat cele dimpotriva,cata oare veselie si bucurie  va dobandi un drept acolo in Ceruri din slava tuturor celorlalti fiindca el iubeste desavarsit si pe fiecare ce este deosebit de dansul si pe toti impreuna cei locuitori cu dansul.Dupa cum iubeste si pe sine.Zice inca Dumnezeiescul Grigorie ,cum ca mostenirea Cereasca ,una si aceiasi este la toate cetele Sfintilor.Si toate iarasi aceasta mostenire este cu totul prea deplin la fiecare dintru aceia.Fiindca ,fiecare atata desfatare si veselie va primi si va simti din bucuria tuturor,cata ar simti si s-ar indulci si cand el singur o ar dobandi bucuria tuturor.Ce alt lucru urmator va iesi dintru acestea cate am zis ,fara decat ca, dupa cum numarul dreptilor este mai nemarginit asa si bucuria tuturor,a fiecarora parti,va sa fie cu adevarat nemarginita.Insa pentru ca sa castigam Cerul cu toate desfatarile  lui cele vesnice ,se cuvine sa pazim,cu diadinsul indreptarul acesta al intelepciunii si al priceperii cei prea cu cinstita cuviinta adica sa asternem prea des inaintea ochilor nostri socotelele a toata vietuirea si petrecerea noastra si sa o indreptam pe insusi petrecerea noastra prea cu dinadinsul  dupa acea indreptare si  cumpanire a adevaratei intelepciuni si priceperii zicand:oare viata mea aceasta ,care o petrec dupa chipul aceste vietuind,este vrednica de imparatia Cerurilor ,eu aceia care Domnul o opreste, mai vartos o lucrez si ma deprind la dansa.Orice Domnul meu porunceste,sa fac,eu pe aceia  o gonesc de la mine si mai vartos ma intorc despre dansa.Sfatuirile lui le leapada,mustrarile lui nu le ascult,dojanele lui le defaim ,poruncile lui le calc,oare asa suise-va cineva intr-acel  Cer de foc,apoi dupa aceasta,imi este de folos foarte adeseori sa privesc si sa iau aminte socotind una cate una faptele mele,intrebandu-ma pe sine insusi ,este oare aceasta fapta potrivita cu numirea mea cea crestineasca ,oare acest fel de fapta ,poate sui pe om la Cer ,oare acest fel de fapte poate sa-mi dea nadejde ,cum ca pentru dansa  mi se va  darui plata si cununa de la Cerescul puitorul de nevointa Imparat ,de nu va privi acolo, prea nebun si cu totul neintelegator voi fi de voi urma-o.Deci toate cuvintele tale ,faptele si aducerile aminte ia sa priveasaca ca cum spre punctual cel prea ales si scopul cel mai de pe urma ,care este Dumnezeu.Dar insa dragostea si dorul cel pamantesc inseala si amaraste mintea oamenilor.Diavolul aduce catre noi marul pentru ca sa ne apuce si sa ne rapeasca Raiul din mainile noastre ,aduce inlauntru si arata mintii desfatarile,indulcirile cele stricacioase si vremelnice pentru ca sa ne lipseasca  de cele nestricacioase si vesnice desfatari si bunatati ,ne afuma cu mireasma slavei cei mincinoase,pentru ca sa ne apuce ,si sa ne rapeasca slava cea adevarata si fara de moarte.Un dascal foarte invatat al Bisericii noastre a Rasaritului imi savarseste cuvantul si pricina acesta care zicea acestea:”omule,cu adevarat,plin de toata desertaciunea,pentru ca sa hranesti trupul tau cel ticalos sa-l impodobesti cu multe si deosebite podoabe si pentru ca sa dobandesti poftele  si dulcetile trupului care dupa putin timp,o sa se manance de viermi ,cu multa silinta te ostenesti te sarguiesti si priveghezi,iara pentru ticalosul tau suflet care peste putina vreme are sa stea de fata inaintea infricosatului judecator,macar cat de putin nu gandesti sa te ostenesti pentru ca sa-l hranesti si sa-l imbraci   cu faptele cele placute lui Dumnezeu,ca sa nu se arate la toti golatatea  lui vai si amar tie si este si-ti va fi , ca intr-o vreme vei da cele ce sunt ale Kesarului,Kesarului si nu si cele ce sunt ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu.Cauta si vezi de trei ori ticalosulle ca toate ,ori cate vei face in lumea aceasta ,toate sunt desertaciune ,toate sunt umbra si vis ,toate sunt nebunie si toate neinteleptite ,afara numai de aceia ,care ai face-o intru Dumnezeu si pentru Dumnezeu si spre slava lui Dumnezeu.

 

 

 

 

CAPITOLUL 8

Dumnezeu curat privindu-se ,prea desavarsita

 mantuire este oamenilor

 

Isaia cel  cu prea mare glas din Prooroci umplandu-se de Dumnezeiasca  insuflare si de multa roua Cereasca ,vrand cu multa rapire de Duhul sa propavaduiasca mai inainte si sa faca aratata starea cea prea fericita a dreptului  care acum cu putin mai inainte s-au savarsit multe intelegeri au cuprins  inlauntrul  intru  Periodul  cel de aici inainte cu prea scurte  cuvinte:”spune-ti dreptului  cum ca este bine.”Cu aceasta cuvantare”bine” pe toata fericirea  dreptului,au cuprins-o imprejur.Ca cum ar fi zis:de este bine celui instrainat a se intoarce la patria sa ,de este bine corabierului sa ajunga la lima,.de este bine ostasului  dupa ce va birui,sa dobandeasca pacea cea dorita si mai pe urma de toate, de este orice  lucru sa se aline si sa se odihneasca in locul sau,”spune-ti dreptului,cum ca bine este,fiindca si el cand ar privi Dumnezeirea ,se linisteste si  se odihneste la locul sau,”facutu-s-au locul lui in pace”,petrece in liman si locuieste in patria sa .Vrand Dumnezeul tuturor sa intareasca cugetul lui Moisi si sa-l imputerniceasca impotriva tuturor acelora  care gandea multe rele primejdii asupra lui ,iau zis lui:”aratati-voi tie tot  binele.”Ca cum ar fi zis:”ia aminte ca sa nu surpi barbatia si priceperea ta ,nici sa slabesti si sa cazi intru intamplarile si greutatile care iti vin asupra,stai tare si nestramutat ,intru primejdii si nu te indoi si cu toate ca iti vor fi patimile si ostenelele care le vei rabda,mult patimitoare si relele intamplari care le vei patimi iuti usturatoare si primejdiile cu care te impovarezi mari si supararile pe care le suferi aspre , cu toate acestea ,Cereasca ta plata va sa fie mai mare.”Aratati-voi tie tot binele.”Se afla trei feluri de neamuri  ale bunatatilor:cinstit trebuincios si dulce.Toate bunatatile acestea ti le voi arata.Si dintr-acestea,unele sunt bunatati ale sufletului,dupa cum este stiinta si fapta buna.Iara celelalte ale trupului sunt:dupa cum este frumusetea ,sanatatea si virtutea.Altele iarasi ,din cele de afara,dupa cum este bogatia ,dulcea patimirea si slava.Toate acestea ti le voi arata si numai o bunatate aratandu-ti.Si ce fel va sa fie aceasta oare,binele cel cu adevarat a tot binele ,care covarseste tot binele ,la care nu este cu putinta cineva nici cat de putin sa adauge de din afara ,nici sa scada de la dansul dinlauntru ceva.La aceste bunatati ale lumii se adauga si oarecare bine din afara,caci,cand zicem,bun om este buna tarina ,buna casa,putem sa mai adaugam din afara si altceva bine la acestea.Insa binele asa fieste cum si binele intru care se cuprind  toate cele bune ,este numai singura privirea lui Dumnezeu.Pentru aceasta Dumnezeiasca privire care este insusi aceasta a fi si fiinta fericirii cei vesnice ,fara de care de va avea cineva si toate bunatatile,nu se zice fericit,vom vorbi putine oarecare dupa puterea noastra.Toate cate pana aicea ,am vorbit pentru  Cer mari,multe si minunate,nu numai se vor socoti mici putine  si proaste si de nimic,ci si mai,nimica,cand adica vom cugeta si vom socoti acele nemarginite stalucitoare raze care se trimit afara  de la acea nemarginita  intelepciune  si de la acea netalcuita dragoste  a lui Dumnezeu ,care raze cu stralucirea lor  vor straluci  si vor lumia mintea dreptilor ,dupa cum si raurile Dumnezeiestii desfatari care au sa se verse prea cu multa puhoisire  de la inaltul acela scaun al Dumnezeiestii mariri ,vor puhoisi si vor prea umplea tot cugetul si dorul lor.Cand odata Traian Imparatul Romei au venit la divan,si au aratat acea fata a lui la Divan pre care si firea de o parte o impodobise cu tot felul de podoaba si de frumusete si de alta parte il avea impodobit si vrednicia Imparateasca cu multa frumoasa cuviinta  si cinstire,toti boierii si norodul cel  de obste cu un glas au strigat:o,fericiti suntem ,noi care avem,acest fel de Imparat.Cu cat mai mult fericiti se vor numi pe sine dreptii cand marele acela Imparat al Imparatilor Dumnezeu ,va arata la toti Dumnezeiasca  lui fata cea prea dorita.Pre care mai inainte in viata aceasta ,o priveam acoperita  si oarecum ca intr-o oglinda si inghicitura! Pentru ca vazand-o ,iubind-o si dobandind-o pe dansa vom avea fericire si buna norocire nemarginita si neasemanata.Intru aceasta viata si necajicioasa,strainatate mai totdeauna inima ,era turburata si plina de intristare si amestecare ,dupa cum zice Sfintitul Augustin si cu neincetata miscare si pornire se purta spre Dumnezeu.”Iara in cealalta viata,sa va linisti si se va odihni prea cu veselie si desfatare.Zic si filozofii cei din afara ,cum ca cate lucruri se misca si se pornesc, cand ajung la locul lor ,inceteaza de aceia de a se porni.”Tot acesta chip urmeaza si la cei drepti,fiindca Dumnezeu  este punctual si mijlocul a tot binele si adunarea cea prea cuprinzatoare a toata fericirea. Pentru aceasta aceia  care desavarsit il vor castiga ,nu afla alta nimica sa pofteasca  si sa iubeasca,afara de acest Dumnezeu.Acolo dar ,va sta si se va linisti poftirea si pornirea mintii noastre,nici va pofti a mai cugeta altceva mai mult,pentru ca va avea inaintea ei toate acelea ,cate sunt cu putinta  si cu indulcire a le cugeta, a le gandi si a le cunoaste.Acolo se va linisti plecarea si pornirea voirii,pentru  ca ii pasa sa voiasca si sa iubeasca binele acela,intru care se afla toate bunatatile si afara de care nu ramane afara vreun alt bine.Acolo si aceasta pofta a mancarilor si a bauturilor ,se va satura prea desavarsit din multa multimea Cerestior desfatari.Acolo,acele trei fapte bune bogoslovesti,Credinta,Nadejdea si Dragostea,cu care mai mult  in viata aceasta de acum se cinsteste Dumnezeu,vor lua daruri prea bogate.Credinta pe privire,Nadejdea pe dobandire si indulcire,Dragostea cea nesfarsita ,pe cea cu totul desavarsita  nemarginire.Si nu este lucru minunat,daca sufletul imbogatindu-se si imprejur varsandu-se cu atatea bunatati,va dobandi acea cu adevarat fericita si bine norocita saturare,care mai inainte nu putea sa se sature in toata lumea aceasta cu toate  ca la multe feluri de lucruri intindea sanul nesatioasei sale pofte.Pentru aceasta saturare zice si David:”satura-ma-voi, cand mi se arata marirea Ta”,sau dupa cum o talcuieste Dumnezeiescul Ieronim,umple-ma-voi,in loc de,satura-ma-voi.Si cu adevarat aceia este saturarea si umplerea cea slavita si cu Dumnezeiasca cuviinta,care nu lasa nimic, nici catus de putin desert si gol,nici are lipsa de ceva dintru cata pofta ar pofti dupa acestea sa le dobandeasca.Fericita este sarutarea aceasta ,care fara de nici o ingretosare ,dulceata fara de greata,indulcire a desfatarii cei nemuritoare,fara lesinare ,fericirea dea pururea vecuitoare fara osteneala si durere .Deci,ce fel va fi acea frumusete a lui Dumnezeu, care si numai privindu-se ,atata arata de prea bine norociti si fericiti pe cei drepti,incat sa nu poata a fi mai bine norociti si fericiti altii decat dansii. Dar ce lucru minunat este daca privirea Dumnezeiestii frumuseti cei atata de minunate si mai presus de toata frumusetea Dumnezeilor ar face de trei ori bine norociti si fericiti pe toti ingerii,deasemenea si pe drepti ,in vremea cand il arata prea ales bine norocit si fericit si pe insusi pe acest desavarsit Dumnezeu.Pentru ca si el are  prea aleasa buna norocire  si minunata fericire a privi insusi  frumusetea sa si a dobandi  si a se indulci de ea neincetat prin cugetare.Dupa cum si acel vestit filozof Aristotel  cu toate ca era si orbit de paganeasca intunecare ,au ajuns cu fireasca lumina a intelege  unele ca acestea  pentru Dumnezeu zicand:”prea aleasa si minunata  aceia si nemarginita bunatate,fiindca  traieste viata ,avand urmeaza nevoie  si a lucra,indeletnicindu-se si sarguindu-se imprejur la vreun lucru si a nu sta, nici catus decat fara treaba si fara de lucrare .Ci nici doarme  fiindca este sloboda de toate lucrurile omenesti dupa cum este aceasta,a manca,a bea si celelalte asemenea.Cu cuviinta este dar neincetat  a nu se indeletnici  la altceva fara decat, numai la privire si cugetare.Dar care lucru va sa cugete ,oare afara de sine ,vreun alt lucru oarecare singur cu adevarat.Pentru ca daca s-ar fi aflat altul oareare de acest fel,lucrul acela ar fi fost mai ales,mai bun decat acesta inca cu totul mai ales ca unul ce cugetarea si gandirea lui ,ar fi facut aceea fericire  nemarginita si prea aleasa bunatate si cu urmarea aceia chiar vrea sa fie Dumnezeu si nu aceasta.Deci cu dreptul se socoteste si se intelege cum ca daca lucrarea binelui  celui nemarginit este  aceasta a cugeta  si aceasta a cugeta  da pe fericire  intru acea nemarginita , bunatate  si la nici un lucru altul nu gandeste singura de sine,afara de sine urmeaza ca in  veci  numai singura de sine  chiar sa gandeasca  si pentru aceasta sa fie  si in veci fericita.”Deci ce fel va sa fie  acea frumusete care singura ,privirea catre aceia face fericit si pe insusi  acest Dumnezeu si umple  acel san neumplut  si pe incaperea cea nemarginita  si a prea nemarginitei fericiri.Ce fel de frumusete si podoaba  va fi aceia pe care Dumnezeu din veac o cugeta si o gandeste si  intru nemarginiti veci o va cugeta si o va gandi fara vreo osteneala oarecare sau ingretosare,sau incetare.De unde si primeste o desfatare atata de netalcuita si o viata cu totul fericita si vesela,incat orice au zidit,sau poate va zidi sa se arate cum ca este aceasta ca o nimica ,alaturandu-se cu acea dulceata si indulcire necuprinsa si neinteleasa de minte.Cum este cu putinta un om muritor,sau un inger sa poata inota intr-acest ocean si noian al unei mari atata de nemarginita ,intru care ocean ,singura numai si prea inalta marimea aceia a lui Dumnezeu poate dupa vrednicie sa inoate. O , prea bune Dumnezeule ,incepatorule al frumusetii,cei prea minunate si prea alese,fa-mi rogu-ma ,ca sa mi se deschida ochii mintii mele pentru ca sa poata sa priveasca acest chip si frumusete si sa se inchida desavarsit despre toate celelalte ce  sunt vazute si intelese,cate sunt afara de acea frumusete.Ia sa se faca ,Doamne al meu toate zidirile tale o oglinda ochilor mei intru care sa te privesc.Ia sa se faca o icoana , intru care sa te caut si sa te vad,o  scara,prin care sa ma sui catre tine o carte intru care sa citesc savarsirile tale cele peste toate savarsirile si cele ce sunt langa tine ,fiindca si ,dupa cum zicea unul ,de ar fi fost tot cerul hartie toata marea cerneala toate trestiile condeie ,toate stelele dascali,inca si altii de nemarginite ori mai mult nu ar fi putut,nici scriind,sa lamureasca si sa arate nici invatand sa talmaceasca,nici cugetand sa inteleaga dupa vrednicie ,marimea si desfatarea macar a bucuriei cei prea mici,pe care au sa o dobandeasca fericitii,din privirea lui Dumnezeu.Intru care,are sa se arate prea curat frumusetea si prea bine incuviintata  podoaba a tuturor zidirilor.Atunci  acolo  multa si marea intelepciune  aceia a lui Solomon se va arata ca o nebunie,buna frumusetea  lui Abbesalom  ca o grozavie,barbatia lui Samson ,ca o slabiciune.Iara atata va sa fie bucuria si veselia care au sa o dobandeasca cei alesi cei din insusi privirea lui Dumnezeu,incat daca ar fi rabdat cineva pentru dansul toate muncile mucenicilor,de la inceputul lumii pana la sfarsitul ei cu adevarat i s-ar fi gasit plata a i se da si dar a i se darui ,nu numai de asemenea si dupa vrednicie ,ci si inmiit mai mult ,pentru rabdarea sa ,daca numai s-ar fi invrednicit sa priveasca acea Dumnezeiasca fata si aceasta a o dobandi, sa priveasca macar si numai un minut,fiindca si covarseste toata mintea, neputand sa inteleaga atata bucurie si veselie necovarsita care se pricinuieste dintru a privi cineva si a socoti cum fiind Dumnezeu nevazut si cu totul neinteles si intelege si vede toate,fiind neschimbat le schimba ramanand nemiscat le misca si le porneste, odihnindu-se dea pururea lucreaza neincetat, de nimica neavand lipsa,aduna ,fara de ingreuire pe toate le tine ,fara  a se margini imprejur pe toate le umple ,fara de a fi neasemenea lui si fara de asemanare lucreaza pe cele fara de asemanare.Totdeauna pretutindenea de fata este si deabia se intelege.Stand il vanam si al ajunge nu putem ,deci in ce fel de veselie si bucurie nu se afunda cel drept ,de cata veselie umplandu-se nu se poarta afara cu totul de sine ,deci privirea de Dumnezeu este plata vietii cei vesnice ,slava cerestilor Duhuri,veselia cea nesfarsita ,cununa Dumnezeiestii bunei cuviinte,coroana frumusetii cei nevestejite ,darul bunei fericiri si frumusetea pacii.Numai el singur este daruirea si plata a toatei asteptari si nadejdii noastre.Pentru aceasta zice si catre Moisi:”fi-voi plata a ta ,mare foarte.”Fiindca celui mare i se si cad.Mare esti cu adevarat Doamne si mare este plata ta foarte.Nu ca tu esti mare , iar plata ta este mica ,ci dupa cum esti mare ,asa si plata ta este mare.Fiindca si nu esti tu alta si alta cineva si  este plata ta.Ci tu singur esti mare foarte.Tu singur  esti plata mare foarte .Tu esti cununa ,tu esti si daruitorul de cununa .Tu esti calea ce te-ai fagaduit ,Tu esti si fagaduinta .Tu esti daruitorul,Tu esti si dorul ,Tu esti plata ,pentru aceasta privire scrie  si un sfant cu prea multa cinstire de Dumnezeu ,zicand:”cu Dumnezeiasca varsare de lumina si cu stralucire  cu totul neinteleasa  va straluci atunci  toata puterea cea cuvantatoare, care va fi prea  luminata pentru adevarul  prea stralucita pentru linistirea ,prea vesela pentru privirea.Va straluci ,pentru ca , fiindca va sa fie  plina de Fiul si cuvantul lui Dumnezeu si unita curat cu dansul  prin privirea cea de gand ,va intelege cu ochii mintii ei  cel prea iute vazator,judecatile lui Dumnezeu  cele neajunse si necercate  si tainele cele netalcuite  ale intelepciunii lui cei mai presus de cuget.Va vedea pe Dumnezeu intr-acest Dumnezeu si pre sine intru Dumnezeu si intru sine pe Dumnezeu.Va privi pe facatorul intru fapturi si pe toate fapturile intre facatorul si ziditorul a toate ,Dumnezeu.Si asa se va arata prea frumoasa si revarsata imprejur cu negraita stralucire,ca una ce luminata fiind de pretutindenea cu lumina Dumnezeiestii slave va vedea in veci pe vesnicul Fiu si cuvant a lui Dumnezeu care  s-au nascut mai inainte de veci si stalucita cu raze revarsatoare de multa lumina fara  a se taia si a se impiedica de vreo grija si smulgere imprejur sau catusi decat a se spaimanta cu vreun mijloc,va intelege ,din parte Dumnezeiasca fiinta  a lui Dumnezeu cea cu totul neinteleasa si iarasi mai jos zice:”atunci dreptii impreuna rapindu-se cu totul de acea prea multa frumusete de acea necuprinsa si neinteleasa de minte slaba si de acea desfatare a Dumnezeiestii subtiri suflari,din revarsarea noianului darurilor ,din necontenita bucurie,din plecarea si poftirea cea nedespartita si fara de saturare catre acel prea inalt varf,al doririlor si tiindu-se imprejur necurmata si neincetata privire si imbogatindu-se  cu netulburata si dulce pace.Se vor desfata si vor dobandi pe insusi fericitul Dumnezeu si asa toata suflarea cuvantatoare luminata si stralucita cu totul cu Dumnezeiasca inchipuire se va schimba intru insusi acest ziditor al ei si fara a se teme sau cat de putin a nu se prepune cum ca se va intina de aceia cu vreo intinaciune sau sa se alunece   ca sa cada in vreo cadere. Se uneste cu aceste cuvinte si Sfintitul Augustin zicand:”acela care Dumnezeu au  gatit celor ce-l iubesc pe el ,credinta nu le incape,nadejdea nu le pipaie,dragostea nu le cuprinde si biruiesc toata dorirea este cu putinta.”Iar   pe langa  acestea si intr-o scrisoare  a sa  un mai minunat lucru tot acelasi parinte  pentu acestea  povesteste.Tot intru aceiasi zi,zice si  ceas  in care au murit Sfantul Ieronim ,eram la Ipponia si linistindu-ma in chilia mea ,cugetam cu mult  dor ,ce fel de slava oare vor avea sufletele dreptilor si cata bucurie si veselie au sa afle si care dulceti si desfatari au sa dobandeasca!Avand pofta pentru aceasta pricina sa scriu o scurta alcatuire. Deci dar, am luat in mainile mele condei si hartie si am apucat intai sa scriu o scrisoare catre cel mai sus numit Ieronim ,socotind cum ca este viu ca sa-mi scrie si el de asemenea ce au inteles pentru aceasta insa acolo,unde am inceput sa insemnez  inceputul scrisorii fara de veste au umplut toata chilia mea de o negraita  varsare de lumina ,cu o nepovestita si neasemanata buna mireasma si cu miros prea desfatat si prea veselitor ,in ce fel limba omeneasca nu poate sa le talcuiasca.Pe care simtindu-le eu m-am umilit si m-am spaimantat cu totul pierzand indata si puterile si miscarile sufletului meu si ale trupului.Pentru ca  nu stiam ca Domnul nostru intr-acel ceas au inaltat la ceruri sufletul robului sau Ieronim.Fiindca ochii mei nu vazuse nici odinioara acest fel de lumina nici mirosirea nu au primit altadata acest fel de buna mireasma prea dulce si prea veselitoare atata pentru lucrul cel nou pe cat si pentru neauzirea minunata am ramas iarasi zic ingrozit cu totul si inspaimantat.Iara pe langa acestea  au iesit si un glas din  acea lumina zicandu-mi:”Augustine ce cauti,indrazneste a cugeta sa bagi toata marea intr-un vas mic si stramt  sa cuprinzi toata lumea in mica ta palma sau sa opresti cerul din obisnuita lui miscare si pornire,cum poate sa vada ochiul tau acelea care alt ochi omenesc nu le-a vazut nici catusi decat a le vedea ,cum pot urechile tale sa auda acelea care urechile altui om nu le-au auzit cum indraznesti,cum ca numai tu singur vei putea sa intelegi acelea care nu au venit la inima de om nici s-au inteles catusi decat de catre altul cineva care sfarsit poate sa dea  la nemarginire  sau care masura la cele nemasurate,mai cu lesnire este ca toata marea sa incapa intr-un vas prea stramt.Mai cu lesnire se va strange imprejur toata marimea si grosimea a toatei lumi celei locuite intr-o palma de om mai cu lesnire s-ar putea opri  Cerul din inconjurarea lui ,cea neincetata ,decat sa poti tu sa intelegi macar cea mai mica parte din darurile din slavele si din bucuriile care vor castiga in veci in ceruri sufletele fericitilor drepti.Nu te apuca sa savarsesti lucruri cu neputinta si nu cauta aicea acelea care nu sun cu putinta aiurea a se afla fara decat numai in locul cel cuviincios si potrivit lor spre care cu atata inlesnire alergi cu sarguinta in fiecare zi .La aceasta te sileste unele ca acestea lucreaza ca acelea care in viata aceasta doresti cat de putin a le intelege,acolo in cealalta viata sa te desfatezi si sa le dobandesti pe ele vesnic si acestea adica povesteste Augustin:insa noi pentru ce nu inaltam mintea noastra spre cer,pentru ce nu luam aminte la atatea bunatati,pe care cu mare incredintare nu le-au fagaduit Dumnezeu intr-o vreme care ne si aflam inca sub atatea dureri cumplite si ticalosii,care ne necajesc si ne stamtoreaza ,pentru ce nu urmam pe minunatul Daniil barbatul doririlor,care nu lipsea de la deasa rugaciune si cerere catre Dumnezeu ,care dupa ce s-au dus rob in babilon zice Sfanta Scriptura cum ca:”s-au dus in casa sa si ferestrele deschizandu-se de dansul in foisorul lui despre Ierusalim si in trei vremi ale zilei ingenunchea pe genunchile sale,marturisindu-se si rugand pe Dumnezeu cel Preainalt ca sa-l slobozeasca si pe el si pe tot neamul lui de la amara aceia robie si sa-i invredniceasca a dobandi Ierusalimul pe dulcea lor patrie pe care il laudau oarecum de departe avand deschise ,dupa cum am zis ferestrele casei lui care privea spre Ierusalim. Iar inchise le avea ferestrele  care cauta la Babilon .Deci ia sa inchidem si noi ochii nostri ca sa nu vedem desertaciuni ia sa ne  intoarcem despre toata privirea ,despre toata grija ,despre toata smulgerea si ingrijirea lumii acesteia care cu amar ne are robiti si legati si sa-i deschidem ca sa cautam numai sus la cer care este Ierusalimul adica adevarata noastra Patrie si locuinta noastra cea prea dulce.Avem si noi casa ,pe insine noi singuri.Ai careia partea cea mai de jos este trupul.Iara cea mai de sus si mai inalta este acel suflet.Iar ferestre ale acestei case ,sunt gandirea noastra si vointa.Se misca si se porneste intelegerea spre tot adevarul, se porneste inca si vointa spre tot binele.Insa  nicaieri  undeva aiurea nu poate sa afle nici gandirea pe adevar ,nici vointa bunatate.Cu atata de prea plina incredintare,dupa cum putea sa le afle intru acea Patrie  a noastra de sus ,care este Ierusalimul ,deci printr-aceste doua ferestre priveste  si lauda pe adevarata a ta Patrie ,adica pe cele ceresti.O fiii lui Adam aceasta zic iarasi este Patria voastra .Oile lui Hristos ,acesta este staulul vostru.Porumbite ratacite,acesta este cuibul vostru si odihna voastra cea adevarata .La ce va sarguiti ,unde alergati ce goniti ,pentru ce lenevindu-va lasati de se rapesc  din mainile voastre asa de lesne atatea bunatati,pentru ce nu va nevoiti prea cu barbatie ,sa luati plata cea prea bogata  care va este gatita de la intemeierea lumii ,pentru ce nu alergati mai in graba la atatea daruri ,care vi se fagaduiesc de la Dumnezeu,aicea este vremea nevointei ,acolo a slavei.Aicea a razboiului ,acolo a biruintei. Aicea a semanaturii,acolo a secerisului si a jitnitei.Pentru ce culegeti struguri  mai inainte de a se coace ,pentru ce va zaboviti mai inainte de vreme la dulcetile mincinoase si la odihne.Indeletniciti-va la privirea Cerescului Ierusalim unde sunt adevaratele  dulceturi si odihne ca sa intrati ,ca sa intrati vreodata intr-insul si sa auziti cu indrazneala:”gustati si vedeti ca bun  este Domnul.”

CAPITOLUL 9

La sfarsitul cel mai de pe urma al Omului este ,vesnicia cea vesnica a tuturor buntatilor

 

In acest capitol de acum ,vom  da sfarsit pricinii  si materiei acei Imparatii,care nu va avea sfarsit  odinioara si vom arata cum ca are sa inverzeasca si sa creasca tuturor celor fericiti tarina cea bine roditoare a bucuriei si veseliei a dreptilor ,din vesnicia tuturor bunatatilor si a cerestilor desfatari,intru care au dreptii sa se desfateze si sa le dobandeasca in Ceruri.Cercarea cea din fiecare zi ,ne da sa intelegem fara de indoire ,cum ca toate bunatatile cele vremelnice ale veacului acestuia de acum ,sunt supuse la multe  si la feluri de feluri de schimbari si prefaceri si cum ca in graba  fug de la aceia care le dobandesc si atata se strica ,incat dupa putin nu vin nici macar in aducerea aminte a omului.Iara numai acelea din Ceruri bunatati ,sunt temeinice si adevarate ,intarite,neschimbate si dea pururea vecuitoare. Pentru aceasta bine  au glasuit si la aceasta pricina Dumnezeiescul Augustin:”o imparatie  a nesfarsitei fericiri frumusetea chipului nu ingalbeneste,dragostea nu se raceste ,sanatatea nu se vestejeste bucuria nu se imputineaza si viata sfarsit nu cunoaste.”Pentru aceasta imparatie canta si David:”imparatia Ta este Imparatia tuturor veacurilor.”Bine norocita si fericita Imparatie iarasi zic ,careia ii sunt atatia mostenitori cati si locuitori,atatia Imparati cat si cetateni!O prea bine norocita si de nemarginite ori prea bine norocita si intru tot fericita cu adevarata Imparatie a  careia bogatie este nemarginirea ,iara marea cuviinta este largimea si desfatarea  cea nemasurata si vrednicie Dumnezeirea!Si acestea sunt ale lui Augustin,noi insa voind sa povestim pentru dea pururea vecuire a acestei imparatii,ia sa aducem ajutatori pe purtatorii de Dumnezeu Parinti ai bisericii noaste ai rasaritului care zic cum ca nmai Dumnezeu singur este dea pururea vecuitor si Domn al veacurilor ai careia si imparatia este imparatie  a tuturor veacurilor iara celelalte bunatati,care sunt toate sunt alunecatoare curgatoare muritoare si in putina vreme.Si pentru greutatea si povara care o au ajung cu lesnire la pierzare si intru nimic se fac.Ca macar desi sufletele oamenilor si sfiintii ingeri se zic fara de moarte si dea pururea vecuitor nu au insa fiinta lor,din dea pururea vecuire si din veac ,ci au incepatura a zidirii ca niste zidiri,care nici putea ca sa fie din sine si de la sine,fara numai din afara,adica din facerea de bine a lui Dumnezeu si din darul lui.O propovaduiesc aceastea luminat si glas mare Dumnezeiestii vorbitori cei tainici ai duhului,cum ca adica numai Dumnezeu este chiar si mai ales dea pururea vecuitor.Pentru care pricina si de catre Apostolul Pavel se numeste Imparat veacurilor iar de proorocul Daniil,vechi de zile si de Isaia,intru cele inalte locuind in veci.Si de asirieni uriasul veacurilor si pentru marimea puterii si pentru intinderea cea cu covarsire a dea pururea vecuiri.Deci numai Dumnezeu este temeinic si tare intru insusi dea pururi vecuirea sa,tot si intru toate este desavarsit si nu se afla odata asa si altadata altfel, nici se schimba cat de putin. Care,toata curgerea si trecerea vremii  si schimbarea si prefacerea veacurilor,o trece si tot acelasi totdeauna neschimbat ramane.Pentru ca ,dupa cum fiinta lui Dumnezeu acea mai presus de nemarginire toata marimea lui , care fara a primi sfarsit se intinde  pretutindenea intru nemarginire ,plinind si fiind tot locul,il aduna intr-un punct nepartit,incat sa nu se afle mai putin in punctul locului,decat in nemarginita departare asa si Dumnezeiasca dea pururea vesnicie ,impreuna cu vremea cea nemarginita si cu acestea nesfarsite veacuri  se intinde si iarasi se strange si impreuna se aduna toata intr-o clipeala si intr-un minut ,atata incat sa o primeasca fara de vreme pe  ea toata intr-o clipa si asa prost ,intr-un minut neimpartit .Fiindca tot acest cuvant are nemarginirea catre punctual locului in ce fel se afla si dea pururea vecuire catre clipeala si cirta vremii.Acest fel de dea pururea vecuire noi nu o dam nici la suflete ,nici la ingeri.Ca numai Dumnezeu este inalt si prea inalt si locuieste in vesnica dea pururea vecuire.Insa pentru ca sa facem si noi,dupa cat ne este noua cu putinta  asemenea cu dansul intru vesnicie,dupa cum este el traind in vecii vecilor si cu dea pururea vecuire ,au binevoit asa ,ca si noi care nu suntem din veac macar dupa acestea sa traim in vecii vecilor si cu dea pururea vecuire.Si macar de si aceasta  dea pururea  vecuire,nu este ,chiar deplin fiindca are inceput,insa este data noua de la Dumnezeu ca sa o castigam intru nemarginire de nemarginite ori intinzandu-se si intru toate dupa adevar dea pururea vecuire.Care desi nu este asemenea cu dea pururea vecuirea lui Dumnezeu ,dupa nemarginita ramanere cea intru cele din apoi,adica dupa neinceperea a insusi lui Dumnezeu,este insa de asemenea dupa intindere cea nemarginita  si netrecuta cea in veacul ce va sa fie.Deci ce fel urmeaza a fi in indestulare  aceia cea intru toate prea bogata  a bucuriei si a veseliei dreptilor ,acolo unde toate bunatatile sunt intru una adunate impreuna si toate vesnice,acolo zic unde dobandirea si indulcirea nemarginitului si vesnicului bine este nesfarsit lumina todeauna ,desfatarea neincetata ,bucuria nesfarsita ,lauda fara tacere ,biruinta necurmata,privirea lui Dumnezeu vesnica si alta fiecare din cele dorite si poftite fara de sfarsit!Fericiti sunt cu adevarat aceia si de trei ori fericiti,ca fericirea este  o stare cu totul desavarsita ,prin adunarea si strangerea tuturor bunatatilor.Fericirea dar este o stare adica un bine temeinic si care sta statornic,care nu este supus jocurilor norocului si ca unul ce n-au cunoscut ,nici cat de putin roata ei cea lesne invartitoare.Acel bine nemarginit ,nu stie candva incetare sau schimbare imprumutatoare.Pentru care si Sfintitul Augustin ,nedumerindu-se cum se intelege oare,dupa infricosata zi a judecatii se zice si se intelege mila Domnului cea vesnica ,fiindca si in cer cei fericiti nu au trebuinta de mila.Zice:”cu dreptate marturisim cum ca mila lui Dumnezeu va sa fie vesnica  nu ca doara dreptii vor fi in veci vrednici de mila si pentru aceasta in veci  vor sa aiba trebuinta de mila ci cum ca fericirea  prin care Domnul cu multa milosardia sa milueste  pe cei ce au trebuinta  de mila pentru ca sa inceteze de a fi vrednici de mila  si sa inceapa de a fi miluiti si cu totul fericiti,aceasta fericire nu va avea sfarsit niciodata nici cat de putin si pentru aceasta in veac este mila lui.”Pentru a ne face drepti sanatosi din bolnavi,vii din morti,fara de moarte din muritori si fericiti din ticalosi si vrednici de mila ,aceasta este un lucru  si o deosebita insusire  a milei acestui Dumnezeu.Iara aceasta care vom sa ne facem unii ca acestia  va sa fie in veac .Fiindca mila si facere  de bine cu care multul ,milostivul Dumnezeul nostru ne miluieste  va sa fie vesnica .Deci apoi fericirea ,dupa cum am zis si mai sus  este o stare cu totul desavarsita,mai ales pentru adunarea si strangerea  tuturor bunatatilor.Fiindca si nu se va afla nici vreun bine undeva  care sa nu fie acolo,dupa cum si filozoful Platon zicea aceia:”cum ca acela este fericit de la care nu lipseste  nici un bine.”Si iarasi altul zicea cum ca acei este fericirea la care nu este nici un lucru intru dansa dintr-acelea care nu voiesti si toate sunt cate voiesti.Nici un lucru nu este acolo din cate nu voiesti,nu este foame ,nici sete ,nici golatate nici lipsa ,nici osteneala nici truda ,nici frica nici durere,nici vrajmasie,nici boala nici moarte.Nu se afla acolo nici un rau ,nici pedeapsa nici pacat.Nu este acolo nici un lucru care sa nu-l doresti ci toate se afla cate le poftesti.Desfatare,bogatie cinsti,prieteni sanatate si viata .Pentru aceasta iarasi  mai pe larg ,invata Sfintitul Augustin:”o ce fel de fericire va sa fie aceea ,intru care nu se afla vreun rau ,nu lipseste nici un bine !Acolo neincetat va sa se laude Dumnezeu  care va fi toate intru toate.Pentru ca atunci nu va fi nici o lipsa  si trebuinta de ceva ,ci prea plina intemeiata ,intarita si de a pururea  vecuitoare  buna norocire. Insusi Dumnezeu va fi scopul si sfarsitul tuturor dorintelor noastre care fara de sfarsit are sa se priveasca ,fara de satiu sa se iubeasca si fara de osteneala sa se laude.Adevarat mare Sambata este aceia ,fiindca si nu va mai insera .Acolo va fi aceia sa ne indeletnicim si sa-l cunoastem si dupa ce-l vom cunoaste sa-l iubim si dupa ce-l vom iubi ,sa-l laudam.Socoteste ce bine va sa fie  la sfarsitul tau cel fara sfarsit.Caci care alta este sfarsitul si socoteala noastra,fara decat sa ajungem la acea imparatie ,care nu are sfarsit .Aceasta este odihna cea dea pururea vecuitoare,aceasta este slava cea nemarginita,aceasta este bucuria cea vesnica ,aceasta este nestricaciunea cea fara de sfarsit.Pe care pentru ca sa o castigam oare de cate osteneli este deasemenea vrednica.Ci noi sa punem sfarsit acestei imparatii ,care sfarsit nu are aratand mai intai cum ca acea imparatie ,cu toate nemarginitele ei visterii care le  cuprinde,cu toate bunatatile cele prea mari  pe care le cuprinde intru sine si cu putin pret se numara.Pentru aceasta grabiti-va  si sarguiti cu osardie  fierbinte si cu dor arzator  ca sa o cumparati.Si ascultati iarasi pe acelasi Augustin ,incat o pretuieste:”un lucru care il am ,iti zice Dumnezeu este de vanzare si de voiesti cumpara-l.Vesnica odihna am de vanzare  cumpara-o pe dansa.Iara de intrebi si ce pret are iti raspund cum ca pretul ei se cade  sa fie si aceasta o vesnica osteneala.Insa eu ma multumesc  sa o cumperi cu o vremelnica osteneala .Sa te vinzi pe sine sa o cumperi.O miostivirea lui Dumnezeu!Nu te voieste sa te ostenesti pentru dansa vesnic, nu-ti zice sa te ostenesti zece mii de ani sau cinci sute ,ci putini oare cativa ani.Adica cati vei trai si asa sa dobandesti acea odihna  vesnica si fara de sfarsit.Noi dam ,fratilor un ban si cumparam visterii nedesertate si dea pururea vecuitoare.Dar poate sunt care se leapada de o cumparatura  ca aceasta,zicand cum ca snt slabi la virtute  si neputinciosi la trup ,subtiri  la fire, neobisnuiti  la osteneala  cu neputinta  le este lor   sa cumpere cu osteneala  acea prea dulce odihna ce este in Ceruri,de unde si Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur,mangairea pacatosilor ridica toata temerea si frica  si la aceasta pricina  cu urmatoarele cuvinte cele de aceia inainte:”nu este trebuinta sa te ostenesti  si sa auzi mult pentru un castig de acest fel de mare si de minunat ,eu te incredintez cum ca acesta atata ii este pretul ,pe cat ai si tu.Si iarasi nu intreba aceasta ,atata pret are, pe cat esti si  tu.Da-te pe sineti si-l vei lua ,adica odihna cea fara de sfarsit.”Ce asuzi ,ce te necajesti pe tine si te stramtorezi  ca o ai sa te cumperi pe tine ,iata tu esti insuti al tau,ori si cum esti.Da-te dar pe tine lui Dumnezeu care vinde aceasta  odihna nesfarsita ca sa o iei pe dansa.Dar poate vei zice ,sunt rau si nu ma primeste.Ci nu te teme insa ca daca te vei lua pe tine ,sinesi,aceluia negresit ,te vei face bun. Si acestea sunt cuvintele Sfantului.Iarasi noi ca sa cumparam aceasta Imparatie a tuturor vecilor,de nevoie este sa socotim  cu mare luare aminte totdeauna,ce cere sfarsitul cel de apoi  al vietii noastre si cere bunatatea cea nemarginita si prea aleasa ,care este Dumnezeu.Catre care trebuinta este sa se adune toate faptele noastre  toate cuvintele si toate cugetele noastre. Ce ne invata la aceasta credinta cea sfatuitoare ca si Sfanta Scriptura  si in scurt ce si crestineasca invatatura, nu cu  adevarat orice place simtirilor noastre.Nu orice pofteste pofta noastra  cea rea ci nici orice ni se pare acum placuta ,lesne si dulce.Sa luam in maini cumpana a dea pururea vecuiri si cu dansa sa cumpanim cu luare aminte  si silinta toate cuvintele  toate faptele si toate aducerile aminte  ale noastre.Zicea un cuvios:”de multa vreme m-am vandut pe sinemi cu totul acestui Dumnezeu ca sa cumpar viata cea vesnica.Tot acesta mai pe urma dupa putina vreme  rau patimind intru pustnicie  cu prea grele ostenele  si rau ticalosindu-se  de multe scarbe si muncile care patimea  de la draci au ajuns intr-o stare ,atat incat deabea omeneasca putere ar fi putut sa le rabde candva au auzit, la sfarsit un glas din Ceruri ,care-i zicea ,cum ca:”cu adevarat sa se bucure ,fiindca si pentru atatea scarbe ce au suferit are sa castige o visterie  atata de mare incat nimenea niciodata  nu se va afla pe pamant vrednic sa se asemene cu dansa macar desi tot pamantul , s-ar preface in aur si pietrele inpietririi de mult pret si toate apele in balsam.”Si glasul acesta ,atata de mult l-au  imputernicit si l-au mangaiat incat n-au mai simtit deaceia durerile.Si indata de multa bucurie ,chemand pe toti fratii ,au povestit catre dansii glasul acela Ceresc si barbatia si mangaierea  ce i s-au pricinuit dintru acel glas.”Deci cu adevarat fericiti sunt cei ce locuiesc in casa Ta Doamne,in vecii vecilor te vor lauda.Dea pururea bucurie este un veac ,un an ,o vreme, o zi,mai ales un minut si o cirta, pentru neimpartita si netaiata unire a celui fara margine.Insa zilele sunt nemarginite  anii nesfarsiti si vecuire fara de margini pentru intinderea lor cea nesfarsita si nemarginita.Ne este alta insusime mai potrivita lui Dumnezeu  dupa cum este Vesnicia .Deci daca si noi vom dobandi  aceasta fericita  vesnicie in Ceruri , avem sa ne facem si noi in Dumnezeiti, plini de Dumnezeu si fii a lui Dumnezeu ,vom sa traim impreuna  cu Dumnezeu si vom fi ca niste Dumnezei.Marimea lui Dumnezeu este nemasurata ,bunatatea lui fireasca ,puterea nemarginita,vointa intocmire,legea sfintenie,viata buna norocire ,ramanerea lui vesnicie.O vesnicie a lui Dumnezeu prea minunata!Vesnicia care nu trece ,nu vine nu inconjura imprejur,ci mai ales se numara si se asemaneaza impreuna  cu Dumnezeu se intocmeste si se potriveste impreuna cu Dumnezeu  si se intinde impreuna cu Dumnezeu in vecii nemarginiti.Fiindca dupa cum este acela dea pururea nemiscat si nepornit insa si toate le misca si le porneste  dupa acelasi chip si vesnicia ramane nemiscata si nepornita in veci ca un punct , sau ca o osie ,cu toate acestea le misca  si le porneste si intotdeauna  le intoarce si vremea si lumea ca o roata sau ca un glob.Si pentru aceasta si cuprinde in sine vesnicia toata vremea  adica si cea trecuta ca una ce fost  si pe ceia ce este de fata ,ca pe una ce este ,si pe ceia ce va sa fie ,ca pe una ce are sa fie .Nu se va afla nici odinioara acest fel de vreme ,incat sa poata cineva sa zica ,cum ca vesnicia aceia au trecut,ca ziua cea de ieri nici iarasi sa zica ,cum ca atunci au fost,iara insa acum nu  este. Ci nici este ,ca legatura  si necrampotirea vremii de acum care sta de fata,care trece ca intr-o clipeala de ochi si mai mult nu este.Nu va fi una ca aceasta,incat sa socoteasca  cineva cum ca,dupa cum mai inainte n-au fost asa si acum nu este ,caci lucrul acela ce va sa fie fireste ,acum nu este,de fata,fiindca inainte va sa se faca,ci nici mai inainte n-au fost insa va sa fie dupa acestea si in vremea viitoare  ca ziua cea de maine si vesnicia aceasta a lui Dumnezeu au fost fara de inceput ,este fara de mijloc  si va sa fie fara de sfarsit ,fara de hotar imprejur,fara de sfarsenie si fara de marginire.O veacule cel mai  dinainte si mai de pre urma !S-au sa zic mai bine nici dintai ,nici de pe urma !Ca unul ce nici inceput nu a luat nici sfarsit si nu vei lua.O veacule neimpartite si nesinguratice!Si care esti ca o zi numai.Mai buna este o zi decat mii.Cine poate sa te laude dupa vrednicie.O prea fericita vesnicie.Tu esti si batrana si tanara .Dar nu esti mai inainte batrana  si apoi tanara.Nici mai inainte tanara si apoi batrana.Mai ales ca pentru aceasta  esti veche si batrana ,pentru ca esti noua si intineresti  si pentru aceasta esti noua pentru ca esti veche.Batrana si veche esti o vesnicie!Ca totdeauna din inceput  si dintai ai fost.Intinerind esti ,fiindca totdeauna tot aceiasi esti.Nu te savarsesti niciodata ,o vesnicie,dar nici incetezi. Nu te prefaci niciodata ,nici te schimbi.Infloresti in fiecare zi .Cresti si intineresti in fiecare ceas .Inverzesti in fiecare minut,intineresti intotdeauna .Iara mai ales si pe toate  de a doua oara le inoiesti.Catre aceasta vesnicie dar chem si eu pe dragostea voastra  a iubitorilor de vesnicie  pravoslavici.Catre aceasta va  indemn.Aceasta o poftesc voua tuturor de la Dumnezeu.Prin care se cuvine celui cu adevarat vesnic si singur dea pururea  vecuitor si nemarginitului Dumnezeu .Si inceputul si mijlocul si sfarsitul ,slava,cinste si stapanire ,in vecii vecilor AMIN.Dumnezeului impreuna Savarsitorului a toate bunatatile celui in trei Ipostasuri si nedespartit slava tie,slava tie,slava tie.

 SFARSIT

 

Cuvant pentru iesirea sufletului si pentru a doua venire al Sfantului Parintelui nostru Chiril,Arhiepiscopul Alexandriei.

 

Ma infricosez de moarte ca amara este.Ma infricosez de gheena,ca fara de sfarsit este.Ma spaimantez de tartarul cel mai dinafara ca nu are impartasire cu fierbinteala.Ma ingrozesc de intuneric ca nu are impartasire cu lumina.Ma infricosez de viermele cel veninat ca fara de sfarsit este.Ma infriocosez de ingerii cei ce sunt randuiti la judecata,ca nemilostivi sunt.Ma infricosez gandind de infricosatul si nemitarnicul Divan al zilei aceia,de Scaunul cel infiorator,de Judecatorul cel nemitarnic.Ma infricosez de raul de foc care va sa curga pe dinaintea Scaunului aceluia care va face sunet si fierbe cu vapaie prea iute.Ma infricosez de sabiile cele ascutite,de pedepsele cele aspre si groaznice.Ma infricosez de munca ceea ce nu are sfarsit.Ma inspaimantez de negura cea fara de lumina.Ma infricosez de intunericul cel mai dinafara.Ma infricosez de legaturile cele nedezlegate,de scrasnirea dintilor,de plangerea cea nemangaiata,de mustrarile cele nescapate,ca Judecatorul acela nimic nu are trebuinta de parasi,nici de marturii,nici de dovezi,nici de mustrari,nici de aratatori,ci cate am facut si am vorbit si ne-am sfatuit,le aduce in mijloc,inaintea ochilor celor ce au gresit.Atunci nimeni nu este care sa fie de fata si sa ne rapeasca,nici pedeapsa si nici munca,nici tata,nici mama,nici fiu,nici fica,nici altcineva din rudenii,nici din vecini,nici dare de bani,nici multimea bogatiei,nici marinea stapanirii.Ci toate acestea ca un praf in cenusa s-au schimbat si am ramas goi si pustii de toate acelea si numai singur acela care judeca de la cele facute de dansul sufera hotararea,care slobozeste sau acela care-l osandeste.Vai mie,ca stiinta ma mustra pe mine si Scriptura care striga si ma invata sa ma indepartez de pangariciuni si de toate lucrurile cele ce sunt pangarite.Vai mie!Ca pe biserica trupului o am stricat si pe Sfantul Duh l-am scarbit.O,Dumnezeule!Adevarate sunt lucrurile Tale si dreapta este judecata ta si drepte sunt caile tale si neurmate judecatile tale.Pentru indulcirea cea vremelnica a pacatului,fara de sfarsit ma muncesc.Pentru dulceata trupului,focului celui vesnic ma dau.Dreapta este judecata lui Dumnezeu.Am fost chemat si n-am ascultat.Ma invatam si nu luam aminte,Mi se marturisea mie,iar eu o luam in ras.Citindu-mi dumnezeiestile cuvinte si talcuindu-le nu credeam.Ci in lenevire si trandavire si in neigrijire si in griji lumesti si in raspandirile mintii si in tulburari si in furtuni desfatandu-ma si ospatandu-ma si saltand si bucurandu-ma si veselindu-ma,am cheltuit anii mei si zilele in lucrurile cele vremelnice si stricacioase si pamantesti,ostenindu-ma si trudindu-ma si nevoindu-ma la lucruri lumesti,nu luam in minte niciodata,nici socoteam ce fel de frica si groaza si lupta si nevoie si silnicie are sufletul cand se desparte de trup.Ca vin catre noi osti si Puterile Ceresti si boierii puterilor celor impotrivnice ai intunericului,tiitorii rautatii,mai marii vamesilor,logofetii si luatorii de seama ai vazduhului si impreuna cu dansii diavolul cel ucigator de om,cel puternic intru rautate,a carui limba este ca un brici ascutit,pentru care zice Proorocul:”sagetile puternicului sunt ascutite cu carbuni pustnicesti”si pandeste ca un leu in culcusul sau.Balaurul cel mare cel departat de la Dumnezeu.Iadul care largeste gura sa.Boierul stapanitorul intunericului cela ce are stapanirea mortii si cu oarecare chip ca unul ce tine sufletul,aduce asupra-i si socoteste pe toate cele ce sunt lucrate intru mine,cu lucrul si cu cuvantul,faradelegile si pacatele care sunt facute intru cunostinta si intru necunostinta,din tinerete pana in ziua sfarsitului care m-au ajuns.Deci cercandu-le,care frica si groaza socotesti ca va avea sufletul in ziua aceia,vazand pe infricosatii si salbaticii si neimblanzitii si nemilostivii si neindomesticitii demoni care stau inaintea sufletului ca niste arapi negri intunecati.Al carora si insusi singur chipul este mai cumplit decat toata munca,pe care vazandu-i sufletul,se tulbura,se ingrozeste,se umple de durere si de scarba,se cutremura si se strange si alerga catre ingerii lui Dumnezeu.Deci sufletul se tine de sfintii ingeri prin vazduh trecand si inaltandu-se,ajunge la vamile care pazesc suirea lui si-l tine si le opreste pe sufletele care se suie.Ca fiecare vama dintru acelea cearca pe ale sale pacate si le duce de fata la sufletele acelea care trec.

  1. Vama grairii de rau pe altul,adica a osandirii si clevetirii,cearca pacatele cate prin gura si prin limba se fac si din minciuna si din juramant,din juramant stramb si din grairea de desartaciuni si din ras si din barfire si din glume si din cuvinte desarte si din imbuibarea pantecelui si din reaua uneltire si din bautura de vin cu desfranare si din rasurile cele fara de masura si fara de cuviinta si din sarutarile cele necinstite si necuvioase si din cantarile cele curvesti,iara sfintii ingeri care povatuiesc si-l duc  in sus pe suflet,aduc de fata si faptele bune cate prin gura si prin limba le-am grait si le-am savarsit,rugaciuni,multumiri catre Dumnezeu,Psalmi,cantari bisericesti,laude Dumnezeiesti,cantari duhovnicesti,citiri ale scripturilor si cate bunatati prin gura si prin limba am trimis lui Dumnezeu.
  2. La a doua vama a duhurilor celor viclene,se cearca vederea ochilor de duhurile viclene si cate pacate sunt si se fac din privirea si vederea cea fara de cuviinta si din iscodirea si privirea cu patima si neinfranata a fatelor celor frumoase si din spalarea spre a se arata frumos si sulemenirea fetelor pe care mai mult obisnuiesc muierile.
  3. A treia vama este a auzirii si primesc si cearca duhurile cele necurate cate pacate se fac prin o simtire ca aceasta.
  4. A patra vama este cea a mirosirii si bunei mirosiri si miresme,a unsorilor cu miresme si a mirosirii cei dulci si frumoase si a spalarii cu patima spre a se arata frumoase si a sulemenirii fetelor ca sulemenirea la doua vami se cearca fiindca se naste din mandrie si este prea mare pacat pe care mai mult muierile cele curve o obisnuiesc si care hranesc  multa si neinfranata patima a curviei in sufletele lor.

La a cincea vama se cearca de duhurile cele necurate cate pacate rele si cumplite prin pipairea mainilor am facut si celelalte vami:ale rautatii au vamesi cercatori de pacatele zavistiei si ale darului celui curvesc si ale desartei slave si ale mandriei si ale amaraciunii si ale urgiei si ale iutimii si ale maniei si ale dusmaniei si ale pizmei.Ale pararii si ale curviei si ale preacurviei si ale malahiei si ale uciderii si ale otravirii si a celorlalte fapte urate de Dumnezeu si pangarite si fiecare pacat dintru acestea pe care le innumara-i,au pe a sa vama si cumplitii cercatori si luatorii de seama pe cu deamanuntul dintru care pe fiecare cate una si cu deamanuntul in ceasul de acumnu ne este cu putinta de a le povesti intru alta vreme le vom lasa sa le numaram cu povestirea.Si asa de obste de acea inainte fiecare patime a sufletului si tot pacatul pe ai sai vamesi ii are si purtatori de cuvinte.Deci sufletul acesta si mai mari si mai multe decat acestea vazand,care frica si groaza si cutremur socotesti cum ca are pana cand va veni hotararea,macar desi s-ar face slobozenia lui,ceasul acela este ceas de durere,de primejdie si de mult si nemangaiat suspin,pana ce ar vedea ce va fi ceea ce va sa i se intample si unde se va randui a se duce,ca Dumnezeiestile Puteri stau asupra fetii duhurilor celor necurate si acestea aduc inaintea faptele cele bune care s-au facut de noi prin cuvinte si prin lucruri si prin ganduri si prin intelegeri.Sufletul gandeste si asteapta stand in mijloc cu frica si cu groaza,pana cand din faptele lui,din lucrurile lui si cuvintele lui,sau osandindu-se se va  lega,sau indreptandu-se se va slobozi,ca fiecare dintru ale sale pacate se leaga strans cu lanturile.Si daca s-ar afla vrednic,fiindca au trait in lume cu buna cinstire de Dumnezeu si cu viata placuta lui Dumnezeu au fiind se duce avand impreuna calatori pe sfintele puteri,dupa cum este scris.Ca salasluirea tuturor celor ce se veselesc este intru tine..Atunci se umple graiul cel zis,au fugit si s-au departat de la dansii durerea,scarba si suspinarea.Atunci dupa ce se izbaveste de duhurile acelea cele viclene si putrede si infricosate,se duce intru bucuria acea negraita.Iara daca se va afla sufletul ca ar fi trait in lume in lenevire si negrijire de mantuirea sa si intru curvie si au murit nepocait,aude prea infricosatul si prea groaznicul acela glas.Sa se lepede cel necredincios ca sa nu vada slava Domnului.Atunci il apuca pe dansul zilele urgiei si ale maniei si ale scarbei si ale necazului si ale nevoii si ale stramtorarii,zilele intunericului si ale negurei.Atunci lasandu-l pe dansul sfintii ingeri ai lui Dumnezeu,il iau pe dansul arapii,aceia demoni si batandu-l pe dansul fara de mila,il pogoara in pamant si despartindu-l pe dansul in doua adica pamantul intunecat si inegrit,in partile cele mai de jos intru cele mai dedesubt intru legaturi si in temnitele iadului.Unde sunt sufletele cele incuiate ale pacatosilor care din veac sunt adormiti,dupa cum zice fericitul Iov:”duce-ma-voi in pamant intunecat si inegurat,in pamantul vesnicului intuneric unde nu este lumina,nici viata oamenilor muritori,ci chinuire si scarba vesnica,intristare nesfarsita si plangere neincetata,scrasnirea dintilor netacuta si suspinuri neadormite.Acolo totdeauna se aude vai.Acolo striga:vai mie!Vai mie!si nu este cela ce le ajuta.Striga si nimeni nu este care sa izbaveasca.Nu este cu putinta nimanui sa povesteasca nevoia si chinuirea aceia,nu este cu putinta cuiva nici prin limba a le spune chinurile si durerile celor ce zac acolo si se prajesc in vapaile acelea si pedepsile sufletelor celor ce sunt incuiate intru acea prapastie adanca.Toata gura omului nu va putea sa arate frica si groaza aceia,nici buze de om nu sunt care sa poata sa spuna primejdia si plagerea lor.Suspina necurmat si neincetat,dar nimeni nu este care ii miluieste.Striga dintru adancul inimii si nimeni nu este care ii aude.Se tanguiesc ci nimeni nu este acolo care ii izbaveste.Se plang si se jelesc,dar nimeni nu este care se milostiveste spre dansii.Atunci,unde este fala si lauda lumii acesteia,unde este desarta slava,unde este desfatarea,unde indulcirea ei,unde este ospatarea,unde nalucirea,unde odihna,unde podoaba,unde banii,unde bunul neam,unde este atunci frumusetea muierilor cea mincinoasa si nefolositoare,unde este spoirea si sulemenirea voastra,o,muierilor!Pe care o uneltiti acum spre vatamare sufletilor tinerilor si spre vesnica voastra munca unde este si podoaba voastra cu care va impodobiti acum spre vesnica munca a sufletului vostru.O vai de voi cum veti sa va ardeti in focul nestins pentru sulemeneala voastra pe care o faceti acum,bolind cu boala dracului,toata silinta faceti sulemenindu-va ca sa aratati frumoase pentru mandria si pofta curviei cea multa pe care o hraniti intru voi,nelasandu-va dupa cum v-au facut Dumnezeu.Unde este atunci indrazneala,nesfiala si nerusinarea.Unde este impodobirea hainelor,unde este dulceata pacatului cea necurata si scarbanica,unde sunt aceia care obisnuiesc dulceata cea gretoasa a celor ce se culca cu parte barbateasca,unde sunt aceia care se ung cu miruri si cu unsori mirositoare si se afuma cu mirosuri de aromate,unde sunt cei ce beau vinul cu tambure si cu alaute spre pierzarea sufletelor lor.Unde este defaimarea celor ce traiesc intru nefrica.Unde este iubirea de argint si iubirea de bani si nemilostivirea ceea ce se pricinuieste dintru dansii.Unde este atunci mandria cea fara de omenie care este decat toate pacatele mai gretoasa si care pe sine se socoteste a fi ceva,unde este atunci zadarnica si desarta slava a oamenilor,unde este inversunarea si desfranarea si curvia,unde este stapanirea si puterea si tirania,unde este atunci imparatul,unde este boierul,unde este egumenul,unde sunt atunci cei ce se mandresc pentru stapaniri,unde sunt cei ce se falesc pentru multimea bogatiei si pe saraci nu-i miluiesc si defaima pe Dumnezeu care i-au facut pe dansii,unde sunt privelistele si iesirile la vanaturi,unde sunt cei ce se mandresc si cugeta cu cinste si vietuiesc fara de grija.Unde sunt hainele cele noi,asternuturile cele moi si de puf,unde sunt zidirile cele inalte si largimea camarilor,unde sunt cei ce au trait intru nefrica si netemere,atunci vazand se vor minuna si se vor infricosa si spaimantandu-se se vor vaita si vor plange,tulburandu-se se vor clati,groaza ii va cuprinde pe dansii ca ale aceea ce va naste.Cu duh silnic se vor zdrobi si se vor pierde cu vesnicile munci,unde este atunci intelepciunea inteleptilor,unde este frumoasa graire a ritorilor si mestesugirile lor cele desarte,vai,s-au tulburat,s-au clatit ca unul ce este beat si toata intelepciunea lor cu totul s-au inghitit.Unde este inteleptul,unde este gramaticul,unde este cercatorul veacului acestuia.O fratilor,se cade sa socotim ce fel vom sa fim noi care vom sa dam cuvant cu mare cercare pentru fiecare fapta si pacat,dintru acelea care am facut ori mari,ori mici.Ca pana la cuvantul cel desert care il graieste cineva fara de treaba,adica glume si rasuri si vorbe desarte si altele deasemenea,vom sa dam raspuns dreptului Judecator.Apoi ce fel se cade sa fim noi in ceasul acela,iara daca vom afla dar inaintea lui Dumnezeu ca sa primim bucurie hotarati fiind de partile cele dea dreapta Imparatului.Ce fel se cade sa fim noi intru bucuria aceia negraita cand va zice Imparatul Imparatilor dreptilor care stau dea dreapta lui cu bucurie:”veniti blagoslovitii Tatalui meu de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii.”Atunci vom mosteni acele bunatati pa care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit,acela care au grait Dumnezeu celor ce-L iubesc pe dansul.Atunci dara fara de grija suntem,nu ne mai spaimantam de nici o spaima si sa socotim acestea si munca cea nesfarsita a pacatosilor cand se vor aduce inlauntru la divanul cel infricosat.Ce fel de rusine ii va cuprinde pe dansii inaintea dreptului Judecator,neavand cuvant ce raspunde.Ce fel de rusine ii va apuca pe dansii cand se vor hotara sa stea in partile cele dea stanga ale Imparatului.Ce fel de intuneric va cadea peste dansii cand va grai catre dansii intru urgia lui si intru mania lui ii va tulbura pe dansii.Cand va zice catre dansii:”duceti-va de la mine blestematilor in focul cel vesnic cel gatit diavolului si ingerilor lui.”Vai mie!Vai mie!Ce fel de scarba si chinuire si stramtoare si frica si groaza va primi duhul lor,cand se va face strigarea tuturor Puterilor celor Ceresti zicand:intoarca-se pacatosii in iad.Ah!Ah!Ce fel de glas vor striga plangand si bocindu-se si tanguindu-se,vaietandu-se,jelindu-se cand se vor duce sa se munceasca cu amar intru nesfarsitii veci.Vai mie!Vai mie!Ce fel este locul acela unde este plangerea si scrasnirea dintilor care se cheama tartarul,pe care si insusi diavolul se infricoseaza si se cutremura.Ah!Ah!Ce fel este gheena focului nestins care arde si nu lumineaza,invapaiaza si nu preface intru cenusa.Vai mie!Vai mie!Ce fel este viermele cel neadormit si otravitor.Ah!Ah!Cat de cumplit este intunericul acela cel mai din afara si care dea pururea ramane.Vai mie!Vai mie!Cat sunt de nemilostivi si neinduratori ingerii aceia care sunt randuiti asupra muncilor.Ca ocarasc si ingrozesc cumplit.Atunci aceia care se muncesc striga neincetat si cela ce ii mantuieste nu este.Ca striga-vor catre Dumnezeu si nu-i va auzi pe dansii.Atunci vor cunoaste ca toate cele zadarnice si desarte ale vietii acesteia s-au dus de la dansii si acelea care li se parea aici cum ca sunt bune si pline de veselie,mai amara decat fierea si decat amaraciunea veninului li se vor afla atunci.Vai celor pacatosi,cand dreptii vor sta dea dreapta si aceia se vor amara.Cand pacatosii vor plange si dreptii se vor bucura.Cand dreptii praznuiesc si pacatosii se tanguiesc.Cand dreptii vor fi in liniste si pacatosii in furtuna si-n iarna si in primejdii.Ah celor pacatosi,cand dreptii se slavesc si aceia se osandesc.Ah celor pacatosi,cand dreptii se vor satura de tot binele si pacatosi lipsiti finnd vor suspina.Ah celor pacatosi,cand dreptii se fericesc si aceia se ocarasc.Cei drepti vor fi in sfintenie,iara cei pacatosi intru aprindere si in vapaie.Cei drepti se lauda,iara cei pacatosi se ticalosesc.Cei drepti in lacasurile sfintilor,iara pacatosii in surghiunie vesnica.Cei drepti vor auzi graiul acesta,veniti blaboslovitii Parintelui meu de mosteniti Imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii,iara cei pacatosi vor auzi graiul acesta,duceti-va de la mine blestematilor in focul cel vesnic,cel gatit diavolului si ingerilor lui.Cei drepti se vor duce in rai,iar cei pacatosi in focul cel nestins vor merge.Cei drepti sa se desfateze,cei pacatosi sa se chinuiasca.Cei drepti dantuiesc,iar cei pacatosi se leaga.Cei drepti canta,cei pacatosi plang.Cei drepti graiul acesta de trei ori sfant,sfant,sfant,cei pacatosi graiul cel de trei ori ticalos.Cei drepti cantarea,cei pacatosi prapastia.Cei drepti in sanurile lui Avraam,cei pacatosi in fierbintelile lui Veliar.Cei drepti intru odihna,cei pacatosi intru osanda.Cei drepti se raureaza,cei pacatosi se invapaiaza in vapaile focului nestins.Cei drepti se veselesc,cei pacatosi de scarba lor se usuca.cei drepti se maresc,iara cei pacatosi se topesc.Cei drepti se inalta,iar cei pacatosi se smeresc.Cei drepti se incalzesc,iar cei pacatosi inegresc.Cei drepti se satura de bunatatile cele negraite,cei pacatosi se clatesc si se tulbura.Pe cei drepti ii va hrani privirea lui Dumnezeu,pe cei pacatosi ii scarbi privirea focului nestins.Cei drepti sunt vase ale alegerii,cei pacatosi sunt vase ale gheenei.Cei drepti sunt aur lamurit prin foc si argint lamurit si pietre de mult pret,cei pacatosi sunt lemne,trestie si fan,arderea focului.Cei drepti sunt graul Imparatiei,cei pacatosi sunt paie ale pierzarii.Cei drepti sunt samanta aleasa,cei pacatosi sunt neghine ale focului.Cei drepti sunt sare Dumnezeieasca,cei pacatosi sunt putoare  si rea imputiciune.Cei drepti sunt biserici lui Dumnezeu neintinate,cei pacatosi sunt biserici ale dracilor pangarite.Cei drepti in camara cea de nunta,cei pacatosi in prapastie nemarginita.Cei drepti intru stralucirele cele luminate,cei pacatosi in negura vartejului vantului.Cei drepti impreuna cu ingerii,cei pacatosi impreuna cu dracii.Cei drepti dantuiesc impreuna cu ingerii,cei pacatosi plang impreuna cu dracii.Cei drepti se desfateaza in mijlocul luminii,cei pacatosi se chinuiesc in mujlocul intunericului.Cei drepti se mangaie de mangaietorul,duhul adevarului,cei pacatosi se muncesc impreuna cu dracii.Cei drepti stau inaintea scaunului celui Stapanesc,cei pacatosi stau inaintea negurii cei muncitoare.Cei drepti totdeauna privesc fata lui Hristos,cei pacatosi totdeauna stau inaintea fetii diavolului.Cei drepti se invata taine de ingeri,cei pacatosi se invata de draci.Cei drepti rugaciune aduc lui Dumnezeu,cei pacatosi plang neincetat.Cei drepti sus,iara cei pacatosi jos.Cei drepti in Cer,iar cei pacatosi intru adancul iadului.Cei drepti in viata avesnica,cei pacatosi intru moartea pierzarii.Cei drepti in mana lui Dumnezeu,cei pacatosi in locul diavolului.Cei drepti impreuna cu Dumnezeu,cei pacatosi impreuna cu Satana.Vai celor pacatosi,cand se despart de cei drepti.Ah celor pacatosi cand se golesc si se arata faptele lor si li se arata sfaturile inimilor lor.Vai celor pacatosi,cand invoirile si unirile mintii cu pacatul li se mustra si plecarile si invoirile gandurilor celor viclene li se cumpanesc si atarna si se pleaca in jos mintea si gandurile cele rele.Ah celor pacatosi,ca se urasc de sfintii ingeri si se ingretoseaza de dansii sfintii Mucenici.Vai celor pacatosi ca se scot din camara cea de nunta.Ah de cainta cea de atunci,vai de scarba si necazul cel de atunci.Ah de nevoia cea de atunci,vai de furtuna si viforul cel de atunci.Cumplita este aceasta a se desparti de sfinti,mai greu si mai cumplit este aceasta a se desparti de Dumnezeu,necinstit este aceasta a se lega mainile si picioarele si a se arunca in focul nestins,mai suparacios si mai intristacios este aceasta a se trimite intru intunericul cel mai din afara in cel ineguros si purtator de noapte,a scrasni cu dintii,a se topi.Greu este aceasta a se munci neincetat,rau este aceasta a fi in vapaie cu totul si a i se invapaia limba ziua si noaptea fara de milostivire este aceasta ,a cere o picatura de apa si a nu lua,amaraste aceasta a fi in foc ziua si noaptea si a striga neincetat si a nu se ajuta de la nimica.Neumblata si necalcata este prapastia si nemasurata este adancimea,nescapat este acela care s-au incuiat acolo,neiesit afara este acela care se tine intr-insa,necovarsit este zidul temnitei,nemilostivi sunt pazitorii,intunecata este temnita,nedezlegate sunt legatuirle,nerupte sunt lanturile,salbatici si neimblanziti sunt slujitorii vapaii aceia.Grele sunt coasele acelea,cele muncitoare,tari si nerupte sunt unghiile.Aspre si infricosate sunt venele cele de bou,tulburatoare sunt pacurile si mare sunare si lovire fac din tarea fierbere,puturoasa este privelistea,pline de carbuni aprinsi sunt paturile acelea,nestinsa este vapaia,afumat si puturos este viermele,fara de iertare este divanul,necautator la fata este Judecatorul,fara  de pricinuire este darea de raspuns,petrite in multe chipuri sunt fetele puternicilor,lipsiti sunt puternicii,saraci sunt imparatii,prosti sunt inteleptii,nebuni si neprimitori de invatatura sunt ritorii,fara de minte sunt bogatii,neauzite sunt ciocoinicile scriitorilor de snoave,aratate sunt plecarile spre facerea de rau a lesne facatorilor de rele,luminate sunt mestesugurile lacomilor,puturoasa  este mirosirea iubitorilor de argint,aratata este mestesugirea fatarnicilor,bautorii de vin cei betivi si vietile lor stau inainte aratate,toate sunt goale si descoperite inaintea lor.Vai celor pacatosi,ca intinati si scarnavi si necurati sunt inaintea lui Dumnezeu.Cum s-au pangarit sufletele lor,cum s-au umplut de putoare trupurile lor,din neinfranare si curvia lor,cum si-au intinat trupurile  si si-au pangarit  sufletul si nu si-au pazit haina sfantului botez,cum fara de rusine si fara de obraz si-au pangarit trupul si sufletul cu bautura de vin si cu betia desfranarii si a curviei,pe camara cea imputita a pantecelui si foalele burtii cu putina mancare si cu infranare nu l-au invata,ci pe bogatia lor pantecelui o au incredintat cu desfatare intru dulceturi ca porcii in noroi tavalindu-se,zilele si anii lor i-au cheltuit risipindu-se cu mintea in ganduri spurcate si curvesti si intru intelegeri rele si cuvinte desarte si in cantece molesitoare si curvesti,cum si-au schimbat inima lor cu orbirea,neluand in minte impreunarea care au facut-o cu Hristos prin botez si departarea de diavol.Cum s-au abatut din calea cea dreapta si au umblat intru intunericul necunostintei si in somnul trandavirii s-au dat si in  focul gheenei pe sine s-au afundat,cum s-au instrainat de lumina faptelor bune si au iubit intunericul pacatului si a caii cei largi si desfatate si al cararii cei rele,cum si-au uitat de venirea Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si de multele si neurmatele lui faceri de bine.Curatati fiind prin apa Dumnezeiescului botez si prin Duhul Sfant si impodobiti fiind cu mirul veseliei,iar pentru o mica dulceata,pentru o pofta si pentru o uraciune si o scarba desfatata am lepadat aceste feluri si atatea de mari daruri si am slujit duhului curviei si  al preacurviei.Ah celor ce au lasat punerea de fii si au urmat dulcetilor lumii.Vai celor ce urmeaza intalnirilor si vorbirilor impreuna a lor lumii.Ah celor ce iubesc intunericul pacatului.Vai celor ce au lasat lumina adevarului.Vai celor ce se ratacesc imprejur in noaptea pacatului.Vai celor ce au lasat ziua cunostintei de Dumnezeu.Ah celor ce s-au umplut de obisnuita cea rea a rasului.Vai muierilor celor ce se impodobesc cu feluri de feluri de podoabe si isi spoiesc cu sulemeniri fetele lor spre a rani sufletele tinerilor si ale celor ce le vor vede pe dansele spre impreunarea cu dansele si spre curvia necuratei desfatari si a poftei curviei lor cei multe si neinfranate pe care o hranesc sufletele lor,ca cu adevarat ele spre a placea celor ce le vor vedea pe dansele se sulemenesc si placandu-le sa vie spre pofta lor,mare pacat fac ticaloasele,tare le-au orbit diavolul.Vai lor,focul de veci vor sa mosteneasca ca cursa a diavolului se fac,ca indita diavolului este sulemenirea si impodobirea hainelor,vai lor ca se fac pe sine unealta a diavolului prea a insela sufletele tinerilor,amar lor ca vor sa se prajeasca in focul gheenei impreuna cu dracii carora le-au slujit spre a insela sufletele,mult gresesc ci aceasta si marimea acestui pacat singur Domnul o au aratat zicand:”ca mai bine este sa-si lege o piatra de moara de grumaz si sa se arunce in mare,decat sa dea sminteala altora,vai si amar lor ca vor sa se munceasca in iad si sa arda ziua si noaptea in focul nestins in vecii vecilor.”Dar celor ce doresc si cauta si vor sa se mantuiasca,urata este aceasta fapta si mare pacat pe care il fac desfranatele acelea prea a vana sufletele privitorilor.Vai celor ce prihanesc si defaima intru ceva pe vreunul.Vai celor ce nu asculta sfatuirile si se invoiesc cu facatorii de lupte si cu facatosii de tulburari.Vai celor ce se jura pentru iubirea de dulceata.Vai celor ce se jura stramb.Vai lacomilor cu pantecele al caror Dumnezeu este pantecele.Vai celor ce se imbata,iara fericit este cela ce se defaima pe sine si se smereste pentru Dumnezeu si se defaimeaza si se osandeste.Unul ca acesta de la Dumnezeu cel inalt se inalta si de ingeri se lauda si la judecata dea stanga Judecatorului nu va sta.Fericit este omul acela care rabda intru rugaciuni si sufera in posturi si se bucura in privegheri si se lupta impotriva somnului si-l goneste pe el de la dansul si isi pleaca genunchele intru savoslovia lui Dumnezeu si isi bate pieptul si isi bate fata si inalta mainile in sus si isi ridica ochiul la Cer catre Domnul si gandeste la cela ce sade pe scaunul slavei si cearca inimile si intra si ispiteste rarunchii,ca unul ca acesta va dobandi bunatatile cele vesnice si fiu si frate si prieten si mostenitor al lui Dumnezeu se face.Fata acestuia va straluci ca soarle in ziua Judecatii.Intru care este Imparatia Cerurilor.Acela care iubeste adevarul,este prieten a lui Dumnezeu,iara acela care iubeste minciunile si indeletniceste intru dansele se face prieten al dracilor si cu dansii se va munci impreuna in focul cel vesnic.Acela care uraste viclesugul se izbaveste de blestem.Acela care rabda ispitele ca un marturisitor si mucenic se va incununa inaintea lui Divanului lui Hristos.Acela care carteste si bombaieste si se ingreuiaza intru primejdiile care ii vin asupra si intru scarbele si necazurile care i se intampla se supara si se scarbeste si huleste acesta s-au inselat si minti usoare are.Cel bland si blajin si domol si cugeta smerit,de la Dumnezeu se lauda,se fericeste de ingeri,iar cel amarator si artagos si degraba maniitor,blestemat este de la Dumnezeu,mancarea acestuia este strufurul amaraciunii dracilor,iara vinul este mania balaurilor si bautura este veninul al aspidei cei nevindecate si neimpacate.Cei ce sunt curati cu inima,vad slava lui Dumnezeu,iara aceia care sunt intinati si pangariti in pacate si in ganduri curvesti cu mintea petrec,privesc in fata pe diavolului.Cei ce fac faptele cele rele si gandesc cu mintea lucrurile cele necuvioase si socotesc cele rele catre aproapele,se impiedica pe dansii de Dumnezeiasca Imparatie.Aceia care isi spoiesc cu sulemeniri,adica isi sulemenesc fata cu sulemeniri,sau barbati,sau muieri si cu faioara si cu rumeneala falcile si umarul obrazului si-l freaca si-l albesc,facandu-l alb si rumen si se impodobesc prin privirea in oglinda si prin inchipuirea intru dansele spre a insela si a vana sufletele spre desfranare si curvia lor si spre pofte necuvioase ale curviei lor pe care o hranesc in sufletele lor si spre daruri satanicesti si dracesti si aceasta mai mult muierile cele curve o uneltesc spre inselarea tinerilor,spre pierzarea sufletelor lor si spre vesnica munca a lor,unii ca acestia care fac acestea desi sulemenesc fetele lor si impodobesc,in ziua Judecatii nu se vor afla ca niste cinstitori de Dumnezeu ci ca niste pagani si inchinatori de idoli si defaimatori si poruncilor lui Dumnezeu si se vor munci in gheena focului nestins dimpreuna cu dracii carora le-au slujit spre vanarea sufletelor lor.Aceia care iscodesc frumusetea straina,adica aceia care cauta cu pofta spre fetele cele frumoase spre a le pofti pe dansele,de frumusetea raiului se vor lipsi si in focul de veci se vor munci.Aceia care se bucura pentru caderea si saracia altora,pe sine se vor surpa si vor cadea ei in saracia acelora.Aceia care poftesc lucrurile cele straina,pe ale sale le vand si le pierd din mana.Cei iubitori de slava desarta si mandri si care se sarguiesc spre placerea oamenilor dimpreuna cu diavolul se osandesc.Si cei fatarnici impreuna cu Satana se muncesc in focul cel nestins.Aceia care isi hranesc trupul afara de ceia ce este de trebuinta,cu foame il omoara pe suflet.Aceia care pacatuiesc intru cunostinta si fara de vreo nevoie si sila si nu se pocaiesc,cu cei necredinciosi si pagani se muncesc.Aceia care zic,sa facem pacate intru tinerete si intru batranete ne vom pocai,de draci se batjocoresc si se inseala si ca unii ce pacatuiesc de buna voie,pocainta,nu se vor invrednici a o dobandi,ci intru tinerete de secerea mortii se secera ca Ammon,imparatul lui Israel,care au intartat pe Dumnezeu pentru gandurile lui cele rele si viclene si pentru intelegerile lui cele pangarite si spurcate.Ca aceia care zic astazi sa facem pacate si maine sa ne pocaim,unii ca acestia s-au facut deserti intru gandurile lor si s-au intunecat inima lor cea nepriceputa si ziua de astazi au pierdut-o si trupul si l-au stricat si l-au pangarit si sufletul l-au intinat si mintea o au intunecat si gandirea s-au tulburat si stiinta o au inoroit,iar pe ziua de maine n-au dobandit-o spre a se pocai ,ca s-au dus si au lipsit de la dansii,ca aceia care zic cum ca se vor pocai maine si astazi sa pacatuiasca,s-au inselat cu totul,fiindca ziua de maine nu o ajuns.Ca cei ce nu plang pentru caderea si pacatul curviei pe care l-au facut si cei ce nu se jelesc pentru noroiul si tina preacurviei intru care au cazut si aceia care nu se tanguiesc si nu plang pentru pacatul cel vrednic de fundul gheenei,al culcarii si zacerii in pat cu parte barbateasca intru care s-au afundat si aceia care  nu se tanguiesc pentru malachia pe care au facut-o,nu pot sa se pocaiasca din tot sufletul pentru pacatele celelalte care au trecut si s-au dus,adica le-au savarsit mai demult,nici a indrepta pe cele ce vor sa-i vie de aici inainte,adica a pune inceput,a nu mai pacatui mai mult.Ca aceia care nu cauta acelea care le-au pierdut si pe acelea care se pazesc nu le-au castigat.Aceia care nu socotesc a fi  pacat framantarea tecii si capetele le pagubesc,adica cad si in mai mari pacate.Aceia care nu se ostenesc intru sfatuire si nu se trezesc intru rugaciuni,se robesc de gandurile cele de rusine si curvesti,iar aceia care se robesc,slujesc obisnuintei cei rele fara de voie si nevrand.Aceia care nu privegheaze cu trezvie intru cantarea de psalmi,sa fuga de vrajmasi.Aceia care nu privegheaza intru ascultarea Dumnezeiestilor Scripturi,ci se dau pe sinesi somnului trandaviei,impreuna cu cele cinci fecioare nebune se vor incuia afara de usa camarii cei de nunta a mirelui.Aceia care leapada armele postului,se impiedica de lacomia pantecelui si de pacatul preacurviei se ucid.Ca acela face pe pantece Dumnezeu si-i slujeste ca unui Dumnezeu si cu inchinatorii de idoli se va osandi.Aceia care nu pazesc poruncile lui Dumnezeu,de draci se ranesc  si in gheena focului nestins se osandesc..Aceia care se departeaza pe sinesi de biserica  si de Imparatie,vrajmasi a lui si prieteni ai dracilor.Rusineaza-se eresurile ereticilor celor fara de Dumnezeu,acopera-se si sa se ascunda neamul  necredinciosilor,piarza-se adunarea jidovilor,astupa-se gurile cele necurate ale jidovilor care s-au lepadat de Dumnezeu.Cand cela ce cearca inimile si ispiteste rarunchii si este mai taietor decat sabia cu doua ascutisuri si strabate  pana la cea mai mica parte a tot trupul si a duhului si a armurelor si a madularelor si este cunoscator si alegator al aducerilor aminte si al gandurilor,va sedea sa judece.Atunci dar,atunci nu putine oarecare din multe,ci pe toate descoperite si aratate le va vedea.Si nu va putea sa ascunda pe gandul cel dinlauntru.Ca nu este judecata nearatata celui ce judeca,ci toate goale si descoperite stau inaintea ochilor lui.Deci dar sa tabaram impotriva patimilor trupului cu pazirea poruncilor lui Dumnezeu,sa ne smerim gandurile si cugetele desartei slave,sa ne sculam asupra diavolului cu lupta,sa dam lumina ochilor la trezirea cea de gand,sa adormin gandurile pacatului,sa castigam rugaciune neraspandita,minte treaza si desteapta,pandire ridicata la Ceruri,stiinta curata,infranare nesfarsita,post nefatarnic,dragoste  neprimitoare de fatarie,pazire intru curatie curata,feciorie neintinata,smerenie nefatarnica,cantare de psalmi neincetata,citire fara desarta slava,plecare de genunchi fara de mandrie,rugaciune necurmata,viata curata,cuvant adevarat,primire de straini,fara de cartire,rabdare bine placuta lui Dumnezeu,milostivire fara cercare si ispitire.Mania si iuteala sa o sugrumam de la noi,urgia sa o gonim,negrijirea sa o carcam,mania sa o ucidem,scarba sa o vestejim,iubirea de argint sa o uscam.Sa nu ne temem de moartea cea de obste,de seceratoarea neamului oamenilor,ci de pierzatorul oamenilor,ca moarte chiar nu este aceia care desparte sufletul de trup,ci aceia este moarte chiar,care desparte sufletul de la Dumnezeu.Dumnezeu este viata,iar acela care s-au despartit de viata a murit,ca unul ce au lepadat viata cea traitoare intru Dumnezeu si fiindca moartea este diavolul,tatal mortii,sta ca un impotriva luptator tare intrarmat ca si sa zica:am biruit pe ostasii lui Hristos,aratandu-ne in somn frumusete de femei si de auzire i-am spanzurat pe dansii,fiindca i-am ingropat in desarta slava si in lacomia pantecelui,le-am rapit podoaba faptelor celor bune a lor si impiedicandu-i cu poftele si pornindu-i la bautura de vin,i-am impins,i-am aruncat in prapastia curviei.Deci,ia sa nu bucuram pe necuratii draci,pentru ca Dumnezeul nostru este Mantuitorul al tuturor si pierzator al dracilor,dar fiindca si noi suntem impleticiti cu trupul si suntem supusi mortii,sa ne luptam cu vitejie si sa biruim pe necuratii draci ca daca vom avea in inima frica si aducerea aminte de moarte,vom purta-o in suflet desi toti dracii se vor intrarma asupra noastra,ci noi luptandu-ne cu barbatie ca niste viteji razboinici,ne vor afla pe noi ca un zid,pentru ca este Domnul nostru cu noi.

Ca Lui  I se cuvine slava,cinstea si inchinaciunea si stapanire in vecii vecilor.Amin.

SFARSIT si Dumnezeului nostru slava.”

Sursa

Posted in Diverse | Lasă un comentariu

Sarea pamantului 5 seria 2 – Egumenul Gurie Chezlov

 

 

VA RUGĂM SĂ NE IERTAȚI !

 

Filmul cinci,

din seria „SAREA PĂMÂNTULUI”

din cauza fondurilor insuficiente

lansat în stadiul de proiect

 

Prin binecuvântarea

Preasfinţitului Diomid

episcop de Anadir si Chukotka

 

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri,

care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu;

priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa

şi urmaţi-le credinţa.

(Evrei 13:7)

 

Sarea Pământului

 

Când mi-au revenit puterile, după ce am returnat cnp-ul, am început să trag de fiecare, trăgeam de Leonid şi acea familie ca toţi să îl predea. În scurte cuvinte, am experimentat personal aceste lucruri şi când mi-au revenit puterile, după ce am predat  cnp…nu puteam munci după mutare, veneam la muncă fără putere, e prea puţin spus, eram fără putere nu doar pe plan fizic, ci şi spiritual. Simţeam că mi s-a întâmplat ceva.

Iar în prezent sunt atât de mulţi oameni bolnavi, sub privirile mele, era o familie, au rezistat o perioadă mai lungă de timp, mama, fiica şi nepotul acestora, un băiat duhovnicesc şi bun..şi îi rugam: „Nu acceptaţi paşapoartele.”

Şi imediat ce le-au primit a venit un atac asupra familiei lor, sunt cu dizabilităţi, gata..

Iar cei din împrejurimile bătrânicăi, noi îi ştiam, cei care au primit, veneau aici şi acum sunt cu toţii fără putere, ei nu mai pot muri, nu pot munci, iar cei dragi iau părăsit, deoarece oamenii atât de mult se schimbă, fără stare duhovniceasca, pentru că peste tot: bani, bani, bani. Sunt cu toţii părăsiţi, ei înşişi nu îşi pot da seama ce li se întâmplă, aceasta ne înconjoară. Dacă mă gândesc la împrejurimi, deja au plecat bărbaţii care consumau alcool, tot ce stă departe de biserică, se întâmplă o astfel de expansiune totală. Astfel, pe plan spiritual sunt lucruri îngrozitoare, aceasta am simţit personal şi uitându-mă în jur cred ca se întâmplă în întreaga Rusie.

Noi rezistăm ca un mic grup, ne întelegem între noi şi nu îi putem înţelege pe ceilalţi.

Pe de altă parte, aceşti oameni nu ne pot înţelege pe noi, poate pentru că au alt scop şi că e un timp în care totul se bazează pe bani, însă în Rusia nu a mai fost niciodată aşa ceva.

 

Rusia mea frumoasă,

Rusia mea fără putere,

Rusia mea nepocăită,

De duşmani rănită,

Rusia mea nepăsătoare.

 

Filmul cinci

 

Egumenul

Gurii

 

Ai milă, salvează.

Ai milă de noi.

Mai dă-ne timp

 

 

Partea II

 

Te rugăm să ne mai dai timp

Ca să semănăm sămânţa.

 

Măicuţă Rusia, Măicuţă Rusia,

Din nou eşti dată spre sacrificiu pentru vrăjmaşi,

De o mie de ani te torturează ,

Şi nicicum nu pot obţine a ta moarte.

Ei credeau că odată cu uciderea Unsului

Au terminat cu tine,

Iar tu incă eşti în viaţă.

Erai în viaţă în timpul consiliilor,

Eşti în viaţă şi acum.

Încă respiri, sufocându-te în lanţuri, în noua ordine mondială.

Şi nu de stele ai fost sigilată,ci de un steag groaznic de care nu te vei putea curăţi.

Cum nu gândeşti despre această ucidere a ţarului, aşa nu gândeşti de a fi credincioasă unuia sigur, Hristos.

Ai tăi fii ţi se întorc cu spatele, ai tăi domnitori sunt marionete ale diavolului,

Pastorii te-au trădat, de aceea ţi-ai schimbat crucea,

Şi din nou se repetă anul o mie nouă sute şaptesprezece.

Se repetă a ta ucidere.

Dar de ce, cum de mai eşti  în viaţă?

 

Tamara Saksonova

Și spunea că dacă nu vor veni să vă ia, nu sunteți ai lui Dumnezeu.

O bătrânică a spus: „Cum rămâne cu nepoții?”

Iar el a spus: „Vei merge să te salvezi, iar pe nepoți îi vei lăsa..”Eu acum sunt bolnavă, am patru nepoți și vine al cincilea, și el zice: „și cu nepoții trebuie mers”.

„Cu nepoții, da?”

„Da, pentru că tu vei merge și pe ei îi vei lăsa?”

„Da, dacă nepoții sunt mici, dar dacă sunt mari? ”

„Indiferent de vârstă”.

„Indiferent”.

„Da. Deoarece aici va fi atît de greu..spunea că în anumite cartiere vor avea de suferit, oameni vor rămâne puțini și nu veţi avea unde fugi. Spunea ca din Vologda să nu plecăm, deoarece pe timpul războilui Vologda era mereu apărată de sfinţi și nu putea fi bombardată. Oamenii povesteau, că zburau pentru a bombarda orașul Vologda și apărea un înveliș ce acoperea orașul Vologda”.

 

Glikeria Semionova

El spunea despre război, foamete și prigoană. Înainte de moarte cu doi ani, de prin 1909 spunea să pregătim genți, ne vor permite să luăm două genți mari și un rucsac pentru a pune haine.

Au spus: „Părinte, dar produse alimentare?”.

„Păi , doar pesmeți, deoarece și produsele vi se vor lua. Pentru strângere vi se va da jumătate de oră, dar încercați să fiți printre primele eșaloane, deoarece insăși Maica Domnului vă va întâlni, ea însăși va primi primele eșaloane și vor trăi bine.”

Apoi s-a luat în acest fel de cap și a zis: „Iar aici ce va fi…..”

 

Claudia Ivakina

El spunea: „Când veți ajunge în acel loc, veți putea ocupa orice casă, orice loc.

Puţin probabil că vor mai fi oameni. Aceasta se va întâmpla dupa intervențiile militare”.

Şi spunea: „Dacă nu vor veni după voi, nu sunteți ai Domnului.

Trebuie să vă țineți de roți, să va străduiți a fi în cea dintâi unitate”.

 

Martina Martiuniceva

El își făcea multe griji din cauza nepocăinței. El vedea că în biserici nu exista căință, nu exista întelegerea asupra vremurilor în care trăim și că atât de ușor se acceptă aceste numere.

Părintele era împotriva primirii acestor numere pentru biserică?

Foarte împotrivă, pentru că era numărul lui antihrist pe biserică şi nici nu își putea imagina așa ceva.

El se ruga pentru mântuirea Rusiei, pe noi ne ruga să ne rugăm pentru Rusia, să ne rugăm pentru salvare, ca oamenii să se căiască și când mergi cu autobuzul și privești, eu merg prin județ, trec printr-o localitate și: „Roagă-te, roagă-te pentru cel care e în viață, ca să li se deschidă ochii și să nu primească nimic. Este o vreme de pocăință, nu pentru a stabili treburi pământești.

Nu vă ocupați de grădinile voastre, de lucrurile pământești, nu trebuie. Trebuie un singur lucru, pocăința, doar pocăința poate salva în prezent . Și să nu primeși nimic”.

 

Maria Șitikova

Și el spunea în acest fel: „Maria, conducerea noastră actuală, totul este gândit intenționat ca să sigileze cât mai mulți oameni, intenționat a fost întrodusă  foametea artificială.

Vor retrage produsele nu pentru că nu ar exista, efectiv le vor retrage și vor aduce foamete artificială pentru a însemna oamenii. De ei să nu vă temeți”.

Iar eu i-am zis: „Părinte, deci să ne facem provizii cu hrana? ”

El a zâmbit și după ce m-a privit, mi-a zis:  „Maria, bineînțeles că trebuie să ai ceva provizii, mereu să ai câte ceva, trebuie să aibă omul, dar vor fi vremuri că dacă nu vor fi, acesti asasini vor merge prin sate, nu vor avea nimic sfânt și pentru o bucată de pâine vor omorî orice om. Și ceea ce tu vei agonisi, făină sau altele, ei vor veni și îți vor lua totul, iar tu vei rămâne cu nimic.

Mai mult să te rogi, roagă-te Domnului Dumnezeu ca să te apere și să te ajute, și să-ți trimită un om pentru atunci, care să te încălzească, să îți dea hrană, să te ajute.

 

Părintele Gurii, atunci și în prezent încă îmi vorbește, că omul nu trebuie să aibă aceste jucării electronice, măcar că în viață nu ne putem ascunde de aceste lucruri, dar trebuie să avem topor și lopată obișnuite, șurubelniță, daltă, în general instrumente de tâmplărie, topoare și ferăstraie, lampe cu chirosen, deoarece va fi o criză energetică, deși în prezent …

 

Priviți, ce mărturii neobișnuite. Acestea mobilizeaza sufletul. Imediat ne cheama la cruce, nelăsându-ne nimic altceva, nici un alt drept și nicio altă alegere.

Aceasta este vocea Celui Sfânt.

Tuturor propovăduitorilor actuali celebri a ajunge la acea voce e ca și cum ar ajunge la cer.

Se spune că e frumos, interesant, apoi se așează în mașină străină și ca și cum nu ar fi existat deloc.

După predica acestora, rămâne un gol și în suflet nelinişte.

Și sufletul simte, că a fost ademenită într-o capcană mortală.

 

Astfel se chinuie sărmana omenire, trăindu-și ultimile zile.

Noi nu trăim în ultimile zile, uitați această expresie, trăim ultimii ani.

Părintele Gurii spunea despre aceste lucruri, condamnând inșelăciunea vremurilor.

În cuvintele sale exista puterea Duhului, optimismul și mărturisirea.

 

Alexand Bîcov

Știți, toate acestea au fost păstrate. S-au păstrat intr-un teanc de machete dedicate, dedicate diverselor părți ale vieții duhovnicești. În principal toate au câteva teme principale. Prima tema este despre Pelaghia din Reazan, el o respecta foarte mult pe această stareță, a doua temă cnp, aceasta era tema sa principală, el spunea că numărul fiarei nu trebuie acceptat în mod categoric.

„Așa si spunea?”

„Da,da. Numărul fiarei categoric nu trebuie acceptat”. Și avea tractate, aducea diferite exemple referitoare la interzicerea primirii acestora. În prezent există multă literarură cu privire la aceste lucruri, iar prin anii 1990 cand apăruse această mișcare ecumenică, Rusia abia făcuse cunoștință cu aceasta, iar globalizarea abia intrase pe scara actuală, el era printre primii care și-a ridicat vocea împotrivă.

 

Valerii Sirotkin

Părintele Gurii dădea literatură despre acestea, nici un fel de carduri bancare, cecuri de credit, cărți de credit, despre cifrele lui antihrist, despre cipuri, și cum spune în Scriptură că va avea loc căderea începînd cu cipurile, nu mai sunt oamenii lui Dumnezeu.

„Părintele chiar așa și spunea? ”

„Da. ”

 

Prot. Petr Borodulin

Părintele Gurii era un om straniu, smerit și aceste lucruri îl îngrijorau, chiar dacă în acele vremuri nu exista globalizarea, nici cnp.

Aceasta a apărut mult mai târziu, dar deja vorbea despre aceste lucruri prevăzînd și proroocind că va veni o asftel de vreme când se va pune pecetea sau cip sub piele.

„Dar părintele Gurii spunea despre aceste lucruri? ”

„Da, spunea ”

„Spunea că va fi totul catolicizat.. ”

„Da, spunea mai târziu. ”

„Se va putea merge la biserică în acele timpuri? ”

„Nu, toți părinții spuneau, inclusiv părintele Gurii, nu, deja aceste lucuri incep să fie. Prin toate se vede, există o lepădare generală, pierderea harului, denaturarea , toate acestea se petrec sub privirile noastre. ”

 

Apoi el spunea că vor rămâne o mână de credincioși adevărați.

La părintele Gurii erau între trei sute până la o mie de fii spirituali din orașul Vologda. Au rămas zece, poate cincisprezece oameni, cei ce nu au acceptat pașaportul.

Ceilalalți au făcut dupa cum au considerat, au acceptat pașapoartele, deși el spunea că acestea nu trebuie acceptate.

El vorbea atât de deschis despre aceste lucruri, de aceea l-au și mutat de aici, iar el le-a cerut aprobarea de a predica în biserica de sus.

A primit aprobarea de la Deonisie pentru predicare. Iar el despre ce anume predica, ne citea mărturisiri, foarte severe, pentru ca noi să putem mărturisi totul și la mărtusirea fiecărui păcat noi spuneam:

„Iartă Tată, iartă Tată”. Acesta era unul dintre lucruri, apoi, în aceste predici spunea astfel de lucruri, încât nu i-au mai permis mai apoi să predice.

Spunea deschis că în Sinod nu există adevărați ortodocși, poate că există câțiva mitropoliți adevărați, mai mulți de atât spunea că nu sunt.

„În rest, spunea, toți sunt adepții globalizării, ce nu sunt adevărați.”

 

Părintele ne spunea mereu că nu trebuie să primim nimic, cea mai mare dorinţă a lui era ca noi copilaşii să fim salvaţi, şi ne spunea să nu vă semnați pe nici un act, nu acceptaţi nici carduri magnetice, nici pașapoarte, nimic demonic nu trebuie acceptat.

Și nu binecuvânta primirea acestora.

„Dacă veți primi un act, veți primi și altul. Un act demonic de îl vei primi, vei primi și pecetea. Nu vei rezista într-un lucru mic, înseamnă că vei accepta și pecetea , vei primi…”

„Înseamnă că dacă el proceda în acest fel, în curând va fi și antihrist?”

„Da, ne spunea aceste lucruri. Împărțea diferite hârtii, tipărea, și de la el primul am aflat despre antihrist. Eu nici nu îmi imaginam ce înseamnă aceste lucruri.”

„El spunea despre antihrist?”

„Da, spunea. Iată, în rugăciune este scris: Doamne, izbăvește-ne, și tutoror le dădea hârtii ca după fiecare rugăciune, după rugăciunea de dimineață, de seară, către Domnul Dumnezeu să adăugăm cererea: Doamne, izbăvește-ne și salvează-ne, de la cartelele magnetice, sau de la certificate electronice, de la păcatul sodomei, de la pecetea blestemată a lu antihrist.

Părintele mi-a lăsat ca amintire această foaie cu înscrisul său de mână, ca noi păcătoșii să nu uităm și să ne rugăm. Este scrisă de mâna sa.

Pentru el cel mai important era salvarea sufletelor noastre, ca noi să nu acceptăm pecetea lui antihrist.

 

Dacă ați ști cât de important este să nu acceptați. E suficientă acceptarea o singură dată, și întreaga sa predicare, toate duceau spre ce e era mai important, îți mărturiseai păcatele și acestea să nu le accepți, nimic nu trebuie primit.

„Dar de la ce anume a început. De la voucher? ”

„De la vouchere. Nu îmi amintesc detaliat toate lucrurile, dar când a apărut voucherul și au spus că acesta avea demon. ”

„Deci el se ruga și a văzut un demon în chip de voucher? ”

„Da, da.”

„Și ce a spus? ”

„Că sunt pregătite cazemate pentru cei care au acceptat voucherele.

Acesta a fost primul lucru care m-a pus in alertă. Apoi el spunea despre cartela plastifiată, de asemenea, și aceasta nu trebuia acceptată.

Zicea, că de la această guvernare nu trebuie acceptat nici un fel de document…..acea guvernare care era pe atunci, poate este și acum, nu știu, dar să nu acceptăm nici un fel de document. Astfel spunea. ”

„Spunea deschis aceste lucuri sau vorbea în șoaptă?”

„Deschis, în timpul predicării, pe timpul slujbei. Avea slujba de dimineață și spunea deschis despre aceasta. Nu avea niciodată teamă sau altele, spunea ca și cum așa ar trebui să fie. Spunea apăsat, că așa şi trebuie să fie.

Știa cum să spuna, vorbea cu dragoste, și oamenii înțelegeau că așa trebuie să fie.”

„Oamenii credeau cuvintele sale?”

„Credeau.”

„Sau deja erau dezbinări? ”

„Foarte mulți credeau în acele vremuri fiecarui cuvânt, însă se puteau verifica mai târziu, atunci când li se dădeau actele.”

 

Leonid Saksonov

„Despre documente el ne-a spus încă din anii 1990, că vor fi astfel de lucruri, și nu trebuie acceptat nimic.

Se întâmpla prin anii 90, pe timpul lui Elțin,se întâmplau tot felul de lucruri, iar el spunea direct si concret poporului. ”

„Totul a început cu voucherele,da?”

„Spunea că trebuie să refuzăm voucherele, spunea de vouchere ca sunt trepte spre iad, chiar așa spunea, trepte în iad.”

„Chiar așa și spunea,da?”

„Da, chiar așa spunea, că sunt trepte în iad. Se întâpla prin anii 1990 și zicea că totul este amestecat și încurcat și pentru acestea trebuie pocăință. El spunea cu atâta liniște și siguranță şi noi trebuie să rezistăm. Noi trebuie să rezistăm. Dacă toți vor…cine va..

„Și deci insista pe faptul de a nu accepta toate acestea, da?”

„A nu lua și a rezista. Deoarece dacă toți vor accepta, cine se va mai salva, ca în Sodoma și Gomora.. ”

„Se va întâmpla că nu va mai rămâne nici un neprihănit în oraș, da?”

„Da. ”

 

 

Despre motivul prigonirii părintele le spunea tuturor deschis și direct.

Nu avea teamă de nimeni și de nimic, spunea direct: Nimic să nu primiți, nimic să nu luați, să nu avem telefoane mobile, nu spunea telefoane mobile, ci zicea:

Când vor apare telefoane cu butoane, zicea să nu le acceptăm.

Acestea erau chestiuni minore, spunea despre calculatorul ce va conduce omul.

Aceasta nu era deloc spre salvarea omului din Rusia.

 

Părintele spunea că dacă ai acceptat un document de identitate , în el apare un cod și acel om devine al celui rău. Ai acceptat pașaportul, ai acceptat celelalte acte …

„Spunea, că odată cu acceptarea pașaportului duhul celui rău intră în om şi se retrage harul… ”

„Spunea că harul îl părăsește pe acel om, aceste lucruri le spunea.

Acceptând pașaportul, va primi și pecetea, nu va rezista în fața pecetei.

Părintele era împotriva tuturor acestor documente a lui antihrist, trebuia văzută aceasta împotrivire a sa.

Era gata să-și dea sufletul pentru cineva, ca să nu primească aceste documente.

Dacă acceptă, începând cu acel vouchere va înainta în întuneric, îi va influența mintea, trebuie respins acest sistem, apoi se va închide totul.

Zicea că nu era pecetea, ci un mare pas spre pecete. ”

 

Să ne oprim. Să luăm aminte la temele de bază atinse de părintele Gurii , despre Pelaghia din Reazan, cnp si globalizare.

Prin împărtășirea acestor teme, esența stă nu doar în salvare, dar și explicarea cauzelor și efectelor a ceea ce se întâmplă.

Învățătura Sfintei Pelaghia părintele o distribuia cu mult zel, deoarece această Sfântă, mai mult decât altele descoperea șiretenia vremurilor lui antihrist.

Și cea mai importantă atenționare a sa, era că din pricina trădarii clericilor din  tot poporul va merge în iad.

Clericii, spunea ea, vor fi ispitiți de avantaje și vor binecuvânta pecetea lui antihrist şi tocmai cnp, pașapoarte și alte documente. Acestea vor reprezenta această pecete.

Cu privire la mustrări, părintele nu era unilateral.

Neavând studii, el era înțelept cu duhul.

Acesta întelegea că tot ce se întâmplă, se întâmplă din cauza păcatelor noastre și sunt îngăduite de Dumnezeu înainte de sfârșit.

El vedea cum lumea se încurcă în plase groznice și pentru a le evita, totul trebuie respins și nimic nu trebuie acceptat.

Iar acum ni se descoperă, că nici un fel de documente nu trebuie acceptate.

Certificate de căsătorie, de divorț, nu trebuie întocmite acte pentru alocațiile pentru copii,  acte tutelare, pensii de invaliditate, acte de identitate,  a te folosi de permise de conducere, chiar și de livrete militare unde e aplicat codul personal , nu trebuie.

Deoarece toate acestea sunt întroduse în idolul cel mai important al acestei epoci, calculatorul.

Diavolul a îmbrățișat toate lucrurile. Aceasta este globalizarea.

De aceea, în discursurile sale părintele o denunța cu tărie.

 

Nu, el despre mănăstire spunea, despre mănăstirea noastră spunea:

„ În mănăstire vor muri cu toții, pentru ascultarea de om.”

 

Și ce îmi mai amintesc vă voi spune.

În acea zi când pleca părintele de la mănăstire el mi-a zis: „Valera, va trece timpul și din această mănăstire vor face din nou un muzeu, dar cu călugări vii.”

„Dar părintele spunea clar că se va retrage harul , dacă va fi muzeu, ce fel de har va fi”

„ Nu va mai fi har”

„ Spunea despre aceasta?”

„ Spunea ”

„ Spunea că sfintele taine nu se vor mai face?”

„ Aceasta este scris peste tot, stă scris peste tot. ”

„ Va fi ca un spectacol.”

„ Ca un spectacol. Va fi un muzeu cu călugări vii.”

 

Odată a venit și zice: „ Uf, Milai, am avut o vedenie, doar nouă oameni se vor mântui.”

Iar eu i-am zis: „Dumneata te vei mântui? ”

S-a lovit peste frunte și zice: „Oare despre mine e vorba? Despre mine e vorba? ”

Cu alte cuvinte, pentru sine nu își căuta salvarea, el își făcea griji pentru acei oameni care trebuiau să fie în numărul celor nouă ce se vor mântui.

 

El spunea, ne avertiza cu privire la cartele, pașapoarte care au început să fie eliberate prin anii nouăzeci. Spunea că și Maica Domnului i-a zis că aceste pașapoarte nu trebuie acceptate.

„ Deci a avut o vedenie cu  Maica Domnului?”

„ Da, i s-a arătat Maica Domnului cu privire la pașapoarte, şi el a zis că aceste paşapoarte nu trebuie acceptate”.

 

Nimic nu trebuie acceptat, mi-e și teamă să vorbesc, mi-e teamă de Dumnezeul Atoputernic şi  de Judecata de Apoi.

„ Deci la întrebarea de ce nu le puteți accepta? ”

„ Da, mi-e frică de Dumnezeul Atoputernic şi de Judecata de Apoi, în rest de nimic. Deoarece nu avem ce explica și de ce anume să ne temem decât de Dumnezeul Atotputernic.”

 

 

Deoarece așa a fost spus că nu e voie să acceptăm toate acestea.

Dacă tu deja ai acceptat pașaportul, vei accepta și toate celelalte pe neobservate.

Deoarece toate vor veni atât de repede, încât omul nu se va mai putea descurca cu toate aceste informații.

 

„ Ce e de făcut în cazul în care datorită necunoașterii omul a acceptat numărul, pașaportul, cardul de plastic? ”

 

„ Părintele spunea că acesta trebuie predat, trebuie predat acest document obligatoriu.Trebuie predat și trebuie să te căiești.

Și dacă cumva ai semnat pe undeva pentru ridicarea cnp sau alt document, trebuie dus, predat și de scris o cerere de predare a actelor. Aceasta ca să nu pice pe tine, nu trebuie doar să te pocăiești, ci obligatoriu să predai acel document, să scapi de acesta, să îl dai. ”

 

Da, peste un anumit timp i-am zis:

„ Părinte, nouă ne este milă de ei, sunt atât de buni, de ce nu văd aceste lucruri, de ce le primesc în acest fel?  ”

Iar el a luat aer în acest fel, și zice:

„ Știți, de ce primesc…ei toți au primit ajutoare, iar acele ajutoare au fost trimise doar pentru acestea, să întunece mintea, să o prostească, e o acțiune demonică îngrozitoare..”

„ Se întâmpla pe la începutul anilor nouăzeci? ”

„ Da. Pe atunci când toate bisericile erau pline de ajutoare umanitare, se dădeau enoriașilor, preoților, școlile se alimentau.

În nici un caz părintele nu ne permitea, doar să nu acceptăm dintre acele ajutoare, zicea să le aruncăm, nimic, nimic să nu gustăm, nici o lingură de ulei, nici un grăunte de orez din ajutoare, erau toate atât de codificate, şi nu erau spre mântuirea sufletului. ”

El spunea: „Iată preoții au mâncat din acestea, și uite așa vine orbirea duhului. ”

Îi spuneam: „Părinte, cum se poate așa ceva, de ce ei nu văd aceste lucruri? ”

Și el explica aceste lucruri, că totul a început cu acele ajutoare umanitare.

 

Altădată a venit și zice: „Am înțeles totul. ”

Și eu îl întreb: „Ce ai înțeles părinte? ”

„Episcopul, zice, e de la satan.

Eu îi zic: „Ce spuneți, cum se poate? ”

„Nu, nu, nu. Nimic, știu totul. Am văzut.El e de la satan. ”

Și având această încredințare,  el a început să predice această idee. Bineînțeles că imediat a fost raportat și pentru părinte a început prigoana.

 

„Dar despre Sfântul Patriarh nu spunea nimic ? ”

„El spunea, chiar ne-a și scris nouă pe o bucată mare de hârtie, o am pe undeva, cu litere mari, pe o astfel de foaie, obișnuită, ștampilată, că Patriarhul și Episcopul din Lugank, Maximilian va merge în Ierusalim ca să îl întâlnească pe Antihrist, să îl încoroneze pe antihrist, să îl încoroneze pe antihrist.

Spunea direct aceste lucuri, și despre episcopul nostru zicea că nu îl văzuse foarte bine, că i-a fost arătat și de aceea episcopul nostru nu îi suporta pe cei care nu au acceptat cnp-ul, îi scoatea pe preoți din biserici când afla că nici pașaportul nu îl acceptă.

Pașapoarte erau urmărite cu strictețe prin biserici, bisericile și mănăstirile practic nu mai sunt biserici și mănăstiri, ci organizații.

Odată ce au acceptat pentru biserică și mănăstire numărul și cnp-ul, acestea au devenit organizații, iar devenind organizații trebuie plătite impozite.”

 

El spunea că în Vologda vor rămâne aproximativ trei biserici ortodoxe,celelalte biserici vor deveni catolice. Și mai spunea că biserica care se construiește, biserica din Kazansk, din apropiere de Vologda, din centru, cea pe care o reconstruiesc, cu privire la Maica Domnului din Kazansk, și imediat ce va începe slujba în biserică va veni antihrist. Momentan nu este slujbă în biserică. Biserica încă este în reconstrucție, dar slujba deocamdată nu se face. Deci nu știu cum se vor întâmpla toate acestea.

 

Și iată ce alte amintiri mai am despre părinte, cu privire la copii.

Fata mea mare a plecat la studii, iar eu m-am apropiat de altar și i-am zis: „Părinte, de ce mai are nevoie de studii în prezent? Pentru ce să mai termine Institute?

Apoi, iar m-am apropiat de părinte, fata mea mai mare a decis să se căsătorească.

De ce să se căsătorească? De ce să mai nască copii?

„El explica de ce nu trebuie făcute toate acestea? ”

„Păi, aşa cum este în prezent, când se eliberează certificatul de naştere de către starea civilă, în acel loc ți se alocă și numere. Nici nu întreabă, are sau nu are nevoie omul de aceste numere.

„El explica aceste lucruri? ”

„Nu explica, nu ştia, iar în prezent noi înșine ne convingem, cum de un copilaș nou născut va trăi cu aceste numere.

Iată a scris fiul meu, ginerele meu o cerere pentru refuzul numerelor, iar lui i s-a spui că oricum i se vor atribui, deoarece există lege cu privire la aceasta.

 

Nu, părintele nu binecuvânta căsătoriile.

Fata mea mai mare vroia să se căsătorească, iar el spunea: „Nu mai sunt acele vremuri, căsătoriile nu se mai fac pe pământ.”

Însă ea își dorea foarte mult. Părintele citea și doar daca cu un neprihănit, pentru un singur duh, pentru unu care a renunțat la pașapoarte, şi doar în astfel de caz..

 

Către Roman a zis: „Roma, nu trebuie să te căsătorești, nu este mântuitoare această căsătorie, pentru copii nu este mântuitoare., vei muri. Și nu binecuvânta.

Zicea: „Căsătoria nu este o treabă mântuitoare. ”

Apoi când a venit din armată , eu îmi doream mult să devină preot, îmi doream atât de mult să devină preot. Și iată am venit, și i-am zis :

„Părinte, te rog să-l binecuvântezi pentru preoție. ”

Și a zis: „Roman, tu vrei să devii preot? ”

„Nu, nu vreau”.

„Vezi Maria, el nu vrea să fie preot. ”

Părintele nu vroia ca el să devină preot, nu l-a biintainecuvântat pentru preoție, iar eu păcătoasa îmi doream să fie preot. Iar el nu binecuvânta. Apoi l-am întrebat:

„Părinte de ce nu l-ați binecuvântat, el a terminat Institutul și nu l-ați binecuvântat.

Dacă l-ați fi binecuvântat ar fi mers în preoție.

Iar el mi-a răspuns: „Acum Maria, preoția nu mai este mântuitoare. El prin ascultare va accepta orice numere și va muri. ”

 

Părintele Gurii era luminat de Dumnezeu, de aceea știa toate șireteniile vremurilor  lui antihrist. Decăderea clericilor, spunea el, va duce la dispariția preoților adevărați.

Și atunci ne vom mărturisi unii altora.

Spunea că dacă vor pune pecetea cu forța, trebuie spusă rugăciunea lui Isus și Dumnezeu nu va îngădui. Dar ca să fii prudent și în prezent,preoților nu trebuie să le ungi doar capul, ci în mod necesar și palma, ca crucea să fie în înteriorul palmei, protejând mâna dreaptă de cel rău, de pecete.

 

Fiind în oraș, în regiunea  Orenburg, unde lăcrimeaza icoanele,  acolo arăta cum se face ungerea cu adevărat, înseamnă să îți întinzi palmele și crucea trebuie să intre înăuntru, pe palmă, astfel trebuie făcută ungerea.

El explica că vor pune cipuri, numere pe palme și aceasta (ungerea) va contracara, va ajuta acelui om ca să nu i se pună numărul. Crucea prin care se unge palma va respinge primirea numărului de către acea persoană.

 

Când vor începe să aplice cu forța, împotriva voinței noastre pecetea lui antihrist, noi să facem rugăciunea lui Isus. În caz că vor vrea să pună cu forța, fără voința noastră…să spunem rugăciunea lui Isus. Mie mi-a zis de trei ori ca să rețin aceste lucruri și spunea:

„Claudia repetă, și de trei ori m-a zis să repet, Doamne, ce vei spune Claudia când vor vrea să îți pună pecetea lui antihrist, Doamne, Isuse, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătoasa. Și am repetat de trei ori.

Preoții se gândeau, de ce părintele mă pune să repet de trei ori, de trei ori ca nu uit aceasta.

 

Părintele spunea că nu vor mai fi stareți, deoarece nimeni nu îi ascultă, nu aud ce le spun aceștea.

Și spunea că în ultimile vremuri să ne adresăm, să ne rugăm direct la Dumnezeu.

Rugați-vi direct lui Dumnezeu. E o astfel de vreme și Dumnezeu vă va asculta, dacă nu veți primi nimic, nu veți accepta, Domnul însuși vă va salva. Pentru că stareții vorbesc, dar noi nu îi ascultăm, el tuturor le spunea: „Nu acceptați. E demonstrat de instanța noastră, a cetățenilor că acest semn, e semnul lui antihrist, și aceasta și altele…

Iar pașapoartele.. ”

 

Atunci când globalizarea a ajuns în Rusia și au început să atribuie numere, harul în mod evident a început să se micșoreze. Au început să se împlinească prorociile Sfinților Părinți și mulți au observat aceasta. Și dacă în fața  noastră totul a început să se prăbușească, viața bisericească se se umple de mizerie, mai putem merge la biserică?

Ne mai putem împărtăși?

 

El spunea, da, la biserică să mergeți până vor scoate cupa dătătoare de viață și adapă cu credință. Se poate merge la biserică, apoi veți vedea și singuri, poate că, zicea el, vă veți mărturisi unii altora. Zicea: „Vă vor trage, dar voi veți ști că nu o veţi mai putea frecventa.”

 

„Deci vor aduce la biserică cu forța? ”

„Da, cu forța, dar nu va mai fi voie să mergem. Nu va mai fi har”.

„Se vor face recensăminte.. ”

„Spunea ca atunci când se va face recensământul, răspunsurile sunt pregătite pentru a răspunde la recensământ. Eu nu le am la mine, dar punea întrebările și le recensământ nu e de dorit să participați, la nici un fel de recensământ, nici la alegeri, iar dacă totuși cineva va merge la alegeri, alegeri care sunt și în prezent, cu mâna stîngă să transmiți buletinul, iar când vor face alegeri pentru o singură persoană, el va acela…

La alegeri să nu mergeți și să nu participați. ”

 

Despre biserică spunea, eu personal am auzit, ca să mergem la biserică cât se mai poate, dacă nu puteți merge, tîrâți-vă până la biserică.

„Până la final să mergem, da? ”

„Da. Dar aceasta nu este pentru o perioadă lungă de timp. ”

Odată a venit și spune: „Tamara, trebuie să săpați fîntâna mai adânc. Bineînțeles că nu știam că vor veni astfel de vremuri și mereu am avut multă apă. Udam grădina, iar acum avem această problemă și într-adevăr trebuie fântâna săpată mai adânc, să o facem mai jos de nivelul râului, altfel nu vom mai avea apă. Se întâmplă ca și cum apa se retrage undeva. Cum ar fi, a trecut ploaia și totul dispare cumva.

 

Mie personal îmi zicea: „Maria nu trebuie să mergi la vot. Toți sunt niște impostori, nu merge să votezi pentru ei. Să meargă toți, tu să rămâi acasă.

El nu binecuvânta pentru alegeri, pentru vot, el nu ne binecuvânta.

A ne înscrie, înscrierile, în nici un caz nu binecuvânta. Vaccinările, de asemenea nu le binecuvânta, vaccinul îl punea la acelaș nivel cu pașaportul, și cu toate celelalte…

 

A fost prigonit pentru că a fost primul din parohia noastră care le spunea oamenilor adevărul. Spunea adevărul real despre ceea ce se întâmplă în prezent pe pământul nostru, în parohia noastră şi ce anume va veni. El spunea adevărul fără să se teamă. Zicea: „Maria, vin astfel de vremuri că în curând nu vei putea vinde și cumpăra, aceste carduri, pașapoarte, aceste cartele magnetice care ni se atribuie de această conducere.

Acestea nu trebuie acceptate. El spunea, poate că tu, sau vre-o soră în Hristos reziști și nu accepți pașaportul, nici cardurile electronice, nici cartela magnetică, e ca și cum Domnul stă în spatele tău,te conduce, te ajută, nu ai nimic și ești curat ca o pasăre, ca un porumbel, nimic nu ai, ești ca o pasăre.

Dar când cineva acceptă ceva, pașaportul sau cartela magnetică , spunea, că în acel timp în chip nevăzut în spatele acelui om stă un duh rău. Pe acel om nu îl mai conduce Dumnezeu.

 

„Se retrage îngerul păzitor, da? ”

„Da, se retrage îngerul păzitor, harul se retrage de la acel om și acesta e întunecat și poți observa, omul mergea alături de tine umăr către umăr, el nu avea nici pașaport, nici cartela magnetică, nimic nu avea, mergea alături de tine, te înțelegea, și dintr-un anume motiv, din neputința sa, a acceptat pașaportul sau altceva, și simți că nu te mai înțelege, e strain din acel moment.

Ieri era în regulă, îți doreai să îi împărtășești unele lucruri, să stai de vorbă, și după ce a luat pașaportul și ca și cum nu te mai aude, e un străin.  ”

„Deci acceptarea acestor numere, a acestor documente duce la depărtarea harului, da? ”

„Da. ”

„El nu spunea că harul se va depărta de la clerici, de la preoți? ”

„Despre preoție mie nu îmi spunea. Odată am venit la părinte și eram foarte bucuroasă, Dumnezeu mi-a dat să văd Manastirea Pecerska din Pskov.

În acel loc un călugăr mi-a dat mir, și eu eram atât de bucuroasă și zic:  Părinte, am primit mir din acea lavră de la Manastirea Pecerska din Pskov, ziceam, părinte vreau să  îl împart, să îl împart la preoții noștri, ca să ungă oamenii . ”

El m-a privit și mi-a zis: „Nu trebuie să dai preoților noştri nimic, niciun mir, ei oricum nu cred în aceasta. Ei au mirul său. Dă mir oamenilor, oamenilor să le dai.

 

Referitor la pecetea lui antihrist, spunea, că în Evanghelii de exemplu nu este scris ca nu trebuie acceptat cnp, nu apare acest lucru.

Nicăieri in Evanghelii  nu scrie că trebuie acceptat codul numeric personal, nu este scris acest lucru, nu este scris ca nu trebuie acceptat pașaportul și el ne explica astfel: cele trei cifre de șase reprezintă rădăcina noastră, e ca un copac și rădăcina este șase, șase, șase, iar de la această rădăcină pleacă copacul drept ce crește, aceasta este pașaportul, apoi partea de sus , iată cnp, iată bancomatul, iată cardul, iată recensământul, acestea sunt sus, iar în partea de jos e rădăcina cu cele trei cifre de șase. Și îmi spune: „Iată Mariiușca cât de vicelean este cel rău, va însemna pe oamenii cu viclenie, iată șase, șase, șase, rădăcina. Zice, ia să îi dau la Maria o cartelă magnetică, ce tare, Maria nici măcar cartela magnetică nu a acceptat-o.

Nu l-a acceptat, zice către acea rădăcină, ia să îi trimit Mariei un card pentru bancomat, un card, o, nu se poate, nici cardul de bancomat nu l-a acceptat, ia să-i aranjez un recensământ, poate va cădea în aceasta, și iată, cel viclean sigileaza oamenii în diferite moduri, nu într-un singur mod.

Și astfel, dacă omul pe undeva nu a rezistat, şi a acceptat cardul de bancomat de exemplu, și gata, deja a acceptat și s-a alăturat acelei rădăcini de șase, șase, șase, deja apare în acest sistem. În prezent anume aceast sistem e funcțional, sistem de șase, șase, șase. Nu există nici o diferență, și cum te poți alipi de aceasta, prin acceptarea pașaportului, a benzilor, orice ai fi luat din aceste aspecte, e ca și cum ai luat numărul, numarul șase sute șaizeci  și șase. Astfel ne spunea.

 

Mie mi-a mai spus : „Maria, întreaga viață va însemna o alegere între pâine și cruce. Toată viața va fi astfel, și nu doar viața mea, ci și a celorlalți, întotdeuna vor sta pâine și crucea, mereu vei avea de ales, aici pâinea, aici crucea. ”

Eu îl întrebam: „Părinte cum se va întâmpla acest lucru? ”

„Păi, va fi în viață un lucru vizibil și altul invizibil”

„Cum așa părinte? ”

„Iată partea vizibilă, stă omul în fața părții vizibile, cumpără, vinde, pașaportul l-a cumpărat, l-a dobândit, apoi cartela magnetică a cumpărat-o, o are, apoi a obţinut cartela pentru bancomat , și apoi merge mai departe, mai departe în această parte vizibilă, iar apoi când iți ridici privirea, îți dai seama că vânzătorul este antihrist.

Iată, spune, unde am ajuns, la antihrist.

Iar de partea cealaltă este partea invizibilă. Această bandă, pașaport, nu trebuie, te apropii să ridici pașaportul, nu trebuie acceptat.,și nu poți nici vinde, nici cumpăra.

Te apropii de cartela magnetică, nici aceasta nu trebuie acceptată.

Și mergi, mergi, și nu ai voie să accepți ni aceasta, nici aceasta, nici cealaltă nu trebuie acceptată. Privești și ți-a trecut rândul, îți ridici privirea, iar vânzătorul cine este? Este chiar Domnul Isus Hristos.

Și el îmi spunea: „Maria,  tu stai mereu la acest al doilea rând, cel invizibil. Mergi, mergi dupa Domnul, fără să privești înapoi în acest rând invizibil, și vei ajunge direct la Domnul.

„Deci, toate aceste numere, pașapoarte, toate aceste etape sunt etape de închinare lui antihrist și apoi va veni chiar el insuşi. ”

„Da, el spunea despre aceste rânduri, unul vizibil și celălalt invizibil. Așa spunea.. ”

„Cum a început totul, de la vouchere a început? ”

„Da, de la vouchere. Pe atunci nu știam cum aratau voucherele, nici eu nu știam, ne gândeam să le acceptăm. La servici ni se dădeu vouchere, chiar bani ni se dădeau pentru acestea, luai vouchere și ți se dădeau și bani pentru acestea, iar pe atunci, în acele timpuri nu erau bani puțini, și toți oamenii, bineînțeles vroiau să achiziționeze aceste vouchere prin orice fel de mijloace. Însă părintele nu binecuvânta aceste vouchere.

Apoi l-am întrebat: „De ce nu ne este permis să acceptăm voucherele, ce este păcătos în acest lucru? ”

El doar m-a privit și mi-a zis: „Maria, acum sunt vouchere, este împărțirea proprietăților țarului și toate aceste necurății ca și cum ar vrea să arunce păcatul său peste poporul rus, ca și sângele țarist. Și noi am făcut trei mătănii pentru aceasta.

Dacă ai acceptat voucherul, înseamnă că te-ai atins de această împărțire, de proprietățile țarului și ca și cum te faci vinovat de aceasta, de acest păcat al uciderii țarului.

Tu ai acceptat, ai luat parte, ai fost de acord cu acest sistem.

 

Unei surori în Hristos el i-a spus, că văzuse că din cartela magnetică s-au arătat coarne demonice. Din acel moment spunea că Domnul a arătat că cartela magnetică e de la cel rău și ne-a poruncit să o ardem. Noi am venit și i-am dat foc, dar de ce și pentru ce nu înțelegeam clar, deoarece acesta era cel dintâi, pe nicăieri nu se vorbea despre acestea. Când ajungeam în Lavra, era liniște, sau în alt loc ajungeam și era liniște, nimeni și nimic nu vorbea despre acestea.

Părintelui Gurii Dumnezeu i-a descoperit mai întâi aceste lucruri pentru a le cunoaște și să prezinte oamenilor. Noi nu știam despre toate acestea, nu auziserăm de nicăieri, nici din ziare, de la nimeni, și îl ascultam pe părinte, cum va spune, așa vom face, să ardem cartelele, le vom arde, să eliminăm voucherul, îl vom elimina.

 

Și odată îmi amintesc că mi-a zis: „Maria, trebuie urgent, trebuie urgent, mai repede să scrii refuzuri la taxe, pașapoarte, către fondul de sănătate, să renunți la cartele. Aveam patru centre de scutire. Spunea, trebuie mai repede, mai repede.. ”

I-am zis: „Am băiatul în armată, hai să scriu eu şi în locul acestuia. ”

„Nu, scrie-i scrisoare ca el însuși să trimită o cerere de refuz, ca fiecare personal să scrie un astfel de refuz”

Ne dădeam silințele să facem scrisoarea cât se poate de repede, să scriem la secția de impozite ca să primim răspuns cu privire la aceasta, și apoi odată el a ieșit atât de mulțumit, ochii îi străluceau și zice:

„Gata, Slavă lui Dumnezeu, am reușit. ”

Ce însemnau aceste lucruri, ce i-a descoperit Dumnezeu, nu știu.

Însă el ne grăbea, mai repede să scriem acele cereri de refuz .

Odată i-am zis: „Părinte, pot să , pașaportul, nu pașaportul, ci asigurarea, carticica aceia verde, din neștiință am acceptat-o pe atunci, cartea de asigurări, verde, știți despre ce e vorba, pentru fondul de pensii, o acceptasem din necunoștință și părintele mi-a zis să duc acea carticică înapoi.

Am zis: „Părinte pot să ard această cărticică, în cuptorul de acasa? ”

Mi-a zis: „Nu, dragă Maria, și mi-a dat un astfel de exemplu, o vecină ți-a dat o bluză pentru a o purta. Ia Maria, poartă această bluză, bluză de calitate.

Tu ai luat această bluză, ai venit acasă, ai probat-o , iar aceasta nu-ți vine, această bluză nu-ți place. Tu ai aruncat această bluză și nu o porți. Tu nu o porți, iar vecina crede că tu porți această bluză, ea se bucură, chiar a povestit tuturor că Maria o poartă, zice că i-a făcut cadou bluza și poartă bluza mea, așa și duhurile, au dat aceste cartele oamenilor și toți le-au acceptat. Și el se bucură că i-a pecetluit pe toți.

Toți au acceptat cartelele electronice.

Dar tu, Maria, du înapoi aceasta, ca el să știe că tu, Maria nu ai acceptat această cartelă.

Să o duci înapoi. Această bluză nu o poți purta și du înapoi vecinei pentru că această bluză nu îți vine. Nu am nevoie de ea, iar tu vezi ce faci cu bluza ta. Și ea va ști că nu mai ai acea bluză.

Așa ne învăța și tuturor fiilor spirituali le spunea: De unde ai luat, să o aduci înapoi. Nu cum ziceam eu, să o ard în cuptor.

Nu, aceasta e deja viclenie, trebuie mers direct la sursă, lupta trebuie să fie luptă.

Dacă ai acceptat, trebuie să duci înapoi.Ne spunea aceste lucruri.

Eu, noi eram acasă, l-am invitat pe părinte în vizită, mă apropii și zic:

„Părinte, privește ce mi-au dat de la servici, mi-au eliberat de la muncă. ”

El s-a uitat și apoi a aruncat-o, a zburat peste întreaga cameră.

Maria, de unde ai luat-o, urgent să o returnezi, și a și plecat.

Și apoi întreabă: „Cine mai are din acestea? Cine a mai acceptat din neștiință? Cine a acceptat? ”

Și mai mulți au început să zică: „Și eu am acceptat-o, și eu, și eu… ”

„Toți să mergeţi de urgenţă la fondul de pensii și să le lăsaţi la secretariat, să renunțați la acestea.”

 

Și astfel la noi la servici a fost, au scos casa și au adus bacomate și carduri. Mi-au zis să completez cererea pentru card și am zis aceasta nu trebuie acceptată.

Datorită încredințării creștine nu pot accepta aceasta și inițial șefii întrebau:

„Cum adică nu se pot accepta și unde dumneata, Maria Onofreevna,  ce sectă fregventați? ”

„Cum adică ce sectă, le-am zis , bunicii mei mergeau la acele cupole, eu fregventez aceleaşi cupole. ”

„Dar cum e aceasta, episcopul Maximilian binecuvânteaza pentru a primi toate acestea, dar voi cum de nu acceptați? Clericii acceptă, iar voi nu..”

Vedeți cât de greu ne este, nu avem protecție. În prezent întregul cler acceptă și pe noi ne consideră sectă. În ce sectă merge Maria? Episcopul primește, iar tu nu, de ce?

Eu îi răspund: „Episcopul va răspunde pentru aceasta, pentru crucea și faptele sale, iar eu am crucea mea și pentru ale mele fapte voi răspunde eu însumi.

De ce în episcopia noastră s-a întâmplat aşa ceva, poate că aceasta nu are legătură cu acest subiect, iar eu l-am întrebat pe preot și mi-a zis că fac dezbinări, că patriarhul acceptă, episcopul acceptă, există binecuvântare să acceptăm toate acestea, iar voi nu acceptați. În acest context i-am spus punctul meu de vedere:

„Înainte, dacă trebuia făcut ceva important, vre-o anumită activitate în parohie, și toți, poate nu toți, o parte din clericii noștri îl vizitau pe stareț, pe care îl călăuzește Duhul Sfânt, pe stareți. Să îl luăm de exemplu pe părintele Chiril Pavlov, el nu binecuvânteaza de accepta nimic. Și iată, clericii noștri ar fi bine să il viziteze pe părintele Pavlov Chiril, și din altă parohie ar fi bine ca episcopul să-l viziteze, și din cea de-a treia parohie să viziteze pe părintele Chiril, către omul lui Dumnezeu, condus de Dumnezeu și nu am mai avea controverse, peste tot și oriunde ar fi să nu acceptăm.

Iar dacă mergi la o biserică și îți spune una, în alta se spune alta, și astfel apare dezbinarea.

Dacă am asculta Cuvântul lui Dumnezeu, am avea ascultare de stareți, să îndeplinim ce spun ei, am avea unitate și nimeni nu ar fi acceptat.

Iată de ce consider că avem o astfel de pierzanie în parohia noastră, pentru că ne bizuim pe fiul omului, dar nu pe Dumnezeu, ce a spus fiul omului, aceea și îndeplinim, iar Voia lui Dumnezeu nu o îndeplinim.

Iar Voia lui Dumnezeu consider că este peste stareți.

 

Nu știu cum le zicea altora, dar mie îmi spunea: „Maria, să te împărtășești mai des. Trebuie să te împărtășești mai des cât mai este timp. Mereu spunea, cât mai este timp.

Mă gândeam, o Doamne, ce timp? Bisericile abia au inceput să fie restaurate, totul abia a început, de ce mă alungă, mereu mă împinge, hai mai repede, mai des Maria și l-am întrebat:„Părinte, de ce toate acestea… ”

Și el îmi spune: „Maria, în curând vor fi astfel de vremuri că biserici vor fi foarte multe, vor fi toate restaurate, frumoase, iar ca să le frecventezi nu vei avea voie”. Astfel mi-a zis.

Și în legătură cu toate acestea el mai spunea că până se citește credința și se scoate cupa, biserica trebuie frecventată obligatoriu.

Iar ce preot slujește și scoate acea cupă, să nu privești la aceasta, deoarece dacă preotul este păcătos, pentru că a acceptat, Dumnezeu îl va judeca pe acesta pentru acceptare. Dacă acesta nu are har, îngerul păzitor peste acesta în chip nevăzut  va scoate cupa și va împărtăși. El mi-a zis aceste lucruri, că indiferent de acceptare sau ce a acceptat, Dumnezeu îl va judeca, iar cupa va fi scoasă de către înger.

„Vă amintiți cum ați zis: Maria, vor fi timpuri, când tu vei merge la biserică și doar pentru tine singură va avea loc liturghia? ”

„Ah, da. Aceasta a avut loc. Îi spuneam: Părinte.. ”

El a zâmbit și îmi zice: „Da, pentru cei aleși, de exemplu, toți au acceptat numerele, toți, incluiv clericii, un preot are pașaport, permis de conducere auto, are toate aceste documente și toți enoriașii au primit, iar tu Maria vei veni și nu ai nimic, ai venit ca o pasăre, nu ai cartele, nimic și stai, Slavă Domnului pentru toate, și nu doar eu, Maria, poate alta, poate dumneavoastră, sau altcineva, și pentru cei aleși, va veni un singur om dintre toți care se bizuie pe Domnul, cum va vrea Dumnezeu, așa va fi.

Dacă Dumnezeu nu binecuvânteaza spre a accepta toate acestea de la cel rău, înseamnă ca El știe cum să te scape, da?

 

Am vizitat-o pe o doamnă, era stareță, sau nu era..și când părintele a început să vorbească  cu privire la neacceptarea atuturor acestor acte, existau îndoieli vă dați seama, tot clerul acceptă și noi să nu acceptăm,și către acea femeie, stareță sau nu, o femeie a rugăciunii, ea m-a privit în acest fel, a ridicat ochii , eram în altă parohie și zice:

„Ție Domnul ți-a zis să nu accepți, deci să nu accepți. Domnul a zis să nu accepți, înseamnă că El știe cum să te izbăvească.

Dacă a spus să nu accepți, înseamnă că El știe cum să te izbăvească. Astfel și în acest aspect, părintele spunea că vei veni la slujbă, și nu ai nimic, și pentru tine și pentru altă soră în Hristos va avea loc liturghia. Și vor scoate cupa, doar pentru un singur om va avea loc slujba, va avea loc liturghia în acel moment. Chiar dacă toți ceilalalţi au acceptat, o singură persoană a venit fără numere și slujba va avea loc, și Domnul va binecuvânta această liturghie, şi va avea loc împărtășania, şi Duhul Sfânt va coborî peste cupă.

Doar pentru un singur om care merge după Dumnezeu, fără să se uite înapoi și care nu acceptat nici un fel de numere demonice va avea loc liturghia și va scoasă cupa.

Și Domnul va coborî peste cupă..Doar pentru o singură persoană dintr-o mie…

 

Despre viitorul bisericii părintele spunea că catolicii vor ocupa bisericile noastre.

În Vologda, spunea, că vor rămâne una, sau poate două biserici .

Spunea: „Maria, cum se vor strădui oamenii să muncească în acea biserică,poate va fi praf pe asfalt, pe asfalt ,și fiecare om va încerca să muncească spre Slava lui Dumnezeu în acea biserică.

Am întrebat: „De ce părinte nu vom avea voie să fregventăm, să ne împărtășim repede, repede”

„Păi vei intra și singură vei vedea, că nu vei avea ce face acolo. Nu va fi împărtășanie.” Nouă ne spunea, ne dădea de înțeles că va fi o singură credință. Cum să vin fără împărtășanie? Și mai spunea că vor fi astfel de timpuri că vor goni oamenii în biserici , dar oamenii nu vor mege la biserici, în bisericile care se renovează și care se construiesc, Şi cu bastoane vă vor goni, iar oamenii oricum nu vor merge. ”

 

Mie mi-a spus în felul următor: „Maria, iată mie mi-a dat această cruciuliță, este foarte simplă pe ață, el binecuvânta anume din acestea să purtăm. Iar sora mea avea o cruciuliță și lănțișor din aur, iar el i-a spus: Vei rămâne fără de Hristos, iar fără de Hristos nu trebuie să rămâi. Pune pe ață o simplă cruciuliță și poart-o, pentru că vor fi prigoane și asupriri și tu vei rămâne în Hristos, iar aurul, spunea, va fi rupt si scos de la toți, și veți rămâne toți fără de Hristos, deci nu purtaţi lanțişoare de aur. ” Acestea lucruri le spunea.

 

Mereu mă întreba: „Maria,ai pregătit sacul? ”

„Părinte, nu l-am pregătit. ”

Iar ne întâlneam și îmi zicea: „Maria,ai pregătit sacul? ”

Îi zic: „Părinte, pregătesc. ”

Și mereu mă întreba despre acest sac.

Și zic: Părinte în ce să pun sacul? Mie tot nu îmi venea să cred, el tot spunea, iar mie îmi venea să râd de ce mă tot întreabă de acel sac. Ce am nevoie? Totul este în regula, biserica este renovată, dar totuși am ascultat.

„Părinte, în ce să pun sacul? ”

„Maria, să nu te îmbraci frumos, îți place să te fălești, îmbracă un palton călduros, dar mai vechi ca să nu iasă în evidență, deoarece te îmbraci și te împodobești și vei rămâne goală. Vă vor duce la baie, ca să vă faceți baie, iar tu te vei împopoţona, vei ieși din baie, toți se vor îmbrăca, iar tu nu vei avea ce îmbrăca.

Îmbracă tot ce e vechi, iar în sac să pui toate hainele vechi, și mai pune și o cană din metal, ca să poți topi zăpada în ea.

El îmi spunea foarte clar , ca pe o prorocie, ca să am unde topi zăpada, ca în această cană să pot face supă, să pui și un pachet de chibrite..Eu am întrebat de ce am nevoie de sac și el clar mi-a enumerat  lucurile care trebuie puse in sac.

Și apoi a zâmbit: „Maria pesmet neaparat trebuie să ai în sac. Să pui pesmet în sac, să nu uiți. Și sacul să-l pui în cârlig lângă ușă.Vor veni și vă vor da vouă pentru strângere..

Spunea aceste lucruri ca și cum așa și trebuie să fie.

Vor veni, vor lua, vă vor da cel mult treizeci de minute pentru strângere. Iar dacă tu nu ai pregătit totul, cum vei reuși să îți pregătești lucrurile în treizeci de minute. ”

Eu îi spun: „Părinte, dar cum va fi? ”

Și el îmi răspunde: „Vor veni la tine, Maria, să nu te ascunzi, dar să fii în alertă.

Au intrat și zic, îmbracă-te, dacă nu vor spune să te îmbraci, să nu te îmbraci, când faci ceva de una singură e ca și cum nu ar fi de la Dumnezeu, însă dacă te forțează să te îmbraci, pregăte-te, aceasta e de la Dumnezeu.Te ridici și mergi, dar să nu te ascunzi. Astfel spunea, vă vor duce , vă vor duce, dar nu veți rămâne acolo pentru mult timp, iar apoi vă veți întoarce și in Vologda toate casele vor fi pustii, vei putea ocupa orice apartament.

Domnul, zicea, pe ai săi îi va izbăvi. Aceasta se va întâmpla cu ajutorul bastoanelor, Dumnezeu îi va izbăvi.

Nouă ne este teamă de milițieni cu bastoane, dar se pare că aceasta este salvarea noastră. El spunea că prin acest baston,  vă vor elibera. Vă vor așeza într-un tren, pe cei inutili și vă vor scoate. Iar aici, în Vologda se vor întâmpla atâtea lucruri….așa încât un bebeluș dacă va cădea, el se va îneca cu sânge, iar un cal de va trece, îi va fi până la jumătate în sânge. Iar apoi voi veți reveni, să ocupați orice apartament,  toate vor fi libere.

Un astfel de măcel va fi în Vologda.

El spunea, de fapt noi l-am întrebat, dacă trebuie să fugim pe undeva, sau să ne ascundem pe undeva, și el spunea ca din Vologda să nu plecăm nicăieri. Trăiți, slava Domnului, ar fi bine să aveți căsuțe din lemn și pe undeva să avem ceva pământ.

 

De asemenea eu îl întrebam, îmi era teamă, eu sunt fricoasă de fel și totul era înfricoșător, doar înfățișarea spune că nu iau nimic, sunt curajoasă, împart diferite acte pentru a fi semnate, cărți despre părinte, acatiste, dar în realitate sunt și eu lumească, mă ciupești și simt durere, mă doare, îmi este și mi-e frică și iar zic părintelui:

„Părinte, ne vor tortura? Voi plânge.. ”

Iar el îmi spune: „Uf  Maria, ajunge. Dacă te vor tortura, Dumnezeu îți va da anestezic, să nu îți faci griji, pentru acestea Domnul nu te va lăsa.

Și eu m-am mai liniștit. Și Slavă Domnului, astfel mi-a zis.

 

De asemenea, îmi spunea, ca să nimerești sub acel baston, ca aceasta să vină la tine acasă si să te ducă în acel tren, trebuie să muncești.

„Părinte, cum adică să muncesc?  ”

„Păi, cum..oamenilor să le spui, să faci milostenie duhovnicească, să nu taci..Dacă știi că nu trebuie acceptat pașaportul, trebuie să spui aproapelui tău că nu trebuie acceptat, nu doar să nu îl accept și sunt liniștită, nu. Ca spre tine să vină acel baston, ca să nimerești în cel dintâi vagon, trebuie să muncești. Spune aproapelui, avertizează-ți aproapele că nu trebuie acceptate toate acestea demonice.

A venit odată la mine în vizită, s-a uitat de jur împrejur și a zis: „Da, Maria, e bine la tine, e har, e bine, dar ce e mai important nu este. ”

„ Ce anume nu este părinte?  ”

„ Icoană nu ai, Protectoarea nu este.  ”

I-am zis „ De ce?  ”

„ Păi, această icoană va fi cea mai importantă, deoarece va fi așa o foamete și această icoană trebuie să atârne deasupra mesei. Va fi foame, și tu te rogi Fecioarei Maria și vei fi săturată și Domnul îți va trimite, potrivit credinței tale și va hrăni trupul tău.Ea trebuie să fie în tot timpul. Va fi icoana și potrivit credinței tale masa îți va fi îmbelșugată, în tot timpul vei avea o bucată de pâine, astfel spunea. ”

 

Da, Slavă lui Dumnezeu pentru ca El ne-a lăsat astfel de mărturii.

Chiar și peste ani am aflat ceeea ce nu poţi auzi de la nici un amvon.

Nu vei auzi cuvântul dorit al adevărului.

Și acum ne amintim de părintele drag, plin de lumină. El a fost cel dintâi prigonit, și mort este prigonit. Dar vocea sa răsună prin noi, faptele sale continuă să se facă prin noi, prin poporul simplu credincios.

 

De aceea a rămas în viață Rusia. Deoarece nu au dispărut adevărații săi fii, ai săi păstori, ai săi veritabili cetățeni ai cerului.

Ridicându-se pe ale sale ruine, acceptând în ale sale inimi crucea milenară a lui Hristos. Crucea și pe Unsul Său, Crucea și Veșnica sa Slavă.

 

El nu era pentru noi un părinte spiritual, el apărea în fața noastră dintr-o perspectivă specială. Ca și cum noi suntem oameni seculari, iar el un om duhovnicesc și noi îl priveam ca pe un om dintr-o lume paralelă.

Concepția sa despre lume și viață reprezenta pentru noi o revelație specială.

 

Pentru ce îl iubeau? Pentru evlavia sa, pentru frica adâncă de Domnul, pentru stăruința în post și pentru că el prorocea, prorocea despre cele ce aveau să se întâmple, dar deja erau semne că va exista globalizare, vor aplica cipuri, că antihrist e chiar la usă, că din biserici va pleca harul. Cu toate acestea, era o iubire cunoscută și populară, care nu poate fi găsită la clerici. Poate fi râvnă, sau ce este, nu era omul nostru. Nu este al nostru, nu este.

 

„ Clericii nu mai trăiesc , nu mai au Duhul lui Hristos.. ”

„Iată. Unde nu este dragoste, nu este Hristos, iar ei râdeau de el, ca de un prost. ”

 

Părintele era deja bolnav și se ruga, iar eu am mers împreuna cu o soră îl vizităm, intrăm din părţi diferite şi părintele ne întâmpina, zâmbea, iar acum era îngrijorat, rar se întâmpla să fie îngrijorat, şi spune: „Scrieţi, scrieţi, am avut o vedenie, mulţi se vor salva prin refuz, Domnul îi va milui, aşa zicea, Domnul îi va milui, cu atâta bucurie a spus, va fi mila Domnului, doar refuzaţi toate acestea şi Domnul va avea milă. ”

 

Şi el ne-a spus: „Astăzi a avut loc descoperirea Maicii Domnului şi Maica Domnului a spus că voi, copilaşii mei nicăieri…la început el a zis, să nu ascultaţi de nimeni, să nu acceptaţi nimic, să nu primim, să nu semnăm pe nici un act şi cea mai importantă este pocăinţa. La început nu am înţeles ce înseamnă pe nimeni să nu ascultăm, însă mai apoi Domnul ne-a luminat, deoarece apăreau tot felul de zvonuri, ba de unul ascultam şi nu era bine, ba de altul ascultam şi nu era în regulă, iar părintele a fost cel dintâi care a spus să nu ascultăm de nimeni.

Părintele spunea că  foarte puţini vor rezista să nu primească pecetea şi vor fi vremuri foarte grele, dar celor care nu vor primi, acelora Dumnezeu le va ajuta.

Chiar şi cu un bob de grîu, voi veţi fi săturaţi.

Cu un bob, dar sfinţit, veţi fi săturaţi.

Iar celor ce vor accepta toate acestea demonice, le va fi foarte greu să moară.

Ei vor voi să moară, dar nu vor putea, se vor chinui până să moară.

El spunea: „Ultima etapă va fi acceptarea paşapoartelor electronice, întâi acceptarea paşapoartelor electronice, apoi a pecetei lui antihrist.

Deci, vor fi aceste evenimente, au rămas paşapoartele electronice, şi apoi pecetea lui antihrist. Astfel spunea părintele.

Nu-i nimic, cu ajutorul lui Dumnezeu ne spunea părintele, pe ai săi copii Dumnezeu nu îi va lăsa. Ne împărţea tuturor diferite hârtii în care scria ca turma mică trebuie să fie credincioasă până la sfîrşit.

Părintele mai spunea că da, am mulţi copii, dar cine nu mă va asculta, nu va asculta, la Judecata de Apoi eu mă voi lepăda de ei.

Cine va da dovadă de ascultare, părintele îl va ajuta, îl va apăra pe acela, dar cine nu va asculta şi va accepta toate acestea demonice, zicea că va fi părăsit din pricina neascultării.

 

 

Dacă noi nu vom primi toate acestea legate de globalizare, toate aceste documente, dacă ne vom corecta singuri de ale noastre păcate, pe oameni îi vom iubi, bineînteles că ne vom salva, şi nu trebuie să judecăm pe acela care a acceptat, deoarece..poate că el mâine le va refuza, nu ştiu..

 

Părintele spunea totul, ne vom salva doar prin pocăinţă, astfel începea şi termina cu mărturisirile. În ultima perioadă mereu stătea în rugăciune, mereu era în post, mânca o dată pe zi, nu mânca chiar şi patruzeci de zile, nu avea nici un fel de mâncare.

Când  părintele trăia, aveai impresia ca va fi veşnic, înaine ascultam şi ca şi cum îmi mai treceau lucrurile spuse pe lângă mine, iar acum ascultam fiecare cuvânt.

Când părintele era lîngă noi, eu păcătoasa nu întelegeam ce ne-a dat Dumnezeu şi ce aveam prin părinte.

 

La rugăciune ziceam: „Părinte, cât de mult ne-am rugat pentru dumneata, cât ne era milă de tine…Eu simt pentru mine acest păcat şi pentru alţii…nu prea am avut grijă de el, acum îmi pare rău. Părinte, cum de nu am avea grijă de tine, pentru noi ai murit, cât de mult ar fi trebuit să te protejăm, zi şi noapte trebuia să ne rugăm pentru tine, iar noi mereu, mă îmbolnăvesc, mă simt rău,poate noaptea te vei ruga pentru el, poate nu te vei ruga, pentru părintele duhovnic aveam rugăciunea scrisă.

Când el s-a îmbolnăvit, citeam, te ridicai din pat, citeşti, te simţi rău, trebuia în tot timpul, mai mult trebuia, mai mult trebuia să ne rugăm pentru el.

 

Egumenul Gurii

Cezlov  G.G

25.07.1934 – 06.09.2007

 

Părintele luminos

 

Aminitiri despre egumenul Gurii  (Cezlov)

 

Sfârşitul părţii a doua

 

Filmul a fost realizat

 

Ierodiaconul Avel

(Semeonov)

 

Serghei Bogdanov

 

ATENŢIE

Este binecuvântată copierea şi

difuzarea

acestui fim

 

PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in Porunci si citate alese din Biblie | Lasă un comentariu

Sarea pamantului 5 seria 1 – Egumenul Gurie Chezlov

 

VA RUGĂM SĂ NE IERTAȚI !

 

Filmul cinci,

din seria „SAREA PĂMÂNTULUI”

pentru fonduri insuficiente

lansat în stadiul de proiect

 

Prin binecuvântarea

Preasfinţitului Diomid

episcop de Anadir şi Chukotka

 

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri,

care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu;

priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa

şi urmaţi-le credinţa.

(Evrei 13:7)

 

Sarea Pământului

 

filmul cinci

 

Egumenul Gurii

 

prima parte

Divin este Dumnezeu în ai Săi sfinți.

Daca nu existau robii Săi sinceri, nimeni nu ar fi cunoscut adevărul Dumnezeiesc și care este Voia Sa.

Nimeni nu ar ști cum sa se apere de secolul nostru viclean şi  trădător, de ce să ne protejăm, pe cine sa credem, pe cine sa urmăm.

Uneori doar te miră mizeria şi minciuna, începând cu politica şi terminând cu fețele bisericiești.

Iar Dumnezeu tot mai mult şi mai mult își trimite lucrătorii pe lanul ofilit.

Îi trimite cu speranța că cineva le va auzi vocea, cerând ajutor în pustietate.

 

Protopop Piotr  Borodulin

Aceasta s-a petrecut prin anii optzeci, când eu țineam slujba în biserica din Ponizove, județul Vodousteujenskiy.

Pe atunci, Gurii era Iura Șezlov, era fotograful Arhiepiscopiei, participa la  slujbele Arhiepiscopiei unde făcea poze.

Şi atunci se deosebea prin pietate, îl iubeau pentru simplitate, bunătate, pentru caracterul lui simplu,era ca un copil mare.

Acești oameni  sunt numiți la noi fericiți, și fericit şi era.

Pe neobservate, conducerea  l-a hirotonit diacon, s-a călugărit , și întrucât noi semănam într-un fel, ne-am apropiat  repede unul  de celălalt.

Când a ajuns în Ponizove, a venit la mine acasă în vizită, oamenii îl iubeau foarte mult.

Oamenii la noi îi iubesc pe cei binecuvântați..

Părinții noștii, salvează-ne Doamne, eu nu judec, dar ei sunt de partea poporului, iar oamenii sunt nefericiți, necăjiți, fiecare cu problema lui, vin la biserică şi se adresează lui Dumnezeu şi când un părinte este bun şi înțelegător, te ascultă, te ajută, te învață şi te îndruma, spre un astfel de Părinte se şi îndreaptă poporul.

Gurii avea toate aceste calități.

 

Claudia Ivakina

El nu era ca un Părinte, ci ca un tată, ca un tată adevărat, și așa s-a și întâmplat, a devenit un tată adevărat pentru toți.

Toată lumea vorbea cu el foarte simplu tot ce avea pe suflet, puteai să-l întrebi orice, să-i împărtășești orice, îți spunea de toate.

„Era sincer?”

„Da. Astfel de Părinți nu mai întâlnisem până atunci, părinți cu care să tot vorbești din suflet despre toate. ”

 

Tamara Martiuniceva

Vin într-o zi la Mănăstire, şi văd că toți se apropie de un Părinte, multă lume, m-am apropiat şi eu, m-am spovedit şi îi zic: „Părinte! Nu știam că este Părintele Gurii, spun:  La noi în sat este un câine foarte bolnav, are botul ca posteriorul şi toţi în sat doresc să omoare câinele care-i poate infecta și pe alții”,

Si l-am rugat să-i dea binecuvântare soţului meu că acesta să omoare câinele.

El foarte calm a spus că este creația lui Dumnezeu și nu e voie s-o omori.

Eu îi spun că aceasta aduce mai mult păcat, că oamenii judecă, eu înțeleg că este un mare păcat să omori, dar aici e un caz aparte.

Părintele se uita lung la ceva, părea că se roagă şi nu mai zicea nimic.

M-am îndepărtat de Părinte cam nemulțumită.

După câteva zile, cred că cinci, câinele şi-a revenit, a început să mănânce bine.

După câteva zile mă sună o rudă de-a șotului meu şi-mi zice: „Tamara, Alima a murit. ”

Noi ne-am  bucurat foarte mult că nu am comis un păcat, în sat nu ne puteam sfătui cu nimeni. știți cum e, satul e sat.

Dar pe atunci nu înțelegeam de ce am urât câinele, dar apoi, înțelegeți, sufletul m-a atras din nou la mănăstire, la Părinte, doream şi gata. După care mă gândeam, cine este acest preot că-mi tot atrage sufletul şi gata.

 

Tamara Saksonova

Când am ajuns aici, oamenii cu invidie sau fără, dar au început să întrebe, de ce ea cum a ajuns a început să meargă la biserică.

Dar cum să nu merg când eu am cerut şi Dumnezeu mi-a dat imediat chiar o Mănăstire întreagă.

Si astfel a început o invidie.

Odată au vrut să ne dea foc și apoi a doua oară, de Rusalii, eram acasă, îmi amintesc că era pe la ora 3 ziua.

Imediat am alergat la Părinte şi i-am zis că aproape luasem foc, iar el m-a întrebat dacă aveam ceva aprins şi eu am zis că nu avem nimic.

Şi m-a întrebat cine putea să ne de-a foc.

Eu i-am spus că mă gândesc la cineva, atunci el mi-a zis să mă rog pentru aceasta persoană 40 de zile și să zic Doamna ajută-l şi iartă-l pe robul tău, nu-i spun numele, pentru că Dumnezeu l-a luat deja la El.

Şi cu ale sale rugăciuni miluiește-mă pe mine. Astfel am început eu să mă rog.

După trei zile, el vine alergând la mine cu toată echipa sa.

Acesta era un om de afaceri, locuia prin apropiere pe la colțul străzii și vindea icoane.

Si m-a întrebat ce am împotriva lui, eu i-am zis că „nu am nimic împotriva ta, tu îi ameninți pe toți că nu știu ce le vei face”.

După care fug repede la Părinte şi îi zic că acesta a alergat după mine.

Părintele a zis, că bine, bine roagă-te pentru el 40 de zile.

Când te apropii de Părinte,  ai impresia că el știe totul despre tine, iubea foarte mult oamenii,  eram uimită de fiecare dată când mă duceam la el, îmi cunoştea numele meu de fiecare dată.

Prima dată când m-a văzut mi-a zis, cum de te-a lăsat pe tine, păcătoasa Dumnezeu  să te apropii de biserică, atât de multe păcate aveam.

Apoi și pe Leonid l-a primit destul de bine.

Mergea o dată pe stradă l-am zărit şi l-am strigat: „Părinte Gurii, Leonid s-a lăsat de fumat. ”

El s-a uitat înapoi spre acesta, după care s-a retras. După care, mulțumesc Doamne pentru toate.

 

Leonid Saksonov

Într-un fel sau altul  m-a adus Dumnezeu la biserică în Vologda, am intrat în biserică şi acolo era Gurii.

El ca şi mine, iubea oamenii, el în fiecare om găsea o bucurie.

Prima dată când m-a văzut, a sărit de lângă mine, dar după aceea de fiecare dată când mă apropiam, el exclama: „Leonid! ”

Era foarte încântat, pentru mine era ca propriul meu tată.

„De parcă l-as fi cunoscut de 100 de ani. ”

„Da. Îmi zicea astfel „Leonid! Era mirat probabil că am mers la biserică, cred că pe fața mea era o mască rea, pe care el o observase de prima dată.

Mai târziu, răutatea din mine a plecat, i-am zis că-mi doresc să mă las de fumat, iar el mi-a zis sa mă închin de 10 ori în faţa lui Dumnezeu.

Mă întreba dacă pot să fac cele 10 plecăciuni, iar eu îi spun dacă e nevoie să fac, fac, ca la armată.

După cele 10 rugăciuni, nici pachetul de țigări nu am reușit să-l termin, că m-am și lăsat de fumat.

 

Maria Șitkova

După boala ce o aveai îți spunea ce păcate ai.

I-am zis: „Părinte, boala pe care o am este cistită, care mă chinuia foarte mult. ”

El mi-a spus imediat ce păcat am pentru care nu am cerut iertare.

Vii sau.. a venit mama mea şi i-a zis: „Părinte mă dor picioarele atât de mult că nu mai am puteri, iar el imediat îi şi spune, se vede că tu cu picioarele ai făcut multe păcate. Se pare că ai fost şi la demolarea bisericii mamă, pe picioare „.

Ea îi zice: „Da Părinte, am fost, dar nu prea mult am demolat piatra pe acolo. Poate o dată sau de două ori. ”

„Uite, du-te si căiește-te sincer  în faţa lui Dumnezeu,  că te-ai atins cu picioarele, ai demolat, și ai să vezi că nu te vor mai durea”. Mama mi-a confirmat că s-a simțit mai bine.

 

Glikeria Semenova

Când ieșea din altar sau intra în biserică, observam când intra pe ușă, în acel moment începea un tropăit de picioare pentru că toți alergau spre el pentru binecuvântare.

Spre nimeni din acea mănăstire nu alergau atât de intens, cum alergam spre el.

El ne binecuvânta, ieșea din altar, se uita la noi, copiii săi spirituali și avea un zâmbet atât de blând şi luminos. Noi imediat ne bucuram. Cum îl vedeam, ne și bucuram, o bucurie nespusp că îl vedem pe părinte.

Când ieșea el pe ușă ca și cum ieșea soarele, noi toți alergam imediat spre el.

„Voi înțelegeați că prin el el lucra harul lui Dumnezeu? ”

„Da, într-adevăr, numai având har poți aduce atâta bucurie oamenilor. ”

 

Părintele Gurii, într-adevăr le oferea oamenilor bucurie.

S-a născut la 25 iulie 1934, era copil în vremuri de război și foame, a studiat doar 3 sau 4 clase, provenea dintr-o familie de muncitori din Totemskiy.

Părea că a văzut multe în viață, lucruri ce nu de puține ori i-au dat bătăi de cap, dar el nu numai că nu s-a frânt, dar a prins putere în credință și s-a maturizat până la primiri de mărturisiri.

După ce a terminat armata în flota maritimă, s-a căsătorit.

Viața familială nu a fost reușită, a muncit ca pompier, se ocupa de fotografie, dar în nimic nu-şi găsea chemarea.

Însă nu se descuraja de acestea şi tot timpul era zâmbitor.

Era un bărbat simplu şi cu sufletul deschis, iar harul îi și iubește pe aceștea, ea rămâne peste cei binecuvântați îi alege şi cei binecuvântați îl iubeau.

 

Anatolii Râkov Irodevâi putea îmbuna pe oricine, pe preot, credincios, alte persoane, iar pe Părintele Gurii îl iubea.

Era singurul dintre clericii din Vologodskogo cu cine Anatolii Petrovici discuta de la inimă la inimă.

El se și împărtășea doar din mâna părintelui Gurii.

Așa era Părintele.

Când venea la slujbă, la vârsta de 47 ani, Părintele Gurii prin a sa simplitate, dreptate și prin faptul că era fără compromisuri, îi atrăgea pe oameni.

 

Alexandr Bîcov

Era o perioadă a nerespectării fiscalității, când un control fiscal era urmat imediat după altul.

Oamenii erau amendați, neluându-se în calcul posibilitățile acestora, erau perioade economice dificile.

Într-o zi, când Părintele ne binecuvânta, au venit cei de la Garda Financiară.

Cei de la Garda Financiară când l-au văzut, s-au speriat şi au întrebat: „Ce faceți voi aici?”

Părintele a aruncat cu agheasmă spre ei şi atunci aceștia imediat au plecat.

De atunci s-au domolit.

Când binecuvânta, ne făcea cruce, după care eram atât de ușori fugeam spre casă de parcă aveam aripi.

Uiți totul, îți este sufletul ușor, aveam de mers pe jos foarte mult, cam doi kilometri şi ne deplasam de parcă zburam și nu mergeam!

Mama mea era o fiică spirituală a Părintelui Gurii, dar în ultima perioadă era mereu bolnavă.

Nu putea merge, de două săptămâni stătea mai mult în pat.

Într-o zi mama îmi spune: „Klava astăzi l-am visat pe Părintele Gurii, care m-a întrebat „De ce nu mergi?

Aștepți apă? Ai nevoie de niște nisip?”

Eu îi răspund: „Da, mamă. ” Ea s-a bucurat atât de mult. Încă era primăvară, totul era înghețat.

Odată ce l-a visat pe părinte, noi am decis să mergem la mormântul acestuia și să luam pământ de acolo.

Am ajuns acasă și am diluat pământul acesta cu apă și am uns picioarele mamei mele cu această soluție.

Am pus apă simplă, nu agheasmă și am tot uns de câteva ori, cam de trei ori şi mama mea s-a ridicat în picioare, ne-am bucurat atât de mult.

Un an a trăit dupa aceea și l-am tot pomenit pe Părinte, cum acesta a ajutat-o pe ea.

 

Părintele de fiecare dată ne amintea să facem cruce la toate, să ne facem semnul crucii corect.

De fiecare dată ne amintea de aceasta, la fiecare spovedanie.

Stăteam odată îniante de spovedanie și mă gândeam:”Părinte eu merg la biserică, cumpăram icoane, dar niciodată nu am cumpărat o cruce, ca să o aduc acasă.”

Am hotărât că, atunci când voi mai ajunge în Vologda să merg la magazin și voi cumpăra o cruce.

Apoi a avut loc spovedania și Părintele când a ieșit să ne binecuvânteze s-a apropiat la mine și mi-a dat o cruce, această cruce, și-mi spune: „Acesta este pentru tine!”

Eu m-am speriat și am exclamat: „Părinte! Mi-ați citi gândurile, Părinte eu o să cumpăr.”

El îmi zice blând: „Ia-o, ia-o, este pentru tine.”  Îmi face blând cruce și-mi dă crucea.

Îi zic „Părinte, îmi citești gândurile.”

După mult timp m-am convins că Părintele citea gândurile, toate gândurile.

Nu trebuia să-i spui Părintelui.

Într-o zi vine o soră cu soțul ei, Părintele de obicei nu binecuvânta a mânca porc, iar aceștia cumpăraseră o afumătură de la magazin și au mâncat-o cu cartofi.

Trece el seara pe la ei și când aceștia îi deschid ușa el exclamă: „A-ți mâncat afumătură de porc! Ei mirați nu-și mai aminteau ce au mâncat, după care s-au dumerit  că într-adevăr mâncaseră afumătură cu cartofi. ”

 

Da, orice îl rugai pe Părinte: „Părinte, ” orice lucru, căutam de muncă și îl rugam pentru asta și îți găseai de muncă, Dumnezeu îi asculta rugăciunea.

Era un om mare al rugăciunii,  ll niciodată nu dormea.

Într-o zi mă uit, după ce făcusem curat, Părintele se ruga. Trece un pic de timp şi-l văd ca iar se roagă şi iar se roagă, el nu se culca, mai ales când murea cineva fără pocăință, se ruga întruna.

El se ruga pentru şapte mii de persoane, pentru şapte mii de morți fără pocăință. Erau șapte mii.

„El singur spunea asta? ”

„Da, singur spunea. Nu știu de ce Olga Larkina a scris incorect șapte sute de persoane, el nouă ne-a zis de șapte mii de suflete. Avea o agenda unde erau trecute șapte mii de nume, îi aduceau oamenii bani, dar acesta îi împărțea celor săraci, celor fără de muncă.

Erau vremuri grele, mulți credincioși nu aveau de muncă ți el le dădea bani.

Părintele spunea că: „Voi nu ați fi rezistat. Eu citesc pentru cei decedați fără pocăință, iar necuratul vine mă trage de barbă, de păr, mă lovește în cap. Voi nu ați fi rezistat.”

Antoanina l-a întrebat, „Părinte dar tu l-ai văzut pe cel necurat?”

„I-am văzut, sunt fioroși,  cel mai bine să nu-i vezi. Eu îi văd des.”

 

Am venit într-o zi la mănăstire, pentru spovedanie, și l-am tot așteptat pe Părinte, îl tot așteptăm și așteptăm.

Era o spovedanie de trei ore, o spovedanie generală, comună.

Părintele tot nu apărea. Am hotărât să-l așteptăm până apare Părintele.

La un moment dat apare Părintele foarte vesel, îi sclipeau ochii și zice: „Uf, Maria, dușmanii mei tot timpul mă întrerup, împrăștie lucrurile, tot timpul îmi aranjează câte ceva. Eu vreau să mă așez, ei îmi mută scaunul și eu mă așez alături, vreau să citesc ceva și când să i-au cartea mă uit după ea și ei mi-o ascund.”  Asta spunea, înseamnă că el i-a văzut.

Vine într-o zi la mine în vizită, eu îi ajut să ducă geanta lui și el mergea în urma mea.

El îmi zice: „Maria în casă se intră corect, nu cum intri tu.”

Eu îi răspund: „Părinte, am intrat cum se intra.”

El zice: „Nu! Tu știi câte lucruri necurate cari tu pe umerii tăi? Pe ale tale și pe ale altora le mai duci. Şi pe toate în casă le duci. Pentru ce-ţi trebuie vrăjmași în casă?”

Și atunci el mi-a spus că în momentul în care doresc să intru în casă sa fac cruce și să zic: „Doamne, binecuvânteaz-o pe roaba ta Maria să intre în casă!” Ți-ai făcut cruce și apoi intri. Făcând o cruce corectă, pe toți acei dușmani i-ai îndepărtat. ”

„Adică, faci cruce și la ușă? ”

„Da, se face cruce și la ușă, așa tu intri în casă, dar ei rămân afară,  prin puterea crucii ei, de pragul ușii nu vor trece. Ceri binecuvântarea Domnului să intiu în casă, dar ei rămân toți după ușă.

Și când ieși ceri iertare.

Părintele ne spunea ,că cei necăsătoriți nu ajung în Împărăția Cerului, este obligatoriu să te cununi.

Eu cu soțul nu eram cununați și  eu eram foarte supărată, nu știam cum să-l conving pe soțul meu să ne cununăm, el la biserică nu merge.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să-l conving, însă după aceea, în ziua când trebuia să mergem, mi-a zis: „Nu, nu mai vin. ”

Atunci eu ce să fac? Am alergat la părinte în chilie plângând și i-am zis: „Părinte, soțul meu refuză să mergem să ne cununăm, chiar dacă stabilisem ziua. ”

„Du-te Claudia, mulțumește pentru binecuvântare, tot timpul trebuie să mulțumești pentru binecuvântare Mântuitorului și spune-i soțului că îl chem”.

Eu așa am și făcut, am mulțumit, merg acasă și îi spun: „Kolia, Părintele te-a chemat la el.”

El zice: „Atunci să mergem.”

„Până atunci el nu-l cunoștea pe Părinte? ”

„Nu, până la aceasta nu-l cunoștea pe părinte. ”

Am ajuns noi la chilie, Părintele i-a zis: „Intră, intră Nikolai.”

A început sa vorbească cu el, să-l întrebe ce și cum, despre păcatele lui l-a întrebat.

El s-a spovedit și a ieșit din chilie foarte bucuros, exclamând. „Ce Părinte! Eu așa Părinți nu am întâlnit până acum. Este atât de simplu, m-a întrebat despre toate de parcă ne cunoșteam de multă vreme.”

Ajutorul cu toții l-am simțit, pentru că pentru fiecare problemă avea un sfat , la care dintre Sfinți să se roage și ce acatiste să citească.

De exemplu, pe mine m-a sfătuit să citesc Acatistul tinerilor din Efes, ca să mă ajute și asta într-adevăr mă ajuta.

„De ce anume? ”

„Pentru că fiul meu nu este obișnuit cu biserica, să nu respingă icoanele. Râde de mine când mă pregătesc să merg la slujba, când citesc în liniște, stă în spatele meu si râde de mine, repetă cuvintele pe care le citesc.

Părintele mi-a prezis minuni, îl întrebam ce să fac cu băiatul meu cu lacrimi în ochi.

Băiatul după șase ani de școală de corecție, nu se putea aranja la universitate. Mai bine fizic mă lovea, decât să-și bată joc din punct de vedere spiritual.

Mă simțea, când mergeam la biserică îmi zicea: „Rabdă, după care mi-a mai zis, că în curând Volodea pe aici, prin Vologda nu va mai fi. ”

„Decide singură cum îți este mai bine: sau 150 de rugăciuni Maicii Domnului, sau zece rugăciuni Preasfințitei Fecioare.”

După două zile de rugăciuni, băiatul meu, care nu avea de gând să plece pe undeva, a venit la mine, m-a pupat și s-a mutat în altă parte cu traiul.

 

Tunsoarea de călugăr Gheorghii a primit-o la patruzeci și șapte de ani, în data de 4 octombrie 1981cu numele Gurii, în cinstea episcopului martir Gurii.

A fost tuns în această biserică din Lazersk, de către Arhiepiscopul aflat la conducere Mihail.

În curând a fost hirotonit ca și ierodiacon, după șapte ani a ajuns să fie călugăr , de atunci Părintele Gurii și-a arătat harul în spovedanii. Părintele Mihail Mudilghin, era de curent modern și-i obliga pe clerici ca în cadrul liturghiilor evangheliile să fie citite în fața oamenilor în limba rusă.

Exclamarea canonului euharistic Gurii îl citea în fața poporului.

Împotriva acestor noutăți s-a ridicat o parte mică parte din cler, printre care și Părintele Gurii.

 

Și uite așa la noi a venit un preot fluturând cu documente în care erau scrise câteva trimiteri duhovnicești de la Pelaghia Rezanskaya.

Îmi amintesc fața severă a Pelaghiei, erau scrise cuvinte dure și acest preot a spus: „Nu au recunoscut adevărul, dar adevărul este în ea. ”

După care a început să vină aproape în fiecare zi, împărțea diferite materiale și așa am făcut cunoștință.

S-a dovedit a fi călugărul din Mănăstirea Vologolodsk, Părintele Gurii Ceslov.

Înflorirea sa duhovnicească a început în primii ani ai anilor nouăzeci, când și-a declarat punctul său de vedere, despre epoca în care se” topiau” creierii și oamenii nu știau ce au de făcut.

Atunci el a început să vorbească și aceasta a făcut-o cu ajutorul liniștii. El vorbea foarte încet, trebuia să faci liniște să înțelegi și câteodată să-l rogi să repete ce a mai zis. Ceea ce povestea era foarte interesant pentru zeci și sute de oameni diferiți. Dar pentru cei la care vocea lui nu ajungea, fizic vorbind, el distribuia acele materiale pe care le considera necesare.

Vine, îți înmânează materialele, Tatianei Nicolaevna, managerului, se așeaza pe scaun și adormea.

Noi vedem că Părintele a adormit, dar aflam că de fapt, el noaptea nu a dormit, el de la patru dimineața s-a tot rugat și astfel, organismul lui avea nevoie de odihnă.

 

A ajuns la mine un ziar bisericesc, ortodox, acolo erau foarte multe scrise despre Pelagheia Rezanskaya.

Am citit și totul a mers la inimă, toate cuvintele ei și îndrumările Pelagheiy Rezanskaia.

Am alergat apoi, sa-i întreb pe cei de la biserică, Părintele Gheorghii cu privire la această bătrână.

Ei nu o acceptau prea ușor, am găsit pe cineva care mi-a zis, că există cineva, egumenul Gurii care o respectă, astfel eu am decis să-l găsesc pe acest stareț Gurii.

Nu a trebuit să caut mult timp, el era la mănăstire, foarte mult o slăvea și o citea, spunea multe și referitor la batic despre care Pelaghia Rezanskaia spunea că femeile trebuie să poarte batic pe cap, deoarece omul permanent trebuie să se roage și în biserică și pe stradă, oriunde s-ar afla ar trebui permanent să se roage.

„Dacă tu nu porți batic”, scria Pelaghia Rezanskaia, „rugăciunea ta nu ajunge la Dumnezeu, El n-o aude”.

Scria Pelaghia Rezanskaia că femeia fără batic pe cap este ca și soba fără încălzire, adică o aprinzi, dar ea nu încălzește, așa și aici, cum mergi fără batic, te rogi, dar Dumnezeu nu aude rugăciunea ta.

Tot timpul femeia trebuie să se găsească sub un batic, capul să-i fie acoperit.

Așa am făcut cunoștință cu Părintele. La prima întâlnire, am mers la biserică, m-am rugat, am stat un pic cum se cuvine, slujba s-a terminat și eu am ieșit din biserică și am scos baticul pe care l-am băgat în poșetă.

El venea în întâmpinarea mea și m-a întrebat: „Ce faci Maria, slujești la doi stăpâni?”

Eu îi zic: „Cum așa Părinte?”

„Păi”, răspunde el, „în biserică ai purtat batic și imediat după ce ai ieșit l-ai scos. Dragă soră, trebuie să mergi tot timpul cu batic, tot timpul să-l slujești numai pe Dumnezeu. În biserică ai purtat batic, așa și pe stradă trebuie să porți batic. Când dormi să porți batic și la muncă să porți batic.”

 

Deoarece spunea că va fi o radiație puternică de la sateliți și mai ales vor fi radiate femeile.

„Dar baticul de la ce vă va apăra? ”

„Probabil ne va apăra, ca o acoperire, ca la Sfânta Mamă are acoperirea ei așa și pentru femei, este acoperirea lor. Se zice că, când o femeie este îmbrăcată în pantaloni și fără batic, Sfânta Fecioară le întoarce spatele.

El era foarte atent la felul cum te îmbraci, urmărea aceasta. ”

 

Îmi plăcea foarte mult când Părintele slujea cu molibin (sfințit), acum aceste slujbe se țin rar, numai la noi la mănăstire, în alte locuri nu am auzit să țină slujba molibin cu cadelniță.

Stropea cu agheasmă și făcea cruce, foarte abil stropea cu multă apă și tot repeta: „Luați, luați uite la ei cum fug, prinde-i, prinde-i”, glumea cu noi.

„Dar el îi vedea? ”

„Probabil că îi vedea, eu nu știam înainte ce reprezentau acești tovarăși. ”

El mai spunea că cea mai puternică rugăciune e cea de noapte, care începe de la 12 până la 3, trebuie să te rogi de patruzeci de ori, ca să coboare Sfântul Duh pe voi, trebuie să te rogi la Sfântul Duh, să citești acatiste, ne împărțea tuturor acatiste ale Sfântului Duh.

El ne dădea tot timpul diverse rugăciuni, și acum la noi aceste rugăciuni sunt vii.

Părintele mai spunea, că nu numai în față să-ți faci cruce, dar și pe la spate, trebuie făcută cruce.

Trebuie făcut cruce și la cap, capul nu este protejat și ne arăta astfel: „în numele Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, Amin”. Trebuie și capul să fie protejat prin cruce.

 

La el veneau toți ca albinele, cum ieșea, toți roiau deja în jurul său.

„Cerșetorii îl iubeau? ”

„Da, el iubea cerșetorii, de aceia și cerșetorii îl iubeau pe el. El considera că dacă e cerșetor, atunci a avenit harul.

Avea un suflet mare, nici nu vă pot reda.

Îl cunoștea foarte bine pe Leonid al meu și cum spunea: „Când voi veni câteodată la spovedanie, tot timpul numai în gând spuneam, numai în gând spuneam păcatele mele”.

Odată s-a ridicat și-mi zice: „Leonid a devenit mai liniștit?”

M-am uitat la el mirată, nici nu știam ce să-i răspund, îi zic: „Părinte a devenit mai liniștit”.

El știa foarte bine că voi avea capre, că pentru nepoți le voi ține pe aceste capre și acum le mai am, și câteodată mă tot gândesc la Părinte și plâng. Mă gândesc, cum le știa pe toate.

Într-o zi trecea peste calea ferată și îi spun:” Părinte oamenii mă tot întreabă, cum trăiești”! Eu ce să le răspund? ”

Îmi zice: „Tu ești cel mai bine dintre toți”.

Eu mă gândeam, ce îndrăzneală, cum adică sunt cel mai bine dintre toți?

Iar eu într-adevăr trăiesc cel mai bine dintre toți. Dacă ar fi să stau să mă gândesc cum trăiesc oamenii, dar luând numai după muncă, nu vreau să mă laud, sau alte chestii, dar munca proprie este munca proprie.

Astăzi le este foarte greu oamenilor din apartamente, adevărat?

La curte oricum este mai ușor, ai grădină și tot ce-ți trebuie. Și acest lucru Părintele îl cunoștea și vorbea în perspectivă.

I-m zis într-o zi că sunt programată să fiu operată, el îmi zice: „Roagă-te mereu rugăciunea lui Isus și citește-o mereu, mereu”.

După ce m-am tot rugat, nu au mai vrut să mămai opereze.

Totul datorită rugăciunilor și de-a lungul timpului mi-am dat seama că totul a fost datorită lui, rugăciunilor pe care le zicea trăiam.

Leonid la fel consideră că numai datorită Părintelui familia noastră este așa cum este.

Era foarte ușor să te spovedești la el, primea cu atât de multă dragoste aceste spovedanii, se bucura când te descărcai de păcate și tot mai tot trăgea de tine.

La el tot timpul și de-a lungul vremii venea multă lume.

„Veneau să se spovedească? ”

„Da. Și ieșea foarte bucuros de la slujbe. Îmi amintesc cum făcea ungerea și mă întrebă: „Unde este Leonid al tău? Bea ceai? ”

Eu singură veniserăm la slujba de miruire și mă simțeam atât de ușoară după această slujbă, îmi venea să zbor. Spovedaniile…le simți pe toate după ce au trecut, la început le primești ca și cum ți se cuvin.

 

La Părintele Gurii mergeam ca la Dumnezeu.

Mă tot întrebam și aveam îndoieli cu privire la credința ortodoxă și dacă aceasta este cea adevărată, și ceilalți musulmanii, iudeii și alții nu sunt religii adevărată.

Ziceam că sunt denumiri diferite, ca și numele Ivan, în principiu Dumnezeu este unul, dar denumirea este diferită. Dar și sensul este altul, că dacă nu voi crede în Dumnezeu, de exemplu, casa de alături de la șase metri a ars, iar acesta a ars foarte puțin și geamurile s-au crăpat.

Chiar și pompierii se mirau de ce casa noastră nu a ars, că peste o casă s-a aprins acoperișul, cum să nu crezi?!

 

O atenție sporită o aveau rugăciunile, ne spunea să cerem Sfinților care se roagă, să cerem prin rugăciuni.

„El acorda o importanță deosebită rugăciunilor? ”

„Da, dădea o importanță foarte mare rugăciunilor, mai ales celor care îi privea pe Apostoli.

Sfinții se roagă și voi cereți, solicitați prin rugăciuni, fără ele nu poți avea scăpare.

Îmi amintesc că mă dureau foarte tare picioarele, erau foarte umflate și cu picioarele umflate merg la Părinte și îi zic: „Părinte, uite-te la picioarele mele. Nu mai știu ce să le mai fac”.

El îmi zice zâmbind: „Stai liniștită, te rogi, dăm un pic cu apă sfințită și ai să vezi”!

El ca de obicei și-a spus rugăciunea și pentru picioarele mele și spre seară umflătura m-a lăsat aproape de tot.

A doua zi am mers la Părinte și i-am zis: „Părinte uitați-vă la picioarele mele”!

El s-a uitat si mi-a zis: „Mila Dumnezeiască, cereți prin rugăciuni!

Acorda o importanță mare rugăciunilor către Sfinți, cărora trebuia să le cerem”.

El ne zicea că se salvează numai prin rugăciuni, la slujbe spunea câte cinci – șase rugăciuni, punea acatiste la Sfinţi cu ceva bănuți. Slujea în biserică și tot punea acatiste.

 

Părintele Gurii, în comparație cu alți stareți, se deosebește de ei, că el nu avea îndrumător spiritual, sub îndrumarea cărora de obicei devii mai spiritual. După multă vreme a început să fie îndrumat de Arhimandritul Egnikie, la început mergea sau la Părintele Cristian Cristiankin, ori la  Arhimandritul Pavel Gruzdev, ori la Arhimandritul Chiril Pavlov.

Ascultând de sfaturile acestora, el singur se îndrepta spre Dumnezeu. Mergea sârguincios, înflăcărat, semănând cu asceții vechi.

Este un exemplu strălucitor, cum un om se poate înălța atât de mult spiritual.

Există înscrisuri despre Părinte, când a fost văzut rugându-se în aer liber, iar o femeie a avut viziuni, cum trei persoane se rugau pentru Vologda, unul dintre ei era Părintele Gurii.

 

Era un călugăr în Aristarh, printre oameni Andriușka Egorov, fostul meu student, era un student destrăbălat, afemeiat și apoi când lucra la MȚE, juca în teatrele naționale în roluri, se pot spune, anti-religioase, satanice chiar și de odată îl văd în mănăstirea din Irlutsk, ca călugăr aristarh. Atunci noi toți ne-am mirat, unde se uită toți? „S-a pocăit religios? ”

Ascultați mai departe, eu în persoană, când l-am întâlnit pe Părintele Arhiepiscopiei Valeriy Burkov pe stradă i-am zis: „Părinte, Andriușka este de departe necredincios, nu știu…”

La care am primit răspuns, că: „Fiecare persoană care a crezut, poate ajunge în Împărăția Cerului și viața anterioară nu mai contează, este important viitorul”.

Probabil așa și este, dar cu siguranță nu în cazul de față.

Vine Părintele Gurii și aduce bilețele. „Uite deci, de la fostul tău student am luat”.

Când a aflat că a fost studentul meu, râdea de mine de fiecare dată: „Le-am luat de la fostul tău student”.

Erau desenate câteva avioane, erau desenate câteva rachete, este permis oare așa ceva să fie ținut în chilia unui călugăr? Probabil că nu este permis.

După care spunea, că nu-i place cum este la el în chilie și a plecat. După care și alții mi-au spus că acest aristarh se închidea în chilie cu alți novici, cu care învățau rugăciuni sau făceau alte lucruri. Părintele nu-mi spunea nimic, spunea numai că nu-i place cum este în chilia călugărului. Și tot repeta, uite, este studentul tău, evidențiind că a studiat cândva la universitate.

Și să vedeți, ce se întâmplă cu acest aristarh, acesta se află acum la Sinagoga centrală din Moscova în calitate de rabin. În public a declarat în fața tuturora că creștinismul este o religie incompletă, mincinoasă și religia pură și adevărată este cea iudaică.

El preda la școala Duhovnicească din Volgodsk, preda câteva materii, omul în sufletul căruia era iudaic, învăța pe alții la  școala Duhovnicească din Volgodsk și toți ceilalți au trecut cu privirea acest aspect, dar Părintele Gurii a văzut și iar a început să vorbească, și a atras asupra sa ura.

 

Cine se îmbracă acum în pantaloni, duce asupra sa un păcat foarte mare, și el spunea că: „Domnul, pe femeile care poartă pantaloni, sau cu alte haine de bărbat, ca șepci, uitați-vă la șepci, sunt atât de multe modele de șepci de damă, dar dușmanul a ales un singur model bărbătesc, pe care femeile îl poartă. El era foarte sever și nu îi convenea ca oamenii să aibă acest păcat și purtând pantaloni, e posibil ca în viitor să participe în război.

Părintele mai spunea că: „Purtați batice ca rusoaicele noastre”! Uite așa, colțurile să nu fie în spate sau sus. Dacă îmi pun așa baticul Părintele spune: „Numai femeile catolice poartă așa baticul, dar blând, blând”.

Îi plăcea să poarte doar așa baticul pe cap. Inima îi sărea în sus de bucurie.

 

Îmi plăcea să port diferite bijuterii – mărgele, cercei, inele, toate aceste îmi plăceau și încercam tot timpul să le pun pe mine.

Într-o zi îmi zice Părintele: „Ce cercei frumoși ai! Ce mărgele frumoase! Totul la tine este frumos, dar o vază frumoasă ai”?

„Adică cum, Părinte o vază frumoasă să nu am? ”

„Dar foarte frumoasă,  dar să fie foarte, foarte frumoasă din cristal. ”

Eu îi zic: „Am”.

„Atunci poate aceste bijuterii, mărgele să le pui în vaza ceia frumoasă și lasă-le să stea acolo să fie și mai frumoasă. Si atunci eu l-am întrebat: „Părinte, de ce nu e voie să le porți pe toate”?

„Maria, toate acestea sunt legate de iubirea de sine, sunt toate ispite, mergi așa toată semodezbrăcată, împodobită cu cercei și mărgele, îi ispitești pe cei apropiați îl duci la ispită, îl duci la păcat”.

Ne permitea să purtăm pantaloni, zicea că: Pantalonii sunt îmbrăcăminte pentru bărbați și nu pentru femei. De ce ultima vreme femeile poartă pantaloni, de ce acum fiecare a doua, treia sau a patra femeie nu poate avea copii, nu au lapte,  asta deoarece, acum femeile au pus pe ele numai lucruri bărbătești. Dacă o femeie se îmbracă în pantaloni, despre ce lapte mai putem vorbi? Doar bărbatul nu poate avea lapte și femeia a luat totul de la bărbat.

Spunea că: „Tot ce faci oamenilor, ți le faci ție, vecinului să nu-i dai pur și simplu ce vrea, da-i spre Slava lui Dumnezeu, fiecare bucată de pâine, fiecare pomană să le dai slăvind pe Dumnezeu, nu pur și simplu așa.

Când ajungi în Împărăția Cerului, toate aceste pomeni și slăvi în numele Domnului, vor fi în apărarea ta.

De multe ori spui: Mulțumesc, nu ai pentru ce! Să nu zici niciodată așa; că nu e pentru nimic, dar tu vei primi nimic. Tot timpul să zici, în numele Domnului, pentru Hristos, numai prin Mila Lui vei fi salvată”.

În general Părintele emana o căldură aparte, ajungi la el cu teama păcatelor și nici nu știi greutatea păcatelor tale, îți este frică să te spovedești. Dar el, într-un fel, te ajuta. Îi spuneai: „Părinte, eu am băut vin, am făcut dragoste de sărbători.

El te întreba: „Da cu cine ai făcut Marie? Trebuie să te spovedești, Maria, complet. Ai păcătuit, ai băut cu cineva vin, adu-ți aminte cu cine, uite, cu roaba lui Dumnezeu Valentina am băut vin de sărbători. Spovedania trebuie să fie completă nu numai ideea, totul trebuie povestit și în ce fustă erai îmbrăcată.

Dușmanilor le place să audă totul, dacă tu spui numai dușmani, să nu le spui numele, sau doar să faci așa cu mâna.

Dușmanii își notează fiecare cuvânt, când și cu cine ai fost și ce ai făcut chiar din ce pahare ai băut votcă. Adevărul să-l spui întreg, ca să scoți totul,  tot păcatul de pe tine printr-o împărtășanie completă. ”

 

Băiatul meu era în Cecenia, a slujit un an. El s-a pierdut, adică, nu mai primeam scrisori de la el, bineînțeles am sunat la centrul militar de recrutare că nu mai știu nimic despre băiatul meu, nu am primit scrisori. Dar așa s-a întâmplat că joi, de Joia Mare, înainte de Paște m-au sunat de la Centru militar de recrutare și mi-au zis că o parte din unitatea militară unde era băiatul meu au fost împușcați, nu ne-a zis multe detalii, doar că o parte din unitate au fost împușcați.

Eu am alergat la Părintele Gurii, care încă mai era la mănăstire, am ajuns la el și i-am povestit totul, el îmi spune: „Maria, nu-ți fă griji, Domnul pe toate le aranjează. Mâine este vineri, zi mare, este Vinerea Mare.

„În tot acest timp de la 12  la 3 când Domnul era răstignit pentru noi toți păcătoșii pe cruce, trebuie toți după posibilitate să mergeți la biserică sau să stai în genunchi de la 12 la 3 în fața crucii”.

De exemplu, dacă ești acasă să stai lângă cruce, fiecare avem cruce în casă. Eu în tot acest timp, era vineri, eram la muncă și el mi-a spus ca de la 12 la 3 să spun păcatele mele, toate atât cele mărturisite cât și cele nemărturisite, cere-ti iertare de la Dumnezeu pentru păcatele tale către Iisus și cere-i Domnului sa-ți deschidă drumul spre omul de la care voi ști unde este băiatul meu, dacă este viu să-mi arate în ce loc, dacă nu e viu, măcar osemintele să le pot îngropa, sau orice, trimite-mi Doamne pe cineva, de la care să aflu unde este băitul meu, trăiește sau a murit, că în Joia Mare cei de la Armată m-au făcut să înțeleg că nu  fiul meu nu mai este…

Și așa mi-a zis Părintele că: „De la 12 la 3 enumeră păcatele tale și cere-ți iertare, anume de la 12 la 3, când Domnul este răstignit pe cruce, în acest timp toți ar fi trebuit să ne spunem păcatele noastre, fiecare are anumite probleme, anumite griji, anumite urme de durere și ție Dumnezeu te va ajuta și-ți va deschide drumul. ”

La ora 2, încă nu terminasem rugăciunea, la ora 2 sună la muncă băiatul meu și-mi zice: „Mamă eu sunt acasă”!

Uite așa Dumnezeu mi l-a trimis pe fiul meu.

Mai departe Părintele mi-a spus: „Maria, după credința voastră se va face, și după care el tot repeta: „Nu uitați în fiecare în această vineri, nu uitați de la 12 la 3, când Domnul era pe cruce,  spuneți păcatele voastre și rugați-vă și cereți, dacă cineva are pe cineva în închisoare, altcineva are un proces, sau orice alte probleme, cum a fost la mine, că mi-am pierdut băiatul. Dumnezeu obligatoriu se va descoperi și te va ajuta în acest timp”.

Părintele ne mai spunea tuturor, că: „Mai des să cerem slujbe de mulțumire, cât de des posibil.

Când mergi la proces, sau la dentist, ai un control, sau când te duci să te înscrii la vre-o școală, sau la examen. Tot timpul sa  cerem slujbe de mulțumire și să scriem numele acelui om, care participă la acest lucru, de exemplu  dacă merg la dentist, eu trebuie să-i trec numele la slujba de mulțumire a sclavei Domnului Maria.

Eu l-am întrebat pe Părinte, care este semnificația acestei slujbe de mulțumire, de ce trebuie neapărat să cerem slujbe de mulțumire pentru cineva și atât la supărare cât și la bucurie, cum te-ai îmbolnăvit, imediat trebuie să ceri o slujbă de mulțumire, dacă ai o bucurie oarecare, ceri o slujbă de mulțumire, așa l-am întrebat:

„Spune-mi Părinte ce semnificație are această slujbă de mulțumire”?

El îmi zice: „Maria, vindecătorul Pantelimon este foarte bine, făcătorul de minuni Nicola, tot e foarte bine și Xenia cea Bună tot este bine, dar ei toți merg la Dumnezeu, ca o cerere în care îl rogi pe vindecătorul Panteleimon, el oricum merge la Dumnezeu, dar tu deodată Maria, singură așează-te în genunchii în fața lui Dumnezeu și cere-i ca după credința voastră să vi de dea”.

„Dar Părinte, ce înseamnă această slujbă de mulțumire, de ce s-o cerem de mai multe ori”?

„Când ceri o slujbă de mulțumire, în acea zi tu de parcă te-ai afla înconjurată de Îngerii Sfinți.

Acea zi este complet dată de Dumnezeu, răul nu te poate încurca în acea zi, acea zi va fi după voia Domnului, ce se va întâmpla în acea zi, înseamnă că așa a fost voia Domnului și dușmanul în acea zi nu-ți poate pune piedici, te afli înconjurată de Îngerii Sfinți. De aceea, după posibilități, dacă ai bani, să ceri chiar și în fiecare zi slujbe de mulțumire”.

Când băiatul meu era în Cecenia, eu în fiecare zi ceream slujbe de mulțumire, ca el tot timpul să fie înconjurat de Îngerii Sfinți. Astfel ne explica.

Și mai spunea că: „Maria, să ne rugăm mai mult pentru morți, pentru că cei vii se pot ruga pentru sine și pentru binele lor, Dumnezeu îi poate scăpa de durere sau de boală și să-i aducă la El,  poate veni singur la biserică, să aprindă o lumânare, să se roage, pe când cei morți, ca bunicul sau bunica ta, ei nu pot face așa ceva, ei doar așteaptă rugăciunile tale.

Astfel el ne zicea la toți și mie: „Maria, este o zi anume, odată pe an, de Sfântul Mihail arhanghelul, acesta  coboară o aripă albă în iad, singur, o dată pe an, singur coboară o aripă  si după rugăciunile celor vii, Dumnezeu, îi iartă pe cei morți, rudele noastre.

În cazul unei sinucideri, când cineva își curmă zilele prin sinucidere, el poate să-i ușureze chinurile, așa să-i ajute pe robii lui Dumnezeu.

„Arhanghel Mihail când coboară aripa ce face? ”

„În iad, anume el în iad lasă aripa și când eu mă rog pentru ai mei și cer Doamne Iisus Hristos,  dă-i Împărăția Cerului, iartă-i de păcate făcute a tatălui meu, robului lui Dumnezeu, și fac închinare și astfel pe nevăzute, eliberează aripa în iad și toți cei care se roagă, mulțumită acestei aripi a Arhanghelului Mihail, toți se urcă pe aripă, fiecare cum poate, cineva mai sus pe treaptă, cineva mai jos, dar sunt scoși din iad. Îi putem scoate pe ai noștri din iad, pe rudele noastre, prin rugăciunile pe care le zicem aici pe pământ. ”

Dacă trăiești pe pământ ești lumească, tot timpul mi-am dorit ca fiul meu, care a terminat școala Duhovnicească și voiam ca în Cecenia, unde era război aș fi dorit ca el să nu omoare pe nimeni în acest război, să fie sătul, mereu să-i fie cald.

Îi ziceam și părintelui mereu: „Părinte aș dori ca el să fie mereu sătul” și Părintele îmi zicea: „Maria, da-le mâncare creaturilor Dumnezeiești, la căței fără adăpost, sau la pisici, ajută-le, de exemplu, i-a grâu, îi faci cruce și zici: Doamne Iisus, binecuvântează această mâncare, primește-o în numele Domnului, în numele Arhanghelului Mihail, dă-le mâncare și ceea ce nu se vede, prin prisma mâncării pe care o dau eu, Doamne îi dă mâncare fiului meu din Cecenia, ca el să fie mereu sătul”.

Așa îmi zicea mereu, „Tu dai mâncare la păsări și El va da mâncare fiului tău, tu îi dai unui câine sau unei pisici o bucată de pâine, Dumnezeu acolo undeva, prin cineva necunoscut îi va da mâncare fiului tău. Tu fă milostenie, dă-i mâncare aproapelui tău și așa Dumnezeu îi va da mâncare fiului tău”. Asta îmi tot spunea.

 

Părintele spunea foarte multe, acum nici nu-ți poți aminti,  el zicea că vor fi foarte multe chioșcuri, foarte multe chioșcuri, nu numai că nu trebuie să cumperi de la ele ceva, dar nici să te apropii nu e voie.

Este numai putere malefică, o magie, este numai răutate fără adevăr, erau lucruri speciale ca de exemplu, cum să faci apropiatului rău.

Eul-am întrebat pe Părinte cum mă pot apăra de acești vrăjitori? Adică voi spuneți că există acești vrăjitori, cum se poate apăra de toate acestea?

El cumva mi-a spus: „Vine de exemplu o femeie, o vrăjitoare cu o poză, se uită la poză și-ți zice: „Nu, nu pot face nimic, o pune deoparte, mai trece o zi și iar se uită la această poză, vrăjitoarea care vrea să facă ceva acelei persoane din poză, iar se uită și zice: „Nu, nu pot face asta. Și așa poate dura o săptămână să se tot uite la acea poză, care i-a fost adusă și ea să tot o țină de o parte fără să poată face ceva, după care deodată: „Ah, uite gata, și tot ce se poate, face pe acea persoană”.

L-am întrebat pe Părinte: „Părinte cum poate face rău? ”

El mi-a zis: „Persoana aceia în acest moment și-a scos crucea de pe el. ”

„Cum și-a scos crucea”? am întrebat eu.

S-a dus să se spele în baie și a scos crucea, a mers undeva la spital pentru un consult și a scos crucea.  De ce ea tot timpul punea deoparte poza, pentru că, tot timpul pe acea persoană era crucea, dar în momentul când a mers la baie să se spele, ceea ce a durat trei ceasuri. Părintele a spus că împotriva vrăjilor singurul lucru pe care-l poți face este să nu-ți scoți crucea și crucea trebuie să o porți corect, crucea este ca o ștampilă. Nu este pur și simplu o imagine a unei ștampile, trebuie făcută exact, cu putere uite așa, de sus în jos, pe umărul drept după care pe cel stâng după care te închini așa te-ai și apărat prin cruce. Dacă faci oricum, ca și cum ai alunga muștele de pe tine, nu va avea forța să te apere. Mai spunea că te poți apăra de vrăji, prin confesiuni, la confesiunile prin spovedanie este de netrecut și să porți brâu. El pe noi toți ne pune să purtăm brâu, din acela bisericesc, pe care este trecut Dumnezeu, ajută-ne!

Deci, spovedania, să nu scoți crucea de pe tine și să porți brâul și așa nu te va atinge nici-un vrăjitor. ”

Într-o zi ajung și-i zic: „Părinte, dragă, vin rar la biserică, sau duminică sau pe sâmbătă, sau doar de sărbători. Munca este bărbătească dar tot muncă e, pot fi smerită și acolo și aici, de ce sunt eu cea mai păcătoasă, ce păcate fac eu? Eu sunt așa, nu ies în evidență cu păcatele, stau în genunchi în fața icoanei și ceri iertare în lacrimi, zici: Doamne iartă-mă pe mine că sunt o criminală, cât am omorât eu în uterul meu și imediat mă trage cineva de mânecă, ridică-te soră, astăzi este duminică nu trebuie să stai în genunchi sau de ce stai în genunchi, ridică-te pentru că până la Înălțare, nu se stă pe genunchi.

Cum să vin în biserică și nici în genunchi nu pot sta, eu sunt o păcătoasă cu atât de multe păcate și nici în genunchi nu pot sta, fără să vreau mă atrage să stau în genunchi în fața icoanei, să cer iertare Domnului pentru păcatele mele și ale celor apropiați”.

Mă adresez Părintelui, de ce duminică nu pot sta în genunchi, de sărbători la fel, până la Înălțare la fel, unde el îmi răspunde: „Soră dragă, Maria, nu este păcat în asta, stai în genunchi, roagă-te în genunchi, cere-i iertare Domnului în genunchi. Și tot el a zi că: „Se va prăpădi Rusia fără rugăciuni în genunchi, toți trebuie să stea în genunchi să se roage să ceară iertare pentru păcatele sale în genunchi. ”

A fost la noi un zvon, că Părintele Gurii, un om atât de bun va depune jurământ și am auzit că Părintele are nevoie de patruzeci de persoane sub jurământ sincer, era foarte deschis.

„Când era jurământul? ”

Ne ducea la jurământ la Troiță, ca Dumnezeu să ne apere în aceste zile complicate și grele, în jurământul nostru scrie, că cu ultimele picături de sânge să reușești să stai, să crezi și să aperi adevărul, lupta cei care erau împotriva lui Dumnezeu, cu slugile acestora, aceste lucruri erau scrise în jurământ.

Am auzit că Părintele are nevoie de patruzeci de persoane, am alergat și aveam impresia că nu mai ajung.

Eu am doi copii, un băiat și o fată, și-i zic Părintelui: „Părinte cum să fac sub protecția Sfintei Treimi că sunt singură și cu copii ce fac? Îi zic că nu merg fără copii, vin doar dacă vin și copii. ”

Iar el îmi spune: „Maria, nu știm cum să facem cu copii că ei vor vorbi încontinuu, nu vin fără copii, vor fi ei ai patruzeci și unu sau patruzeci și doi. Fără copii nu vin, vin eu și copii mei. ”

Părinte zice: „Maria!

„Nu, Părinte, nu vin fără copii. ”

Și de atunci de fiecare dată când mă vede îmi zice, uite vine Maria, se salvează pe ea și salvează și pe copii ei.

După, Părintele a mărturisit că a strâns mai mulți, nu știu câţi au fost, dar între timp cât el efectua toate acestea, Fecioara Maria, i-a deschis  câte persoane trebuiau să fie acolo la jurământul de la Troiță.

Totul era de parcă am avea ochii închiși în mănăstire și în fiecare zi făcea aceste spovedanii a câte trei ore și lumea tot venea și venea, jurau și jurau, și ajutorii vedeau toate acestea, dar mănăstirea părea închisă. Părintele a tot adunat lume până într-o zi în care au venit ceilalți și l-au alungat, adică Dumnezeu l-a lăsat să aducă atâția câți  era nevoie să jure prin Părinte.  ”

Auzeam după aceia glume în care ziceau: „Uite Gurii- prostul, prin alții ajunge să se salveze.  Da, așa e, el se va salva și noi ceilalți vom muri”.

Așa e, dar cine știe, voia Domnului, cum dorește Domnul așa se va întâmpla. Atunci așa e bine, așa a îngăduit  Dumnezeu.

Știți de ce l-au alungat pe părinte din mănăstire, pentru că oamenii au plecat de la alte biserici, de la alți preoți. De exemplu eu, mergeam la slujbe la biserica Sfântul Andrei și deodată, noi, toată familia noastră am plecat de acolo. Au plecat și din alte biserici – de la Părintele Valerii, au mers mulți, a mers și sora Cristina, dar tot a plecat și din altă parte. Preoților aceasta nu le-a plăcut, a apărut o invidie duhovnicească.

Așa au început să-l atace, pentru că toți au plecat la Părintele Gurii. Toți primeau cuvântul spus de Părinte precum cuvântul spus de însuși Dumnezeu.

Așa a spus Părintele, toți au plecat, bineînțeles.

Ce mărturie uimitoare și adevărată, cum te mai poți îndoi de faptul că peste Părintele Gurii nu era har?

Pentru că toată spiritualitatea pe care o emana nu era din minte, ci din experiență, chinuindu-se pe sine cu post, închinări și rugăciuni. Răutățile necuratului le cunoștea din propria experiență, de aceea calea ascunsă spre Dumnezeu, despre care vorbesc toți preoții el a parcurs-o singur.

Singur mergea și singur învăța, să creadă, să răbde, și să iubească, uite așa l-a binecuvântat Domnul cu  binecuvântare.  Toate acestea se vedea din faptul cum îi unea pe oameni și cum alergau toți spre el. Când în luna iulie 1991 a fost deschisă Mănăstirea Ispask de pe lângă Lutsk, erau cam 10 frați, care veneau și plecau, tot veneau alții noi, oamenii nu veneau, dar cu sosirea Părintelui Gurii, brusc totul s-a schimbat.

Mănăstirea a devenit, în sens spiritual, un centru duhovnicesc și Părintele, pe neobservate a devenit duhovnicul poporului. Cu iubirea lui a binecuvântat și pe frați şi pe enoriași, dușmanii nu mai fugeau și cei care se rugau au dat năvală. Veneau din Sokolov, Cerepavtsa, de oriunde și toți voiau la Părintele Gurii.

 

Valerii Sirotkin

La ce ne învăța? Ne învăța cum este corect să-ți faci cruce și ce i s-a întâmplat, toți l-au atacat. Părintele  Gurii îmi zicea, că nu se face crucea fluturând din mâini, este un simbol, crucea curăță omul. Am acum în mâini îndrumările Măicuței Pelaghia. Datorită acestor lucruri, Părintele Gurii a fost scos pur și simplu din Mănăstirea   Ispask de lângă Lutsk.

În acele vremuri el a început să vorbească că vor muri, că se apropie vremea antihristului, babele noastre le plac aceste tipuri de discuții.

Ce ani erau?

Aceasta era la începutul anilor 90. Oamenii mergeau la el să se spovedească, pentru că el îi asculta pe fiecare, le dădea sfaturi, le zicea ce au de făcut, tuturor le era pe plac, ziceau că este un Părinte bun. La noi în Rusia din totdeauna se ducea lipsă de Părinți, de pe vremea noastră a sovieticilor,  la el lumea stătea la coadă să se spovedească, la alți Părinți, la fel frați din mănăstire nu era nimeni, dar la el tot timpul se formau cozi. Toate acestea ridicau o formă de agitație, nu era chiar o gelozie, dar era pe aproape. Cu toate acestea oamenii tot mergeau la el. De acea cei de la conducerea Duhovniciei au hotărât să-l transfere în altă parohie, să-i mai scadă din popularitate, totodată la tipografie apăreau ca un fel de proclamații, pliante cu numele lui care erau lipite pe stâlpi în Vologda, despre antihrist, despre toate, astfel miliția a început să se informeze, s-au adresat, probabil, șefului nostru, care l-a convocat pe Părinte și i-a zis să se înceteze cu astfel de lucruri. Părintele a lovit din picior și a zis, că nu încetează. Spre mirare fiind un om mic, dar avea convingeri puternice, astfel a fost transferat în Lamoviki. Pe atunci eram supraveghetorul lui și i-am transmis parohia, el a venit cu lucrurile lui, o bormașină,  care toate au încăput în portbagajul unei mașini și era foarte haios când a început s-o descarce, avea câteva canistre de lapte pline cu apă sfințită, vre-o zece perechi de cizme și toate acestea era averea lui. Mai avea diferite icoane și alte lucruri mărunte, nimic de valoare. Stareții binecuvântătorii sunt iubiți de popor, de ce poporul îi iubește atât de mult? Starețul este un om deosebit, este iubit pentru că el Îl iubește pe Dumnezeu, îi iubește pe oameni, are dar de la Sfântul Duh, trăiesc foarte cinstit și curat, așa era și Gurii.

Am fost transferat și eu din Lamoviki aici,  în Cerepoveț, Nujdipomoskoe, dar oamenii au ajuns și în Lamoviki, neluând în vedere aceasta a fost transferat la Pecima, lângă Totino, credeau că nimeni nu se va duce acolo pentru că este prea departe și prea scump drumul. Dar oamenii au ajuns și acolo.

Cu ce se duceau, cu autobuzele?

Da, plecau cu autobuzele, și ce poți face cu acest om? Pentru că nu a respectat cele impuse, erau zvonuri că conducerea l-a închis într-o temniță, ca pedeapsă pentru neconformare, cu cât mai mult îl pedepseau, cu atât mai mult poporul îl iubea. Efectul era invers proporțional, martirii sunt foarte iubiți la noi, oamenii îi iubesc pe cei care sunt chinuiți. Ei suferă pentru Dumnezeu, pentru faptele sale, pentru credința sa, oamenii au plecat după el. După care l-au luat înapoi ca călugăr în mănăstire, după care pe covor l-au lăsat să propovăduiască să țină slujbe.

Locul se numește Uspicenika, este la patruzeci de kilometri de la Tutima, în acele vremuri nu erau nici străzi nimic nu era, acolo pe malul râului   Suhano, binecuvântau Biserica Nastasov, parohia nu avea oameni, era un sat părăsit, acum e mai bine, pe atunci era foarte rău. Luni întregi nu era plătit salariu, în anii nouăzeci și acolo a fost trimis. În semn de protest a făcut grevă. Mâncă numai odată pe zi, el avea un rinichi, așa s-a îmbolnăvit, după care sănătatea lui s-a înrăutățit,

Odată l-am văzut aici, și l-am întrebat: „Părinte v-ați întors în Vologda”, la care el îmi zice: „Nu, am fugit”. Cu altă ocazie am primit un bilețel de la el, prostul de mine, nu am păstrat acel bilețel, unde scria că: „El mă duce de aici cu forța, Gurii”.

După Uspecenskii, l-au lăsat să ne spovedim în biserică, dar nu avea voie să țină slujbe, intra acolo în altar, dar nu ținea slujbe. Veneau la el foarte multă lume, veneau toți de la noi chiar și străini veneau,  știau de acest Părinte binecuvântat, tot timpul se formau cozi la el.

Conducerea bisericii, duhovnicul nostru starețul, avea un teanc mare de scrisori către Părintele Gurii și eu îi zic, „atâția scriu, trebuie să ne rugăm pentru toți, pentru toți trebuie să ne rugăm”.  Totul era în afara bisericii, era ca o organizație, voi știți că biserica înseamnă oameni și pe el au încercat să-l îndepărteze cumva, dar oamenii tot veneau la el, veneau foarte mulți.

Părintele simțea apropierea morții,  tot timpul se ruga, stătea mai mult în pat, mânca doar o singură dată pe zi, putea să nu mănânce și patruzeci de zile. Era ceva deosebit când își lua rămas bun de la noi, când împărțea cadouri, într-o zi vorbesc cu o soră care-i zic: „Natașa, am senzația că în curând Părintele nu va mai fi”. Ea mă întreabă: „De ce”? „Natașa, vezi și tu comportamentul Părintelui, el nouă nimic nu ne zicea, că va muri, sau alte lucruri pe lângă”.

După anii două mii starea lui era gravă, se îmbolnăvea și în anii nouăzeci a stat în concediu pe caz de boală,  pe motiv de boală era și când nu-l plăceau cei de la conducere, el vorbe despre globalizare, că nu e voie să primim documente cu însemnele antihristului, l-au ajutat să se concedieze, l-au ajutat să se îmbolnăvească, a fost internat în spital pe 6 septembrie 2001 s-a stins, a stat 12 zile și cu toții l-am îngrijit, nu mânca nimic.

Nu mânca nimic, doar apă sfințită îi dădeam și acest artos lua, părea inconștient dar ne auzea. Îi ziceam Părinte trebuie să luați artos, el deschidea gura, dar Părintele părea inconștient.

A fost scurtă viața de pastor a Părintelui Gurii, dar a fost foarte strălucitoare. În haine sfinte a slujit doar 13 ani și mai mult de jumătate din acestea a fost alungat, în anul 1999 pe motive medicale a fost trecut în concediu medical, în data de 6 septembrie 2001 a murit cu diagnosticul de insuficiență renală.

Aici este lista statistică a muncii sale, pare a fi una obișnuită, dar după această este o muncă fără compromise a pastorului, mărturiile acestora se găsesc în această carte mică, care a fost de nenumărate ori reeditată și datorită căreia, nu numai în Rusia dar și peste hotarele acesteia, se știe despre acest Părinte scump și strălucitor.

Unde a fost tuns în călugăr, acolo a fost și înmormântat, în acest cimitir gorbaciovsk de pe lângă biserica din Lazorovsk.

Dragă Părinte Gurii, roagă-te la Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!

Când îmi amintesc de el mi se face mai ușor la suflet.

Nu ați mai întâlni așa ceva?

Nu, nu am întâlnit, cred că așa ceva doar o singură dată poți întâlni, din punctul meu de vedere este un miracol că el a fost anume aici.

Și toate aceste exponate el le-a văzut?

Da, le-a văzut pe toate.

A venit și s-a interesat, era curios?

Știți, el era curios să cunoască, dar erau lucruri despre care era interesat și lucruri care nu-l interesau. Era curios să știe totul ce era legat de familia regală, de istoria Rusiei, de toate acestea era profund interesat. De multe ori făcea poze,  ni le aducea, spunea că se roagă pentru noi și noi să ne rugăm pentru el. Cred că, era singurul dintre preoţii acestei parohii care, amintea numele ultimului rege al Rusiei, la slujbe.

Până la iconizare?

Da.

Îi plăcea foarte mult să vorbească despre familia Imperatorului, zicea că cine nu-l respectă pe Imperator, acela nu se va mântui, chiar așa.

Vă zicea că are un hobby?

Vedeți, el era un om foarte simplu, punea suflet când vorbea despre el, dar zicea ca Imperatorul era ca mântuitorul nostru, pentru că posibil am fi trăit de sute de ori mai rău. Acum trăim,

Se zice că Rusia există doar datorită lui?

El zicea că datorită sacrificiului pe care l-au făcut, pentru propriul popor, noi încă suntem și existăm.

Dar zicea ceva Părintele referitor la omorul Țarului?

Trebuie să ne căim.

Zicea că întreaga Rusie trebuie să se căiască și nu numai pentru noi dar și pentru cei morți. când mergi la spovedanie să zici, Doamne iartă-ne păcatele mele ale morților mei, părinții, spuneți numele, bunici și bunei, pentru cutare și cutare. Rugați-vă pentru Rusia, pentru salvarea Rusiei, rugați-vă pentru Țar, pentru Mântuitorul acesteia.

Cum se numea, Mântuitor?

Da, îl numea Mântuitor, dacă nu există pocăință, Rusia poate dispărea.

Ne învăța cum să ne pocăim, îi învăța pe copii, personal am fost acolo, am ajuns când el era la Sokolov organiza o cină de pocăință, pe cine a binecuvântat, nu-i binecuvânta pe toți. Am ajuns și  ce-mi amintesc acum, că toți care era la acea cină de pocăință ne pocăiam pentru păcatele strămoșilor noștri. În oarecare măsură, am fost pioneri, am fost în komsomol, ne uitam la filme la televizor. Este cel mai păcătos,  filmul la televizor, zicea Părintele, mai ales când pe Țar l-au omorât, erau filme pe vremea sovieticilor, tu participi prin aceasta.

Părerea mea personală este că, poporul rus este vinovat, cum să nu fie vinovat dacă pe acest Țar, care nu era a americanilor, era țarul nostru, al rușilor, a fost închis pentru un an și jumătate în închisoare, și nici-un strămoș de al nostru, nu a mișcat un deget să-l elibereze. Cum se poate așa ceva, nimeni, nu i-a întins o mână de ajutor. Trenul…

Reiese că păcatul este a generației în care el a fost omorât?  Păcatul a venit de la strămoșii noștri?

Așa e, da, este ca și când poporul evreu l-au răstignit pe Iisus Hristos, așa și noi l-am omorât pe propriul nostru Țar, este la fel. Rusia merge alături, eu consider că așa este, este părerea mea personală. Este ca și cum fiul meu ar spune: „Mamă, noi doi acum  stăm la masă şi deodată cineva ne sparge ușa, și cineva strigă, deschideți ușa, am venit să vi-l omorâm pe tatăl vostru. Noi stăm liniștiți, le arătam unde este întrerupătorul, cum e mai bine să-l omoare pe tatăl meu și noi liniștiți ne continuăm să bem ceaiul.  Cum nu suntem vinovați? Este o crimă, de exemplu ca pe tatăl nostru, așa e și cu Țarul. Bineînțeles că poporul nostru păcătos nu putea face așa ceva, au făcut jidanii totul, ei erau cei inteligenți care au pregătit totul, cum să-l lichideze cât mai precis, dar crima a fost făcută sub cerul Rusiei, cu mâinile rușilor, sub ochii rușilor, cu mâinile rusului Vanea. Un Părinte îmi zice: „L-ai omorât pe Țar”? Îi răspund: „nu, nu l-am omorât, Doamne iartă-mă”. În fața lui era un ziar bisericesc, care s-a deschis pe poze cum erau clopote bisericești dărâmate pe jos. Eu l-am întrebat: „Ce sunt cu acestea, cine a făcut toate acestea? Cine a distrus toate aceste biserici? Cu mâinile cui au fost făcute? Nu au fost făcute de jidani sau de evrei?  Ce înseamnă că la noi în Rusia trăiesc numai jidani și evrei? Toate acestea au fost făcute prin sate, cine le-a făcut? Cine a distrus atâtea biserici? Cine”?

„El, rusul Ivan! Cum să nu cer iertare”?

Pe tine te iubea?

Pe noi toți ne iubea,  îmi amintesc când am fost în Sokole, ajunse-sem mai greu, dar cum am ajuns cu Maria, ara atât de bucuros, ne-a strâns pe ambele la piept, avea lacrimi în ochi și a zis: Cât de mult v-am așteptat! Fetelor, voi sunteți fetele mele. Și ultima dată când ne-am dus la el, era bolnav la pat. Am ajuns că voiam să ne spovedim și am crezut că gata, Părintele nu se mai ridică, spunem rugăciunea, se rugăciunea pentru Iisus și Sfânta Fecioară, și deodată îl vedem pe Părinte care se îndrepta spre noi, se ridicase abia de mai mergea, dar pe noi toți ne-a spovedit. Părintele era foarte blând, se sacrifica  pentru noi, niciodată nu l-am auzit să zică că a obosit. Cum zic eu păcătoasa de mine, că am obosit foarte tare, dar el niciodată nu spunea asta. Nu vorbea despre nimeni de rău, nu se supăra și nouă ne spunea să nu ne supăram pe alții. Cu cine trăia el în chilie îi spunea să nu judecăm și să nu ne supărăm, trebuie să-i iubim pe toți.

Ce nu-i plăcea lui la duhovnicie, eu am intrat la școala duhovnicească în anul 1973, că se observa o bătaie de joc asupra preoților, le zice că sunt făcători de minuni, erau luați în derâdere și se făceau glume pe seama lor, ca cei ultimii veniți în armată. Nu erau iubiți cei din biserică, nu erau iubiți și gata. Ziceai că sunt proști, sunt oameni care sunt cu adevărați binecuvântați, se roagă pentru noi, pentru Rusia, ar trebui să-i copiem, să fim la fel ca ei, dar toți îi făceau bolnavi și-ți pare rău. Nu ştiu cât de bun era ca om, poate fi, dar era un duhovnic bun, om liniștit care iubea pe Dumnezeu și pe oameni. Eu îl i-au în considerare, mă rog pentru el,dar ce-mi pare rău cel mai mult este că, adică, nu-mi pare rău pentru oameni, îmi pare rău pentru duhovnicii noștri, când a apărut o carte despre el, ei trebuiau să se bucure că în regiunea noastră a apărut un sfânt canonizat. Oamenii îl iubesc, Doamne ajută, lasă-i să-l iubească. Este bine dacă oameni iubesc un Părinte mai ales că el a murit, dar ei au declarat război și mortului. Au interzis vinderea cărții acestuia, cine este el, de ce este iconizat, de ce îl slăvesc, Doamne ajută, este și Preasfințitul Anatolii pe care-l slăvesc oamenii.  Nu e ceva nefiresc dacă este slăvit, este bine pentru Patriarhia noastră, pentru regiunea noastră, pentru noi toți. Dar ei nu înțelegeau, au interzis de toate și cel mort este alungat.

Cum poți interzice un așa om?  Anume cu iubirea și cu liniștea lui apropia oamenii, el nu-i respingea, îi apropia, cum este Sfântul serafim pentru oameni, așa el este pentru mine. Așa că Părintele nostru, pe care-l consider un apărător, cu siguranță el este acolo lângă Dumnezeu. El de mine fugea după care a început să-mi zâmbească, acolo cu siguranță nu mă va auita. Uite!

Pentru totul să fie voia Domnului.

Îmi amintesc momentul în care sosea Părintele la noi era sărbătoare, totul era foarte ușor, nici nu știu cum să vă redau, soarele e lângă tine, unde era Părintele, nu mai era nevoie de nimic. Lumea se mișca ușor, totul era simplu și ușor, pur și simplu nu înțelegeam ce vor oamenii. Când Părintele nu a mai fost, atunci am înțeles totul. L-au pierdut pe el, pe lumină, este binecuvântarea Domnului, mai ales pentru regiunea Vologodsk, Domnul ne-a dat o rază de lumină, de rugăciune.

Și acum, mi-a zis o credincioasă, că nici acum stareții din parohie nu-și pot găsi un alt duhovnic la fel ca Părintele, deoarece nimeni nu se compară cu puterea Părintelui Gurii.

În acest moment, consider că în Vologda nu există un astfel de duhovnic, ca Părintele gurii.

Acum consider că este mai aproape de Dumnezeu și stă în locul din față.

Un preot credincios, a spus despre Părintele gurii următorul lucru: Pentru salvarea sufletului nostru era suficient un Părinte ca Gurii.

Odată îmi spune că la el a venit în vis Mama Domnul și i-a spus să nu mănânce pește, cam la un an până la moartea lui, era în camera mea când a zis: „Am visat că  a venit Mama Domnului și a zis să nu mănânc pește, iar eu mă mângâiam pe burtă și mă simțeam atât de bine când ea mi-a zis asta”.

El nu voia în nici-un caz, să se vorbească despre el, că este stareț, că are har, el era atât de reținut, atât de simplu, spunea că nu are școală, că nu știe multe. Era o persoană foarte simpla și sinceră, el pur și simplu spune ceva și pentru noi era totul.

Cel mai bine pentru lume și pentru Rusia este să lucrezi în război, cele mai talentate persoane și cei mai cunoscuți oameni de știință lucrează pentru arme de distrugere în masă ei sunt deștepții care zic că Dumnezeu nu are inimă,. Astfel descopeream la Gurii calități prin care vedeam că este mai deștept decât toată duhovnicia modernă și oamenii erau simpli ca copii mici, era o combinație între știința profundă și simplitate. Gurii avea aceste calități.

Toți soții noștri, a credincioaselor care mergeam în biserică îl respectau pe Părinte, soțul meu nu mergea la biserică, dar pe Părinte îl respecta. Dacă Părintele îi cerea câte ceva, el făcea orice ca să-i îndeplinească dorința. Zicea că: trebuie soba făcută, căldura centralizată o vor opri cu totul, dar soba va rămâne tot timpul.

Bunul Dumnezeu le aranjează pe toate și munca, suntem sătui, Părintele a spus că nu rămânem fără pâine, tot timpul vom avea o bucată de pâine, așa și este. Tot ce zicea el așa și este, suntem sătui, mergem la muncă, dar mai departe cum va fi, cum va vrea Dumnezeu așa va fi, cu voia Domnului.

Sfârșit Partea Întâi

 

 

 

Posted in Porunci si citate alese din Biblie | Lasă un comentariu

Sarea pamantului 4 seria 2 – Arhimandritul Tavrion

 

 

Se dedică împlinirii a 30 de ani

de la trecerea la Domnul a

arhimandritului TAVRION

(Batozski)

SAREA PĂMÂNTULUI

 

 

Cu binecuvântarea

Prea Sfinţitului DIOMID
episcop de Anadâr şi Ciukotka

 

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”

(Evrei XIII, 7)

 

SAREA PĂMÂNTULUI

 

 Filmul patru – Partea a II-a

Puteți observa aici așezarea pietrei de temelie a portului Riga de către domnitorul Nikolai al II-lea. De atunci a trecut, aparent, puțin timp din punct de vedere istoric, dar personalitatea ultimului nostru împărat a avut un rol important în transformarea țărilor baltice, în degermanizarea acestora. În Letonia s-a remarcat o evoluție rapidă a vieții economice, sociale, culturale și religioase. Revoluția și anii sovietici care au urmat au schimbat pe termen lung chipul vechii Livlandii, mai ales din punct de vedere spiritual, și, cu toate că aceste schimbări au fost nelegiuite, acestea au evidențiat, într-o țară cândva păgână, o serie de promotori ai evlaviei și mărturisitori ai credinței. Printre ei se numără și sfinția sa, mucenicul Platon, episcopul de Riebini, martirizat de bolșevici la Riga, în anul 1919. Pentru poziția sa declarată împotriva bolșevicilor, în 1934 a fost ucis și arhiepiscopul Ioann Poumer. În Letonia, s-a evidențiat și protoiereul Ioan Juravski, lucrător al rugăciunii lui Iisus. Ani la rând, Biserica Letonă a fost condusă de mitropolitul Veniamin Fitcikov. Ultimele decenii ale vieții și le-a petrecut la Riga, la discipolii săi, duhovnicul arhimandrit Kirill Borodin, discipol al cuviosului Sevastian Karagandinski. La Liepaia a slujit și este înmormântat apropiatul părintelui Tavrion, protoiereul Mihail Voznesenski. La mănăstirea din Riga a locuit duhovnicul schiarhimandrit Kosma și desigur, perla uimitoare atât a Letoniei, cât și a Rusiei, arhimandritul Tavrion.

ARHIMANDRITUL TAVRION

Seria a patra

Partea a doua

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Au trecut mulți ani de când eu am sosit în Letonia, în țările baltice, la duhovnicul și colegul meu de suferință în lagăr, părintele Tavrion. Monah era atunci egumenul Mitrofan, iar civil era protoiereul Mihail Voznesenski, care a fost martirizat și chinuit la Arkute, în suferințe, în lagăre. Odată l-au lăsat să moară, ca să se întoarcă seara după o zi de muncă și să îl scoată de acolo. Și deodată, pe la mijlocul zilei, aude el la picioarele sale o voce suavă de femeie: părinte Mihail, tu n-ai să mori! Părintele Mihail s-a hotărât să ridice mâna, să-și facă cruce și să spună: piei, Satană! Știa că la o distanță de 500 de metri de lagărul bărbaților se afla un lagăr pentru femei, așezat acolo special pentru a-i ispiti pe cei slabi. Și el povestea că unii dintre membrii Clerului plecau la aceste femei, iar Dumnezeu îi nimicea pe loc și nu le permitea preoților să devină impuri. Erau mii de slujitori ai Domnului în lagăr și mai era un număr mare de deținute politice la o distanță de 500 de metri.

Reporter: Iar preoții plecau?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Plecau! Unii dintre preoți plecau special într-acolo. Unii chiar spuneau: unde este Dumnezeu? De ce ne-a lăsat aici, să ne chinuim? Iar Dumnezeu îi trăsnea pe loc, precum îl trăsnise și pe Evagrie monahul. Pe loc, sub ochii noștri, omul își pierdea răsuflarea și cădea secerat la pământ, paralizat, și îl nimicea Domnul. Și la fel se întâmpla cu toți cei care mergeau acolo, oricine erau ei, la partea femeiască… Dumnezeu îi nimicea imediat, pe loc. Și iată, Protoiereul Mihail Voznesenski, lăsat să moară, a auzit o voce de femeie: Părinte Mihail, tu n-ai să mori! Iar el și-a ridicat mâna ca să-și facă cruce și să spună: piei, Satană! Și deodată aude: este bine că tu lupți cu Crucea Fiului Meu! Cum a auzit el aceste vorbe, a spus: Tată, Doamne, iartă-mă! Era să te blestem! Nu-i nimic, e bine că te lupți! Așa să o ții și luptă-te, luptă, căci n-ai să mori! Peste trei ani o să te eliberezi, o să te întorci la preoteasa ta, Lizaveta. Preoteasa lui, Lizaveta, a absolvit Institutul de Maici, fiind dusă acolo din fragedă pruncie și pregătită special pentru a se căsători cu un tânăr nobil care avea în neam trei generații de preoți, preotul Mihail Voznesenski. Starețul Mitrofan m-a dus la duhovnicul Tavrion și i-a spus: Părinte, iată, am un copil. Mă binecuvântezi? Păi, da, bine! Să-l slujești pe Dumnezeu este foarte minunat! Bine! S-a oprit puțin, a tăcut câteva minute duhovnicul Tavrion, după care a zis: ei, mergeți, vlădica vă așteaptă. Și vă așteaptă de mult. Păi, cum? Repede, repede? Și cu ce să plecăm? Acum, acum, o să trimită Domnul un taxi. Noi am ieșit, ne-am luat rămas bun de la duhovniculul Tavrion și deodată a aterizat un taxi pe teritoriul mănăstirii din Riga. Din el a ieșit șoferul și a strigat: Părinte, părinte, cine merge la Riga? Și am zis: noi, noi mergem la Riga. Urcați! Noi am urcat, iar el zice: păi, asta da, ce credință aveți! A, nu, ce credință? Noi suntem păcătoși! Nu, eu m-am convins! Și șoferul a început să ne povestească: eu am venit cu o cursă foarte devreme, de la Daugavî, din Riga, mai aveam câteva minute și niciun client și aud o voce în capul meu care îmi spune: du-te la mănăstire! Eu mă gândesc: ce să caut acolo? Doar nimeni nu a făcut nicio comandă de acolo! Du-te, du-te! Eu n-am răspuns nimic și mi-am spus că hai să mă duc înainte, poate la vreo intersecție o fi cineva care vrea să meargă la mănăstire. Și m-am îndreptat încolo. Am ajuns la acea intersecție, dar nu era nimeni acolo și zic: mi s-a năzărit! Deodată, văd cum pe capota mea a apărut un moșneag cu un fel de panglici așezate în cruce pe umeri. Și îmi zice sever: ție ți s-a zis să mergi la mănăstire! Și gata, moșul a dispărut! Eu n-am sucit de volan deloc, conștient, am mers cumva spre Riga și dintr-o dată dau de pădure. Dau de pădure! Și văd o biserică! Și intru. Zic: Chiar așa! Mănăstirea! Zic: Doamne, cum așa? Ce s-a întâmplat? De aceea vă spun: ce credință aveți!

Reporter: Pe noi toți ne preocupă acum situația Bisericii contemporane. Despre această globalizare, că lumea merge acum către o unificare, se îndreaptă spre ceva unic, global, se destramă, iată, uniunile se destramă… iată, părintele a prevăzut toate acestea în niște discuții personale. Totul este electronic, toate acestea, toate aceste numere…

Arhimandritul Piotr (Cucer): Știți, părintele nostru… le vorbea unor oameni, dar foarte rar le vorbea oamenilor despre asta. Eu am avut niște discuții cu el, dar nu a vorbit deloc despre așa ceva. Pentru el posibilul era cel mai important. Posibilul. Ne demasca defectele – asta era cel mai important lucru. Dar așa, generalități, nu prea vorbea. Așa ceva nu ar prea fi funcționat la oameni. Le-ar fi intrat pe urechea acesta și le-ar fi ieșit pe cealaltă. Cauza tuturor lucrurilor… Dar cauza tuturor lucrurilor sunt păcatele noastre! Samavolnicia. Apostazia. Ateismul. Iată păcatele noastre! Și așa și mai departe.

Schieromonahul Serafim (Stoianov): El vorbea de multe ori așa, alegoric. Îmi amintesc cum eu mă plângeam odată lui că nu ne permit conducătorii, cei care erau responsabili pe probleme de religie… mă plângeam că nu ne permit să ne restaurăm bisericile. El spunea: dar vă amintiți cât timp a fost poporul lui Israel în captivitate? Da. Șaptezeci de ani! Așa și noi suntem în captivitate. Și nu mai știți, după ce s-au pocăit ei, ce cântec au cântat ei acolo? Da… Unii își aminteau, alții nu. Iată, ei cântau cântecul acesta în captivitate! Și noi cântăm în captivitate. Și noi suntem în captivitate! Și o să mai fim șaptezeci de ani. Și noi cântăm. Ascultăm. Îl slăvim pe Domnul. Deși suntem sub presiunea dușmanilor Domnului Hristos, o să vină o vreme când totul se va nărui. O putere atât de mare, și cine își putea imagina cum o putere atât de mare, Uniunea Sovietică – de care se temea toată lumea – cine s-ar fi gândit că avea să se destrame? Dar odată el mi-a spus așa, încet: părinte! Iar eu eram aproape. Părinte! Ce credeți, o să supraviețuiască mult timp acest sistem? Iar eu… în primul rând eu nici nu puteam analiza tot ce se petrecea, iar în al doilea nu știam ce să îi răspund. De ce mă întreabă așa ceva duhovnicul? Ori mă ispitește, să vadă ce convingeri am, ori vrea să afle cum gândesc? Și i-am răspuns: părinte, nu știu. Nu știu. Iar el mi-a spus atunci: O să vină timpul foarte repede. O să ne ducem la culcare pe timpul U.R.S.S.-ului, iar când ne vom trezi, acesta n-o să mai fie. Această mare putere… se vor trezi oamenii și nu va mai fi! Iar după aceea o să fie împărțită! Fără o singură împușcătură măcar se va destrăma și nimeni nu va întreba pe nimeni ce s-a întâmplat. Eu n-am crezut așa ceva. Iar discuția asta noi am avut-o în ’70… în ’78. Și în ’78  el a și adormit în Domnul. Duhovnicul a slujit până în ultimele zile din viața lui. Vă dați seama ce puternic era? A slujit nouă ani la rând, fără a pierde vreo slujbă, 365 zile pe an. Și în ultimele zile deja stătea așezat în altar când citea slujba. Gemea deja. Și m-a chemat pentru ultima oară… pe mulți i-a chemat, dar pe fiecare în momente diferite. Iar eu aveam ocazia să fiu singur cu el. Încet, mi-a spus: ține minte! Iar dacă nu ții minte acum, o să îți amintești după aceea tot, treptat, începând cu prima zi în care Dumnezeu ne-a adus împreună: te așteaptă greutăți mari în viață. O să fii preot! Părinte, cum să fiu eu? Sunt nedemn! Dumnezeu să hotărască cum ești!  Dumnezeu te-a ales demult! Tu trebuie numai să parcurgi și calea pământească, această hirotonisire, prin care trebuie să treacă fiecare slujitor al Bisericii prin împuternicirea apostolilor, prin arhiereul superior și să primești darul! Vorbește cu curaj, nu te bâlbâi niciodată! Nu te opri. Uneori o să te sperie. Dacă o să te sperii, o să îți pierzi harul. Darul. Duhovnicul spunea: vor fi tensiuni mari, prigoane mari, dar nu vor fi prigoanele care au fost în anul 1917. Vor fi altele. Rugați-vă Domnului, stați drepți, aveți încredere în Dumnezeu. Nu vă temeți! Domnul e cu voi! O să fiți obligați să luați de bunăvoie sau o să vă silească să luați documente noi, să vă angajați cu ele, dar niciodată – țineți minte – gândul vostru s-ar putea să fie: eu o să accept la început, iar după aceea Dumnezeu știe! Niciodată! Acceptați numai acest mic pas și veți pierde totul pentru totdeauna și fericirea va pleca! De aceea, nu trebuie să existe niciun fel de compromisuri față de autorități. Prin acești oameni va lucra șarpele iadului. Uneori, ei nici nu vor ști pentru cine lucrează de fapt.

Reporter: Părintele Tavrion a fost, într-adevăr, un antisovietic. Nu în sensul politic, ci în al ideilor. Bolșevismul era și el o religie, dar una mincinoasă. O religie a urii și a ateismului.  El își amintea cum era Rusia pe timpul Țarului și cum era Rusia de după acesta. Pentru unii scuipată și chinuită, pentru alții de clasă și comunistă. El nu a acceptat Revoluția de la bun început, iar despre conducere spunea că nu este de la Dumnezeu. La slujbe și la rugăciuni nu îi pomenea pe conducători. Considera că toate chinurile trecutului au făcut până la urmă un mare bine: au purificat Biserica. Nu a acceptat declarația Mitropolitului Serghei și el însuși făcea parte dintre cei nepomeniți. Nu se împărtășea în bisericile lui Serghei. Dacă i se întâmpla să fie prezent la polieleuri, stătea puțin până la ungere și pleca. Colaborarea cu autoritățile, părintele Tavrion o numea spurcată și era de părere că niciunul dintre arhiereii perioadei postbelice nu rămăsese neinfluențat de aceasta. Părinte Serafim, dumneavoastră ați cunoscut preoți KGB-iști?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Părintele Veniamin era unul dintre ei. Înainte el era… în trecut era comunist. Era în regiunea Altai. Dar nu știu ce s-a întâmplat, că a ieșit ceva rău și l-au dat afară din partid, iar el s-a dus la Serviciul de Informații. Serviciul recruta la acea vreme din rândul Bisericii oamenii știutori de carte. Lor li se propunea… și eu am ajuns acolo, și mie mi-au propus. Numai ce m-au numit, că am și fost chemat la KGB! Și mi-au propus să colaborăm. Le-am spus: mă scuzați! Când eram un nimeni, voiam să lucrez la voi, iar voi m-ați respins. Iar acum, când am devenit un slujitor al Bisericii, îmi propuneți să lucrez pentru voi? Nu, nu pot! Nu pot fi un trădător acum! Biserica a fost mereu la ananghie. Biserica a fost mereu sub presiune. Biserica era condusă de cei responsabili de probleme religioase. În eparhie majoritatea păstorilor de atunci erau agenți. Ei se purtau cu atâta sfințenie, de zici că nu erau oameni, ci îngeri. Iar ca să afli cine erau, nu trebuia decât să pronunți o lozincă împotriva puterii. Și era clar: dacă în ziua următoare eram chemat la KGB, știam cine i-a informat despre mine. Și le spuneam pe loc: eu trebuia să aflu cine este agentul vostru. Dacă era cine bănuiam eu că este. Atunci ei spuneau: sunteți un fanatic. Atunci le spuneam: chiar și vorbele acestea îmi demonstrează că este al vostru!

Reporter: Părinte, acele vremuri sunt adesea  numite încercări. Este adevărat? Au fost?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, este adevărat. Multe s-au întâmplat. Pe mine așa m-au abordat. Ați putea să aflați… să aveți încredere într-un păstor? Da, iar când ei o să vă facă niște confesiuni, dumneavoastră o să veniți la noi să ne spuneți. Eu le-am spus: păi, eu nu am nevoie de așa ceva! Iar ei de colo: dar noi avem nevoie! Aha, aveți nevoie? Atunci mergeți voi și urmăriți-i voi, că eu nu mă duc! Ei, cum așa, doar toți suntem sub același Dumnezeu! Ei, atunci, dacă e același Dumnezeu, veniți la noi să lucrați ca paracliser, sau ca diacon! Nu, nu, nu, așa nu putem! Nici noi nu putem! Mi-au oferit și bani pentru așa ceva. Odată era să cad în ispită. Nu, nu pot să iau eu banii voștri, le-am spus, mai ales că nu sunt munciți! Și îl văd cum începe să îmi vâre în mână trei cervoneți. Și eu, în gândul meu, era cât pe ce să îi iau. Dar o voce mi-a spus: nu pune mâna, că Iudă te vei numi! Și am tresărit brusc. Ei m-au întrebat: ce s-a întâmplat? Zic: cum, adică, ce s-a întâmplat? N-ați auzit nimic? Nu! Și atunci am înțeles că nu era voce omenească ce auzisem eu, pentru că se auzise atât de tare, că am crezut că se zguduie toată camera. Ei erau mulți. La fiecare masă, la fiecare colț stăteau agenții, iar în fața mea stătea șeful lor. Le-am spus: mă scuzați, dar nu pot! Zice: dar luați, că după aceea vă achitați. De unde știți dumneavoastră că o să mă achit după aceea? Doar nu știți dacă mă hotărăsc sau nu să vă contactez. Ba o să ne contactați, doar a dat toate cărțile pe față! Cum să vorbiți cu noi, cum să ne chemați la telefon, cum să veniți să ne raportați. Eu am spus: bine… Și doar pentru că am spus bine, deja am păcătuit! Mi-ați povestit, cum spuneți dumneavoastră, totul, cu cărțile pe față, mi-ați spus cum să vă recunosc agenții, iar acum această teorie o să îmi fie de folos în sensul că nu o să lucrez pentru voi, ci pentru Dumnezeu. O să vă cunosc pe toți. Ticălosule! O să te dăm afară! Noi ți-am spus ție tot, iar tu ce faci? N-o să vă dea voie Domnul, am zis. Da! Aceste cuvinte au fost foarte potrivite… când am spus că n-o să le dea voie Domnul. Dumnezeu m-a păzit!

Reporter: Părinte, dar pe dumneavoastră v-au chemat autoritățile la discuții?

Arhimandritul Piotr (Cucer): În 1984. M-au chemat, chiar de Bobotează. M-a chemat KGB-ul din … și au încercat să colaboreze cu mine. Uite așa. Eu i-am refuzat categoric. Au încercat să mă convingă timp de o oră întreagă.

Maica Olimpiada (Ius): Pe mine m-au prelucrat: nu îl asculta pe părinte, ascultă-i pe cei care denunță. Dar eu trecusem deja prin școala asta, știam că există denunțători. Ei, sigur că da, o să vă ascult eu pe voi! Pe părinte o să îl ascult, că înțeleg eu mai bine. Mi-a mai explicat mie un arhimandrit că au fost timpuri în care preoții trebuia să dea în scris că sunt de acord să lucreze pentru aceste… autorități. Pentru KGB. Cei care semnau erau repede promovați, ajungeau arhierei și așa mai departe, iar cei care nu semnau, nu erau sprijiniți. Printre ei se număra și acel arhimandrit care mi-a povestit mie. Nici pe el nu l-au promovat nicăieri, dar eu deja știam despre asta… poate dacă nu știam… dar eu știam prea bine că există asemenea denunțători și că sunt peste tot, cu atât mai mult la mănăstiri, iar pe lângă un asemenea preot sunt și mai mulți. Așa că nu-mi spuneți voi mie pe cine să ascult, că eu știu pe cine să ascult, pe părinte. Și cumva mi-a fost ușor să fac asta, mai ales că el le-a spus: nouă nu ne este frică de voi chiar dacă sunteți agenți, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu, și de atunci mie mi-a fost ușor. Se povestea că odată l-ar fi chemat KGB-iștii aștia la Moscova, el s-ar fi dus acolo și eu știu, pentru că mi-a povestit o soră, că acolo au început să facă presiuni asupra lui, ca să lucreze pentru ei, iar el le-ar fi răspuns că le cunoaște toate gândurile. Atunci ei i-au spus: pleacă, moșule, de aici!

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Duhovnicul Tavrion m-a chemat de multe ori la spovedanie. Eu mi-am dat seama de multe ori că era vizionar, că îmi citea gândurile și atunci când nu discutam cu nimeni, ci numai cu mine însumi, în sufletul meu, sau cu Dumnezeu. Duhovnicul mă chema urgent și simțeam că atunci când ajungeam că mi-a citit gândurile și îmi dădea, cum s-ar spune, un perdaf, cum s-ar spune, adică mă certa. Am avut câteva confruntări: ia aminte, nu accepta nimic de la ei! Niciun fel de semnături să nu dai! Că măcar o dată dacă te încurci cu ei, nu mai scapi de ei! Părinte, dar despre cine vorbiți? Cum despre cine? Cum, tu nu știi unde ai fost? În casa roșie? În biroul acela, unde au încercuit toată… toată masa? Cu șobolanul… la picioare? Era vorba chiar de KGB! Unde m-au chemat și au încercat să mă convingă să lucrez pentru ei. Și atunci mi-a spus: dacă o să îi refuzi o dată, îți va fi toată viața mai ușor. Dar va veni o vreme când o să îi forțeze pe toți să ia documente noi. Tu nu lua niciodată! Dacă treci prin clipe grele, să-i fii credincios lui Dumnezeu! Dumnezeu n-o să te părăsească niciodată! Pentru că Dumnezeu sosește lângă tine cu acea putere care se consideră… divină. Orice putere este de la Dumnezeu. Asta este o minciună! Puterea care este de la Dumnezeu este cea care este pentru Dumnezeu. Dar cea care face fapte reprobabile nu poate fi de la Dumnezeu. De aceea ți s-a dat judecata. Gândește-te bine înainte să accepți ceva.

Reporter: Este vorba de refuzul pașapoartelor (buletinelor)?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Evident, da. El a mai spus că documentele care necesare pentru identitatea persoanei nu sunt necesare. Și nici chiar cele pe care le avem acum nu îi sunt pe plac lui Dumnezeu.

Reporter: Este vorba despre cele sovietice?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Îhî, despre cele roșii, cu stemă. Așa că el a subliniat că nici cele pe care le avem deja nu îi sunt pe plac lui Dumnezeu. Deși cu ele se mai poate… o să vină timpul și se vor schimba. O să aibă valoare de stat, dar se vor schimba, pentru că va fi alt sistem, care se va îndrepta cu timpul spre venirea Apocalipsei, prevestită de Sf Ioan Teologul. Unde fiecăruia, mic sau mare, i se va oferi, și după aceea i se va împărți un semn al Fiarei. Cine citește, să înțeleagă! Numărul ăsta, omenesc… eu îmi amintesc că nu prea pricepeam, dar întâlneam de multe ori… de multe ori, diferite nume… s-a pomenit și Lenin aici, sub semnele acestea, a fost și Stalin. Dar până la urmă știe numai unul Dumnezeu, care conduce? Noi chiar am crezut că nu o să apucăm acele vremuri. Eu unul credeam că n-o să le apuc.

Reporter: Iar duhovnicul ce spunea?

 Schieromonahul Serafim (Stoianov): Duhovnicul spunea: N-o să apuc acele vremuri eu, voi o să le apucați! Și o să trăiți și prigoana!

Reporter: Despre prigoane duhovnicul a prezis, ca și mulți alții… că ele vor fi și mai crunte decât cele dinainte, numai că vor fi de cu totul altă factură decât cele de după 1917. Regimul sovietic se va destrăma în curând, spunea el, și adeseori îl compara cu captivitatea de șaptezeci de ani a poporului evreu. Cum a fost la ei, așa va fi și la noi! Dar după libertate va veni vremea lui Antihrist. O să vi se dea documente noi: pașapoarte. Numere. Totul va fi electronic. Și peste tot se va răspândi Semnul (Pecetea). El îl numea printr-un simbol evreiesc din Vechiul Testament. Poate fi recunoscut, spunea el, în felul următor: o să aibă treizeci de linii, după numărul celor treizeci de arginți. La margini mai lungi, și mai lungi și în centru. Când îl vedeți, să știți că acesta este… el. Și o să fie pus pe alimente, pe documente, peste tot, peste tot. O să se împlinească Apocalipsa.

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Când mă chema el la spovedanie, îmi vorbea obligatoriu despre viața în care eu va trebui să intru că va fi o perioadă de prigoană, că eu mor, dar tu o să apuci aceste vremuri. Nu, părinte, eu nu vreau să trăiesc așa vremuri. Vrei, nu vrei, așa îți este sortit! O să le apuci! În jurul tău vor fi mulți, tu vei fi monah, o să ai mulți discipoli! Învață-i pe toți adevărul divin! Fii aspru cu tine însuți și milostiv cu oamenii. O să vină vremuri grele, o să se împlinească Apocalipsa! O să pună pe oameni poveri grele și numere și nimănui dintre cei care nu vor avea un document nou, un pașaport, nu li se va permite să meargă sau să lucreze nicăieri. Încearcă să rămâi cu pașaportul pe care îl ai acum. Nu îți mai trebuie nimic altceva! Și spune-le și altora! Acestea vor lua amploare până la instaurarea antihristului. Până acesta nu se va instaura, oamenii nici nu o să observe – nici măcar cei care vor primi acele pașapoarte –  vor simți toate bucuriile, toate reușitele. Le va fi atât de bine! Ce aveți, oameni, buni! E atât de bine așa! Când nu aveam număr sau pașaport, nu puteam să îmi găsesc nici serviciu,  nici să încep o afacere, iar acum totul îmi merge bine! Și mulți vor cădea în ispită. Dar această bucurie va ține până la instaurarea antihristului. Care va activa un computer universal. Și atunci de toți cei care au luat… va fi vai și amar! Iar cei care n-au primit vor fi prigoniți, dar vor fi cu Domnul. Veți fi… va fi război, va fi foamete mare. Nu vă temeți! Veți mânca pământ! Da, toate acestea vor fi! Dar odată, am citit… și mi-am amintit odată de vorbele duhovnicului și m-am dus și am luat un pumn de pământ, am făcut cruce peste el și am spus: Doamne, binecuvântează! Și l-am mâncat. Mi s-a părut că am mâncat crupe prăjite! A fost bun. Iar după aceea am cunoscut o femeie care avea trei copilași și mergea adesea cu ei pe lângă șanțuri și lua pământ din șanț, îl binecuvânta, iar copiii mâncau. Mâncau copiii.

Duhovnicul Tavrion ne amintea că avea să apară tot mai des chipul fiarei. Avea să apară sub formă de cifre, din caznele lui Solomon din Vechiul Testament. Dar erau atât de multe lucruri neclare pentru noi ce spunea el atunci. Spunea: caznele lui Solomon, iar noi nu înțelegeam nimic. Dar mai târziu vor fi niște liniuțe și vor fi mai multe, iar trei dintre ele vor fi mai lungi sau mai scurte, după cum va dori el. O să vadă. Știți ceva, dacă toate vor fi la fel, nu este nicio suspiciune, dar dacă vor fi mai lungi sau mai scurte, aici este un secret. După aceea vor fi pe toate alimentele. Faceți-vă dinainte rezerve de alimente care să nu poarte Semnul. O să vi se spună că este o marcă; nu îi credeți, este doar o amăgire. Rezistați până la capăt. La tot ce este permis de Dumnezeu omul trebuie să reziste. Nu poate exista nimic fără acte de curaj. Dacă la începuturile creștinismului primele acte de curaj au fost cele ale mucenicilor – vă amintiți cele patru secole… iar după aceea au fost vremuri în care creștinilor li se cereau alte acte de curaj. Fie o căsnicie castă, fie fecioria, fie călugăria ca fapte de eroism. După aceea au fost alte vremuri, de toate felurile, iar ultimele vor avea și ele prigoane la fel de mari și de crunte – vor fi mai scurte, Rugați-vă Domnului, rezistați și încredeți-vă numai în El. El este Sursa Vieții. Nu poate fi nimeni mai luminos, mai puternic și mai presus decât El. El va fi mereu alături. Și îmi amintesc povestea unei fecioare care, prin 1998, parcă, în Moldova, a spus: Dumnezeu ne este alături. Eu voi sta lângă voi! Când aceia vă vor oferi documente. Și atunci am simțit nevoia să întreb: Doamne, dar dacă tot ești lângă mine, de ce nu-i oprești? Păi, pentru că v-am dat liberul arbitru. Numai un dușman ar putea să vă silească! Eu nu vă silesc! La mine totul este liber. V-am deschis ochii. Vreți la Mine? Nu luați nimic pământesc. Nu vreți la Mine? Luați! Dar eu o să plec. Oricine o să ia numărul ăsta, cine o să ia acest document, acela se va lepăda de Mine. Vă spun, de la acela Duhul Sfânt va pleca. Când vor apărea primele documente, harul va deveni neobservabil. Păstorul își va pierde harul pe nesimțite, iar adepților le va dispărea fie când vor primi ceva, fie când vor binecuvânta pe cineva, iar spre sfârșit harul va dispărea aproape de tot. Dacă țineți minte, duhovnicul spunea despre proorocul Maleahi că prin el Dumnezeu dezvăluia prin prooroc ultima mostră de spiritualitate: Dacă sunt Eu Dumnezeul vostru, de ce nu-mi aduceți Mie cea mai bună jertfă și vă luați vouă ce este mai bun, iar ce-i mai rău îmi aduceți Mie? Păi, de aceea o să vă iau înapoi harul și o să vreți pace, dar pace n-o să fie! Așa se va întâmpla și cu cea din urmă spiritualitate, spunea duhovnicul. Cine citește, să înțeleagă! Mult timp nu l-a înțeles nimeni. Au trecut aproape treizeci de ani de când duhovnicul a adormit în Domnul. Și abia acum ne amintim cum am aflat pentru prima dată direct despre numere, despre denumiri. A spus că mulți se vor vinde. Vor crede că acele vremuri sunt departe și că vor avea, chipurile, destul timp să se pocăiască, dar ei se vor păcăli pe ei înșiși. Domnul este și astăzi, și ieri, și mâine. Dar nu știți când vă vine ceasul și dacă veți lua, veți pierde tot. Nu luați nimic cu voi; dacă puteți, nu renunțați doar la documente, renunțați la tot.

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Și ne mai spunea: Clerul i se va preda antihristului.

Reporter: Spunea așa? Că tot Clerul rus i se va preda antihristului?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. I se va preda antihristului. Dacă va exista căință din partea poporului rus pentru regicid, Domnul îi va trimite un împărat. Împăratul le va ușura… dar lor, clericilor, arhiereilor, va pava cu odăjdiile lor drumul către iad.

Reporter: Dar, părinte, el așa spunea, că pe poporul rus atârnă păcatul greu al regicidului? Chiar așa spunea?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, da. Spunea. Spunea: noi suntem păcătoși prin faptul că… dar a fost voia Domnului! Pentru că poporul rus avea nevoie să simtă mânia lui Dumnezeu! Iar noi trebuia să îi luăm apărarea împăratului. Poporul lui Israel, care nu îl recunoștea cu nerușinare pe Mesia, fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a înțeles până la urmă că El este Însuși Mesia! Dar ei au spus aceste vorbe: mai bine să moară unul pentru toți decât toți pentru unul! Iar sângele Lui să se verse pentru noi și copiii noștri. Și aceasta s-a și împlinit. De aceea acum sunt evrei care suferă… suferă, și am avut și eu prieteni care simțeau asta, pentru că strămoșii lor L-au răstignit voit pe Hristos. Dar noi am primit asta pentru că nu i-am luat apărarea împăratului. Doar fusese uns! Iar noi, în loc să îi luăm apărarea, ne-am unit cu ei și am lucrat mână în mână pentru evreii masoni și pentru dușmanul mântuirii noastre. Un război neîmpăcat se duce împotriva lui Hristos de două mii de ani… de către toți creștinii ortodocși. Iar părintele Tavrion și schimonahia Serghia spuneau, aminteau, că vin vremuri grele, în care oamenii nu vor avea unde să aplece capul. Se va împlini Apocalipsa. Dar oricât ar fi de greu, nu trebuie niciodată să părăsești această Biserică. Biserica Rusă a Patriarhiei Moscovei este canonică. Mulți oameni nu știu și vor pleca la alte biserici, ceea ce va aduce numai dezbinare în fiecare. Iar aici deja ne-am confruntat cu un asemenea fenomen, da. Trebuie să luptăm aici, să stăm aici, vii sau morți și să nu acceptăm niciun fel de numere.

Reporter: Și chiar așa spunea?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. Niciun fel de numere! Noi nu știam ce fel de numere. Credeam că este vorba de niște lagăre, pentru că duhovnicul ne spunea: noi, când eram prizonieri în lagăr, ni se dădeau haine în dungi și ni se dădeau numere de înmatriculare. Dar acum nu va mai fi același număr! Va fi un număr foarte îngrozitor. Da. Rugați-vă să nu ajungeți acolo sau să nu apucați vremurile acelea. Iar eu eram sigur că nu o să le apuc. Și am trăit treizeci de ani, și le-am apucat.

Reporter: Cel mai îngrozitor și mai degradant pentru suflet este să fie înregistrat într-un computer universal. Computerul este idolul principal al epocii noastre. Dar este un idol inteligent, progenitură a antihristului. Iar când sufletul ajunge în el, primind un număr omenesc, diavolul îl înscrie în cartea sa a morții. Dumnezeu are  Cartea Sa a Vieții, iar diavolul o are pe a sa. Despre aceasta spunea în predicile sale, încă, părintele Ioan Karaștațki. Este imposibil să fii înscris și într-o carte, și în cealaltă, așa cum este imposibil să slujești la doi stăpâni. Milioane, miliarde de oameni sunt înscriși acum în cartea diavolului și asta pentru că s-au lepădat de bunăvoie de numele dat de la Dumnezeu și au primit un număr. Iar numere se atribuie acum în diferite situații, nu doar pentru obținerea unui act de identitate sau alte documente, ci și pentru alte operațiuni imobiliare, juridice sau financiare. De aceea, ortodocșii care au intrat în computer, la moarte nu vor fi admiși la încercările de după moarte, fiindcă ei nu mai au nume, acel element esențial care ne face personalități asemănătoare lui Dumnezeu. Și vor arde în chinurile iadului la Judecata de Apoi cei care s-au lepădat de Hristos și de Taina Botezului. Și doar la a doua venire a Mântuitorului, când pământul și tot ce este pe el va arde, se vor distruge și computerul, și numerele personale. Atunci sufletele vor apărea din iad în fața Domnului cu numele lor. Dar care va fi Judecata lor atunci, Doamne miluiește!

Reporter: A folosit cuvântul electronic, a povestit despre un computer universal…

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. Despre computer spunea de mult! A spus că într-una din țările mici ale Vestului se va monta într-o clădire cu cinci etaje un aparat mare, puternic. Care este, chiar atunci el l-a numit, un computer. Eu am reținut cuvântul acesta, pentru că acel cuvânt nu se folosea nicăieri atunci. Dar eu nu aveam nicio reprezentare ce anume este aceasta. El spunea: aceasta va fi fiara. Acest aparat, emis și inventat, la început în secret, iar după aceea vocea Domnului îl va îndemna pe inventatorul lui să spună lumii întregi ce a construit. Și acest inventator nu o să ascundă nimic, o să spună simplu pentru cine a lucrat. El nici măcar nu va înțelege pentru cine a pregătit asta. Străduiți-vă să nu ajungeți în computerul acesta. El va funcționa, dar puterea lui cea mai mare va fi când se va instaura antihristul. Așa el va funcționa normal, va primi informații și toți oamenii de pe planetă care vor primi documente. Asta este tot! Dar forța acestui aparat nu se va dezvălui până nu se instalează antihristul. Atunci el îi va prezenta antihristului câți oameni de pe pământ au primit deja aceste documente, adică simbolul (pecetea) și câți au mai rămas. Atunci el, fiara, antihristul, le va declara război tuturor celor care nu au primit. Nu vă temeți, nu puteți muri de două ori. Dumnezeu e cu voi, El va avea grijă de voi; pentru că Dumnezeu are nevoie de oameni curajoși. Într-una din rugăciunile de seară, Dumnezeu spune: nu îi iubește Duhul meu pe cei cu suflete mici și fricoase. De aceea El și spune: rezistați, credeți, nădăjduiți! Cei care au nădejde în Dumnezeu… Muntele Sionului nu se va mișca în veci, Ierusalimul este viu.

Arhimandritul Tavrion: Ucenic al Domnului este acela care renunță la sine, își ia cu el crucea și urmează pe Hristos – iată ce înseamnă să fii ucenic al Domnului. De aceea, nu vă păcăliți singuri! Dacă nu renunțați la voi înșivă și nu urmați Lui Hristos pe Golgota, nu sunteți creștini, țineți minte. Dacă v-ați botezat,…ce înseamnă că v-ați botezat în apa Domnului? Înseamnă să muriți toți pentru Hristos. Apostolii ne predică în scrierile lor că cei care s-au răstignit întru Hristos, vor fi și slăviți întru Hristos! Dacă cu Hristos în suflet murim, cu Hristos vom și învia. Altă cale nu există! Valorile vieții și a propriei persoane omul poate să… dar dacă se leapădă de sine și urmează cu adevărat pe Hristos pe Golgota și pe cruce! Acesta este creștinism adevărat! Dar dacă crucea asta tu nu o ai și te rogi, ceri să te mântuiască, să știi că creștinismul nu este un monument, nu te păcăli singur. Tu uită-te mai bine la tine însuți, vezi ce ți-ai făcut, cum poți să te corectezi. Poți să te ierți? Nu? Conștiința ta te poate ierta… după câte răutăți ai făcut, după ce ai pierdut darul Domnului, ai pierdut timpul… și câtă răutate ai adus oamenilor… tu. Și cum să uiți și să ierți, pur și simplu? Firea lui Dumnezeu este… nu tu ți-ai creat singur pentru tine o fire aspră, înspăimântătoare, respingătoare? Adică cu propria fire… trebuie să renunți la firea ta, vă spun, ca să nu trăiești cu ea, iar firea, ca să o faci curată și fericită nu ai nevoie de altceva. Leapădă-te de firea ta și urmeză pe Hristos pe cruce și atunci prin Hristos slăvit vei fi! Uitați, în viața noastră de creștini, noi păstrăm tot ce este deșertăciune. Niciun… dar ce este al lui Hristos este lepădarea de sine și urmarea lui Hristos. Așa. Despre această lepădare, Hristos spunea: nimeni nu poate fi ucenicul Meu dacă nu se leapădă de sine, dacă nu își ia crucea și nu Mă urmează. Chiar și apostolii mergeau pe această cale și ne-au lăsat viețile lor ca un bun exemplu. Așa au făcut și toți mucenicii, toți propovăduitorii Adevărului au mers pe această cale. Și poate că Dumnezeu ne arată astfel că aceasta este lupta noastră creștinească. Sunt multe greutăți, dar noi trebuie să simțim și să urmăm valorile nemateriale, dumnezeiești. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Schieromonahul Serafim (Stoianov): El vorbea atât de profund încât putea nici să nu spună toate cuvintele, dar dacă vorbea despre ceva, înțelegeai că el expune o întreagă teorie a tuturor celor spuse înainte. Adică, el amintea ca noi să ne întoarcem la duhul credinței și vorbea despre timpurile trecute. El vorbea țăranilor și spunea că în Evanghelie scria să fie propovăduită credința tuturor vietăților, și, dacă cineva va îmbrățișa credința și își va face semnul crucii, va fi mântuit, iar cel care nu crede va fi pedepsit (capitolul al 16-lea din Evanghelia după Matei). El spunea că vom avea noi prigonitori înverșunați și vor fi lagăre, dar în lagărele în care a fost se muncea, iar în aceste lagăre noi nu se va munci, dar vor fi chinuri îngrozitoare. Că sfinții noștri Îl vor ruga pe Domnul să întoarcă Duhul și să se întoarcă printre noi să mai suporte încă o dată chinurile și prigonirile ca să fim primii. Pentru că ei au fost atunci primii, dar acum vor fi ultimii. Dar ei vor să fie primii, de aceea cer Domnului să se întoarcă. Eu nu înțelegeam ce îmi spunea părintele, îmi era frică. Eram cuprins de groază, iar părintele îmi spunea să mă rog lui Hristos să îmi dea suflet generos, întrucât îi urăște pe fricoși și pe cei egoiști. Păstrează ce ai. Nu te certa cu nimeni și nu face reproșuri, nu judeca pe nimeni. Timpul pe pământ este dat de Dumnezeu, dacă s-ar termina acum timpul, s-ar mântui nu doar întreaga Rusie, ci și întreaga lume creștină. dar va mai trece mult timp până atunci și va fi un mare haos, nu va fi credință, sau credință prea puțină, iar clericii vor tăcea. Duhovnicul propovăduia despre asta de trei ori pe zi.

Reporter: Adică părintele spunea că clericii îl vor trăda pe Dumnezeu?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. El spune că va fi o cădere a clericilor din Rusia. Înțelegeți?

Reporter: Și dacă clericii au o astfel de cădere, înseamnă că poporul le urmează exemplul?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, poporul respectă și iubește preoțimea. Pentru ei preotul este arhiereu, ei nu deosebesc cine și în ce ape se scaldă, pentru ei este Însuși Hristos pe pământ. Din cauza acestei credințe și a încrederii față de clerici, oamenii vor ajunge în minciună. Prin această tăcere a clericilor îi vor duce pe oameni spre minciună. „Părinte, de ce acum ei spun și propovăduiesc asta?” „Acum fiecare spune ce vrea, pentru că nu a venit încă acel timp, dar când va veni acel timp și va veni timpul pentru îndeplinirea capitolului XIII, atunci ei vor tăcea. Iar tu vei fi preot”. „Părinte, cum să fac să mă mântuiesc?” „Nu este treaba ta asta, treaba ta este să vorbești ca la microfon. Dușmanul te va ataca, dar tu să nu te înfricoșezi, cu Harul Domnului înainte”. Dar odată am dat greș. Eu vorbeam mult și dezavuam pe toți comuniștii. ei mereu veneau cu microfoanele și mă înregistrau. Uneori mă chemau și îmi spuneau: „Ei, ce ai vorbit”? „Nu îmi mai amintesc”, le spuneam. „Vezi, nu-ți fă de cap, altfel te băgăm la mititica”. Domnul m-a ajutat și nu m-au închis. Odată, m-au amenințat și eu am dat greș, iar Domnul mi-a luat Harul, 15 ani l-am rugat pe Domnul să îmi întoarcă acest dar. Și abia acum a început să mi-l întoarcă, puțin câte puțin, așa simt eu.

Părintele ne spunea: „Vedeți să nu greșiți, pentru că pe toate produsele vor fi ștampile (pecetea) sub formă de gratii, ca astfel să îi ducă în eroare pe creștinii ortodocși. Numărul acela este pentru oameni, ați putea să îl calculați.” Noi deseori calculam, credem că este de la Stalin, Lenin etc., dar nu este așa.

Reporter: Adică numărul personal?

Schieromonahul Serafim (Stoianov):  Da, da. Vedeți, să nu greșiți, țineți minte că ștampila (pecetea) este una, aceea a Domnului, iar ștampila (pecetea) asta este de la dușman. Voi să vă rugați Domnului, dar străduiți-vă să îndepliniți poruncile Domnului, pentru că dacă voi nu veți îndeplini poruncile și veți aștepta acea ștampilă (pecete), veți ajunge cu ea. Acum nu aveți bagaj, dar când veți începe să vă rugați, să faceți fapte bune, să vă căiți și să-l rugați pe Domnul să nu permită… Domnul nu vă va lăsa.

Reporter: Părinte, duhovnicul spunea, pe atunci, că se vor scoate banii din circulație?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da spunea. Părintele spunea că primul lucru pe care îl vor face, va fi să crească foarte mult prețurile și pensiile, ca astfel să determine oamenii să recunoască puterea. Vor crește prețurile la alimente, la serviciile sociale, iar apoi vor scoate banii din circulație și îi vor face electronici. Noi întrebam, cum adică electronici? El spunea că va fi un card care va fi introdus undeva. El spunea, dar noi nu înțelegeam. Banii care vor circula vor ajunge la bancă și nu vor mai ieși de acolo. Și așa va fi până când toți banii vor fi luați de la oameni. Iar atunci va apărea o mare foamete. Și din cauza foametei, oamenii se vor alătura  la toate aceste nelegiuiri, pentru că foametea este cel mai îngrozitor lucru. Dar el spunea să nu ne fie frică, pentru că Domnul nu ne va da mai mult decât putem noi să ducem. „Voi doar să vă rugați: Doamne, ajută-mă și întărește-mă. Voi poate nu veți avea ce mânca, iar unii oameni vor lua o mână de țărână, îi vor face semnul crucii și o vor mânca ca pe cereale.”

Reporter: Acum au apărut diferite carduri, pentru sănătate ș.a.m.d., el a amintit despre aceste carduri?

Schieromonahul Serafim (Stoianov):  Da, a amintit. A spus că nu vom avea acces la tratament până nu vom accepta acel card de sănătate. Dar în acea vreme, puțini oameni vor avea boli de la  Dumnezeu, vor avea boli trimise de vrăjmaș. Spunea să nu mergem la spital și să nu luăm medicamentele lor, să ne rugăm Domnului să ne dea răbdare să putem îndura și ne va fi ușor. Spune că cei care vor fi luați la mucenicie o să le facă răni, îi vor injecta, dar nu îi va durea. Eu mi-am amintit atunci când am pierdut palma și nu am simțit niciun fel de durere. Trebuie să fim fermi, să murim, dar să nu acceptăm acele carduri.

Reporter: Adică ideea principală, părinte, este că avem pașapoartele sovietice (buletine) și atât, nu mai avem nevoie de altceva.

Schieromonahul Serafim (Stoianov):  Așa este. El a spus: Cine a luat acel pașaport roșu (buletin) cu stemă, cu acela rămâneți. Ei vor încerca să vă convingă să luați altul nou, dar voi să refuzați și să le spuneți că aveți un pașaport (buletin), nu sunteți fără pașaport (buletin).

Preasfințitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Aleksii II (Rudigher): Nu toți acceptă pașapoartele (buletine). Am întâlnit un caz, am fost în urmă cu vreo trei ani în Novovami și, în momentul când am urcat pe iaht, o femeie dintre cei care mă conduceau, erau mulți oameni care mă conduceau, m-a întrebat: Preasfinția Voastră, putem să acceptăm pașaportul (buletinul)? Eu o întreb în ce constă problema. Ea mi-a spus că părintele i-a spus să nu accepte noul pașaport (buletin).

Reporter: Probabil a afirmat că este pusă în pericol mântuirea.

Preasfințitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Aleksei II (Ridigher): Probabil părintelui îi place mai mult pașaportul (buletinul) cu secera și ciocanul, decât pașaportul (buletinul) cu acvila cu două capete și crucea Sf. Gheorghe. La care ea a spus: Mulțumesc, am înțeles tot ce trebuia. Eu cred că atunci când a venit puterea sovietică și le-au fost date oamenilor noile pașapoarte (buletine), tot nu voiau unii să le accepte, și acum tot așa, nu vor să accepte pașapoartele acestea noi. Toți cetățenii Rusiei trebuie să accepte pașapoarte (buletine) rusești și să conștientizeze că sunt ruși și că locuiesc într-o țară ortodoxă, și nu în Uniunea Sovietică care nu mai există.

Pașapoartele (buletinele)  rusești trebuie să fie acceptate de toți și să conștientizeze că sunt ruși și că locuiesc într-o țară ortodoxă, nu în Uniunea Sovietică care nu mai există.

Ieroschimonahul Rafail (Berestov): Din dragoste pentru oameni, pentru ortodocși, i-am avertizat despre acest pericol. Unii au dat foc acelor pașapoarte (buletine) rusești, care nu sunt rusești, sunt masonice, ci poartă pecetea lui antihrist. În Siberia, într-un oraș, 15 persoane au ars pașapoartele (buletinele) și i-au arătat la televizor.

Reporter: În Celeabinsk.

Ieroschimonahul Rafail (Berestov): Da, în Celeabinsk, le-am trimis o scrisoare și m-am gândit că înseamnă că nu degeaba am scris.

Reporter: 15 locuitori din Celeabinsk, în frunte cu președintele organizației Creștini Antiglobalizare, Vladimir Kopalov, au dat foc pașapoartelor. Credincioșii au văzut în pașaport simboluri sataniste și au decis să le distrugă în mod public. Veteranii mișcării au refuzat nu doar pașapoartele (buletinele), ci și numerele plătitorului de impozite NN, cardurile sociale și telefoanele mobile.

Reporter: Nu regretați decizia pe care ați luat-o?

Svetlana Blinova, credincioasă: Nu, absolut deloc nu regret. Sunt chiar bucuroasă, am început să mă simt mult mai bine. Înainte ceva mă apăsa.

Reporter: Credeți că astfel vă influențau acele semne din pașaport (buletin)?

Svetlana Blinova, credincioasă: Da, fără îndoială.

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Părintele vorbea uitându-se în ochii omului, uneori gemea și uneori își exprima supărarea care avea să fie. El spune: Vorbiți cât se poate, pentru că va veni un timp când vă va fi frică de toate. Nu va fi ușor de observat scăderea sentimentelor creștine la popor. Oamenii își pun speranțele în păstori și nici nu vor comunica între ei, va exista o contradicție. Dacă va fi vreo persoană căreia Dumnezeu îi va deschide adevărul și ea va încerca să îi convingă pe ceilalți, nu îl vor băga în seamă, întrucât vor avea încredere deplină în preoți. El spunea că vrăjmașul va încerca foarte tare și cu îndrăzneală să lupte ca întregul glob să fie cu pecetea sa, dar pe el nu-l interesează lumea, el este interesat de ortodocși. Se va purta un război împotriva lumii creștine, împotriva lumii creștin-ortodoxe. Va încerca să îi prindă prin diferite moduri, prin bani, preoții vor fi tentați de putere și de bunuri lumești, spunea că va veni timpul când nici în mănăstiri nu vei mai avea ce face. Se va propune să fii tuns în schimbul pașaportului(buletinului). Foarte tare se vor schimba regulamentele, în loc să se slujească liturghia două ore, se va sluji doar o oră. Totul se va face pe fugă; orele, zilele și timpul se vor scurta. Noaptea poate să rămână, dar ziua se va scurta. Domnul va dori să păstreze Rusia care a fost unsă de Domnul, Rusia care a fost sfințită prin predecesorii ei, cnezii și țarii și ultimul țar – răscumpărătorul, care se vor duce la Domnul prin suferință, dar vor răscumpăra Rusia. Rusia se va putea mântui dacă se va pocăi. Lupta va fi de lungă durată, dar biserica care va colabora cu puterea va fi urâtă de Dumnezeu. Dar mulți dintre clerici vor accepta să slujească puterii pământene. Mulți dintre ei vor pierde credința în Învierea Domnului.

Reporter: Așa spunea părintele?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, părintele spunea că ei vor pierde credința în Învierea Domnului. Atunci părea că părintele ne spune povești, că va fi într-un viitor neprevăzut, îndepărtat. Dar acum s-a apropiat și a început să se îndeplinească. Pe atunci nu înțelegeam ce spune. Deși el ne atenționa să fim mai atenți, întrucât nu vom mai auzi mulți ani ce auzim în acel moment și vor trece mulți ani și ne vom inspira din cele auzite atunci. Părintele Tavrion Batozski era duhovnicul mitropolitului Leonid Rijski, a arhiereului, el întotdeauna mergea fie la Serafim, fie la Tavrion și asculta de ei. De aceea cred că acest arhiereu a fost unul adevărat. Nu au fost mulți dintr-aceștia, dar erau. Dar părintele ne-a spus că nu vor mai fi nici arhierei adevărați, nu mai vorbim de mari duhovnici. El mai spune că în catedrale se for face slujbe rapide, mari, frumoase, dar cei care văd adevărul vor ști care este diferența, iar cei care urmează cursul apei, nu vor înțelege absolut nimic. Totul va fi frumos și bine. Chiar vor fi păstori care vor spovedi oameni fără să le cerceteze conștiința și omul va lua împărtășania fără să fie spovedit. Dar înainte de aceasta, a spus că vor fi codificări ale bisericilor. Dacă Biserica va avea cod, dacă preotul din ea va avea de asemenea cod și în buzunar va avea telefon mobil… vor mai fi din aceia care vor avea telefon mobil și vor sta lângă tronul împărătesc și apoi va urma o lovitură asupra Euharistiei. Dușmanii creștinismului vor încerca să renege și să pună pecetea vrășmașului pe tot ce ține de Euharistie, vinul va fi înlocuit de spirt colorat. Dacă veți observa așa ceva, să nu mai mergeți să luați așa ceva. Nu mergeți la astfel de păstori. Dacă acesta săvârșește Sf. Euharistie cu substanțe cu cod, nu va exista har.

Reporter: Și atunci ce trebuie să facă oamenii care vor să se mântuiască, să se ducă la o altă Biserică, să își creeze o altă eparhie? Cum spunea părintele?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Părintele a spus în felul următor: Nu, Biserica care are Duhul Sfânt în ea și harul Domnului care este peste acea Biserică va fi cea care va fi suferit mult și care nu și-a trădat credința. Mulți mergeau în lagăre, sufereau, li se propuneau multe variante, dar biserica a rezistat. Este vorba de Biserica Ortodoxă Rusă. Tuturor popoarelor li se permite, iar Domnul poruncește să se intre în acea Biserică și să lupte până la capăt la fel ca și coada unui pește care nu mai are cap, însă continuă să dea din coadă, tot așa, nu trebuie să ne lăsăm.

Reporter: Am înțeles. Însemnă nu să alegem schisma, ci să luptăm pentru Biserică, pentru curățirea Bisericii din interiorul ei.

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. Să luptăm în Biserică și pentru ea pentru că Domnul își va păstra harul într-o măsură mică în biserică până în ultima zi. În biserica în care va fi luptă, va exista har. Va exista har în Euharistie până în ultima zi pentru cei care merg înainte. Pentru cei care vor observa minciuna, ei pot să o evite în biserică ca într-o catacombă, dar nu vor trebui să trădeze biserica cea adevărată. Capul atunci se strică, când coada renunță să se mai zbată. De aceea, dacă poporul se va ruga pentru acest patriarh, vor cere milă de la Domnul, Domnul va da impulsuri acțiunilor sale și îl va face să înțeleagă prin fapte de viață. Pentru că poporul este puterea. Biserica înseamnă poporul. Iar patriarhul este căpitanul. Vor fi diferite zvonuri și nu se vor mai ruga pentru patriarh necredincioșii. Biserica rusă este puternică cu patriarhul său. S-a mai discutat despre biserica din străinătate. Părintele a spus că, deși biserica se va numi la fel, Biserica Ortodoxă Rusă este pentru cei care se află în străinătate. Toate popoarele se pot duce cu pocăință și să aleagă acea biserică de după gard, dar biserica aceasta este biserica rusă. De Patriarhatul Moscovei ne putem revolta că este o cădere a credinței, dar dacă plecăm către altă biserică se numește schismă.

Reporter: Da, ispita unei schisme în biserică rămâne mare. În toată perioada sovietică, enoriașii plecau, se depărtau de biserică ba din cauza liberalismului bisericii, ba din cauza bisericii vii, ba din apropierea de puterea atee. Părea că, după dispariția sistemului comunist, totul ar fi trebuit să dispară, nu mai erau împuterniciți, nici consiliul pe probleme de religie, dar a fost exact invers. Ispita globalizării a apropiat și mai mult păstorii noștri de autorități, cu oamenii politici ai lumii și a deschis calea lui Antihrist. Dacă timp de mii de ani biserica rusă a fost o piedică pentru Antihrist, acum, din cauza trădării credinței, îi vine în ajutor. Nu există cuvinte pentru a descrie această nebunie. Altfel, marii duhovnici nu ne-ar fi avertizat de scăderea credinței preoților. Nu dintr-o dată, timp de decenii, acest proces a devenit tot mai puternic, dar după declarația din ’27, mulți au înțeles că procesul se va încheia cu venirea lui Antihrist. Toți înțelegem foarte bine ce se întâmplă, dar atunci de ce căutăm să împărtășim cu autoritățile aceleași scopuri, aceleași valori? Nu se spune oare: “Nădăjduiți întru Domnul și nu întru împărat.? Iar noi asta facem, nădăjduim întru acești cnezi, care sunt cu aceleași steaguri roșii și atât de tare nădăjduim că biserica acum nu este condusă de patriarh, ci de președinte. Patriarhul doar binecuvântează, dar ce binecuvântează oare? Nu cumva drumul spre iad?

Fără îndoială, Preasfinția sa se pricepe bine la politică. Păi, și dacă se pricepe, de ce oare tot binecuvântează? Oare de ce obligă biserica lui Dumnezeu să slujească acestor vremuri barbare, când toți în jur au luat-o razna, fac mese întinse în timpul ciumei. În loc să se căiască și împreună cu poporul să cadă în genunchi și să ceară iertare Domnului pentru renunțarea la scopuri și pentru ”serghianstvo”, în loc să se pregătească pentru Judecata de Apoi, Înaltpreasfințitul își face iluzii privind renașterea și prosperitatea. Cum să existe prosperitate în Noul Babilon? Și ce viitor ne așteaptă după vărsarea sângelui unsului lui Dumnezeu și ce viitor este posibil fără țar? Niciun viitor.

 Patriarhul Aleksii al II-lea: Vă suntem profund recunoscători, Vladimir Vadimovici pentru cei 8 ani în care ați condus țara. Ați făcut atât de multe pentru Rusia! Și numai dragostea față de Rusia v-a îndemnat să vă continuați slujba pentru țară, împreună cu persoana în care aveți încredere și în care a avut încredere poporul. Amândoi va trebui să faceți fapte de vitejie pentru a sluji patria și pentru a sluji poporul. Hristos a Înviat!

Reporter: Astfel de îmbrățișări și sărutări sunt arătate zi de zi la știri. Când te uiți ți se pare o relație ideală între stat și biserică și te întrebi: oare ar fi putut patriarhul Tihon să se îmbrățișeze așa cu Lenin și Troțki? Sigur că nu! Atunci de ce se îmbrățișează acum? De ce acum se cântă Mulți ani trăiască!, se împart decorații și nu se fac dezvăluiri, așa cu făcea Preasfințitul Patriarh Tihon. Cu părere de rău nu se fac dezvăluiri. Realitatea este că în Rusia a apărut un nou tip de conducere Biserico-statală nemaiîntâlnită până acum în Rusia. Nu este vorba de cezaro-papism și de papo-cezarism, ci puterea dublă a iadului.

 

Toată Cecenia a devenit VC-ul Rusiei și acolo toți își fac treburile murdare.

De ce?

Asasinul Kurskului

Și au început în Moscova și în Sudul Rusiei să se prăbușească blocurile de locuințe din cauza exploziilor puse de ceceni.

 Ruși, salvați Rusia!

Anatolii Lukianov, președinte al Consiliului Suprem până în 1991 și deputat al Dumei de Stat: Elțin, în 2 ani, a adus mai multe daune statului și patriei decât a adus Marele Război pentru apărarea Patriei în 4 ani.

Ghenadi Ziuganov: Președintele Comitetului Central al Partidului Comunist: Se desfășoară în același timp 4 procese radicale, chiar revoluționare, în esență: revoluția criminală, pătura criminalilor și hoților, revoluția socială, când se formează o pătură de  proprietari, prin prădarea întregii populații, distrugerea mediului cultural și lichidarea principalilor concurenți din mediul politic. Ei se luptă cu socialiștii și comuniștii, iar prin intermediul Bisericii Ortodoxe Ruse se luptă mai eficient decât luptau comuniștii.

Berezovski și Gusinski, foștii concurenți de neconciliat de ieri, acum sunt prieteni. Ambii sunt în familie.

Ghenadi Ziuganov: Adică încearcă să rupă ultima rădăcină a spiritualității și moralității, lăsând astfel națiunea fără niciun sprijin necesar vieții. Este evidentă încercarea de a construi o nouă ordine mondială. Au fost timpuri când a existat puterea credinței, apoi a puterii autoritare, acum pe planetă se face încercarea de a instaura puterea banilor și a informațiilor și acest lucru a constituit o armă mai puternică împotriva țării noastre decât au adunat împreună Napoleon și Hitler.

Reporter: Avem o singură valoare în lumea asta, crucea, și un cu totul alt scop – împărăția lui Dumnezeu în ceruri, nu pe pământ. Dacă pentru ierarhi și preoțime, canoanele sunt relative, atunci este relativ și Hristos. Și dacă conducerea Bisericii se înfrățește întru Hristos cu cei de altă credință și cu răstignitorii Fiului lui Dumnezeu, atunci fără îndoială se va înfrăți și cu Antihrist și va conduce către antihrist întreaga turmă pe care o păstorește. Astfel se va încheia Apocalipsa. De asta, părintele Tavrion și mulți alții ne-au avertizat despre căderea preoțimii, că Îl vor  trăda pe Domnul și vor binecuvânta totul și puterea împotriva lui Dumnezeu și vor accepta pașapoarte de la această nouă putere și numere și stilul nou și ecumenismul. Cum să îi binecuvântezi dacă ei nu jură pe Biblie, ci pe Constituție. Toate acestea sunt încălcarea canoanelor și renunțarea la Dumnezeu iar harul va pleca încetul cu încetul. Acestea sunt semnele și le va putea înțelege doar cel care nu este legat de lume și nu este pătat de prietenia cu autoritățile care nu sunt stabilite de Dumnezeu, pentru că această prietenie, conform spuselor Apostolului o face egală cu răul.

Procesiune funerară 2 octombrie

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Deseori părintele vorbea despre lucruri actuale și bine țintite și atent. Câteodată nu spunea fiecăruia, de ce nu spunea tuturor, nu știu. Poate știa că nu toți sunt pregătiți să înțeleagă această informație sau nu toți erau destinați pentru asta. El spunea că vor veni vremuri nu prea îndepărtate când conform numărătorii lumești poate vom trece în noul veac, dar după numărătoarea lui Dumnezeu vor fi exact 2000 de ani. După aceea dacă nu ne va lua până atunci, Dumnezeu va continua nu cu secolul XXI, ci cu noul veac, pentru un nou popor și pentru un nou pământ despre care se spune în simbolul credinței că vor învia morții și vor trăi în noul veac. Dar Domnul poate să prelungească pentru încă o perioadă timpul. Omenirea va crede că trăiește într-o nouă eră, în secolul XXI dar nu va fi așa. Dumnezeu prelungește timpul până va veni vremea Lui, când nu vor mai fi cei care se roagă și toți vor accepta, iar dacă nu vor accepta vor fi foarte prigoniți, dar ei se vor bucura de harul Domnului. Iar cei care îl vor accepta pe antihrist încă din timpul vieții vor suporta mari chinuri. Duhovnicul spunea că vor fi mari prigoniri, hărțuială, pecetea iar apoi va începe războiul. Războiul va fi scurt, dar puternic.

Reporter: Părintele nu spunea nimic despre China?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Parintele spunea că China va participa la război dar va trece prin Rusia nu împotriva Rusiei ci ca participant la război, Rusia va fi un coridor pentru China, vor ajunge la Urali și vor rămâne acolo. Rușii se vor ruga pentru chinezi și chinezii se vor mira de ce rușii rezistă și mulți se vor căi și mulți se vor boteza. Mulți chiar vor muri cu moarte de mucenic pentru Rusia.

Reporter: Moarte pricinuită tot de chinezi?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. Atunci va veni răul.

Reporter: Așa spunea părintele?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. Și o spune fiind foarte fericit, i se lumina fața iar ochii îi lăcrimau.

Reporter: Părintele nu spunea că America va dispare?

Schieromonahul Serafim (Stoianov):  Spunea, spunea că va dispare de pe continent. De America să vă fie frică ca de un câine care latră și va induce lătratul și altor câini dar este neputincioasă în fața Rusiei. Totul depinde de poporul rus! El spune că dacă poporul se va căi, va rezista și va fi susținut de Dumnezeu și nu vor fi împotriva rușilor cât împotriva ortodocșilor, pentru că vor fi învățați că Hristos este o bestie și toți care cred în El sunt dușmani ai întregii omeniri, care trebuie distruși. Toți vor scrâșni din dinți împotriva creștinismului ortodox. Și atunci când toți se vor decide de ce parte sunt și cei care vor fi de neclintit în credința lor, Dumnezeu le va da o nouă încercare – războiul. Și dacă atunci cei ce spun: Doamne miluiește-mă, își vor face semnul crucii, Domnul îi va milui pe cei care pot fi salvați, până în momentul în care va veni fiara, întrucât atunci când va veni la putere fiara va fi prea târziu, Domnul își va lua harul de peste oameni și oamenilor (de vii) le vor cădea părți din corp, va exista canibalism. Vrăjmașul le va propune mâncare, dar nu va fi asemenea hrănii cultivate de om, de creștin. El va mânca ca un animal, va înghiți dintr-o îmbucătură ce i se va da și tot flămând va rămâne, de aceea se vor ataca unii pe alții. Unii, în care a mai rămas duhul vor striga: Doamne! Dar Domnul nu-i va mai auzi, de aceea cel mai probabil ei vor striga și Îl vor huli pe Dumnezeu, dar Domnul nu va mai veni să judece lumea, pentru că nu va mai rămâne pe cine să salveze. Să vă fie frică de acele vremuri! Este posibil ca pe unii să îi ducă de printre voi, fiind etichetați ca dușmani ai poporului, dar dimpotrivă Domnul îi va ajuta pe aceia, dar va fi aspru cu cei care vor rămâne, vor fi nimiciți și la Judecata Domnului nu va mai fi nimeni să Îl întâmpine. Deși vor fi foarte puțini cei care vor rămâne până în ultima zi, dar vor exista și străduiți-vă să fiți cu ei. Rugați-vă, căiți-vă, plângeți necontenit! Rugați-vă pentru tot poporul, nu doar pentru voi și pentru apropiați, ci pentru întreaga Biserică și pentru toată țara. Dacă va rămâne măcar un om care se va ruga, va lumina ca o flacără, ca o lumânare care luminează în noaptea întunecată încăperea. Dacă nu va putea să plângă cu lacrimi, să plângă cu sufletul, să geamă și acest lucru va conta în fața Domnului.

Învățăturile și prorocirile Sf Lavrentie Cernigovschi și descrierea vieții sale

Reporter: Părintele nu povestea despre părintele Lavrentie Cernigovski? Despre eșaloane, nu vă amintiți, spunea?

Schieromonahul Serafim (Stoianov):  Părintele spunea că vor veni vremuri când vor veni unii și vor declara că îi vor duce, dar nu îi vor duce! Fiți mereu pregătiți! Iar dacă se va întâmpla nu vă plângeți, nu ripostați, ci mergeți cu bucurie. Să știți că ori acolo, ori aici, ori în altă parte noi ortodocșii trebuie să venim ultimii. Viața noastră este acolo, dar trebuie să ne îndreptăm și să primim aprobare aici.

Reporter: Ați fost apropiat de schimonahia Serghia; ce vă spunea ea despre Biserică, despre viitor, despre aceste timpuri în care trăim?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Nu spunea prea multe, ea povestea despre activitatea sa, despre originile sale, de unde și cum a ajuns ea. Îmi amintesc fiecare cuvânt. Cum Domnul mult a luat-o la Ceruri la vârsta de 6 și 10 ani dar a întors-o înapoi. Și când ea L-a întrebat de ce Doamne pierzi timpul cu mine, de ce mă dai înapoi? El i-a răspuns: pentru că ai să te întorci pe Pământ și vei fi mult prigonită pentru numele Meu. Vei fi chinuită în lagăre, dar vei suporta, ca să nu spui nicăieri că nu L-ai văzut pe Domnul și că nu-L cunoști.

Multora le spunea direct, chiar și unor preoți: În curând vei avea o mireasă. Și adăuga: cu acoperiș și cruce. O întrebam, vedeți maică viitorul nostru și ea spunea, văd, dar viitorul vostru este înainte, veți trăi totul și mai bine să nu știți și să așteptați, decât să știți și să vă înspăimântați. Eu nu voi mai fi, dar voi veți fi și veți trăi totul. Când va începe sistemul eu voi fi încă în viață, dar pe mine nu mă va atinge

Reporter: Și într-adevăr au trecut 4-6 ani de când a trecut la cele veșnice. Maica era oarbă, eu locuiam la o distanță de 280 de km de ea și mereu vedem visuri și aveam viziuni cu ea. M-am trezit și m-am dus la ea. Am intrat în mănăstire și mă rugam, în Biserică era foarte întuneric o singură candelă era aprinsă, și o văd pe maica care avea grijă de ea cum îmi spune: Părinte-diacon du-te la maică ea te așteaptă a spus că ai ajuns deja. În biserică era atât de întuneric de îți dădeai cu degetul în ochi, nici eu nu vedem pe unde merg și maica mi-a spus să intru. Mă apropii de ea și îi zic: Maică de ce m-ați descoperit. Ea a început să râdă ca un copil. Întotdeauna ne punea să ne trezim noaptea să ne rugăm pentru țară și pentru popor, să citim psaltirea, să postim post negru vinerea. Ea vorbea ca un copil, dar dacă era nevoie era foarte directă, chiar dacă era vorba de preot: Părinte, iartă-mă dar cu Voia lui Dumnezeu am să îți spun și Domnul va ierta, binecuvântează. Ea reteza scurt tot ce i se spunea, indiferent de era preot sau ce rang avea.

Reporter: Schimonahia Serghia era sora duhovnicească a părintelui Tavrion. Ei se cunoșteau și își trimiteau unul la altul pe fiii spirituali. Maica a educat o întreagă generație de creștini, și egumenul Mitrofan Voznesenski a fost învățăcelul ei. Ea era condusă de însăși Maica Domnului. Duhovnicul ei era ieromonahul David, clarvăzător ca și părintele Tavrion. Ea avea multe daruri, în special darul de a cere milă pentru răposați. Se știu puține informații biografice despre ea. Se știe că s-a născut în anii 20, la 10 ani a fost tunsă de Arhiepiscopul Filip de Astahani, la 14 ani a fost făcută schimonahie. A stat în închisori din cauza credinței aproximativ 10 ani, a plecat la Domnul în anii 90.

Singura carte despre ea este Călătoria spirituală a fetei oarbe în lumea de dincolo editată cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Atanasie, Arhiepiscopul de Permi și Salekan.

Reporter: Veneau mulți la ea?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Foarte mulți din toată țara, din Moscova, din Siberia, Bielorusia, avea fii spirituali în toate colțurile. Ea povestea multora și de multe ori, când ne întâlneam în apartamentul ei de la etajul 6, pentru că nu locuia în mănăstire. Mănăstirea nu o recunoștea pentru că ea îi dezavua în anumite acțiuni.  Puteai să afli în secret de la preoți că ea este adevărată și să mergi la ea. Maica spunea că acei clerici care vor veni să slujească din afară și vor fi puțini, aceia vor fi preoți adevărați.

Reporter: Cum adică din afară?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Adică nu din seminarii, ci din lume și vor fi doar câțiva pe care îi va pregăti Domnul. Și arhiereii care vor avea har vor ști ce se va întâmpla. Ea spunea că vor veni vremuri grele. Biserica care cântă și slujește fără har, nu slujește Domnului. De asta Domnul va alege pentru Biserica Sa preoți adevărați, cu Duhul Sfânt. Nu poți să-L păcălești pe Duhul Sfânt! Ea spunea: Limba flatează, mintea se îndoiește, iar inima spune adevăruri. În inimă trebuie să sălășluiască Duhul Sfânt. Ea spunea: Urmăriți Sfânta Scriptură, pentru că va veni un timp… mai  luați ce puteți de la noi, pentru că va veni un timp când veți fi tulburați și veți vrea să îi vedeți și pe maica și pe părintele, dar ei nu vor mai fi. Și oamenii vor veni la voi. Domnul Dumnezeu îi va trimite la voi ca la un izvor. La voi care veți rămâne pe pământ. Fiți sinceri întotdeauna, spuneți adevărul, ce este scris și ce știți. Veți ca păstorul turmei, Dumnezeu vă va aduce turma iar voi veți fi păstorii. Domnul nu are nevoie de păstor fără turmă, de aceea voi hrăniți-vă turma și hraniți-vă duhovnicește cât aveți posibilitatea.

Reporter: Părinte înseamnă că Schieromonahia Serghia și părintele Tavrion, amândoi spuneau că va veni un timp când nu vor mai fi mari duhovnici și nu vei mai avea la cine să mergi să te informezi, să pui o întrebare?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. Adesea ei spuneau că va fi așa o foamete că oamenii vor fi tulburați și vor căuta mâncare. Noi, mult timp nu am înțeles la ce se refereau. Eu credeam că ei prevestesc o foamete, că nu vor mai fi produse alimentare. Eu mă gândeam că nu va mai da roade pământul, dar duhovnicul mi-a citit gândurile și a spus: Foametea de cuvânt, nu va mai avea cine să spună adevărul oamenilor, iar oamenii vor fi tulburați și se vor repezi la oricine poartă barbă, dar de multe ori vor greși și mulți vrăjmași vor purta barbă, se vor masca și vor fi slujitori nu ai Bisericii, ci vor fi din lume și se vor masca se vor preface că sunt preoți. Iar oamenii care nu cunosc Biserica, fără experiență se vor duce la ei și de multe ori aceștia vor duce turma în haita lupilor. Părintele spunea: Va fi foarte trist, rugați-vă ca Dumnezeu să vă păzească, să va apere chiar și pe cei pe care i-a ales dinainte.

Reporter: Părintele Tavrion nu spunea în ce constă pericolul cel mai mare al vremurilor noastre?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): El zicea că cel mai periculos este că poporul va fi mințit de păstori. Păstori care vor spune că omul din fața lui spune prostii, că arhiereii au altă părere, că dacă cartea nu este binecuvântată de patriarhul Aleksei al II-lea nu este bună. Atunci exista o autoritatea a arhieriilor și a unor preoți. Acum îi poți recunoaște pe preoți după cum își fac semnul crucii. Nu se poate să îți faci semnul crucii cu cele cinci degete și unii oamenii înțelegeau că preoții adevărați în primul rând dau exemplu și fac semnul crucii cu cele trei degete și îți arată și cum să ții degetele pentru a face cruce. Sunt oameni care fac cruce cu toată mâna sau fac niște semne așa doar să le facă, să alunge muștele, astfel de oameni nu sunt plăcuți Domnului chiar dacă nu au document. Mulți se vor strădui să nu accepte pașaportul dar vor mânca tot ce se vinde în magazine fără să se uite la acele gratii, ceea ce înseamnă că acești oameni deja sunt între gratii. Dacă este să fim vigilenți, nu trebuie să te bazezi doar pe tine, trebuie să-L rogi pe Dumnezeu și să te străduiești. Dacă te vei ruga pentru Rusia în general, deja este un mare beneficiu, pentru că Domnul a spus că nu există o bucurie mai mare decât să pui sufletul în rugăciune, iar a pune sufletul înseamnă să te rogi pentru Rusia, pentru Ortodoxie: Miluiește Doamne Rusia Sfântă și Ortodoxă, ocrotește-o de dușmanii cei văzuți și cei nevăzuți!

În timpul revoluției au fost distruse multe Biserici și va veni vremea și se va vorbi deschis despre asta, se vor construi Biserici în locul celor distruse, dar în acele Biserici nu va mai fi har. Se vor construi pentru alte religii, unite de antihrist. Iar Bisericile care nu vor arăta bine la exterior, Bisericile care au fost închise cândva în acelea va exista har.

Era o plăcere și o bucurie să-l asculți pe părintele. El se contopea cu viața acelor vremuri, vremurile țarului, vremurile lui Petru cel Mare, vremurile țarului Alexei Mihailovici, a patriarhului Tihon,

Reporter: Ce spunea părintele despre țar?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Spunea că este unsul lui Dumnezeu, dar țarul s/a amestecat în treburile Bisericii. În schimb Nicolae al II-lea, niciodată nu s-a amestecat în treburile Bisericii, el propunea Bisericii să găsească rezolvare în Sinod. Doar că el nu a luat în calcul că în Sinod intraseră toți dușmanii lui.

Reporter: Așa spunea părintele că toți erau dușmanii țarului?

Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da. Toți erau dușmani. Chiar și unii dintre cnezi erau dușmanii țarului.

Reporter: Părintele a spus că anume Biserica l-a trădat pe țar în 1917?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, a spus.

Reporter:  L-a trădat conștient?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, conștient. El a spus că Biserica de mult timp trecuse de partea dușmanului, a răstignitorilor lui Hristos. Biserica a uitat jurământul depus în 1613. iată care a fost păcatul Bisericii.

Reporter:  În 1613?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): În 1613. El spune că situația ar fi fost alta dacă în Sinod ar fi intrat oameni ai lui Dumnezeu. Dar așa a fost unul singur și Tihon l-a luat să-i fie ajutor. Însă nu i-au dat voie să își desfășoare activitatea, a fost înlăturat.

Mitropolitul Turihanski, Trifon i-a dorit: Să fii ca o piatră.

Reporter: Petr Poleațki?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, însă el era necunoscut în Sinod pentru că era venit din lume. Toți au fost foarte mirați când Patriarhul Tihon l-a luat din lume, l-a tuns și l-a pus în funcția de adjunct al său. Unii dintre arhiereii care visau să ajungă adjuncții patriarhului s-au  revoltat. Îi mânca invidia. Nu degeaba Pelaghia Ryazanskaia spunea că ultima ramură a preoțimii va muri de invidie. Dacă vor observa că un arhiereu are viziuni, vor fi foarte invidioși pe el.

Reporter: Astfel zici că nu era Sinod, ci Sinedriu. De asta țarul a fost trădat, din invidie. Ei vroiau să conducă poporul ca Anna și Koriafa. Au alergat după liberate dar s-a dovedit că au alergat după propria lor moarte, pentru că democrația este libertatea dată de Dumnezeu, a căror roade le culegem și în prezent.

Dar dacă atunci Sfântul Sinod era mânat de invidie, despre ce putem să vorbim acum? Despre ce fel de renaștere, despre ce fel de unificare, chiar mai mult decât atât despre ce viață bisericească în general?

În momentul de față cu ierarhia pe care o avem nici nu se poate discuta despre o conducere unică și independentă, dacă atunci au fost mână în mână cu puterea satanistă, acum vedem un complot deschis. Un complot cu moștenitorii acelora care l-au ucis pe țar, cei care s-au spălat cu sânge, au prigonit Biserica și s-au îmbogățit foarte mult pe urma acestor acțiuni

 

Evreii bogați din Rusia sărbătoresc Hanuka în Piața Roșie.

Putin de asemenea i-a adunat pe oligarhi la Kremlin.

Noul președinte are noi oligarhi. Acum locul lor este în afaceri, nu în politică

 

Putin: Voi ați format acest stat, deci trebuie să controlați riscurile structurilor politice și extrapolitice.

Boris Berezovski: Eu nu consider că în Rusia de astăzi a fi evreu este un obstacol pentru a deveni președinte. Eu nu consider așa. După ce am intrat în mișcarea Rusia Liberală, pe care sperăm împreună să îl transformăm în partid, nu am dreptul să afirm că nu am intenția să devin președinte al Rusiei.

Reporter: Doamne miluiește-ne, mântuiește-ne și păzește-ne! Cu adevărat a venit Apocalipsa!

 

Patriarhul Aleksei al II-lea: În 1985 am scris o scrisoare prim secretarului Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, lui Mihail Sergheevici Gorbaciov, în care am încercat să îi expun faptul că avem probleme comune pe care trebuie să le rezolvăm împreună. Și acea barieră care a fost în mod artificial creată în anii 20-30 trebuie depășită. Cu părere de rău această scrisoare nu a fost înțeleasă în 1985 și prin intermediului Consiliului pe probleme de religie mi s-a transmis că nu trebuie să mă adresez cu astfel de probleme. Și în curând în 1986 a avut loc depunerea mea în rangul de mitropolit al Leningradului și Novgorodului.

Reporter: Rușine, ce rușine! Biroul politic s-a dovedit a fi mai dedicat în convingerile sale marxiste, decât mitropoliții dedicați Bisericii. Dialogul cu comuniștii era susținut doar de „biserica vie” și de „serghianism”, dar nu cei din Biserica lui Tihon. Iar noi suntem aceeași Biserică a lui Tihon și nu trebuie să căutăm compromisuri cu asasinii țarului și răstignitorii lui Hristos.

Să nu facem compromisuri și chiar să suferim pentru credință după exemplul mucenicului și nici un perete despărțitor între Biserică și autoritățile care au luptat împotriva lui Dumnezeu nu va fi și nici nu poate să fie. Între noi nu este un perete despărțitor, ci o prăpastie din iad. Această prăpastie a fost creată de Dumnezeu și nu se poate anula de nimeni nici măcar de mâna patriarhului și nu pot exista scopuri comune cu puterea care nu a fost stabilită de Dumnezeu decât un singur scop: căința. Prea Sfințitul Pimen niciodată nu ar fi procedat în acest fel. El a stat în lagăre în jur de 10 ani, dar înlocuitorul său Aleksei Ridigher a acceptat și a făcut așa ceva, fără să se consulte cu patriarhul sau cu Sinodul. Un exemplu între ghilimele de ascultare a legilor. În acest mod continuă trădarea lui Dumnezeu și a țarului. De ce să ne mai mirăm că suntem ca niște viermi și încă sperăm că vom primi milă. Părintele Tavrion credea că motivele tuturor acestora este îndepărtarea de credință, asasinarea țarului.

Nu l-au cruțat pe țar din cauza invidiei. Au vrut să trăiască în pace cu Iuda și să împartă puterea cu acesta. Dar dacă ne vom căi, dacă întreaga Rusie se va căi, Dumnezeu ne va trimite din nou un țar, dar acest lucru se va întâmpla înainte de sfârșit.

 

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Părintele afirma că dacă un om L-a bucurat cu ceva pe Dumnezeu, neapărat după asta vor urma mari prigoniri și vorbe rele pentru acel om. De asta fiți înțelepți, dacă țarul este făcut una cu pământul, asta înseamnă că a fost bineplăcut lui Dumnezeu. El spunea că țarul a fost unsul lui Dumnezeu și că a trebuit din porunca Domnului să-și ducă până la capăt soarta, că va răscumpăra Rusia prin suferințele sale. Dar Biserica Rusă nu îl va primi mult timp dar până și Biserica Rusa din Afara Granitelor îl va canoniza mai devreme decât cea din Rusia. Vor fi multe frecușuri, mult timp vor fi împotriva lui, vor fi spuse multe lucruri urâte despre el. Oamenii nu vor ști nimic despre el mult timp și când se va apropia timpul proslăvirii Sf Serafim de Sarov atunci dintr-o dată se va vorbi despre el. Dar vor fi multe probleme în Sinod, împotriva lui se vor pronunța mulți arhierei. Însă el va fi proslăvit, dar nu a fi în măsura în care el este slăvit la Dumnezeu.

Patriarhul Aleksei al II-lea: Se proslăvește familia țarului, Împăratul Nicolae al II-lea, Împărateasa Alexandra, prințul Aleksii, prințesele Olga, Tatiana, Maria și Anastasia. Se proslăvesc.

Mitropolitul de Krutitsk și Kolomensk, Iuvenalii (Poreakov): Nu doar abdicarea, noi am studiat mai mult de 10 astfel de probleme și comisia noastră a ajuns la concluzia că nu sunt motive ca acesta să fie canonizat pentru viața și conducerea sa. Noi l-am canonizat dar nu ca om care a suferit pentru Hristos și pentru credință.

Reporter: Va fi vreodată canonizat cum trebuie?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Va fi dar nu acum, atunci când preoțimea va cădea de tot. Acum preoțimea știe dar nu spune poporului.

Dar va veni un timp când poporul se va sătura și va spune, cât se poate să punem numai bandiți. Numai monarhul va putea salva Rusia! Și atunci poporul va veni poate nu în număr mare dar va avea câștig de cauză.

Reporter:  Și atunci va fi proslăvit cum trebuie?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, cum trebuie.

Reporter: Ca pe cel care a răscumpărat Rusia.

 

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, ca pe țarul răscumpărător. Atunci vor plânge și vor cere iertare.

Preot: Doamne iartă-ne pe noi pentru împotrivirea preoților, pentru neînchinarea la mucenicii împărătești și sfinți, pentru că nu facem pelerinaje și nu proslăvim pe mucenicul țarul Nicolae al II-lea, împărăteasa Alexandra, prințul Aleksii, prințesele Olga, Tatiana, Maria și Anastasia și pentru că ați făcut pentru noi o faptă de vitejie și de răscumpărare. Iartă-ne Dumnezeule cel Milostiv!

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Sfinții la care se roagă mereu oamenii se află pe pământ. Ei se roagă și ne  îndreaptă spre calea noastră, de asta țarul se află printre noi. Mi-a povestit un general de la Clubul militarilor, cu care demult nu mai țin legătura, că atunci când a început războiul cu Cecenia țarul a venit la un alt general, un prieten.

A intrat la el pur și simplu și i-a spus: Rusia este într-o situație grea, eu sunt țarul vostru, Nicolae al II-lea.

După asta generalul mi-a povestit că a avut a luminare a minții și el l-a recunoscut pe țar. Și l-a salutat: Să trăiți Măria Voastră.

Țarul a spus: Cu toate că Rusia nu m-a salvat pe mine, unsul lui Dumnezeu, eu am primit onoarea ca pe Golgota să răscumpăr Rusia și Domnul vă iartă pe toți, dar trebuie să conștientizați. Cu toate că Biserica nu m-a recunoscut, voi rugați-vă, eu vă voi ajuta cu plăcere, dar dacă mă rugați.

Reporter: Asta înseamnă că poporul rus se va căi?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da.

Reporter: Va veni căința în Rusia? Spunea părintele Tavrion despre asta?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, spunea că Rusia va rămâne cu puțin suflu, dar vor rămâne cei adevărați și ei îl vor proslăvi pe țar și vor rupe lanțurile. A spus că va fi ca la război, poporul rus va fi ca un cadavru și Vestul va călca pe cadavre și se va bucura că Rusia a murit, dar de sub aceste cadavre, poporul rus își va ridica capul și se va ridica din nou. Atunci va apărea din nou puterea.

Reporter: Părintele Tavrion își făcea multe griji pentru Rusia, a spus că va fi foarte greu?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, își făcea multe griji, întotdeauna plângea când vorbea despre asta. El spunea: Voi credeți că noi am stat în lagăre din voința celui rău? Nu, noi am stat în lagăre ca să salvăm Rusia, ca ea să nu dispară de pe continent. Ea trebuie să ducă mesajul până la Cea de a Doua Venire.

Reporter: Așa a spus?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. Apoi spunea: Nu există altă credință decât cea ortodoxă și nu este altă Biserică decât cea Ortodoxă. Să fiți mândri cu o mândrie smerită că sunteți ortodocși și pe lângă asta că sunteți și ruși.

Reporter: El spunea să ne rugăm pentru Rusia?

Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, spunea. El spunea să plângem! Să ne rugăm pentru apropiați, iar toate rudele sunt în Rusia, rudele noaste reprezintă Rusia. Cu părere de rău va veni timpul când oamenii nu vor înțelege. Vor vedea cum totul decade și se distruge și nu vor ști cum să se lupte cu asta. Vor lăsa totul să se deruleze de la sine. Le va fi indiferent, ei trăiesc. Dar ei nu înțeleg că ei nu trăiesc și își trăiesc ultima suflare. Rusia are nevoie de fiecare suflare și cu cât mai repede va renaște din ruine, cu atât mai repede va primi mila Domnului. Toată lumea va fi ca o pădure tăiată, și toată speranța și atenția va fi asupra Rusiei. Totul va fi pregătit pentru venirea vrăjmașului, dar Rusia va fi în mâinile lui Dumnezeu. Însuși Iisus Hristos va suferi  pentru Rusia, iar Maica Domnului va plânge până în ultima clipă.

Reporter: Acesta este testamentul lăsat de părintele Tavrion.

Testamentul războaielor, a armelor creștinului, scutul este credința noastră. Anii lungi de lagăre l-au călit, nu l-au îndoit ca pe mulți alții, ci l-au învățat să nu facă compromisuri în fața puterii care luptă împotriva Domnului. Această putere și credință față de Hristos ne-a lăsat-o moștenire și nouă. Ceea ce a adunat din experiența sa de viață transmite generațiilor următoare. Dacă totul este sistemul antihristului, se va încheia tot așa, prin despotismul față de cei ticăloși, fricoși, trădători și necredincioși. Dar celor credincioși, părintele a lăsat testament să fie credincioși până la capăt. Să Îl iubim mai mult decât pe sine însuși, mai mult decât pe mama. Dacă nu vom avea o astfel de iubire, niciunul dintre noi nu va suporta nici lagărele, nici torturile, nici prigonirile lui antihrist.

Și dacă acum nu vor rezista în fata cnejilor acestei lumi și în fața lacheilor Sinedriului și vom accepta numerele, pașapoartele, documentele cu atât mai mult nu vor rezista în fața lui antihrist. Să ne izbăvească Domnul prin mila Sa și prin rugăciunile țarului răscumpărător și pe toți cei care au suferit pentru Sfânta Rusie și să ne dea ca noi să putem duce mesajul credinței lui Hristos, stindardul dragostei apostolești, mucenicia lor. Dacă noi vom fi credincioși și Dumnezeu ne va fi credincios și va iubi Rusia.

Cum Israelul a fost poporul Lui și El a fost Dumnezeul lui așa și Rusia va fi via Lui, iar poporul roadele acelei vii.

Roade pentru Împărăția Cerurilor. Amin!

 

Tu unde ești?

Nicăieri, în Rusia

Nu în asta, în cealaltă, a noastră

Care este mai mare,

În Rusia conducătorilor sfinți

A lui Serghii și Serafim

și a țarului mucenic

Acolo este ziua a opta sfântă

acolo este altarul nostru luminos

Acolo este Hristos

Slavă Rusiei celor drepți

a celor care își dau crucea

Tu unde ești?

Nicăieri, în Rusia

Nu în asta, în cealaltă, a noastră

 

 

 

La film au lucrat: ierodiaconul Avel (Semionov)

Serghei Bogdanov

Sincere mulțumiri fiilor duhovnicești a arhimandritului Tavrion pentru amintirile despre părinte, pentru exprimarea curajoasă a poziției lor civile și duhovnicești.

 

Mulțumim și tuturor celor prin a căror rugăciuni și cu a căror ajutor a fost posibilă realizarea acestui film.

 

Dar cel mai mult îi mulțumim Domnului care ne-a dat minte să înțelegem cum prin aleșii Lui sfinți se vestește întregii lumi voința Sa pe care dacă o urmăm putem să ne mântuim.

 

 

În film au fot folosite melodiile lui Aleksandr Vodeakin:

„Două formule ale vieți”

”Rusia celor drepți”

 

Au folosit fragmente din filmele:

„Crucea mântuirii”

„Cei care cred întru tine nu vor muri”

„Ghetismania Împăratului-mucenic”

„Sub acoperemânt evlavios”

„Îngerul bisericii ruse”

”Pământesc și Ceresc”

„Dionisie”

„Cronica secolului XX”

„Monedă de schimb”

„Culoarea războiului”

„Corporația”

„Oligarhii” și altele…

 

Pentru Slava lui Dumnezeu!

Autorii acestui film permit difuzarea, copierea și răspândirea acestui film!

Doamne, ajută-ne pe noi toți, să ne mântuim!

 

Serghei Bogdanov Rusia 2008

Posted in Porunci si citate alese din Biblie | Lasă un comentariu

Sarea pamantului 4 seria 1 – Arhimandritul Tavrion

 

 

 

 

Se dedică împlinirii a 30 de ani

de la trecerea la cele veșnice  a

arhimandritului  TAVRION

(Batozski)

SAREA PĂMÂNTULUI

 

 

Cu binecuvântarea

Prea Sfinţitului DIOMID
episcop de Anadâr şi Ciukotka

 

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”

(Evrei XIII, 7)

 

SAREA PĂMÂNTULUI

 

Filmul patru

 

ARHIMANDRITUL TAVRION

 

Vă prezentăm încă un mare duhovnic! Un om cu suflet mare, cu o soartă complicată, tragică și fericită! Care și-a dat întreagă viață pentru Hristos și pentru Rusia. Vi-l prezentăm dintr-o latură necunoscută, poate chiar șocantă. Însă ar fi un neadevăr să spunem așa, pentru că ceea ce vă prezentăm este ceva neobișnuit pentru noi, contemporanii, dar pentru generațiile trecute nu este o noutate. Ei știau lucrurile acestea, le-au trăit, și-au pus speranța în ele. Doamne, binecuvântează-ne!

 

ARHIMANDRITUL TAVRION

 

Partea 1

 

Arhimandritul Petr (Kucer): Înainte de a-mi începe amintirile despre acest om minunat, păstor al Bisericii Ortodoxe Ruse, arhimandritul Tavrion (Batozski), aș vrea să-i mulțumesc Domnului pentru că m-a învrednicit, pe mine păcătosul și nevrednicul, să îi prind în viață și să vorbesc cu astfel de păstori ca părintele Tavrion, arhimandritul ArfimTeapocikin, cu schiarhimandritul Grigorie, din eparhia Kursk și Ieronim Sanoxarski. Acești păstori pe bună dreptate pot fi atribuiți fondului de aur a Ortodoxiei Ruse și a Bisericii Ortodoxe Ruse din secolul XX.

 

Reporter: Numele lumesc al părintelui Tavrion era Tihon. Tihon s-a născut pe 10 august 1898 în orașul Krasnokutsk din gubernia Harkov, în familia lui Daniil și Akilila Batozski, care aveau 10 copii și Tihon fiind al șaselea. Părinții săi erau evlavioși și duceau o viață duhovnicească profundă. Rugăciunile, posturile, munca fizică, cântările în strană și respectarea sărbătorilor bisericești făceau parte din însăși structura familiei lor. Drept urmare, după aceea, părintele Tavrion afirma că dragostea față de Dumnezeu insuflată de părinți și respectul față de părinți au avut o importanță decisivă în viața sa. Amintirile despre frumusețea bisericii, a icoanelor, luminile candelelor și a lumânărilor au rămas pentru totdeauna în sufletul său ca lumini ce nu se sting, ca lumini ale harului dumnezeiesc. Tihon iubea atât de mult rugăciunea, că de mic copil visa să se facă preot și să-și închine întreaga viață lui Dumnezeu. Era atât de hotărât, încât la 7 ani a fugit la mănăstire. Desigur la puțin timp s-a întors în sânul familiei, dar nu pentru mult timp, până în momentul în care părinții au înțeles singuri că trebuie să ofere lui Dumnezeu ce îi datorau. Părintele Tavrion și-a început călătoria spirituală la GlinskaiaPustîn. La mănăstire a venit tânărul Tihon în 1913, la vârsta de 15 ani. Pe atunci Glinskaia Pustîn era cunoscută în întreaga Rusie datorită duhovniciilor săi, la fel ca Optina, Sarov, Vâlan. Pentru că avea un auz muzical deosebit și un bariton frumos, Tihon a făcut ascultarea în strană. El a urmat cursurile de misionari și a pictat icoane. Dar Tihon nu a stat prea mult la mănăstire, în 1914 a început Primul Război Mondial și tânărul frate, de doar 16 ani, a fost trimis pe front, cu o nouă ascultare, să lupte pentru țar și pentru patrie. Întrucât nu era major, Tihon a fost repartizat la bucătăria frontului. A avut o viață grea de armată. Vedea eșaloanele de noi recruți și tot atâtea eșaloane de răniți și morți. Neliniștea răspândită de revoluționari a influențat și armata. Necioplirea, trădarea, lipsa de curaj, cinismul și eroismul, totul s-a concentrat într-o anumită perioadă. În 1920 Tihon a fost din nou mobilizat din mănăstire de data aceasta de Armata Roșie. El a fost trimis în Kursk, dar a refuzat să lupte împotriva propriului popor și a plecat pe șinele de tren către mănăstirea sa, mergând pe jos 45 de verste (aprox. 335 km n.n.).

 

 Ieromonahul Gavriil (Cetverov): El povestea că mergând pe liniile de cale ferată i s-a înfățișat un bătrân cu un coș. Eu cred că a fost Sf.Nicolae făcătorul de minuni, care i-a dat 2 plăcinte și imediat după ce părintele Tavrion a mâncat acele două plăcinte, bătrânul a dispărut și nu mai era nici coșul, nici urme că ar fi fost cineva acolo. Toate acestea au fost descrise în acea carte despre el.

 

Ieroschimonah Serafim (Stoianov): Părintele Tavrion a fost un mare duhovnic. El venea din Glinskaia Pustîn. Atunci era tânăr și era foarte ager. Și el mereu  ducea cu el în rucsac Evanghelia. Când se întorcea spre mănăstire, a încercat să treacă râul într-o barcă, dar barca s-a răsturnat, iar el a început să se înece. Monahii au văzut totul și s-au îngrozit.

 

 Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Atunci el a spus că s-a gândit:„Ai vrut multe să faci Tihon, dar s-a terminat, te îneci”. Și dintr-o dată o putere l-a ridicat în sus, el s-a prins de un tufiș și a fost scos din apă.

 

Iereul Vladimir (Vilghert): Asta îl caracteriza, dorința arzătoare de a ajunge la mănăstire. Frații-au spus că este periculos să treacă râul în acel moment, deoarece se revărsase, dar atât de mare era dorința de a ajunge la mănăstire că el a încercat să treacă. Conform amintirilor sale, el practic se înecase, a stat în apă câteva ore, apoi la un moment dat a fost aruncat din apă de o putere. Conform memoriilor sale, părintele spunea că în acea perioadă a dat multe jurăminte legate de viața sa monahală și duhovnicească. Părintele Tavrion a evaluat acest episod din viața sa ca a doua naștere a sa, ca pe un caz de înviere din morți și că dacă Dumnezeu l-a înviat, atunci a făcut asta cu un scop, că el trebuie să slujească acel scop al Domnului. El și-a dedicat toată viața lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu i-a dăruit viața.

 

Reporter: Tihon a fost tuns călugăr în 1920 și numit în cinstea mucenicului Tavrion Anfipolski. După ce în 1924 Glinskaia Pustîn a fost închisă, au început peregrinările  părintelui Tavrion, care în 1927 l-au adus la arhiepiscopul Pavlin din Permi. Pavlin fusese pe timpuri fratele care avea grijă de Ioan Kroanștadski. Tavrion îl cunoștea pe Înalt Preasfințitul de la mănăstirea Glinskaia. Pe atunci acesta era episcopul Râlski. Din acel moment viața părintelui Tavrion s-a intersectat de multe ori cu cea a preasfințitului Pavlin, care l-a și hirotonisit pe părintele Tavrion în 1926 ca ieromonah. În acele vremuri religia era prigonită. Cu toate acestea în 1927, episcopul Pavlin a avut inițiativa de a organiza alegeri secrete ale patriarhului. Rusia a fost împărțită în patru regiuni și în fiecare regiune a fost trimis câte un reprezentant. Unul dintre reprezentanți a fost părintele Tavrion.

Arhimandritul Petr (Kucer): Atunci a fost arestat chiar în tren. El nu făcea compromisuri și stătea de strajă ortodoxiei. El îl susținea pe unul dintre candidații la patriarhie, pe mitropolitul Kiril Kazanski.

Reporter: După cum se știe, alegerile secrete ale Patriarhului nu s-au mai ținut. Au urmat arestări, torturi și condamnări la moarte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, părintele Tavrion nu a avut o astfel de soartă, dar acest fapt demonstrează că părintele a fost un mărturisitor neînfricat al credinței, de aceea autoritatea părintelui Tavrion printre înalții clerici era încă de atunci mare. În perioada interbelică, părintele a înființat în întreaga Rusie comunități creștin-ortodoxe secrete. A călătorit mult pentru a-și hrăni spiritual fii și îi îndemna să lupte pentru credință. În 1929 de Paște, Pavlin l-a făcut arhimandrit. În luna octombrie, părintele Tavrion a fost turnat, a fost arestat și condamnat la 3 ani de închisoare. Motivul condamnării a fost că el nu a cedat renovaționiștilor  biserica Feodosievska. Astfel începe calea mântuirii a viitorului mare duhovnic.  Părintele și-a ispășit pedeapsa la construirea Combinatului chimic din Bereaznikovo. Apoi a urmat o nouă condamnare, apoi altă condamnare și alta.

 

Ieromonahul Gavriil (Cetverov):El povestea că în locul său vroiau să-l facă arhimandrit pe altcineva, dar când au început să facă hirotonia a fost hirotonit el și i s-a spus că i se dă hirotonirea pentru că va săvârși multe. El povestea multe, cum spovedea oamenii chiar acolo în cameră, povestea cum a muncit la canalul Belomor și era un ger că atunci când lua ranga în mână îi rămânea pielea pe ea. Dar când se trezea dimineață, pielea era înapoi pe mâini. Așa îl ajuta Dumnezeu să supraviețuiască!

 

Reporter: Părinte, părintele Tavrion a povestit despre anii petrecuți în închisoare, în lagărele de concentrare?

 

Arhimandritul Petr (Kucer):Nu prea povestea, mai mult tăcea. Alții povesteau cum a fost, dar el nu spunea nimic, ca și cum nu a fost acolo. Eu cred că el a considerat-o ca pe o ascultare a lui Dumnezeu. Cred că nu ar fi de prisos, să vă povestesc un episod din viața arhimandritului Grigorie Kurski. În anii 30, pe el împreună cu alți preoți arestați, cam 300 de persoane au fost duși în Siberia, în 3 vagoane mici de marfă. Nu știu, poate ați auzit. Un tren mic, pe drum a fost oprit între localități, în loc pustiu, în taiga. Era iarnă, erau cam – 20 de grade, zăpada era până la brâu. Locomotiva a șuierat, s-a oprit, paza, NKVD-ul i-a scos din vagoane și trenul a plecat, lăsându-i pe arestați în ger, fără nimic, în taiga, în Siberia. Cu ce au fost îmbrăcați, fără o bucată de pâine, erau 300 de oameni. Și Domnul i-a îndrumat, nu s-au pierdut. Ce au făcut ei? Au rupt crengi de brad, și cam pe 30 de metri au curățat zăpada cu aceste mături. Au măturat aproximativ 30 pe 10 m. Au rupt copaci tineri și au făcut o baracă. Cum au dormit în această baracă? Un strat de preoți se culca jos, deasupra lor în diagonală se așeza al doilea strat, al treilea din nou astfel, s-au așezat în straturi unii peste alții. Și așa dormeau câte 2, 3 ore, apoi își schimbau locurile, stratul de jos urca deasupra, al doilea jos, al treilea pe locul doi. Au dormit s-au încălzit. Au încălzit baraca cu propriile trupuri. Peste trei zile aud fluierul, a venit trenul să încarce  cadavrele înghețate. S-au uitat ei dar preoții, erau vii. Cei care au venit s-au mirat foarte tare cum au reușit să supraviețuiască pe astfel de ger. I-au luat în tren și i-au dus mai departe în lagăre. Asta povestea schiarhimandritul Grigorie. Așa a fost.

 

Ieroschimonah Serafim (Stoianov): Părintele Tavrion era de neînvins, a fost în lagărul Solovețki împreună cu părintele Samson.  De câteva ori a povestit cum au încercat să îl omoare, pentru că a fost considerat proțarist, dar niciodată nu l-a atins vreun glonț. Odată de Paște, când afară erau – 30 de grade de ger, toți arestații au început să cânte Învierea. Supraveghetorii au înțeles că arestații au fost îndemnați de Sivers și l-au dezbrăcat, l-au pus pe un trunchi de copac și i-au spus: Dacă clipești, te împușcăm! Sivers a stat 6 ore fără să clipească, până când supraveghetorul a înghețat de frig și a plecat. Apoi,  într-o altă zi când s-au dus la tăiat copaci în pădure, el a primit de la o fiică duhovnicească Sfântul Agneț sub formă de mici biscuiți. Părintele a povestit starețului Tavrion, la ceilalți și atunci punând pe un trunchi de copac acești biscuiți, după ce i-a spovedit, oamenii se apropiau și lingeau acei biscuiți, luând astfel Sf. Împărtășanie. Supraveghetorii  din nou au înțeles că Sivers joacă un rol important și au decis să îl pedepsească. Așa că l-au dezbrăcat la -30 de grade de ger, l-au pus pe un cârlig ca acela de la pompieri, îl înfig aici sub coastă și îl agăță de un copac unde a stat 5 ore în ger cumplit. După 5 ore l-au dezlegat și din nou el a ieșit învingător din această încercare. A mai fost un caz, când au încercat să îl ucidă, lăsându-l să îl mănânce șobolanii. Când ne-am mai întâlnit cu părintele Tavrion, l-am întrebat: „Părinte, de ce erau condamnați oamenii la moarte în acest mod, să fie dați la șobolani?” Părintele a spus că aceea era Voia Domnului. Erau lăsați să fie mâncați de șobolani trădătorii, cei care l-au trădat pe țar și puterea monahală. Erau legați și lăsați să fie mâncați de șobolani. Sivers însă a fost neatins. Părintele Tavrion a spus: Am  stat cu Sivers 21 de ani în lagărele de concentrare, iar apoi l-am pierdut pe Sivers. A povestit că atunci când l-au eliberat i s-a spus că a stat degeaba la închisoare. Părintele Tavrion le-a răspuns: „Cum îndrăzniți să spuneți așa ceva? După ce am stat atâta! Voi m-ați omorât.  Dacă mi se spunea: „Moșule, ai ispășit pedeapsa, m-aș fi bucurat. Cum puteți să spuneți că am stat fără motiv 21 de ani?” A spus că aproape  că a făcut infarct atunci.

 

Tihon: Părintele Tavrion a stat în lagăre 21 de ani. Vișer, canalul Belomor, lagărul de concentrare Turinski, în aceste locuri părintele și-a pierdut sănătatea, a făcut angină pectorală, hipertonie, hernie, i-au căzut aproape toți dinții. A rămas în viață doar prin mila lui Dumnezeu! Este o adevărată minune să treci prin toată aceste grozăvii și să rămâi în viață!  Ultimul loc în care a fost exilat a fost Kazakstan, de unde a fost eliberat în luna aprilie 1956, când avea deja 58 de ani. Despre experiența sa din lagăre, părintele Tavrion ulterior spunea că Dumnezeu l-a ales pe el un preot fără experiență și l-a trimis să slujească Domnului acolo unde exista cea mai mare nevoie de cuvântul lui Dumnezeu. Așa era el! „Un om cu spirit puternic”, cum a fost caracterizat de mitropolitul Antonie Sorâjski.

 

Arhimandritul Petr (Kucer): Vă dați seama? A stat în exil 21 de ani și nu a făcut nici un compromis cu puterea sovietică, cu bolșevicii. Și după ce a fost eliberat părintele a fost exilat din eparhie în eparhie. Mai întâi a fost izgonit din Glinskaia Pustîn, apoi din mănăstirea din Kursk, a mai fost și în eparhiile din Permi și Iaroslav. Așa a fost prigonit și după ce a fost eliberat din exil. Dar a fost un om puternic până la moarte cu toate că a fost prigonit toată viața dintr-o eparhie în alta.

 

Reporter: Pentru suferințele sale, încă din perioada în care era în lagăre, părintele a fost binecuvântat de Dumnezeu cu har și darul clarviziunii. De asta imediat după eliberare, credincioșii veneau la el. Oriunde s-ar fi aflat, în Permi, Ufa, în Glinskaia, Poceaev, eparhia din Iaroslav, era considerat ca mare duhovnic și rugător în fața lui Dumnezeu, dar și ca un păstor neodihnit. El a fost duhovnicul mitropolitului Leonid Poleakov din Riga, a multor preoți și monahi și a avut o influență enormă asupra unei întregi generații de creștini. Părintele Tavrion făcea hirotonisiri. Dar în special la sfârșitul vieții sale a cules roadele muncii sale de păstor, pentru că din 1968 și până la moarte a locuit la mănăstirea Schimbarea la față din Riga.

 

Arhimandritul Petr (Kucer): Înainte de a ajunge părintele acolo, schiarhimandritul Kosma a slujit acolo cam 13 sau 14 ani, nu mai țin minte exact. Și el era un duhovnic deosebit, cunoscut pentru smerenia și modestia sa. Avea și el darul clarviziunii. Însă odată cu venirea părintelui Tavrion viața mănăstirii s-a schimbat brusc. Mitropolitul Leonid Poleakov l-a cerut în 1969 pe părintele Tavrion de la Patriarhul Alexei I Simanski. Mitropolitul Leonid Poleakov, Dumnezeu să-l odihnească, pe atunci era arhiepiscop de Riga și îl cunoștea pe părintele Tavrion de la mănăstirile din Kursk și Iaroslav. Sfințitul Leonid s-a dus la Patriarh, după ce părintele Cosima plecase de printre noi și l-a rugat să îl trimită pe părintele Tavrion să slujească la Mănăstirea din Riga, în caz contrar mănăstirea va trebui închisă.

Reporter: De ce era atât de gravă problema?

Arhimandritul Petr (Kucer):Pentru că viața monahală din mănăstire era în declin. Mănăstirea rămăsese fără duhovnic de un an și veneau tot mai puțini pelerini la mănăstire. Pelerinajul aproape a încetat.

Reporter: Părinte, este interesant ce spuneți, pentru că acum sunt foarte multe  mănăstiri și biserici fără duhovnic, dar pe atunci nici nu puteai să îți imaginezi așa ceva.

Arhimandritul Petr (Kucer):Să știți că este foarte greu să înlocuiască cineva astfel de duhovnici ca Kosima și Tavrion. Un preot oarecare nu poate să  le ia locul. Ei nu doar țineau predici, ci dădeau exemplu viețile lor și rugăciunile lor erau ascultate și hrăneau sufletele surorilor și a  credincioșilor, prin har și rugăciune. Unii pelerini veneau de la distanțe de 2000- 3000 de kilometri, din Siberia sau Ural. Ca să parcurgă o astfel de distanță trebuiau să știe pe cine vor vedea și la cine să facă ascultare. Astfel  patriarhul Alexei l-a trimis acolo pe părintele Tavrion. A ajuns acolo în primăvara anului 1968, dacă nu greșesc și a slujit Părintele Tavrion acolo 9 ani și jumătate. De când a ajuns el acolo biserica a fost întotdeauna plină de oameni, chiar și în zilele obișnuite nu erau mai puțin de 100-150 de persoane în biserică, iarna și vara.

 

Egumen Evgheni (Rumeanțev): Îmi amintesc destul de vag, că am fost la el împreună cu mama mea. Pe atunci eram ca să zic așa, nu că departe de biserică, dar nici foarte apropiat, însă am rămas cu o impresie bună, deși apoi s-au șters cu timpul. Mai târziu însă, când în mod conștient, am ales calea duhovniciei, am început să vin la mănăstire și am simțit acea nevoie de a merge mereu acolo. Simțeam nevoia să merg acolo, să mă rog, să ascult predica și să primesc o parte din harul său. În mod real simțeai acolo  harul divin, în special după Sf. Împărtășanie. În prezent chiar  preot fiind, nu simt acel har după Împărtășanie, pe care l-am simțit în calitate de simplu pelerin la mănăstirea unde slujea părintele Tavrion. Întotdeauna acolo mă simțeam energic și inspirat.

 

Iereu Vladimir (Vilghert): Când ne-a adus mama pentru prima dată la mănăstire, eram cam prin clasa a 5-a și l-am întâlnit pe părinte în cadrul slujbei, dar mai târziu am simțit atracție față de biserică, dorința de a sta la mănăstire. Mama mea mi-a permis să-mi petrec la mănăstire vacanța de primăvară de o săptămână. Astfel am ajuns la mănăstire și a avut loc prima mea întâlnire cu părintele Tavrion, pentru că desigur m-am dus la el să cer permisiunea să rămân în timpul vacanței acolo. În anii care au urmat am continuat să fiu aproape de părintele Tavrion până la moartea sa. În timpul unei slujbe l-am văzut pe părintele Tavrion transfigurat, emanând o lumină divină. Era în altar, îmbrăcat în veșminte, slujea și emana din toată ființa sa ceva nepământean. Acest lucru m-a impresionat atât de mult, încât atunci am început să mă rog cu adevărat din inimă, conștient, până atunci era ceva copilăresc, mai mult o simplă citire din cărți a unor rugăciuni și reguli.  Acela a fost momentul în care Domnul m-a atins, mi-a atins inima și, desigur, inima mea a fost atrasă de părintele Tavrion.

 

Arhimandritul Petr (Kucer):L-am cunoscut cu părintele Tavrion pe 11 iulie 1975, când am ajuns în Lituania, după ani întregi de încercări de a fi hirotonisit ca preot. Pe atunci era foarte greu să devii preot, foarte, foarte greu, nu ca acum. Am mers acolo din îndrumarea mitropolitului Leonid și având cu mine o scrisoare către părintele Tavrion. Am ajuns acolo și am muncit, m-am rugat și am rămas acolo. Probabil Vlădica m-a trimis acolo în ascultare ca părintele să mă observe. Ce s-a întâmplat, în noapte spre 21 iulie, după 10 zile, pe mine m-au cazat la mansardă în căsuța 15.  Acolo erau câteva astfel de căsuțe. În aceeași chilie cu un scriitor din Moscova, Grigori Jukov.  Am stat de vorbă cu el până la ora 23. Grigori a început să sforăie și mi-am dat seama că a adormit, începusem și eu să moțăi. În cameră aveam un colț cu icoană și cu o candelă, care ardea permanent în fața icoanei. Și cum aproape adormisem, deodată aud că se deschide ușa camerei și intră plutind o femeie, îmbrăcată într-un mantou de culoarea teracotei, lung până după genunchi și într-o rochiță lungă până la glezne. Mantoul era cloș ca sutana unui preot, desigur femeile din lume nu poartă așa ceva. Sutană poartă doar monahiile și surorile, dar de culoarea neagră, dar mantoul femeii nu era negru, era de culoarea cărămizii și avea glugă pe cap. Femeia aceea era foarte înaltă,  avea cam 1.80 de m și semăna foarte tare cu una din variantele icoanei Maicii Domnului din Cazani. Ea cu mâna dreaptă a ridicat o cruce de aprox.12 de cm și m-a binecuvântat. Eu mă uit la toate acestea. După ce m-a binecuvântat, eu am început să dau jos pătura, voiam să îi cad la picioare, dar ea s-a întors și cum a intrat așa a ieșit plutind, iar ușa s-a închis în urma ei. Mă simțeam bine la suflet, m-am ridicat am chemat-o pe femeia la care stăteam în gazdă, am început să o strig: „Veniți încoace, eu acum am văzut-o pe Maica Domnului.” Am simțit o emoție mare de la har. Așa s-a întâmplat să o văd în noaptea din 21 iulie pe Maica Domnului din Cazani. Peste 10 zile am primit rangul de diacon. Poate a fost o binecuvântare! Pe 10 august de Sf. Dimitrie din Smolensk,  am fost hirotonisit ca preot. Așa s-a întâmplat!

 

Reporter: Cum l-ați cunoscut pe părintele Tavrion?

 

Ieromonah Gavriil (Cetverov): Foarte simplu! Pe mine una două m-au pus la Sf. Maslu, eu am stat la Sf Maslu, doar ce m-au pus și eu nu am vrut, dar el instantaneu mi-a dat în mână  lumânarea și am rămas la Sf. Maslu și de atunci nimeni nu m-a mai putut ține departe de părintele. Mergeam la el mereu. Și altceva nimic nu am vrut.

Reporter: Vă trăgea inima acolo?

 

Ieromonah Gavriil (Cetverov):Foarte tare, chiar le spuneam la muncă, eu proiectam cu mintea, dar inima mea era la Tavrion în mănăstire. Foarte tare mă trăgea inima să merg la el. Odată i-am spus: „Părinte, roagă-te pentru mine!”.  El mi-a răspuns: ”Mihail și așa mă rog pentru tine zi și noapte!” Așa mi-a spus: „Mă rog pentru tine zi și noapte”. Am ținut minte asta și mereu simțeam evlavie față de părintele Tavrion și am știut dintotdeauna că este un mare duhovnic. Dacă nu era el, probabil, că nu aș fi crezut cu atâta putere și probabil, nici nu aș fi fost preot.

 

Reporter: De cine era apropiat dintre ceilalți duhovnici?

 

Ieromonah Gavriil (Cetverov):Știu că l-am văzut pe Serafim Teapocikin de la mănăstirea Belgorodsk, dar pe atunci eu eram un simplu enoriaș, aveam serviciu și la mănăstire ajungeam doar duminica.

 

Am mai reținut un episod, o femeie din Ural vroia să ajungă la el, s-a pornit de 3 sau 4 ori, dar tot timpul apărea câte un impediment și tot nu ajungea. Până la urmă a venit la el și după aceea mi-a povestit mie cum a întâmpinat-o părintele Tavrion. El a întrebat-o: „Nadejda, ai ajuns până la urmă?” Ea s-a mirat și i-am răspuns: „Am ajuns, părinte, am ajuns”! „Mult timp ți-a luat ca să vii”, i-a spus părintele și a plecat. Ea a rămas fără grai, pentru că venise pentru prima dată la mănăstire și nu povestise nimănui că avuse mai multe încercări să ajungă la mănăstire. Când am auzit prima dată acest caz, nu i-am dat crezare, dar la înmormântarea părintelui, Nadejda însăși mi-a povestit toată această întâmplare.

 

Alexandra Petrova: Am ajuns pentru prima dată la părintele Tavrion la 32 de ani, încă eram tânără și nu știam cum să cer binecuvântare, nici nu știam bine cum îl cheamă, confundam Tavrion cu alt nume care începea cu aceeași literă. Părintele a ieșit din biserică, toți l-au înconjurat pentru binecuvântare, eu stăteam deoparte și încercam să îmi amintesc cum să mă adresez și el mi-a spus: Mă numesc arhimandritul Tavrion, ține minte numele meu. Au trecut 2 săptămâni și iarăși am simțit nevoia să merg la mănăstire. La serviciu am povestit despre părintele, despre mănăstire și am început să merg la mănăstire și am mers acolo 10 ani, cât timp a fost în viață părintele Tavrion. Îi spuneam lui problemele pe care nu le puteam rezolva, îi ceream sfaturi și el mă ajuta.

 

Maria Tihonovici: Am aflat despre părintele de la Alexandra. Ea m-a dus acolo prima dată și de atunci aproape în fiecare duminică mergeam la părintele. Mi-e era foarte greu pe atunci, eram singură cu doi copii, lucram la un sanatoriu, tot timpul simțeam cum mă apasă greutățile, dar când mergeam la el simțeam cum mi se iau greutățile de pe suflet. Nici nu apucam să îi spun ce probleme am, doar mă gândeam la el, iar el îmi și spunea ce să fac. El îmi spunea și ce mă frământă și cum să procedez. Nu avem unde să locuiesc, și el mi-a spus că imediat după ce mă întorc de la mănăstire, să merg să depun cerere să mi se repartizeze și mie un apartament. Eu i-am relatat că repartizările s-au făcut deja și nu mai rămăsese nimic disponibil, dar părintele mi-a spus să merg oricum să cer. „Du-te și cere”, mi-a spus, „eu stau în spatele tău”. M-am dus acolo, dar mi s-a spus să plec, că apartamentele sunt repartizate, doar etajele nu s-au stabilit. Eu am spus că am venit să mă bucur pentru alții, deoarece locuiesc de atâta timp la cămin. Sunt singură cu doi copii și mie mi-e greu. Am primit mereu refuzuri, dar eu îmi aminteam mereu că părintele mă susține. Am mai fost și după 2 săptămâni, iarăși au refuzat să îmi dea și mie, dar părintele stătea în spatele meu. Până la urmă mi-au repartizat și mie un apartament. Părintele era… nu am cuvinte să spun…pentru mine a reprezentat cu adevărat o gură de aer. Nu vroiam să merg nicăieri în altă parte. Nu voiam la nici o biserică aici, în Lepino, doar acolo vroiam să merg. Dimineața după ce mă  trezeam, o rugam pe Alexandra să mergem la mănăstire.

 

Konstantina Nichiforova: Într-o duminică, după muncile câmpului, după cosit, eram obosită și le-am spus copiilor să meargă singuri la mănăstire, pentru că vroiam să rămân să mă odihnesc. A venit Slava, mezinul meu și m-a rugat să mergem, mi-a spus că nu putem trăi fără Dumnezeu, că mă voi  odihni după ce vom ajunge acolo, iar ei vor merge la biserică. Eu am spus că dacă mă lasă Lida, o să mergem, ea mă înlocuia.  Am ajuns acolo și nu mai erau locuri unde să ne cazăm, părintele a ieșit din chilie, m-a văzut, a luat cheile. Nu mai erau locuri unde să dormi.  ”Haide Konstantina după mine”, dacă așa a spus, eu mă duc după părinte. El s-a dus, a deschis cămara, și-a pus pe umeri o pernă și o plapumă. Și zice:„Unde te-ai dus Konstantina” Eu am spus: „Părinte, eu aici stau” iar mie nimic nu îmi spune, nu îmi dă nimic. A închis cămara și am plecat. Eu merg după el. M-a dus într-o căsuța a pus plapuma pe jos, perna, m-a binecuvântat  și mi-a spus să mă odihnesc, m-a acoperit cu plapuma și le-a spus copiilor să nu facă gălăgie cât mă odihnesc. Eu m-am culcat și nu am știut unde m-am culcat. Părintele a făcut patul și a adus perna, m-a binecuvântat și încă m-a acoperit cu plapuma. Și zice:„Mama se v-a odihni”  și m-am și trezit la începutul slujbei. Așa era el, părintele stareț! Avea niște rugăciuni atât de puternice că nu mai simțeai nici oboseala. Când a murit soțul meu, fiul mai mare avea 8 ani, iar cel mic avea 5 ani, Părintele ne-a întâmpinat, a binecuvântat atâtea icoane, ei se împărtășesc iar eu nici cum nu pot. Când mă apropii parcă îmi este frică de Tavrion, iar după ce m-am împărtășit la el, eu nu am știut ce a făcut el cu mine. De parcă nu mergeam cu picioarele pe podea așa m-am împărtășit.

 

Reporter: Atunci ați fost pentru prima dată la părintele?

 

Konstantina Nichiforova: Da, pentru prima dată. Și de atunci numai la mănăstire am fost. În fiecare duminică, oricât aș fi fost de obosită mergeam la mănăstire.

 

Călugărița Olimpiada (Ius): Mulțumesc Domnului că mi-a dat ocazia să lucrez cu acest mare duhovnic, făcător de minuni, părintele Tavrion. Eu am lucrat cu el vreo 2 ani din 1974. Eu am venit la mănăstire exact în săptămâna dinainte de Paște. Când am intrat pentru prima dată în biserică am fost impresionată de frumusețea și splendoarea bisericii și am exclamat în sinea mea ”Ce mult îl iubește pe Dumnezeu!” Părintele a ieșit la predică și spune: „Cum să nu-l iubesc?! și a adus câteva exemple din viața sa chinuită, cum a fost scos de sub gheață, cum muncind la canalul Belomor se ruga Domnului să fie luat, pentru că nu mai avea puteri și așa mai departe. Eu auzisem dinainte ce puteri avea părintele, dar acum m-am convins singură. Eu nu am venit pentru mult timp și trebuia să plec iar problemele nu le-am rezolvat. În timpul slujbei în loc să mă rog, îmi făceam griji că nu am reușit să întreb ce aveam de întrebat, la care părintele spune cu voce tare: „Nimeni nu a plecat de la noi fără să fie consolat”. Și așa m-am liniștit.

 

Arhimandritul Petr (Kucer):A fost iubit și respectat de întreg poporul ortodox rus. Și nu doar de popor, ci de pastorii bisericii. Veneau adesea la el să discute acolo arhierii, veneau des. Nu mai spun câți preoți veneau tot timpul acolo. A fost la el mitropolitul bisericii georgiene, Zinovi, colegul său din mănăstirea Glinskaia, a mai fost vizitat de față cu mine de mitropolitul de Argentina, Platon, care pe atunci era arhiepiscop, răposatul Serafim Tulski, care pe atunci era arhimandrit, a fost Iuvenali, mitropolit al Moscovei. În august 1975 în Riga,  Iuvenali, mitropolit de Kursk a venit după binecuvântarea părintelui Tavrion, protiereul Korneliu, actualul mitropolit de Talin. Foarte mulți oameni au venit, inclusiv să se închine la mormântul părintelui. Practic mănăstirea a devenit cunoscută datorită părintelui Tavrion, de altfel nimeni nu ar fi știut nimic despre această mănăstire.

 

Reporter:Era o persoană foarte generoasă și nu dormea, cum fac mulți în ziua de azi, se încuie în chilii și nu vor să știe nimic mai mult. Părintele Tavrion deținea o bibliotecă impresionantă, îl interesa ce se întâmplă în jurul său, avea abonamente la ziare și reviste, asculta câteodată radioul. Tensiunile erau mai mari decât în lagăre și nu doar din auzite, de la foști condamnați și în mod real părintele observa noile timpuri de restriște impuse de Hrușciov. Bolșevicii au rămas bolșevici, de aceea părintele era  mereu pregătit să fie luat în lagăre și să își ducă până la capăt ultima cruce.

 

Reporter: Părinte, ați amintit că patriarhul Alexei îl cunoștea pe părintele Tavrion, de unde îl cunoștea, în ce circumstanțe s-au întâlnit?

 

Arhimandritul Petr (Kucer): Cum să nu fie cunoscut un astfel de om sfânt. Oare se poate ascunde o astfel de lumină ca părintele Tavrion? Alexei îl știa foarte bine pe părintele Tavrion! Se spune că Patriarhul Alexei I vroia să îi propună rangul de episcop, dar toți cei din puterea sovietică de atunci au fost împotrivă și nu au permis să fie făcut episcop.

 

Reporter: Care a fost motivul, părinte?

Arhimandritul Petr (Kucer):Pentru că era un păstor cu râvnă, avea o credință prea mare și era antisovietic, împotriva revoluției. Revoluția avea o ideologie anticreștină, iar Tavrion întotdeauna a fost un militant al ortodoxiei. Așa că puterea sovietică nu avea cum să fie de acord cu numirea sa. Pentru puterea sovietică părintele Tavrion a fost dușmanul numărul 1, desigur nici părintele nu avea o părere mai bună despre cei care l-au ținut prin lagăre 21 de ani.

 

KonstantinaNichiforova:: A fost turnat de mai multe ori, a fost acuzat de avariție și materialism, întrucât primea transferuri de bani și donații din toată țara. Sumele de bani erau enorm de mari, de ceea era urmărit  zi și noapte, dar nici nu se putea altfel întâmpla cu un om care a fost condamnat de trei ori pentru desfășurarea de activități antisovietice. Acest antisovietic hrănea nu numai nevoiașii și oamenii sărmani, ci și trimitea bani tuturor eparhiilor din țările baltice. Dădea bani când ajungeau la ananghie și până și președinților de colhozuri și sovhozuri din partea locului.

 

Reporter: În cartea despre părintele Tavrion scrie că până și unele surori nu permiteau părintelui Tavrion să așeze viața monahală de la mănăstire.

 

Arhimandritul Petr (Kucer): Da, dar nu toate surorile. Dar exista un mic grup de persoane care se împotriveau, dar unde nu sunt astfel de oameni? Este ceva de neocolit când este vorba de oameni ca părintele Tavrion. Permanent vor exista astfel de oameni. Probabil ar fi fost ceva anormal dacă nu ar fi existat. Ele și la slujbă strigau împotriva lui, luptau împotriva lui.

 

Călugărița Olimpiada (Ius):Existau presiuni din partea călugărițelor de la mănăstire. Pe acele timpuri existau turnători. Eu citeam în strană și o soră a stins lumina. Eu mă gândesc, cum să spun părintelui, este în altar, dar el a ieșit se uită în direcția aceea și spune: „Nu ne e frică de voi, chiar dacă sunteți agenți, noi ne rugăm lui Dumnezeu”. Eu încă nu am reușit să spun ca ea asta a făcut.  Eu m-am bucurat și am simțit putere să nu îmi fie frică de nimeni.

 

Konstantina Nichiforova: El când intră în biserică cânta de la început. Când intra în biserică, toți îl așteptau, biserica era plină de oameni. Cum intra starețul începea: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu…”  Și toată biserica cânta:„ Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…”  Apoi se închina la icoana din mijloc, se întorcea și se uita la toți enoriașii și îi vedea pe cei care erau de la miliție și spunea: „Tu, tu și tu ieșiți din biserică. Sunteți de la miliție.”

 

Iereu Vladimir (Vilghert):Era obișnuit să trăiască în acea realitate. Toată viață a fost conștient și vigilent, nu și-a permis niciodată ceva în plus, dar totodată nu-i era frică de nimeni. În aceeași carte este descris cazul când a fost chemat la Moscova. El și-a luat rămas bun de la toate surorile din mănăstire, fiind pregătit să fie dus din nou în lagăre, acolo unde și-a petrecut tinerețea și toată viața sa de om matur. Era mereu pregătit și spunea des acest lucru. Nu credea că ideologia comunistă se poate schimba, de aceea experiența lagărelor l-a făcut să fie mereu pregătit să-și ducă crucea până la capăt.

Călugărița Olimpiada (Ius): Nu i-a fost ușor. Uneori spunea că în carceră i-a fost mai ușor decât aici, în mănăstire. Numai Dumnezeu l-a ajutat să vadă, să înțeleagă și să suporte toate astea. A fost un caz când părintele a cazat o femeie bolnavă într-o cămară, în care păstra straiele și obiectele bisericești și aceasta le-a tăiat pe toate sub formă de cruce și steluțe. L-am văzut pe părinte întristat și eu păcătoasa m-am gândit: „Mai bine părintele nu le-ar fi păstrat, ci le-ar fi împărțit și atunci nu se mai întâmpla așa”, iar el îmi răspunde imediat cu voce tare: „Și tu gândești la fel ca ceilalți? Dacă eu nu eram?”

KonstantinaNichiforova: Părintele a văzut cum veneau femeile la mănăstire, fiecare cu ce avea și le-a spus: „Femeilor mironosițe, voi îl căutați pe Hristos, iar Hristos vă caută pe voi”. Apoi a amintit și în predică: „Noi nu primim niciun ajutor material, însă voi, din puținul pe care îl aveți, împărțiți și cu noi, asigurându-ne hrana, Dumnezeu să vă miluiască pentru bunătate și vrednicie!”

Călugărița Olimpiada (Ius): Veneau la mănăstire multe telegrame, scrisori și colete. Țin minte înainte de un Paște au venit deodată 60 de colete. Eu trebuia să le deschid, să mă uit peste ele și să răspund.  Și știți ce era interesant? Dacă primeam astăzi scrisoare, mâine trebuia neapărat să merg la poștă să pun scrisoarea cu răspunsul. Pentru cine trebuia să te rogi, îi dau la părintele, el semnează iar spre dimineață Vilga, deja răposată, ducea această poștă.

Reporter: Părinte, ați fost la părintele Tavrion în chilie?

Da, am fost.

Reporter: Ați remarcat ceva deosebit la el?

Arhimandritul Petr (Kucer):  da, simplitatea. O simplitate evanghelică părinte! Nici măcar nu avea foarte multe icoane. Nu avea prea multă mobilă, totul era foarte simplu. Și vreau să vă spun că l-am văzut ani la rândul în același anteriu.

Călugărița Olimpiada (Ius): El primea multe lucruri, cămăși, ciorapi, dar l-am auzit cum cerea unei maici să îi cârpească cămașa. Putea să schimbe 2, 3 cămăși pe zi, dar el tot purta cămașa sa veche. Părintele nu era lacom și vă dau următorul exemplu: a venit o femeie și mi-a dat 3 ruble pentru pomenirea timp de 40 de zile în biserică, dar la noi de obicei se luau 5 ruble.  Eu i-am spus părintelui, iar el îmi spune: „Ia bani pe care ți i-a dat, la noi nu este ca la magazin.” În plus, el se ruga foarte mult și fără niciun ban, nu lua bani de exemplu la pomenirea de un an, de 10 ani.

Maria Tihonovici:Pe atunci nu prea aveam bani și am împrumutat de la cineva 10 ruble să am să plătesc drumul până la biserică, dar m-a adus cineva la mănăstire gratis și atunci i-am întins banii părintelui la care m-a spus: ”Uite, ai împrumut bani și mi-i dai mie, eu trebuie să îți dau, nu tu mie”

HioniaNikiforova: Odată încercam să modific veșmintele pentru părintele Tavrion și ceva nu îmi ieșea și noaptea părintele a venit la mine în vis și mi-a arătat cum să le modific să iasă bine. Dimineața m-a trezit și am modificat veșmintele așa cum mi-a arătat el. Au fost întâmplări și din acestea.

Konstantina Nichiforova: Duhovnic ca el nu a fost și nici nu va mai fi. El mergea în fiecare zi în trapeză și binecuvânta mâncarea. Chiar dădea indicații maicii de la bucătărie cum să facă mâncarea mai gustoasă, acolo puneți ceapă mai multă acolo altceva, adică vedea și ce este în oală. Mâncarea era mereu gustoasă și bună la el. Eu câteodată veneam tare obosită, el se uita la mine și îmi turna câte un pahar de apă, îl binecuvânta și mi-l dădea.

Alexandra Petrova:Părintele hrănea pe toți care veneau la el. Avea întotdeauna trei feluri de mâncare și îi hrănea pe toți.

KonstantinaNichiforova: Vin pelerinii, iar aici monahiile au găsit un cuib de rândunică la intrarea în biserică, la perete. Peretele era neted. S-au dus după stareț, ce e de făcut. Căci ea deja a făcut cuibul care avea deja ouă. Deja trebuia să mergi în biserică și poate trebuie să desființezi cuibul. S-au dus după stareț, el a venit și spune: „ Să îl desființăm știm. Tu gândește-te ce fel de ființă, cu un cioc atât de mic. Poți să faci tu maică? Trebuie să găsești locul, argilă corespunzătoare, să o umezești. Și uită-te cum a făcut-o, într-o jumătate de zi. Nu.., lasă cuibul să rămână. Câtă muncă a depus, a făcut așa frumusețe. Fă tu maică așa căsuță, cuib. Ea așa mică și cioc așa micuț.”  Îi era milă de fiecare păsărică, pe toți oamenii în special pe copii, considera că sunt ca niște flori. Veneau copiii mei, venea Vladimir, cel care acum este preot și maica îi ducea la părintele, iar el iubea să vorbească cu ei, spunea că se simte ca printre flori.

Călugărița Olimpiada (Ius):Și copii îl iubeau pe părintele, deoarece el întotdeauna avea pentru ei ceva dulce. Îl iubeau pe părinte și cei care aveau probleme cu băutura, pentru că el special îmi lăsa bani și eu le dădeam dacă îmi cereau. Când părintele a plecat de printre noi, l-au jelit foarte tare, pentru că părintele le dădea 3 ruble, le ținea morală și le dădea binecuvântare, la fel ca  Ioan Krestațki știa ce și cum. De aceea oamenii au plâns mult după el. Părintele nu făcea deosebire între oameni, dacă erau ortodocși sau neortodocși, dacă i se adresau cu vreo problemă, el încerca să îi ajute ca și Hristos.

Arhimandritul Petr (Kucer): În plus, el niciodată nu se plângea niciodată și nici nu judeca pe nimeni. Dacă era nevoie, el spunea în față ce avea de spus și asta nu înseamnă să judeci pe cineva și să demaști pe cineva. Era ceva corect și părintele avea dreptul să facă asta, întrucât era pastor și om sfânt. El avea o atitudine corectă față de stareță și chiar cerea iertare de la egumenă dacă se întâmpla ceva dar erau mărunțișuri. Da,  chiar și pentru mărunțișuri el cerea iertare. Nu se mândrea că este atât de mare. Iubea maicile, de sărbători invita maicile bătrâne la el în chilie și beau ceai împreună. Când venea cineva la el la mănăstire niciodată nu pleca fără un mic cadou. Fiecăruia găsea să îi dea ceva, preoților dădea bani pentru biserică, enoriașilor bani de drum, copiilor o ciocolată. El avea pentru că și i se trimitea mult. El  dădea, făcea milostenie, așa era el! Oare acesta nu este  dovadă de profunzime a iubirii pe care o purta oamenilor? El este noul Filaret rus al milosteniei! Era și aspru, dar și asprimea este o dovadă a iubirii. Nu trebuie să fii indulgent cu propriile slăbiciuni! Dar era aspru, lovea cu cuvântul, dar imediat venea și cu vorba dulce, să  panseze rănile prin bunătate și milă.

Călugărița Olimpiada (Ius): Părintele începea slujba la ora 6 dimineață și îi ruga pe credincioși să nu vină înainte de proscomidie. El spune: „Fie-vă milă de picioarele voastre. Liturghia trebuie să dea energie. Pomenirile el le făcea nu după liturghie, ci înainte de liturghie”. Considera că liturghia este încununarea tuturor slujbelor care se săvârșesc în biserică. „La liturghie te împărtășești cu Hristos și poți continua să discuți cu el și să ceri ce ai nevoie. dacă nu ai liniște în chilie, mergeți să vă plimbați prin pădurice și cereți lui Dumnezeu tot ce vă trebuie”.

Arhimandritul Petr (Kucer): Zilnic slujea toate slujbele pe care trebuia să le facă, fără să le scurteze, doar cu câteva luni înainte de moarte nu a mai putut să slujească.

Iereu Vladimir (Vilghert):Despre părintele Ioan Kronștatski au fost scrise multe cărți și una dintre ele se numește ”Cerul pe pământ”. Despre slujba pe care o ținea părintele Tavrion se poate spune același lucru, și el ținea o slujbă divină. Despre asta a spus și singur de multe ori. Slujba începe cu „Binecuvântată  este Împărăția Tatălui și-a Fiului și a Sfântului Duh”. Părintele Tavrion ne indica că ne aflăm în Împărăția Tatălui ceresc și ce poate fi mai bine decât să fim acolo. Am ajuns la Împărăția Cerului, acolo unde ne dorim să ajungem și spre asta se orientează întreaga noastră viață creștinească. El nu considera că face o meserie sau o obligație, pentru el slujba reprezenta însăți viața sa dedicată slujirii lui Hristos. El nu își imagina viața sa fără să facă în fiecare zi slujbă, fără împărtășanie. Timp de 50 de ani el în fiecare zi a slujit și pentru el era la fel de natural ca aerul și asta se simțea. Pentru el era ceva ușor, poate doar pentru noi păcătoșii câteodată devine un jug prea greu.

Reporter: Părintele Tavrion a fost un om al liturghiei cu ea a și murit. S-a păstrat antiminsul care i-a fost dat de mucenicul Pavlin. Prevăzând arestarea, vlădica Pavlin i-a binecuvântat antiminsul cu inscripția  „Oriunde ar fi”, această inscripție îi permitea să slujească oriunde. Și părintele Tavrion slujea în fiecare zi, în barăci, în bordei, în carceră, în loc de potir folosea o cutie de conserve. Slujea dis-de-dimineață, pentru el Hristos însemna Liturghia. Pe Liturghie se ține o lume întreagă, iar lagărele l-au ajutat să devină orb pentru lumea aceasta și să îl vadă doar pe Hristos.

Konstantina Nichiforova: Nimeni nu făcea așa slujbă cum făcea el! Nu pot să își povestesc. Stăteam și plângeam încontinuu la fiecare slujbă.

Alexandra Petrova: La slujbele lui chiar dacă veneai cu sufletul împietrit nu se putea să nu plângi. La slujbele lui toți oamenii din biserica plângeau în hohote. Era cu totul uimitor, toți, toți plângeau! Sunt slujbe la care plâng oamenii, dar câte unul, doi, la el plângea toată biserica.

Maria Tihonovici:Făcea slujbe în fiecare zi și dimineața și seara, iar între slujbe primea oameni, pelerinii, fiecăruia îi făcea câte o bucurie, dădea câte o iconiță, pentru fiecare găsea câte o vorbă de învățătură, câte o povață.

KonstantinaNichiforova: El spunea că trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu simplu. Noi  cântam în strană la fel cum cântăm cupletele, iar el a ieșit din altar și chiar era una, el a știut că a cântat pricesne, s-a uitat și a spus: „Astea nu sunt pricesne” ne-a dat tonul cum să cântăm.

Arhimandritul Petr (Kucer): Am venit la el în ziua a 3-a de Crăciun în 1977, era o iarnă rusească adevărată la mănăstire cu zăpadă și ger. O iarnă așa cum trebuie să fie de Crăciun. L-a ajutat să țină slujba și în timp ce el se ruga de sănătate, eu stând în dreapta lui în altar, mi-am dorit în sinea mea întotdeauna să slujesc cu el. Mi-am dorit asta din tot sufletul și din toată inima. Eu eram pe atunci al doilea preot la biserica Vdovopilsa, într-o biserică enormă, acolo unde părintele Tavrion a slujit în timpul Primului Război Mondial înainte de revoluție, când era soldat țarist. Și ce credeți încheie rugăciunea, se întoarce spre mine și spune: „Slujește unde ești acum, și acolo tot cu har este!” E o dovadă de necontestat că acest mare luminător al ortodoxiei a avut darul clarviziunii.

KonstantinaNichiforova: Odată după ce s-a încheiat slujba a venit la el o femeie și i-a spus că are binecuvântare să vină la el, pentru că trebuie să i se citească. Părintele s-a uitat la ea i i-a spus: „Aveți credință puternică în citit, dar în Hristos nu aveți, cine are putere mai mare decât Hristos? Stai o săptămână și vei fi citită”

Predica arhimandritului Tavrion: Domnul ne cheamă mereu. Care este răspunsul vostru? Vă gândiți la sufletul vostru nemuritor, doriți să aveți o viață plăcută lui Dumnezeu? Moartea ne așteaptă și este tot mai aproape. Fiecare trebuie să știe și să fie conștient că prezența noastră pe pământ este temporară și fiecare trebuie să devină mai puternic în credință și să iasă încurajat. Așa să ne ajute Dumnezeu. Dacă credeți și iubiți veți veni întru Domnul, dacă vreți să trăiți  așa cum vreți voi sau cum spun alții, aveți libertatea să o faceți. Noi vi-l aducem pe Hristos care a spus că trupul și sângele lui vă vor izbăvi de păcate.

Călugărița Olimpiada (Ius): La noi veneau mulți tineri care și aduceau copii să îi împărtășească. Părintele spunea că cel care primește împărtășania se împarte asupra întregii familii. Dacă își aduc copii să îi împărtășească înseamnă că aduce harul ce se răsfrânge asupra acelei familii. Mulți, mulți tineri cu copii veneau la el.

Reporter: Părintele nu făcea compromisuri și era curajos. Acest curaj s-a manifestat în special după ce a stat în lagăre. Mulți dintre cei care au fost în lagăre au fost măcinați de sistem, el nu, el s-a întors mai puternic. Pe părintele Tavrion lagărele l-au călit, scrisorile sale trimise din perioada arestului denotă un triumf al mărturisirii, un spirit de apostol, pentru că prigonirile puterii însemnau de fapt incapacitatea lor de a schimba omul. Ei nu aveau putere asupra sufletului omului. Cel care nu era învins, care își păstra voința devenea adamant. Adamant a devenit și părintele Tavrion.

Arhimandritul Petr (Kucer): Pentru mine părintele Tavrion și în ziua de astăzi are o autoritate de necontestat. Cred că nu doar eu, ci și mulți oameni care l-au cunoscut pe părintele Tavrion, consideră că părintele Tavrion trebuie să devină sfânt. Întrucât a fost un susținător al credinței și pentru asta a stat închis. Eu când cunosc un om îi simt spiritul și simt cum este, nu e nevoie să îmi spui în cuvinte. Duhul părintelui era ca un învățător pentru mine. el prin spiritul său inspira respect și dragoste, și mereu te făcea atent să nu spui ceva ce nu trebuie. Prin spiritul său el impunea disciplină interlocutorului.  Ca și cum am sta în fața unui înger. Cum am sta înaintea îngerului? Cu respect și neîndrăznind să ridicăm ochii, da? Așa stăteam eu lângă Tavrion. Eu despre mine vorbesc.

Călugărița Olimpiada (Ius): Uneori era greu să fii mereu lângă părintele, pentru că îți era frică nu carecumva să gândești ceva de rău pentru că el știa tot.

Arhimandritul Petr (Kucer): Nici nu te puteai gândi la nimic pentru că era clarvăzător, citea gândurile. El ne ținea în niște mănuși de fier, nici în gânduri nu puteai să greșești când erai cu el.

Reporter: L-ați văzut când se ruga? Cum era când se ruga?

KonstantinaNichiforova: Cum sa nu?  Era ca un înger! Nici nu te puteai uita la el în ochi, știa tot! Și surorii mele i-a spus: ”Iadviga, pe afară înflorești, înăuntru te ofilești”. Ea atunci era bolnavă. Știa tot.

Călugărița Olimpiada (Ius): O bătrână a venit o dată și a adus mănăstirii o sumă mare de bani. Părintele mi-a spus să îi dau o chitanță de mână. Eu m-am mirat, de ce să îi dau chitanță, dacă ea a venit și de bună voie a donat mănăstirii. Și am scris. A doua zi bătrâna s-a întors și a cerut înapoi jumătate din suma pe care o donase. Părintele a știut dinainte. A fost un caz când o femeie se plângea de dureri de cap, părintele nu a răspuns nimic și a intrat în chilie. Ea continuă să se plângă, să se supere pe părinte pentru că nu era nici un ajutor pentru ea. El a ieșit din chilie, i-a adus niște kvas, i-a pus mâna pe cap și femeia a plecat. A doua zi a venit din nou să ne spună că nu o mai doare capul. A mai fost o întâmplare, a venit din Talin o doamnă, Alexandra, care era bolnavă,  avea sângerări și ea nu se putea apropia de Sf. Împărtășanie. Eu am îndemnat-o să-i spună părintelui, ea i-a spus și peste un an a venit la noi să ne mulțumească pentru că se vindecase. Odată părintele mi-a dat să citesc o scrisoare în care o femeie povestea despre boala  de care suferea, cancer. Eu nu am înțeles de ce mi-a dat să citesc acea scrisoare plină de suferință, dar după aceea am înțeles. Părintele a plecat la cele veșnice, iar acea femeie încă trăiește. Și pe ea a vindecat-o părintele. Iar faptul că citea gânduri era ceva normal pentru părintele Tavrion.

Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Omul gândește iar el dintr-o dată răspunde.  Era o femeie Hionia, care venea mereu pe la părintele Tavrion și el răspundea simplu la gândurile ei. Ea la un moment dat se gândea, oare ce să mai citesc, poate să îl citesc pe Dostoievski? părintele se întoarce către ea și îi spune „Da, poți să-l citești pe Dostoievski”.

Reporter: Asta se întâmpla în timpul predicii?

Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Da, în timpul predicii.

Hionia Nikoforova: Când a spus despre Dostoievski e ca și când m-ar fi arătat cu degetul. Și parcă m-ar fi lovit în piept și eu dintr-o dată m-am revenit, poate fi așa. Cum știe el, atâta lume și el de parcă m-ar fi lovit în piept, așa. Era o astfel de stare.

KonstantinaNichiforova: Mi-a spus odată Konstantina, tu îl iubești pe Dumnezeu, dar el te iubește mai mult. La care eu mă gândesc, cum mă iubește dacă mi-a luat soțul? Iar părintele spune:„Nu, el alege văduvele pentru rugăciune. Nu ai de ce să îți faci griji, Domnul te pomenește la fiecare liturghie, văduva și orfanul.”

Arhimandritul Petr (Kucer): Avea o predică minunată, cu învățături și foarte interesantă. L-aș fi ascultat ore în șir cum predica.

Konstantina Nichiforova: În predică el spunea fiecăruia răspunsurile la problemele cu care veneau.

Călugărița Olimpiada (Ius): O femeie stătea lângă mine și m-a atins pe umăr și spune, părintele despre mine vorbește acum, despre mine.

Alexandra Petrova: Tot timpul aveam întrebări când mergeam la el și mă gândeam ce îl voi întreba, dar e la predică îmi și spunea răspunsurile. Era clar că pentru tine le spune.

Arhimandritul Petr (Kucer): El nu spunea pe nume, asta pentru Ivan, asta pentru Ștefan, ci el vorbea în biserică. Nu se uita la nimeni, dar fiecare știa că despre el vorbea părintele. Ne indica greșelile și normal că te simțeai ca pe tigaia încinsă.

Iegumen Evgheni (Rumeanțev):Când ținea predică, avea obiceiul să închidă ochii, se concentra și își deschidea vederea interioară. Atunci când predica fața îi era luminată și chiar un pic rozalie ca de bebeluș. Uneori era și tristă, atunci când demasca pe cineva. Știa foarte clar cu cine să fie aspru și cu cine milostiv. Au fost cazuri când veneau păcătoși cu păcate mari și părintele Tavrion arăta milă față de ei.

Alexandra Petrova: S-a întâmplat odată că o femeie de la mine la serviciu, care avea probleme cu băutura, lucra ca și contabilă, a venit beată din pauza de prânz, eu i-am scris raport și i-a tăiat  din salariu, după câteva zile am venit  la biserică, iar părintele în timpul predicii spune: „Cu toții suntem credincioși, dar dacă omul a căzut, nu încercăm să-l ridicăm, ci îi scriem raport și îi tăiem din salariu. Așa credincioși suntem noi oare?” Am știut imediat că este o piatră aruncată în curtea mea.

Predica: Fiecare minut din viața noastră, fiecare pas din viața noastră, ne apropie de întâlnirea cu Domnul. Dar ce îi vom aduce? Domnul ne-a dat o misiune, ne-a dat Duhul său cel Sfânt, ne-a dat se înțelege Sfânta Scriptură să fim atenți și să facem Voia sa. Trebuie să fim atenți, dacă vom fi atenți, ne vom aminti și nu vom uita. Nu trebuie să ne acuzăm reciproc, tot ce se întâmplă cu noi este consecința cum ne-am trăit viața și cum ne comportăm la chemarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o la fiecare dintre noi. Preoții strălucesc prin rugăciune, călugării se înfrumusețează iar voi, enoriașii străluciți prin viața voastră de familie, creșteți copii voștri sfinți ca societatea să se bucure de ei și voi să vă bucurați. Dar vedeți cum faceți voi? Foarte rău, nu sunteți nici atenți, nici râvnitori. De ce? Pentru că gândiți voi, dar de fapt nu voi trebuie să gândiți, ci trebuie doar să fiți purtători ai minții lui Hristos. Oare Dumnezeu nu ne ghidează, oare nu avem noi în istorie minuni? Cea mai mare minune este Evanghelia. Nu există un popor sau o limbă în care să nu existe Evanghelia, nu există o asemenea operă de artă, de literatură, sau arhitectură sau dreptcredincios care să nu se bazeze pe Sf. Evanghelie. Cine l-a făcut pe om? Cine i-a spus omului să fie frate, cine ne convinge să iertăm greșelile apropiaților. Ce carte din lume mai spune: Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru este. Prin voia Domnului există Universul și Universul va veni în fața lui. El a avut încredere în om și i-a acordat încredere, nu i-a dat obligații ce și cum să facă, nu, El a spus: Fii desăvârșit așa cum Tatăl tău ceresc este desăvârșit. Ce bucurie este și ce frumos este să spui copilului tău: Trăiește cum am trăit eu, Tatăl tău! Cine poate nega proveniența noastră de la Dumnezeu? Nimeni nu poate! Este timpul să ne naștem din nou, să ne schimbăm! De ce nu vrei să strălucești, să fii frumos, să fii nemuritor? Nu vrei să te întâlnești cu tatăl și cu mama ta cu bucurie? Nu vrei să vii în fața Domnului cu bucurie? Să ținem minte și să trăim după Voia Domnului. Amin!

Arhimandritul Petr (Kucer): El ținea predici vii, nu din cărți. Iar asta nu se poate compara cu nimic. El însuși era un exemplu pentru ceilalți.

Călugărița Olimpiada (Ius): El spunea că nu trebuie să povestești vorbe, ci să faci fapte!

Arhimandritul Petr (Kucer):Părintele Tavrion ținea slujbe și predici în fiecare zi și foarte des, nu mai puțin de o dată pe săptămână săvârșea taina Sf. Maslu pentru pelerini. Sf. Maslu este taina pentru iertarea păcatelor și de vindecare.

Reporter: Părinte, nu știți de ce părintele Tavrion săvârșea slujba sf. Maslu atât de des? În tradiția noastră Sf. Maslu se face o dată pe an., iar în tradiția veche se făcea doar o dată în viață, la sfârșitul vieții.

Arhimandritul Petr (Kucer):  Eu cred că noi și înaintașii noștri suntem diferiți. Ei erau sănătoși din punct de vedere și spiritual și fizic Atunci se făcea Sf. Maslu doar înainte de moarte pentru iertarea păcatelor și eliberarea sufletului pentru călătoria în Împărăția Cerurilor, dar acum noi toți suntem bolnavi spiritual și fizic. Cât de mult a traumatizat acest secol XX fără Dumnezeu sufletele noastre!? După toate prin câte am trecut, credința a slăbit și, odată cu ea, spiritul rugăciunii, de aceea este o necesitate stringentă de a face Sf. Maslu cât de des se poate pentru vindecare. Și era nevoie ca oamenii să fie împărtășiți mai des. Părintele Tavrion a conștientizat perfect aceste necesități și Mitropolitul Leonid l-a binecuvântat să săvârșească aceste taine. Oamenii aveau nevoie de ele. Secolul XX nu a fost ca secolul XV. A fost necesar pentru vindecarea oamenilor și oamenii se vindecau!

HioniaNikoforova: Am simțit o ușurare imensă după ce am primit taina Sf. Maslu. El de obicei slujea Sf. Maslu afară, era vară și erau mereu prezenți cam 200 de credincioși.

Reporter: Și cum se descurca cu 200 de persoane?

HioniaNikoforova: Poate au mai fost și alți preoți prezenți, dar nu știu de ce îmi amintesc doar despre părintele Tavrion.

KonstantinaNichiforova: De fiecare dată împărtășea 180,  200 de credincioși, îl ajutau 4 preoți. Părintele Tavrion trecea pe la toți și îi ungea, apoi dădea următorului preot. De obicei, erau mulți bătrâni și bolnavi și o femeie când trece părintele Tavrion să o miruiască striga că îi este frică de Tavrion, iar când treceau ceilalți preoți spunea că nu se teme de cei patru tunși, doar de Tavrion îi este frică.

Reporter: Părinte, a făcut vreodată previziuni părintele Tavrion despre viitor. Ne-a avertizat despre timpurile în care trăim?

Arhimandritul Petr (Kucer):  A vorbit despre asta, dar foarte rar și reținut. El punea accentul pe ușurarea și eliberarea păcatelor, a neputințelor enoriașilor. Acest lucru era cel mai important pentru părintele Tavrion. Ceea ce era și normal, oamenii de asta veneau să se curețe de păcate. Oamenii ascultau predica, stăteau la Sf. Maslu, se spovedeau, discutau și plecau ca noi. Pentru oameni era ca o eliberare, ca un purgatoriu spiritual.

KonstantinaNichiforova: A venit odată la el o femeie să se spovedească și i-a spus că are o mare supărare. Și el o întreabă: „ce supărare  mare v-a a dus aici?”  „Fiul mă gonește din casă”. Părintele atunci a întrebat-o: „L-ai învățat pe fiul tău Cuvântul lui Dumnezeu?” „Nu”, îi răspunde femeia, „Abia eu am început acum să mă rog.” „Îți este bine”, îi spune părintele, „fiul tău te-a trezit, de acum te vei ruga și pentru fiul tău și pentru tine”. Și s-a ridicat părintele de pe scaun și a spus credincioșilor: „De ce credeți că Dumnezeu a permis ca părinții să fie goniți din casele lor? Pentru că sufletul viu al fiului știe că este pierdut și atunci nu are nevoie de o mamă care nu se roagă pentru fiul ei”. S-a așezat înapoi pe scăunel și a continuat să o spovedească.

Alexandra Petrova: De multe ori ne spunea în față, că venim să ne spovedim că am mâncat un ou în post, dar nu mărturisim că ne-am educat copii ca pe niște animale.

Konstantina Nichiforova: A venit un preot pe la el și îl întreabă părintele cum este parohia, dacă vin enoriașii la slujbe. Preotul se plângea că vin puțini oameni la biserică, la vecernie vin vreo 8 oameni. Tavrion nu i-a spus nimic atunci, dar la predica de duminică a spus: „Păstorii dacă sunt păstori, oamenii vin singuri la ei, dar dacă te culci și te trezești târziu vor pleca oamenii în altă parte, dar dacă vei pleca pe undeva în concediu pe la mare, vor pleca și cei 8 pe care îi mai ai.” Preotul acela plângea, pentru că părintele despre el vorbea.

Alexandra Petrova: Adesea spunea părintele că preoții pleacă în concedii, să se odihnească la mare, iar bisericile stau încuiate.

Călugărița Olimpiada (Ius): Se revolta mereu când era vorba de zile în care bisericile erau închise. Dacă în oraș este o singură biserică cum să o închizi pentru o zi, că este zi de curățenie. Apoi era revoltat și pe maicile care plecau în concediu. Spunea că nu se poate să plece în concediu din mănăstire în lume.

Reporter: Adică nu binecuvânta monahii să plece în concediu?

Călugărița Olimpiada (Ius): Nu, nu îi binecuvânta. Poate pe egumenă, dar în rest nu. Spunea: „Ce invenție mai este și asta, să te odihnești de Dumnezeu?”

Alexandra Petrova: Veneau maicile la spovedanie și se mărturiseau plângând. Multe dintre ele au venit la mănăstire la bătrânețe, iar el le spunea: „Dacă o zi  a trecut fără ca cineva să te înțepe, ziua ta a trecut degeaba. Monahul fără lacrimi, este ca soldatul fără arme. Este foarte bine să plângi, nu mai așa devii monah adevărat prin lacrimi. Așa că cei care te înțeapă, îți spun lucruri neplăcute îți fac bine, te modelează”.

Reporter: Părintele Tavrion a amintit despre viitorul mănăstirilor, despre cum vor fii viitorii monahi și monahii, că nu va fi dragoste, nu se vor împărtăși în fiecare zi. Deseori Părintele în predicile sale devoala păcatele clericilor și a monahilor. Din cauza atitudinii formale față de Sf. Liturghie se va pierde sensul aducerii jertfei fără de sânge. Părintele ne-a avertizat despre  scăderea evlaviei la oameni și ne implora să respectăm poruncile Domnului.

KonstantinaNichiforova: Părintele Tavrion le spune monahiilor: „Vor fi și oile, va fi și ieslea, dar nu va fi nimeni în iesle.”

Alexandra Petrova: Părintele mai spunea că vor fi destule locuri de cazare la mănăstiri, dar vor fi goale. Acum s-au construit multe căsuțe pentru oaspeți pe la mănăstiri, dar înainte nu erau și veneau foarte mulți pelerini din Rusia și nu aveau unde să doarmă, dormeau afară sub copaci în șoproane. Nu era unde să te cazezi.

Konstantina Nichiforova: Acum nu mai sunt nici predici, nici împărtășanie. Maicile nici nu se prea rețin prin biserică, mai bine merg să muncească. Eu când merg acolo mă doare sufletul, cum era când era părintele și cum este acum. Maicile muncesc mult, au 40 de hectare de teren agricol care trebuie cultivat și vin de  la muncă și rămân nemângâiate, fără împărtășanie, fără predică.

Reporter: Părintele spunea că va veni acest timp?

Konstantina Nichiforova: Știi cine spunea despre asta? Schimonahul Kosima.  Când era pe moarte, noi plângeam după el și el ne-a spus să nu plângem că vom mai avea un duhovnic mai bun decât el, dar să avem grijă de el pentru că va fi ultimul duhovnic, altul nu va mai fi.

Călugărița Olimpiada (Ius):A spus că va veni timpul și vom căuta acasă mângâiere. Și așa este. dacă merg la biserică la Sf. Maslu, totul este atât de scurtat, că vin acasă și citesc canoanele și rugăciunile ca să completez. Am încercat să îi spun părintelui, care este tânăr, că nu scurtează mult slujba și nu este bine, dar el nu vrea să asculte. Am venit, păcătoasa de mine,  m-am plâns părintelui, încă când era, și am cerut un sfat ce să fac și mi-a spus să nu mai merg acolo.

Alexandra Petrova:Părintele  te și acuza, dar și imediat te miluia.

Reporter: Era aspru?

Alexandra Petrova: Da, era aspru și cu arhiereii, spunea că arhiereii țin câini în chilii și nu vom mai avea duhovnici mari. Mereu spunea:  ”Trăiți după cum scrie la Evanghelie”.

KonstantinaNichiforova: El la predică spunea:” Dumnezeu ne iubește și vrea să ne miluiască, dar nu ne căim așa cum ar trebui”. El spune că gândurile noastre sunt numai despre ce să mâncăm și cum să trăim. Spunea că va fi atât de rău, că toată lumea se va căi în genunchi. Dumnezeu vrea să îi miluiască pe toți, doar noi ne căim prost.

Alexandra Petrova: El a spus că Lituania va fi de sine stătătoare, dar nu pentru mult timp. Lituania nu va fi liberă. Părintele chiar a indicat data și anul și ziua când o să fie Latvia.

Călugărița Olimpiada (Ius): El deseori spunea: „Nici nu vă imaginați ce vă așteaptă”, dar a spus că, nu știu de ce,  dar în Lituania va fi puțin mai bine. A spus că tinerii trebuie să învețe lituaniana, dar bătrânii nu au nevoie. Cine se gândea pe atunci că se va întâmpla așa ceva și va fi nevoie de lituaniană.

Konstantina Nichiforova: A spus că dacă veți trăi, veți fi sub o altă putere. Dar a spus să nu ne fie frică, pentru că vom fi respectați. Dacă ne vom ruga, vom fi respectați.  Tuturor le spunea să nu lăsăm pământul, să ținem de pământ, pentru că va fi atât de greu, că vom săpa cu lopata pământul și vom trăi cu roadele lui. A spus că tot ce e din afară se va termina, dar nu știm când. A spus că veți cumpăra pâine de la magazin, dar a doua zi nu va mai fi pâine.

Reporter: Părinte, unde l-ați văzut pe părintele Tavrion mergând prin aer, în biserică?

Ieromonahul Gavriil (Cetverov): În biserică în timpul slujbei de Înviere. El tot timpul se schimba în diferite veșminte, albe, galbene, albastre, maro, el tot timpul reușea să se schimbe în timpul utreniei. L-am văzut în timp ce dădea cu cădelnița. Chiar m-am mirat cum se poate mișca atât de repede prin mulțime. La un moment dat mulțimea s-a dat într-o parte și am văzut că picioarele lui nu mai erau pe pământ, ci plutea.

Călugărița Olimpiada (Ius): În momentul în care era foarte bolnav, nu mai lucram cu el. Dar nici nu au mai lăsat pe nimeni să intre la el, motivând că așa au spus doctorii. Eu m-am întâlnit cu doctorița și am întrebat-o daca este adevărat, iar ea a precizat că ar fi chiar recomandat să vină lumea pe la el. Înțelegeți? Pe el cu o boală atât de grea încă l-au lăsat de dreptul la vizitatori. Era o fereastră deschisă și oamenii treceau și lor le-au spus: „voi o să mergeți, părintele o să vă vadă și se v-a ruga pentru voi.” Iar ei au luat și au tras acea perdea. Eu m-am gândit că de la Sfântul Duh oricum nu există nici un fel de perdele. De aceea părintele întreba pe acea care îl îngrijea: „Cine este aici stăpânul?”  Iar ea răspundea:„Dvs. părinte!” . Ea nu a înțeles că părintele a rămas izolat, încă o astfel de moarte a avut. Pentru mine a fost o mare bucurie și milă arătată de Dumnezeu să lucrez cu un asemenea om. Ultima dată, când l-am văzut, deja nu se mai ridica și am stat lângă el în genunchi și atunci el a spus: Câtă durere este în lumea asta și spusă și nespusă! În acest timp o lacrimă mare i-a curs pe obraz.

Konstantina Nichiforova: Părintele venea la slujbă bolnav și credea că noi nu observăm. Odată pe drum spre mănăstire, mă gândeam, cât de greu ne va fi că nu avem tată natural. Tatăl duhovnicesc se va duce.  Ce vom face?  Și la o predică părintele îmi răspunde. El se adresa tuturor, dar știu că mie mi spunea: „Vei avea tată ceresc!  Roagă-l pe el și el te va ajuta în toate.”

Reporter: Ultima liturghie, părintele Tavrion a slujit-o pe 18 iulie de Sf. Treime și nu a mai ieșit din chilie.

Călugărița Olimpiada (Ius): Când a slujit ultima Liturghie de Sf. Treime, Gheorghi l-a susținut de braț să iasă din biserică, după aceea am ieșit noi, pelerinii. În ușa bisericii el s-a întors către noi și a spus: „Să fie Voia Ta!”

Maria Tihonovici:Și la moarte sa tot el n-a strâns pe noi toți copii săi duhovnicești.

 Reporter: Cum v-a adunat? V-a sunat ?

Maria Tihonovici:Nu, nu ne-a sunat, l-am visat. Eu eram în concediu la Minsk și am visat că părintele mă cheamă la el.

Reporter: Părintele a trecut la cele veșnice pe 13 august 1978, la vârsta de 80 de ani la Mănăstirea Schimbarea la Față. Aici a fost înmormântat, lângă schiarhimandritul Kosima, care a fost duhovnicul mănăstirii înainte de el. A murit de cancer de stomac. La înmormântarea lui au venit foarte mulți fii duhovnicești pe care el i-a adunat. I-a adunat cu duhul așa cum cei plăcuți lui Dumnezeu au făcut, prin vedenii și clarviziuni. Slujba de înmormântare a fost ținută de vlădica Leonid, care îl cunoștea și îl aprecia pe părintele încă de la eparhia din Iaroslav. Tot războiul vlădica Leonid a fost doctor de campanie și se bucura în rândul episcopatului a înalților prelați și a enoriașilor de autoritate la fel de mare ca și părintele Tavrion. El atât de mut l-a respectat pe părintele Tavrion, încât a lăsat scris să fie înmormântat împreună cu Tavrion.

Konstantina Nichiforova: Părintele nu vroia ca în timpul vieții să se scrie despre el, spune că doar după moartea sa. Mulți au scris poezii despre părintele, ca de exemplu aceasta:

al nostru milostiv părinte

se duce la cele veșnice

s-a închis lumea celor sfinte

ochilor noștri nevrednici

se duce rugătorul nostru neîncetat

în casa cea frumoasă a lui Hristos

se duse mărturisitorul lui Hristos

purtătorul unei cruci grele

S-a dus marele făcător de minuni

marele duhovnic la Hristos

a plecat păstorul nostru

și propovăduitorul cuvintelor Lui Dumnezeu

S-a dus acolo unde e bucurie

unde cântă îngerii mereu

unde Duhul Cel Sfânt îi luminează pe toți

și lacrimi amare nu se varsă

Iartă-ne mare făcător de minuni,

iartă-ne părinte duhovnicesc

Pentru harul pe care îl ai,

Iartă-ți oile tale

Iartă-ne că în urma ta

mergem cu greu, pentru că cel rău

ne duce pe drumuri greșite

Dă-ne putere să ne luptam cu răul,

unește-ne  noi,

să nu râdă de noi vrăjmașul

gonește-l de la noi!

 

Acest băiat care a scris această poezie. L-a văzut într-o zi pe părintele care mergea la vecernie cum plutește prin aer. Părintele a observat că Domnul i-a deschis ochii și i-a spus să nu spună nimănui și abia după ce va pleca la cele veșnice are dezlegare să vorbească.

 

Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Când a murit, crucea o aduceau din biserică. Știți, o astfel de cruce. Iar crucea lui care se punea la mormânt era în serai. Eu am știut crucea, mie mi-a arătat Fiodor Ivanovici. Tot timpul am fost în preajmă, eu am văzut când a făcut-o.  Trebuia să pui crucea, iar crucea nu era. Eu am alergat după crucea aceea, am adus-o, am pus-o, iar între timp ce eu am alergat după cruce, acolo din văzduh oamenii au văzut de parcă ar fi căzut un fel de stâlpi, portocalii diferiți stâlpi care mergeau spre mormânt. Ei îmi povesteau, iar eu doar m-am gândit: „Of, părinte Tavrion, tuturor le-ai arătat, doar eu fugeam după cruce și nici cum nu am putut să văd.” În ziua a noua am venit la panahide și eu am venit special la mormânt,  la panahidă.  Mă ridic, mă uit, se desfășoară panahida și dintr-o dată văd cerul. Stâlpii cad direct pe mormânt. 7 sau câți veneau, portocalii direct pe mormântul părintelui. Eu am strigat: „Uitați-vă, uitați-vă ce fel de stâlpi portocalii vin mereu pe mormânt.” S-a apropiat o femeie de mine și spune: „Dacă tu vezi, atunci taci că altfel nu o să mai vezi.” Și exact așa a fost, doar a spus și eu altul nu am mai văzut. Gata, ei nu au mai venit, gata. Vedeți? Eu cred că este un mare duhovnic, de vreme ce s-au întâmplat toate acestea.

 

Arhimandritul Petr (Kucer): La mormântul părintelui Tavrion au venit să se închine cu evlavie arhierei. Chiar și actualul Patriarh Alexei, în anii 80 a fost mitropolitul de Leningrad și Talin, în 1979 a fost mitropolitul de Minsk, chiar îmi amintesc în ce lună a fost, în septembrie.

 

Reporter: Părinte, vreți să spuneți că și după moartea sa, clericii și arhiereii au continuat să vină la mormântul său?

Arhimandritul Petr (Kucer):Da, au venit, toți au venit. Vă dați seama ce autoritate și influență avea?!

 

Maria Tihonovici: Pe data de 13, de ziua îngerilor, venim aici la mormântul părintelui și toată noaptea cântăm, citim și priveghem lângă mormântul lui. Desigur cei de acolo nu prea ne au la suflet, ne alungă de acolo, ne sting luminile. Nu știu de ce. Nu vreau să spun ceva rău despre ei, poate nu îl cunosc pe părintele. Nu vreau să spun ceva de rău, dar nu le place deloc că noi mergem să cântăm acolo. Tot timpul se uită la noi cu dispreț.  Odată a venit la noi o monahie că l-a visat pe părintele care i-ar fi dat multe crucițe și i-a spus să ni le împartă nouă, fiilor duhovnicești. Monahia i-a spus părintelui că nu îi cunoaște  pe fii duhovnicești, iar el i-a răspuns că nu se poate să nu ne cunoască, deoarece cu toți se află lângă mormântul său.

Călugărița Olimpiada (Ius): Vlădica îl respecta foarte tare pe părintele Tavrion.

Reporter: Vlădica l-a și chemat să fie duhovnic la mănăstire.

Călugărița Olimpiada (Ius): Da, el l-a invitat. Iar după ce părintele a trecut la cele veșnice, întotdeauna făcea slujbe la mormântul  părintelui Tavrion,  în schimb actualul vlădică nu a făcut asta niciodată. Și călugărițelor le este frică să meargă la el la mormânt. Nu știu sigur dacă acum merg la el la mormânt. Părintele îl iubea  și îl respecta pe Sf. Ioan Gură de Aur și mereu spunea că oamenilor le-a fost frică să merg să i se închine 40 ani după moartea acestuia. Eu, păcătoasa, m-am gândit că părintele a spus despre el, pentru că au trecut aproape 30 ani, de când oamenilor le este frică să i se închine.

Reporter: Părinte, ce credeți dumneavoastră, de ce biserica ortodoxă din Lituania a stabilit interdicție de a se face slujbe de pomenire la mormântul lui? Cu ce i-a supărat părintele Tavrion pe mai-marii bisericii?

Arhimandritul Petr (Kucer):Nici până în ziua de azi nu am înțeles din partea cui vine această interdicție.

Reporter: În mod concret, interdicția vine din partea mitropolitului Alexandru.

Arhimandritul Petr (Kucer):Ce-ar fi să mergeți să îl întrebați direct pe mitropolitul de Riga și Lituania, Alexandru. Gândiți-vă și singuri, care ar putea să fie motivul disprețuirii amintirii acestui mare luminător al bisericii!

Reporter: Părinte, eu cred că Părintele Tavrion, prin modul sfânt în care și-a petrecut viața demască modul acestora de viață. Asta cred!

Arhimandritul Petr (Kucer):Da.

Călugărița Olimpiada (Ius): Într-o seară l-am visat pe părintele Tavrion, care purta o cruce foarte frumoasă și împodobită și părintele a spus: „Nici unul dintre ei nu are  o astfel de cruce” și a început să cânte Prochimenul: Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu Care  faci minuni. Sunt mulți oameni bolnavi, aici în localitate, care suferă, dar nu merg să se roage să se vindece la mormântul părintelui.

Maria Tihonovici:Și acum părintele mă ajută! Nu demult m-am pornit spre mănăstire să mă rog la mormânt. La ora 7 seara a plecat din Lepovo, am ajuns  în trei ore la Kalstomo, iar de acolo trebuia să fac autostopul pentru că mai aveam 20 de km și nu putem merge pe jos și am început să mă rog:„Părinte, scumpule, ajută-mă să ajung la mănăstire!” Și imediat s-a oprit o mașină, m-a dus până la mănăstire și nici bani nu mi-a luat.

HioniaNikiforova: Într-o zi lucram în grădină și din întâmplare mi-a intrat un mărăcine în ochi. M-am gândit că nu voi mai vedea niciodată. Am fost la medic, mi-a prescris un medicament, niște picături, care însă nu erau de găsit la noi în raion. Nu am găsit să cumpăr medicamentul, am ajuns acasă și am început să plâng și să-l rog pe părintele Tavrion să mă ajute. „Părinte, ajută-mă, nu văd deloc.”  Am luat fotografia părintelui Tavrion l-am pus la ochi și dintr-o dată mi-a fulgerat ochiul și am început să văd.  Nu îmi venea să cred ce s-a întâmplat! Spuneam: „Doamne, eu chiar văd?” M-am apropiat de oglindă și am realizat că văd ca înainte! Am avut  o astfel de întâmplare și s-a întâmplat după moartea sa!

KonstantinaNichiforova: Și acum dacă ai o problemă te ajută! Mergi la mormânt și se rezolvă, dar nu dintr-o dată, trebuie mai întâi să îți deschizi sufletul. Eu am plâns și m-am gândit la el și el mi s-a arătat. Și Vlădica a spus: „Dacă nu l-ați pomenit pe părintele Tavrion într-o zi, atunci ziua ta a fost goală.” A spus: „Dacă vreți să vă vindecați, mergeți la mormântul părintelui Tavrion! Asta după ce părintele a murit! Dacă vreți să fiți pustnici, mergeți la mormântul părintelui. Dacă tinerii vor să fie bine, să meargă la mormântul părintelui Tavrion!”

Maria Tihonovici:Și acum părintele mă ajută! Am fost acolo și l-am rugat să nu mă mai doară picioarele și pe drumul de întoarcere picioarele nu mă mai dureau așa de tare. Orice s-ar întâmpla, îl rog pe părintele și el mă ajută. Deși merg la mănăstire, nu prea intru la alți preoți de acolo. Eu merg să mă rog la mormântul părintelui Tavrion și a mitropolitului Leonid. Vorbesc cu ei de parcă ar fi în viață, ca și cum aș vorbi acum cu voi.

Protoiereul Ioan (Kalninși): Printre arhiereii din Lituania au mai rămas martori care pot confirma sfințenia părintelui Tavrion. Și în viața mea a avut loc o întâmplare. Niciodată în viață nu l-am văzut pe părintele Tavrion, dar duhovnicul meu părintele Evgheni Rumeanțev era fiul duhovnicesc al părintelui Tavrion. În 1996 a murit soția mea și am venit la părintele duhovnic având multe întrebări, întrucât nu știam cum să trăiesc în continuare, fiind înconjurat de multe ispite. Unui om obișnuit cu viața de familie îi este greu să se obișnuiască cu viața monahală. Părintele Evgheni m-a lăsat să dorm la el în casa parohială din Mausk, iar noaptea am visat un vis interesant, de parcă el mă prezenta unui bătrân, slab și cu barbă albă, pe care îl întreabă cu nedumerire ce să facă cu mine, iar bătrânul îi răspunse să nu fie îngrijorat, deoarece voi merge pe calea împărătească. Dimineața i-am povestit părintelui Evghenii visul, iar el s-a bucurat și când i l-am descris pe bătrân, semăna întocmai cu fotografiile pe care mi le-a arătat părintele Evgheni cu părintele Tavrion. Când m-a hirotonisit mitropolitul Leonid în urmă cu 11 ani, am auzit numai de bine despre părintele Tavrion. Acum, cu părere de rău, s-a schimbat ceva, fie politica bisericii, fie viața bisericească, nu știu ce s-a schimbat, dar conducerea noastră actuală, nu susține amintirile despre arhimandritul Tavrion. Nu doar că nu susține, ci chiar anumiți preoți la care se află pârghiile puterii, vorbesc despre părintele Tavrion nu ca despre un mare duhovnic, ci ca despre  un eretic. Desigur și acest lucru se reflectă și asupra fiilor duhovnicești, pentru că dacă duhovnicul a fost eretic și fii duhovnicești poartă pecetea ereziei. Acum se dă o luptă între creștinismul adevărat și fariseism, aș spune.

Reporter: Dacă Domnul ne va ajuta, acest film, împreună cu cartea lui Vladimir Vilghert, Toată viața ca Paștele lui Hristos. Ahimandritul Tavrion (Batozski) poate va sluji ca material pentru canonizarea părintelui Tavrion. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Arhimandritul Petr (Kucer):Nu vreau să spun ceva de rău despre cei care se opun canonizării părintelui Tavrion. Nu știu pe ce se bazează, dar este un lucru evident și o caracteristică binecunoscută că a fost un păstor model, un monah minunat ș.a.m.d. Nu cunosc un alt păstor atât de râvnitor și propovăduitor al credinței și a adevărului cum a fost părintele Tavrion. Au existat și alții, dar vorbesc acum de părintele Tavrion, nu știu cum se pot opune slăvirii unui asemenea om, care 21 de ani a  propovăduit ortodoxia în lagărele comuniste și nu s-a supus niciodată puterii. A fost un ostaș neînfricat și curajos al lui Dumnezeu! Nu poate fi numit altfel decât străjerul lui Hristos! El se preocupa de fii săi, îi demasca, îi îndrepta spre calea cea dreapta. Păstor râvnitor și susținător al monahismului, milostiv, tată al tuturor ș.a.m.d. Nu știu cum poate cineva să se împotrivească! Dacă se împotrivesc înseamnă că sunt împotriva adevărului. Dacă părintele Tavrion nu este sfânt, atunci cine este sfânt? Care sunt dovezile pentru sfințenia cuiva, dacă nu acestea? Spuneți voi, părinților! Nu s-a răzvrătit, deși a fost prigonit. Putea să se lase de toate, dar nu a făcut-o! A rămas credincios până la moarte bisericii mame! Dacă mi-ar propune cineva, chiar acum aș semna petiția pentru canonizarea părintelui Tavrion. Dacă mi s-ar propune, chiar acum aș semna. A fost un om sfânt si cu cea mai mare bucurie și mulțumire mă gândesc la el. Mă bucur foarte mult că drumul meu s-a intersectat cu aceste patru persoane pe care i-am numit și, în special,că l-am cunoscut pe părintele Tavrion.

Konstantina Nichiforova: Vlădica Leonid se adresa: ”Iubiții mei enoriași! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Dacă slujiți ca niște păstori, în jurul vostru totul va înflori și poporul va merge acolo, dar dacă nu slujiți ca niște păstori,  în jurul vostru totul se va usca și poporul va pleca de acolo”. A spus tuturor: „Citiți în fiecare zi Evanghelia, în fiecare zi citiți evanghelia, fără evanghelie nu se poate obține mântuire.”

Protoiereul Ioan (Kalninși): Din amintiri,  părintele Tavrion binecuvânta împărtășirea frecventă cu Sf. Împărtășanie. Cu părere de rău în zilele noastre, chiar și mitropolitul Alexandru Kudreașov, interzice să împărtășești poporul de Paște sau de Crăciun. De exemplu,  noi preoții slujim la mănăstire, iar poporul rămâne neîmpărtășit și de Paști. În acest an am decis împreună cu preoțimea să nu dăm ascultare arhiereului nostru  și am binecuvântat să se împărtășească toată lumea care s-a spovedit înainte. Desigur că a fost un caz extraordinar și desigur am tras ponoasele în urma acestei decizii, dar probabil altfel nu se poate. Dacă vrei să lupți pentru niște valori spirituale, nu trebuie să asculți întotdeauna de arhierei, ci să asculți mai mult de Dumnezeu și de marii duhovnici. Pentru că în timpurile noastre nu întotdeauna devin arhierei oameni care ar fi trebuit să devină arhierei. Noi știm cu toții acest lucru! Uneori îți este și rușine să spui ce fel de oameni sunt hirotonisiți ca arhierei.

Reporter: Este un semn? Ce fel de semn este și cum se poate interpreta?

Protoiereul Ioan (Kalninși):Este pur și simplu o scădere a vieții duhovnicești. Lipsa vieții duhovnicești este înlocuită de lege. Și cei care au în mână legea o folosesc și când trebuie și când nu trebuie, unde trebuie și unde nu trebuie. Câteodată nici ei nu înțeleg ce fac.

Konstantina Nichiforova:

Părinți, sfinți părinți,

slujitori ai lui Hristos

apropierii de Domnul

se opune deșertăciunea

Sunteți păcătoși și atașați de lume

cât timp vă aflați pe pământ

Sunteți îngeri ai cerului

Pentru slujba din altar

Sunteți înălțați,

sunteți cărbuni încinși în noaptea vieții

Sunteți binevestitorii păcii,

sunteți  ochiul lui Dumnezeu

Sunteți fericiții vestitori

că Hristos este viu printre noi

Sunteți aleșii Domnului

Sunteți din neam cu toți sfinții

Sunteți sfătuitorii îngerilor

Păstrătorii focului

Voi săvârșiți tainele

ce mântuiesc pe om

Sunteți însoțitorii sufletelor

până la ușile mormântului

Veți răspunde pentru fiecare suflet

și Însuși Dumnezeu vă va judeca.

 

Arhimandritul Petr (Kucer): El este apostolul  Rusiei din secolul XX. El strălucea cu lumină îngerească, cu lumina care a purtat-o întreaga viață și mai ales în anii în care a fost păstor. Această lumină nu s-a întunecat, nu s-a stins nici în bordeiele lagărelor, nici în timpul prigonirilor ș.a.m.d.

 

Reporter: În încheierea primei părți a prezentării făcute de noi despre părintele Tavrion nu ne rămâne decât să dorim tuturor să dea dovadă de același curaj, stoicism și râvnă, de care a dat dovadă părintele Tavrion. Să nu dea Domnul nimănui să îndure ce a îndurat părintele. Pentru purtarea crucii de martir, Dumnezeu l-a înzestrat cu harul său, iar noi doar disputăm dacă este sau nu sfânt. Ba spunem că a fost filocatolic, ba că a fost adept al Bisericii vii, ba că a fost modernist. De unde vin toate acestea? De ce dintr-o dată numele acestui mare duhovnic a devenit ținta criticilor și a prigonirilor. Au fost scrise articole și cărți în care imaginea duhovnicului este reflectată greșit și este acuzat de simpatie pentru catolicism și o spiritualitate incorectă. Este mai mult decât injust și reprezintă păcatele de care este învinuit părintele. Noi îl răsplătim pe părintele Tavrion cu ingratitudine pentru tot ce a făcut el pentru biserică și pentru sute de oameni, pentru consolidarea ortodoxiei în Rusia și Lituania. Toate acestea în perioada când în țară predomina ura față de clerici și oamenii erau persecutați pentru credință. Astfel ne furăm pe noi înșine. Noi uităm că a patra parte din viață părintele Tavrion a petrecut-o fiind privat de libertate, însă actualii străjeri ai credinței, care nu au stat nicio zi din viața lor  închiși pentru credință, care știu despre Gulag doar din cărți, nu se știe de ce, judecă păcatele duhovnicului plecat la cele veșnice cu 30 de ani în urmă, iar pe arhiereii și egumenii globaliști, ecumeniști care greșesc în prezent nu îi observă nimeni. De parcă nu ar fi un păcat să slujești împreună cu catolicii sau alți eretici?De parcă nu ar fi păcat să îi îmbrățișezi la summit-uri și întâlniri de lucru, să ții discursuri de la amvonul catolic și să vorbești despre Dumnezeul Unic? De parcă nu ar fi păcat să te implici în alegeri și să votezi pentru hoți și aventurieri?! Să declari legitimitatea puterii și te prefaci că în sfârșit au venit timpuri bune pentru o consolidare statală și creștere spirituală. Marii duhovnici nu și-au permis niciodată așa ceva, trecând prin lagărele comuniste ei erau adversarii deschiși ai filosofiei„serghianstvo” (numită astfel după Patriarhul Serghii – n.t.), ai oricărui fel de democrație și preferau moartea decât să îl părăsească pe Hristos. Dacă părintele Tavrion ar fi fost în viață, el primul ar fi făcut cunoscut despre trădarea credinței și a poporului de așa-zișii „păstori” ai noștri, ceea ce nu se poate afirma despre actualii străjeri ai credinței care preferă să tacă, decât să piardă funcția sau crucea pectorală. Din acest motiv nu îi lasă în pace pe cei plecați dintre noi, evitând să vorbească despre trădătorii vii ai credinței, pentru că ce le-ar putea face? Aceasta este diferența, mai bine zis prăpastia între generația acelor vremuri și generația democraților. Din acest motiv a devenit incomod să mai amintești despre marii duhovnici. Este incomod să amintești despre învățăturile protoiereului Nicolae Rogozin, a schiarhimandritului Hristofor de Tula, Ieronim Sanaksarski, Gurii Vologodski, despre avertismentele lui Kukșa Odeski, Lavrentie Cernigivski și a multor altor sfinți. De aceea esența polemicilor în privința părintelui Tavrion nu constau în faptul că acesta s-a abătut de la prescriptele monahale, sau că nu a respectat viața de păstor sau de slujitor al bisericii,. El doar a fost un om dintr-o altă epocă, dintr-o altă generație de oameni, care nu trăiau conform literei legii, ci conform ordinelor Duhului, conform iubirii. Oameni care și-au dat viața pentru Hristos. Ei ne învățau să fim credincioși lui Dumnezeu, să nu ne plecăm în fața părerilor oamenilor, să nu fim farisei, ci să dezavuăm minciuna. Să îl cinstim pe țar, nu puterea urâtă de Dumnezeu cu reprezentanții căreia toți se sărută și militează pentru o lume globalizată, uitând de Unsul lui Dumnezeu care și mai mult despart pe acești militanți ai globalizării și ecumenismului din turma mică a Domnului!

Preasfințite părinte Tavrion, Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

 

Sfârșitul primei părți

 

La film au lucrat: ierodiaconul Avel (Semionov)

Serghei Bogdanov

Sincere mulțumiri fiilor duhovnicești a arhimandritului Tavrion pentru amintirile despre părinte, pentru exprimarea curajoasă a poziției lor civile și duhovnicești.

 

Mulțumim și tuturor celor prin a căror rugăciuni și cu a căror ajutor a fost posibilă realizarea acestui film.

 

Au folosit fragmente din filmele:

„Crucea mântuirii”

„Cei care cred întru tine nu vor muri”

„Ghetismania Împăratului-mucenic”

„Sub acoperemânt evlavios”

„Îngerul bisericii ruse”

”Pământesc și Ceresc”

„Dionisie” și altele…

 

Pentru Slava lui Dumnezeu!

Autorii acestui film permit difuzarea, copierea și răspândirea acestui film!

Doamne, ajută-ne pe noi toți, să ne mântuim!

 

 

 

 

Posted in Porunci si citate alese din Biblie | Lasă un comentariu

Sarea pamantului 3 – Părintele Nikolai Gurianov

 

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. (Evrei 13,7)

 

 

SAREA PĂMÂNTULUI

 

Filmul 3

 

Amintiri despre părintele Nicolae

Insula Talabsk, anul 2006

 

Zinaida Maximova

 

Doar el m-a vindecat.

Dar ce boală aveaţi?

Aveam cancer.

În ce an?

În 1983 m-am pensionat, iar începând cu 1 martie am mai lucrat 5 ani.

Deci, în 1988.

Eraţi grav bolnavă?

Eram grav bolnavă, nu mă gândeam că mi se poate întâmpla şi datorită acesteia am ajuns la biserică.

Cum s-a întâmplat? Va rugăm să ne povestiţi.

Aşa cum spuneam, eram internată în spital şi am venit la părinte.

Aveam nevoie de operaţie şi mi-au dat voie să plec pentru un timp din spital ca să îmi termin anumite treburi pe acasă. Iar părintele mi-a spus: Te binecuvântez. Iar când urma să plec, m-a tras de buzunar şi mi-a spus: Ai de ales dintre două drumuri, unul te duce în pământ şi al doilea către biserică. Alege pe care îl vrei. Am spus:  Aceasta e Voia lui Dumnezeu, însă dacă există o astfel de opţiune, bineînţeles că vreu să trăiesc. Eu voi merge la biserică. Părintele mi-a spus: Te rog să faci juruinţa. El mi-a spus şi eu am făcut juruinţa. Mi-a zis că acest lucru e secret şi să nu spun la nimeni. Despre aceasta ştie doar Dumnezeu. Acasă să nu pleci. În această biserică el a binecuvântat toate bucuriile şi necazurile. Vei rămâne aici peste noapte, te împărtăşeşte şi du-te acasă. Apoi mergi la spital şi să le spui că nu vei rămâne acolo şi că eşti vindecată. Te vor certa, iar tu să faci închinăciuni şi vor crede că ai luat-o razna. Dar să îi rogi să îţi repete analizele. Şi le-au repetat. După două săptămâni nu mai aveam nimic. Aceasta e vindecarea mea şi iată până în prezent sunt aici. Mă dor picioarele, în rest totul este în regulă.

 

Cum să nu vindece părintele? Dar mama, mama mea de câte ori a fost vindecată de părinte… Au adus-o pe mama mea într-un căruţ. Au adus-o la vapor pe un căruţ, iar înapoi a plecat pe picioarele ei.

La el a plecat, da?

Nu, de la el, de la el. Apoi s-a întâmplat, când ea era vindecată, mergeam frecvent cu ea la părinte, a venit vie şi nevătămată şi când am ajuns la Tolba, înainte de a ajunge la autobuz, la o distanţă de 10-15 metri, i-a paralizat piciorul. Noi am am adus-o, a stat două luni la pat. Am venit din nou la părinte şi el îmi zice: Alexandruşca mă ceartă, nu-i aşa? A venit de la părinte şi s-a îmbolnăvit. I-am zis: Nu părinte, nu te ceartă. Bravo ei, această este o încercare. Aşa vrea Domnul, să vadă cum îi va mulţumi lui Dumnezeu. Aceste lucuri s-au întâmplat.

 

Părintele vindeca pe mulţi. A fost o întâmplare, veneam din Extremul Orient şi împreună cu noi era o femeie căreia ia murit sora de la care îi rămăsese patru copii. Aceasta nu era căsătorită şi a luat copiii să îi crească, să îi educe. Trei dintre copii erau în regulă,

iar cel de-al patrulea a nimerit într-o bandă. Ea a venit la părinte cu lacrimi ca el să se roage, şi părintele a luat-o la rugăciune. S-a rugat, şi pe toţi i-a închis, iar femeia a rămas în viaţă şi şi-a finalizat studiile. Iar mie părintele mi-a zis: Ah, Raisa, m-a aşezat în foc.

 

Părintele când se ruga, cădea. Ieşea la amvon, cădea pe amvon, astfel de rugăciuni avea. Încearcă să te rogi pentru un astfel de necaz. Pe toţi i-au închis, iar ea a rămas şi şi-a finalizat studiile la institut.

 

Părintele făcea lucruri extraordinare. Nu pot a fi transmise. Există zvonuri că părintele era episcop în secret. Acest lucru e adevărat? Acest lucru nu îl pot confirma, dar odată când am ajuns l-am întrebat: Părinte, noi ne-am contrazis, iar eu am spus că dumneata nu eşti protoiereu, ci arhimandrit. Părintele râdea şi apoi îmi zice: Tu ce crezi? Nu îţi este totuna cine sînt eu, protoiereu, arhimandrit? Părinte, mie îmi este totuna. Am venit că să mă binecuvântaţi, dar sunt astfel de zvonuri. Când voi muri, atunci vor afla cine sunt. Dar într-adevăr, cine este el?

 

Un egumen care îl cunoştea pe părintele Nicolae încă din anii 1970 spunea, referindu-se la părinte,

că el a fost numit episcop. De aceea, dezlega de păcate ce puteau fi dezlegate doar de arhierei, dar o astfel de hirotonire nu avea. Tovarăşa sa de chilie susţinea că e episcopul Eftimie şi episcopul Nectarie. Există şi fotografii ce confirmă aceste lucruri. Iar pentru cine nu crede, nu există nici o diferenţa, dacă e arhimandrit, protoiereu sau dacă e episcop. Pentru noi el este un înger care a salvat

sute şi sute de vieţi umane şi care a arătat miilor de oameni calea mântuirii. El era un stareţ al poporului, la fel ca Ambrozie de la Optina, sau Ioan de la Kronstadt.

 

La acesta, ca şi la cei doi, veneau mulţi: preoţi şi oameni din popor, oficiali şi intelectuali. Până la moartea sa, de exemplu, venea pe insulă la părinte Anna Ahmatova. Eu nu sunt nepoata părintelui, mama mea şi a părintelui era un un fel de rudă îndepărtată. Eu când am venit, părintele mi-a spus:

ştii, noi suntem rude din rudenii îndepărtate. Dacă vei pleca, nu îţi vei găsi rudele. Îmi spunea aceste lucruri şi râdea. Suntem rude, din grădina îndepărtată, zicea iarăşi. Astfel glumea cu mine părintele.

După război, mama mea şi mama sa, Ecaterina încercau să se găsească, să-şi găsească rudele.

Însă nu am găsit-o pe Ecaterina. Am plecat, deoarece nu ştiam unde locuiau. Nu ştiam că locuim prin apropiere, astfel nici eu, nici mama nu am văzut-o pe Ecaterina în viaţă. Doar ne amintim de ea, Dumnezeu să o odihnească. Părinte, dumneata spui despre vindecare. Să vă spun despre mama cât de bolnavă era, era foarte bolnavă, eu o întorceam de pe o parte pe alta, îmi era groază să o şi privesc. Avea doar oase şi piele. Îmi era groază să o întorc.

Era grea?

E ceva greu de exprimat. Era culcată pe pat, o ridicam şi aşezam prosopul pe dedesubt şi o întorceam. Mă încingeam cu prosopul, îmi era teamă să nu o rănesc. Am ajuns la părinte, iar părintele îmi zice: ce se întâmplă, deja întreagă casă îşi lua rămas bun de la ea. Era destul de grav. Eu i-am zis: Părinte, e un ger mare, e drum lung, sunt vreo 70 km, mormântul nu ştiu cum îl vom sapa. E ger mare. În postul mare era bolnavă. Ce să facem cu mama? Aoleu, Doamne Mare, Zinaida o îngroapă pe mama. Va fi în viaţă, şi îţi va mai coace şi gogoşi. Eu m-am ridicat şi mă gândesc: Doamne, ce are părintele? Mama moare, nu mai putea fi recunoscută. Ce spune părintele? El îmi spune: trebuie să o împărtăşeşti de patru ori, nu tu, ci preoţii, dar tu trebuie să te ocupi, de patru ori să o împărtăşeşti şi de trei ori să o ungi cu mir. şi când va începe să se facă bine tu să începi să strigi, Hrană, Hrană!

Ei îi va fi teamă de ţipetele tale şi va începe să mănânce şi se va face bine. Doamne, eu am venit la părinte pentru binecuvântare şi am început să o aduc la părinte, iar acasă îmi spuneau: Doamne, Zinaida, ai luat-o razna. Aveam banii adunaţi pentru înmormântare, iar ea o cară pe la preoţi. Ţi-ai pierdut minţile. De trei ori am împărtăşit-o, de două ori am uns-o cu mir, a treia oară am dus-o la biserică. O aduci la biserică? Bineînţeles ajutaţi, o scoatem, ne rugăm şi apoi în maşină.

Ia o maşină, dar trebuie unsă cu mir a treia oară. Doamne, de trei ori am uns-o cu mir, de trei ori am uns-o cu mir, iar a patra oară am împărtăşit-o la biserică. Toţi au rămas uimiţi, ce se întâmplă?

Ce înseamnă acest lucru?

A înviat, şi totul începând cu rugăciunile părintelui.

A mai trăit mult după aceea?

Păi, după aceea mama a mai trăit vre-o 17 ani.

Şi a copt gogoşi?

Părinte, făcea de toate. A fost ca o mare minune.

 

Părintele Nicolae s-a născut pe dată de 24 mai 1909, în apropiere de Gdov, într-o familie de regenţi.

Din copilărie era aproape de altar şi din pruncie era obişnuit cu biserica. Părintele său spiritual, după cum spunea însuşi părintele, era Sfântul Nou Mucenic Mitropolitul Veniamin Kazanski. În anul 1928 a terminat Colegiul Pedagogic şi anul întâi al Institului Pedagogic din Leningrad, din care a fost exmatriculat pentru opinia sa deschisă cu privire la închiderea şi dărâmarea bisericii din apropiere.

După aceea a şi fost arestat. Au venit închisorile şi lagărele, cu toate ororile acestora. Părintele le numea sanatorii. Cătuşe, muncă silnică, pentru construirea căilor ferate, la tăieri de pădure, vagoane urat mirositoare. Avea un traumatism al cutiei toracice şi a piciorului. Odată au fost goniţi în apă îngheţată până la piept. A supravieţuit doar el. Îl încălzea rugăciunea. A stat închis şapte ani.

Întorcându-se din lagărele din Savtarcar şi Varkutinsk, a predat foarte puţin până a inceput razboiul. A fost în ocupaţie. În anul 1942 a fost hirotonisit de Mitropolitul Sergiu din Voznesensk şi trimis să slujească la mănăstirea Sfintei Treimi din Rij, apoi la mănăstirea Sfântului Duh din Vilnius, apoi în satul lituanian Ghegobrasti.

Începând cu anul 1958 până la moarte a slujit pe Insula Talps, în biserica Sfântului Nicolae. A absolvit la distanţă seminarul şi academia din Leningrad. A plecat la Domnul pe data de 24 august 2002. Este îngropat în cimitirul de lângă biserica unde a slujit.

 

Cum a trecut viaţa mea,

şi sunt la uşile morţii teribil de îngrozitoare,

Nu este departe de mine,

Vă rog să mă iertaţi,

Să mă iertaţi

Oameni şi persoane dragi.

Pe mine, păcătosul să mă iertaţi,

Plec de la voi pentru totdeauna.

Tuturor le-am făcut ungerea?

 

Veaceslav Astahov

 

După ce murit părintele Cristofor, noi l-am vizitat pe părintele Nicolae. Prima dată când am intrat, era iarnă, am intrat la părinte toţi patru. La părinte în chilie nu puteai intra uşor, dar Dumnezeu a îngăduit să ajungem la el. Eu stăteam la stânga, iar prietenii mei, cunoştinţele ce m-au adus la părinte, Valentina pe o parte şi Ludmila în cealaltă parte, şi o tânără de aproximativ 18 ani. Imediat cum am intrat, părintele ne-a spus şi ne-a avertizat: „Priviţi”, şi am văzut o icoană cu Judecata de Apoi. Apoi ne-a zis: „Priviţi, vă puteţi trezi acolo sau aici”. Iată ce ne aşteaptă, priviţi, acolo e veşnicia, şi aici e veşnicia, şi vai de cel ce intră în această veşnicie, Doamne, fereşte-ne. Întorcându-se spre Icoana Maicii Domnului a început să se roage stăruitor. După această rugăciune, am început să plângem cu toţii. Plângeam, şi un mare har s-a coborât peste noi, la acea sfânta rugăciune. Deodată părintele s-a întors şi i-a spus acestei tinere fete, O să devii maică”, şi îi spune numele. Ea s-a mirat şi s-a uitat la el cu uimire. Iar părintele a completat: „Da, da, iar sora ta este la mănăstirea cutare, şi i-a pronunţat numele. Această s-a uitat, nu ştia ce să spună. Dar, până să devii maică, trebuie să îţi termini studiile la Institul de Medicină, după aceea vei depune juruinţa. Eu bineînţeles deja ştiam lucruri referitoare la viaţa monahală, şi am strigat cât am putut: Părinte, eu vreau să fiu călugăr.

Iar părintele mi-a spus: Iar tu trebuie să mergi în pădure, la ţară. Am fost la părinte destul de frecvent, de vre-o 9 ori cred.

 

Tatiana Iliina

 

Şederea alături de el, e ca şi cum ţi-ar sta alături. E o senzaţie ca şi cum realitatea vieţii dispare, zgomotele dispar. Oameni, erau foarte mulţi oameni pe insulă în acea vară când am mers la părinte.

Nimic nu vezi, nimic. E atât de bine şi linişte cu el. Ştii că ce a spus, se va împlini, în legătură cu aceste lucruri nu ai nici o îndoială. Apoi el nu m-a binecuvântat pentru cununie cu fostul meu soţ,

chiar dacă aveam doi copii. El m-a binecuvântat şi eu l-am întrebat: Părinte, poate ar fi bine să vin împreună cu el mâine pe insulă, că să nu decid de una singură? Nu, nu am nevoie de el aici. El avea dreptate. Până în prezent noi avem direcţii diferite, eu atunci incercam măcar pentru copii, trebuia să fac totul, însă acum înţeleg că tocmai pentru copii părintele a spus: Nu trebuie. Imaginaţi-vă, cu mine au venit femei din Vladivostok, veneau pentru un singur lucru, să intre la părintele Nicolae, să îl vadă, sau măcar să îl privească de la distanţă. Să îl văd de la distanţă măcar, nu am nevoie de nimic altceva, zice ea. Dar când părintele a ieşit, probabil că a simţit că ea are vre-o problema mare şi a chemat-o dintr-o mare mulţime de oameni, şi i-a zis ceva la ureche. Ea s-a întors şi avea lacrimi, nimic nu a zis, şi-a luat geanta şi a plecat. Ea venise că să îl vadă, dar a primit ceea ce avea nevoie de la părinte.

 

Vasilii Zanoza

 

Când părintele m-a întâlnit, iarna pe prispă, el a început să îmi vorbescă în  ucraineană, iar limba mea maternă e ucraineană. Eu am crescut într-un sat ucrainean, nu cunoşteam altă limbă, şi părintele a început să îmi vorbească într-o ucraineană pură. La cea dintâi întâlnire cu el. Mă gândem, chiar aşa să fie şi apoi citind despre stareţi, înaintaşii vremurilor noastre şi ce am văzut, părintele le explică altora şi consider, poate că punctul meu de vedere este incomplet, parţial, însă părintele avea un har mare peste el şi el putea, asemenea primilor apostoli, indiferent cât de grea era situaţia, putea face rugăciunea şi pentru el nu exista nici o taină. Apoi, am construit o biserică, împreună cu tanti Nina, ea nu este atât de bătrână, acolo locuia ea şi prin ea am început toate acestea. Părintele spunea: Ninuşca, de ce tu, pentru că ţi-au arat grădina, te achiţi cu vodcă? Ai acolo o piatră mare şi toată vodca care ţi-a mai rămas, sparge-o de acea piatră, de acea piatră.

 

Părintele vedea totul, unde şi ce este. Se întâmpla să vină cu diverse situaţii,

ce fel de stareţ, oamenii veneau cu diverse motive, pe unii îi aducea pe prispă şi le spunea: Ei, aţi întâlnit acel vapor, rachetă, l-aţi văzut pe acest bătrânel şi acum urcaţi-vă în vapor şi plecaţi acasă, acasă. Astfel spunea. Ştia cine vine, cu ce probleme şi cu ce gânduri. Nu existau nici un fel de secrete pentru părinte.

Iar cu privire la medalion?

In legătură cu aceasta, în aceeaşi biserică a lui Alexandru Nevski, eu plecam în pelerinaj pentru 10 zile la Troiţa Sfântul Serghie Lavra, la Sf. Serafim de Sarov, şi după ce am revenit, abea au adus, a fost o livrare de medalioane, iconiţe. Erau foarte multe iconiţe ale Maicii Domnului şi foarte diferite,

din Iverski, Kazansk, diferite. Toate erau într-un pachet. Am spus: Maică Valentina, scoate-mi te rog pe Maica Domnului cu Mântuitorul, ea îşi intinde mâna şi îmi scoate Maica Domnului din Kazansk.

şi, eu… eram şi bucătar un timp la biserica Alexandru Nevski şi un preot mai în vârstă la un moment dat imi zice, după ce a văzut cruciuliţa mi-a zis: Vasile, nu se cuvine ca astfel de cruciuliţe să fie purtate de către laici. Eram într-o situaţie stânjenitoare, şi mă gândeam, am pe cine întreba, şi în aceeaşi perioadă, iarna părintele m-a invitat în chilie, m-a aşezat şi el stătea, m-a aşezat pe scaunul său, iar el stătea in picioare. Eu îi spun: Părinte, Părinte … şi el îmi zice: Vasiluşca, se poate, se poate, se poate… poartă-l. Eu nu i-am zis nici un cuvânt referitor la ce urma să îi zic. Iată…

Referior la Anatolie Alexandrovici care nu este prezent aici, el l-a vizitat pe părinte cu un scriitor.

Iar acest scriitor avea o listă cu întrebări scrise. Şi le-a pus pe undeva. Acesta a început să povestească şi a avut loc o conversaţie cu acest scriitor, Zicea Anatolie, eu ascult conversaţia dintre părinte şi scriitor, cum o temă de discuţie e finalizată şi imediat începe o alta.

În concluzie, părintele fără să aibă întrebările scrise, i-a răspuns la toate întrebările. Scriitorul nu şi-a mai găsit bileţelul cu întrebări. Şi abea când s-au urcat în vapor, şi-a găsit bileţelul în buzunar. Dar cum s-a întâmplat, nu ştiu. Acesta spune: Cum se poate? A citit întrebările în ordinea pe care le aveam, la toate i-a răspuns părintele. De la început până la ultima întrebare pe care dorea să i-o pună i-a răspuns.

 

O, Maică Sfântă,

Spun cu buzele mele

Din pricina necazurilor,

Sufletul îmi este cuprins de întristare.

De peste tot este strâmtorare,

Pentru suflet este doar suspin şi geamăt,

Bucurii sunt puţine,

şi răul apare din toate părţile.

S-au răsculat împotriva celui sărac

El a fost cel mai întâi milos

şi în tristeţea amară,

mă voi prezenta ca iarba.

Lumea va trece,

Maică Sfîntă

eu mă prezint înaintea Ta

cu rugăciune.

Sărmanul păcătos îmbrăcat în beznă,

tu acopere-l cu îndurare.

Ce fericire avem,

o putem ruga pe Maica Domnului,

Împărăteasa Cerului.

Ce bucurie avem,

Slavă ţie Doamne.

Şi nu da Doamne să ne îmbolnăvim,

nici un cuvânt să nu putem spune,

şi cu cine vorbim?

Cu Domnnul nostru.

Dumnezeu să vă ajute.

Ce oameni fericiţi suntem.

 

Zinaida Maximova

 

La început părintele m-a ajutat să fiu Preşedinte a Consiliului Parohial, apoi am fost adjunctă,

apoi m-a pus imediat să fac curat în biserică, Îmi spunea: ia mopul şi du-te te rog să faci curat. Eu şi coceam, eram şi paznic, şi făceam curat în biserică şi în stradă făceam curat, coceam prescuri. Eu am venit şi i-am zis: Părinte, scumpule, mă poţi elibera de la treburile din stradă, sunt atât de obosită,

cad pe margine şi nu mă pot ridica. M-aş bucura să mori în stradă. Dreaptă ar fi calea în Împărăţia Cerurilor. Munceşte cu mâinile, munceşte cu mintea. Munceşte fără oboseală, munceşte zi şi noapte, munceşte chiar dacă cei de acasă nu vor înţelege, munceşte, cred că a ta cărare nu va rămâne fără urme. Când au început să mă doară picioarele, eu mergeam la părinte pe jos vre-o 10 km, ajungeam şi îmi era teamă să stau jos, pentru că mă gândeam că dacă stau jos şi nu vreau ca părintele să creadă că îmi este greu, iar el îmi zicea: Stai, stai jos. Nu, părinte. Mă cam doare un picior. Aoleu, pe tine te dor picioarele, la fel ca şi pe mine. Aceasta a fost totul.

Apoi, cred că a doua oară cand am venit şi el îmi spune: Zinaiduşca, dacă te dor picioarele, nu te întrista, rugăciunea e o umblare specială şi fapte bune oricât de multe, iar Dumnezeu vrea sufletul tău să-l mântuiască şi prin boală te pedepseşte. Eu nu am scos nici un cuvânt. Apoi când am venit a treia oară, părintele mă întâlneşte, şi cum am trecut repede pragul am şi început rugăciunea. S-a rugat şi s-a întors spre mine. Aşa vreau eu ca să nu mai poţi merge deloc, cum o să-ţi crească aripi, cum o să zbori… Ce este mai important, să ai, picioare sau aripi? Striga în gura mare.

 

Apoi când l-am vizitat ultima oară, am auzit vocea sa, aşa cum nu am mai auzit-o până atunci. Era atât de blând, atât de smerit, avea o voce atât de blândă, iar acum striga: Pune mâna pe armă, mergi împotriva duşmanului. Ai cazut, ridică-te din nou, nu te preda inamicului.

Atât de tare se ruga?

Da, da, da, doar să nu te predai inamicului. Vroiam să spun, mă îmbolnăvisem şi plângeam foarte mult, şi acum uneori mi-e rău, nu dorm nopţile, umblu încet şi cum ajung lângă pat

mă dor foarte tare picioarele. Nu mai am putere. şi cum încep să plâng, aud glasul părintelui Nicolae:

Ridică-te, citeşte cartea despre viaţa lui Serafim de Sarov, Eu am şi uitat de ea, o aveam pe masă,

însă cum a apărut, nu ştiu, o deschid, iar în carte, doar suferinţe. Am citit din carte, iar apoi, pe mine aici au început să mă jignească. Plângeam şi mă gândeam, părintele nu mai este, iar aici toţi mă prigonesc. Mă ridic, iar acolo sunt scaune, şi văd că vine din bucătărie, şi stă, la fel cum stai dumneata, peste masă. Eu stau si el ma priveşte, s-a aratat, el nu îmi zice nimic, eu nu ii spun nimic, dar mi s-a arat, ca în realitate. Măcar un cuvânt să-mi fi spus, nimic. Aşa s-a întâmplat. Până la jumatatea corpului s-a aratat. În acea vară când am ajuns pe insulă, era multă lume, el ieşea pentru un timp şi apoi se odihnea.

Un bărbat tânăr stătea în faţa mea, acesta a adus un pachet mare cu lumânări ca şi cadou pentru biserică, s-a apropiat şi a pus întrebarea pe care o avea, în mulţime nu auzeai cine şi ce întreabă, pentru că fiecare era încărcat cu ale sale, şi deodată îl văd zâmbind pe părintele Nicolae, se întoarce în acest fel şi cu palma îl loveşte peste frunte, şi mă gândeam ce va fi, era prima oară când vedeam aşa ceva. Bărbatul s-a oprit şi a zis: Părinte, multumesc. Şi a plecat. Eu trebuia să fiu următoarea la rând, m-am adunat cu duhul şi mă gandeam: deci, dacă totul e rău probabil vei primi la fel, o palmă peste frunte. M-am apropiat şi i-am povestit problema pe care o aveam, părintele m-a sfătuit, m-a binecuvântat, foarte bine, în linişte şi eu mă gândeam: Oare chiar nu o să-mi dea? A fost acea scenă, incredibilă. Această mărturisire sinceră: Părinte, mulţumesc. A fost atât de neaşteptat răspunul, smerirea omului, adică era un adevărat creştin ortodox, până intr-acolo încât omul era atât de bucuros de aceasta. Se spune, că aceluia caruia părintele i-a dat peste frunte cu palma i se va îndrepta întreaga viaţă, aşa am auzit. Eu nu am primit, însă am auzit.

 

Iar apoi a fost o perioadă în care l-am vizitat de vre-o şapte ori, ajungeam, aduceam de toate şi îi spuneam: Părinte, scumpule, binecuvântează-mă. Mă binecuvânta cu sfânta cruce şi nu spunea nici un cuvânt. Iar eu stau şi vorbesc, vorbesc, vorbesc şi apoi zic: Părinte, iartă-ma, eu te ispitesc. Binecuvântează-mă te rog şi voi pleca. El mă binecuvântează şi eu plec. Acest lucru s-a repetat de şapte ori. Ies şi mă gândesc, ce mă fac, părintele nu îmi vorbeşte, poate ar fi mai bine să nu mai vin,

poate nu e bine să mai vin, apoi ma gândesc: Iata, dar cine sunt eu? Mă va alunga şi atunci voi pleca. Am venit a opta oară, iar el mă întâlneşte la poartă, şi zice: Bine ai venit, bine ai venit. A opta oară a început să-mi vorbească. Ajung şi zic: Părinte, părinte şi el: de ce te ţii după mine? Părinte, părinte am o treabă cu dumneata. Ce fel de treabă? Fiul meu vrea să se căsătorească. El îmi spune: Să nu îi faci nunta, dar să îi primeşti, aveţi copil deja. Dar nuntă să nu îi faci, pentru că la nuntă nu va fi nici un om bun. Către voi vine o persecutoare, persecutoare care nu doar pe fiul tău îl va persecuta, ci şi pe voi toţi vă va tortura. Aşa a şi fost. Ea a născut o fetiţă şi două luni a părăsit-o, părintele ne-a binecuvântat şi noi am crescut-o, şi în prezent o ajut din pensia pe care o am. A născut un copil, relaţia a fost nereuşită. Dar în general binecuvânta căsătoriile? Căsătoriile? Părintele mi-a spus: Nu, nu trebuie. Când ea era în clasa a opta, nepoţica, eu am venit şi i-am zis că ne-a binecuvântat şi noi o creştem, iar fiul un ban nu ne dă. Şi el a zis: Ea nu se va căsători. O să găsiţi de mâncare, aveţi unde dormi, nu-ţi face griji. Iar când a venit copilul l-am întrebat: Părinte, ce se întâmplă? Şi el: Domnul va avea grijă de toate. Ea nu va întelege pe ce cale a pornit, dar aşa, ea va deveni călugăriţă. Iar eu îi spun: Părinte, eu nu sunt liniştită cu privire la ea. Sunt atâtea vorbe, toţi oamenii vorbesc. Iar el îmi spune: Lasă, acum la Dumnezeu nu mai este binecuvântare pentru căsătorie. Doar cei fără minte se mai căsătoresc. Şi mai spunea: Cine nu s-a căsătorit, pe acela Domnul l-a găsit. Dar aceste lucuri nu le vor înţelege. Şi spunea, noi eram patru fraţi, aveam dădacă, stăteam la masă, venea  tatăl în jurul mesei, şi apoi când am venit, nu mai era nimeni, apoi a venit un flux mare, dar inainte era liber. Apoi s-a apropiat de mine şi mi-a zis: Ecaterinuşca, priveşte cine se uită la tine. La mine… de peste umăr. Şi zice: într-adevăr, îmi dă un bilet în alb, iar eu sunt bine, sănătos,

nu am fost niciodată bolnav. Nu am avut nevoie de nimic, şi zice, iar cei trei fraţi au plecat la război, toţi au murit, iar mama îi zicea: Să nu mi se dea pensie, tu să îmi dai să mănânc. Şi pentru decesul fiilor săi nu avea pensie de la stat. Îmi spunea astfel de lucruri.

Deci ea a ramas în grija fiului său, da?

Da, da, da.

Iar mama sa locuia cu el sau singură?

Cu el.

Ea a fost înmormântată în Talabsk?

Da.

Şi în ce an a murit?

Nu ştiu exact, nu aş putea spune.

Când vorbeam, părintele nu dădea atenţie acestui aspect. Nu pot să spun. Îmi mai spunea: Mama s-a îmbolnăvit, iar eu mă agitam, alergam la medic, însă ştiam că va muri. Şi totuşi, cum se poate, trebuie să chem medicul. Şi când îi era rău, ea tipa la mine: Împărtăşeşte-mă, de ce te agiţi? Şi până să o împărtăsesc, măicuţa a şi plecat. Apoi nu ştiu cum şi în ce fel, în ce context, stăteam şi îmi zice: Zinaiduşca, aveam un astfel de tată.. mergeau doi preoţi peste un râu, iar căruţa lor era goală, iar căruţa tatălui meu era plină şi s-au întânit pe pod şi nu l-au lăsat să treacă, i-au zis să dea înapoi cu căruţa. Tatăl meu a ieşit şi s-a încins, iar un preot a murit pe loc.

Cum s-a încins?

Cu biciul. El mie mi-a povestit, cu o mare nelinişte mi-a povestit. Am văzut că îî era atât de greu.

Îi era greu, vedeam că îi este greu. Şi eu mă gândeam, de ce mi-a spus aceste lucruri? de ce mi-a spus aceste lucruri?

Eu… ce ar putea câştiga din aceasta?

 

Ieroschimonahul Rafail

 

Părintele Nicolae avea cu noi o părtăsie duhovnicească apropiată. Frecvent ne transmitea prin maică, sau ne avertiza cu privire la ce va veni, sau ne mângâia când aveam întristări şi iar îl sunam pe părinte. Părintele nu era înalt de statură, era un om sfânt, oameni care îşi ascung harul. Părintele ne vedea, îşi ştia fraţii, şi putea face o descriere exactă a fiecărui frate.

 

Liudmila Leapunova

 

A sosit o mătuşică şi aduce un băieţel mic, pe nepoţelul său de vreo trei ani şi îl întreabă pe părinte: Părinte, unde să meargă la studii? Are doar trei anişori, unde să îşi facă studiile,

la ce Institut să se înscrie? Am fost toţi atât de uimiţi, părintele s-a uitat spre cer, îngândurat şi spune: Va fi episcop. Şi toţi, oamenii care erau în acel loc şi ştiau că părintele nu spunea lucruri oarecare, ci întotdeauna spunea lucruri cu adânc sens spiritual, şi au început să îl privească pe acel copilaş ca la un viitor episcop cu adevărat, doar că nu îi cereau binecuvântarea. Am mai văzut pe insulă un bolnav, de vârstă medie, un om foarte bolnav şi când a ajuns în Polomniki

oamenilor le era milă, îi dădeau ceva bănuţi şi când a intrat părintele în curte cu atâta dragoste l-a mangâiat. Iar băiatului îi curgeau lacrimi, când se apropia de noi, era aceeaşi persoană, bolnavă, nefericită. îşi întindea mâna, cerea de pomană şi altele, iar când s-a apropiat de părintele Nicolae era un alt om, un alt om, o altă privire, al unui om cu sens, fără boli şi îi curgeau lacrimi, lacrimi, lacrimi. A primit mângâiere şi a plecat plin de pace, nu mai avea nevoie de nimeni, nici de pelerini, nici de ajutor omenesc. Părintele l-a mângâiat.

 

Victor Popov

 

L-am cunoscut pe părinte prin 1986, când m-am întors la Domnul. Eram în armată şi aveam o poziţie, mai întâi în aviaţia navală, apoi în aviaţia de transport, iar când am venit în concediu mama era bolnavă şi am fost nevoit să ne mutăm aici. În legătură cu locuinţa au apărut diverse probleme

şi mă rugam în biserică, abea ajunsesem, încă nu înţelegeam clar lucrurile despre credinţă, ortodoxie şi mă rugam singur. Îmi era oarecum ruşine să mă rog în biserică, mâna să o ridic ca să îmi fac cruce,

aveai impresia că toţi te privesc şi apoi nu reuşeam să-mi împărtăşesc problemele, deoarece credeam că oamenii nu au timp de problemele tale, le au pe ale lor, iar aici stai şi te rogi doar tu şi Dumnezeu.

 

Apoi am întâlnit o persoană cunoscută credincioasă în oraş, care slujea la altar.

Era o văduvă de peste 60 de ani care o cunoştea pe mama. Eu tocmai o pierdusem pe mama şi rudele. Existau tot felul de neînţelegeri cu privire la venirea mea la biserică. Şi această femeie slujitoare mi-a zis: Tu vino şi roagă-te, vorbeşte cu părintele, şi cum îţi va spune aşa să şi faci. Eu am venit la acea biserică, am început să frecventez şi să-l ajut pe părinte şi i-am împărtăşit necazurile, diferitele tragedii, şi părintele mi-a spus: Ce să spun, şi eu sunt un păcătos, ce pot să îţi zic eu. Dute la Zales, la părintele Nicolae, este un părinte bun, îţi va spune câte ceva. Pe atunci nu erau atât de mulţi pelerini, care să îl viziteaze pe părinte, era liber. Părintele slujea în biserică, era un părinte, un părinte bun. Că era stareţ, perspicace, minuni sau reclame în acel loc nu erau, aşa cum apărea în ultima perioadă. Eu aveam o barcă, mi-a lăsat-o un prieten, aveam motor şi barcă şi am plecat să-l vizitez cu barca. Când am ajuns, părintele era acasă, m-am rugat şi am bătut la usă, însă până în acel moment m-au avertizat că atunci când voi pleca, să citesc catastiful Sf Nicolae, părintele va şti că vin, şi adevărat că abea am ajuns şi am trecut pe lângă biserică, am ajuns la părinte şi el a ieşit. Ne-am salutat creştineşte, m-a primit, m-a aşezat pe scaunul de lângă casa sa şi cred că am discutat vre-o două ore. Pentru mine aceste două ore au trecut ca cinci minute. Eu eram atât de supărat, aveam o mare nevrednicie ca şi creştin, deoarece în vremurile sovietice nu am trăt o viaţă creştină, ci lumească, din pricina necunoaşterii de Dumnezeu, a poruncilor Sale şi ale Evangheliilor. În acele vremuri nu existau Evanghelii, nici cărţi, nimic nu se vindea în biserici. În prezent poţi găsi literatură, iar atunci doar bătrânelele mai aveau câte ceva, şi chiar naşterea Sfinţilor Părinţi, aşa cum spun unii, nu erau pe atunci, totul se transmitea din mână în mână. Acestea ajungeau la mine, eu citeam, mă edificam, şi părintele a discutat cu mine, m-a mângâiat şi mi-a zis: O, nu ai nimic grav. Roagă-te, vino, Domnul te va călăuzi. Astfel am discutat cu părintele în pace şi apoi când m-a întrebat despre familie, copii, nu m-a întrebat cum se numesc, însă fiul meu locuia în alt oraş, deoarece eu m-am mutat în Pskov, iar familia mi-a rămas pe insulă. Când ne-am despărţit, părintele stătea pe verandă şi deschidea uşa, mi-a făcut aşa cu degetul şi mi-a zis: În curând te va vizita Andriuşa, tu să nu îl superi.

Să te rogi împreună cu el Domnului. Şi într-adevăr în scurt timp m-a vizitat fiul şi a rămas să locuiască cu mine. Am locuit împreună 8 ani.

 

Am fost martora unei situaţii interesante. Am venit la părinte şi de părinte s-au apropiat două femei. Părintele a început să ne vorbeasca şi veni vorba despre Ierusalim. şi dintr-o dată una dintre femei a început să ţipe: În Ierusalim topesc şi a căzut pe spate. A căzut pe spate ca un lemn. Şi eu o priveam ca medic cum putea fi fără comoţie, la o cădere ca o placă de lemn. Putea face comoţie, leza rinichii.

Prima mea reacţie a fost să o ajut să se ridice, repede către ea, iar părintele era atât de liniştit. Şi zice: las-o să stea întinsă. Eu m-am dat la o parte, iar ea stătea întinsă şi striga cu o voce bărbătească: Mor, mor, ţipa ea. Iar părintele foarte calm zicea: mori, mori, noi te vom şi îngropa aici. Iar vrăjmaşul din ea ţipa: Nu vreau să mor, nu vreau să mor şi iar: mor, mor. Apoi părintele a cerut apă sfinţită cu care a stropit-o şi aceasta s-a ridicat ca un om normal şi cu vocea sa de femeie continuă discuţia. Am vazut o astfel de situaţie pentru întâia oară la părinte şi mă minunam, şi am înteles ce putere mare duhovnicească avea, că până şi duhurile tremură şi cad înaintea lui.

 

Roaba Domnului Nadejda

 

Nu suport ortodocşii. Îi urăsc. Cea mai dezgustătoare credinţă. Toate celelalte credinţe vor merge în iad. Nu ne este frică de cei care nu îşi fac cruce corect. Mmmm, bravo, să-ţi faci cruce greşit. Nu-i învăţa, să păcătuiască. În iad cu ei, proştii. Aleargă după stareţi, mai bine ar fi stat acasă, la televizor,

icoanele lui antihrist. Mmmm… Toţi cred ca Nadica şi-a ieşit din minţi, că e îndrăcită, proştii. Cine va spune o vorbă rea despre ea, cine o va supăra, toţi veţi răspunde înaintea lui Dumnezeu. Ea este fericită, e de la Dumnezeu că să avertizeze. Întreaga ţară o va cunoaşte în curând. Toţi care nu pot scăpa de băutură, ale căror rude consumă alcool, pentru care ea se va ruga, pe care îi va boteza, acela va fi vindecat. Pe ea a binecuvântat-o acest… pe care îl urăsc.

 

Sufletul meu e trist şi suferă

Eu tristeţile ţi le trimit

Uşa mântuirii e închisă

şi drumul către Creator e închis

E închisă datorită poftelor mele

şi le am cât o pădure de multe

Acestea creşteau în decursul anilor

şi găseau loc liber în acest loc.

 

Protoireul Piotr Borodulin

 

Locuia singur, după ce a îngropat pe tovarăşul său de chilie, iar bătrâne să locuiască cu el în chilie nu a luat. Aceasta pentru a nu da prilej bârfelor. Îşi gătea singur, iar în încăpere pe jos în loc de covoare,

ca preşuri avea plase de pescuit. Auzisem undeva că aceasta însemna protectie împotriva duhurilor,

ca şi cum le-ar fi frică de aceste plase. Nu ştiu.. În scurte cuvinte îmi spune: Hai să luăm masa. A turnat câte o cană cu lapte şi câte o aladă atât de mare, în zona noastră se numeşte şandie. Eu sunt din Ural, din Celiabinsk, de acolo sunt, deci am mâncat împreuna şi m-a intrebat: Cu ce problemă ai venit? şi i-am zis că ai mei au aşteptări de la mine, îmi place băutura, sunt o persoană fără şcoală, nu mi-am finalizat studiile, îmi este greu, mă supără şi chiar mă prigonesc. I-am povestit, şi mi-a propus să ne rugăm. Părintele era slab, şi am început să facem împreună metanii. Eu aveam 27 ani si el avea 60 ani, el făcea trei plecăciuni, eu decât o plecăciune, ca o mitraliera… atât de repede. Eu aveam o constituţie sportivă, acum sunt mai gras, în acel timp nu eram aşa. Apoi s-a ridicat şi mi-a zis: Ai de ales dintre două căi, vei rămâne şi vei răbda până la sfârşit, şi în curând vei deveni preot. Am aflat mai târziu cum e cu hirotonirea… daca nu, oricum vei fi, dar nu într-o perioadă scurtă de timp. Şi vei plânge pentru căderea ta. Referitor la cădere, pentru mine era un lucru normal, şi aşa s-a şi întâmplat, nu am putut trece peste paharul cu vin. Se poate întâmpla, am păcătuit, mă mustra conştiinţa,eram un om credincios şi nu o puteam părăsi. M-am căsătorit. Şi arhiereul m-a alungat. A aflat despre aceasta şi mi-a zis: deci aceasta s-a întâmplat … Noi avem doar două lucruri, fie celibatul, sau viaţa monahală. Nu îi plăceau cei căsătoriţi, deoarece cel căsătorit trebuie să placă soţiei, iar dacă e necăsătorit se va îngriji să-i placă Domnului. Aceasta aşa şi este. În aceste cuvinte există un sens profund. Dacă vrei să il slujeşti pe Dumnezeu, mai bine te lepezi. Bineînteles daca poţi. Cunosc monahi care se îmbată, şi fac alte şi alte lucruri, nu se pot adapta în mănăstire, sau vin şi încep să-şi facă de cap. Multe am văzut, multe am cunoscut. Bineînţeles că Dumnezeu pedepseşte astfel de oameni. Astfel s-a şi întâmplat şi a trebuit să mă căsătoresc. Apoi, şapte ani i-am petrecut în pocăinţă. i-am petrecut în pocăinţă. Şapte ani i-am petrecut în pocăinţă în urma căderii mele şi astfel mergeam spre scopul pe care îl aveam. Am patru copii, pe care acum ca şi părinte îi îngrijesc, îi îmbrac. Sunt copia ei, îi seamănă ei şi nu mie. Referitor la părintele Nicolae, mi-a spus ca oricum voi fi preot, iar acum că începea să se întunece afară, mi-a zis să merg la staţia de autobuz, iar din stradă trebuia să alerg peste lacul îngheţat spre staţie. Aflasem că autobuzul deja a plecat. Începuse să se facă noapte afară, erau zile scurte de primăvară, zile de aprilie, erau incă zile de iarnă. M-am întors şi i-am zis: Părinte Nicolae, dă-mi voie să rămân peste noapte, e iarnă, e încă ger afară şi aveam decât nişte cizme. El mi-a răspuns: Nu, nu, pleacă. I-am răspuns: Dacă nu pot rămâne la dumneata, pentru că vă este teamă, aş putea rămâne în antreul de lângă biserică. Mi-a răspuns: Nu, nu, pleacă. Îţi dau şi o aladă mare în mână, mergi pe drum şi mănâncă. Dacă vei cădea în apa îngheţată, mănâncă şi bea apă. Eu stăteam şi mă gândeam, nu sunt fricos, dar îmi este teamă. Şi mă rugam de părinte, iar părintele m-a luat de ureche şi m-a dus spre uşa de afară. Deşi eram mare, nu mă puteam împotrivi unui stareţ. M-a dus de ureche la uşă, am deschis uşa şi m-a aruncat afară. Îmi zice, iată drumul spre lac şi fugi, fugi, iar eu te voi urmări cu privirea. Am şi fugit. Sunt un om ascultător, alerg şi mănânc, alerg şi mănânc, deja se înnopta, nu vedeam bine, erau găuri în gheaţă. Gluma glumă, însă după mine veniseră doi diaconi sau arhierei cu barca şi s-au înecat, şi li s-a întâmplat lor, nu mie. În acel loc lacul este destul de mare, s-a răsturnat barca, ambii au murit. Am alergat până la drum, se făcuseră noaptea. Nu mai mergea nici un autobuz, iar până la Pskov erau 70 km, stăteam în drum şi mă gândeam, sunt mort, maşinilor particulare le este frică, poate gândeau, a ieşit unul cu barbă din pădure… le era fircă. Ma gândeam, Doamne, mi-a trebuit stareţ, se spunea că e drăguţ, m-a trimis la moarte sigură. Până la Pskov sunt 70 km, e noapte afară, am doar cizme, toate autobuzele s-au retras, e noapte afară, ce e de făcut. Deodată, apare o maşină Moskvich veche din pădure, se pare că erau pescari, veneau dinspre lac, de la prins peşte, nu observasem maşina, era pe undeva prin pădure, eu tocmai alergasem pe lângă ei, am trecut pe lângă ei ca să ies la drum. Eu ies, şi ei se opriseră, nu am apucat să ridic mâna. M-am gândit că sunt puţin credincios, părintele Nicolae se roagă pentru mine, m-ar fi avut pe conştiinţă dacă mă trimisese la moarte sigură. Dar s-a rugat şi maşina s-a oprit în dreptul meu. M-au întrebat, unde vrei să mergi tinere? Eu le răspund: La Pskov. Urcă. Aceştea au înjurat şi au fumat pe tot parcursul drumului, dar m-au luat şi m-au adus, nu mi-au luat nici un ban. Aceasta a fost prima mea vizită la părintele Nicolae.

 

Apoi am venit când eram deja preot. Am comunicat foarte bine de această ultimă dată. Eram căsătorit, şi l-am întrebat ce părere are, ea mă prigonea, îmi arunca hainele, nu aveam unde locui, şi mi-a zis: Trebuie să te împaci.. Părinte Nicolae, înţeleg toate aceste lucruri, dar cum se poate face în mod concret, suntem ca şi doi poli diferiţi. Iar el îmi spune: să vă împăcaţi.

E uşor de spus.. Apoi îmi spune, el mie îmi spune: Părinte, binecuvântează-mă, iar eu am ezitat. Un stareţ să-ţi ceară să-l binecuvântezi. El îmi zice: Haide, hai. Părintele era un om interesant, era foarte obişnuit şi ce avea mai interesant era simplitatea. Părinţii intelectuali nu au acestea, sunt aroganţi şi mândri. El era simplu, putea să te tragă de nas, să te ia de ureche, să te lovească cu palma, să-ţi spună o glumă bună… să spună: binecuvântează-mă, haide, hai să faci acest lucru, încă odată binecuvântează-mă. Totul se facea în faţa lor… Mai spuneţi şi a treia oară, a treia oară nu voi spune…

şi nu a spus.

 

Sunt simplu călător…

Unde este înţelepciune, nu există adâncime…

 

Vin ca o rachetă şi vorbesc, şi toţi, vre-o douăsute de persoane vin spre el. Iar părintele, slăbuţ cum este, stă pe verandă şi măcar ceva, un gard de protecţie nu are, se poate găsi în vânzare, în acel loc lângă lac e curent, a făcut o pneumonie, aproape de moarte. Cu greu a fost salvat.

Şi apoi vin spre el, nu ca către un părinte, ci ca la prezicătoare. Vin şi întreabă, cum voi fi, ce să fac… Am fiul închis, am fata în închisoare, fiul meu se drogheză, ce să fac, cum să fac… iar eu stăteam şi priveam cum comunica părintele cu oamenii, acest lucru trebuia văzut… Îmi amintesc că avea în mână o mică chiflă şi o clămiţă… iar periuţa lua mult untdelemn, iar clămiţa aproape deloc, a scos clămiţa şi ungea pe frunte… Ei întrebau câte ceva şi el răspunde: Mulţumesc Doamne, Ajută Doamne, Binecuvântează Doamne. Iar stareţii spun: De ce încă odată Salvează Doamne, spune-ne un răspuns concret, nu salveză-ne Doamne, ajută-ne Doamne. Nu erau mulţumiţi.

Veneau la el ca la o ghicitoare, dacă Domnul îi va descoperi ceva, va spune, dacă nu, va tăcea. Va spune doar fraza obişnuită: Mântueşte Doamne, Mulţumesc Doamne. Mie mi-a răspuns la întrebările pe care le aveam, deoarece nu venisem din curiozitate, ci pentru că aveam probleme.

Aveam o luptă serioasă. Nu aveam unde merge şi părintele Nicolae mă ajuta.

 

Împărăteasa mea propune,

Nădejdea mea este doar în Prea Sfânta …..

Mângâie tristeţile mele,

Supărarea mea o vede,

Doamne, Isuse Fiul lui David, Fiul Regelui Preaslăvit..

Isuse Mielul

Isuse Păstorul, Isuse Protectorul,

Isuse, Purtătorul de grijă din tinereţea mea,

Isuse Proslavitul la bătrâneţele mele,

Isuse, Nadejdea în moartea mea,

Isuse, după moartea mea,

Isuse mângâierea

La judecata Ta

Isuse, dorinţa mea,

Să mă pomeneşti atunci,

Isuse, Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine.

Doamne, miluieste-mă pe mine.

 

Când am început să îl vizitez, el avea diabet şi nu mânca deloc carne. Se îmbolnăviră de diabet.

Pimenul a trimis o scrisoare în care spunea: Vă binecuvântez să mâncaţi carne. Avem nevoie de dumneata, nu veţi mânca carne pentru trup, ci pentru că oamenii au nevoie de dumneata.

Şi părintele a început să mănânce carne, şi l-a binecuvântat pe Pimen. Vorbind despre înălţimea vieţii sale duhovniceşti, înţelepciunea şi dăruirea sa.. ..Despre acestea avem suficiente mărturii, au fost publicate cărţi şi turnate filme. Vom menţiona doar câteva trăsături distinctive ale vieţii sale,

simplitatea, cuvintele puţine şi dragostea. Cel mai mult iubea oamenii simpli, iar pe preoţi, potrivit martorilor oculari, nu îi favoriza. Cu puţini dintre aceştea era sincer. Nu crede, nu îi crede pe popi, toţi sunt la fel şi toţi spun adevărul. Astfel spunea. Şi spuneam: Părinte, vine episcopul. Întâlneşte-l. Eh, să-l primesc… Cum stătea în canapeaua sa, aşa a şi rămas. Iată… Intră, episcopul la părinte. Si spune, ce musafir, a venit părintele şi protoiereul şi neereul la mine… Părinte… ce se întâmplă? Eu sunt episcop… am trimitere către dumneata. Mulţi sunt de acest fel. Acest lucru s-a repetat de trei ori.

Chiar de trei ori?

Da, de trei ori.

 

Despre Rusia părintele vorbea mereu cu dragoste si tristeţe. Plângea pentru decăderea noastră universală, că toţi noi dormim. Stând câţiva ani prin închisori, ştia ce înseamnă lupta cu ateismul, simplu vorbind, era vremea lui Antihrist. De aceea, privea conducerea Sovietică ca pe un lucru

îngăduit de Dumnezeu pentru păcatele noastre. Cel mai greu păcat al poporului rus era potrivit părintelui, uciderea ţarului. Spunea, că trădarea ţarului este motivul tuturor necazurilor noastre. Păcatul uciderii ţarului care s-a întâmplat prin acordul oamenilor din Rusia, nu este căit de al nostru popor. Fiind o încălcare a legii divine şi umane, acest păcat stă ca o mare greutate peste sufletul oamenilor… De două ori a efectuat lângă căsuţa sa, unele slujbe soborniceşti întru căinţa poporul rus, şi singur a primit mărturisirea nu numai pentru sine, ci şi pentru rudele decedate, cu aceste cuvinte: Doamne, nu ştiu dacă au păcătuit strămoşii mei împotriva ţarului. Dacă aceasta s-a întâmplat, te rog iartă-i, Doamne milostiv. Pe împăratul Nicolae II îl cinstea şi spunea că întreaga familie a ţarului este demult preaslăvită în cer şi de la Dumnezeu este doar puterea monahală. Părintele spunea, că a iubi ţarul este o poruncă asemenea poruncii de a-l iubi pe Dumnezeu. Cine îl iubeşte pe Dumnezeu, îl iubeşte şi pe ţar. Şi binecuvânta de a-l pomeni la fiecare citire, de a organiza în cinstea sa marşuri ale crucii. Acestea au o mare putere. Iubea tot ce aparţinea regelui, tot ce era vechi şi călcat în picioare, iar ce era nou , ce venea de la această nouă putere, îi era străin, pentru că îi era străin şi Rusiei. Amintindu-şi spunea, că mulţi dintre clerici înainte de prigonire, plângeau, pentru că nu au avut grijă de ţar. El însuşi avea această suferinţă şi îndemna pe toţi să se roage pentru reconstituirea puterii ţariste. Fără ţar, spunea, nu va nici Rusia, deoarece duhul lui antihrist poate fi învins doar de autoritatea legitimă. Orice altă atitudine neatentă către puterea ţaristă, o percepea ca pe o hulă,

şi dacă apăreau contradicţii referitoare la Petru I de exemplu, sau despre Ivan cel Groaznic, el spunea: Eu nu sunt judecător, pentru că ei sunt unşii Domnului,

acesta e un mare păcat. Comisia noastră a ajuns la concluzia că pentru viaţa şi conducerea sa, nu ar exista temei pentru canonizare. Noi l-am canonizat nu pentru că a fost un mare mucenic, nu pentru suferinţa pentru Hristos şi credintă, ci pentru poziţia sa de părinte. Astfel  stau lucrurile, nici mai mult, nici mai puţin. Dacă Ţarul şi-a dat viaţa pentru Rusia şi pentru poporul său, nu înseamnă că pentru Hristos. Părintele nu binecuvânta ascultarea de minciuni despre ţar, deoarece aceasta duce la întunecarea minţii. Orice minciună duce la aceasta, de aceea, la întrebarea pusă frecvent, de ce în Rusia există atât de mult întuneric, de ce nici noi, nici clericii nu vedem nimic rău în codificare şi globalizare, răspunul putea fi găsit de la sine. Noi, se pare, nici pe ţar nu îl cinstim, nici nu vrem să ne căim pentru uciderea lui, de aceea, sunt orbi la ceea ce se  întâmplă.

În general, părintele spunea că ni s-a dat timp nu pentru a renaşte, ci pentru pocăinţă. Cine dintre clerici binecuvântează pocăinţa pentru uciderea ţarului? Aproape nimeni. Toţi consideră aceasta o chestiune absurdă şi o erezie. Părintele Nicolae nu a fost un astfel de părinte. El nu privea la ce spun arhiereii, important să nu fie judecat de Hristos, şi dacă însuşi Dumnezeu binecuvântează, ce poate însemna opinia acestor oameni. Domnul are putere să-i lumineze. Trebuie să ne rugăm. De aceea, atitudinea sa pentru rege şi pentru puterea acestuia părintele considera deosebit de importante pentru salvarea sufletului. Şi Rusia nu se va ridica, spunea el, până nu va recunoaşte ce a însemnat pentru noi ţarul Nicolae. Noi suntem în viaţă datorită lui.

 

Doamne, muluieşte-ne, pentru tradare şi pentru uciderea Unsului lui Dumnezeu Ţarul Nicolae II şi a sfintei sale familii, pentru ocara şi batjocura, pentru încetarea spiţei ţariste în cele bisericeşti, şi pentru că nu am stat împotriva uciderii ţarului Nicolae II, nici poporul rus, nici armata rusă, nici biserica ortodoxă rusă.

 

Doar şase, din trei sute cincizeci şi nouă arhiereii şi-au ridicat vocile în apărarea Regelui. Oare ne mai miră ce s-a întâmplat cu Rusia, cu biserica şi poporul nostru? Aşa cum spune apostolul Nicodim, pentru poporul rus, pentru eliberarea de sub puterea satanei, nu sunt suficiente doar rugăciunile, e nevoie de o pocăinţă naţională, cu o adâncă conştientizare şi lepădarea de cumplitul păcat pentru uciderea Unsului lui Dumnezeu.

 

Iartă-ne Dumnezeule Plin de Milă. Toate necazurile din Rusia pot fi corectate doar prin pocăinţă. Nici un partid şi nici un program nu ne poate salva. Odată au venit la ei pentru binecuvântarea înfiinţării

unui partid “Sfanta Rusia”, la care părintele a răspuns: Sfinţenia Rusiei o binecuvântez, iar partidul, nu.

 

Mmm, căiţi-vă, pentru distrugerea Rusiei, căiţi-vă. Toţi veţi merge în iad pentru uciderea ţarului Nicolae, căiţi-vă păcătoşilor. Pentru poftă, nouă, dracilor şi ne este frică…, mai repede babelor la noi în iad..

 

Pe acest pămând natal, oamenii buni

Ca o armată vin spre pocăinţă…

 

Întrebându-l pe părinte despre viitor, nu permitea să-şi facă iluzii. Spunea, că viaţa va fi tot mai grea,

pentru că nu există cel care ar opri, adică Unsul şi binecuvânta pentru organizare de rugăciuni cântate întru mântuirea neamului si poporului nostru de la jugul jidov şi de opresiune, la apariţia apropiată a lui Antihrist. Cu privirere la conducerea seculară spunea, să nu ne aşteptăm la ceva mai bun, dar spunea şi că în timp va fi un Rege, vine Regele. Odată am venit, iar el aleargă îmbrăcat în albastru, şi spune: Nu întrebaţi, nu voi spune nimic. Dacă aţi vedea ce am văzut acum şi cu cine am vorbit… Noi nu am întrebat nimic, i-am dat darurile şi am plecat. Apoi am venit din nou şi mi-a zis: Ştii ce a fost? Eu întreb: Ce a fost părinte? La ora două ziua, sau unu şi jumătate, nu reţin exact, parcă două şi jumătate, aici mă încurc şi m-am pierdut…

 

La mine a venit Împărăteasa Alexandra. Am ieşit pe prispă şi vine ea, iar poarta îmi era încuiată,

aveam lacăt la poartă. Şi vine, stă jos şi am discutat atât de multe, iar apoi deodată vine Ţarul Nicolae, vroiam să mă închin lui, iar el mi-a zis, nu trebuie. Şi nu mi-a dat voie să mă închin lui. Apoi mi-a zis: Voi discutaţi, iar eu am plecat şi s-a dus prin spatele meu, s-a plimbat în jurul meu şi a plecat, iar noi cu Alexandruşca am stat foarte mult de vorbă. Nu a spus despre ce anume au discutat? Nu. Ba, a spus că va fi luat mai repede, mai devreme, zicea că va muri în anul 2013, apoi a zis, voi fi luat mai repede, mi-au zis să mă pregătesc, te vom lua mai devreme. Eu nicicum nu îl puteam întreba: Părinte, când, cum, de ce. Eu doar ascultam, deoarece erau momente în care dacă el spunea câte ceva şi dacă îl mai întrebam odată, el nu mai vorbea. Şi atunci când vorbea, doar îl ascultam. Îmi era teamă să-l întreb din nou. Ce spunea despre Rege? Acestea, doar acestea. Îmi spunea: Te-ai căit pentru uciderea ţarului, pentru distrugerea Rusiei şi încă ceva…

Îi spun: Da, părinte. Să te căiesti iar… Adică păritele considera că poporul rus este vinovat

de păcatul uciderii ţarului? Da, da, şi eu de două ori m-am căit pentru aceste lucruri. Îi spuneam, părinte, eu m-am căit şi spunea: Căeşte-te din nou. Apoi am înţeles, eu mă căiam, dar nu ţineam post. Ne-am căit în acele timpuri, ne căiam. Am fost în acelaşi an, în luna iulie, în ziua uciderii familiei ţariste. Aveam un canon de pocăinţă pe care îl citeam şi în faţa porţii părintelui, peste drum era cimitirul, ne căiam cu toţii, iar părintele avea foarte multă reverenţă faţă de ţar, pentru părintele nostru Nicolae şi a familiei sale. Părintele spunea: Of, Rusia, nu ştie ce socoteală va da pentru ţar.

Despre ţar, aşa spunea.

Are păcat poporul rus pentru uciderea ţarului?

Da, este. Însă părintele spunea că a fost omorât potrivit ritualului, jidanii au pregătit, iar poporul nu l-a apărat. Nu l-a apărat? Da, nu l-a apărat. Acestea au fost spuse, că poporul nostru s-a îndepărat, l-a trădat pe Ţar, iar uciderea a fost făcută potrivit ritualului şi pregătită de către organizaţiile masonice. Părintele spunea că toate nenorocirile prin care trece Rusia sunt din pricina păcatului uciderii ţarului? Da, da, da. Şi m-a obligat să mă căiesc pentru a doua oară, iar eu mă gândeam: Doamne, eu mă pocăisem deja. Iar apoi mi-am dat seama, eu nu am perseverat în post, nu am ţinut post cu pocăinţă.

Părintele spunea ca întreg poporul, întreaga ţară trebuie să se pocăiască? O da, da, a fost numită şi o zi, a fost numită o zi, iar preoţii nu au anunţat prin biserici, s-a întâmplat în felul următor, eu, împreună cu Galina Ivanovna, ea lucreaza în prezent ca şi contabil la catedrală, am ajuns şi el ne spune: Aoleu, la Pskov e o mare furtună, e un nor, e nor, când ajungeţi, imediat trebuie să înconjuraţi cu marşul crucii Pskovul. Ce credeţi că s-a întâmplat? Noi am ajuns şi ni s-a spus: Nimeni nu are nici o treabă cu aceasta, şi cum ne-a zis părintele, noi aşa am şi uitat. Am venit din nou exact peste o săptămână, din nou cu Galina Ivanovna. Şi ne zice părintele: Voi, ce faceti, vă faceţi griji pentru al vostru oraş? Va pasă de oraşul vostru, ce fel de credincioşi sunteţi? De ce nu aţi cerut binecuvântarea de la stareţ? Chiar aşa a şi spus. Acum, până să ajungeţi acasă, mergeţi direct la Catedrală,

luaţi o maşină, luaţi icoanele, luaţi Icoana din Pesansk, apa sfinţită, până mai este timp şi nu e prea târziu. Părintele chiar ne-a binecuvântat ca să înconjurăm fiecare casa sa, cu crucea şi apa sfinţită, să luăm câte o iconiţă şi să mergem cu ea împrejurul casei. Mie mi-a a zis: Să iei iconiţa, să o pui aici, apa sfinţită, du-te, fă rugăciunea la Maica Domnului şi stropeşte, stropeşte de vre-o patru ori, iar dacă poţi chiar mai mult şi stropeşte întreaga casă.

 

Dumnezeu trimite în fiecare casă un credincios pentru salvarea casei.

În orice casă există cineva credincios.

Aşa şi spunea?

Da, da. În fiecare casă e un trimis al lui Dumnezeu,

persoană credincioasă. Nu există să nu fie o persoană credincioasă în casă.

El trebuie să se roage şi să vină cu răspuns pentru întreaga casă.

Numai minuni… nu se pot transmite în cuvinte. El este de nepreţuit. A plecat, e un gol de când nu mai este. Ajungeam la părinte şi ne spunea: Mergeţi mai repede, vă aşteaptă un vapor. Haideţi mai repede. Ajungem, şi într-adevăr ne aşteaptă un vapor, cu adevărat era. Apoi, era acolo cineva cu nume Mihail, pe care încerca să-l convingă, a venit la părinte şi îi spunea: Mihail, nu trebuie să pleci. Te poţi îneca, dacă vrei, pleacă. Şi nu l-a ascultat. A mers după el până la malul apei şi stă, îşi face cruce şi zice: Gata, s-a înecat, şi iar îşi face cruce, s-a înecat. Zice: Iată ce înseamnă să nu asculţi de binecuvântare, s-a înecat, au povestit bineînţeles mai târziu.

Ce părinte era…

 

Şi cât de mult respecta familia ţaristă, nu vă pot transmite, nu vă pot transmite.

Părintele spunea: Ţineţi post strict de trei zile, întreaga Rusie trebuie să stea pe genunchi, în fiecare biserică trebuie anunţat post serios de trei zile, ca toţi să se căiască, să se împărtăşească. La noi însă nu era anunţat o zi, nu, iar părintele anunţa strigând, ca să transmitem să anunţe, şi pe noi ne obliga: Aveţi grijă e un post strict de trei zile. Da… Veneam şi trebuia să ne târâm pe burtă către el,

iar noi mergeam cu capul sus.

 

Au venit mulţimea de proşti. Mmm, va urăsc. A venit Nastea şi i-a adus şi pe alţii, o urăsc pe aceasta,

să fie blestemată, să fie blestemată, o urăsc.

De ce a venit ea astăzi?

Eu nu vreau…

Toţi să vă închinaţi stăpânului nostru, antihrist, în curând el va stăpâni, în curând vă veţi închina.

Căiţi-vă păcătoşilor, mmm. Nu vreau ca ei să trăiască, nu vreau… Şi ăsta nu are cu ce unge… nu îmi place când babele poartă baticuri, mai bine să poarte căciuli, toate babele în şepci, toţi veţi merge în iad, îndrăciţilor, purtaţi haine bărbăteşti şi credeţi că sunteţi frumoase, toate veţi merge în iad, toate veţi răspunde în faţa lui Dumnezeu.

Aveţi cartea Cuvântul Vieţii de la părinte?

Acolo este autobiografia sa, cum a fost în lagăre, şi spunea: Pe noi trei ne-au adus şi ne-au pus în apa îngheţată, au venit şi doi erau morţi, iar eu eram în viaţă. Eu mă rugasem şi la mine s-a topit apa şi am rămas în viaţă, iar ceilalalţi doi au murit.

 

Zinaida Maximova

 

Când m-a binecuvântat cu această carte, eu stăteam şi fredonam o cântare, ma uit şi era ora trei, nu am avut timp de rugăciune şi mă gândesc: Doamne, cum voi merge la părinte, sunt neserioasă, am pus mâna pe carte, uit să mă rog, dimineaţa citesc şi cum stau jos pierd timp. Uf, nu ştiu ce să zic, cum să mă căiesc în faţa părintelui, mai bine o să tac. Ajung la părinte şi îmi zice: Nu te întrista, ţie Dumnezeu îţi ia în considerare ce citeşti.

Şi ce citeaţi?

Cartea Cuvântul Vieţii. Sunt poeziile sale.

Cartea mergea din mână în mână şi când era în viaţă, da?

Sigur, da.

Dumnezeu îţi va lua în calcul şi pentru rugăciunea de seară, toate le va lua în considerare. Nu îţi face griji, de ce îţi faci griji? Nu ai dost prin alte părţi, ci citeai cartea, acolo sunt rugăciuni şi de toate.

Stăteam jos, plângeam mereu şi apoi începeam să mă rog. Măicuţă, dar spunea părintele ceva despre viaţa monahală? Aveam grijă de Nina Vladimirovna, nu a fost căsătorită, era fecioară şi întreaga viaţă şi-a dedicat-o bisericii. A lucrat pe acolo ca şi contabilă, apoi aici la biserica noastră, lucra şi la partid şi aici, 42 de ani a muncit. Avea deja 90 de ani şi conducea departamentul de contabilitate, atât de deşteaptă era. Da… El îmi spune: Nina Vladimirovna, trebuie să se călugărească. Eu îi răspund: Cum aşa părinte? Îmi răspunde: Mergi colo, mergi dincolo, pe unde nu am fost… şi la mânăstiri am fost în Zagadorske ca să-i comand îmbrăcămintea, şi în Peciora, mergeam peste tot. Ajung şi zic: Părinte, am obosit deja. Peste tot mă refuză. Şi părintele: Cum se poate întâmpla aşa ceva? Şi râde… Nina Alexandrovna e deja Împărăteasa Alexandra, avea deja şi nume. Ştii, vin atâtea călugăriţe, ele vin, însă nu sunt vrednice, nu înseamnă nimic. Pe unele călugăriţe le vor da afară şi pe altele le vor lua,

însă ea are deja un nume, Împărăteasa Alexandra. Cu privire la paşapoartele sovietice părintele Nicolae se purta rece, iar pe cele ruseşti cu unele excepţii, nu le binecuvânta, şi nu se putea numi binecuvântare. Doar că părintele vedea că omul oricum le va lua, iar cartelele de plastic nu le binecuvânta deloc, nici chiar permisele auto. La fel şi paşapoartele pentru străinătate, spunând că e prea târziu să călătoreşti. Despre CNP-uri spunea că nu trebuie acceptate şi frecvent la întrebările referitoare la coduri răspundea: Biserica lui Dumnezeu, slujbele Domnului, numerele nu sunt ale lui Dumnezeu. În biserică este totul, de ce ar fi nevoie de ceva nou, şi anume că ea, biserica are toată plinătatea. Orice lucru nou trebuie studiat ca pe o nouă întroducere, şi pentru care canoanele vorbesc de multă vreme despre anateme.

 

În filmul Cuvântul Adevărului, fiii apropiaţi ai părintelui şi tovarăşa sa de chilie, maica părintelui Nicolae povestesc detaliat despre opinia părintelui despre aceste lucruri.

 

Ieroschimonahul Rafail (Berestov)

 

Părintele Nicolae când l-am sunat spunea, şi mie personal mi-a zis atunci când l-am întrebat cu privire la CNP ne-a zis: Să nu luaţi CNP-urile, nu trebuie luate. Sunt din cercuri înalte, de la masoni şi pentru că au contacte directe cu Satana. Sunt satanişti şi ei au un program şi despre aceasta a spus, sunt masoni moderni care au legătură cu Satana, şi care transmit noi şi noi descoperiri. Şi CNP-ul nu a apărut pur şi simplu, cred ca nu este de la om, e de la Satan. CNP reprezentat din trei de şase este numele lui Satan, şi reprezintă lepădarea de Dumnezeu şi de Isus Hristos. De ce părintele Paisie, staret de Afon mustra aceste noi CNP-uri şi spunea că cei care vor lua aceste documente noi, vor pierde harul Duhului Sfânt. Toate au energie de la cel rău, sunt de la cel rău, toate sunt. Iată de ce nu trebuie să le luăm, pentru că aceasta este deja pecetea lui Antihrist, deocamdată pe hârtie, dar nu pe mână si frunte.

 

Tatiana Iliina

 

Când m-am apropiat de casa părintelui, în curte nu era nimeni. A apărut maica Valentina, tovarăşa de chilie a părintelui. Aceasta avea o figură foarte serioasă şi nu vroia să-mi vorbească. Am stat aproximativ o oră, în apropiere de casă, de poartă şi gard, şi apoi ea a ieşit. Ce ai nevoie? Eu plângeam încontinuu, nu mă puteam opri şi îi povestesc: Am o problemă, Vanea a rămas fără servici,

am doi copii şi o pensionară, nu mai avem alte venituri. Mă forţează să primesc numărul şi nu vreau. Sigur nu vrei? Nu vreau să primesc numărul. Vreau să primesc binecuvântarea ca să am putere pentru a nu-l primi. Aşteaptă, şi a plecat. Iese. Să nu primeşti nici un număr, nimic. Numărul este moarte, pleacă harul lui Dumnezeu. Să nu-l primeşti niciodată. Nu-ţi fie frică de nimeni, nimeni nu te va atinge. Apoi a tăcut şi a plecat din nou. A revenit cu imaginea Mântuitorului de pe mormântul Annei Vershinina. Era ca o felicitare pe care era rugăciunea la Hristos şi mi-a zis: Mereu să o porţi cu tine, poart-o la muncă şi nimeni nu te atinge şi nu te va supăra. Iar cel mai important dacă capul te va durea, să o pui pe cap şi nu va mai durea. Şi de mulţi ani port cu mine acest cadou de la părintele Nicolae şi cu adevărat nimeni nu mi-a făcut nici un rău până în prezent. Când era foarte multă lume îl întrebau şi el spunea: Nu voi lua, însă voi cum doriţi. Iar când eram singuri spunea: Ţine până la sfârşit, nu primi paşaportul.

Acesta era paşaportul rusesc?

Da. Da.

Dar ce părere avea părintele cu privire la CNP, vă amintiţi?

Spunea, eu nu am nevoie de el, însă voi cum doriţi. Astfel spunea. Probabil că el nu avea voie să primească. Ştia cui şi ce să-i răspundă. Părinte, Rusia va renaşte? Ea nici nu a murit, Da? Nu, nu, nu.

 

Unde e simplitate…

Unde e înţelepciune, acolo nu e este adâncime..

Iar întunericul ….nouă ni se pare ca gata..

Nu, nu.

 

Nina Fedosova

 

Când îl întrebau: De ce părinte binecuvântezi pe unii să primească şi pe alţii să nu primească? În primul rând unii aveau copii mici şi spunea, cum pot rămâne fără mâncare, apoi zice, probabil că vedea ceva, nu ştiu… Eu îl voi binecuvânta să nu primească de exemplu, şi el oricum va primi, va fi un păcat dublu, primul, că a încălcat binecuvântarea stareţului şi al doilea că oricum îl va primi, deci vor fi două păcate. Mai bine să fie un singur păcat. Părinte, de ce pe unii îi binecuvântezi şi pe alţii nu? Ei şi fără binecuvântare vor primi, deja li s-a luat oricum. Da…

 

Veaceslav Astahov

 

De multe ori soseam la părinte şi mereu părintele ne avertiza: Nu primiţi paşapoartele, nu primiţi CNP, nu luaţi nici un fel de card. Dacă cineva le-a luat din necunoştinţă, din neatenţie, să se pocăiască. Să renunţe la paşapoarte şi să se pocăiască pentru că aceasta duce la moartea vesnică a sufletului. Acestea au fost spuse foarte clar de către stareţ.

 

Vasilii Zanosa

 

Aceasta sunt lucrui groaznice. Guvernare globală, din ceea ce avem rusesc nu există nimic. Toţi trebuie să intrăm în UE, nu vor fi graniţe, nici ceva al nostru, nici cultură, toate se mişcă în această direcţie. Părintele nu binecuvânta. Cu multă stricteţe nu binecuvânta. Nici un fel de document nu binecuvânta. Aţi auzit personal aceste cuvinte? Da, acestea le spunea tuturor celor care veneau.

Stăteau şi când porţile erau închise, pe toţi ne avertiza şi maica Ioana ieşea cu acest mesaj din partea părintelui. Când era bolnav părintele nu ieşea şi ea aducea bileţele de la părinte împotriva CNP-urilor, şi când aveau loc procese la noi în Rusia, împărţea tuturor astfel de bileţele. Dar el binecuvânta procesele ce aveau loc? Da, binecuvânta. Scotea deciziile judecătoreşti şi împărţea tuturor, acestea le binecuvânta. Spunea: Citiţi-le toţi, ca nimeni să nu primeasca, iar cine deja a primit, trebuie să renunţe la el. Acesta o ştiu cu precizie, deoarece eu ajungeam acolo şi odată a fost o minune când am ajuns, un tânăr spunea că mâine trebuie să meargă să ridice paşaportul, şi i-am zis: Paşaportul nu trebuie să-l primeşti. Cum nu se poate? Şi deodată se apropie maica Ioana, din spatele gardului si spune: Părintele nu binecuvântează, şi de bucurie a sărit zicând: Doamne, multumesc. Slavă Ţie, pentru că m-ai adus şi m-ai salvat de la nelegiuirea care vine din orice direcţie spre noi.

 

Victor Popov

 

Părintele avea o atitudine negativă cu privire la paşapoarte. Oamenii  despre care spunea Vasile că întrebau: Părinte, este Voia lui Dumnezeu să primim paşapoarte şi CNP? Părintele spunea tuturor: Acestea nu sunt lucuri de la Dumnezeu şi nu este pe placul lui Dumnezeu. Nu este Voia lui Dumnezeu. Iar celor care întrebau: Părinte, pot să primesc paşaportul? Părinte CNP mă impun la muncă să îl primesc, părintele îi şi binecuvânta: Primiţi, primiţi. El vedea că omul nu va putea să se împotrivească şi nu va rezista până la sfârşit, şi pe aceia îi şi binecuvânta. În general era vizitat de laici, necredincioşi, fără credinţă adevărată, novici sau oameni departe de ortodoxie.

 

Liudmila Liapunova

 

În timpul unei vizite la părintele Nicolae Gurianov am auzit că merge după graniţă în ultimile vremuri e periculos de a pleca. Şi ar trebui să reuşeşti să pleci cu vechile documente, cu paşaportul vechi. A fost un caz, când o roabă a Domnului a fost binecuvântată de părinte să meargă la Ierusalim, ca să viziteze mănăstirea de pe munte, să vadă cum se va acomoda, dacă va putea chiar să rămană acolo.

O grăbea, ca ea să plece cât mai repede, cu vechiul paşaport.

Cu noile paşapoarte a merge acolo nu mai binecuvânta. Şi spunea: Vor veni vremuri, imediat ce vor circula banii mai mici, mare nenorocire va fi.

Ce însemna banii mici?

Acum sunt bani mari, iar când vor fi bani mici, probabil că se vor schimba… Probabil cardurile. Nu ştiu. Dar zicea: Durere şi nenorocire va fi.

 

În vara în care a murit părintele, nu mai lasau să intre pe nimeni, doar pe copilaşi.. şi când au ieşit copiii de la părinte părinţii îi intrebau, cum a fost, ce, în ce fel, şi ziceau: Părintele a spus: Să nu luaţi numere şi nici paşapoarte. Copiii nu înţelegeau aceste lucruri, iar părinţii au înţeles ce şi cum.

 

Despre televizoare şi calculatoare zicea: Nu vreau nici măcar să aud despre acestea. Arăta cu mâna în acest fel. Veneau unii şi ziceau: Părinte, binecuvântează-mi şi mie te rog calculatorul, ca să lucreze pe el. Zicea: Nici nu vreau să aud despre aşa ceva.

 

Să meargă în iad, nu trebuie să audă adevărul. Să fie minţiţi, mmmm, să se uite la televizor, să se joace pe computere, să moară… să meargă cu toţii în iad, în iad.

 

Spunea părintele despte un al treilea război mondial? Nu, nu, nu spunea nimic. Nu spunea că va fi, însă zicea, că nu ne aşteaptă nimic bun.

Da?

Da. Şi mi-a mai zis… ar fi bine dacă ar veni la noi nemţii, dar nu americanii. Aceasta a spus. Zinaiduşca, să nu dea Dumnezeu să fim cu americanii. Mai bine să vină nemţii.

 

Maica Vasilissa (Karpova)

 

El spunea despre toate acestea corect: Nu aveţi nevoie de aceste paşapoarte, cele noi, nu trebuie să le primiţi. Eu nu le cunosc, chiar aşa zicea: eu nu ştiu cum arată. Şi aşa refuza totul, nu le am.

El  binecuvânta să primeşti CNP?

Nu, nu binecuvânta.

Putem primi în viitor carduri din plastic, cipuri, nu aţi auzit părerea sa despre acestea?

Dacă CNP nu trebuie acceptat, acestea cu atât mai mult. Acestea cu atât mai mult nu trebuie acceptate. Toate conţin coduri. Iată, nimic, dar nimic din acestea să nu primiţi, sunt trucuri masonice, nu doar cardurile, cardurile erau înainte steluţe, apoi pionerul, apoi comsomolul, aceasta este etapa comunismului şi toate merg pe etape. Priviţi cât au devenit oamenii de răi, Eu nu ştiu, pentru că au acceptat aceste paşapoarte. El nu binecuvânta să luăm toate documentele noi,

şi avertiza despre acestea pe călugării de la mănăstirea din Peter Pecersk, lucruri despre care ei mi-au şi zis. Şi uimitor că dintre aceştia sunt foarte puţini care au ascultat, deoarece aproape toţi au paşapoarte noi. Acest paşaport nu este pentru cetăţeni. În el sunt trecute date nu doar despre un locuitor din Rusia, ce confirmă statutul meu de cetăţean, pentru că se cere ca să verifici dacă de exemplu sunt Ilina, locuieşte acolo şi s-a născut acolo… Dar prin conceperea sa, liniuţele de sub poze, poza cu însemnul protecţiei, sexul, nu cred că m-ar fi putut confunda cu un bărbat… Apoi, în certificatul de asigurat, chiar în cadrul acesteia există recomandare că prin schimbarea locului de muncă, de locuinţă şi sex, vă rugăm să anunţaţi… Aceasta a fost răscoala numarul doi pentru mine.

Întâi CNP, apoi certificatul de asigurat… iar apoi acest paşaport.

Bineînţeles că trebuie să citim mult pe această temă, mai ales în ultima perioadă încerci să fii atent la ce se întâmplă în Rusia, cu privire la legea creaţiei şi ce fel legi, cum reacţionează oamenii, ce procese au loc. Toate aceste confirmă din nou că trebuie să păstrez acest paşaport doar atât cât va voi Domnul.

Cel sovietic?

Da, sovietic.

Cel gri cu seceră, dar fără cei trei de şase. Lasă că această discuţie să fie în afară, am văzut cifrele de şase pe pagini, am mai găsit acolo cele trei cifre de şase, nu stăteau doar aici, ci sunt făcute cu mare atenţie din fibre. Acolo apar ca nişte fibre, ca o ţesătură, si aceste cifre de şase care abea se observă.

Când am arătat am zis, Doamne, cu adevărat aşa este. Nu am pace sufletească să îl accept. În paşaport e trecut codul personal al copiilor. Mereu am acelaş gând, naiv, copilăresc bineînţeles, copilul meu a mers la şcoală în clasa întâi în 2007, iertaţi-mă, în anul 2003, şi au primit un astfel de cadou regesc pentru elevii din gimnaziu, o carte mare, de un format mare, mai mare decât un A4,

se numea Cronica de Familie, cadou din partea domnului Grîzlov cadou pentru copiii din clasa întâi din Rusia, şi în ea erau multe citate din literatura duhovnicească, multe trimiteri către evanghelii, către sfântul patriotism, şi tu care ai citit aceste lucruri, toate au fost aşezate acolo.

Totul era foarte frumos decorat şi întreaga istorie a familiei trebuie să se regăsească în carte.

Îmi imaginez că peste 5-10 ani fiul meu se va căsători şi va scrie: mi s-a născut un copil cu numele număr compus din optesprezece cifre. Aceste lucruri prin 2003 când abea începea totul şi se dezvolta foarte rapid, mă gândeam, oare să îi scriu lui Grîzlov, cronica familiei cu ce vom începe să o scriem, unde o vom duce, ce va putea scrie al meu copil în acea cronică?

Da, părintele Nicolae spunea că inclusiv permisele auto nu trebuie acceptate. Da, nici un document plastifiat nu trebuie acceptat, nu trebuie, şi nu binecuvânta. A mai fost o situaţie, povesteau, personal nu am asistat, însă mi-au povestit că a sosit la părintele Nicolae Gurianov pe insulă un bărbat care a întrebat: Cum să procedăm? Să luam noul paşaport sau nu? Părintele nu a binecuvântat. Acela a plecat şi nu a ascultat de părinte, nu a rezistat şi a luat acest document a lui Antihrist. Peste o perioadă de timp s-a îmbolnăvit şi a revenit la părintele Nicolae şi spune: Părinte, iartă-mă , eu nu am rezistat şi am acceptat paşaportul. Ce să fac? Cum îl pot refuza? Părintele Nicolae l-a binecuvântat să-l îngroape, aşa am auzit. Din nou nu l-a ascultat pe stareţ şi nu a îngropat paşaportul, ci i-a dat foc. Apoi în el a intrat un duh al celui rău, au intrat duhurile celui rău şi a ajuns la spitalul de boli psihice. Despre acestea există mărturii din partea medicilor, nu există nici un dubiu legat de aceasta.

De stareţi trebuie să ascultăm, pentru că Dumnezeu îi descoperă, şi dacă părintele Nicolae nu binecuvânta, aceasta trebuia primit ca pe o binecuvântare de la Domnul. Mai bine să nu primeşti aceste documente, nu trebuie. Când îl ei în mână, ai senzaţia că nu ai o simplă hârtie, ca oricare alta,

ci întreg conţinutul său e infricoşător de demonic. Când îl deschizi, citeşti, priveşti, înţelegi că nu e un document concret ce îţi aparţine, ci cu ajutorul acestuia te întroduc undeva. Există o anumita ordine, printr-un anumit număr, cu un element de ceva anume. Acestea te sperie şi nu vrei să participi la aşa ceva. Mulţi dintre cei care au mers după globalizare şi după primirea acestor favoruri, a noii conduceri, cine a acceptat paşapoartele şi CNP, nu au pace nici în suflet şi nici în familii, şi ca şi cum ar avea totul, dar în adevăr nu au nimic. Mulţi sunt în confuzie şi nedumerire că nu au făcut ce trebuie, simt că nu au făcut ce trebuie, şi de când au apărut aceste paşapoarte, inclusiv eu nu m-am simţit bine, le-am privit cu neîncredere. De la început conţin liniuţe care sunt sub poză, apoi nu au văzut ca şi cum erau orbi acele cifre de şase pe fiecare pagină, cifre de şase în cuvântul Rusia, apoi ca şi cum s-au deschis ochii oamenilor, păi da, aici ceva nu este în regulă, de aceea mulţi au refuzat să-l accepte şi să-l primească. Mulţi s-au speriat, şi scriau cereri de faţă cu noi că la muncă nu vor fi luaţi, nu vom da pensii, nu vor da bilete pentru tren, totuşi oamenii nu vroiau aceste paşapoarte şi simţeau că acestea nu sunt de la Dumnezeu, ci de la cel rău. Şi nu le acceptau.

 

Doamne, îndreaptă paşii mei după Cuvântul Tău şi să nu mă stăpânească nici o fărădelege şi voi păzi poruncile Tale.

 

Aceasta este cu privire la problema CNP, da?

Da, după ce a fost pusă întrebarea, împotriva CNP a răspuns la întrebare prin aceste cuvinte. După ce părintele Rafail a înregistrat prin Mila lui Dumnezeu o casetă audio, referitoare la CNP şi numerelor personale, şi la părintele Nicolae au venit oameni care editau şi multiplicau aceste materiale,

şi au luat binecuvântarea de la părinte. I-au dat să asculte părintelui această înregistrare

şi părintele a spus ca oamenii trebuie neapărat să asculte aceste lucruri, ca în biserici să se ştie. De aceea, părintele Nicolae se afla mereu în cadrul acestei probleme, şi nu în afara acesteia. Problema stă doar în modul cum înţelegeam noi cuvintele sale. Iar cu privire la această conferinţă, divină, care a avut loc la Troiţa-Sergheeva Lavra, când a venit părintele Tihon, arhimandritul Tihon Satunov cu scrisoarea către stareţi, în aceasta era scris că întrucât părintele e în vârstă, nu poate ajunge la această conferinţă teologică, de aceea au înregistrat interviul pe videocameră şi pe care au adus-o în varianta scurtă, nu era întreg răspunsul părintelui, ci doar o parte. Prin urmare, răspunsul complet al părintelui nu a fost aflat de către biserică. Însă în ziua când a început conferinţa stareţii au cerut foarte mult suport în rugăciune. Şi eu i-am zis: Părinte, ar fi fost bine să fi ajuns şi dumneata la conferinţă. Iar părintele ne-a spus un lucru uimitor, şocant pe atunci pentru noi: Pe noi, zice, nu ne-au invitat, Părinte, dar dacă te-ar fi invitat , aţi fi mers? Şi a răspuns: Pentru o asftel de chestiune importantă pentru biserică aş fi mers. Deoarece stareţii sunt smeriţi şi nu impun nimic. Invitaţia pentru părinte nu a mai ajuns. Iar când ne gândeam, cum se poate, se iau decizii atât de importante pentru biserică, am luat legătura telefonică cu Alexei Alexeevici Senin şi i-am transmis cuvintele părintelui cu exactitate. Întrucât părintele era îm comisa teologică, părintele a spus: Dumnezeu să vă ajute, stăpâne, ca să salvezi biserica de numere.

 

Doamne milueşte, Doamne miluieşte.

Da, ajută-ne Doamne, să scăpăm de numere.

 

Acest lucru este semnificativ şi prin aceea, că părintele Nicolae şi-a exprimat deschis punctul de vedere, iar ca urmare după ce erau procese cu privire la CNP, părintele îi binecuvânta pe toţi pentru împărţirea deciziilor judecătoreşti, arătând prin aceasta, că a sta împotriva acestor lucruri trebuie să se stea până la mărturisire publică. Iar cu privire la indiferenţa clericilor referitoare la acestea îşi făcea multe griji. Când i-au povestit despre adresarea televizată a arhimandritului Ioan Krestiankin cu privire la CNP, părintele s-a luat de cap şi a spus: Vanea, Vanea, ce ai făcut? Doamne miluşte! Cu adevărat, ce am făcut? Am început să purtăm discuţii cu puterea fără de Dumnezeu, primind din partea acesteia făra să mai gândim, totul. Învăţătura Patriarh Serghii (Serghianstvo) este judecată în prezent de toţi, iar în timpurile sovietice era invers. Întotdeauna se spunea ca aceasta a adus beneficii, deoarece ar fi fost singura hotărâre corectă. Iar părintele imediat nu a primit-o. Cum putea accepta ceva pentru care a fost dus în lagăre? Totuşi viaţă bisericească actuală e mai rea decât serghianstvo, deoarece încheiem uniuni nu cu vrăjmaşi ai lui Hristos, ci chiar cu diavolul, primid din partea acestuia cu numere de şase.

Aceasta nu reprezintă un acord cu statul, precum serghianstvo, ci cu politica lui antihrist.

De aceea, cu privire la codurile numerice personale, părintele era categoric. Iar pentru teama că dacă nu vom primi CNP în biserică vor fi dezbinări, spunea apăsat: Dezbinări în biserică nu vor fi.

 

Răspuns pentru arhimandritul Tihon (Şevkunov)

22 ianuarie 2001

 

Nu vor fi dezbinări, nu vor fi. Ortodoxia nu a avut niciodată dezbinări.

Dreaptă şi slăvită este biserica ortodoxă, Dreaptă şi Slăvită.

Pune-mă pe calea plăcută ţie

Să nu am nici o fărădelege

Izbăveşte-mă de la defăimare,

Şi voi împlini poruncile Tale.

 

În ortodoxie nici odată nu au avut loc dezbinari. Adică refuzul numerelor şi a tuturor documentelor care le conţin, reprezinta adevărata ortodoxie. Şi în aceasta constă rămânerea în picioare, rămânerea pentru Hristos.

 

Acest ziar a ajuns în mâinile mele şi aici scrie „Pelaghia din Reazan”, iar pe verso „Pe placul lui Dumnezeu”, am citit acest ziar… eu am lucrat în biserica lui Alexandr Nevskii, şi părinţii citeau acest ziar şi opiniile lor erau precise. Pastorii noştri spuneau, cum poate ea şi cine este ea să mustre în acest fel?

Cu o astfel de nedumerire am şi mers la părinte. Era vară şi mă întreabă părintele: Ce ai Vasiliuşca?

Părinte, nu ştiu ce opinie să am cu privire la acest ziar? Dar ce este in ziar? Ce scrie? Scrie că Pelaghia din Reazan, Împlinitoarea Voii lui Dumnezeu. Păi, zice, odată ce spune că face Voia lui Dumnezeu,

aşa cum scrie aşa să şi te comporţi. Cu această învăţătură a spus, că cel ce face Voia lui Dumnezeu

nu poate scrie orice, de la sine. Este punctul meu personal de vedere. Şi apoi, cu privire la această temă nu mai aveam îndoieli şi nedumeriri.

 

Roaba Domnului Nadeja

 

Cine nu crede in Fericita Pelaghia, căiţi-vă, veţi merge în iad, toţi… mmmm… Preoţii care nu o binecuvântează să fie citită, şi ei vor merge în iad şi pe popor îl duc după ei. Cine nu va citi despre Fericita Liubuşca veţi merge în iad. Căiţi-vă păcătoşilor, căiţi-vă. Nu puteţi judeca, mmmm… Te urăsc… de ce ai binecuvântat-o pe Nadica ca sa avertize oamenii. Nadica, de ce ea trebuie să meargă pe la biserici, mai bine să muncească, mmm… Nu vreau să iau nimic de la tine, îi urăsc pe toţi cei care o iubesc pe Nadica, mmm… Nu îmi plac cei care o urăsc, nu vreau să rămân în ea, vreau să ies şi să intru în altcineva, în altcineva. De unde să ştiu că ea e o proastă…

 

A fost un astfel de caz, ne-a vizitat părintele Victor din Ulan Udă şi m-a rugat să-l duc împreună cu măicuţa la părintele Nicolae. Mi se pare că se întâmpla în anul în care părintele a plecat la Domnul,

cu vre-o două luni înainte. Era o mare ploaie, uragan şi aveam o singură umbrelă. Stăteam toţi trei sub acea umbrelă, eram uzi. Părintele nu mai putea ieşi aici, era foarte bolnav. Eram uzi leoarcă şi mergeam spre cimitir, ne-am ascuns sub arcadă de ploaie si stăm. Iar măicuţa Zinaida era atât de udă şi îngheţată, era vară, însă era foarte rece. Şi se ruga: Părinte, dă-mi voie să intru, măcar un ceai să beau. Şi iată, era foarte multă lume, foarte multă, şi iese acel Leonid, deschide poarta, face zgomot şi întreabă: Unde este acel părinte care a venit cu măicuţa din Ulan Udă? Nimeni nu a spus nimic nimănui, înţelegeţi? Este cineva cu măicuţa sa din Ulan Udă? Părintele vă cheamă să intraţi. Au intrat.

Cum l-a văzut pe părinte, măicuţa zicea că nu mai ştie nimic, doar îl privea pe părinte. A uimit-o atât de mult, încât apoi sărea ca o fetişcană, de  bucuria pe care a primit-o de la părinte, din prezenţa părintelui. Şi apoi tovarăşa de chilie il întrebă pe părintele Victor: Părinte Victor, ce părere aveţi despre cnp, calculator, televizor. Nu e în regula, toate acestea nu sunt pentru mine. Şi zice: pentru aceasta, vă ofer o carte. Cartea se numea „Znamenie Prerekaemo” Iar părintele stătea acolo pe scaun, părintele Victor stătea aici, măicuţa Zinaida pe undeva pe acolo, iar părintele spune: Părinte Victor, dă-mi mie acea carte. Părintele a luat cartea, a strâns-o la piept şi a spus: Ce carte minunată şi bună. Luaţ-o, şi citiţi-o, citiţi-o, citiţi-o. Gandindu-mă la această temă, cred că părintele avea în vedere cursele celui rău, cifre şi coduri de bare, a dat notă acestei carţi, şi a binecuvânt să o citim. Dacă în conţinutul acesteia era ceva rău, el nu ar fi spus.

Şi ştiu, am auzit că părintele Nicolae broşurele sau cărţile diaconului Andrei Kuraev nu le binecuvânta, zicea că nu sunt de folos, trebuie arse. Acolo sunt atâtea lucruri, să ne feresească şi să ne miluiască Dumnezeu. Îmi pare foarte rău pentru că noi discutăm astfel de lucruri doar în cercuri restrânse, împărtăşind suferinţa noastră actuală, nu auzim cuvintele păstorilor de la amvoane, mă refer la primejdia codurilor de bare, a noilor paşapoarte, care vin cu toate cele, cipuri biometrice, amprente, ştampile, şi orice tipuri de carduri care sunt în prezent cu coduri de bare.

 

La locul meu de muncă sunt 45 de oameni şi doar două persoane din 45 ştiu despre această problemă. Dacă le spui celorlalţi, vor asculta ca pe o poveste, ca pe ceva ireal şi consideră ca pe o ficţiune, trăim, trăim, am trăit cu cele vechi, trăim cu acestea. Apoi când le spui ce etapă urmează, despre paşaportul electronic, despre cip etc, oamenii sunt foarte departe de înţelegerea lucrurilor

şi cât de aproape sunt, de procesul prin care trecem.

Iată… şi eu cred că trebuie să comunicăm unii cu alţii mai mult, să povestim aceste lucruri, deoarece dacă omul nu ştie, nu ştie de unde să găsească sursa informaţiilor. Din pricina aceasta poporul nu este înarmat.

Da, neînarmate ne sunt buzele. De ce? Pentru că tăcem, din prea plinul inimii, vorbeşte gura. Iar dacă nu vorbim în faţa nelegiuirii, oare ce este în inimă? Sau cine este în inimă? Oare e Dumnezeu? Cea mai mare comoară a noastră este Adevărul. Pentru Adevăr a murit Domnul. De aceea şi credinţa noatră a fost mereu umplută cu putere, şi oamenii si-au legat viaţa de Adevăr. Acum nu o auzim, nu se aud nici păstorii. Ai impresia că au murit. A sosit o nouă epocă şi ei s-au stins. În locul vocilor acestora, autoriatea a devenit radioul, televiziunea, internetul şi opiniile clericilor rătăciţi, ce au devenit conducători orbi pentru orbi. Astfel suntem dezarmaţi… şi nu vedeam puterea din noi. Cum nu se mai spune Adevărul de la amvoane, aşa nu este nici Hristos.

Dar ce să facă în acel loc unde nu îl cheamă pe cruce, şi a rămas de la biserica noastră, cum o şi numim cu mândrie, din biserica martirilor şi duhovnicilor, un înveliş de suprafaţă, tot ce este măreţ, slujbă luxoasă, cu desene frumoase şi vase scumpe, despre care proroceau Sfinţii Părinţi.

 

Cât de încurcate par toate. Cât de universale sunt toate lucrurile în noi. Cât de cosmologic este omul.

Sfinţii Părinţi ne învaţă: Cât de aproape este sufletul de trup, pe atât şi Dumnezeu ne este aproape. Ne separă doar păcatul. Dar anume acesta ne face moştenitori ai gheenei, spre care încă din această viaţă e doar un pas. De la biserica martirilor până la biserica fariseelor e doar un pas. Aceeaşi biserică era şi în ochii ţarului, şi în faţa patriarhului Tihon, şi în faţa întregii lumi. Astfel este  până în prezent,

biserica predicatorilor şi biserica trădătorilor, biserica celor care se căiesc şi a celor trufaşi, siguri pe neprihănirea sa, a păstorilor, gata să-şi pună pe frunte codul de bare, pregătiţi să convingă că aceasta nu este de speriat. Ce le pasă de opinia stareţilor? Trebuie să trăm, nu să vestim cuvântul. Ce ne mai rămâne? Noi trebuie să luptăm pentru biserică, pentru curăţia sa.

Ea a fost şi este sfântă, ispăşită prin sângele Împăratului şi a martirilor. Părintele Nicolae aşa şi spunea ca noi să iubim biserica, să nu o părăsim, asemenea celor sfinţi. Să preferi moartea şi nu predarea. De aceea nu avem o altă cale, decât drumul spre Golgota. Să mergem şi să ne rugăm, aşa cum se ruga părintele Nicolae. Paşii mei să fie îndreptaţi pe calea Ta Şi să nu mă poată stăpâni nici o fărădelege.

A trecut timpul meu

Ca o zi de ieri

Ca fumul ce a plecat viaţa mea

Şi uşile morţii grele

Nu sunt departe de mine.

 

Deja am ajuns la 90 de ani.

 

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13,7)

 

Părintele Nicolae Gurianov 1909 – 2002

Filmul a fost realizat de:

Ierodiaconul Abel (Semionov) Gheorghe Poitean

Velerii Ahnin Serghei Bogdanov

În film au fost folosite fragmente din filmele:

„Cuvântul adevărului” „Părintele Nicolae” „Înger Ceresc”

Rusia, Moscova, 2007

Posted in Porunci si citate alese din Biblie | Lasă un comentariu

Sarea pamantului 2 seria 2 – Schiarhimandrit Hristofor din Tula

 

Schiarhimandritul Hristofor

 

Autobiografie

 

 

AUTOBIOGRAFIE

 

 

 

TRĂSĂTURI ALE PORTRETULUI DUHOVNICESC

 

 

 

ÎNDRUMĂRI

 

 

PRIVIRE DE ANASAMBLU ASUPRA EVENIMENTELOR DIN RUSIA ŞI DIN LUME

 

 

PROFEȚII

 

 

AMINTIRI ALE FIILOR DUHOVNICEŞTI

 

 

 

CARTE NOUĂ

 

Autor şi compozitor:

ierodiacon Abel

(Semionov)

 

Moscova 2007

 

 

 

Cu binecuvântarea

Prea Sfinţitului DIOMID
episcop de Anadâr şi Ciukotka

 

 

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”

(Evrei XIII, 7)

 

SAREA PĂMÂNTULUI

 

[Textul cântecului]:

Mă strecor / răzbat printre aschiile lacrimilor de copii

În ţara, natală

În care toate lucrurile se întâmplă de parcă ar fi o glumă

Cu mine, cu mine

 

Cum se poate să obosesc atât de mult

Ajungând la vârsta lui Hristos

Doamne!

 

Iar în jur, de parcă am fi la paradă,

Toată ţara păşeşte spre iad,

Pe calea largă

 

Cum se poate să obosesc atât de mult

Ajungând la vârsta lui Hristos

Doamne!

 

Iar în jur, de parcă am fi la paradă,

Toată ţara păşeşte spre iad,

Pe calea largă

 

Patria mea, ce se întâmplă cu tine?

Patria mea, ai luat-o razna.

 

Timpul deja se vede. Timpul trece.

Stareţii se roagă, Se apropie sfârşitul.

Spunea părintele, că va veni timpul, când femeile vor purta haine bărbăteşti, cap bărbătesc. Aşa spunea părintele. Şi l-am întrebat: „Cum adică vor purta cap bărbătesc?” Şi părintele a spus, că toate vor fi tunse, toate vor purta pantaloni, da, toate femeile vor îmbrăca pantaloni, chiar şi cele în vârstă.

 

Reporterul:

Dar părintele a spus că acest lucru este păcat?

 

Da, cum să nu. Spunea. Odată au adus la el nişte fetiţe mici, şi atunci doar începuseră această modă cu pantalonii. Şi părintele a spus: „Luaţi-o imediat, eu nu am să o împărtăşesc”.

Şi era o fetiţă mică.

Şi părintele a apus: „Să nu se mai apropie de mine astfel de persoane”.

Este un mare păcat. Nu se cuvine. Ce a fost stabilit, aceea trebuie să şi porţi.

Aceasta nu este o îmbrăcăminte pentru voi”.

 

Înscris pe piatră:

Aici va fi amplasat un MONUMENT.

În acest loc au fost îngropate peste 2500 de persoane,

ucise fără nici o vină între anii 1937-1938 , victime ale fărădelegilor staliniste”.

 

 

Al doilea film

 

Schiarhimandritul

HRISTOFOR

 

Partea a doua

 

Părintele Hristofor făcea parte din acea generaţie a poporului rus, pe ale căror umeri a căzut toată povara revoluţiei şi conducerea sinistră ulterioară  a noului stat şi a noii puteri bolşevice.

Pe dărâmăturile gigante ale Rusiei monarhice, se ridica un idol la fel de gigantic şi însetat de sângele creştin, necredință şi minciună. Nici un alt popor nu a vieţuit pe astfel de contraste, cum a vieţuit şi vieţuieşte pînă prezent Rusia. Şi cel mai important paradox al tuturor acestor contraste reprezintă credinţa în nimic.

Ne numim „Aleşi de Dumnezeu”, dar ne-am trezit izolați de credinţă. Această tragedie a multora generaţii de oameni, îl necăjea foarte mult pe părinte. El înţelegea, că revoluţia a avut loc pentru că poporul s-a îndepărtat de Dumnezeu. De aceea, credinţa în Dumnezeu era considerată de părinte ca un foarte mare dar.

Părintele spunea: „O mare fericire pe pământ reprezintă credința în Dumnezeu”.

În viziunea părintelui, lumea era grav bolnavă, iar cauza principală a bolii consta în lipsa dragostei. Părintele spunea, că însăşi modul de viaţă a omului modern este foarte păcătos şi de aceea toţi păcătoşii sunt grav bolnavi.

Încă în anii ’60 – ’70, părintele spunea despre viitoarea decădere morală, şi aceasta se va întâmpla după distrugerea ateismului, necredința va fi preschimbată cu depravarea vieţii, beţie, trândăvie, hoţie, preocuparea cu mistica Orientală, vrăjitorie, modelelor din Occident.

 

Veaceslav ASTAHOV

 

Părintele Hristofor a fost acel vas al harului Duhului Sfânt, care ne-a descoperit nouă ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă, ce ne aşteaptă. Bineînţeles că atunci nu înţelegeam, dar acum înţeleg, atunci însă nu înţelegeam pentru că făceam primii pași în credinţă.

 

Dar părintele vorbea despre vremurile din urmă, că va veni un astfel de timp, şi zicea aceste lucruri încă în anii ’70, că va avea loc o mare lepădare de adevărul Domnului, oamenii vor primi numere, paşapoarte, vaucere şi alte acte ale lui antihrist, despre care în anii ’70 încă nu se ştia, dar părintele spunea, că astfel de lucruri se vor întâmpla. Duhul Sfânt i-a descoperit. Pentru că părintele era foarte văzător cu duhul şi cunoştea gândurile şi intenția gândurilor noastre. Era cu trupul în Tula, iar cu duhul a fost văzut în Kulipanevo, umbla pe câmpurile de pe lângă mănăstire.

Părintele spunea încă în anii ’70, că la început oamenilor li se vor da vouchere, iar cel care le va primi se va afla cu un picior în iad. Şi dacă nu se va căi, atunci în vecii vecilor se va duce în întunericul cel mai de jos, în focul cel veşnic.

Apoi părintele spunea, că peste un timp vor da paşapoarte, ruseşti, paşapoarte noi, şi cel care îl va lua, şi apoi va lua cartele, documentele lui antihrist, acela va fi asemenea trădătorului lui Hristos.

Astfel părintele prevenea din timp despre acele timpuri care deja s-au apropiat şi noi le vedem, că mulţi oameni din cauza ignoranței şi a necunoaşterii a întregului adevăr a lui Dumnezeu ce ni se descoperă prin orice mijloace, de la televizor, din reviste, din spusele Sfinţilor Părinţi,  a stareţilor de la Athos, care ne-au spus: „Să nu luaţi, să nu luaţi”:

Dar oamenii nu înţeleg şi merg pe calea pe care nu ar trebui să meargă, şi despre care ne-a prevenit părintele Hristofor. „Să nu vă abateţi de la această cale!”.

Şi probabil de aceea se şi numeşte „turmă mică”, deoarece oamenii vor rămâne în minoritate, dar vor lupta pentru credinţa în Hristos.

 

Reporterul:

Veaceslav, părintele chiar aşa a și spus, că va avea loc căderea clericilor, că foarte mulţi oameni vor accepta toate aceste acte?

 

Părintele spunea, că va fi lepădare de credință. Probabil că apostazia va avea loc aşa cum ne-a prevenit şi Sfântul Apostol Ioan Teologul: că vor fi aplicate inscripţii, adică oamenii pe atunci încă nu înţelegeau, ei ştiau că aceasta se va întâmpla, dar cum anume se va întâmpla nimeni nu ştia.

 

FEDERAŢIA RUSĂ

TITLUL DE VALOARE DE STAT

1992

TITLU (CEC) DE PRIVATIZARE

00 000

ruble

 

Să ne amintim, că voucherul este o simplă hârtie, iar părintele a spus, că oamenii care îl vor accepta vor arde în focul veşnic.

 

Text pe ecran:

Voucherul putea fi investit in fonduri speciale de vouchere

şi pe baza acestui voucher putea fi cumpărate acţiuni la întreprinderi de stat.

 

Ce am mai putea spune de paşapoarte…. Părintele spunea, spunea, spunea şi spunea multor oameni, pe toţi fii săi duhovniceşti i-a prevenit, că vor veni vremurile lui antihrist. „Feriţi-vă să acceptaţi ceva. Nu acceptaţi nimic. Indiferent ce vă vor propune”.

Şi după cum a spus Matrona: ”Vor aşeza în faţa voastră crucea şi pâinea, voi însă să alegeţi crucea”. La fel spunea şi părintele, „Urmaţi-l pe Hristos”.

 

Nina NOVIKOVA

 

Referitor la acest aspect vreau sa spun că părintele se ridica şi spunea un singur lucru: „Aveți grijă să nu fiți înșelați. Pentru că vor acţiona cu mare viclenie”.

Da, acesta este singurul lucru pe care îl spunea. Am auzit aceasta cu urechile mele. Părintele spunea: „Feriţi-vă să nu vă înşele”. Pentru că vor acţiona cu mare viclenie şi chiar persoanele inteligente vor putea greși.

 

Reporterul:

Dar părintele nu atenţiona, că totul se va întâmpla prin mijloace electronice, calculatoare?

 

Nu. Nu spunea acest lucru. Pur şi simplu spunea, că astea toate se vor întâmpla, adică nereguli referitoare la pașapoarte. Aşa ne spunea. Dar nu spunea nimic referitor la mijloace electronice sau prin maşini. Spunea că la sfârşit totul se va face prin aceste paşapoarte.

 

Reporterul:

Dar spunea, că nu avem voie să acceptăm nici un fel de acte?

 

Da, doar despre asta şi vorbea. „Nici într-un caz, spunea. Domnul stă la uşă”.

Chiar lovea cu degetul în masă: „Aveţi mare grijă. Fiţi foarte atenţi!”.

 

Monahia Serafima (Poşehonova)

 

Părintele m-a întrebat: „Dar de ce ai în paşaport un nume, dar ai fost botezată cu un alt nume”.

 

Şi m-am gândit, cum de a aflat părintele?

Da, părinte, a fost la modă, la modă, şi mi-au dat un nume, dar eu nu am afişat acest lucru.

Părintele mi-a spus, că dacă vei reuşi, ar fi mai bine să modifici, pentru că vor fi paşapoarte noi.

 

Reporterul:

Părintele voia să vă atenţioneze că nu avem voie să le acceptăm?

 

Probabil că da, pentru că atunci nu am dat mare atenţie acestui amănunt, crezând că voi avea timp să-mi fac poza, să-l primesc, dar nu prea am avut timp şi nu am modificat numele. Iar apoi a avut o discuţie cu alte femei, venite din sat, pe care nu le cunoşteam, deoarece părintele era vizitat de foarte multe persoane. Şi acestea l-au întrebat: „Părinte, ce să facem, cum să procedăm acum cu noile paşapoarte şi cu voucherele?”.

Şi părintele a spus, că „Totul a început cu voucherele şi că nu avem voie să acceptăm voucherele. Eu nu le accept şi vouă nu vă recomand să le acceptaţi.

În acest fel noi vindem bunurile ţarului nostru Nicolae”.

 

 

Text pe ecran.

Prin decizia părintelui privatizării Anatolii Ciubais, fiecare cetăţean al Rusiei trebuie să-şi primească partea sa din patrimoniul imens, acumulat în timpul puterii sovietice, sub formă de cec de privatizare, voucher.

 

Reporterul:

Dar ce opinie avea părintele despre ţar? Atunci încă nu era canonizat.

 

Părintele avea deja o fotografie, pe care mi-a dăruit-o mai apoi şi pe care o mai păstrez, o fotografie cu toată familia ţaristă. O fotografie mare, în ramă. Şi îmi plăcea foarte mult. Se afla pe dulap, la înălţime. Şi doar mai târziu mi-au dăruit-o. Părintele a primit-o în dar şi o iubea foarte mult.

 

Reporterul:

Dar părintele nu spunea că asupra poporului rus se află păcatul foarte greu al uciderii ţarului? Nu spunea acest lucru?

 

Mie nu mi-a spus, poate că altor persoane le-a spus. Dar spunea, că ţarul este unsul lui Dumnezeu, şi poporul încă îl va mai plânge.

 

Reporterul:

Dar părintele nu spunea, care este cauza pentru care Rusia suferă astfel de necazuri?

 

Noi am întrebat de părinte, cum e această putere, iar părintele a răspuns: ce putere, să vă rugaţi doar, pentru că va fi un altul tânăr, care cu adevărat vă va încurca”.

Aşa a spus părintele, vă va încurca.

 

Reporterul:

Deci era vorba despre Elţin?

 

Elţin va pleca, dar va veni altul mai tânăr, iar acela vă va încurca, şi atunci veți înţelege.

 

Iar noi nu dădeam atenție acestui fapt, credeam că toate acestea vor trece cumva, şi abia acum am înţeles viaţa şi unde ne conduce sistemul, în lagăre de concentrare electronice.

 

Reporterul:

Dar părintele spunea, că ne vor da numere, că totul va fi electronic, ne atenţiona?

 

Părintele spunea, că deja nici paşaportul sovietic nu mai aveam voie să-l acceptăm deoarece taina se afla în cifre. Aşa a spus părintele, că taina oricum este ascunsă în numerotare.

 

Dar de ce apare numărul? Pentru că după anul 1917, când poporul s-a întors de la unsul lui Dumnezeu şi l-a trădat în mâinile jidovilor, poporul a încetat să-i mai slujească lui Dumnezeu, ci diavolului.

Principala întrebare a Apocalipsei este întrebarea despre putere. Cu-i ne închinăm? Fiarei din beznă sau Domnului din Ceruri? Cu-i urmăm? Bolşevicilor sau Unsului? Ce alegem? Democraţia prezentă sau puterea de la Dumnezeu?

 

Puterea de la Dumnezeu, de la Dumnezeu se dă. Pe aceasta nu o poţi câştiga cu arma. Nu o poţi câştiga prin lupta de partid, şi nici prin programe economice sau politice nu o poţi dobândi.

 

Text pe ecran:

Elţin şi guvernul tânăr desemnat de către acesta se bazau pe clasa antreprenorilor, care încă nu exista.

 

Puterea de la Dumnezeu se obţine prin rugăciune.

 

 

Reporterul:

Dar părintele nu spunea că asupra poporului rus se află păcatul foarte greu al uciderii ţarului?

 

Spunea acest lucru, spunea. Spunea că ţarul trebuie venerat, iubit, după cum putem, ca să ne curăţim sufletul.

Părintele spunea, că ţarul nu este vinovat, iar noi toţi am greșit faţă de el. Ţarul a ales să pătimească pentru întreg poporul.

 

Reporterul:

În prezent există o polemică foarte nesănătoasă referitoare la această problemă, referitoare la vină..

 

Şi atunci, în timpul părintelui exista această polemică. Spuneau că ţarul nu trebuia să renunţe la tron, dar părintele spunea, că nimeni nu ştie, dacă trebuia sau nu trebuia. Părintele spunea, de ce Pavel a avut un vis, ei au citit peste o sută de ani hârtia respectivă, şi că nu a fost cu nimic vinovat. Părintele spunea, că toate s-au petrecut cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Nu au fost cu nimic vinovaţi. Totul trebuia să se întâmple astfel. Pentru că l-a întrebat şi pe Ioan de la Kronştadt.

Părintele îl iubea foarte mult pe Ioan de la Kronştadt, şi a citit multe scrieri ale acestuia, cred că avea toate scrierile lui Ioan de la Kronştadt. Şi ţarul fuseseră de trei ori la Ioan de la Kronştadt, chiar şi atunci când era decedat.

 

Text pe ecran:

Oraşul Sankt-Petersburg

Mănăstirea de maici Sfântul Ioan

 

Veniseră la Ioan de la Kronştadt împreună cu câteva persoane şi cobora la părintele.

 

Reporterul:

Adică părintele Hristofor spunea că…

 

Da, părintele spunea, că mereu se adresa lui Ioan de la Kronştadt. Spunea că Rusia este în viață datorită lui. Spunea astfel.

 

Maria ROMANOVA

 

Trebuie să ne căim. Toți am greșit.

 

Reporterul:

Aşa spunea, da?

 

Da, da, da. Spunea că a fost foarte credincios, toată familia era bună. Şi i-au distrus pe toţi. Şi pentru ce anume? Pentru credinţă, doar pentru credinţă. Un astfel de ţar niciodată nu va mai exista.

 

Monahia Anastasia (Uşakova)

Este nevoie de căinţă, ca toată Rusia să se căiască, ca să avem un nou ţar. Şi acesta nu va veni până când toţi nu se vor căi şi va trece războiul. Şi doar după aceasta vom avea un nou ţar.

 

Şi părintele spunea, că până când nu ne vom căi, nu vom trăi bine, nu, nu vom trăi, ci toţi vom fi plini de sânge, ne vom scălda în sânge, pentru că suntem asemenea criminalilor, până când nu ne vom căi cu căinţa mare pentru păcatul uciderii ţarului.

 

 

Dar în prezent înţelegem toate aceste lucruri, înţelegem, că marea tragedie s-a întâmplat cu Rusia, că a avut loc o ucidere rituală, condusă de Comitetul sovietic al poporului şi poporul rus a predat familia ţaristă şi nu şi-a protejat unsul lui Dumnezeu. Şi s-a vărsat sânge sfânt. Şi ţarul nostru este într-adevăr răscumpărător, asemeni lui Hristos, ne-a răscumpărat prin Preacuratul său sânge, tot poporul care vieţuieşte în lume, la fel şi ţarul a răscumpărat toată Rusia noastră.

Şi din ce cauză ne aflăm acum într-o astfel de situaţie? Pentru că poporul nostru nu s-a căit, chiar şi Patriarhul a spus, că poporul rus nu s-a căit de păcatul uciderii ţarului. Este o mare nenorocire şi o mare tragedie a Rusiei.

 

Cântec:

S-au deschis cu trosnet cerurile

Şi cu ţipăt s-au năpustit din acel loc

Tăind capetele bisericilor

Spre slava noului ţar şi apariției lui Iuda

 

Text pe ecran:

Jos puterea veche.

 

Clericii bisericilor din Kremlin au oficiat o rugăciune cu urări de mulţi ani Statului Rus şi Noului Guvern.

 

Continuare cântec:

Te-au legat strâns şi te-au îngenuncheat

A sclipit toporul de-asupra călăului

Şi ţi-a citit condamnarea ţarul, însetat de sânge, marele geniu.

Rusia.

 

Cu puţin timp înainte de moarte, părintele Hristofor spunea, că în viitor ne aşteaptă probleme şi va fi foarte, foarte greu. Spunea că toate semnele venirii lui antihrist sunt evidente, şi aceasta înseamnă că trebuie să fim atenţi ca să nu cedăm ispitei, să nu cădem în ispită. Căci pentru ca oamenii să-l accepte pe antihrist şi pecetea acestuia, trebuie ca mintea să li se îndobitocească, raţiunea să li se întunece, ca să cadă ispitei şi să vieţuiască doar cu interese pământeşti.

Părintele spunea, că cel mai important este să păstrăm ortodoxia. Tocmai aceasta nu-i permite lui antihrist să vină în lume, nu-i dă voie acestui încornorat. Iar dacă nu-i permite, înseamnă că încă este devreme să se întrupeze, căci trebuie să-şi bage botul peste tot, pe toți să îi ispitească. Iar Rusia este luminătorul lumii, şi acesta trebuie stins, şi de aceea Rusia rabdă asemenea necazuri.

 

Amintindu-ne de anii trecuți, părintele spunea, că prigoanele şi suferinţele îi uneau pe oameni, iar libertatea i-a lipsit de minte, i-a înebunit. Spunea, că libertatea pentru păcătoşi îi face liberi pentru păcat. Aşa spunea părintele, că va veni un timp, când va fi libertate, şi veţi vedea, ce înseamnă acest lucru. Se va împrăştia turma, dacă va deveni liberă. De aceea în recunoaşterea ispitelor celui viclean, este focalizată în prezent toată fiinţa mântuirii noastre. Aceasta este particularitatea timpului nostru. Toate faptele noastre bune, jurământul monahal, rânduielile din chilie, rugăciunile, milostenia, frecventarea bisericii, slujbele divine, împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine, toate acestea îşi vor pierde sensul, dacă nu vom recunoaşte acţiunea ispitei.

De aceea păstrarea raţiunii trează, a discernământului sănătos, şi neprimirea a nimic nou, nimic de la această putere, părintele o considera ca fiind virtutea supremă.

Părintele vedea foarte bine, că globalizarea duce la antihrist, că se petrec evenimente înfricoşătoare, proorocite de Evanghelie.

 

Iar atunci când pe produse au apărut pentru prima data coduri de bare, părintele a arătat spre acestea şi a spus: „Iată, acestea sunt! Acestea sunt!”.

Adică tocmai acele „inscripţii ale lui Antihrist”, pecetea sa, despre care se spune în Apocalipsă. Şi părintele nu binecuvânta să cumpărăm mărfuri cu această imagine.

 

Text pe ecran:

Sistem unic de codificare a produselor

6    6     6

 

 

Toate acestea se desfăşoară prin sistemul computerizat de identificare. De aceea părintele era foarte pornit împotriva calculatoarelor. Părintele spunea, că aceasta este „Maşinărie satanică”.

Părintele nu binecuvânta să primim ceva electronic şi spunea, că atunci când ne vor da numere electronice, acestea nici într-un caz nu trebuie luate.

Acum noi ştim că este vorba de codurile numerice personale, fiscale, de pensii, medicinale, dar pe atunci părinte spunea simplu: „numere”.

Şi părintele în general nu binecuvânta să primim ceva, nici un fel de acte, nici un fel de paşapoarte.

 

Reporterul:

Părintele a spus că vor mai fi prigoane?

 

Vor fi prigoane, aşa a spus părintele.

Va veni timpul şi nu vor fi nici gaze şi nici apă. Toţi vor fugi către sate, totul va fi închis.

L-am întrebat pe părinte, cum se poate întâmpla aşa ceva? Şi mi-a spus, că voi afla.

Temeţi-vă, căci nu vor fi nici gaze şi nici apă.

 

Reporterul:

Dar părintele nu spunea, că trebuie să achiziţionăm căsuţe cu terenuri?

 

Spunea. Da, părintele spunea asta.

 

Reporterul:

Şi spunea că vor fi prigoane?

 

Va fi o prigoană mare. Părintele a apus, că-i vor prigoni pe călugări, îi vor prigoni foarte mult. Iar cei care nu vor avea casă, vor muri pe drumuri.

 

Reporterul:

Dar nu spunea, că se va îndepărta harul de la biserici? Că nu vom mai avea voie să mergem la biserică? N-aţi auzit?

 

Eu nu am auzit de astfel de lucruri. Dar părintele a spus, că trebuie să frecventăm până la sfârşit biserica: Până la sfârşit. Probabil până la … pentru că ştiu, că schiarhimandritul Kukşa din Odesa, îi spunea uneia dintre fiicele sale duhovniceşti, unei schimonahii, îi spunea, că va venit timpul, când pe pământ vor fi doar biserici catolice, şi tocmai atunci nu va fi voie să frecventăm biserica. Iar pe voi Domnul vă va proteja, adică vă va ascunde în pustie şi vă veţi ruga, rămăşiţa creştinilor care va rezista până la sfârşit.

Părintele zicea să luptăm împotriva acestui sistem a lui antihrist. Cu mare stricteţe.

 

 

Schimonahia Piama (Kasatkina)

„Va veni un astfel de timp, că vă veţi împărtăşi în catacombe”, spunea părintele.

Şi l-am întrebat: „Părinte, dar ce înseamnă catacombe?”

Şi mi-a spus, că catacombele sunt beciuri. Şi a spus, că trebuie să ne pregătim vin Cagor şi prescură si făină, astfel încât să avem cu ce să ne împărtăşim. Şi a spus, că nu va exista nici o biserică rusă. Nici o biserică rusă.

 

 

Reporterul:

Chiar acest cuvânt a folosit?

 

Da. da. Aşa a spus.

 

A spus, că catolicii vor veni într-o zi.

 

Da, aşa a spus.

 

Şi spunea părintele, vă vor căuta pe strazi şi vor duce oamenii în biserici.

Iar cei ce se vor căi, părintele spunea că nu trebuie să intre acolo să se căiască.

 

Şi părintele spunea, că trebuie să plângem foarte, foarte mult, să ne rugăm, ca Domnul să ne ierte pentru faptul că ai intrat în acel loc, să vezi, ce se petrece acolo.

 

Şi vor mâna oamenii în mod forţat zicând: „Cum adică mai întâi aţi dorit, iar acum nu mai doriți să intraţi”.

Iar pe cei care nu se vor duce, vor începe să-i prigonească.

 

Spune-ne, părinte, ce ne aşteaptă. Pentru că ştiu, că Dumneavoastră, pe toate, pe toate le cunoaşteţi. Spuneţi-ne în numele lui Dumnezeu. Spuneţi-ne, părinte, că după Dumneavoastră nimeni nu ne va mai spune. Spuneţi-ne ce ne aşteaptă.

Şi părintele a răspuns: „Uite, citeşte, dacă atât de mult vrei”.

Şi eu am aşezat aşa mâna, iar el şi-a lipit mâna sa, şi parcă am citit de pe o coală de hârtie:

„Iar dacă nu veţi fi de acord cu ei”, cu cineva, nu ştiu cu cine, „dacă nu veţi fi de acord cu ei, vă vor duce departe, departe, şi vă vor distruge”.

 

Şi i-am răspuns: Părinte, mie nu-mi trebuie altceva, e cea mai ușoară moarte.

Voi avea în curând 80 de ani, ce să mai aştept.

 

 

Părintele spunea, că la Soloveţ ne vor distruge pe toţi. Toţi cei care printre primii nu vor lua paşaportul, pe toţi îi vor duce imediat la Soloveţ. Nu va fi hrană şi într-o singură noapte ne vor distruge pe toţi, şi ne vor aşeza într-un singur mormânt.

Acest lucru îl spunea părintele, că la Soloveţi pe cei dintâi imediat îi vor distruge.

 

Stăteam lângă biserică şi mâncam după slujbă. Fiecare a scos ce avea prin geantă. Era vară, era bine,cald. Şi deodată de după colţul bisericii au apărut patru stareţi. Iar Pimen era deja pe moarte. Deja se știa că în curând va muri. Pimen. Iar aceşti stareţi au apărut şi ne-au privit, în timp ce noi stăteam şi mâncam. Şi au spus: „Ultimul patriarh moare. Ultimul patriarh moare. Pimen. Iar voi ce faceţi?” Iar noi stăteam fără nici o grijă şi mâncam. Şi au spus: „Rugaţi-vă lui Dumnezeu. Rugaţi-vă lui Dumnezeu, rugaţi-vă lui Dumnezeu, căci moare ultimul Patriarh”.

Iar eu mă întrebam, de ce vorbesc în acest fel? Nu vor mai găsi un alt patriarh? Nu reuşeam nicidecum să înţeleg acest lucru.

 

Maică, și când el nu va mai fi, va fi și mai rău.

Iar apoi ce se va mai întâmpla, Dumnezeu să ne ferească.

 

Reporterul:

Egumenul Ieronim, care a murit, spunea, că va veni timpul când se va ridica un arhiereu împotriva altui arhiereu.

Iar eu i-am spus părintelui Chiril aceste cuvinte, acum vreo două săptămâni,  iar el mi-a răspuns: „Da, aşa va fi”. Şi a confirmat acest lucru, de parcă s-ar înţelege de la sine, că chiar aşa se va întâmpla.

 

Patriarhii trebuie respectați, pentru că nu sunt așezați de oameni. Dar ce anume vor face, vor răspunde pentru toate.

 

Reporterul:

Iar pe Pimen părintele îl respecta?

 

Foarte mult! Foarte mult!

Iar atunci când a fost celălalt, și au zis: Parinte iată Patriarhul nostru, el a spus: Aceasta…Ei…Privește ce este aici….

El încă nu-şi scoseseră insigna roşie, pe care o avea de la puterea sovietică. Nici nu ştiu ce fel de insignă era. Puteţi să o vedeţi când priviți poza acestuia.

Ei, vedeţi al cui este.

 

Părintele vorbea şi despre căderea bisericii. Că îi vor impune ecumenismul şi va avea loc o catolicizare puternică a Rusiei. Şi mai spunea, că va fi inventată o oarecare viclenie, şi la Tula vor rămâne doar 2-3 preoţi adevăraţi. Iar apoi, tăcând, a adăugat: „Bine ar fi, dacă ar fi doi. Măcar unul dacă va există datorită rugăciunilor celor care se roagă”.

Părintele chiar aşa şi spunea, că aproape toţi clericii îl va trăda pe Domnul Dumnezeu, vor cădea ispitei „numerelor”, căci toate acestea înseamnă renunţare la Hristos, şi nu doar o simplă renunţare, ci repetarea trădării lui Iuda.

Prevăzând căderea acestora, spunea, că Vlădica Serapion este ultimul Mitropolit Ortodox în Tula, care s-a luptat pentru credinţă. Iar Pimen a fost ultimul Patriarh ortodox. Şi spunea aceste lucruri pentru că știa, că după moartea acestora, numerele, paşapoartele noi şi în general toate cele electronice vor fi întroduse peste tot, iar arhiereii vor binecuvânta toate aceste lucuri.

 

Reporterul:

Şi ce atitudine avea părintele faţă de calculatoare, faţă de toate echipamentele electronice?

 

Părintele a fost împotriva televiziunii, împotriva inovaţiei, împotriva calculatoarelor. Toate acestea îi erau străine. Doar rugăciunea trebuie să fie pe buze, rugăciunea şi iarăşi rugăciunea.

Oamenii s-au îndepărtat de comunicarea cu Dumnezeu, comuniunea cu Dumnezeu s-a răcit. Aceasta este rădăcina tuturor necazurilor. Oamenii au iubit mai mult lumea, decât pe Dumnezeu.

 

 

Reporterul:

Dar părintele spunea că va fi foamete?

 

Da, spunea că va fi foamete.

 

Reporterul:

Şi atunci cum să ne salvăm? Ce să mâncăm?

 

 

Părintele spunea, că nu avem nevoie de multe lucruri, dar pentru zece zile trebuie să avem apă şi pesmeţi. Să avem rezerve pentru zece zile. Pentru că uneori se vor petrece astfel de lucruri, încât nici de acasă nu vom putea ieși.

Spunea că foametea nu va veni deodată, ci pe neaşteptate. Vor exista de toate, iar apoi dintr-odată toate vor dispărea şi va fi foamete.

Vor putea chir să ne forţeze pentru anumite lucruri. De aceea părintele spunea, că trebuie să avem rezervă de apă pentru zece zile. Iar pentru cei aleşi se va reduce.

 

Reporterul:

Adică în ultimii săi ani părintele avea o poziție apocaliptică, da?

 

Da, da. Odată în timp ce aşteptam să-mi vină rândul, fiind uşa deschisă am ascultat o discuție. Probabil că era cineva mai duhovnicesc care discuta cu părintele. Pe atunci eu nu mă pricepeam foarte mult în astfel de probleme. Şi părintele a spus că „nu e timpul politic, ci apocaliptic”.

 

„Nu e timp politic, ci apocaliptic”.

 

 

Părintele a spus, că Domnul a adăugat douăzeci şi şapte de ani. Şi au trecut nouă ani de când a murit părintele. Şi iată din spusele sale mai rămâne puţin timp. După spusele părintelui. Din douăzeci şi şapte scădem nouă şi ne mai rămân optsprezece ani.

Părintele spunea că în timpul acestor ani vor fi nenorociri cumplite.

 

Reporterul:

Aşa a spus părintele?

 

 

Da. Trebuie să fie război, trebuie să fie foamete. Iar foametea este ceva înfricoşător. Va fi foamete mare.

Stareţii se roagă foarte mult, ca să nu fie război, iar după război deja va fi foamete.

Iar dacă nu va fi război, va fi rău. Totul va pieri. Spunea că războiul va fi scurt, dar totuşi oamenii se vor mântui, mulţi oameni se vor mântui. Iar dacă nu va fi război, nimeni nu se va mântui.

 

Reporterul:

Iar despre biserică părintele spunea ceva?Vă mai amintiţi?

 

Spunea că biserica va fi cuprinsă de răceală. Toate întrebările le vor soluţiona, totul se va face, dar nu vor oferi oamenilor dragoste sufletească.

Dacă nu mă înşel şi am înţeles bine, vor fi atrași tot mai mult de bani.

 

Părintele spunea, că modalitatea de slujire se va schimba, vor oficia slujbe catolice. Trebuie să luaţi aminte, spunea el. Vor citi „Tatăl nostru”, „Crezul”, atunci să nu frecventezi biserica. Atunci nu vei mai avea ce face. Gata! Cu siguranţă vor fi schimbări majore. Aceste lucuri se vor întâmpla cu siguranță. Nu vei mai avea unde să mergi.

 

Părintele mai spunea despre moaştele lui Eufrosinia, că nu trebuie să scoatem moaştele, pentru că le vor întina.

 

Reporterul:

Exact aşa spunea, da?

 

Da. Nu trebuie, pentru că le vor întina. Să rămână înmormântată aşa cum este.

 

Da, într-adevăr, le vor întina. Părintelui chiar îi părea rău că au aflat de moaştele Preacuviosului Ambrozie de la Optina pentru că, spunea părinte, pot să-şi bată joc de ele.

De ce să ne mirăm, din moment ce am acceptat ceea ce este ticăloşie în faţa Domnului Dumnezeu. Pentru aceasta Domnul va permite să se petreacă cele petrecute în anul 1917.

Dar în mod specific oare ce am putea face?

Părintele Hristofor şi noi toţi înţelegem foarte bine, că globalizarea nu o poţi opri, dar noi putem să nu participăm la aceasta. Putem respinge acest sistem. Mai bine să fim prigoniţi, dar liberi. De aceea, părintele de mult timp binecuvânta achiziţionarea de căsuţe cu terenuri, spunând, că „pământul ne va hrăni”.

 

Monahia Anastasia (Uşakova)

 

Părintele spunea, că va veni timpul, când va fi foamete, o foamete înfricoşătoare. Oamenii vor muri de foame prin apartamentele sale, trupurile vor sta aruncate, nu va fi apă, nu va fi lumină, nu vor fi gaze, nimic nu va fi, şi trupurile oamenilor vor sta împrăştiați prin apartamente. Iar cei care vor cumpăra case şi cine are casă, va lucra pământul şi Domnul îi va hrăni.

Părintele spunea să plecăm din oraşele mari, să nu rămânem în oraşe.

 

Reporterul:

Şi când spunea părintele aceste lucuri? În anii ’70? ’80? Când spunea?

 

Da, spunea prin anii ’70.

Părintele spunea să cumpărăm măcar o colibă şi imediat să săpăm o fântână, ca să avem apă. Şi spunea să plantăm sălcii. Părintele spunea că va veni un timp, când va fi căldură foarte mare, totul se va usca, toate râurile, iazurile vor seca, iar gheţurile din nord se vor topi, iar munții se vor muta din loc. Iar apa va seca, nu va exista apă. Şi atunci cei care au plantat sălcii, vor găsi mereu sub salcie pământ umed. Spunea părintele că atunci să ne rugăm Domnului, să luăm puţin pământ, să-l facem ghem și să-l însemnăm cu semnul crucii şi să-l mâncăm. Şi aceasta ne va ține loc de pâine şi de apă.

 

Reporterul:

Înseamnă că va fi mare foamete.

 

Va fi foame. Părintele spunea că va fi o foamete înfricoşătoare.

Părintele mai spunea, că timp de 7-9 ani va fi un fel de oscilare, fie va fi arşiţă şi totul se va usca şi nu vom reuşi să strângem recolta, fie va fi ploaie, recolta va fi bună, bogată, Domnul va da roadă, dar nu vom reuşi să strângem recolta, vor începe ploile şi totul va putrezi. Oamenii nu vor strânge recolta. Astfel de lucuri spunea părintele.

 

Reporterul:

Dar dacă părintele atenţiona cu privire la acestea, înseamnă că trăim timpuri apocaliptice. Cum considera  părintele astfel de vremuri?

 

Părintele spunea: „Copii mei, Domnul mă i-a de lângă voi. Voi însă rămâneţi spre chinuri groaznice”. Părintele spunea „suferințe”.

„Dar nu deznădăjduiţi”.

Noi îl întrebam: „Părinte, dar cum să ne salvăm în timpul din urmă? Dumneata nu vei fi cu noi”.

Şi părintele spunea: „Citiţi Evanghelia, Psaltirea, şi cât timp bisericile sunt încă deschise, nu există amestec de credinţe, frecventaţi biserica, împărtăşiţi-vă, mergeţi la Taina Sfântului Maslu”.

Părintele  binecuvânta toate acestea.

„Iar atunci când va avea loc amestecul de credinţe, atunci nu mai aveţi voie să frecventaţi bisericile”.

 

Şi părintele a spus, că va fi o foamete mare, apoi va fi război, dar războiul va fi foarte scurt, foarte scurt, iar după război vor rămâne foarte puţini oameni, foarte puţini. Şi doar după aceasta vom avea un ţar nou. Vom avea un ţar nou. Şi viaţa va fi foarte bună, evlavioasă, dumnezeiască.

Dar toate acestea se vor întâmpla după război.

 

Reporterul:

Dar va dura mult timp sau puţin timp?

 

Părintele a spus, că războiul va fi foarte scurt.

 

Reporterul:

Dar viaţa aceasta evlavioasă de după război cât va dura?

 

Părintele nu a spus nimic despre asta. El ne spunea că totul depinde de felul nostru de a ne ruga. Doar Dumnezeu ştie. Dacă ne vom ruga, ne va mai prelungi, iar dacă nu ne vom ruga, părintele spunea: „Antihrist este chiar în prag”.

 

De asemenea, părintele nu binecuvânta să ne căsătorim. Nu mai binecuvânta căsătoria, ci să ne retragem la mănăstire. Părintele spunea, că în ultimele timpuri, zbuciumate, călugărilor le va fi foarte greu în mănăstire. Le va fi foarte greu pentru că nu vor exista stareţi. Domnul îi va lua pe toţi stareţii, şi nu va avea cine să îndrume viaţa mănăstirii. Iar cei care vor pleca la mănăstire, cei care se vor călugări, nu-şi va acumula puterea călugărească pe care trebuie să o aibă un adevărat călugăr. Se cuvine să ne rugăm mulţi ani pentru ca să devenim adevărat călugăr. Şi părintele spunea, că aceştia vor rămâne „călugări necopţi”.

 

 

Reporterul:

Şi dacă va avea loc amestecul de credinţe? Atunci va trebui să plecăm şi din mănăstiri?

 

 

Părintele spunea, că va veni timpul când din mănăstiri foarte mulţi vor fugi, vor fugi atât de mult pentru că şi în mănăstiri vor accepta paşapoarte, coduri numerice personale, diavolul va pune stăpânire pe toate acestea. Şi oamenii vor fugi foarte mult din mănăstiri.

 

 

Reporterul:

Chiar aşa spunea?

 

Da. Spunea: „vor fugi foarte mult”.

Şi e bine pentru cei care vor avea un colţ unde să se retragă, iar cei car nu vor avea vom muri pe sub garduri.

 

Reporterul:

Şi dacă e să pleci, să fugi din mănăstiri, aceasta înseamnă că nu va mai fi har? Părintele spunea ceva despre acest lucru?

 

Părintele spunea că în timpurile din urmă nu va fi, nici acolo şi nici la biserici nu ne vom duce, nici la mănăstiri nu binecuvânta să mergem în timpurile din urmă, pentru că nu va exista har.

 

 

Reporterul:

Şi atunci unde să ne rugăm, cum să ne împărtăşim?

 

Părintele ne binecuvânta spunând, că în timpurile din urmă va trebui să cumpărăm case, să ne adunăm în comunităţi, ca să nu locuim câte o persoană în casă, ci în comunităţi de zece, şapte persoane, ca să ne rugăm. Şi părintele ne binecuvânta să facem rezerve de Agheasmă de la Bobotează  şi de prescuri. Să uscăm prescuri, să le aşezăm în borcane de sticlă şi să le închidem ermetic, ca nu cumva să pătrundă acolo vreo musculiţă. Iar atunci când va avea loc amestecul de credinţe şi nu vom mai avea voie să frecventăm bisericile, atunci ne vom ruga acasă, vom aprinde candele, lumânări, şi ne vom ruga, şi vom consuma bucăţele de prescură, anaforă şi agheasmă de la Bobotează. Şi atunci Însuşi Domnul ne va împărtăşi.

De asemenea, părintele binecuvânta ca în această comunitate să fie măcar un preot, ca măcar în treacăt să poată veni şi să împărtăşească comunitatea. Dar trebuie să fie un preot care să aibă antimis.

Astfel ne binecuvânta părintele.

 

Reporterul:

Şi în privinţa acestor condiţii de prigoană, înseamnă că ne vom aduna şi ne vom împărtăşi în condiţii de drumeții, în case particulare, în beciuri, aşa reiese, da?

 

Da. Da. Părintele mai spunea, că vor fi prigoane, dar ne spunea, să ne rugăm, să citim Evanghelia, Psaltirea, să ne rugăm şi să-i cerem Domnului să nu ne îndepărtăm de credinţa ortodoxă.

 

Reporterul:

Dar ce spunea părintele despre prigoane? Considera asta o binecuvântare sau dimpotrivă o ispită?

 

Nu. Părintele spunea şi chiar ne dădea ca exemplu anii îndepărtaţi 1917, când au avut de suferit mulţi preoţi, stareţi, şi toţi clericii, şi părintele spunea că toate acestea au fost spre mântuirea sufletului. Spunea că suferinţele sunt spre mântuirea sufletului.

Părintele a mai spus, că în timpurile din urmă oamenii se vor îmbolnăvi foarte mult, vor fi mulţi oameni bolnavi, dar ne spunea, să nu deznădăjduim şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că aceast lucruri ne aduc curățirea sufletelor noastre.

 

Reporterul:

Dar ce spunea părintele despre Cernobâl?

 

Atunci când a avut loc explozia de la Cernobâl, în acel timp, părintele ştia că s-a întâmplat şi se ruga, iar acel loc unde se afla de parcă ar fi fost ocolit, n-a explodat, a rămas intact acel oraş. Şi părintele spunea că totul în jur este infectat, iar la Cernobâl, în acel orăşel, nu există radiaţie. Părintele spunea, să nu fie frică de radiaţie pentru că este lucru satanic şi ne spunea că putem să consumăm la Cernobâl lapte, carne, dar doar cu rugăciune şi însemnând totul cu semnul Sfintei Cruci.

Părintele vedea toate aceste coduri de bare pe sticle şi ne spunea, să nu cumpărăm aceste sticle cu coduri de bare.

Pe atunci însă erau puţine astfel de produse marcate, iar acum marchează totul, lipesc peste tot aceste coduri satanice.

Şi părintele spunea, că dacă le-am cumpărat deja, să rupem codurile şi să le însemnăm cu Semnul Sfintei Cruci şi să le stropim cu Agheasmă de la Bobotează.

Şi atunci putem să le consumăm cu rugăciune.

 

Referitor la codul de bare Părintele Hristofor spunea, că reprezintă acea petece pe care o vor aplica pe mână şi frunte.

Noi ne-am obişnuit cu ideea că pecetea lui antihrist va fi de tip animalic, văzută cu ochiul liber, şi despre o astfel de pecete au vorbit şi Nil Izvorâtorul de mir şi Sfântul Lavrentie de la Cernigov, şi în general în acest fel au interpretat toţi Sfinţii Părinţi. Dar Dumnezeu, din cauza vieţii noastre viclene și fără de căință a permis şi un alt tip de pecete, la fel de vicleană, care se va aplica cu laserul şi va fi invizibilă. Despre aceasta spunea şi vrednicul de amintire schiegumenul Ieronim de la Sanaksar.

Aceasta este descoperirea vremurilor de pe urmă.

 

Dar din cuvintele părintelui Hristofor trebuie să mai înţelegem şi faptul că  cuvinte Fericitei Matrona fregvent folosite că „atunci când ne vor propune crucea şi pâinea, noi să alegem crucea”, trebuie înţelese duhovniceşte. În realitate nimeni nu ne va propune aceste lucuri, căci altfel îşi va pierde sensul atenționarea părintelui Hristofor şi a altor stareţi, ca să nu acceptăm nimic, nici un fel de acte.

Dacă voucherul sau pecetea încă nu reprezintă ștampilă cu laser, ci doar o hârtie, atunci de ce să le refuzăm?  Dar tocmai în aceasta constă şi viclenia, că odată cu fiecare dintre aceste acte ni se propun în chip invizibil „crucea şi pâinea”, Hristos şi lumea, răstignirea sau lepădarea.

 

Au trecut acele timpuri îndepărtate de prigoane deschise, când în faţa mucenicilor aşezau uneltele de tortură şi tămâia jertfei. Acum ne propun câştigul cu binecuvântare patriarhală sau pecetea rascolnicilor, făcătorilor de pace sau duşmanilor renaşterii Rusiei.

În acest fel în faţa fiecărei generaţii de creştini stă alegerea între „cruce şi pâine”.

Însă până în prezent mulţi contemporani şi mulţi păstori se împiedică tocmai de aceste lucuri. S-au obişnuit să evalueze totul superficial şi la fel de superficial să înţeleagă proorociile, pe care trebuie să le înțelegem în chip duhovnicesc.

 

Şi atunci părintele spunea, că au început cu voucherul, şi treptat antihristul se va ridica, după vouchere vor veni codurile numerice personale, asigurările medicale, asigurările de pensie, asigurări, apoi vor fi noile paşapoarte, iar mai apoi, după paşapoarte, vor veni şi cipurile.

Părintele spunea astfel: „Dacă veţi accepta mai întâi asigurarea, apoi în al doilea rând codul numeric personal, în al treilea rând paşaportul, nu veţi mai avea cale de întoarcere, veţi fi ca niște zombi, vi se va lua mintea, nu veţi mai discerne şi atunci veţi păşi în continuare şi le veţi accepta pe toate celelalte. Iar într-un sfârşit veţi întinde liniştiţi mâna şi fruntea şi vi se vor aplica cipuri cu laserul. Şi vă aşteaptă iadul cel mai de jos”. Părintele nu binecuvânta şi spunea „Fiii mei, nu acceptaţi nimic satanic”.

 

 

Reporterul:

Deci începând cu voucherele….

 

 

Cu voucherele, da. Părintele spunea că începând cu voucherele, da. Spunea „pe mine Domnul mă va lua, iar voi veţi rămâne pentru chinuri îngrozitoare. Se apropie un nor negru. Dar vieţuiţi împreună cu Dumnezeu şi nu acceptaţi nimic satanesc, spunea părintele.

 

Şi părintele spunea, că tuturor celor care nu vor accepta toate aceste întinăciuni, „Domnul încă din timpul vieţii le va da cununi, încă de pe pământ fiind. Dar acestea vor fi invizibile”.

 

Reporterul:

Şi ce să facem atunci? Dacă vom renunţa acum şi nu vom accepta nimic din acestea, atunci vom fi scoşi în afara condiţiilor vieţii societăţii contemporane, nu vom mai putea nici să cumpărăm nimic, nici să vindem, cum să vieţuim atunci în continuare?

 

Părintele spunea că va veni timpul, când nu vom putea nici să cumpărăm şi nici să vindem. Şi părintele spunea cu stricteţe: „Alegeţi! Fie pâinea, fie crucea. Dacă veţi lua crucea, vă veţi salva, veţi dobândi viaţa veşnică. Dar dacă vă veţi teme, că veţi pieri fără pâine, şi veţi lua pâinea, nu vă veţi mânui, nu vă veţi mântui. Iar Domnul nu-şi va părăsi fiii aleşi pe care Domnul i-a ales. Să fie moarte, să fie suferinţă, dar să nu acceptaţi noile paşapoarte, nimic din toate aceste lucruri satanice”

Domnul nu-i va părăsi. Părintele spunea că în timpurile din urmă va fi foamete groaznică şi atunci ne vom hrăni cu acel pământ de sub salcie şi ne vom hrăni cu nuci, cu ierburi şi cu tei. Trebuie să culegem frunze, flori de tei, şi Domnul ne va hrăni.

 

Reporterul:

Adică în mod nemijlocit chiar pământul despre care mulţi au vorbit, de exemplu Matrona…

 

Da, pământul, pământul. Părintele aşa spunea.

 

Reporterul:

Dar părintele nu a caracterizat puterea politică contemporană? Ce spunea părintele?

 

Părintele spunea că va veni la putere, un cârmuitor cu semn şi că va fi chel, şi va fi de la satana.

Şi de atunci se va schimba viaţa, va începe separarea, şi nu doar a Uniunii noastre, dar şi familiile se vor separa, se vor îndepărta. De exemplu, în trecut familia era mare, dar în timpul din urmă, părintele spunea, că nu se vor împăca fiica cu mama, fiul cu tatăl, nora cu soacra, şi toţi vor vrea să se separe. Dar părintele spunea, că acest lucru nu este bun. Spunea că este rău că a început separarea.

 

 

Reporterul:

Dar ce spunea părintele despre viitorul Rusiei? Cine ne va ataca dacă va fi război? China sau cine?

 

Părintele a spus că în ultimul timp va avea loc un amestec de credinţă, iar fetele noastre se vor căsători cu persoane de alte credinţe. Se vor amesteca. Îndeosebi China va veni asupra noastră. Şi aceştia vor ocupa pământul nostru rusesc. Se vor căsători cu fetele noastre. Şi părintele spunea, că aşa ceva este inacceptabil, este un păcat înfricoşător, pentru că ei trebuie să vină împotriva noastră cu război, iar ei ne vor sugruma, când va veni China.

 

 

Reporterul:

Dar ce părerea avea părintele despre calculatoare, telefoanele mobile, care atunci doar începuseră să apară.

 

Pe atunci în timpul părintelui încă nu erau toate acestea.

 

 

Reporterul:

Dar el spunea de o fiară….

 

 

Da. Aceasta a spus. A spus că se construieşte o maşină fiară… Să-mi amintiţi vă rog, unde anume se construieşte această maşină…..

 

Reporterul:

La Bruxelles

 

Da. Construiesc această maşină şi spunea părintele „Va cuprinde satana întreaga lume”.

Părintele spunea că va fi un recensământ şi ne spunea: „să nu participaţi la recensământ!”.

Spunea că toate listele se vor duce către acea maşină-fiară satanică.

 

 

Reporterul:

Deci aceasta se va considera ca fiind o lepădare de Dumnezeu.

 

 

Da, ca o lepădare de Dumnezeu.

De asemenea, în ultimul timp părintele nu binecuvânta să mergem la alegeri. Nu binecuvânta. Spunea: „Să nu mergeţi”.

Părintele spunea că va veni timpul când în biserici nu vor exista cruci. La început vor dispărea crucile monastice, cruciuliţele, toate cele ale monahilor, iar mai apoi vor dispărea şi toate celelalte cruci.

Iar atunci când părinţii vor intenţiona să-şi boteze copilul, şi trebuie să-l boteze, nu vor găsi cruci.

Cred că am mai scăpat ceva important.

 

Reporterul:

Dar ştampila pe prescuri se va modifica? Acum este cu cruci…

 

 

Da. Părintele spunea, că atunci când va avea loc această amestecare de credinţe nu vom avea voie să frecventăm biserica, iar cei care coc prescuri, asemeni maicii Fedotia… aceasta a întrebat, părinte, uite această femeie coace prescuri, dar atunci când nu va fi voie să frecventăm biserica, eu voi coace prescuri. Şi părintele i-a spus: „Da, maică Fedotia, tu coci prescuri, dar atunci când va veni timpul când nu va fi voie să frecventaţi biserica, tu vei coace atunci prescuri?”. Ea a zâmbit, a început să râdă şi a răspuns, că nu ştie. Şi părintele i-a răspuns: „Nu râde, este o chestiune serioasă, foarte serioasă”. Ea a răspuns, că va coace, căci îmi place să coc prescuri. Iar părintele i-a spus: „Dar pentru cine vei coace prescuri? Căci credinţa ortodoxă nu va mai fi..”.

Iar atunci când se vor întâmpla toate astea nu va mai fi în biserică nici împărtăşanie.

 

 

Reporterul:

Adică nu va exista Taina ….

 

 

Nu, nu va exista. Nu va exista.

 

 

 

Reporterul:

Dar ce spunea părintele, ce vor face întâi-sfătătorii noştri clerici. Ce se va întâmpla cu aceştia? Cine va închide la toate acestea ochii? Va mai rămâne vreun cleric adevărat?

 

 

Părintele spunea că în Tula vor mai rămâne 2 sau 3 clerici adevăraţi, nu vor fi mai mulți.

 

 

Reporter:

Dar părintele a caracterizat cumva întâi-stătătorii noştri clerici, patriarhul? Există această tradiţie, că Pimen a fost ultimul patriarh ortodox. Părintele Hristofor a vorbit despre aceasta?

 

A vorbit, dar îmi este frică să spun.

 

Reporterul:

Spuneţi…

 

Da, părintele spunea. Atunci când era patriarh Pimen şi era foarte bolnav, apoi nu mai putea merge, era dus în scaun, şi părintele spunea: „Rugaţi-vă pentru patriarhul Pimen. Rugaţi-vă! Indiferent cât de bolnav va fi, dar, să dea Dumnezeu să fie la altarul Domnului”. Părintele spunea că Pimen este ultimul patriarh.

Eu atunci nu înţelegeam, cum adică este ultimul patriarh. Dar atunci când patriarhul Pimen a trecut la Domnul, părintele a fost la înmormântare, să-i dea ultima sărutare patriarhului nostru, atunci după el a apărut un nou patriarh, patriarhul Alexie. Şi m-am întrebat, cum se poate, din moment ce părintele spunea, că nu va mai fi patriarh. Dar probabil că părintele a fost un stareţ sfânt înainte-văzător cu duhul, a văzut altceva, nu că nu va fi un patriarh ca sacerdot, dar a văzut, că nu va mai fi cuvântul care să ne apere, nu va fi binecuvântarea de a nu accepta paşapoartele, de a nu accepta codurile numerice personale, toate aceste lucruri satanice. Şi de aceea părintele a întrezărit cu totul altceva, nu în sensul că nu va exista o persoană patriarh, ci în sensul în care se va schimba viaţa. Toate se vor desfăşura nu spre mântuirea sufletelor noastre. Iartă-mă, Doamne!

 

 

Iată că am ajuns la sfârşitul istoriei.

Sfinţii Părinţi au scris, că ultimii creştini vor trebuie să parcurgă calea lui Hristos. Să fie la fel de respinși, prigoniţi şi trădaţi de propriii păstori.

Şi acest timp a sosit.

 

Părintele Hristofor le-a explicat pe toate asemenea avertizărilor vrednicului de pomenire protoiereu Nicolae Ragozin. Despre acelaşi sărăcie duhovnicească, răcirea credinţei păstorilor, cădere în ispită şi trădare, că vom fi alungaţi din mănăstiri pentru refuzul de a accepta codurile numerice personale şi a paşapoartelor, pentru vocea adevărului.

 

Cine l-a predat pe Hristos la Răstignire? Sinedriul. Iar vorbind în general – jidanii.

Cine îşi trădează în prezent poporul? Cine îl conduce în iad, binecuvântând să acceptăm totul? Binecuvântând globalizarea, summetele, chemându-ne să fim una? Una cu cine? Cu Hristos? Nu! Cu aceiaşi comunitate mondială, care două mii de ani în urmă l-a trădat pe Hristos. Cu aceiaşi liberali, care în anul 1917, l-au trădat pe ţar, iar în prezent trădează Rusia.

Deci, cine este acesta? Asemănarea este evidentă.

 

 

Iar de jur împrejur, parcă ar fi la paradă,

Toată ţara păşeşte spre iad,

Pe calea largă

 

Patria mea!

 

Mâhnită şi mută,

Patria mea

Tu ai luat-o razna!

 

 

Îşi sfârşeşte existenţa Moscova

A ajuns, a ajuns,

De-asupra cupolelor steaua lui Lucifer

S-a ridicat, s-a ridicat,

 

Observând din înălţime

Cum te prăpădeşti

Pentru câţiva bănuţi

Cum de mândria ta,

Râde fostul tău lacheu

Satana.

 

 

Observând din înălţime

Cum te prăpădeşti

Pentru câţiva bănuţi

Cum de mândria ta,

Râde fostul tău lacheu

Satana.

 

 

Părintele spunea, că antihrist este foarte viclean şi se va târî cu foarte multă viclenie către fiecare suflet ca să-l pervertească.

Iar atunci când părintele murea l-au întrebat: „Părinte, dar cui ne încredinţezi?” Şi părintele a spus: „vă las cu Domnul şi Împărăteasa Cerului. Rugaţi-vă, să nu înceteze rugăciunea voastră şi Domnul nu vă va părăsi”.

 

 

Reporterul:

Dar părintele a spus cumva ca după decesul său să căutaţi alţi stareţi?

 

Părintele spunea, că Domnul îi va lua pe stareţi, iar noi vom fi asemenea oilor.

Nici nu ştiu cum să vă spun… vom fi asemenea oilor, o turmă de oi.

„Veţi căuta stareţi prin toată lumea, prin toată Rusia, dar adevăraţi stareţi nu vor exista. Domnul îi va lua pe toţi. Iar voi veţi rămâne la voia Domnului”.

 

Oare ne va mai fi acordat timp pentru căința? Indiferent cum va fi, viaţa omenirii se apropie de sfârşitul său, şi indiferent de faptul cât se va mai prelungi, pentru noi, în cazul în care nu ne vom clarifica în situaţia de astăzi, va interveni Apocalipsa. La fel cum a fost pentru mulţi dintre compatrioţii noştri anul 1917. Dacă nu ne vom clarifica ce anume într-adevăr înseamnă codurile numerice personale, paşapoartele şi legitimaţiile, şi ce să facem cu această globalizare. Şi dacă vom tăcea în continuare privindu-o, şi să mergem în hăţ, închinându-ne acestei puteri satanice globale, atunci vom pieri cu toţii, precum au pierit pentru totdeauna trădătorii ţarului, cei care au urmat bolşevicilor.

Şi iarăşi se va repeta anul 1917.

Se va repeta trădarea Rusiei şi trădarea lui Dumnezeu.

 

Reporterul:

Dar din experienţa Dumneavoastră personală de viaţă, ne puteţi spune dacă observaţi vreo oarecare schimbare la oamenii care au acceptat codurile numerice personale, paşapoartele ?

 

 

Părinte, îmi vine să plâng în hohote. Eu nu voi plânge, dar inima mea plânge, cât de mult s-au schimbat oamenii. Totul s-a schimba foarte mult. Totul s-a schimbat. Toată viaţa.

Oamenii au devenit altfel. Oamenii se plâng de dureri de cap, se plâng că le dispare memoria, nu mai au memorie. Şi acest fapt este foarte bine evidenţiat şi este vorba de acei oameni, care au acceptat paşapoartele noi. Şi nu doar paşapoartele. Sunt unii care nu dau atenţia cuvenită paşapoartelor, spunând „Acesta nu e cip. Şi ce dacă am acceptat codul numeric personal, acesta nu este cip. Iată atunci când vor aplica cipurile pe mână şi frunte, atunci, da, într-adevăr nu le vom accepta”.

Dar nu se poate în acest fel, dragii mei. Aceştia nu vom mai păşi îndărăt. Nu. Deja s-au înfundat, le-a înghiţit sufletul. Aceştia nu mai sunt liberi. Cipurile le vor aplica cu laser şi aceştia fără să vrea îşi vor aplica fruntea de parcă nu le va fi frică. Fruntea şi mâna.

 

Este foarte, foarte evident că totul s-a schimbat. A devenit orfană, a sărăcit credinţa, a sărăcit sufletul, există un fel de „stingere” a sufletului.

 

 

Reporterul:

Şi părintele spunea chiar aşa direct, mintea acelora care le vor accepta pe acestea se va schimba? Da?

 

Da. Părintele spunea, că aceste persoane vor fi asemănătoare cu zombi. Domnul le va lua minţile celor care le vor accepta pe acestea. În acest fel îl trădăm pe Domnul, asemeni lui Iuda.

Părintele spunea „Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos, voi însă să nu-l trădaţi, să nu-l răstigniţi pentru a doua oară”.

 

 

Reporterul:

Şi dacă părintele ar fi fost şi în prezent viu, ce anume l-aţi întreba?

 

Acum i-aş adresa cea mai importantă întrebare: „Părinte, dragă, cum să ne mântuim sufletul? Şi cum să ne mântuim copii şi pe toţi creştinii ortodocşi? Există o asemenea rugăciune sau se poate să-l determinăm pe Domnul prin rugăciune să-i salveze pe toţi creştinii ortodocşi?”

Aceasta l-aş întreba. Doar despre mântuirea sufletelor noastre.

 

 

Aş vrea să adaug de asemenea şi cuvintele lui Hristos, care au fost spuse de buzele dumnezeieşti, de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos:

– Poruncă nouă vă dau vouă

– Ce  poruncă nouă?

– Să vă iubiți unii pe alții. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău să-l iubeşti ca pe tine însuţi.

În această poruncă se cuprinde toată Legea şi proorocii.

 

Iată ce pot să vă spun, dragii mei. De la mine nu vă pot spune nimic, ci pot să vă spun doar ceea ce ne învaţă dumnezeiescul nostru învăţător, Însuşi Domnul Iisus Hristos, Care ne-a dat poruncă să vieţuim cu toţii în dragoste, în pace, în înţelegere reciprocă, să ne ajutăm, şi atunci ne va fi bine şi nouă şi celor care solicită ajutorul nostru.

Dumnezeu să ne mântuiască!

 

 

FILMUL A FOST REALIZAT DE CĂTRE

 

Ierodiaconul Abel (Semionov)

Valeriu Ahnin

Serghei Bogdanov

 

Mulţumim din suflet fiilor duhovniceşti ai vrednicului de pomenire schiarhimandrit Hristofor pentru amintirile despre părintele, pentru că şi-au exprimat cu curaj poziţia duhovnicească şi cetăţenească.

 

Mulţumim tuturor celor, prin ale căror rugăciuni şi alt ajutor a fost realizat acest film.

 

Dar în primul rând să-i preamulţumim Domnului Dumnezeu, care ne-a dat raţiune să vedem, cum prin vasele sale alese se vesteşte lumii voinţa Sa, singura cale de mântuire fiind urmarea acesteia.

 

Pentru Slava lui Dumnezeu!

 

Realizatorii filmului își dau acordul

pentru rulare, copiere si multiplicare!

 

Ajută-ne Doamne, să ne mântuim!

Posted in Porunci si citate alese din Biblie | Lasă un comentariu

Sarea pamantului 2 seria 1 – Schiarhimandrit Hristofor din Tula

 

 

Cu binecuvântarea
Prea Sfinţitului DIOMID
episcop de Anadâr şi Ciukotka

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”
(Evrei XIII, 7)
SAREA PĂMÂNTULUI

FILMUL AL DOILEA

Pământul slăvit al Tulei! De aici au provenit sfinți cunoscuți și încă necunoscuți: Fericita Matrona, Olenika Rakitnaia, Efrosinia Kolepanovskaia, Ioan din Tula, preasfințitul Makarie Jâbânski, schiarhimandritul Ierinarh din Tavorkol, schimonahia Sepfora, monahia Ana, care a stat 11 ani în lagărele de concentrare, îndrumătoarea ei spirituală Ierodiva Duneașeva, care prin rugăciunile sale nu a permis intrarea nemților în Tula. Acesta în fiecare zi dis-de-dimineață înconjura orașul, chiar și în timpul bombardamentelor. Ea chiar așa și spunea: ”Am încuiat Tulacu cheița”. Toți au văzut deasupra Tulei un acoperemânt special. Conform legendelor, încă din timpurile tulburi, Sfântul Nicolae a umblat prin toată Tula. De altfel, Sfântul Nicolae este și ocrotitorul Tulei. Tula era pe atunci zona de frontieră cu Lituania. Tula se afla într-o situație grea, dar chiar în acel moment s-a descoperit chiar în mlaștină, icoana făcătoare de minuni a Sf. Nicolae Botezătorul cu sabia, iar nu departe de locul găsirii a fost construită o biserică, care a primit numele de Nicolae Bolotnâi (de Mlaștină). Până să primească preoția, Patriarhul Ieromoghen, a fost comandantul unui batalion, care s-a luptat în secolul XVI cu lituanienii pe pământurile Tulei. El a participat la descoperirea icoanei în ziua de Obretenie (Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul), după această minune, el a decis să depună armele, să se hirotonisească și să intre în rândurile oastei duhovnicești. După Obretenie, după descoperirea în 1579 a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazani, viitorul patriarh a dăruit Tulei o listă cu originalul. Această listă a fost păstrată până la revoluție, aici, în catedrala Tuturor Sfinților, unde se găsește singurul jilț (scaunul cel de sus) din lume închinat Judecatei de Apoi a Domnului. În fiecare an, acesta era purtat prin toate orașele și întreaga gubernie, în peregrinaj pentru strângerea fondurilor, iar icoana Maicii Domnului săvârșea multe minuni. Despre aceste fapte nu s-a scris nicăieri, dar i s-a deschis spre cunoaștere unui mare duhovnic,schiarhimandritul Hristofor. Filmul nostru este despre el.

Schiarhimandritul Hristofor

Prima parte

Numele lumesc al părintelui Hristofor era Evgheni, numele monahal al părintelui era Evloghi. Evgheni s-a născut în regiunea Lipețk, din gubernia Tambov în data de 3 februarie 1905, într-o familie de preoți. Evgheni mai avea șapte frați. Tatăl său, protoiereul Leonid, a fost arestat în 1937 și împușcat. Primii pași spirituali i-a făcut în această biserică a Sf. Nicolae, construită de bunicul său, protoiereul Simeon. Aici, în spatele altarului Bisericii Sf. Nicolae au fost înmormântați bunicul Simeon și bunica Varvara. După numele hramului bisericii, întreaga familie a primit numele de Nicolae. Mama ,Clavdia Semenovna, era clarvăzătoare, putea citi ușor în sufletul omului, iubea foarte mult pelerinii. A trăit peste 90 de ani și cu puțin timp înainte de moarte, părintele Evloghi a tuns-o ca maică,cu numele Maria. Acesta este o fotografie de a ei.

Valentina Șișkina:
În 1937, casa lor se afla în fața bisericii. Acum acolo a rămas doar un brad. Apoi acolo a fost o școală, iar ei deja locuiau în Jivocikovo. Din Jivocikovo a fost ridicat tatăl.

Reporter:În 1937 au început represaliile. Mai întâi familia Nicolae a fost alungată din propria casă. În prezent în locul casei lor a mai rămas doar acest brad singuratic, apoi tatăl lor, Leonid, a fost arestat și peste un an a fost împușcat. Posibil trupul acestuia să fie îngropat într-o groapă comună ca aceasta de lângă Tula, în satul Tesnițkaia. (Pe panou: Loc de înhumare a cetățenilor împușcați în perioada 1936-1937).
Înainte de război, Evghenii a lucrat în Kaluga în calitate de șef al departamentului tehnic la stația electrică din localitate. După război, de câteva ori era să fie arestat. Într-un astfel de moment, Evgheni, în 1946 a plecat pe jos spre Tula. A plecat la Tula să își îndeplinească visul său dintotdeauna pentru care a primit binecuvântarea părinților, acela de a deveni preot. Timpurile erau dure. Credincioșii care mergeau la biserică erau opriți de NKVD, erau speriați, erau înscriși pe liste și amenințați. Trebuiau să se ascundă de autorități ca să săvârșească tainele botezului, cununiei, a împărtășaniei, precum și slujba de înmormântare. Cei care credeau în Hristos erau etichetați ca antisovietici, antileniniști. Întreaga viață duhovnicească a fost distrusă, la fel ca această clopotniță a orașului Viniol. Însă Evgheni, indiferent de condițiile vitrege, niciodată nu și-a ascuns părerile sale religioase și era pregătit să își ducă crucea la fel ca tatăl său. Și pe timpul când era preot a avut curaj să înfrunte ateiștii. Odată a fost întrebat: ”De ce Dumnezeu este unul, iar religiile sunt atât de multe?” El a răspuns: „De ce Partidul este unul, iar în el sunt și de dreapta și de stânga, comuniști și troțkiști?”

Valentina Șișkina:
Mergeam des la biserica și odată am venit în biserică și am întrebat: „Părinte de ce purtați două cruci?” El mi-a răspuns: „O cruce este pentru moarte”. După război, în 1937, aici era o fierărie, erau tractoare, totul era întors pe dos, icoanele au fost scoase de pe pereți, au făcut alte uși. Știu când oamenii au dus icoanele la fermă și le-au aruncat lângă fântână și le călcau toți în picioare. Unii au luat icoanele acasă, cei care au putut să facă asta. Acum au returnat bisericii icoanele. Icoanele au fost puse sub grâu, erau băgate sub roțile tractoarelor, erau aruncate în apă…
Icoana a fost pictată în picioare, însă după asta a fost tăiată din icoană așa și așa. O femeie a văzut că ei taie icoana și le-a luat-o și le-a dat în schimb o sanie. După ce femeia a murit, icoana a fost returnată bisericii și noi am restaurat-o. El spune că sovhozul nu va exista prea mult, să mă grăbesc cât încă există să îmi pun instalație de încălzire. Deși președintele este bun, sovhoz nu va fi. Și așa a fost! Abia am tras instalația, că sovhozul s-a desființat. Directorul a fost transferat, sovhozul s-a desființat. Deci el știa!

Reporter: Când încă părintele slujea la Kurkino, în timpul liturghiei, ca și tatăl său,a fost luat cu o mașină și dus la o discuție, la Comitetul Executiv din raion. Pe atunci,președintele Comitetului Executiv era Nicolai Stepanovici Volev. După ce a intrat, Volev a închis ușa și l-a înșfăcat de barbă pe părinte: „Ești atât de tânăr și te neglijezi. Ți-ai lăsat barbă, nu te bărbierești”. Părintele i-a spus atunci, arătând spre portretele lui Marx și Engels:„Iartă-mă frate, dar atunci și pe ei trebuie să îi înșfaci de barbă”.

Monahia Anastasia (Ușakova): În acele vremuri, credința era călcată în picioare. Nu era permis să mergi la biserică, nici să botezi copii, însă cu binecuvântarea părintelui Hristofor, eu mi-am botezat copii, dar pe ascuns, cu preotul acasă. Sunt o mare păcătoasă, am lucrat la Comitetul regional al partidului. El mi-a spus: „Pleacă de la Comitetul regional, lasă-l!” Și părintele m-a luat la biserică. Autoritățile m-au amenințat, că am plecat din partid și le-am dat înapoi carnetul de membru de partid. Mi s-a spus că nu voi putea să merg pe nicăieri, că nici copiii mei nu vor avea nici un viitor. O lungă perioadă de timp șeful de partid a venit la mine acasă și parcă îmi scoteau sângele cu un ac, îmi spuneau să iau înapoi carnetul de membru de partid. Mulțumesc Domnului că mi l-a trimis pe părintele Hristofor și că aveam ascultare la el. Încă de atunci părintele mă hrănea cu hrană duhovnicească. Când am venit să lucrez la Dmitri-Salunski, am înțeles că nu știu nimic, că sunt o necunoscătoare, că nu înțeleg biserica. Și am venit la maica Peofania, acum este maica-stareță Peania, și i-am spus: „Cum se poate? Am studii superioare, am experiență de muncă dar nu înțeleg cele bisericești? Maică, sunt ca o elevă in clasa întâi”. Ea mi-a spus: „Ești ca în clasa întâi? Ce sus te apreciezi! Pentru Dumnezeu nu ești în clasa întâi, ci ești în clasa pregătitoare. Trebuie să muncești mult să ajungi în clasa întâi”.

Monahia Gavriila (Bogacenko):
Pe părintele Hristofor, schimi, îl cunoșteam mai mult ca arhimandrit, cel mai des îl vedeam în catedrala Tuturor sfinților și era stareț al mănăstirii Dmitrii Salunski. Am fost sfătuită să merg la el, pentru că este un preot deosebit și desigur că l-au numit văzător cu duhul, dar eu pe atunci nu știam ce înseamnă asta, știam doar că este bun și blând.

Monahia Serafima (Poșehonova):
Ce m-a frapat este că avea niște ochi de un albastru ca cerul, s-a uitat la mine: „Ce e, maică?” Eu i-am spus: „Părinte, am venit să primesc binecuvântarea”. ”Departe te-ai pornit?”. „La Tânda”, îi spun. „Unde? La Tânda? Dar acolo nu-i nicio biserică. Peste 2 luni te vei întoarce”. Eu îi spun: „Părinte, nu ați înțeles, eu mă mut pentru totdeauna din Tula”. ”Ț